Arhiva comentarii
[pagina precedenta] [pagina urmatoare] [inapoi la pagina despre pierderea sarcinii]
Numar total mesaje afisate pana in momentul de fata: 2568, mesaje pe aceasta pagina: 645.
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca! Ma numesc Georgiana din Bucuresti, am doar 24 ani, nu sunt casatorita, nu am copii...dar de cand am vazut emisiunea de pe B1 am ramas socata...acum, cand scriu am lacrimi in ochi, parca simt o durere in corp, in suflet...Imi pare sincer rau si iti doresc multa putere, curaj si Dumnezeu sa-ti aline durerea!
Imi pare bine ca ai avut ideea crearii acestui site. Sper ca toti cei care am postat mesaje aici sa putem sa-ti dam macar un strop de forta si sa te ajutam intr-un fel sa depasesti aceste momente, nu numai pe tine, dar si pe toate femeile care au trecut prin asemenea drame...
Am avut si eu un caz asemenator in familie...e vorba de mama mea: in 1964 a nascut primul copil, un baiat, perfect sanatos, actualmente insurat si avand 2 copilasi. La 10 ani dupa, in 1974, a mai nascut un baietel, care a murit la cateva ore dupa nastere din cauza unei probleme respiratorii...Eu nu l-am cunoscut niciodata pe cel de-al doilea baietel, nu a avut nici o poza cu el, pe vremea aceea probabil nu se gandeau la aceasta posibilitate, dar ma duceam cu mama cand eram mica in fiecare saptamana la cimitir si-i aprindeam o lumanare...Chiar si acum cand merg la biserica il trec in acatist si-i aprind o lumanare si...simt ca-l iubesc pe fratiorul meu,e ceva ce nu pot exprima in cuvinte.
Mama aminteste din cand in cand de el, dovada ca nu se uita asa ceva...
ITI DORESC sa-ti dea Dumnezeu liniste si pace sufleteasca sa treci peste! Noi suntem alaturi de tine, de voi!
|
|
|
Mesaj de la: Nadia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest moment nefericit din viata ta. Nadia
|
|
|
Mesaj de la: Tanta data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,IMI PARE F. RAU PENTRU CELE INTAMPLATE,D-ZEU SA-TI DEA SANATATE SI PUTERE SA TRECI PESTE ACEST NECAZ.SI EU AM 2 FETITE , LAURA DE 12 SI LAVINIA DE APROAPE 11 SI NU VREA SA MA GANDESC CA S-AR PUTEA INTAMPLA CEVA CU ELE.ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME TIE SI FAMILIEI TALE, TANTA-SF. GHEORGHE
|
|
|
Mesaj de la: Aisel data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, ma numesc Aisel sunt din Constanta si m-am hotarat sa iti scriu si eu, mi-au trebuit cateva zile sa ma adun ca sa pot scrie pentru ca eu inca sufar, inca plang dupa fetita mea Erin care acum ar fi trebuit sa aibe 2ani si 6 luni, dar a murit la o luna dupa ce am nascut-o.
Inca plang pentru fetita care era perfecta,la toate controalele mi se zicea ca e bine dar parca am presimtit ceva si imi doream sa imi fac toate analizele posibile, am fost la ginecologul meu din constanta, la un ecografist din constanta, la un ecografist din bucuresti(despre care am auzit mai tarziu ca ar fi varful ecografiei din Romania) si la un ginecolog din Bucuresti. Dar toti mi-au zis ca e f bine pana cand la o ecografie in Bucuresti mi-au zis ca fetita are un retard de crestere,ca este mai slabuta decat ar fi trebuit sa fie, ca placenta nu este bine irigata cu sange si are un grad de maturitate mai mare fata de varsta sarcinii, insa fetita este dezvoltata armonios si este perfect normala chiar datorita acestui retard a fost analizata in detaliu sa nu fie nici o problema.Am mai facut o serie de analize... toate bune.
Am inceput tratament cu Clexane si fetita a inceput sa cresca chiar a recuperat di retard, am continuat sa fac toate controalele in care totul parea OK,eu ma simtem foarte bine si asteptam cu nerabdare sa nasc fetita pe care ne-o doream atat de mult.imi doream sa nasc cat mai repede ca sa o tin in brate pe fetita care traia in mine, pe cer o iubeam deja.Eram foarte pregatita pentru nastere stiam tot ce urma sa se intample.. nu imi era frica de nimic, o vroiam pe Erin langa mine.
Pe 10 august 2005 m-am dus sa nasc prin cezariana, Dr anestezista m-a asigurat ca totul va fi bine ca voi fi treaza tot timpul ca o sa o vad imediat cum o vor scoate din burtica si asteptam foarte calma sa o vad ..am simtit cum o scot, i-am vazut piciorusele am auzit cum plangesi am intrebat de ce plange asa incet si ...atat.
Nu am mai simtit nimic.....nimic. am adormit, si m-am trezit singura in sala de opratii cu o infirmiera care ma stergea. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula de ce nu mi-au aratat copilul, m-au dus la reanimare si am intrebat ce-i cu fetita mea. a venit doctorul meu si mi-a zis ca fatita este cam micuta avea 2,400kg si e la incubator, a venit si sotul meu si nu era fericit, de ce? nascusem si el nu era fericit? chiar daca avea 2,400kg putea trai mai era ceva si eu nu stiam, a venit si mama si nici ea nu se bucura ce se intampla?? nu intelegeam nimic doar totul era bine. M-au mutat in salon a doua zi si a venit doctorul si mi-a zis ca fetita noastra nu are sansa sa traiasca ca va trebui sa fie operata deoarece are imperforatie anala si fiind foarte mica nu va supravietui. nu intelegeam de ce nu s-a vazut la eco dar am acceptat.Mi-au zis sa nu o vad ca va muri si voi ramane marcata de parca nu am ramas oricum. Erin a fost operata in acea zi si a supravietuit. Era o luptatoare.Sotul meu statea cu mine non stop si pana la urma mi-a zis ca are mai multe malformatii la manuta la coloana vertebrala pe un obraz.. multe. Nu intelegeam ce se intampla credeam ca mi-au schimbat copilul, copilul meu trebuia sa fie bine, asa imi spusesera toti doctorii.Nu stiu de ce am acceptat sa nu o vad. Doamne cat regret! Toata lumea imi zicea sa o uit, cum poti uita ca a trait ceva in tine.A fost externata si am ajuns acasa cu mainile goale cu sufletul gol.Dupa o luna Erin a devenit ingerul nostru, am inmormanta-o fara sa o vad. cum am rezistat sa nu imi vad copilul? Sper sa ma ierte.
Am aflat mai tarziu ca a avut o maladie cromozomiala -deletie cromozomului 16 si amniocenteza era singura analiza pe care nu o facusem pentru ca toti mi-au zis ca sunt tanara si nu aveam in familie precedente.
Dupa un an am ramas insarcinata din nou si am nascut un baietel foarte frumos pe care il iubesc enorm si asa am si eu o fetita in ceruri si un baietel pe pamant.
|
|
|
Mesaj de la: Mioara data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Am avut un băiţel frumos şi cu ochi albaştri ca cerul - vara când e senin, după o ploaie frumoasă de vară - era lumina ochilor mei, nu dădeam voie la nimeni să-l îngrijească, să-i facă baie, credeam că numeni nu ştie ca mine să aibă grijă de el; eu, care iubeam somnul, îl simţeam noaptea numai cînd se mişca uşor şi eram prezentă ca să nu plângă, nu suportam să sufere. Eram mândră când mergeam la plimbare pentru că toată lumea se uita după el, atât de frumos era şi-l iubeam atât încât nu sunt cuvinte suficiente pentru a spune cât de mult. Dar, fericirea imensă de a-l avea, de a-l iubi, nu a durat, a fost ca un vis, la 10 luni şi jumătate a făcut un vaccin şi totul s-a prăbuşit; am stat 3 luni în spital cu el, am suferit alături de el, nu am dormit aproape de loc, am făcut tot ce a fost posibil şi nici o clipă nu am crezut că se va pierde; toată lumea ştia, dar eu nu, am avut o încredere oarbă în medici, în medicină în general, în DUMNEZEU, am sperat până în ultima clipă, iar când s-a întîmplat am înnebunit de durere, nu voiam să mă desprind de el, nu voiam să concep că nu-i voi mai vedea ochii lui frumoşi care mă iubeau atât de mult. D, pare incredibil, dar este f. adevărat, în cele trei luni de spital, băiţelul meu drag s-a ataşat atât de mult de mine şi mă iubea atât de mult, încât eram amândoi o fiinţă. A fost greau, m-am îmbolnăvit rău, îl visam tot timpul, iar ochii lui nu i-am uitat niciodată şi nici acum, chiar dacă au trecut mulţi ani de atunci. Nu mai am copii, nu s-a mai putut şi tot timpul am crezut că el nu a mai vrut ca eu să am alt copil, poate că a fost dragostea prea mare. Am un îngeraş care mă apără, îl simt în perioadele mele grele şi ştiu că mă ajută. timpul face minuni, atenuează durerea, iar viaţa îşi urmează cursul. Îmi place: natura, florile, muzica - pianul, soarele, animăluţele mici, copiii; am avut un pisic birmanez pe care la- iubit nespus pentru că avea ochii albaştri ca cerul, dar l-am pierdut şi pe el. Mi-e frică să iubesc prea mult, că să nu pierd, dar aşa sunt eu, când iubesc iubesc cu toată fiinţa mea, fie că este fiinţă sau obiect. Bianca, fii tare, Dumnezeu te iubeşte şi te încearcă, să nu pierzi încrederea nici o dată. Pentru că fetiţa ta nu s-a născut şi nu era botezată, trebuie să o scoţi la lumină şi tu vei putea; trebuie să botezi nouă copii, iar în fiecare an la sărbătoarea BOBOTEZII, a naşterii Domnului Iisus, să dai de pomană şi să faci o mică pomenire cu lumânări aprinse pentru fetiţă. Vei fi tare uşurată, iar ea va fi îngeraşul care va avea tot timpul grijă de tine. Nu ştiu dacă vei citi aceste rânduri, dacă vei avea răbdare; dar dacă vei citi, vreau să ştii că te înţeleg cu toată fiinţa mea şi că sufleteşte sunt alături de tine şi-ţi doresc să ai încredere. Te sărut şi să nu mai plângi: "Să nu mă plângi măicuţa mea, că pentru tine am fost un vis, că abia încercam să deschid ochii şi iară-şi i-am închis"
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
doare...plang...Baietii mei dorm.As vrea sa-i strang in brate,sa-i sarut,sa le spun cat de mult ii iubesc,dar ii las sa-si continuie somnul linistit,iar eu raman aici in fata calculatorului impietrita,doar lacrimile imi cobor una dupa alta pe obraz...imi para rau...
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Dumnezeu stie cum le randuieste fiecaruia... nu ne da niciodata mai multe decat putem duce... fii tare si nu iti pierde credinta! nu te lasa si cand se va cicatriza rana indrazneste si mai fa un copil. nu va umple golul lasat de fetita ta niciodata, dar te vei alina mai usor. viata trebuie traita si dusa mai departe! curaj! anca
|
|
|
Mesaj de la: Geta data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca si dragi mamici care ati trecut prin INFERN,sunt alaturi de voi si as vrea sa stiti ca gindul meu bun ar vrea sa fie umar pe care sa plingeti in voie....Trebuie sa stiti bine, ca in fiecare din noi este puterea sa depasim durerea,dar uitarea nu va sterge aceste momente niciodata si nici nu trebuie...amintirea ramine si ne intareste sa mergem mai departe.
Daca pot sa ajut cu ceva, va stau la dispozitie, atita cit ma tin puterile (am 60 de ani!)caci iubesc copii si mi-as dori ca toti sa fie sanatosi,veseli si linga parintii lor....numai bine,Geta
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
imi pare foarte rau
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ma numesc alina sunt din mangalia.ACUM am citit articolul scris de tine,ma impresionat mult de tot.Sunt casatorita am o fetita de 9 ani.Eu am 29 de ani, vreau sa-ti spum ca-mi pare rau de ceea ce sa intamplat cu tine si cu micuta ta.Nu-ti doresc decat sa poti sa treci peste momentul asta greu.Stiu ca este usor sa dai sfaturi dar nu stiu cum te simnti tu.Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate lui luca si familiei tale TE PUP DULCE
|
|
|
Mesaj de la: Madalina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca.ma numesc madalina am 22 de ani si in cateva sapt voi fi mamica.sa stii ca toate mamicile din rom sunt alaturi de tine si ca imi pare ffffffffffff rau pt durerea ta.
|
|
|
Mesaj de la: Iulia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Bianca, cuvintele... nu au nici o putere de imbarbatare ...in astfel de situatii preferam sa tacem...si sa ne fim alaturi...sa ne imbratisam cu o adevarata strangere de mana prin care sa transmitem mult...((daca te pot ajuta cu ceva, daca simti nevoia sa vb cu mine desi nu ma cunosti sunt AICI(****@yahoo.com) sa te ascult))Ai grija de tine si de cei dragi tie!!!Cu mult respect!Iulia(22ani)
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Roxana si am 23ani,nu am ramas niciodata insarcinata,insa vroiam sa iti spun doar cateva cuvinte,sper sa ei in considerare meajul meu...
Nici nu stiu cum sa incep,insa vreau sa iti spun ca te-am vazut in Emisiune de pe B1TV,insa din pacate era pe terminte,nu stiam ce ti-se intamplase,dar pe fata ta se citea TRISTE,DEZAMAGIRE...mi-am dat seama,cand ai zis ca totii care vor sa citeasca drama ta o pot face pe acest site,ma bucurat enorm cand am vazut cat curajos ai avut si TE FELICIT DIN TOATA INIMA,ptr randurile pe care le-ai scris.....Nu multe au acel curajos de a descrie durerea,o tin in ele si le fac mult mai mult rau...Din primul rand pana la ultimul pe care l-am citit am plans,fara oprire,nu stiu daca e bine ca iti zic asta,insa crede-ma nu ma puteam stapani,numai la gandul prin ce ai trecut,treci tu si alte doamne care au avut aceasta nenorocire....Vreau sa iti zic,ca nici odata nu cred ca voi putea face vreun avort si subliniez CA NIMENI sa nu mai faca,daca nu doresc sunt atatea metode sa ptr a nu ramane insarcinata....VA ROG SA VA GANDITI INAINTE DE A FACE ASTA....ptr ca imi dau seama,ca altii si-l doresc atat de mult...iar altii pur si simplu il omoara...oare nu isi dau seama CATA TRISTETE....ITI SPUN DOAR ATATA.....DUMNEZEU SA ITI DEA TIE SI FAMILIEI TALE,TOT BINELE DIN LUME SI SA ITI ALINE DURERA PE CARE O AI....TE rog daca ai timp,imi poti trimite un mail la adresa : ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Este incredibil cat de multa putere ai avut si ai in continuare...
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
am uitat sa spun ca nu mi s-a dat nici o sperantza..mi s-a propus sa-l operez cu histerectomie - deci cu scoaterea intregului uter- si nu am fost de acord..iar laparoscopic e peste puterile mele....deci disperarea si supararea e din ce in ce mai mare...te poop bianca si scuza-ma ca am scris asa fragmentat.2 mail-uri..claudia....
|
|
|
Mesaj de la: Lidia data: Vineri 8 februarie 2008
|
Imi pare nespus de rau....
Poate ai mai primit acest link-uri, dar ma gandesc ca niciodata nu strica
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi
http://www.parinti.com/Cuvinte_ganduri_care_nu_ajuta-t-19564.html
si asta-i povestea mea
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi&func=afiseaza_intamplare&id=2198
Iti doresc putere.
Lidia
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Ma numesc Ramona. Stau in Bucuresti de 12 ani. Am un baietel de 6 luni. E lumina ochilor mei. Pe tine te-am admirat de mica. Esti atat de frumoasa. Cand te vedeam la tv atat de frumoasa mi se umplea sufletul de bucurie si imi spuneam ca atunci cand voi avea o fetita o sa o cheme Bianca sa fie la fel de frumoasa cum esti tu.
Curaj mult si te imbratisej cu drag. Ti-am scris pentruca am plans si m-a zguduit povestea ta. Am plans la fiecare emisiune si acum cand am citit. Nu mi s-a intamplat asa ceva, dar mama mea a trait aceasta tragedie. Se intampla pe 11 februarie 1979. Eu aveam 2 anisori si abia asteptam ca mami s a vina acasa cu fratiorul sau surioara mea. Aveam sa am un fratior, dar nepasarea, delasarea, indolenta, nerusinarea medicilor ne-au furat acest dar frumos. Pe Eduard. Mama a nascut prin cezariana, ca si pe mine dealtfel, si i s-a rupt apa si au lasat-o asa fiindca era noapte si doctorul ei nu era in spital. Au mutat-o dintr-o parte in alta, au lasat-o sa zaca pana dimineata, mama tipa ca nu mai simte ca se misca puiul ei in burtica...... Nimanui nu-i pasa . Erau prea obositi. Strigau la ea ca nu se poate sa o opereze pana nu vine medicul ei, care va veni dimineata.... Prea tarziu copilul s-a sufocat cu cordonul ombilical ..... Intre timp avea contractii mari, si nu o ajuta nimeni nici sa nasca normal, pentru ca ziceau ei ca " mai aveti o cezariana si trebuie sa te ereze tot doctorul tau ".. S-a zbatut pentru a venii pe lume si a murit. Mama plangea si tipa ca s-o ajute cineva. Ii spuneau sa taca din gura ca nu se intampla nimic pana dimineata.... Dar s-a intamplat.. Era prea tarziu cand a operat-o... Mama i-a rugat sa o lase sa-l vada sa-l stranga in brate si i-au spus ca nu se poate fiindca are malformatii si din aceasta cauza a murit . Si nu-l poate da sa-l vada fiindca deja l-au .... ARS..... Totul se intamplase la maxim 15 -20 de minute dupa cezariana... Mama a facut soc, au transportat-o cu salvarea in provincie la spital pentru ca locuiam in provincie , iar in spitalul nu mai avea rost sa o tina.. Si-a pierdut mintile atunci.. Mi-a spus ca isi aminteste doar atat ca in salvare mai erau 1 sau 2 mamici care aveau bebelusi in brate iar ea avea bratele goale si burtica goala.... Doua luni nu ne-a recunoscut nici pe tata nici pe mine.. O tinea tata intre perne si o hranea . Il alunga mereu si ii spumea sa o lase sa moara.. Ajunsese sa cantareasca 35 kg..... Toti ii spuneau tatalui meu sa o interneze la spitalul de nebuni, dar tata a tinut-o acasa, a ingrijit-o si incet incet a inceput sa-si revina. Se invinovatesc si acum parintii mei ca nu au aflat defapt ce se intamplase cu adevarat.. Erau prea indurerati si parca nu mai gandeau, incercau sa se resemneze ca asa a fost sa fie.... E dureros..
Iti multumim pentru ceea ce faci... Si mult curaj sa treci .... Oricum fetita ta e acolo in ceruri si rade.. e fericita ca mama ei alina in acest fel suferinta altor mame... e mandra de mama ei ca a spus povestea lor si ca face ce nu s-a facut la noi in Romania.. da prilejul si altor mame sa-si spuna suferinta si invata pe cei care din pacate vor trece prin asa ceva, cum sa procedeze, cum sa treaca mai usor peste aceste momente groaznice. Sunt sigura ca acolo sus Emma Nicole e mandra de mamica ei....
Te imbratisez cu drag si sa stii ca multi oameni sunt alaturi,macar cu sufletul, de tine. TE IUBIM .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Cuvintele sunt de prisos...........Imi pare nespus de rau pt ceea ce ti s-a intamplat. Sa-ti dea D-zeu putere tie, si familiei tale sa treceti peste aceasta durere. Si tot D-zeu, (sunt convinsa), te va ajuta sa schimbi ceva si sa distrugi rigiditatea/prostia/necunoasterea/etc, in care se scalda Romania si sub acest aspect. Succes.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numar si eu printre cei care iti sunt alaturi in aceste clipe grele.Numele meu e claudia si imi doresc cu disperare sa devin mama, dar inca nu s-a intamplat acest lucru si nici nu am vreo sperantza din cauza unui fibrom aparut nu stiu din ce cauza..destul de mare si bine pozitionat..nimeni nu mi-a putut spune de ce se formeaza si care sunt cauzele.am tot cautat tratamente naturiste in sperantza ca ...poate ..poate..vreodata...dar l-a mine a murit sperantza si sunt plina de groaza frustare dezamagire.....am 36 de ani si acum 15 ani am facut un avort...unicul din viatza mea...poate ca acum ma pedepseste dumnezeu....sigur asta se intampla...si nu pot si nu am cu ce sa lupt...sufletul meu e trist tot timpul si plin de regrete.....te pup bianca....
|
|
|
Mesaj de la: Luciana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca: ma numesc Luciana si am vazut emisiunea Nasul in care iti spuneai necazul si aduceai la cunostinta noastra, a tuturor, toata durerea TA cea mare.Sint ingindurata la ceea ce am auzit si am vazut . INSA.. NU iti pierde speranta pentru ca Emanuel-Dumnezeu este cu noi, iar mila Sa cea mare ne este alaturi; caci Insasi Dumnezeu nu face rau nimanui si nici nu se lasa instigat la rau, iar EL a lasat Intotdeauna a portita de scapare pentru fiecare dintre noi cei ce ii suntem Temple ale Duhului Sfint, Mireasa si totodata si formam Biserica Sfinta a Sa.Drept pentru care, iti reamintesc, ceea ce i-a si spus Sfintului Apostol Petru ca: ,,Biserica este construita pe invatatura Piatra/Chifa adica pe invatatura sfintilor apostolilor si ca portile Iadului nu o vor ajunge sub nici o forma niciodata pentru a-i faca vreodata raul pe care ar fi vrut sa i-l aca vreodata. Imi pare rau pentru pierderea suportata, piedica suportata cu mult stoicism si speranta.Spun speranta pentru ca tocmai atunci cind tie ti-a fost mai rau,mai greu tocmai in acele momente si Dumnezeu era cu tine, dupa cum scrie si in acea poveste: ,, Era un drum pe malul marii unde se vedeau urmele a doi oameni. La un moment dat un om a stat de vorba cu Dumnezeu, in rugaciune, cind omul i-a spus Tatalui Ceresc ca odata a avut o problema peste care nu prea a putut trece si ca NU L-a simtit aproape ca de obicei.Iar Bunul Dumnezeu in replica i-a cerut doar doua lucruri la acel om-faptura miinilor Sale: primul lucru i-a cerut sa fie sa se uite mai departe la acele urme de pe malul marii si sa spuna ce vede-Fericiti cei care vad, dar mai BINECUVINTATI SINT cei care umbla prin credinta adica nu vad dar...CRED in DUMNEZEU: spun eu/Luciana - lucru pe care omul l-a si facut. Si ii raspunde lui Dumnezeu ca l-a un moment dat nu mai vede 2 urme de pasi, precum era obisnuit, ci vede doar O urma de pasi. L-a care Dumnezeu ii raspunde infirmindu-i indoiala ca acea singura urma de pasi nu inseamna ceea ce crede el ca om ca a ramas singur la vreme tulbure; ci dimpotriva ca de cind el ca om era in pintecele maicii sale, dupa care s-a nascut, acel prim rind de Pasi era a lui Dumnezeu si a lui ca OM. Iar apoi cind a observat cel de-al doilea rind de PASI/DECI a unei singure PERSOANE ( spun persoane pt ca Sinta Treime este o Singura Persoana: unde Tatal Ceresc este in Fiul Sau Iisus Hristos, iar Domnul Iisus Hristos este in Tatal Ceresc iar Amindoi sunt UNA-O singura Persoana pe linga Duhul Sfint Dumnezeu), iar el ca OMulet era in direct in bratele lui Dumnezeu tocmai cind trecea prin cel mai dureros moment al vietii sale. Asa ca : SA NU ISI PIARDA -NICIODATA, SUB NICI O FORMA - Speranta, Credinta si Dragostea pentru ca el ca Dumnezeu nu are sa se contrazica pe el insusi, ci dimpotriva are sa se tina de cuvint precum a si promis :,,Eu voi fi cu voi de acum pina in veac,si mereu EU SINT acelasi din trecut, in prezent si in viitor" si mai ales :,,ca NU ESTE nume -decit al Domnului Iisus Hristos-in cer,pe pamint si in tot universul in care sa credem si cu atit mai mult sa SI FIM MINTUITI '. Prin credinta in Dumnezeu devenim copii al lui Dumnezeu si cine sa fie impotriva noastra cind CEL DE SUS este cu noi? Cine? Cine? NIMENI! Asa si dumneata draga mea Bianca- eu sint ortodoxa- ai fost,est si ramii mai presus de orice -in sensul ca nu ti se va clinti nici macar un fir de par din cap- in miinile CELUI DE SUS siesti foarte valoroasa in ochii sai. Scriu, acum, din filiala bibliotecii din Brasov de unde si sint de fel, este ora4 fara un sfert iar la 4 fix inchide si ma fost avertizata sa inchei scrioarea mea catre tine. Deci NU UITA ca nu esti singura, voi relua din nou rinurile mele catre tine,si iti doresc din toata inima sa fii foarte foarte TARE-E-E precum este si Cel din care te-ai si nascut - in duh- a-2-a oara pentru ca ,,IN HRISTOS TE-AI BOTEZAT/in lumina Sa sfinta SI TOT IN HRISTOS/MINTUITORUL nostru TE-AI SI IMBRACAT': deci si pastreaza semnele Luminii asupra ta si cu tine, tot timpul. Cu multa-multa-foarte multa DRAGOSTE in Christos Iisus ....Luciana.....P.S: TE IUBESC SI TE IUBIM!!!!!.
|
|
|
Mesaj de la: Carla data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna biancasincer imi pare rau pentru tine.stiuce inseamna asta luna asta ar fi trebuit sa nasc daca acum citeva luni nu se intimpla o nenorocire care sa-mi ia curajul de a mai ramine insarcinata.am un baietel de3 ani pentru care ma rog la d-zeu zi si noapte anul trecut eu si sotul meu am hotarit ca e bine ca andrei baietelul nostru sa mai aiba un fratior zis si facut am ramas insarcinata a fost bine pina la2 luni cind am avut prima problema iar apoi nu se mai terminau am avut o durere brusca si apoi un lichid albicios a inceput sa curga am fost la giulesti unde mi sa spus ca am sarcina gemelara dar ca una am pierduto nu e nici o problema ma incurajau medicii dar a fost am facut amniocenteza mai devreme si miau spus ca celalalt copil al meu ar avea sindromul dawn a fost ca o lovitura in moalele capului nu se putea aveam deja un copil sanatos nu se putea sa aiba aceasta boala si totusi....la 3 luni de sarcina sa confirmat 91%ar putea sa aiba si cu toate astea eu si sotul meu am hotarit sa mai asteptam sa vedem alte teste la o virsta mai inaintata in sarcina la3 luni si jumatate am primit lovitura finala la eco.4d copilul meu nu arata nici o bataie de inima....murise...nu a avut putere sa reziste si nici noi nu avem acm putere sa o luam de la capat andrei fiul meu care e lumina ochilor mei a fost o consolare ptr mine iar sotul meu puterea care imi lipsea asta e tot sper ca d-zeu sa ne dea putere sa trecem peste incercarile astea te pup si sincer imi pare rau
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele este Liliana din Tg. Mures. Nu pot sa-ti ofer decat o imbratisare calda tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asemenea drame.
In urma cu 13 ani, respectiv 10 ani am trecut si eu prin asa ceva, dar sa incep cu inceputul. In anul 1995 , la un an dupa casatorie, raman insarcinata, sarcina normala , analize de "aviator" cum imi spunea d-na doctor, totul decurge normal , vine ziua in care incep durerile de nastere, ma interneaza la spital pe la ora 10,00 dimineata intr-o zi de duminica, aduc pe lume un baietel de 3.5 kg. , 52 de cm., nota 10 la nastere. Aveam pe atunci 21 ani, nici nu-mi venea sa cred , nu constientizam ca eu sunt mama. nasterea in sine a fost foarte usoara fata de altele femei care au un travaliu de zeci de ore, la mine in 5 ore a fost totul gata, problema vine adoua zi cand copilul mi se da la alaptat, mi-am dat seama ca copilul meu nu respira cum ar trebui , era un fel de susupin mai mult , intreb asistenat ce sintampla dar raspunsul pe care l-am primit a fost : - este sub observatie si nu vi-l mai dam la alaptat. La vreo doua ore ma pomenesc in salon cu neonatologul de serviciu care imi spune , citez cuvintele ei pe care nu pot sa le uit niciodata, d-na am o veste proasta pentru dumneavoastra copilul dumneavaostra a murit, imi pare rau !!!, o sa vedem la autopsie daca a avut ceve malformatie la inima sa-u altceva.Atat
a fost tot ce am auzit din gura doamnei doctor, nu pot descrie in cuvinte nici azi ceea ce am simtit atunci, durere , disperare, regrete, invinovatiri, totul s-a parabusit. Asistenta care era de garda incerca sa ma convinga ca copilul meu a avut ceva la inima si poate ca e mai bine ca este asa si sa stau linistita in spital pana dimineata si atunci sa-mi anunt familia!!!!. Ce? adica mie imi venea sa urlu si eu sa stau in spital sa aud toata noaptea copii altor mame plangand , ca asa spune ea? binenteles ca mi-am chemat sotul si familia si m-au scos in seara respectiva din spital, fara acordul medicilor. In fine tot ce mi-a putut spune a doua zi d-na doctor cu care am nascut a fost : se mai intampla, imi pare rau, atat!!!, am asteptat autpopsia, nici aici nu am gasit raspuns la intrebarea care ma framanta neincetat DE CE? Ce s-a intamplat?, nu au gasit la autopsie nici malformatie , nici altceva genetic , deci nu stiu nici azi ce anume s-aintamplat, pe biletul de externare la cauza decesului copilului meu era trecut, cauza directa hemoragie inter-craniana si cauza indirecta stop cardiac. Mi-a fost asa de greu sa depasesc momentul dureros, nu pot sa spun in cuvinte, dar povestea nu se termina aici. Trec 3 ani de la intamplarea mea nefericita si raman din nou insarcinata, stiind ce probleme am intampinat cu primul copil , sa nu se mai intample nimic , renunt la serviciu si stau acasa, ca nu cumva sa mai fie vreo problema.Mi-am schimbat medicul ginecolog, am facut analize (din nou analize de aviator), totul decurge normal , la doua sapt. eram la medicul de familie, la doua saptamani eram la medicul ginecolog. Ajung cu sarcina la aproape 8 luni si o saptamana, cand au inceput din nou problemele, am inceput sa vomit ce nu am facut pe toata perioada sarcinii, ma duc la medicul ginecolog la control si imi spune ca trebuie sa ma interneze, pentru ca uterul este destul de coborat si sa mai stau in spital macar 10 zile pana la nastere, la control copilul era bine , inima batea bine totul era OK. Ma internez in spital martea dupa amiaza, dar am inceput sa vomit tot mai des.,i-am spus d-nei doctor ca vomit si ca am senzatia ca tot ce vomit este un acid amar maron, imi da ceva medicamente pentru a ma linistii, dar nu apucau medicamentele sa se dizolve in stomac ca le dadeam afara, mi se schimba medicamentatia de catre medicul de garda tot nimic. Noptea de miercuri spre joi ma duc la baie, (daca eu acasa pe timpul mergeam sarcinii mergeam de 3 ori pe noapte la baie , in spital nu am fost decat o data) , vad pe lenjerie o pata de sange, ma duc trezesc asistenta si imi spune ca nu este grav ca este putin sange si sa ma duc sa ma culc. Nu pot sa-ti spun ce rau ma simteam, nu aveam putere nici sa ma misc. Pe la 7 dimineata ma-m ridicat din pat pentru a vomita si in acelasi timp mi s-a rupt si apa, si au inceput contractiile, a venit doctorita m-a dus in sala de consultatie, m-a consultat si am auzit spunandui asisitentei sa pregateasca sala de operatie, cand am coborat de pe asa de consultatie singele siroia dupa mine, crede-ma , nu stiu sa-ti spun cum am ajuns pe jos mergand un etaj mai sus pana in sala de nasteri. totul a durat circa 20 de minute. Am fost pusa pe masa de nasteri si nu stiu daca am apucat sa imping de doua ori si copilul a venit pe lume, tot ce am auzut de la d-na doctor a fost : copilul asta nu sufla !!!! tot universul s-a prabusit, nu puteam sa cred ..., nu puteam sa accept acest lucru, nu, inca o data nuuuuu!!!!au urmat clipe de cosmar pentru mine si din cauza pierderii suferite dar si din cauza ca copilul incercand sa se salveze in aceea noapte mi-a luat fibrinogenul din sange, la nastere mi-a facut o ruptura si mie nu mi se oprea sangerarea, am fost bagata de urgenta in operatie ca sa-mi scoata uterul , sa opreasca singerarea. Ce sa mai spun a fost o saptamana de cosmar pentru mine, am primit aproape 4 litri de sange, am stat la sectia ATI vreo 4 zile, nici un medic nu mi-a dat sanse de supravietuire, am aflat ca la nastere ceva mai grav decat am facut eu nu se poate, sansele de supravietuire sunt de 1 la o suta, am avut sansa sa fiu a o suta femeie. Nu am nici in ziua de azi o explicatie logica a ceea ce s-a intamplat, nu mi-a spus nici un medic care poate fi cauza, am facut teste peste teste, toxoplasmoza, genetica, nu reiese de nicaieri ca as putea suferii de ceva care sa duca la asemenea rezultate . De 13 ani nu incetez sa ma intreb ce s-a putut intampla ??? Unde am gresit, unde am facut bine?. Vreau sa va spun tuturor doamnelor care stiu ce inseamna pierderea unui copil , ca niciodata durerea nu o sa dispara, pur si simplu invatam sa "convietuim" impreuna. Am avut familia alaturi de mine, sotul si prieteni , dar nu exista zi de la Dumnezeu sa nu-ti aminteasca ceva de ceea ce s-aintamplat, sa nu-ti pui problema DE CE EU ?. La un control ginecologic pe care l-am efectuat in urma cu vreo 3 ani , medicul mi-a spus ca pur si simplu am avut ghinion, am intrebat zeci de medici , din toate specializarile posibile care ar fii explicatia, toti isi dau cu parerea dar exact nu stiu sa-ti spuna nici unul , uite asta a fost de fapt cauza.
Inchei aici, dorindu-ti tie Bianca si tuturor doamnelor care au trecut prin asa ceva sa-si puna increderea in Dumnezeu sa ne dea taria sa mergem mai departe, sa ne mangaie poate prin alti copii sau prin alte lucruri, sanatate si toate cele bune.
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA IMI PARE RAU PT PERDEREA FICEI TALE STIU PRIN CE TRECI PT CA AM TRECUT SI EU PRIN ASTA AM NASCUT 2FETITE GEMENE IAR CEA MICA NUMAI ESTE,DE FAPT SA ITI SPUN POVESTE MEA.CAND AM AFLAT CA SUNT INSARCINATA ERAM CEA MAI FERICITA FATA APOI M-AM DUS LA ECO CA,SA IL VAD PE BEBE ACOLO MI-A SPUS CA AM 2 FETITE SA CAD PE MASA NU ALTA NU STIAM CE SA FAC SA MA BUCUR SAU SA MA INTRISTEZ,CU TOATE CA AVEM O PRESIMTIRE CA O SA AM GEMENI PT CA SI EU MAI AM O SORA GEAMANA.SOTUL MEU S-A BUCURAT ENORM DE MULT CAND A AFLAT.TOTI CUNOSCUTI IMI SPUNEAU CA O SA MA DESCURC GREU CU 2 COPII DAR PE MINE NU M-A INTERESAT PT CA ERAU ALE MELE CHIAR MA SUPARAM PE EI CAND IMI SPUNEAU ASA CEVA.AM AJUNS IN LUNA A-6-A SI INTR-O NOAPTE PE LA ORA DOUA MI- S-A RUPT APA SI AU INCEPUT CONTRACTIILE M-AM DUS LA SPITAL DIN MANGALIA CA EU DE AICEA SUNT SI M-AU TRIMIS LA C-TA PT CA FIIND PREMATURI NU AVEAM CUM SA NASC ACOLO PT CA NU AVEAU INCUBATOARE,AM AJUNS LA C-TA ACOLO NIMENI NU M-A BAGAT IN SEAMA AM STAT 8 ORE IN TRAVALIU NOROC CU UN DOCTOR CA TRECEA PE ACOLO I-A FOST MILA DE MINE DE CUM TIPAM SI M-A AJUTAT SA NASC.AU AVUT AMANDOUA SCORUL 4 LE-A BAGAT L-A INCUBATOR CU RESPIRATIE ARTIFICIALA IAR LUI CEA MICA I-AU EXPLODAT PLAMANII.CEL MAI RAU M-A ENERVAT FAPTUL CA DOCTORII ITI VB FOARTE URAT,IAR CAND A MURIT PRINTESE MEA NU MI-AU SPUS,EU M-AM DUS SA LE DAU SA MANANCE SI AM VAZUT CA PRINTESA MICA LIPSESTE SI ATUNCI MI-AM DAT SEAMA.2SAPAMANI NU AM MANCAT NIMIC MA RUGAM PT PRINTESA CEA MARE CA SA TRAIASCA IAR D-ZEU M-A AJUTAT SI ACUM SUNTEM ACASA DAR IN SUFLETUL MEU ESTE SI CEALALTA.PRINTESA MEA CEA MARE ARE 9 LUNI ESTE BINE GANGURESTE DAR MAI ARE DE RECUPERAT PT CA UN PREMATUR SE DEZVOLTA MAI GREU.FETITELE MELE S-AU NASCUT PE 25 APRILIE 2007.TOT EU TI-AM SCRIS SI DESPRE BAIETELUL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA.ADRESA MEA DE EMAIL ESTE ****@YAHOO.COM ASEPT SA VORBIM
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna ziua d-na Bianca Brad. Sunt o fetita si am 12 ani. Aseara (6 februarie 2008)am urmarit emisiunea "NASUL" cu foarte mult interes la povesta dvs trista care m-a impresionat destul de mult. Oamenii mari imi spun ca nu inteleg ce se petrece in lume dar eu am inteles foarte bine si am incercat sa ma pun in locul dvs sau al oricarei alte mamici care a trecut prin asa ceva dar nu am putut. As vrea sa va urez multa sanatate dvs, familiei dvs si mai ales micutului Luca. De aici inainte sa aveti multa fericire si as vrea sa va mai spun ca imi pare foarte rau de micuta Emma Nicole . Aveti grija de dvs, de familia dvs si mai ales de Luca. Multe bucurii de acum inainte.  Ma numesc Diana si sunt din Otopeni. Adresa mea este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bianca dumnezeu sa ati dea putere sa mergi mai departe;suntem alaturi de tine te iubim din tot sufletul.**** elena snagov ilfov
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca, am mai scris un mesaj si dupa ce am citit mai mule mesaje am vazut suferinta multor mame, eu am asteptat 2ani pina a ramine insarcinata iar acum d-zeu mi-a oferit si mie sansa de a fii mama,intradevar in romania nu exista bunul simt,bunul simt este doar atunci cind dai ceva,pina atunci nu te baga nimeni in seama dar sper ca d-zeu are grija de mine pina la sfirsit sa fie bine.bucurate de fiul tau si sa ai credinda in d-zeu ca te va apara de toate si iti va aduce alinare in suflet.d-zeu sa aiba grija de voi.va sarut.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
CONDOLEANTE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, imi pare sincer foarte rau pentru tot ce ti s-a intamplat.
Am vazut interviul tau la televizor si m-ai impresionat foarte mult. Am citit si pe acest site tot ce ai scris. Sunt profund impresionata si sunt deacord cu tine intru-totul, ar trebui sa se schimbe mult mai multe in tara asta.
Sunt alaturi de tine chiar daca nu am trecut prin asa ceva niciodata.
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna ziua! Ma numesc Mariana, am 15 ani si bineinteles nu am copii. Dar am si eu o poveste trista, o poveste care intr-un fel sau altul mi-a marcat copilaria.Piederea fratelui meu!!! Acum 2 ani mama mea a reusit sa ramana garvida dupa o lunga perioada de tratament. Buuria mea a fost imensa pt k mie imi plac foarte mult copii si imi doream foarte mult un frate sau o sora, mai ales k eram singura la parinti. totul parea bine pana in momentul in care mama mea credea k are gemeni si s-a dus la un control. Dar nu erau gemeni, din pacate capul copiluli era mai mare decat restul corpului. insa doctorita care se ocupa de ea i-a garantat k totul este bine. Am 15 ani si nu am dreptul sa judec pe nimeni, dar femeie mai materialista ca aceea nu am mai vazut. Mama a nascut la 6 luni si jumatate, dar pe doctora nici nu a interesat-o de ea!!! Si totul pentru k mama a nascut la Craiova si nu venise pregatita sa nasca deci fara bani!!! Asa k mama a pierdut copilul!!!
Acum la 2 ani dupa nastere mama este foarte bine sh tata la fel dar durerea de atunci nu poate fi exprimata in cuvinte. Acest copil a fost cea mai mare dorinta a parintilor mei. Singura lor consolare am fost eu. Dar eu nu pot sa uit acest lucru chiar dak fata de mama eu am fost mai putin afectata. vor trece anii sh ma voi casatorii sh poate o sa vreau sa am sh eu copii mei dar dak pana atunci nu se va schimba nimic? Dak sh eu k sh mama voi pati la fel??? de aceea eu va sustin in tot ce veti face pt k la mijloc este vorba de vietiile unor copilasi care nu sunt vinovati de mizeria de oameni din jurul nostru!!! iar dumneavostra vreau sa va spun k sunteti o femeie puternica sh va doresc sa treceti cat mai repede de acest infern in care traiti.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Salut.Ma numesc Cristina,sunt din Iasi si am 35 de ani, peste 3 saptamani trebui sa nasc un baiat.De cand am vazut tragedia prin care ai trecut nu mai am liniste si ma tot gandesc la cat de nedreapta este viata uneori cu noi.Daca ai nevoie de voluntari cu draga inima sunt dispusa sa te ajut.Este cumplit prin ce ai trecut ,dar puterea de a trece peste aceasta tragedie o gasesti in tine insati si TREBUIE sa mergi mai departe.
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna! Sunt Anca din Pitesti.An citit cu sufletul la gra ceea ce s-a scris aici. Sa stii ca nu stiu daca mi-a facut intocmai bine...dar nu pot spune ca nici rau! Nu stiu daca fac parte dintr voi...mamicile ce au pierdut un piticut la nastere....dar eu am pierdut o piticuta ...la doi anisori! Pot spune ca pierderea unui copilas ...indiferent de varsta..e o catastrofa pt parinti- pt ca si tatal sufera in aceeasi masura ca si mama...cel putin in cazul nostru! Nu cred ca-mi voi revenii vreodata, desi Dumnezeu mi-a dat un alit..pe Teodora- la 6 luni dupa ce Clara s-a ridicat la cer. Numai ea ma mai face sa zambesc si imi da puterea sa merg - greu- mai departe. Stiti cu se zice: traiesc DOAR pt ea acum.
Si stiti ce e cel mai greu? Sa vad prietenele Clarei cum se joaca, sa trec prin aceleasi locuri prin care am trecut cu Claruta, sa pun mana pe locurile pe care a pus si Claruta mana, sa-i dau Teodorei hainutele surioarei ei. Nu cred ca va puteti inchipui cum este....Dar Teodora...parca-i copia ei. Sau asa vreau eu s-o vad?
Cum ar fi....important este ca ea...o manutza de om la nastere, un sufletel care a suferit acolo, in burtica atunci cand surioara ei era pe patul de spital si cand si-a dat ultima suflare cu capsorul pe burtica mea implicit pe umarul ei --Teodora este cea care ma alina si ma alinta.
Si stiti ce zic seara mereu? Are mama doua fetite: un ingeras sus si unul jos! Pt ca Teodora este fetita care are propriul ei ingeras: surioara ei-Claruta.
Hm. Parca deja ma simt mai bine spunandu-va si voua..drage mamici povestea mea. Sper din tot sufletul si ma rog sa fiu ultima dintre mame care-si vede copilul pe patul unui spital si sa nu poata face nimic...cu toti banii si cu toate cunostintele si cu toate rugile din univers!!! Va pup...si sper sa mai vorbim!
Anca
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Biana, buna initiativa, sper ca va avea si ecou!
In primul rand imi exprim parerea de rau si in al doilea rand m-am decis sa scriu si eu, deoarece inteleg prin ce treci, si eu am trecut de doua ori prin ceva ce nu doresc nimanui. Prima data cand am aflat ca sunt insarcinata, toata lumea fericita... control imediat la gineco, totul in regula, dar la al 2-lea control verdict inspaimantator: sarcina oprita in evolutie, chiuretaj... groaznic. Au trebuit sa treaca 2 ani ca sa avem curajul sa incercam din nou,inaite analize, controale, totul OK, ramas insarcinata, ecograf, 8 saptamani, Iar doctora Cristescu de la Maternitatea Brasov, care stia antecedentul meu, dupa control mi-a spus sec: maine vii sa te chiuretez pt ca azi nu am timp! Va imaginati, sa-mi cada cerul in cap, nu stiu cum am ajuns acasa. De data asta am mai cerut opinia altor doi dr, care mi-au confirmat din pacate ceea ce de ce imi era teama, dar macar mi-au explicat. Atat despre sistemul din tara noastra, de atunci au mai trecut mai bine de doi ani si inca nu m-am adunat suficient ca sa incerc din nou, numai ca ceasul biologic ticaie...
|
|
|
Mesaj de la: Atena data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Imi pare foarte rau pentru tine... Dumnezeu sa-ti dea puterea sa mergi mai departe...atena,40 ani, targoviste
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
DOAMNE,E CUMPLIT...NUMAI CITIND SI M-AU APUCAT HOHOTE DE PLANS.SINCER,IMI PARE RAU DE TOATA SUFERINTA PRIN CARE AI TRECUT,DAR MA BUCUR CA AI GASIT MACAR PUTINA PUTERE SA TE INTORCI LA VIATA.SE SPUNE CA AVEM MULTE VIETI...PROBABIL,PT EMMA A FOST ULTIMA VIATA PE PAMANT...A URCAT LA DUMNEZEU,IAR ACUM TE PRIVESTE IN CHIP DE INGERAS SI CRED CA SIMTI DRAGOSTEA EI.GASESTE=TI PUTEREA SA IL CRESTI PE LUCA SI SA TE BUCURI IN FIECE MOMENT DE EL.
EU AM O FETITA DE UN AN SI 5 LUNI,CARE A VENIT NEPROGRAMATA,DAR PE CARE O IUBESC LA NEBUNIE SI PENTRU CARE IMI FAC PROCESE DE CONSTIINTA ATUNCI CAND O CERT SI IMI PARE TARE RAU.
DUMNEZEU SA TE AJUTE SA TRECI PESTE TOATE GREUTATILE VIETII,BIANCA!AI GRIJA DE TINE SI FAMILIA TA
LILIANA,BOTOSANI
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Laura,am 28 de ani si vreau sa ma alatur si eu celor care-ti sunt alaturi si iti trimit atatea ganduri bune.E incredibil cum solidarizeaza oamenii in clipe tragice...durerea e aceeasi indiferent de varsta,etnie,religie,culoare a pielii.
imi pare rau pt ce s-a intamplat,sunt alaturi de tine cu gandul.Sa nu uiti ca toate se intampla cu un anume scop pe care noi poate in viata asta nu-l intelegem,dar nu trebuie sa subestimam felul lui Dumnezeu de a aranja lucrurile asa cum trebuie ele sa se intample.Poate ca tu tocmai ai aflat scopul acestei intamplari prin demararea acestei campanii care mi se pare ft.binevenita...era si timpul ca cineva sa bata si aceste drumuri.Te felicit pt.initiativa si iti doresc sa iti indeplinesti misiunea si sa nu-ti stea nimic in cale.Mult succes si liniste sufleteasca.Te imbratisez cu drag si ma rog pt ingerasul tau de sus.Multa liniste in suflet si pt.toate mamicile care au trecut prin aceasta experienta.
Cami,ingerasul tau o sa fie mereu alaturi de tine,nu l-ai pierdut asa cum crezi,sunt convinsa ca o sa simti toata viata ca te priveste de acolo de undeva...Te imbratisez din toata inima...
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Andreea,am24 de ani si am o fetita de 1an si6lunipe care o cheama Alessya.Sincer nu intelegeam inaite de a avea un copil cum poti sa fii atat de devastata cand iti moare un copil foarte mic mai ales nenascut.Spuneam atunci ca e mic si durerea nu e asa mare pe cat ar fi daca ai pierde un copil mai mare de cativa ani.Acum sincer ini este rusine de felul cum gandeam inainte.Cand am devenit mama am inteles ce inseamna un copil fie si nenascut.Ce senzatie ai atunsi cand copilul misca in tine ,este ceva unic ,numai femeile au parte de aceasta bucurie fara margini.Acum mi-as da viata pentru fetita mea ,ea inseamna totul pentru mine,o iubesc enorm.Intele mamele care au pierdut un copil ,acum stiu cat de dureros poate fi.Le spun acelor mame sa fie tari ,stiu ca le este greu dar altfel nu pot trai daca nu trec peste asta.DUMNEZEU SA II AIBA IN GRIJA PE ACEI INGERASI.
|
|
|
Mesaj de la: Nora data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca
ce pot sa-ti spun este ca si eu am doi copii:un baiat pe pamant stefan si o fetita in ceruri alexandra ioana (nascuta la termen ,sarcina atent monitorizata dar cu malformatie de cord)a fost operata la munchen la grobhadern de prof doct heinrich netz s-au descoperit 11 diagnostice plus lipsa splina.fetita mea a fost cea mai frumoasa mireasa pt ca am reusit sa o botez inainte de nenorocire ' deci a fost inmormantata dupa datina.din 2003 25 octombrie si pana astazi imi tarai zilele si incerc sa traiesc prin stefan fratiorul alexandrei . nora *** sibiu
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna draga mamica, si eu sunt tot o mamica care s-a lovit de indiferenta cadrelor medicale in perioada de sarcina si care a trait cu frica pierderii bebelusului mult dorit.Iti inteleg suferinta si durerea si sunt alaturi de tine. Numai cine nu trece prin asa ceva nu poate intelege.Am plans si inca mai plang, atat pentru tine cat si pentru mine( chiar daca Dumnezeu nu a fost atat aspru cu mine). Fetita mea a fost atinsa de suflarea mortii de doua ori in perioada de sarcina. Nu vreau sa te impovarez cu durerea si clipele mele de suferinta acum cand tu le ai pe ale tale, dar si eu ca si alte mamici din Romania m-am lovit de medici si asistente insensibili si indiferenti la durerea unei mame,insa am cunoscut si medici cu foarte mare prezenta de spirit. Moartea i-a dat tarcoale puiului meu intre lunile 3-4 cand datorita unei suparari am intrat in iminenta de avort si am ajuns la spital cu hemoragie. Ma agatam cu disperare si cu lacrimile inodata de doctor sa-mi salveze fetita. Ce-i drept doctorul a dat dovada de multa prezenta de spirit si m-a incurajat chiar daca pe fata lui se citea ingrijorarea, insa o asistenta a inceput sa se crizeze la mine sa nu mai plang " ca ce nu sunt singura" si " deranjez bolnavele"si "mai fac altii.."nu voi uita niciodata cum doctorul cu chipul ingrijorat mi-a sp[us sa stau linistita ca fetita e "bine, se joaca", de fapt nu se juca , dar pentru mine in momentul acela a contat.
La 5 luni am fost nevoita sa sufar o operatie de colecistectomie, iar ginecologul de serviciu mi-a spus cu fata senina, fara menajamente si parca undeva in coltul gurii zaream un zambet, ca exista riscul ca copilul sa moara. Culmea acel medic era de fapt o femeie si ea insarcinata in 2 luni, De atunci a inceput cosmarul . M-au lasat singura intr-un salon pana cand intram in sala de operatii, acolo pe uin perete se afla o icoana, am cazut in genunchi si am inceput sa plang rugandu-ma la Dumnezeu sa-mi salveze fetita. asa m-au gasit medicii , plangand si cerand in locul copilasului meu dreptul la viata. si parca Dumnezeu m-a auzit pentru ca am iesit din operatie bine amandoua. Dar sa nu crezi ca am fost fericita, NUuuu. Pana la nastere am trait un adevarat cosmar, ma luptam cu temerile, cu desnadejdea, cu frica, intrebam in stanga si-n dreapta " cum se va naste fetita mea", "va fi sanatoasa" " ce riscuri au existat" si nimeni nu-mi raspundea. Toti ridicau din umeri, numai mama mea " care le stie pe toate mi-a zis ca voi naste un handicapat. Bianca eu nu l-am avut decat pe sotul meu langa mine , nu mama, nu tata, Acum o am pe Christiana sanatoasa si frumoasa. Cam asta este povestea mea. Daca ai nevoie de ajutor in campania pe care ai pornit-o si vrei, eu am sa ma alatur tie. Mult curaj Bianca! acolo printre stele este si fetita ta si-ti zambeste in fiecare seara ori de cate ori ridici privirea catre ele.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga mea, de multe ori m-am intrebat de ce nu face nimeni nimic in tara asta impotriva doctorilor, impotriva sistemului sanitar din Romania... eu sper din tot sufletul sa ai putere si ajutor sa faci ceva....nu am avut ghinionul sa pierd un copil... am norocul sa am o fetita minunata, dar imi aduc aminte cum a fost perioada dinainte sa o nasc si prin ce am trecut in spitalul ala de tot rahatul ( scuza-mi expresia ).A fost o sarcina cu probleme de la inceput..iar in saptamana 28 am fost internata cu hemoragie...am stat internata 2 saptamani. In aceste 2 saptamani nu am avut voie sa ma misc din pat, facea la plosca, mama ma spala, nu aveam voie sa stranut, nu aveam voie sa ma intorc dupa o parte pe alta...hemoragie in continuu... " doamnele " asistente erau foarte catranite de cate ori sunam pe buton sa le spun ca iarasi mi-a pornit hemoragia... veneau cu o falca in cer si una in pamant ca le deranjez in conditiile in casre sotul meu era mai mult la spital decat acasa si alta grija decat sa le bage bani in buzunar, atat lor cat si doctorilor nu avea... dar nici asa nu erau multumite... dupa 2 saptamani de hemoragie, intr-o seara i-au spus sotului meu sa se duca sa imi cumpere niste fiole, pentru ca nu aveau...si cand se intoarce sa vada patul meu plin de sange.. si medicul de garda dand din colt in colt ca nu stie ce sa faca sa opreasca hemoragia... a chemat profesorul si acesta sa spuna ca cine a fost tampitul ala care m-a lasat atata timp cu hemoragie...mi s-a facut cezariana de urgenta si au scos o fetita de 1500 kg.. pe care nici macar nu mi-au aratat-o... apoi stupoare... unde sa duca fetita nascuta prematur? Sa aflam atat eu care stateam pe masa de operatie cat si sotul meu care statea afara ca nu au incubator si mai mult ca nu au nu stiu ce casca,care se pune la prematuri pe cap pentru a i se furniza oxigen...Norocul nostru si al ei a fost ca sotul meu are foarte multe cunostinte si la miezul noptii a inceput sa sune in stanga si in dreapta si pana la urma a gasit undeva un loc , SA CUMPERE acel aparat... Nu mi-am vazut copilul 3 zile, ca nu am putut sa ma ridic din pat... apoi o luna de zile a trebuit sa stau impreuna cu alte mame carora li se aducea copilul dupa 2 ore si care dupa 2 zile prelcau acasa ,,, iar eu ce faceam? eu ramaneam acolo incontinuare? fara copil... ca ma duceam din 3 in 3 ore sa-l hranesc .. in incubator... si mai ale eram data EXEMPLU de asistente...ca nu am stiut cum sa am grija de mine si de aia am adus pe lume un copil prematur ( de parca asta ar fi fost problema )... si cat de greu e sa ai un copil pe care sa nu-l poti atinge...si vai cat sunt ele de norocoase ca au copii sanatosi si sa se gandeasca la mine... ca poate plec acasa cu mana goala... sincer.. imi venea sa le omor... imi venea sa ma omor.. ajunsesem sa ma invinovatesc ca din cauza mea s-a nascut copilul asa... ajunsesem sa ma gandesc din cauza asistentelor tampite ca daca nu aveam acel copil eram si eu bine mersi acasa si numai trebuia sa fiu data exemplu ASA NU...Dar Dumnezeu a vrut ca totul sa fie bine... mi-am revenit.. fetita mea e o dulceata...si viata mea e perfecta acum... Poate ca povestea mea nu are legatura cu acest site " pierderea sarcinii " dar ignoranta din spitale m-a facut sa va scriu... Iti doresc draga mea Bianca multa multa sanatate si fii puternica... ce nu te omoara te face mai tare... sa fii iubita...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
IMI PARE FFFF RAU PENTRU TINE BIANCA SA-TI DEA DUMNEZEU PUTEREA DE A TRECE PESTE ACEATA DRAMA. AM PLINS MINUTE IN SIR CIND AM CITIT DESPRE CEEA CE TI S-A INTIMPLAT.
|
|
|
Mesaj de la: Sorina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca ti am mai scris si vroiam sa ti multumesc pentru site ,stiu par aiurea dar pentru mult timp am crezut ca sunt singura si imi puneam intrebarea de ce eu cu i am gresit lui dumnezeu ,pentru ca nu ma duc des la biserica sau poate ca bebelus era obtinut alfel nu stiu mult am considerat c este o pedeapsa sau a fost vina mea .Doamne sunt atitea femei care au avut increderre in medici in mari specialiisti din bucuresti siei au facut atita rau .Imi dau lacrimele mereu cind scriu si cind povestile la atitea femei care cauta alinare pentru piedere dar nu gasesti .cel putin tu ai avut ocazia sa ti fetita in brate ,creda ma este ceva , eu mi am vazut baiatul pe fuga nu m au lasat l vad sotul si parintii.atunci am crezut ca este mai bine acum nu ami sunt sigura .AM aflat ca l puteam boteza si avea unde l plinge a trebuit sa semnez pentru el ca l las acolo DE CE ?.BUCURATE DE LUC A MULTUMESTE I LUI DUMNEZEU PENTRU EL CE ESTE SANATOS SI CA NU I AI IN FAMILIE NOI NASCUTII IN ACEA PERIODA CREDE MA ESTE MAI GREU ASA .NU TI AM SPUNS PINA ACUM IN ZIUA CIND BAIATUL MEU A MURIT IN BURTICA MEA SORA MEA A NASCUT O SUPERBA FETITA .SOARTA A FACUT SA FIM AMINDOUA IN MATTERNITATE UNA FERICITA LA LAUZE ,UNA LA AVORTURI DISPERATA SI FARA PUI .ESTE GREU PENTRU CACI TREBUIE SA UIT DE DUREREA MEA SI SA ACCEPT FETITA SA O VAD CA SA O POATA VEDEA PARINTII MEI TREBUIE SA PLING IN SUFLETUL MEU A EI SA FIE FERICITII VAZUNDU SI NEPOATA , SORA MEA M AINTRABAT INTR O ZI DACA IMI ESTE GREU SA O VAD CE PUTEM SA I SPUN CA DA CA NU VREAU SA O VAD SI PARINTII MEI ?SINGURUL CARE STIE TOATE ASTTEA ESTE SOTUL MEU CARE ESTE SI A FOST ALATURI DE MINE MEREU M A INTELEGE SI MA SPRIJINA IN TOT .PENTRU II MULTUMESC LUI DUMNEZEU IN FIECARE ZI ,EL ESTE SINGURUL LUCRU BUN PE CARE IN AM IN VIATA ASTA IMI PARE RAU CA L AM DEZAMAGIT CA NU IAM PUTUT TINE BAIATUL .SIMT CA M AM DEZAMAGIT PE MINE CUM SA NUL DEZAMAGESC PE EL .AM CITIT DE CURIND INTR O REVISTA CEVA CARE M APUS PE GINDURI SI ARE DREPTATE "VIATA TREBUIE TRAITA ASA CUM NI S A DAT PENTRU CA NI S A DAT FARA SA O CEREM SI NI SE VA LUA FARA SA FIM INTREBATI ".ITI MULTUMESC DIN NOU PENTRU TOT CE FACI SI DACA VREODATA AI NEVOIE SA VORBESTI ITI SUNT ALATURI ORICE AR FI ,PENTRU CA STIU CUM ESTE SA FII DEZAMAGI T DE CEI PE CARE II CREDEAI "PRIETENII"AI GRIJA DE TINE SI DE LUCA DUMNEZEU SA TE OCROTEASCA PENTRU CEA CE VREI SA FACI .SUNT ALATURI DE TINE DACA AI NEVOIE iti las adresa de mail daca ai nevoie vreodata de ea .cu drag sorina
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,este greu,nici macar nu stiu cu ce sa incep...nu stiu daca vei citi,poate asa o sa ma linistesc putin. Am purtat in pantec ingerasul meu aproape 8 luni ma simteam cea mai fericita,mi l-am dorit atat de mult,in momentul cand am aflat ca sunt insarcinata am simtit cea mai mare bucurie,am simtit cum Dumnezeu s-a uitat si la mine,din momentul acela viata mea a prins contur in fiecare zi.Nimic nu este mai frumos decat sa simti cum un sufletel creste in tine,cum misca alaturi de tine,cum te face atent zicand parca... "mami sunt aici".Atunci am crezut ca nu se mai poate intampla nimic rau.In decembrie am fost la ecograf,la controlul de rutina,mereu intram cu sotul meu razand si radiind de fericire,la fel si ieseam pentru ca doctorul imi spunea mereu ca este perfect sanatos,si eu ma gandeam ca mai este putin si copilasul meu,...sufletelul meu, va vedea lumina zilei ca o sa-i simt corpul mic si fragil la mine in brate,imi imaginam tot,Doamne cat de frumos era.La fix o luna mai exact pe 28 ianarie08 m-am dus iar la ecograf,ma simteam foarte bine am intrat ca de obicei cu sotul meu,cu acelasi zambet pe fata,in cateva minute totul s-a naruit,doctorul s-a schimbat la fata,nu stia cum sa spuna ca copilasului meu nu ii mai bate inimioara,am inceput sa tip ,sa urlu,nu intelegeam ce se intampla ,de ce se intampla asa,nici acum nu inteleg a doua zi am nascut,am nascut normal cu foarte mari dureri,putea sa ma doara de doua ori mai mult daca stiam ca ingerasul meu este bine,dar el nu era...acum viata mea este trista si goala. Alina
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
De ce nu apar si mesajele in care esti criticata pentru felul in care iti plangi singura de mila? Nu crezi ca esti penibila?
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA.IMI PARE RAU PENTRU PIERDEREA SUFERITA.NICI NU STIU CE SA ITI SPUN PENTRU CA NU AM TRECUT PRIN ASA CEVA, DAR IMI DAU SEAMA CAT DE DUREROS POATE FI DUPA CE TI-AI PURTAT COPILUL IN PANTECE TIMP DE 9LUNI SI CU CATEVA ZILE SA SE NASCA SA AFLI CA NU O SA IL MAI NASTI IN VIATA.DUMNEZEU SA ITI DE PUTERE SA MERGI MAI DEPARTE, SA ITI DEA SANATATE TIE SI FAMILIEI TALE.EMMA, CARE ACUM ESTE UN INGERAS , VEGHEAZA ASUPRA TA SI VREA SA AI GRIJA DE LUCA DE DOUA ORI MAI MULT CA PANA ACUM.TE PUP SI AI GRIJA DE TINE.ANDREEA , BRAILA
|
|
|
Mesaj de la: Ileana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Ileana si am 28 de ani,am un baietel de 8 luni pe care il cheama Mario Gabriel care s-a nascut la 32 saptamani si nu a avut decat 2kg.Pe de o parte te inteleg ce simni si imi pare sincer rau din tot sufletul meu pt. ca acum stiu ce inseamna ca sunt si eu mama si imi era tare frica atunci cand am nascut ca nu stiam ce se va intampla pt. ca nu era termenul si de aceea nu pot descrie in cuvinte ce am simtit si de acee cred ca stiu ce e in sufletul tau.Prea multe nu iti pot spune ca nu cred ca te mai ajuta cu nimic.Iti doresc din tot sufletul sa fii sanatoasa si tu si baietelui tau Luca si sa ai credinta si sa te gandesti ca acel mic ingeras este acum in cer si vegheaza asupra voastra.Tine-o tot asa si fi tare in continuare.Te iubim mult de tot.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca
nu prea stiu ce sa-ti spun poate doar ca-mi pare rau.
stiu ca in astfel de situatii cuvintele sunt de prisos.
am si eu o fetita de 1an si 6 luni si stiu ca ea reprezinta totul pt mine si nu-mi pot imagina viata fara ea.
povestea ta e impresionanta si am plans cd te-am auzit la tv dar mai ales cd am citit ce ai scris pe site.
as vrea sa-ti spun mai multe dar nu pot decat sa-ti spun ca-mi pare rau fii tare in continuare si gandestete la Luca el are nevoie de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Bianca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bianca,medias. Nu sunt suficiente sfaturile,durerea pe care o simti e infinita,te sfasie si te doboara.Naserea unui copil inseamna implinire si totodata atingerea unei stari de fericire suprema,pe care o simte doar mama care da nastere pruncului.Eu ,ca mama as vrea sa-ti fiu alaturi,as vrea sa pot sa fac ceva ,dar stiu ca durerea e nemarginita si nu stiu de unde as putea incepe sa o marginesc.Las asta in seama Domnului, pentru ca el este singurul care ar putea sa te ajute.Te-as ruga totusi sa arunci o privire asupra unei carti scrise de doamna profesor Csiki Ligia,intitulata"Nubiathan si divan pentru parinti si ingeri"am citit doar cateva citate din aceasta carte dar cred ca ar fi un pas inainte.
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,este adevarat...sunt prea micutza sa iti spun...si poate ma crezi nebuna...dar sa stii k,chiar dak am 12 ani...stiu cat de cat ce se petrece in romania...si sunt de acord intru totul cu tine...iar in legatura...cu EMMA NICOLE...nu stiu cum sa te consolez...pt. k nam trecut prin asa ceva si sper sa nu mi se intample nimik...pt. k intrun fel sau altul e greu sa duci o sarcina pana la capat...dar este si ceva....ceva...foarte frumos sa dai viata unui copil...un copil inseamna...inseamna...dragoste...iubire...gingasie...nai cuvinte sa descrii un ingeras...pt. k asta este un copil pana la urma...un ingeras...SA stii k o sa fac tot posibilul sa te sprijin...si sa stii k...daca o sa pot o sa incerc sa...te incurajez...si sa vorbesc...pt k cunosc femei in situatia asta...sa se alature campaniei tale...aici...aici in GALATI...sunt multe femei in astfel de situatii...iar doctorii...doctorii nu fac nimik...in unele cazuri nu ii poti acuza....dar ma rog...inca o dat iti spun k o sa te incurajes cat pot...emisiunile la care ai fost chiar mau emotionat...dar sunt sigura k DUMNEZEU este sus si ne pazeste...si sa stii k dupa parereamea...tu esti o femeie puternik...si o sa ajuti multe femei care se afla in aceasta situatie...(NOROC IN CEEA CE ITI PROPUI...SI LUI LUCA DEASEMENEA).......(MA NUMESC ALINA...SUNT DIN GALATI...SI AM 12 ANI...SI SUNT IN CLASA *** LA SCOALA NR.** DIN GALATI) AI GRIJA DE TINE SI DE FAMILIE IN SPECIAL DE LUCA....TE POOOOP
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca ma numesc Ramona din Arad am 24 de ani si imi doresc din tot sufletul sa raman insarcinata.Doar gandul ca as putea pierde copilul cand inca nu il simt in pantece ma ingrozeste.Imi pare rau pentru fetita ta... si pentru ceea ce ar fi putut sa fie...iti doresc tot binele din lume.
|
|
|
Mesaj de la: Bianca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca... Uneori chiar daca cuvintele si vorbele de alinare se preling ca o cascada asupra sufletului nostru in speranta ca ni-l va si mangaia tot asa si eu cred ca in aceste momente doar numai tu stii ce se afla in sufletul tau.AM AFLAT DESPRE DRAMA PRIN CARE TRECI DE-ABIA MIERCURI SEARA LA EMISIUNEA LUI NASU .SE SPUNE CA ATUCI CAND DUMNEZEU IUBESTE MULT PE CINEVA ,EL SI-L DORESTE SA FIE LANGA EL ,DE ACEEA NUMAI LA GANDUL CA FIICA TA SE AFLA ACOLO IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU SI CA ATUNCI CAND TIMPUL VA VENI VEI FII SI TU ACOLO LANGA EL ,ATUNCI VEI AVEA OCAZIA SA TRAIESTI O ETERNITATE ALATURI DE FIICA TA .SI NU UITA ,AICI SUNTEM TRECATORI PE CAND ACOLO ESTE VESNICIA.ROAGA-TE LA BUNUL DUMNEZEU SA TE INTAREASCA ,SA-TI MANGAIE SUFLETUL SI DACA ACEASTA A FOST VOIA LUI ATUNCI....CHIAR DACA ESTE GREU ,STIU, NU-TI PIERDE SPERANTA CU BINE BIANCA
|
|
|
Mesaj de la: Sebastian data: Vineri 8 februarie 2008
|
Salut, Bianca!
As dori sa nu faci public acest mesaj decat dupa si daca tu personal ai sa ajungi la concluzia ca este folositor pentru alte persoane care sufera.
In primul rand iti recomand, daca vei avea timp, sa citesti cartea "Karma pura" scrisa de S.N. Lazarev. Scriitorul este printre cei mai mari terapeuti rusi ai momentului iar cartea arata de ce vin in viata oamenilor diverse evenimente, bune sau rele, dupa cum le percepem noi, dar care, din punctul de vedere al unei logici mai inalte, folosesc sufletului omului. Prima data cand am citit cartea am crezut ca e scrisa de un nebun, dar dupa un an si jumatate in care am observat ca aproape tot ceea ce spunea in carte se regasea in viata, desi inexplicabil, am ajuns la concluzia ca are dreptate. E interesant ca, odata de afli care sunt legile dupa care se da fiecarui om ceea ce are nevoie sufletul sau pentru a-si invata lectiile pentru care a venit pe acest Pamant, dupa ce afli deci aceste legi, lucrurile in viata ti se par mult mai clare, si viata incepe sa se astearna frumos.
Daca te ajuta cu ceva eea ce ti-am scris, te rog sa-mi raspunzi, in masura posibilitatilor pe ****@yahoo.com.
Cu prietenie,
Sebastian
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
draga bianca cred ca nu sunt cuvinte care sa iti aline durerea.am trecut si eu printr-o situati ca a ta doar ca mie mi sa oprit sarcina in evolutie la doar 8 saptamini.aveam 21 ani eram casatoritasi imi doream acest copil.prima intrebare a doctoritei a fost daca vreau sa pastrez sarcina am fost foarte indignata pe ea.cum adica ma intreaba asa?a zis ca sarcina este ok iar intr-o saptamina am inceput sa singerez.am sunat-o pe doctorita a zis ca este normal iar daca singerez mai mult atunci sa ma duc la ea.m-am enervat foarte tare i-am inchis telefonul si am sunat pe alta doctorita.care a zis sa merg de urgenta la ea aceasta doctorita nici nu ma cunoscut.am ajuns imediat la spital era de garda sa comportat cu mine de parca ma cunostea de o viata.mia explicat ca sarcina nu este bine nu a fost de la inceput.mia zis ca o voi pierde nu imi venea sa cred am inceput sa pling si i-am zis ca daca este o posibilitate sa faca ceva sa imi zica.a zis ca nu prea sunt sanse dar facem tot posibilul.ma internat mia dat injectii de sustinut sarcia dar degeaba.dimineata copilul a murit daca pot sa zic asa.nu imi venea sa cred imi venea sa mor si eu.dar asta e am trecut cu greu tot timpul ma gindeam la el si in ziua de azi spun ca avea 3 4 5 ani daca era totul bine.toate in viata asta se intimpla cu un scop asa zic.iar acum sunt insarcinata de 14saptamini si sunt in al 9-lea cer.doar ca la inceputmi fost frica sa nu patesc ce am patit prima data.dar doctorita ma chemat tot timpul la control si ma asigurat ca totul e ok.daca eposibil sa scrii sau sa ne explici de celulele stem.oare nu isi pierd proprietatile atitia ani?
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Imi pare nespus de rau de pierderea fetitei tale.Eu fac parte din categoria mamicilor fericite.As vrea sa-ti povestesc prin ce am trecut eu dupa ce am nascut,despre nepasarea medicilor din Romania.Am un baietel de 5 luni, nascut pe cale naturala la maternitatea Polizu din Bucuresti.Am avut o sarcina fara probleme, am urmat toate indicatiile medicului care mi-a urmarit sarcina,am fost la control lunar.Nasterea deasemeni a decurs fara probleme.La cateva ore dupa nastere mi-au adus baiatul in salon.Nu-mi venea sa cred.Visul mi se implinise.Imi strangeam copilul la piept.La nici doua ore de cand mi l-au adus a vomitat sange.Am chemat asistenta care era de garda si a spus sa nu-mi fac probleme, ca bebelusii mai vomita din cand in cand.Asta se intampla seara pe la 10.Dimineata a mai vomat de doua ori cate putin.Am ignorat si acum imi pare rau dar in sinea mea mi-am zis ca o sa vorbesc cu medicul neonatolog cand o sa vina la vizita.Si a venit,i-am povestit,i-am aratat scutecelul .........i-am bagat bani in buzunar........si nimic.nu mi-azis absolut nimic.A plecat.Medicul cu care am nascut a venit sa ne vada iar atunci a vomat din nou ,mai mult.Am vazut spaima din ochii lui.Mi l-a luat din brate si a fugit cu el.L-au dus la terapie intensiva.A stat acolo doua ore fara sa-mi spuna nimeni nimic.Mi l-au adus inapoi.Dupa cateva ore iar a vomat si iar l-au dus la terapie.Copilul meu a fost un fel de mingie de pingpong.A rams peste noapte acolo.Trebuia sa-l hranesc si nu puteam pentru ca avea perfuzii.trebuia sa ma mulg si sa-i dau cu siringa sa manance.dar nu prea aveam ce sa mulg ca nu aveam lapte.Pe cine intrebam ce se intampla imi spunea cu un ton aproape rastit ca e grav.Ca ii trebuie lapte matern.Eu in stresul in care eram ,ca mai mult plangeam,medicii tipau la mine...cum era sa am lapte.nu au tinut cont de faptul ca eram lauza, ca eram sensibila,ca sufeream cand imi vedeam copilul cu perfuzii si nu puteam sa-l ajut cu nimic.Nu pot sa-ti spun ca-ti bani am cheltuit in maternitate ca sa fie bine.Am avut familia aproape de mine,sotul m-a sprijinit foarte mult si toata familia de altfel.Am vorbit si cu un medic psiholog in maternitate.Eram la un pas sa fac depresie.Bineinteles ca medicul neonatolog a fost o scarba pana la final cand m-am externat.Abia Asteptam sa plec din spital.Daca mai ramaneam o zi innebuneam.Acum totul este cat de cat ok.Boala care a avut-o poate reveni.Dar ma rog lui Dumnezeu sa fie sanatos.Pentru ca nu ai unde sa te duci cu copilul,este o nepasare grasa in sistemul sanitar.Multa sanatate si sa ai grija si sa te bucuri de Luca
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca,iti multumesc pt aceasta campanie si pt tot ce inseamna gestul tau:posibilitate data noua,mamelor fara copii pe pamant,de a vorbi despre durerea ucigatoare pe care o traim.Iti sunt alaturi in marea si infioratoarea incercare la care ai fost supusa...Sufar pentru tine,pentru mine,pentru copiii nostri.Te rog,te rog,iarta-mi stangacia,nu stiu ce cuvinte sa aleg ca sa nu te ranesc...Ma doare sufletul atat de rau...iti sunt recunoscatoare ca incerci sa aduci ceva ce lipseste in viata noastra:compasiune,sprijin neconditionat si,mai ales,nemasurat.Iti plang copila,asa cum imi plang comoara mea,cu lacrimi amare si neostoite...Doare,nu-i asa?Si nu trece niciodata...
Am trimis mesajul dinainte in care am incercat sa spun povestea scurtei vieti a puiului meu.Am facut acest lucru mai ales in amintirea celui mai important om din viata mea,omuletul meu drag...fetita mea,Iris Maria.
****@yahoo.com Mirela ****,Craiova
|
|
|
Mesaj de la: Antoaneta data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Sunt Antoaneta ,am 38 de ani si locuiesc in Pitesti.Imi pare rau pentru pierderea fetitei mult asteptate. Nu stiu daca durerea altora o poate micsora pe a ta, dar poate uneori e bine sa aflica si altii au suferit. Cu timpul se mai atenueaza, dar nu va disparea niciodata.
In ianuarie 1997 m-am casatorit si am hotarat sa nu programam venirea pe lume a unui copil,ci sa lasam in mana lui D-zeu aceasta decizie. La vreo doua luni a venit si mult astaptata veste.Aveam 27 de ani si multe sperante. Sotul nu avea un program fix ,e politist. Eu ramaneam ades singura, dar vorbeam cu copilul,spunandu-i ca atunci cand o sa vina o sa -l asteptam pe tata impreuna. Pe la trei luni a paarut prima amenintare de avort- hemoragie. A trecut,dar amennintarea ramanea.Faceam tratament,trebuia multa odihna, reapus la pat, chiar total. Nu am acultat in totalitate sfatul medicului,dar am incercat sa fac tot ce imi statea in putinta. Cand am implinit 6 luni am mers la mama pentru a avea parte de o ingrijire foarte atenta. Era insa tarziu.Calvarul incepuse.Am facut a treia hemoragie, medicul de garda a crezut ca este vorba de placenta praevia,lucru confirmat si de o ecografie. Degeaba am spus ca nu este vorba de asa ceva,deoarece mai facusem ecografii si placenta era normal inserata.Mi-au facut perfuzii si in ziua de Sfanta Marie am pierdut sarcina, tarziu, in noapte.Medicul meu curant era in concediu pentru o saptamana,iar cel care ma internase era in weekend. Era vineri seara.Placenta nu s-a eliminat in totalitate,ramasese o portiune strans lipita de uter. Am ramas pe masa si a fost trezit medicul de garda.A incercat sa indeparteze portiunea lipita ,dar nu a reusit,spunandu-mi sa raman asa pana dimineata cand venea seful de sectie. Fetita nu a plans in momentul cand a venit in contact cu lumea de afara. Nu i-am vazut fata ,cu numai corpul in bratele asistentei si parul negru si bogat.Mi s-a spus ca nu va trai. Am ramas pe masa si a venit medicul pentru interventie. Nu am stiut atunci ce s-a intamplat cu copilul. Eram extenuata su suparata, Am adormit pana dimineata,cand a venit infirmiera si m-a intrebat daca copilul mort din galeata de la baie e al meu. Ma stia personalul sectiei pentru ca statusem internata de cateva ori.am crezut ca innebunesc, dar nu am avut curajul sa ma duc sa o vad. Imi era teama de imaginea aceea.Acum imi pare rau ca nu am vazut-o , ca nu am mangaiat-o asa ca tine, Bianca. Ma simt vinovata ca atunci am fost slaba, dar cred ca as fi avut un soc. Traisem cateva luni cu teama ca o voi pierde si se intamplase.Dimineata,sambata, a venit seful de sectie, au discutat medicii,m-au consultatsi a hotarat ca pot astepta sub antibiotic pana luni dimineata cand va veni medicul care ma internase.Daca ar fi aparut probleme, ar fi urmat sa intervina.A venit luni, a venit medicul , mi s-a facut un chiuretaj in urma caruia uterul era aproape mort. Nu-si relua contractiile si pierdeam mult sange.S-a incercat salvarea lui,perfuzii, gheata,masaj ,un nou chiuretaj ,dar nimic, Am intrat in soc hemoragic si m-au operat de urgenta. Trei ore dupa operatie nu a garantat nimeni ca voi fi salvat. Mama mi-a spus apoi ca astepta la usa ATI si se gandea ce va face daca i se va spune ca am murit:se va arunca pe fereastra sau printre scari? Sunt singurul copil la parinti si am aparut la noua ani dupa casatoria parintilor, in urma unui indelungat tratament.Dar D-zeu a vrut sa ma trezesc,Si m-am trezit la reanimare, cu dureri in tot corpul si extenuata. Nu stiam ce mi se intamplese.Am facut frisoane pentru ca sangele administrat fusese rece, dar si greu de procurat. Spitalul nu avea sange suficient si au sunat disperati la salvari sa -l aduca de la Centrul de Sange. Am RH negativ, dar nimeni nu-mi recomandase dozarea anticorpilor. Spuneau ca fiind prima sarcina, nu puneau probleme.Spre seara m-am trezit,dar nu realizam in ce a constat interventia chirurgicala, Mama fusese asistenta, eu terminasem bilogie, nu eram chiar pe dinafara. Cand s-a schimbat tura, asistenta a prezentat celei care tocmai venise cazurile noi si urmarindu-le, am aflat: histerectomie subtotala. Am crezut ca s-a prabusit cladirea. As fi vrut sa urlu ,dar nu puteam fiind foarte slabita.am plans inabusit, dat mi-au facut o injectie si am reusit sa adorm. A doua zi am fost mutata in alt salon, unde erau doua mamici cu cezariana, Una dintre ele mai avea un copil si ii dadea sfaturi celeilalte.Au fost zile cumplite,trebuind vad fericirea pe chipul celorlati, iar eu sa incerc sa accept ca dreptul de a fi mama imi fusese luat prea brutal si prea devreme.Nici macar nu o tinusem in brate. Mi le simteam goale si fara nici un rost.Eram ca o leguma, nu ma puteam misca da la un capat la altul al patului. Mama a fost langa mine si m*a ajutat sa invat sa merg pentru a doua oara in viata.Rezerva in care am stat pe sectie era vecina cu baia si imi era groaza sa trec pe acolo,stiind ca acolo fusese fetita mea moarta si singura.Acasa a urmat alt cosmar. Nimeni din familie nu ma proteja psihic,deoarece la cateva luni cumnata mea a nascut o fetita.Toata atentia familiei s-a indreptat asupra ei, nimenni nu tinea cont de faptul ca fetita mea murise si nimeni nu o putea inlocui. Ma duceam in baie si plangeam pana simteam ca ma lasa puterile. La cateva luni ,tiroida a reactionat. Am mers la psihiatru, am facut tratament,dar nimeni nu putea sa-mi ia durarea da a nu avea copii. Am adus in discutie infierea unuicopil,dar sotul nu vroia.Am vrut sa divortez,crezand ca daca ma indepartez de el ,durera va trece mai usor. Plangeam de nu ma mai puteam opri, mergeam atunci la psihiatrie ,imi facea intravenos un dezinhibitor al centrilor nervosi si imi trecea pe moment.Dupa o astfel de criza,sotul s-a hotarat sa infiem un copil daca eu consider ca imi va face bine. Dupa cateva "peripetii"legate de infiere, bineinteles insotite de accese de plans,am luat un baietel .Astazi are 8 ani si este tot ceea ce ne-am dorit.Acum suntem o familie,suntem multumiti de pasul pe care l-am facut.Durerea a trecut pentru amandoi,dar nu putem uita prin ce am trecut la nici un an de la nunta. Ma doare si acum sufletul pentru fetita mea, nu am tinut-o in brate si nici nu am inmormantat-o pentru a putea plange la mormantul ei.Nu am fost capabili atunci sa ne gandim la acest aspect.Ma uit seara la stele si o vad printre ingeri. Ii spun ca o voi iubi toata viata mea si ca ma voi duce candva la ea. Acum trebuie sa-mi cresc baiatul, dar candva vom fi impreuna, sa recupreram tot ce am pierd
ut in aceasta lume.
Fii tare,Dumnezeu ne rasplateste. Uneori poate trebuie sa jertfim ceva pentru a primi in schimb altceva. Imi iubesc tare mult baiatul,dat imi e teama de ziua cand va trebui sa ii spun ca nu sunt mama lui naturala.Ma rog la D-zeu sa ne dea putere sa putem trece si peste acest moment,oricand va veni el.Sa ne dea sanatate sa-l putem creste si sa ii fim alaturi.
Cu dragoste, Antoaneta
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. Numele meu este Gabriela, si am 27 de ani. Eu sunt mamica unui baietel de 1 anisor si 10 luni, Alex. Este lumina ochilor nostri, este implinirea noastra. Nici nu ma pot gandi cum ar fi fost sa fie altfel. Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat tie si celorlalte mamici de ingerasi. Am urmarit fiecare emisiune unde ai fost invitata, si am plans impreuna cu tine. Este greu, si cine nu a trecut prin asa ceva, poate nu intelege durerea, sau nu-si poate imagina cata durere exista. Am vazut filmuletele de pe acest site...sunt cu lacrimi in ochi...nu le doresc acestor mamici greu incercate decat putere sa poata trece peste aceasta durere. Si tie Bianca, iti doresc ca Dumnezeu sa iti fie alaturi, sa iti usureze durerea, succes in aceasta campanie promovata si multa sanatate baietelului tau Luca.
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Mirela, am 30 ani si sunt insarcinata in aproape 8luni. Este un baietel pe care il va chema Luca Nicolae (am inteles ca asa se numeste si baietelul tau). Plang si scriu. Nu pot sa imi revin si nu stiu ce ma doare mai tare.............povestea ta sau gandul ca......copilul meu.........nu stiu. Suntem casatoriti de 5 ani iar copilasul nostru s-a lasat mult asteptat, abia dupa ce am facut tratament timp de 2ani. De aceea nu pot sa-mi imaginez cum ai putut sa treci peste asta, probabil ca Dumnezeu te ajuta foarte mult. Sentimentul pe care il am eu in momentul de fata este ceva de nedescris, o durere imensa,si 10 copiii daca mai ai nici unul nu-l poate inlocui pe cel pierdut, fiecare este unic. Impreuna cu sotul meu plangem alaturi de tine si familia ta si ne rugam la Dumnezeu atat pentru voi cat si pentru noi. Nu stiu ce va transmite mesajul meu,dar simteam nevoia din suflet sa-ti spun ce simt.
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Ma numesc Dana, si cu toate ca nu am cum sa inteleg prin ce treci tu si alte mamici in situatia ta am fost foarte trista cand am citit gandurile tale. As vrea sa iau parte la campania ta(ca voluntar). Mama mea a trecut singura prin ceva asemanator inainte ca eu si sora mea sa ne nastem, cand a nascut la 6 luni doi baietei care au trait numai cateva ore. Nu i-au fost aratati, si nimeni din spital nu i-a adresat o vorba buna. Mama ei era la spital in alt oras cu fratele mai mic iar tatal pe jumatate paralizat nu a putut urca la ea in salon. Avand doar 20 de ani si fara cineva alaturi care sa dea plicuri in stanga si-n dreapta a fost tratata mai mult decat urat. Cand ne-a povestit mie si sorei mele nu m-am putut opri din plans o ora. E groaznic ca cineva sa trebuiasca sa treaca prin asa ceva. Bucuria si alinarea au venit cand la 22 de ani Dumnezeu i-a dat doua fetite ( eu si sora mea) si asa a putut sa se bucure din nou de viata. A fost asa de socata de ce i s-a intamplat in spital cu baieteii incat cu noi a fost la control de-abia in luna a 8 a.
Eu si sora mea avem fiecare cate un ingeras sa ne iubeasca si sa ne apere.
adresa mea de mail(cu rugamintea sa ramana confidentiala) este: ****@yahoo.com
Iti doresc sa poti sa fi fericita pentru baietelul tau
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
BIANCA,TE ADMIR DE FOARTE MULTI ANI SI AJUNG ACUM SA INTRU IN DIALOG CU TINE SI NU STIU CE SA-TI SPUN,CUM SA FIU ALATURI DE TINE IN ACEST MOMENT CUMPLIT,DAR SUNT SIGURA CA ESTI O LUPTATOARE SI TREBUIE SA CANALIZEZI TOATA DRAGOSTEA TA,ACUM DUBLA,CATRE LUCA SI TOT IN EL AI SA GASESTI SUPORTUL VIETII.
NU POT SA SPUN CA STIU PRIN CE AI TRECUT,DAR POT SA-TI EXPLIC DIN EXPERIENTA PRIN CE AI FI PUTUT TRECE.AM O FETITA,ADELINA,ACUM ARE 13 ANI,NASCUTA PRIN CEZARIANA,CU O EVOLUTIE NORMALA PANA LA 7 LUNI,CAND AM CREZUT CA AM AJUNS LA PERIOADA CEA MAI FRUMOASA,A INCEPUT IADUL ,PE 21 MAI O ZI SFANTA,SEARA DUPA CE A ADORMIT,A FACUT O CRIZA DE EPILEPSIE,CARE NU STIAM CUM ARATA,AM CREZUT CA A MURIT,ERA FARA SUFLARE SI SE INVINETEA SUB OCHII MEI.
LA SPITAL,DUPA "INVESTIGATII",AU GASIT FEL DE FEL DE MOTIVE,PENTRU CA NU STIAU CE SA-MI SPUNA,DE CE,SI DE UNDE A APARUT.
IN STADIUL ASTA MA AFLU SI ACUM ,NU AM PRIMIT RASPUNS LA MIILE DE INTREBARI CARE LE-AM PUS IN TOATA TARA UNDE AM UMBLAT,DAR VREAU SA-TI SPUN PRIN CE TEROARE TRECI TU CA MAMA CAND VEZI PUIUL TAU IN NISTE CHINURI CUMPLITE,SI NU MA REFER LA O CRIZA LA NUSTIU CAT TIMP,UNA DUPA ALTA,SA NU POTI SA O AJUTI,SA ITI POATA SPUNE CE O DOARE(PENTRU CA NU VORBESTE),SA PLANGA CU URLETE DE DURERE,STAI NEPUTINCIOASA,SE RUPE SUFLETUL IN MII DE BUCATI IN TINE,PENTRU CA NU AI NICI O PUTERE. AM AFLAT DE MULTE LOCURI SI AM FOST PESTE TOT,DAR ...APROPO DE MEDICI CARE AI MENTIONAT SAU CADRE MEDICALE,POT SA SPUN CA AM AVUT UN "MARE SPRIJIN",MA INTREBA"DE CE MA ZBAT ATAT SI UMBLU PESTE TOT,PENTRU CA NU MAI FAC NIMIC DIN EA,ARE CREIERII IMPRASTIATI",SI ASTA ERA CAND AVEA 2 ANI ACUM CU AJUTORUL LUI D-ZEU AM AJUNS LA 13 ANI,DAR DE CHIN,NU STIU DACA MA POT BUCURA SAU INTRISTA .NU STIE NIMENI CAT MAI ARE DE CHINUIT,CA NU SE NUMESTE TRAIT,UN MEDIC MI-A SPUS CA MAXIM 15 ANI,MA INSPAIMANTA TRECEREA TIMPULUI,DAR TOTUL ESTE LA DUMNEZEU,EL ALEGE CE E MAI BINE SI CAND E TIMPUL.
AM UITAT SA-TI SPUN CA MAI AM UN BAIAT,AVEA 3 ANI CAND S-A IMBOLNAVIT FATA,O IUBESTE ENORM,CAND AM ADUS-O DE LA MATERNITATE NU LASA PE NIMENI SA SE APROPIE DE EA,DAR CAND O VEDEA IN CHINURI SUFEREA SI EL,ATAT CAT STIA,DAR NOI PARINTII AM GRESIT MULT FATA DE EL,NE-AM CANALIZAT TOATA GRIJA SPRE FATA,SI NU NE-AM DAT SEAMA CA SI EL AVEA LA VARSTA AIA MULTA NEVOIE DE NOI,SI ARE REPERCURSIUNI ACUM.
ASA CA NU AM REALIZAT NIMIC DIN CE MI-AM PROPUS PENTRU COPII MEI,DAR MULTUMESC LUI DUMNEZEU DE CE MI-A DAT.NIMIC NU-I INTAMPLATOR!
TE IUBESC PENTRU CE FACI. ITI DORESC SA FII SANATOASA SI BUCURATE DE LUCA,FII PUTERNICA PENTRU CA CEI DRAGI AU NEVOIE DE TINE.
EU MA TEM,DACA PATESC CEVA CE SE VA INTAMPLA CU FATA MEA?
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Mirela ****,am 36 de ani si sunt din Craiova.Am scris mereu in ultima vreme;din pacate,randurile mele,postate pe pagina web destinata Biancai Brad,s-au sters.Am scris acolo despre fetita mea,Iris Maria,nascuta moarta la 31 de saptamani,pe 23 ianuarie 2008.
Durerea este ucigatoare.Nu caut consolare,nu vreau sa pierd nicio nuanta din ceea ce simt,pentru ca TREBUIE sa-mi platesc tributul de suferinta catre copilul meu.Este cel mai nesemnificativ lucru pe care il pot face.Fetita mea s-a stins si nimic n-o va aduce inapoi.Caut si acum explicatii,dar le caut acolo unde nimeni nu va dori sa-mi raspunda:in inertia si indiferenta oamenilor.
Am avut ghinionul sa ma lovesc de incompetenta unui cadru medical.Am avut incredere si m-am bucurat ca Dumnezeu mi-a ascultat ruga:mi-a trimis un copil la 36 de ani,dupa o extrauterina si un diagnostic sumbru care m-ar fi transformat intr-o femeie nefericita daca ar fi fost adevarat.Stelele sau destinul sau Dumnezeu sau cine vreti voi au facut sa raman insarcinata anul trecut,in iulie.Extaz,bucurie coplesitoare,visuri,asteptari,care viitoare mama a fost straina de aceste sentimente si de multe altele?Mi-am asteptat copilul si m-am inchinat in fiecare clipa la steaua norocoasa sub care credeam ca se va naste.
La inceputul lunii a sasea am vazut cum picioarele incepusera sa mi se transforme intr-o masa compacta.Am luat legatura telefonic cu doctorita mea;blazata,aceasta mi-a recomandat repaosul la pat(desi sta facusem si pana atunci)si diuretice care sa scoata apa din organism.Abia peste 3 zile m-a asteptat la control si atunci a observat ca tensiunea arteriala o luase razna:15/11.M-a certat ca mancasem prea sarat si m-a trimis acasa.Asta se intampla pe 24 decembrie.De atunci,HTA a cunoscut oscilatii salbatice,au aparut si proteinele in urina,in numar nepermis de mare(300 si apoi 500).Erau simptome clare de preeclampsie,despre care citeam ingozita diverse articole pe internet.In toata aceasta perioada NU AM AVUT PARTE DE SPITALIZARE PENTRU MONITORIZAREA PERMANENTA A MEA SI A COPILULUI!Eram tratata la domiciliu,dupa ce mi se faceau internari fictive,sub diagnostice fanteziste:infectii urinare,disgravidie emetizanta etc.
Intre timp,miscarile copilului au devenit tot mai slabe.Am alergat in noapte,din proprie initiativa,la spital,unde au fost monitorizate bataile inimii copilului.Erau normale,a spus asistenta.Nelinistea nu mi-a pierit,pentru ca treceau si 3 zile pana sa simt o miscare firava,de unde pana atunci puiul meu era ca argintul viu.Explicatia doctoritei a fost ca de acum puiul era mare si nu mai avea loc sa se miste!!!
...A fost inceputul sfarsitului...Copilul a intrat in suferinta.Pe 20 ianuarie a crescut tensiunea la 17/11,am fost la spital,mi s-au dat metoprolol,dopegyt si tertensif,mi s-au luat probe de sange si de urina si AM FOST DIN NOU TRIMISA ACASA.Seara i-am telefonat d-nei dr.care mi-a spus ca ma asteapta a 2-a zi pt internare,pt ca e foarte mare proteinuria(500).Luni dimineata am mers la spital,a fost monitorizat o singura data copilul in acea zi iar marti deja nu se mai auzeau bataile inimioarei.Mi s-a provocat nasterea si asa s-a terminat totul.La 3 ore dupa nastere aceeasi doctorita ma sfatuia sa plec acasa,pentru a avita traumele emotionale!!!Sau poate pentru a nu aparea intrebarile incomode cu raspunsuri incomode...Aceia dintre d-voastra care veti avea rabdare sa cititi totul veti putea vedea actul criminal savarsit de o doctorita incompetenta sau nemotivata,poate,cum se astepta,din punct de vedere financiar.Nu stiu ce sa mai cred.Dupa ce mi-am nascut copilul mort,am pus,firesc,intrebari.Mi s-a spus ca puiul nu crescuse suficient si de aceea murise in burta mea.Adevarul,impartasit de alti medici carora le-am cerut o opinie,este ca HTA marita impunea SPITALIZARE DE URGENTA,TRATAMENT PT CONTROLAREA SI ADUCEREA LA VALORI MAI MICI ALE ACESTEI TENSIUNI,MONITORIZAREA RITMULUI CARDIAC AL COPILULUI LA FIECARE JUMATATE DE ORA SI INTERVENIREA CU CEZARIANA CAND SE OBSERVA O MODIFICARE IN RAU.In caz contrar,intervenea moartea copilului si uneori,a mamei.
In schimb,eu am fost lasata sa astept nu stiu ce,timp de o luna,
interval in care copilul meu s-a stins putin cate putin.Nimeni nu mai poate schimba ceva.Ma intreb insa ce soarta blestemata mi-a condus pasii spre doctorita-asasin-de-copii.Pacat,d-na doctor...Puteti sa dormiti noaptea?va urmareste imaginea puiului meu sau aveti destula experienta ca sa nu va mai impresioneze nimic?!
Traiesc in iad.Respir zilnic aerul otravit dintr-o lume in care nu mai este iubita mea.Si ma trezesc in fiecare zi fara sa o mai simt miscand in burtica in care se cuibarea,cu sentimentul ca este aparata de maicuta ei.Fetitei mele i s-a luat dreptul la viata.Ea nu mai este.N-am vazut-o niciodata si nu ma voi putea ierta pentru o asemenea lasitate,pentru ca m-am lasat convinsa da personalul medical ca este mai bine sa n-o vad.Tanjesc dupa ceea ce am avut.Ma sting incet de dorul copilului meu.Teama mea cea mare este ca voi ramane un mort in viata,ca voi fi prinsa intre doua lumi,neapartinand nici uneia.Mi se spune,consolator,ca voi avea alti copii.Adica alte jertfe ale incompetentei si indiferentei omenesti?Cine mai are vreodata curaj sa retraiasca spaima de a i se spune ca i-a murit copilul?Cat poate sa duca un om?
Fetita mea ar fi avut o viata inainte.Fetita mea nu a avut cand sa simta dragostea mamei ei;ea a simtit doar mangaierile tandre si pline de dor,pe cand casa ii era pantecele meu.N-am apucat sa o tin la san,n-am atins-o,nu i-am privit ochii...Fetita mea nu are un mormant asupra caruia sa-mi urlu deznadejdea.Fetita mea este...nimic.Doar amintire,doar strigat infiorat in noapte.Durere furie,plans cu lacrimi,plans fara lacrimi,jelit,deznadejde,inutilitate,dorinta de moarte,dor,dor,dor,dor de copilul meu,de puiul meu,de viata mea,de rostul meu pe lume,de COPILUL MEU!!!
Mama va trai de acum doar pentru amintirea ta!Iart-o pe mama ca n-a stiut ce destin iti pregateste viata!Iart-o pe mama ca n-a stiut sa moara o data cu tine!Te iubeste mama si te va iubi pana la ultima respiratie a ei!Iarta-ma,fetita mea...Iarta-ma...
|
|
|
Mesaj de la: Silvia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ma numesc silvia si am 25 de ani.daca spun ca inteleg prin ce treci inseamna ca mint pt ca numai tu poti sa stii ce simti sau alte mamici care au trecut prin ceea ce treci si tu.nu am copil dar imi doresc si eu si sotul meu isi doreste un copil dar pot sa spun ca in momentul de fata imi este teama de a lua decizia in privinta unei sarcinii.ieri stateam si ma uitam la televizor impreuna cu prietena mea care are un copil de 3 ani si nu stiam nimic despre suferinta ta dar am inteles din emisiunea realizata unde ai fost invitata.nu ne venea sa credem sa se poate intampla sa ceva,parea ca totul este un vis dar din pacate era realitate.nu imi place sa compatimesc oamenii pt nici mie nu imi place sa vad cum vine cineva si imi spune vai 'vai ce mila imi este de tine'.sunt sigura ca multe persoane au facut acelasi lucru pe care l-am facut si noi ieri am plans impeuna cu tine pt ca pe mine una ma impresionat si ma marcat tragedia ta.sunt sigura ca dumnezeu iti este aproape si ca o sa fie bine.te pup
|
|
|
Mesaj de la: Gina data: Vineri 8 februarie 2008
|
dzeu sa aiba in paza pe toti copii ingerasi si pe mamicile lor
care sunt indurerate nicio vorba nu poate alina durerea
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna , Bianca !
Ma numesc Alina si sunt din Tulcea . Imi pare foarte rau pentru fetita ta. Eu am o fetita de 7 luni si jumatate si o iubesc enorm . Inteleg prin ce treci si e cumplit. Cred ca trebuie sa te gandesti ca fetita ta te priveste si e alaturi de tine in orice moment si ca poate s-a transformat in ingerasul tau pazitor. Ea te vegheaza de sus si are grija de tine . Trebuie sa fii tare si sa te gandesti ca poate puterea pe care ai avut-o sa treci peste toate astea ,ti-a dat-o chiar ea ,de acolo de sus .
Iti doresc sa ai grija de tine si de familia ta , mai ales de Luca , care te iubeste si are nevoie de tine .Eeu sunt alaturi de tine si sper sa iti ajute dumnezeu sa ai forta si putere sa treci peste toate obstacolele din viata .
|
|
|
Mesaj de la: Gina data: Vineri 8 februarie 2008
|
de doua zile citesc aceste mesaje. ma intristeaza faptul a vad cate femei au pierdut copii din cauza nepasarii, indolentei si nesimtirii unora. sunt mama a doi copilasi un baietel de 6,9 lui si o fetita de 1,4 luni. multumesc lui dzeu ca sunt sanatosi. cate femei tb sa mai piarda sarcini ca sa se faca ceva in acest sistem sanitar din romania. mergi in maternitati si te ingrozesti sa vezi cata mizerie, nu au medicamente, nu au vata, tb sa le cumperi si in plus asteapta SPAGI. imi pare nespus de rau sa vad cate femei isi plang copii nu am stiut pana acum cate se pot intampla. durerea ta BIANCA a facut sa scoata la lumina aceste atrocitati. ma cutremur cand citesc aceste mesaje citesc de 2 zile si nu-mi vine sa cred ca se intampla atatea in spitale in anii 2000. de fapt nu ma mai mira nimic mori cu zile mor copii ca nu intervin la timp cu operatia de cezariana pentru ca nu-si primesc plicurile cu bani. stau si asteapta sa le bagi in buzunare si moase si asistente si tot personalul medical.
sunt oripilata de ceea ce se intampla. ma doare sufletul pentru aceste mame care nu si-au putut tine copii in brate si care nu au putut sa-i vada si sa le vorbeasca, sa-i alinte. dzeu sa va dea putere sa luptati mai departe cu durerea care nu va disparea niciodata. durerea unei MAME care si-a pierdut copilul
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
In vara am pierdut o sarcina care ajunsese la 2 luni. Durerea pe care am avut-o atunci a fost mult amplificata de incompetenta medicilor si asistentelor de la maternitatea din Brasov (cei care au fost de serviciu in acea zi... cei in al caror salon ma aflam...).
M-am internat dimineata la ora 10, la urgente. Acolo mi s-a completat o fisa (fara sa mi se faca nici un control medical!!!). Am solicitat sa fiu vazuta de un medic anume si apoi m-au condus intr-un salon. Pana la 6 seara (de la 10 dimineata, la Urgente!) nu a venit nici un medic, nu mi-a luat nimeni tensiunea, pulsul, nu m-a intrebat nimeni daca ma doare ceva sau de ce sunt acolo, in acel salon. De cate ori mai intra cate o asistenta eu solicitam sa vorbesc cu un medic dar... Adevarul este ca simteam ca ar trebui sa platesc pe cineva ca sa fiu bagata in seama dar nu am facut-o. Asteptam sa vad pana unde merge josnicia acestor oameni. La 6 seara o asistenta a venit in salon si ne-a spus (mie si celorlalte paciente) sa mergem pe hol ca urmeaza sa ne vada seful de sectie dar sa ne dam chilotii jos, sa fim pregatite, ca medicul se grabeste. Ma simteam ca si cand am fi o cireada de vaci duse la abator. Toate 6 sau 8 cate eram pe hol aveam aceeasi problema (pierdusem o sarcina). Toate aveam sangerari. Imaginea unei doamne de la tara care si-a dat chilotii jos (ca si cand nu exista si alta posibilitate) si care incerca sa isi opreasca cumva sangele care i se scurgea pe podea nu o sa ma paraseasca niciodata.
Cu chiu cu vai am reusit sa vorbesc cu medicul pe care il solicitasem si care parea sa aiba referinte excelente. Pentru ca aveam cunostinte comune si era si de garda in seara aceea, mi-a facut o consultatie si mi-a facut un chiuretaj. Nu m-a intrebat NIMENI daca sunt alergica la vreun medicament, ce RH am, daca sufar de vreo boala. I-am spus medicului de 3 ori ca am analizele la mine dar nu s-a uitat peste ele.
Cosmarul a continuat. Eram pe masa, in timp ce ma chiureta mi-a spus ca am o malformatie, fara sa imi dea alta explicatie. De aceasta malformatie a uitat complet cand am fost la cabinetul privat la o consultatie ulterioara si care malformatie... de fapt... nici nu exista!!! Imi spusese ca am uterul in forma de clepsidra si nu era asa!!!
Am RH negativ si nu mi-a facut nici un vaccin. Nici in urmatoarele 72 de ore nu mi-a facut. Dupa chiuretaj (cand suferinta fizica si cea sufleteasca e destul de mare), am fost rugata sa ma mut in alt salon. Pentru mine in momentele acelea era greu sa ridic sticla de apa adusa de acasa pentru a bea o inghititura... darmi-te sa imi strang lucrurile si sa mi le transport in alta incapere... la aproape 12 noaptea.
In toata aceasta asteptare si in toata aceasta suferinta am avut noroc ca imi permiteam un telefon mobil cu care sa vorbesc cu familia pentru ca membrii familiei nu aveau voie sa intre in spital.
A doua zi dimineta medicul a intrat in salon si a stat cateva zeci de SECUNDE, pana intr-un minut... s-a uitat de deasupra la toate paturile si pacientele... si atat. Am incercat sa il contactez pe medic dar asistentele nu mi-au permis sa stau pe hol spunandu-mi ca o sa il cheme dansele. Experienta de cu o zi inainte imi spunea ca nimeni nu o sa anunte pe nimeni.
In baie colacul de la toaleta, toaleta, podeaua era pline de picaturi de sange. Cand am rugat infirmiera sa vina sa spele mi-a spus ca nu e ora potrivita. Robinetele de la chiuveta erau murdare de nu iti venea sa dai drumul la apa.
Pe la ora 9 m-au externat... din lipsa de paturi iar cu medicul nu am mai avut ocazia sa vorbesc decat la unul din cabinetele lui particulare.
Nimeni nu e obligat sa citeasca o asemenea poveste urata. Nici nu imi doresc foarte tare sa fie "publicata" undeva ca stiu ca da fiori si as prefera ca lumea sa citeasca poezii frumoase sau sa asculte muzica sau sa se imbratiseze. Am scris doar pentru ca m-am simtit atunci umilita de semenii mei, de acei medici si asistente care ar fi trebuit sa se poarte cu mai multa compasiune, profesionalism, OMENIE. M-am simtit umilita de acei oameni pe care EU ii platesc luna de luna... dintr-un salariu destul de mare pentru media salariilor din Brasov. M-am simtit umilita si pentru celelalte femei care trec prin orori similare poate chiar azi in maternitatea din Brasov.
Da, m-am invatat minte si acum merg la o clinica particulara... Dar ce fac cele care nu isi permit o consultatie de 150 de lei si niste analize de aproape 600 de lei???? Pentru foarte multi oammeni acesti bani inseamna un salariu intreg!!!
Bianca, ai mare dreptate ca acesti medici nu au pregatirea psihologica sa trateze un pacient, o mama care isi pierde copilul, o mama care desi nu a simtit ca acel copil se misca dar incepe sa creeze o lume noua, mult mai plina de dragoste si gingasie, o lume mai frumoasa in care acel copil sa vina, "sa respire acelasi are cu noi".
Revolta mea de atunci (si, inca, de acum)a fost uriasa dar FARA FOLOS. Tu, prin puterile tale, prin faima pe care o ai, prin promisunea pe care ti-ai facut-o de a face mai multa lumina in aceasta parte a vietii noastre, vorbeste te rog (in numele meu, al nostru, al mamelor sau viitoarelor mame) si insista pentru aceasta pregatire psihologica. Si a lor... si a profesorilor!!!
Poate ca un tratament bun din partea medicilor si al asistentelor tine de OMENIE, poate ca tine de BANI... NU STIU! dar oamenii acestia ar trebui sa fie pregatiti si psihologic pentru a sti cum sa se poarte cu pacientii.
(iarta-ma ca in loc sa te consolez ti-am mai trimis si eu o unda de tristete)
Dumnezeu sa te ajute sa poti sa iti amintesti, sa nu uiti, si sa poti sa schimbi lumea pentru noi, cei care nu putem!
|
|
|
Mesaj de la: Iulia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Nu sunt mama...am doar 21 de ani...dar am plans sincer citindu-ti gandurile...imi pare extraordinar de rau pt pierderea ta si mai mult de atat-sincer-nu stiu sa zic...te imbratisez!Iulia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,imi pare atit de rau pentru ce ti s-a intimplat!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Am aflat despre drama ta din "Jurnalul National". M-a impresionat experienta ta cu protul (preotii) care nu te-a(u) ajutat. Am mai auzit cazuri de acestea, cand cineva care a pierdut o sarcina, s-a dus la preot cu speranta ca va veni mai usurata, iar preotul mai tare a mahnit-o si i-a citit ceva rugaciuni de parca ea si-ar fi ucis copilul.
Insa nu as extrapola atitudinea unor preoti la dogmele bisericii si nici invers. Copilul tau are dreptul la toate rugaciunile de dezlegare la care are dreptul oricine a plecat in lumea cealalta. Mai mult, se cunosc cazuri similare cu al tau, de copii botezati in burta mamei. Asa ca preotii au ce face, numai sa isi deschida mintea si sa vrea.
|
|
|
Mesaj de la: Victorita data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
victorita,mangalia.BUNA BIANCA TOT EU SUNT MAMICA DIN MANGALIA CARE ARE UN BAIETEL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA EL TREBUIE NEAPARAT OPERAT DACA POTI SA MA AJUTI,TREBUIE SA GASESC O CLINICA CA, SA IL OPEREZ PE BAIAT SI MA GANDEAM LA CLINICA DIN GERMANIA MI-AU SPUS DE LA SPITAL CA O SA MOARA DACA NU IL OPEREZ TE ROG MULT DE TOT SA MA AJUTI NU VREAU BANI VREAU DOAR SA GASESC O CLINICA DIN GERMANIA CARE POATE SA IL OPEREZE DACA POTI SA MA CONTACTEZI ITI LAS NUMARUL DE TELEFON;07**** SAU 07**** SAU ADRESA DE EMAIL;****@YAHOO.COM.TE ROG DIN SUFLET SA MA AJUTI PT CA NU AM LA CINE SA MAI APELEZ.
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Simona, desi nu are vreo importanta asta....Am vazut emisiunea Nasul si am plins...am citit aproape tot ce s-a scris aici pe site...am plins din nou! Sint mama unui baietel de 8 ani, care a venit dupa 3 ani de aspteptari si dupa 9 luni de tratament si probleme....Dar, multumesc lui Dumnezeu a venit sanatos! M-a impresionat foarte mult suferinta prin care ai trecut si inca mai treci...cuvintele sint de prisos...aproape ca nici nu reusesc sa le gasesc ca sa exprim ceea ce simt! Sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa fii la fel de puternica si in continuare! Sa fii sanatoasa pt tine, pt sotul tau...dar mai ales pt Luca! Bucuria pe care ti-o aduce un copil merita toate eforturile din lume! Si mi-as mai dori, ca in viitor sa auzim tot mai putine "povesti" triste...
Mult succes in campania pe care ai inceput-o si poate incet, incet lucrurile vor incepe sa se miste si la noi!
Cu multa compasiune te imbratisez,
Simona, 35 ani, Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca numele meu este Iuliana si sunt din Brasov, am fost socata cand am auzit ceea ce ti s-a intamplat.De multe ori viata este nedreapta cu noi...sper din suflet ca bunul Dumnezeu sa iti dea alinare sa incerci sa te mobilizezi si sa nu uiti niciodata ca sunt multi oameni care te iubesc, si multi oameni care au nevoie de ajutorul tau, de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,si toate care ati trecut prin experiente asemanatoare,cuvintele sunt mult prea sarace pentru a exprima regretul si parerile de rau,pentru a va mangaia sau a va alina durerea imensa.Toate lacrimile si toate florile din lume nu ar putea umple golul lasat de acesti ingerasi.Nimic nu poate fi mai cumplit.Sunt mamica a 2 fetite de care sunt fff mandra.As vrea sa va lin cumva suferinta,dar nu imi sta in putere.Tot ce pot face e sa ma rog bunului Dumnezeu sa va dea putere sa treceti peste aceasata pierdere.
Ganditi-va ca fiecare raza de soare e un sarut pt voi de la ingerasi vostri,fiecare picatuta de ploaie e o lacrima pt ca va vede suferind, fiecare sclipire de stea este un semn de la ei fiecare val de ceata este o imbratisare de la ei fiecare fulg de nea este o soapta de la ei.Nu mai pot continua gandurile cuvintele mi se ineaca in lacrimi.Aveti puterea si descsrcati-va sufletul vom fi alaturi de vo
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,nu pot sa spun decat ca-mi pare extrem de rau de suferinta ta , nu am cuvinte pe care sa le pot asterne aici pentru a te face sa treci mai usor peste acesta experienta .In curand o sa fiu si eu mama si cred ca iti pot intelege suferinta .Mai mult de atata nu pot sa-ti spun , dar iti doresc ca Dumnezeu sa-ti dea puterea sa treci mai departe. Cu drag Irina.
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita.Nu sunt mama, dar m-a impresionat povestea ta si vreau sa-ti urez multa sanatate si multa putere pentru a putea merge mai departe.Dumnezeu sa-ti aline suferinta.
Cu multa dragoste, Daniela (Tg-Jiu).
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna bianca,
ma numesc cristina si eu am trecut printr-o astfel de tragedie,,, si si acum dupa doi ani de la moartea ei o plangem in fiecare zi, iar la mormantul ei, in continuu arde o lumanare de atunci,,,
am citit despre campania ta, si as dori sa ma implic,,, poate asa o sa imi gasesc linistea sufleteasca... adresa email: ****@yahoo.com.
multumesc. si iti doresc tot binele din lume.
doar plansul dupa ea zilnic te va linisti cat de cat.
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Vineri 8 februarie 2008
|
BUNA BIANCA
Nu sunt nici mamica si nici casatorita,dar nu trebuie sa fiu toate din aceste lucruri,ca imi dau seama ce se petrece in sufletul tau sfasiat de durere.Sper sa poti trece peste aceasta pierdere imensa sa sa tii cont de faptul ca inima este impartita in mai multe sertarase, in care incap fiecare din cei dragi tie.Asadar, cand simti ca durerea te sfasie de dor pentru fetita ta EMMA NICOLE, te duci in inima ta, tragi de sertarasul ei si stati impreuna pana va alinati dorul.Este groaznic si nu cred ca as putea sa trec vreodata prin ceea ce ai trecut si trait tu.Esti un om puternic, si se spune ca ceea ce nu te doboara te intareste, de aceea iti doresc sa fii tare pentru baietelul tau LUCA, care are mare nevoie de tine si orice faci de acum inainte sa te gandesti in primul rand la el.ITI doresc tot binele din lume si sa ai grija de tine.OANA, BUCURESTI.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
nu pot fi cinica si sa spun ca inteleg perfect durerea unei mame care si-a pierdut copilasul ,dar pot sa spun ca nu am fost departe,insa datorita reactiei prompte a medicilor fetitza mea traieste si slava Domnului este sanatoasa.am trecut prin momente de confuzie in timpul in care fetitza mea era monitorizata,si inimioara ei o luase razna,am chemat asistentele care larandul lor au chemat medicii care au decis ca nu este cazul sa riscam si am facut o cezariana la urgentza. insa ce a fost ma greu a urmat dupa . desi eram operata doar de o zi m-am ridicat din pat pentru ca trebuia sa i-mi vad fetitza ,nu pot sa va spun cu ce strangere de inima ma duceam sa o vad(era la incubator),in camera alaturata erau mamicile care i-si alaptau copilashii ,iar mie i-mi venea sa urlu de cida ca nu i-mi pot lua copilashil in bratze ,ca nu o pot alinta si mangaia ,ca nu o pot saruta,ca nu o pot alapta,insa dupa 3 zile de chin,si-a revenit ,frecventza batailor inimioarei ei s-au stabilizat si m-au anuntat ca o pot luain bratze,a fost cel mai minunat si emotionant moment din viatza mea si nu exagerez cu nimik spunand acest lucru.
|
|
|
Mesaj de la: Angelica data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,ma numesc Angelica,am 34 de ani,am fost casatorita timp de 5 ani si in prezent sunt despartita.Traiesc insa cu marea durere in suflet ca nu am un copil.Acum aproape 10 ani am pierdut o srcina pe care am dorit-o din tot sufletul...dar n-a fost sa fie...poate asa a vrut Dumnezeu...nu stiu nici acum ce s-a intimplat de fapt.Totul a inceput intr-o zi de Duminica, cind am observat ca ceva nu e in regula. Mergind la un medic foarte bun,la spitalul Vitig pe vremea aceea si spunindu-i ce s-a intiplat,mi-a spus ca trebuie sa fac o ecografie sa vedem ce se intimpla.Parca ma vad intinsa pe un pat de spital si pe dl.doctor linga mine la ecograf...paream vadit nelinistita pt. ca presimteam ca se v-a intimpla ceva rau...
Dupa o ecografie si un control ginecologic,am primit lovitura..."imi pare rau, este sarcina moarta la 2 luni.Am vazut negru in jurul meu si nici nu am avut puterea sa spun ceva...Nu cred ca aceste trairi se pot defini sau se poate exprima in cuvinte ce simte o femeie care a trecut prin asa ceva...
Am citit despre ceea ce ai patit tu si nu m-am putut opri din plins.Tot timpul m-am pus in pielea ta si practic nu pot sa spun decit ca asa ceva sa nu l-i se intimple nici celor mai aprigi dusmani.Ai incredere in Bunul Dumnezeu si in faptul ca timpul isi v-a pune amprenta asupra celor intimplate...
Domnul sa te apere pe tine , pe Luca si pe ingerasul adormit inainte devreme...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
eu inca nu am copii desi anul acesta planuiesc sa raman insarcinata.desi lucrez in sistemul sanitar si sotul meu este medic nu vreau ca sarcina sa fie supravegheata in romania. locuiesc intr-un oras centru universitar dar medicii nu se pot numi medici. intr-adevar se pare ca isi lasa sufletul acasa cand vin la spital. imi pare foarte rau pt pierderea ta. sper ca aceasta campanie sa schimbe ceva, mai ales increderea in cei de langa noi
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat... in astfel de situatii cuvintle sunt atat de neputincioase! Sunt o tanara de 24 de ani care iubeste foarte mult copiii, poate ca de acceea am si devenit profesor. Ti-am citit articolul si nu am putut sa-mi stapanesc lacrimile pentru ca toata experienta ta este sfasietoare si totul a avut un impact cu atat mai puternic cu cat imi doresc foarte mult ca intr-o zi, nu foarte indepartata, sa devin mamica. Nu stiu ce inseamna sa porti in interiorul trupului tau o alata fiinta, dar imi inchipui ca este un adevarat miracol daruit de Dumnezeu oamenilor. Cred ca este o experienta marcanta pentru femeia care din femeie se transforma in mama si mai cred ca este nevoie de o documentare responsabila. Desi exista si situatii nefericite in care doctorul iti poate da nefasta veste ca al tau copilas are ceva in neregula, cred ca este foarte important sa dam dovada de responsabilitate si sa fim la curent cu tot ce se intampla, chiar daca nu este usor.
Iti admir curajul de a vorbi despre fetia ta si spun asta pentru sunt de parere ca durerea din sufletul este infinita si orice vorba despre ce ai patit iti rascoleste sufletul. Nu ai de ce sa te simti vinovata, ai fost o mama responsabila pentru ca pe parcursul celor 9 luni te-ai interesant indeaproape de starea micutei tale.Desi nu te cunosc, sa stii ca prin faptul ca ai scris aceasta confesiune (sper ca nu gresesc daca o numesc asa)ai reusit sa te situezi undeva foarte sus pe scara valorilor mele. Ma bucur ca mai sunt inca persoane ca tine. Iti doresc tot binele din lume, sa ai puterea sa treci peste acest moment de cumpana, sa te bucuri de puiul tau,Luca, sa ai o familie reusita si sa va amintiti mereu de fetita voastra,Emma Nicole, care va fi mereu alaturi de voi, cu spiritul. Te imbratisez si te admir pentru ceea ce esti!Adresa mea este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Tatiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA DOAM BIANCA.MA NUMESC TATIANA SI SUNT DIN BRASOV.Am vazut intr-o seara o emisiune cu tine in care spuneai despre tragedia prin care ai trecut si ma marcat foarte mult.CONDOLEANTE.SI eu sufar de o depresie de foarte multi ani,dar din pacate nam gasit sprijinul de care am avut si am nevoie si acum nici in familie si nici la medici.Asa boala mea sa agravat.Am capatat si o fobie care nu ma lasa sa ies din casa.Am apelat la un psiholog si lam rugat sa vina la domiciliu bine inteles contra cost si nu a venit.Din pacate in ziua de astazi medicii nostrii sunt foarte comozi.Te indoapa cu medicamente si atat.as dori sa ma ajuti cumva macar cu un sfat.sau daca cunosti in Brasov un psiholog care ar fi dispus sa vina acasa contra cost nu degeaba ti-as multumi din toata inima mea.Astept raspuns de la tine cu nerabdare si speranta.Cu drag te pup dulce asa cum esti si tu Tatiana.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numele meu este Cristina(am 18 ani) si sunt din Bucuresti...
Buna Bianca...vroiam sa iti spun k te admir foarte mult..
In primul rand vroiam sa iti spun ca esti o persoana super de treaba...am avut ocazia sa te cunosc personal la serbarile organizate de D-na Obreja de la scoala 178 din Pajura...eu locuiesc in acest cartier...am avut ocazia sa o cunosc si pe mama ta..deoarece ma duceam la dansa sa iau cartea de onoare a scoli in care scriau toti invitati de onoare si pe care mama ta o facea sa arate superb..in al doile randn vroiam sa iti spun ca imi apre foarte rau pentru pierdera suferita si iti doresc tot binele din lume tie si familiei tale...eu nu pot sti cea fost in sufletul tau cand ti-ai pierdut fetita deoarece nu am trecut prin asa ceva datorita varstei...sunt prea mica inca...te pup si iti urez o zi buna...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,iti respect durerea,dar nu crezi ca exagerezi totusi? Nu crezi ca facand ceea ce faci dai dovada de masochism si nu lasi zilele care trec sa stearga durerea? De ce trebuie sa iti amintesti mereu si mereu de aceasta nenorocire? Nu cumva vrei cu orice pret sa fii in centrul atentiei cu ceva? Tu sti cel mai bine ca nu ai cu ce sa mai apari "pe sticla" , ca nu esti o mare diva asa cum te pretinzi,nici macar nu ai un subiect interesant cu care sa atragi ascultatorii,si ai recurs la acest tertip pentru a ne atrage atentia asupra ta si a "frumusetii" tale.
Esti narcisista si esti in stare sa faci dintr-o tragedie un caz care sa te scoata in fata,nu te mustra constiinta? Chiar trebuie sa te vedem mereu plangandu-ti de mila? Poate nu ma crezi,dar si eu am pierdut o sarcina la 5 luni ,dar nu am mai facut atata caz de asta,am luat viata si cu bunele si cu relele ei,am suferit,dar am trecut mai departe. Ti-o spun fara rautate : esti penibila!!! Nu mai incerca sa apari pe ecran cu orice pret! Fa ceva constructiv daca vrei ca oamenii sa te cunoasca,si nu te
folosii de dramele prin care trecem cu totii la un moment dat pentru a te afisa la tv.Recunoaste ca nu esti nimic, nici actrita,nici model,si ca de fapt tu nu faci nimic,dar vrei sa apari la tv! Nu uita ca Dumnezeu te vede,si mai devreme sau mai tarziu te va mustra constiinta (daca ai asa
ceva ) ca te folosesti de acel copil mort pentru a aparea in fata oamenilor! Esti penibila,sa-ti fie rusine!!! Sper sa publici acest mesaj,sa vada telenovelistii ca pe lumea asta nu exista doar oameni prosti si fara creier de care sa se poata folosii cei ca tine!!!
|
|
|
Mesaj de la: Angela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Am pierdut doi copii, primul acum 23 de ani. Si ai dreptate, nu trece niciodata. Imi pare foarte rau pentru ceea ce vi s-a intimplat si iti multumesc pentru ceea ce faci. Mi-ar placea mult sa te ajut cumva. Ma ofer voluntar impreuna cu doua sali de spectacol (una de 200 de locuri si alta de 600), in care s-ar putea organiza niste intilniri, daca tu crezi ca e cazul. Iti doresc tot binele din lume !
angela
Nu stiu cum functioneaza chestia asta, asa ca iti dau adresa de mail : ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Filofteia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna dimineata!Ma numesc Filofteia.Aseara am urmarit in reluare emusiunea de pe B1tv.Este foarte greu sa pierzi pe cineva drag.Si-mi pare rau pentru ce vi s-a intamplat.In aceasta dimineata la vecinii mei s-a intamplat o tragedie.Le-a murit nepotelul.Avea malformatii la inima, din nastere.Problema este ca mama este insarcinata in patru luni si jumatate.Este o familie modesta ,as vrea sa-i ajut ,dar nu stiu cum.Mama are nevoie de consiliere si de un control al sarcinii.I-am sugerat asta,dar atunci cand nu ai o cultura generala,cat de cat ,este greu pentru ca interpreteaza total gresit .Eu sunt asistent maternal,am in plasament un copil cu autism , hiperchineticsi intarziere in dezvoltarea limbajului.Acum aproape 6 ani,cand l-am luat in plasament am trecut, eu si familia mea prin multe probleme; a copilului pe de o parte si mentalitatea oamenilor pe de alta.Cu cea de a doua a fost mai grea pentru ca nu intelegeam reactia oamenilor de a respinge un copil cu asfel de probleme, cind el avea nevoie de ajutor.Acum,dupa 6 ani avem satisfactia ca am putut ajuta acest copil. Merge la o scoala speciala,vorbeste si ne intelegem bine,atat cat ii poate permite boala.Ma ingrozeste gandul ca la 18 ani v-a fi luat si dus intr-un centru de plasament.Problema mea este ca as dori sa ma implic in ai putea ajuta pe oameni ,pe mame si parinti in a face totul pentru a naste la copii sanatosi.Este o problema sociala la noi,iar cei care ar trebui sa faca ceva in acest sens nu fac.Este o drama penru copii dati in plasament atunci cand sunt mutati de la un asistent la altul.Sunt foarte multe de vorbit pe aceasta tema.Imi cer scuze pentru ca poate n-am fost prea coerenta,dar sunt si prea socata de ceace s-a intamplat in aceasta dimineata, la vecinii mei.Voi reveni cat de curand, si totusi as dori numele acelor carti pe care le aveti.Vreau sa stiu cat mai multe.Astept si un sfat.Vreau sa ajut cat pot.MULTUMESC.
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca!Ma numesc Adriana si am 22 de ani.Desi nu sunt inca mama,imi doresc foarte tare sa mi se implineasca acest vis intr-o buna zi,pot sa iti spun ca inteleg oarecum prin ce treci pt ca mama mea a trecut exact prin aceeasi situatie prin care treci tu!Eu inca nu ma nascusem atunci,am venit pe lume dupa 2 ani,timp in care imagineaza-ti cat de greu ia fost,pt ca nu ma avea nici macar pe mine,care mai apoi am fost o alinare pt ea!Nu a uitat-o nici o secunda pe sora mea,iar datorita faptului k nu ia fost aratata la nastere,pt mult timp a avut senzatia k traieste.Am urmarit toate emisiunile cu tine si am observat k esti oarecum dezamagita pt k prietenele tale nu au fost alaturi de tine,gandeste-te k ti-ai castigat o multime de prietene care te inteleg si sunt alaturi de tine!o tara intrega de femei sunt alaturi de tine!!!!!!!alte femei nu sunt atat de norocoase,poate nu au cui sa-si impartaseasca durerea!te admir pt k ai dat dovada k ai o putere fantastica si spirit interior!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca imi gasesc cu greu cuvintele,nu cred ca se poate face,spune ceva pt a face ceva pt pers care au trecut prin asa ceva nu cred ca putem intelege cu adevarat eu cred ca nu a-si putea rezista unei asemenea durerii.......dar DUMNEZEU probabil ca n-e intareste un singur lucru e cert si fff grav ceea ce se intampla in maternitatile din romania mama mea a nascut acum 40 de ani un baiat care a trait f putin nu i l-au dat probabil mi l-au aruncat la gunoi astea au fost vorbele ei cand pe la varsta de 14 ani am gasit 2 certificate :unul de nastere si unul de deces pe numele unui baiat mihai care a fost fratele meu dar nu a trait nici nu stim macar cat. E pt prima oara cand plang pt el.........iti multumesc pt ce faci a fost un subiect tabu ca si cum ar fii fost ceva rusinos acum o inteleg mult mai bine pe mama..avea doar 19 ani eu am nascut 2 fete dar in timpul ambelor sarcini am trai cu o teama nemarturisita ca voi traii si eu aceeasi drama, eu cred ca trebuie facut cv nu poti sa iei asa un copil sa il arunci la gunoii ca si cum nu ar fii fost si mai ales sa-i ceri unei mame sa-l uite deci problema este demult in romania si te rog incearca fa ceva nu stiu poate ca intradevar este asta menirea ta ajuta-le pe mame sa terminam odata cu aceeasta mentalitate ITI MULTUMESC SI DUMNEZEU SA TE AJUTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anda data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,sunt mama a trei copii, din care doua fete gemene...sunt mari acum, insa pentru mine sunt tot copii si am nevoie de ei, de vorba lor, de caldura sufletului lor...am nevoie si voi avea "nevoie sufleteasca" de ei, chiar daca ei, deja, au caile lor in viata ...si multumesc lui Dumnezeu ca m-a daruit, mai ales ca doctorii mi-au spus ca nu voi putea avea copii... si iti multumesc, in numele mamelor si a viitoarelor mame ca, prin ce zici si faci, incerci sa trezesti in sufletul medicilor, a asistentelor acea latura umana de care au uitat..a cuvantului ce leaga ceea ce suferinta dezleaga, si asta inca din prima clipa cand afli ca fiinta din tine nu mai este.. Fii binecuvantata! si cale fara greutati..si astfel, poate, poate ne mai umanizam un pic ca doar suntem ...nascuti de mama Anda
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca! MA numesc Alina si am 25 de ani si tocmai am pierdut prima mea sarcina! Chiar daca nu am apucat sa imi vad copilul, durerea este foarte mare si incerc din rasputeri sa trec peste acest moment si sa am curajul sa incerc sa raman insarcinata peste cateva luni cand voi avea aprobarea medicilor. pe 31 decembrie 2007 am facut testul si atunci am aflat ca vom avea un copil, eram in culmea fericirii. pe 12 ianuarie am facut prima ecografie si s-a confirmat, avea 7 saptamani. am facut toate analizele, totul era perfect. numai ca peste cateva zile cand am ajuns acasa de la birou (dupa ce ma certasem cu sefa ) am obsevat o mica pata maronie pe chilot. am sunat imediat doctora si mi-a zis sa stau linistita ca e din cauza stresului, sa nu ma mai enervez si totul va fi bine. nu am mai avut scurgeri cateva zile, dar apoi iar a reaparut. de data asta era mai abundenta,si a doua zi am fost la medic unde nu a facut nici o investigatie si mi-a zis ca e normal, si ca stresul e de vina. deja incepusem sa imi fac probleme, si pe 1 februarie am fost la un alt medic care imediat mi-a facut ecografie. bebe meu avea 11 saptamani deja, dar se oprise din evolutie la 9 saptamani(atunci cand am avut primele scurgeri). a fost un soc , nu imi venea sa cred ca mi se intampla asa ceva, mi-l doream atat de tare....... Mi-a zis ca nu e urgenta sa fac chiuretaj si sa vin luni dimineata. inca 2 zile de agonie, insa pe 4 dimineata am ajuns la camera de garda (pornise hemoragia), m-au lasat intr-un pat sa stau pana a venit medicul . la ora 9 mi-a facut asistenta anestezia si de abia la ora 11 m-a dus in sala pentru chiuretaj, timp in care eu deja facusem o criza de spasmofilie si aveam dureri ingrozitoare. nu a prins anestezia sau trecuse deja efectul ei, fiind ca am avut dureri atat de ingrozitoare incat am mai facut o criza de spasmofilie.
au trecut 4 zile de atunci si parca tot nu imi vine sa cred ca este adevarat, ce s-a intamplat daca eu eram in regula. explicatia medicului "accident genetic" si nu se stiu cauzele. vreau sa raman iar insarcinata dar am nevoie de raspunsuri pentru ca nu as mai putea trece inca o data printr-o asemenea experienta. Imi poti recomanda un medic bun pe care intr-adevar sa il intereseze pacientul si nu doar banii?! multumesc anticipat
|
|
|
Mesaj de la: Cornelia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca! Ma numesc Cornelia si sunt din Bucuresti, am citit si eu prin ce ai trecut si iti spun sincer ca m-a cutremurat, eu am o fetita de doua luni jumate care mi-a luminat viata, care acum pentru mine inseamna totul, nu stiu cum as reactiona daca, Doamne fereste, s-ar intampla ceva cu ea, dupa ce am citit articolul tau m-am uitat la fetita mea si i-am multumit lui Dumnezeu ca e bine si ca o am, nu stiu daca pot spune ca inteleg prin ce ai trecut, poate doar o mamica care a trait asemenea durere intelege cu adevarat, spun asta pentru ca sincera sa fiu nu gasesc cuvinte de alinare, de fapt nici nu cred ca exista asemenea cuvinte, nu cred ca exista alinare la ceea ce ai trait tu si poate alte mii de mamici, nu vreau sa-ti spun si eu ca poate e mai bine ca s-a intamplat asa, dar Dumnezeu le oranduieste cum e mai bine, chiar daca noi credem ca uneori e nedrept, sa te gandesti ca Dumnezeu vegheaza asupra ta si sa nu-ti intorci fata de la El. Iti doresc multa sanatate si putere sa mergi mai departe alaturi de cei dragi.
|
|
|
Mesaj de la: Iris data: Vineri 8 februarie 2008
|
Inchid ochii si ma dor, ma dor pana si lacrimile ce nu vor sa se elibereze... Si totusi cand o fac...se revarsa in gat cu hohotele ce vor sa iasa si ele afara de dor si durere...
Si de-acolo spre piept...ritmuri sacadate...acolo unde bate o inima... unde pulseaza dor si durere imensa se coboara spre launtrul meu si ma copleseste cu profunzimea tristetii...
Asta simt eu acum; la un an dupa ce ingerasul meu a zburat spre cer!
Fetita mea a trait doar cateva clipe dupa ce s-a nascut, dar nu am vazu-o pentru ca mi-au facut aneastezie totala si am nascut cu cezariana. Dupa ce m-am trezit nu am avut puterea sa o vad si rau am facut. Plang si acum ! Plang pana nu mai am lacrimi si peurma iarasi plang!...
http://strigatintacere.bloging.ro/
Iris, mamica de ingeras
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Nu pot sa ma exprim absolut deloc...dupa am citit ceea ce ai patit...este crud, nemilos, nu stiu cum sa mai calific...esti buna, blanda, calda, calma, inteligenta, super frumoasa, eleganta, fina si, totusi DE CE? nu-mi explic faptul..cred ca a fost crunt pentru tine sa traversezi o asemenea perioada...Eu iti doresc din suflet muuulta putere, sanatate si clipe magice traite alaturi de baietelul tau...
Cu drag si admiratie,
Dana din Bucuresti.
|
|
|
Mesaj de la: Crina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA.IMI PARE NESPUS DE RAU CEEA CE TI S-A INTAMPLA.TE-AM VAZUT LA TV SI NU MI-A VENIT SA CRED,NU STIIAM NIMIC PT CA EU STAU LA PARIS ACUM SI....SUNT ALATURI DE TINE.TE PUP.CRINA
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc GEORGIANA **** si am 22 de ani nu sunt mama dar le inteleg foarte bine pe femeile carora le moare copilasul mult dorit.Si eu am avut un fratior pe care il iubeam enorm de mult si inca il iubesc chiar daca nu mai este printre noi.Tot timpul ma intreb de ce nu am murit eu ca sa traiasca el?Am suferit enorm de mult cand am auzit ca a murit si cu toate ca eram un copil de 7 ani cand a murit fratiorul meu.El avea doar 4 anisori avea viata inainte dar poate Dumnezeu a considerat ca este mai bine sa il ia la el si sa il faca ingerasul lui.A plecat un inger de pe pamant la mai multi ingeri din rai.Nici in ziua de azi nu stim eu si parintii mei cum a murit.Vomita tot timpul numai cheaguri de sange.Sper din tot sufletul sa nu trec niciodata prin aceasta suferinta de ati pierde un copil pe care ti-l doresti din tot sufletul.Imi pare rau pentru ce t-i sa intamplat si sper sa treci peste acest necaz.
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca!
Sunt Andreea din Bucuresti. Vreau sa-ti transmit ca imi pare foarte rau pentrtu ceea ce ti s-a intamplat si te apreciez pentru taria de caracter de care ai dat dovada facand fata la aceasta grea incercare...
Nu-ti pierde credinta in El nici o clipa!
Te imbratisez, Andreea
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca, imi pare nespus de rau pt. ceea ce ti s-a intampalt. Am auzit ceva discutii la sv. ca ai trecut printr-un mare necaz,nu stiam decat ca ai un baietel, n-am stiut de srcina; am intrat pe sait-ul tau si am trait alaturi de tine niste sentimente necunoscute mie. Si eu sunt mama, dar imi dau seama ca traiesc cumva intr-un glob,credeam ca totul e bun si frumaos in lumea asta daca am familia sanatoasa si fericita, chiar nu banuiam ca poate fi atata suferinta. Iti multumesc ca m-ai facut sa inteleg, sa fiu mai atenta cu cei/CELE din jurul meu. Am cunostinte care si-au prierdut copii nenascuti sau foarte mici si la fel ca si alti am zis "asta e, viata merge mai departe", nu am stiut sa fiu alaturi de ei si IMI PARE RAU, de acum am INTELES si stiu ce am ce facut. ITI MULTUMESC, Mariana R
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Mihaela din Bacau si am trait aceeasi drama cand am dus sarcina pana la 6 luni, mergand regulat la doctor si el spunandu-mi ca totul este bine, la 6 luni am pierdut sarcina, a fost cumplit pentru o femeie care isi doreste un al doilea copil, dupa durerea prin care am trecut si situatia delicata in care ma aflam pentru ca am facut o hemoragie puternica si eram foarte slabita, a doua zi dupa acest nefericit eveniment una din asistente a venit la patul meu si cand am intrebat-o unde este fetita mea ea mi-a spus cu nepasare tocmai am dus-o la crematoriu, va dati seama ce am simtit eu in acel momente am facut o cadere nervoasa si mi-a trebuit 6 luni ca sa imi revin din acel soc. la noi medicii si asistentele nu au nici un pic de compasiune pentru o femei aflata in situatia asta. Dar cu ajutorul familiei, am reusit sa depasesc acest moment trist. Si multumesc Lui Dumnezeu acum sunt sanataoasa si am si doi copii minunati.
|
|
|
Mesaj de la: Manuela data: Vineri 8 februarie 2008
|
ti am deschis aseara sufletul meu dar nu mam gandit ca voi lovi in al tau .Azi am recitit in liniste si fara lacrimi ce am scris .M am ingrozit de ceea ce am facut ... OMAGIUL MEU S APREFACUT IN SCRUM .Nu vreau sa ma gandesc ce ai simtit cand ai citit .IARTA MA!!!!!!!!!!!!!Nu din ignoranta sau din lipsa de rspect am facut o ,nu mai am liniste ca m am grabit sa trimit ceva ce te v a supara asa de rau Daca nu opream mesajul sa l mai pot reciti nici n as fi stiut .
iarta ma DUMNEZEU sa ti odihneasca fetita, micuta EMMA si pe a mea si toate sufletelele chemate la el mult prea devreme.
Manuela galati ,manuela
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,am 23 de ani si incercam sa afcem si noi un copil,primul.Imi pare f.rau de pierderea pe care ai suferit-o,un ingeras de copil s-a dus in ceruri,o mana de om nu a fost lasat-o sa traiasca pe pamamnt.Deabia astept sa raman si eu insarcinata si raiesc inca de pe acum cu frica in suflet ca ar putea sa nu fie sanatos.La noi in tara mai grea gasesti medici care sa se implice emotional si care sa fie alaturi de mamele care isi pierd copiii.Capul sus si mergi mai departe,chiar daca durerea nu o sa o uiti niciodata.Fi tare,asta vrea si Emma Nicole.ai avut curaj sa vorbesti de ceea ce ti s-a intamplat.
|
|
|
Mesaj de la: Raluca data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca, nu pot sa spun decat ca imi pare atat de rau ca o fiinta atat de minunata cum esti tu a trebuit sa fie incercata tat de tare.
Esti in continuare un om puternic si intr-adevar fetita ta minunata nu va putea fi inlocuita niciodata.Eu am 29 de ani si imi doresc foarte tare un copil desi sunt singura si citind povestea ta m-a cutremur.In aceste momente trebuie sa ne rugam celui de sus sa ne intareasca si sa ne mangaie.
Cu mult respect si pareri de rau,
Raluca
|
|
|
Mesaj de la: Crenguta data: Vineri 8 februarie 2008
|
Numai o mamă te poate înţelege .Îmi pare foarte ,foarte rău .
Din punctul meu de vedere ,este mai bine aşa ... FIECARE SECUNDĂ AL VIEŢII nu ar fi fost decât durere şi chinuri cumplite atât pentru bebe cât şi pentru mămică .
Curaj..., toate mamele din lume sânt alături de tine .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
In urma cu 2 ani si 3 luni la un control de rutina ( sarcina de 12 saptamani) doctorul mi-a spus direct si cu o seninatate uluitoare " Copilul tau a murit ,te pregatesti de avort sau daca pleci acasa o sa-l ELIMINI singura" si a iesit din cabinet trantind usa dupa el. Eram socata nu intelegeam ce se intampla, din motive necunoscute bebelusul pe care ni-l doream asa de mult murise, nu puteam sa accept ca nu o sa-l mai pot strange in brate , ca nu o sa-l mai vad niciodata. In urma avortului am primit a doua lovitura " NU mai poti avea copii, daca ramanai insarcinata, printr-o minune, si pastrezi copilul, o faci cu riscul vietii". Am retinut doar acel "NU" visul meu de a deveni mama se spulberase.
D-zeu nu ne-a abandonat si minunea s-a intamplat in luna iunia 2006. Ma simteam foarte rau si aveam moralul distrus. M-au internat intr-o noapte de urgenta, iar a doua zi dupa analize mi-au spus ca sunt insarcinata.
In martie 2007 am nascut un baietel de 3.500g, DUPA 3 ZILE DE TRAVALIU. Chiar daca pare ciudat in Romania inca se intampla asa ceva, m-au internat la cerere pt ca depasisem termenul cu 10 zile si doctorul vroia sa ma trimita acasa sa astept. Ziua imi faceau injectii pt dilatare iar noaptea calmante pt ca asistentele nu se deranjau, " CE URLATI ATATA , NU VA MAI FATAITI CA VREAU SA DORM!". Din cauza acestui tratament dilatatia s-a oprit la 6 cm. Iar timp de 2 ore copilul nu a miscat. "Ambilitatea" doctorului m-a socat " CE VREI DACA NU MISCA? DE UNDE SA STIU DACA E MORT CA S-A STRICAT ECOGRAFUL" am fost ascultata cu o palnie si mi s-a spus ca daca nu imi convine sa ma duc la alt doctor. M-au operat abia dupa ce am semnat ca ei nu or sa fie trasi la raspundere daca s-a intamplat ceva cu bebelusul. Minutele pana am auzit primul sunet , mi s-au parut secole, simteam inima cum imi sare din piept de durere. Nici macar nu mi l-au aratat , il vedeam doar in pozele facute de sotul meu ,care mi-a fost mereu alaturi. Dupa 4 zile am reusit sa-l strang la piept.( tot acest timp am fost la perfuzii si antibiotic din cauza travaliului prelungit). A trebuit sa astept sa adoarma asistentele dupa care mi-a scos perfuzia si m-am dus la bebelusul meu.
Pierderea primului copil si nasterea sunt experinte care m-au marcat pt tot restul vietii.Chiar daca sunt constienta ca multe mamici vor trece prin asa ceva .....sincer, nu vreau ca cineva sa mai simta durerea, neputinta si furia, sentimente pe care le ai in acele momente.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Stiu prin ce treci pentru ca si eu traiesc intr-un fel aceeasi drama. Am fost obligata (de ratiune, de modul in care vad eu viata...si Dumnezeu stie de cine si de ce) sa renunt la baietelul meu care s-a dovedit a avea trisomie 21. S-a intamplat in strainatate, au avut grija de mine... nu asta e problema.Chiar si acum insa la aproape un an nu pot sa accept hotararea pe care am luat-o. Si nu accept sa mi se spuna platitudini de genul: "gandeste-te la ce fel de viata ar fi avut" sau "ai facut-o din dragoste pentru el". Cel mai tare ma doare ca nu pot sa le vorbesc celor din jur despre el, cel pe care in sufletul meu il consider a fi copilasul meu. Pentru ei, el nu a existat, ai perfecta dreptate. Pe de alta parte, culpabilizez enorm pentru hotararea pe care am luat-o. Dar asta e crucea mea, pe care trebuie s-o duc mai departe.
Scriu acest mesaj pentru a sugera ca mai e o cale, cea civila, de a obtine recunoasterea unor copii nascuti fara viata. De curand, iata, in Franta, poate fi declarat la starea civila, deci poate primi un nume, incepand de la 16 saptamani de viata intrauterina. Pe langa dreptul de a-i da un nume (deci de a-l inscrie legal intr-o istorie familiala) se obtin si anumite drepturi sociale (cum ar fi concediu de maternitate, sau dreptul de a-i recupera corpul si de a-i organiza inmormantarea). In Franta, asa ceva era posibil inainte pentru copii morti incepand de la 22 de saptamani de viata intrauterina. Acum insa limita a scazut la 16 saptamani.
|
|
|
Mesaj de la: Lorena data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca.
Numele meu este Lorena, am 30 de ani, sunt din Bucuresti si vreau sa-ti transmit si eu condoleantele mele. Am doua fetite, una de 3 ani (Selena) si una de 1 an (Thais), dar nu-mi pot imagina viata fara ele, asa ca nu pot decat sa-mi imaginez prin ce treci si sunt cutremurata. Thais s-a nascut cu luxatie de sold bilaterala si nu cred ca-ti imaginezi prin cite sufertine a trecut sufletelul ei si cit ne-am chinuit si noi pe langa ea. De la 3 luni a stat in gips pentru o perioada de 7 luni, dar problema este ca nu s-a facut bine. Inca este luxata si pe data de 25 februarie este programata la operatie, la dl dr. Ulici Alexandru la spitalul Grigore Alexandrescu. Thais are o mare complicatie pe care nici dr nu o poate explica si anume ca la varsta ei nu are capetele femurale osificate. Acestea trebuiau sa-si inceapa osificarea in jurul varstei de 6 luni. Ca atare operatia nu este garantata. Ne-am interesat intr-o alta tara de problema ei si ne-au spus ca ar trebui sa-i puna o foita de titan pe capetele femurale sa le intareasca, foita care se resoarbe in timp. Nu stiu ce se va intampla. Cert este ca suntem ingroziti. Trebuie sa ne punem nadejde in Dumnezeu si El ne va ajuta. Sper din tot sufletul meu sa treci cat mai usor peste drama ta si iti urez multa sanatate.
OAMENI BUNI! NU VA RUGATI SA AVETI O FATA, SAU UN BAIAT, CU OCHII VERZI SAU ALBASTRI! RUGATI-VA SA FIE SANATOS!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna.Ca si tine primul meu copil,un baietel minunat s-a nascut cu tetralogia Fallot.Era in 1991,aveam 22 de ani si din greseala o asistenta mi-a spus in spital ca a murit si ca e mai bine asa ca oricum era boklnav.nu am sa uit toata viata durerea si groaza.era copilul meu indiferent ce avea.Nu murise, a mai trait 5 ani in care mi-a lumit viata.era frumos,destept,cuminte si sensibil,nimeni nu isi dadea seama ca e bolnav.Eram insarcinata cu al 2 copil si a trebiut sa merg cu el la Fundeni la operatie.Dupa 2 luni de spital a murit acolo si 1 luna mai tarziu am nascut tot un baiat.La 2 ani diferenta ma mai nascut inca un baiat care e copia fidela a lui Vladut,numai ca e mai obraznic.Nu pot da sfaturi nimanui cum sa isi poarte durerea,fiecare are puterea lui de a trece peste.Sigur e ca nu voi uita niciodata,inveti sa traiesti cu tristetea,cu regretul de nu putea face mai mult,si nu pot uita ca atunci cand l-am dus la sala de operatie spunea sa nu il las acolo.apoi nu l-am mai vazut.Chiar daca ceilalti 2 sunt minunati,sanatosi el era iubirea mea,primul meu copil.Ce e trist ca nu pot vorbi cu multa lume,fiindca numai cei care au trecut prin asa ceva inteleg.Restul te compatimesc,dar nu pot mai mult si e de inteles.Cred ca nici noi nu intelegeam pe altii daca nu ni sa intampla.Viata trebiu traita si merita fiindca alta nu avem,nu mai putem intoarce timpul iar regretele nu ne aduc persoanele iubite inapoi.nu vom uita,vom invata sa traim cu durerea,pentru noi si pentru cei pe care ii avem langa noi.
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca .Eu sunt Mirela mamica unui baietel de 5luni si cand ti-am citit povestea m-am gandit ce as fii facut eu in locul tau cred ca e cel mai dureros sa nu poti sa iti tii copilul la piept,dar nu putem sa facem mai nimic in fata sortii noi suntem alaturi de tine si iti dorim sa treci de aceasta piedica Mirela sai Raoul
|
|
|
Mesaj de la: Angelica data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
plingi.....plingi...este singurul medicament care-ti alina durerea pentru ingerasul tau.Am plins cind am vazut emisiunea,si am citit ce ai scris tot cu lacrimi in ochi,ti-am vazut ingerasul si nu am mai avut nici o putere,ma blocheaza durerea oamenilor,si cred ca de multe ori viata e prea dura.Eu am 40 de ani ,si un baiat de 18 ani ,care e sanatos,dar la nastere din incompetenta asistentelor mi-au uitat un pansament in burta,care a putrezit am facut o infectie,am fost in coma...dupa care am avut doua operatii de chist,si suferinta pe care nu o poate intelege nimei.Am avut aproape pe sotul meu care m-a ajutat si sprijinit,mi-a inteles durerea.In urma socului provocat de operatii,la gindul ca nu ma mai trezesc din operatii,am facut o boala de piele pe care o voi duce toata viata....dar multumesc la Dumnezeu ca am trait si mi-am putut creste copilul.Durerea unei MAME nu o poate sterge nimeni si nimic.Bianca fii tare si mergi mai departe pentru Luca si sotul tau,si de acolo din cer cineva te va privii mereu,lupta pentru ce-ai inceput si nu uita ca nu esti singura.
|
|
|
Mesaj de la: Bogdan data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca, nu pot sa spun ca stiu prin ce treci, nu pot sa spun nici macar ca imi inchipui cum te simti. Nu cred ca poate cineva sa spuna asa ceva. Nu am trecut prin asa ceva si multumesc lui Dumnezeu pentru asta, dar numai gandul la asa ceva si ma cutremur. Iti doresc sa reusesti sa fii tare, sa ai grija de bebeul existent, si desi stiu ca nu o sa se intample iti doresc sa redevii persoana care erai.
Bogdan
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca, nu pot exprima in cuvinte cat de mult te admir pentru curajul tau, pentru frumusetea sufletului tau (se vede atat de bine din marturisirile tale).
Eu am nascut-o acum aproape 20 de ani pe Oana cu Sindromul Down.20 de ani in care am fost marginalizata.....in care am vazut si am simtit RAUTATEA.
Doresc pentru tine putere de la Dumnezeu, sa ai parte in calea ta de oameni cu bratele intinse catre tine, cu suflete curate si intelegatoare!
Dupa ce am citit randurile tale, pentru prima oara in acesti 20 de ani m-am simtit inteleasa (de tine, chiar daca nu ma cunosti). Parca nu mai simt frica, rusine. Cineva a vorbit pe limba sufletului meu. Iti multumesc!
|
|
|
Mesaj de la: Jenny data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Sant mama a doi gemeni,care au fost tare mici la nastere.Traiam cu groaza clipele care treceau de la un alaptat la celalant,sa vad daca mai traiesc,daca nu s-a intimplat ceva cu ei.Te inteleg,stiu cum iti plinge sufletelul,dar gaseste-ti mangaierea in celalant ingeras al tau.Ma rog pentru tine ca D-zeu ,sa te intareasca si sa-ti dea putere sa mergi mai departe.
|
|
|
Mesaj de la: George data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna sunt george am 14 ani si ma impresionat foarte tare aceasta poveste. IMI PORE FOARTE RAU PT TINE SA ITI FIE BINE ALATURI TE BAIETELUL TAU SI SOTUL TAU PT CA ACUM AI O ALTA VIATA
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna, sunt cristina, 32 de ani...
in momentul in care scriu aceste randuri simt ca fac parte dintr-o lume diferita... al parintilor care stiu ce inseamna sa pierzi un copil.
povestea mea este una lunga si dureroasa...
timp de opt ani de ani am pierdut 7 sarcini; pierduta la 3,4 luni.. dupa opt ani si dupa 6 luni de stat in pat, la 32 de saptamani de sarcina am reusit sa nasc o fetita... CARLA... pe care dupa doua saptamani in 27 august...am pierdut-o..........din vina mizeriei si incompetentei si nepasarii medicilor.au trecut de atunci doi ani jumatate si inca zilnic, si au si sotul meu, plangem.. nu exista ora sau zi sa nu ne gandim la ea... dupa ce a murit timp de o luna ii simteam prezenta in casa.. o visam si imi spunea sa nu plang...cateva luni bune dupa inmormantare timp de sase luni zilnic mergeam la ea la mormant...si totusi si astazi o plang
|
|
|
Mesaj de la: Angela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca
Ma numesc Angela am 40 ani si sunt mama a 2 baieti de 19 si respectiv 10 ani.Te admir de multi ani urmarindu-te in programele tv.,am urmat multe dintre sfaturile pe care le-ai impartasit femeilor despre frumusete,imi place viata ta pe toate planurile(om,artist,cantaret,mama).Regret cu lacrimi in ochi cele ce le-ai trait la cea de a doua experienta maternala dar cu demitate te-ai ridicat si mergi prin viata ajutand alti oameni indurerati sa se ridice.Este minunat ce ti-ai propus sa faci,Dumnezeu sa te ajute,ai mult de daruit celor din jurul tau si poate ca tu ai fost cea aleasa sa faci aceste fapte bune.Cu oameni ca tine ,buni la suflet,sensibili,minunati,frumosi pe interior putem merge mai departe putem evolua spiritual.Incearca sa nu te gandesti ca fiului tau Luca i se poate intapla ceva rau...gandeste pozitiv si va fi bine.Sanatate multe,felicitari si nu uita cat de puternica esti.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
tragic
|
|
|
Mesaj de la: Loredana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Sunt Loredana si am nascut de 6 luni si din fericire baietelul meu este sanatos dar am vazut emisiunile tale de la televizor si am vizitat si siteul. Vreau sa iti spun ca sunt foarte miscata de imaginile pe care le-am vazut si de marturiile celorlate mamici si nu stiu cam sa-I multumesc Lui Dumnezeu ca totul a fost bine. dar am nascut cu cezariana la indicatia medicului ca apoi sa aflu ca avea nod adevarat la cordon poate ca medicul a stiut dinainte dar ii multumesc din suflet pt recomandare. nu stiu ce as putea sa-ti spun sa te faca sa te simti mai bine dar ce pot sa iti spun este ca imi pare foarte rau si simt o durere foarte mare in suflet pt cele ce ti s-au intamplat. Sustin campania ta si ma bucur ca cineva a reusit sa transforme un subiect tabu in subiect de interes public. Din pacate in spitalele di tara noastra nimeni nu are nici un pic de sensibilitate fata de drama multor femei si asta doare mai ales pt o femeie care stie ce inseamna sa porti in pantec un sufletel si sa il simti crescand sa ii vorbesti sa ii canti etc. adresa mea de mail este ****@yahoo.com si as vrea sa impartasim mai multe lucruri daca nu esti prea ocupata stiu ca iai zilnic sute de mesaje si inteleg daca nu ppoti raspunde la toate. loredana
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
M-a binecuvantat Dumnezeu cu doi copii frumosi si sanatosi si Ii multumesc pentru asta.Am ramas insa extrem de dezamagita de comportamentul asistentelor din maternitate care,desi sunt femei si poate mame,le trateaza pe aceste mame,care in acele momente sunt atat de sensibile,cu o extraordinara indiferenta si raceala.Le imbunezi pentru scurt timp,atunci cand le bagi in buzunare bani.Daca nu le dai,parca nici nu existi.Intr-o zi,toate mamicile,4 la numar,plangeam,dar nu ne-a intrebat nimeni ce avem.Nu am avut curajul sa urmaresc emisiunile cu povestea Biancai,pana acum doua zile.M-am uitat in speranta ca voi afla mai multe despre ceeea e vrea sa faca,sperand ca putem face si noi ceva(in cartierul nostru sunt foarte multe mamici si viitoare mamici).De atunci ma gandesc neincetat la drama acestor oameni si ma rog lui Dumnezeu sa aiba grija de toti copiii.Imi pare sincer rau,si Dumnezeu sa va intareasca si sa va ajute sa mergeti mai departe.
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
nu am inca un copil, desi imi doresc enorm....dar am fost pusa in situatia s-o mangai pe fina mea care tocmai a pierdut o sarcina...nu am stiut cum sa reactionez....am intrebat in stanga si in dreapta cum ar trebui sa ma comport fata de ea....toata lumea ridica din umeri....ma bucur citind marturisirea ta....ca am tacut ...am strans-o in brate.. am manganiat-o pe par....si am plans impreuna....andreea v
|
|
|
Mesaj de la: Iolanda data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BIANCA,SA STII CA LUCA E SINGURUL CARE ITI DA PUTERE SA TRAIESTI.TIMPUL NU VA REZOLVA NIMIC.CU FIECARE ZI CARE TRECE ITI E TOT MAI GREU SI ASA ITI VA FI TOATA VIATA!DAR EU CRED CA TOT LUCA E CEL CARUIA II ESTI DATOARE CU"ROLUL VIETII"TALE FARA A SE NUMI TEATRU.EL TE STIE CEA MAI BUNA SI MAI FRUMOASA DIN LUME IAR TU ESTI CEA MAI TRISTA DIN LUME(EU CRED CA NU MAI POTI FI CA INAINTE DAR AICI E ROLUL TAU :LUCA NU VA TREBUI SA SIMTA ASTA NICIODATA).AS VREA SA POT SA ITI MANGAI SUFLETUL,DAR MULTI AR VREA ASTA IAR TU NU AI ACCEPTA SI ATUNCI TE SARUT PE GANDURI CA ELE ZBOARA LA EMMA SI MEREU VOR FACE DRUMUL ASTA ...NU SUNT TRISTA PENTRU O ZI, DOUA, M-AI INTRISTAT PENTRU ANI SI ANI CACI NICIODATA NU MAI POT UITA DUREREA TA .IOLANDA,IASI
|
|
|
Mesaj de la: Denisa data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, ma numesc Denisa am 26 de ani si sunt din Pitesti. Am aflat povestea ta de la emisiunea Nasul. Sunt consternata, revoltata.... ca se poate intampla asa ceva. Nu sunt mama, dar imi doresc un copil, si dupa ce am citit aceste intamplari sunt infricosata ca si mie mi se poate intampla asa ceva. Nu inteleg cum niste OAMENI-daca ii pot numi asa, care la randul lor au parinti, sunt asa de indiferenti la suferintele semenilor lor. Imi pare rau pentru INGERASUL TAU, pentru faptul ca nu ai putut sa te bucuri de el.
Eu nu sunt o fire miloasa fata de oameni, ci doar fata de animale, pentru ca intotdeanuna am fost de parere ca, noi oamenii, putem razbii, deoarece, suntem inzestrati cu inteligenta, dar dupa ce am citit aceste cazuri iti spun cu regret, ca imi pare rau ca ne credem superiori fata de celelalte fiinte.
Cunosc si eu un caz despre o mama care a patimit enorm pentru copilasul ei... dar, cu ajutorul lui Dumnezeu acum sunt sanatosi amandoi. Medicina, in Romania, se face in bataie de joc, si asta pentru ca, noi OAMENII, fiinte dotate cu RATIUNE, INTELIGENTA, ne batem joc de noi insine, de viitorul nostru.
Ma bucur ca tu, care esti o persoana publica, ai decis sa faci ceva, sa schimbi ceva. Dar desii, o spun cu regret, dar nu ca un repros, tu ai demarat acest proiect doar pentru ca ai trecut printr-o TRAGEDIE. In general doar atunci cand suferim, luptam pentru a schimba ceva, iar acest lucru nu mi se pare normal. Eu cred ca daca toate persoanele publice care sunt si mame, s-ar ridica si a-r lupta impotriva sistemului, si noi, oamenii necunoscuti v-am urma.
Te rog sa ma ierti daca cumva vorbele mele te jignesc, dar eu asta simt, si nu cred ca sunt singura. Oricum te felicit pentru initiativa, sunt convinsa ca in viitor, si medicii romani vor intelege ca ei sunt bariera nostra dintre VIATA si MOARTE, si vor actiona in consecinta.
Sper ca Tragedia prin care ai trecut, sa te intareasca, ca sa poti lupta pentru toti INGERASII care au parasit aceasta lume, inainte de a se putea bucura de ea.
|
|
|
Mesaj de la: Anka data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bianca imi pare rau pt ce ti s-a intamplat dar trebuie sa tii capul sus si sa fii puternica pt luca lupta in continuare pt celelalte mamici care au nevoie de tine.sper ca in viitor sa se schimbe ceva in spitalele din romania unde ca sa fii ingrijit trebuie sa dai bani,cum am patit eu in maternitate unde am stat 7 zile cu o fetita perfect sanatoasa dar pe care no puteam lua acasa deoarece nu am dat plicul doctoritei de copii.erau mame care nu aveau bani si care erau de 2 sapt in spital.bafta in tot ceea ce-ti doresti .de la anka cs
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga mea Bianca, nimeni nu merita sa traiasca asemenea momente... Cu toate astea, se intampla si se intampla mai des decat credem noi.
Am trecut de la plans la furie... O furie greu de descris, impotriva neputintei, impotriva legilor, impotriva sistemului medical romanesc.
Ceva trebuie schimbat si trebuie schimbat rapid!!!!
Pe mine, din fericire, m-a ferit Dumnezeu de asemenea nenorocire insa am fost pe punctul de a muri dupa nastere... Am trecut, din nestiinta, cu usurinta peste acel incident, dar ma gandesc daca nu cumva s-a repetat cu alte femei ceea ce s-a intamplat cu mine atunci. Si nu vreau sa ma gandesc ca s-au pierdut vieti asa...
O prietena insa a trecut prin acelasi infern ca si tine. In septembrie anul trecut.
De aceea, cu pumnul strans, indreptat spre nu stiu ce... dar amenintator... te rog sa ma primesti sa lupt alaturi de tine. Sa schimbam ceea ce trebuie schimbat si sa deschidem ochii tuturor.
Sunt Simona ****, din Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Vera data: Vineri 8 februarie 2008
|
niciun cuvant nu poate exprima durerea,fie ca este pt pierderea unui ingeras ,cum ti s-a intamplat tie,fie ca este pt pierderea mamei,cum mi s-a intamplat mie...in astfel de momente,nimic si nimeni nu te poate alina...doar lacrimile iti usureaza sufletul si credinta in Dzeu,credinta ca poate intr-o buna zi ne vom revedea,undeva...uneori ma intreb de ce viata ni-i ia in momentele cele mai frumoase pe cei dragi,de ce nu ne mai lasa o clipa,sa ne bucuram de ei?sunt mii de intrebari pe care mi le pun in fiecare zi si la care nu voi afla nicicand raspunsul.Pe la noi exista o zicala care spune cam asa:'sa nu-mi dai,Doamne,cate pot indura"...si,in cele mai grele clipe ma gandesc ca mie mi-a dat atatea pt ca stia ca am puterea,taria psihica de a le infrunta
Tu esti un caracter puternic si vei putea trece peste toate,iar in sufletul tau vei pastra o frantura de slabiciune pt ingerasul tau,care-ti va da mereu puterea de a merge mai departe....
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
buna Bianca imi pare sincer rau pentru tot ce ti s-a intamplat . Am vazut emisiunea Nasul si apoi am intrat pe site si am citit poverstea ta care m-a impresionat foarte tare. Ti-am scris acest mesaj pentru a-ti spune ca sunt alaturi de tine si sunt convinsa ca fiecare mesaj iti da poate putina putere deorece vezi ca sunt atatia oameni alaturi de tine care chiar daca nu pot sa spuna ca stiu sau isi dau seama prin ce treci (nimeni nu poate stii cat de mare este o astfel de durere daca nu a simtit-o)pur si simplu vor sa-ti trimita un gand bun.
Esti um model pentru toate femeile. Dumnezeu sa aiba grija de tine si de familia ta de pe pamant si din cer.
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna, Bianca.Sunt Irina. Nu am cuvinte ce sa iti ca sa iti fac durerea mai usoara.Nici timpul nu te va face sa uiti durerea.Ce sa iti spun.esti o persoana puternica,chiar daca sufletul tau plange intr-una.Vreau sa ma implic si eu in campania ta.Sunt din Bacau si as vrea sa ma implic.stii de ce?vad cum atatea copile uita sa se protejeze, si raman insarcinate si se duc sa faca avort ca si cum s-ar duce la cumparaturi.nu se poate asa ceva.vreau sa facem ceva .sa le trezim la realitate.unele femei isi doresc cu disperare sa fac un copil si nu reusesc si ele isi bat joc de ele.vreau sa ma implic in aceasta campanie.
|
|
|
Mesaj de la: Ani data: Vineri 8 februarie 2008
|
draga bianca,
as vrea sa-ti spun ca nu vei gasi niciodata raspunsul pentru pierderea suferita, nu sunt mama dar te inteleg, acum 6 ani sora mea a nascut o fetita prematur pe care o cheama Andreea, a trait o singura zi, o zi in care a zambit si-a tinut mama de mana si a doua zi a murit ( insuficienta respiratorie ). A fost cumplit, nici acum nu pot sa uit fata Andreei cand am luat-o de la morga, nu pot sa-ti descriu acel moment am creezut ca ma scufund incet, incet, arata ca un inger, si singura mea intrebare a fost daca exista un Dumnezeu de ce nu-i lasa pe acesti ingerasi pe pamant? iti doresc sa fi puternica sa te bucuri de Luca, si fetita ta va fi mereu in sufletul tau, si va veghea asupra voastra.
te pup,
Ani
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Am vazut emisiunea Nasul si ma bucur ca cineva a avut curajul sa vorbeasca despre subiectul acesta. Cum spunea cineva in mesajele anterioare in Romania toate subiectele dureroase sunt tabu, nu stim sa vorbim despre ce ne doare.
Nu am ramas insarcinata inca dar sper sa am copii in viitor, dar iti scriu acum pentru ca o asemenea drama a trait mama mea acum 24 ani si inca o doare si acum cand vorbeste de baietelul pierdut la 7 luni. Stiu ca parintii mei si-au dorit mai multi copii dar dupa aceasta sarcina pierduta mama a avut o gramada de complicatii si nu a mai putut ramane insarcinata. Ne doare si acum pe toti, pe mama cel mai tare deoarece ea a fost cea mai afectata fizic si emotional, pe tata emotional si pe mine pentru ca am fost singura fiica a parintilor cand mi-ar fi placut sa am frati sau surori.
IMI PARE RAU pentru toate familiile aflate in situatia asta si toata familia mea vrea sa se implice in campania asta cat se poate de mult, Asa ca poti conta pe cel putin 5 voluntari pentru ca ai spus sa ai nevoie de cat mai multi voluntari.
Adresa mea de email este ****@yahoo.com iar numarul meu de telefon este 07****, dar am rugaminte sa nu le publici pe site.
Andreea, Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Emilia data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Numele meu este Emilia, sunt din Giurgiu si inteleg prea bine durerea din sufletul tau. Am trecut si eu printr-o astfel de durere. Dumnezeu mi-a luat primul bebelus la numai 4 luni si jumatate, dupa ce il simtisem cum se misca in burtica.... Nu am uitat cat de greu mi-a fost, faptul ca nimeni nu intelegea durerea prin care trec,dezamagirea, gandul ca poate am gresit eu cu ceva ceea ce l-a afectat pe copilas. Si asa a fost. Un efort fizit pe care nu trebuia sa-l fac a produs aceea ruptura intre trupul meu si bebelusul din pantec... La diferenta de un an si jumatate Dumnezeu parca dorea sa m-a incerce iarasi. Gandul ca l-as putea pierde m-a scotea din minti. Dar nu s-a mai intamplat asta si Dumnezeu mi-a daruit un baietel perfect sanatos. L-am botezat Mario. Cu toate astea nu pot uita ca inaintea lui a mai existat o viata in pantecul meu, o alta persoana total diferita de Mario.
Dar poate Dumnezeu a avut nevoie de ingerasul meu in Ceruri si de aceea l-a luat la El. Sa nu uitam ca si pe Fiul Lui l-a luat, cu toate ca, pe Pamant Hristos a fost supus celor mai groaznice chinuri.
Eu asa ma compatimesc si acum dupa opt ani de zile.
M-a gindesc ca bebelusul meu este in Ceruri m-a priveste si se roaga pentru fratiorul lui mai mic, Mario.
Dumnezeu sa te aiba in grija!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ESTE CUMPLIT ACEASTA DURERE ESTE DE NEUITAT CHIAR NU AM CUVINTE DUMNEZEU SA TE INTAREASCA SA POTI DEPASI ACEST MOMENT ..
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
draga bianca,
sunt alaturi de tine ca orice mama care a pierdut sau nu un copil. am acum 2 copii, o fata bianca de 20 ani si un baiat de 18 ani. in urma cu 23 de ani am dus o sarcina 9 luni, dar copilul s-a nascu mort. am suferit atunci enorm, dar sa tic ca timpul vindeca totul. sa nu crezi ca sunt o mama fara inima, mi-as da si viata pentru cei 2 copii ai mei, dar m-am consolat cu gandul ca asa a vrut dumnezeu, sa nu-mi dea primul copil. acum sunt convinsa ca tot ce se intimpla pe lumea asta are un rost, si e dinainte stabilit in soarta fiecaruia. noi ca oameni credem ca soarta a fost nedreapta, dar cel de sus, le stie mai bine si probabil asa a trebuit sa se intample si cu copilul tau. nu te mai chinui ca nu ai nici o vina, dar decat sa fi avut vreo malformatie ireversibila sa duceti o viata plina de suferinta si voi parintii si copilul, consoleaza-te cu ideea ca asa a vrut Dumnezeu, si el stie ce face. Cat despre a ajuta alte femei in durerea lor, nici asta nu o poti face, fiecare trebuie sa ne ducem suferinta pe care probabil o meritam, tot cel de sus stie de ce trebuie sa trecem prin anumite incercari. sa nu crezi ca sunt din vreo secta, sunt ortodoxa, dar am inceput sa merg mai des la biserica, si sa inteleg ce se spune in invatatura crestina. toate se intampla intr-un scenariu al sortii nostre si nu il putem schimba. esti tanara si revoltata, dar crede-ma o sa treca si durerea si e normal asa. nu vei uita niciodata copilul pierdut, nici eu nu am uitat, in fiecare an in data de 21 iunie cand s-a intimplat ma gandesc cati ani ar fi avut fata mea. dar nu a fost sa fie, asta e viata si trebuie sa o acceptam cu bune si rele. daca tu vei dori si dumnezeu va vrea sa-ti dea alt copil asa va fi si fii convinsa ca va fi o.k.
toate cele bune.
|
|
|
Mesaj de la: Nelu data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ne pare tare tare tare rau pentru ce ti s-a intamplat. Sa fi iubita. Nelu si Mihaela.
|
|
|
Mesaj de la: Luminita data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
bunna Bianca, sunt Luminita din Ploiesti si am si eu o fetita de un an si jumte, o chiama Tmieea Maria, este nascuta pe 15 August, sa stii ca sunt alaturi de tine sufleteste si since regret enorm ca a trebuit sa treci prin asa ceva asa de dureros, cuvintele sunt greu de gasit in astfel de momente, insa, trebuie sa fii tare si sa lupti cu durerea si golul care-l ai pt Luca dar si pt fetita ta cre este in ceruri si va fii vesnic alaturi de tine si de fratiorul ei, viata ne rezerva multe bucurii dar si multe necazuri si trebuie sa trecem peste ele, tu ai un suflet pt care trebuie sa fii puternica,Luca, sper din tot sufletul sa treci peste aceste dureri si chinuri si sa fii puternica ca si pana acum sau chiar mai mult, iti doresc muta putere, sai sanatate.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca, am urmarit emisiunile la care ai fost invitata.Si eu am pierdut o sarcina si nu-ti spun cit de greu mi-a fost. In plus, daca oamenii nu cunosc,exista multe femei care pierd sarcini.In Maternitatea Ploiesti era sectia supraaglomerata(toate sarcini pierdute), femei care isi doreau cu ardoare prunci si care plingeau...jale...Si intrebarea :DE CE? pusa personalului medical.In maternitate am ascultat timp de 4 zile povestile colegelor de camera, am cautat cauzele(empiric), am platit fiecare personalul medical pentru tratamentele de acolo...etc..Eu mi-am platit medicul in maternitatea Ploiesti de cite ori m-am intilnit cu dinsul,chiar daca ma intilneam intimplator pe hol il plateam,anterior am mers la cabinet la dinsul particular,etc...Cit de prost tratate am fost nu mai spun...Ma gindesc ca pe viitor sa merg la toate consultatiile ginecologice cu un aparat de inregistrat,pentru ca se intimpla pe sanatatea si pe banii nostrii lucruri urite.Si sa am dovada pentru colegiul medicilor,etc,,,Inclusiv in maternitate cu aparate de inregistrat..pentru ca acele persoane care isi spun medici fac tot felul de prostii. In plus la internare fiecare persoana semneaza in alb un acord pentru efectuarea operatiilor si tratamentelor in maternitate.Am intrebat ce se intimpla daca nu semnez in alb.Raspunsul asistentei de la internari,citez:Nu se interneaza nimeni daca nu semneaza in alb.Noi trebuie sa fim aparati impotriva pacientilor."Dur.Am vazut femei duse cu forta pentru extrauterina, fara a o lasa sa se gindeasca putin si poate sa caute alta maternitate.
Despre durerea de apierde ACEL copil ce sa mai vorbim...Eu imi doream acel copil,iar povestile de genul bine ca poti face copiii..sint povesti. O mama este indurerata pentru pierderea acelui copil,pentru acea entitate, pentru acea legatura formata.Iar tatal copilului nu pricepe....cit ar fi el de evoluat...
Stresul de la fiecare sarcina pierduta aduce pentru mamica respectiva si o posibila aparitie a unei boli pe fond de stres(diabet,HTA,etc).Si maicile nu cunosc.
De preotul din maternitate...L-am sunat pentru a ma spovedi. L-am rugat si pentru o colega.A facut-o dupa mari rugaminti.Ne trimetea,corect, la duhovnic dupa externare.I-am explicat ca nu mint si ca daca tot este in maternitate poate ma ajuta "acum si aici".I-am spus ca am nevoie de un ajutor momentan si ca Dumnezeu ma ajuta si ma curata. M-a inteles.
Pentru binele femeilor, pentru lipsa de informatie in care traim, pentru lipsa de (nu mai numesc) a personalului medical consider ca ar fi bine aparitia o.n.g., fundatii, etc. care sa activeze cumva si pe la maternitate, pe linga cabinetele medicale,pe linga medicii de familie, impreuna cu biserica,etc. Dar este nevoie de oameni foarte destupati la cap, de oameni puternici, de oameni...Ma gindesc ca sacrificiul acelui copil de lumina pe care l-am avut si pe care l-am pierdut a avut o semnificatie.Mi-a adus curaj mai mult, dorinta adevarata de a activa in domeniul social,atentie marita fata de durerile oamenilor....Sa ne ajute Dumnezeu.Multumesc pentru rabdare.
|
|
|
Mesaj de la: Bianca data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca, imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamplat si te admir sincer pentru curajul de a-ti impartasi drama. Te admir mai ales pentru ca stiu ca in felul acesta ajuti si vei ajuta si alte mame care au trecut prin ce ai trecut tu. Eu am 26 de ani si inca nu am copii desi mi-as dori foarte mult. Iti marturisesc sincer ca la cate aud ca se intampla in spitalele din Romania imi este foarte frica. Parca se intampla tot mai multe nenorociri si iti mai e frica sa devii mama intr-o astfel de lume......Desi sunt o fire optimista cand vad astfel de situatii ma intristez profund. Iti doresc sa iti gasesti alinare, sa te bucuri de Luca iar gestul tau sa ajute cat mai multa lume.
Bianca , Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Miruna data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca ,imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat si sunt alaturi de tine.As vrea sa iti povestesc in cateva randuri si experienta mea .In urma cu cativa ani am fost operata .Cauza chist ovarian...
Dupa operatie ,doctorii mi-au recomandat sa ma duc regulat la control.
Si ma duceam ...Dar intr-o zi ducandu-ma la control ,dupa ce am fost vazuta la ecograf ,doctorita s-a uitat lung la mine.M-a masurat din priviri si m-a intrebat:
-Ai ramas vreodata insarcinata ?
I-am raspuns incet ca nu .Ma temeam pentru ce o sa-mi spuna mai departe.
-Nici nu o sa ramai niciodata...Adica nu cred...(era atat de rece,de distanta,parca avea impresia ca imi da o veste buna si ca o sa ma bucur de ce imi spune ea)
Imi venea sa plang,sa urlu de durere.
Iesind pe poarta spitalului,aproape ca nici nu vedeam pe unde merg .Dar ca un facut pe langa mine treceau mamici care isi plimbau bebelusii,multe,multe...
Acum vreau sa cred ca acea doctorita nu are dreptate.Ca intr-o zi ,o sa am un bebelus sanatos.Mi-l doresc din tot sufletul.
Miruna
|
|
|
Mesaj de la: Attila data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Attila si imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa imtamplat. Inteleg perfect situatia ta pentru ca si sotia mea a trecut printr-o situatie similiara cand a pierdut o sarcina de 6 luni, fara sa stim de ce s-a intamplat.
Doresc sa-ti comunic ca lucrez la o editura medicala si iti ofer tot ajutorul meu in materie de publicatii (carte/brosura pt. pacienti). Poti sa ma gasesti pe adresa ****@****.ro
Iti doresc mult curaj in campania pe care l-ai inceput. Este un ajutor de nepretuit pentru cei care se afla intr-o situatie similara.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
pentru ca sunteam aproape de acceasi varsta si pentru ca gindim la fel si pentru ca apelarea directa merge direct la suflet:
Draga Bianca,
e cinci dimineata si urmaresc in reluare emisiunea cu tine de pe antena 2; am citit toata povestea pe site, regret pierderea suferita,sunt cu sufletul linga tine si ma bucur ca ai reusit sa faci exact tot ceea ce trebuia pentru fetita ta si pentru tine ca om, fizic si mai ales spiritual; apreciez fantastic intelepciunea de care dai dovada si tot demersul tau si imi ofer spijinul, voluntar, in aceasta camapanie deosebita. De ce?- pentru ca sunt mama, pentru ca fetita mea are o anomalie congenitala de cord si pentru ca de 8 ani, vad problema din ambele parti- si ca parinte si ca profesionist; ca medic genetician as vrea sa ajut ca lumea sa inteleaga ce sunt aceste anomalii congenitale, sa inteleaga ca exista medici care stiu bine acest aspect si pot sa ajute, concret si corect si cu suflet.
stiu ca esti foarte ocupata dar m-as bucura daca ai timp sa citesti si mesajul meu
cu mult drag
Cristina
|
|
|
Mesaj de la: Cristi data: Vineri 8 februarie 2008
|
DRAGA BIANCA,TE ROG SA CITESTI ACESTE RANDURI...
Ma numesc Cristi, am 26 de ani si sunt din Cluj-Napoca. Ar fi nedrept sa-ti spun "imi inchipui prin ceea ce treci", deoarece, sincer sa fiu, este foarte greu chiar si sa-mi imaginez ce poate simti un om intr-o situatie de acest fel. Anul trecut, o matusa de-a mea a fost operata in strainatate(sau cel putin doctorii au incercat s-o opereze, ea fiind bolnava de cancer). Vazand la TV drama prin care ai trecut, mi-am adus aminte de unele lucruri pe care le-am trait si anume momentul cand a iesit doctorul din sala de operatie si ne-a spus ca nu s-a putut face operatia in totalitate, deoarece ar fi fost practic sanse nule de supravietuire, iar dupa cateva minute de discutii, fiul ei a intrebat ce sanse de supravietuire mai exista. Acesta a raspuns suparat ca mai poate trai asa 1-2 ani. N-am sa uit NICIODATA vorbele doctorului: "un an, poate doi..." E incredibil cum ceva te omoara din interior si nu poti decat sa astepti s-o faca, nefiind tehnologie in zilele noastre pentru aceasta boala. Cu acest exemplu doream sa ajung la ceea ce ai spus in acea emisiune in legatura cu modul in care un doctor ar trebui sa prezinte bolnavului situatia, oricat de grava ar fi ea si ai avut multa dreptate. In cazul despre care am scris, doctorul chiar ne-a rugat sa nu-i spunem nimic pana nu vorbeste personal cu ea, a doua zi. Acesta este un alt moment pe care n-am sa-l uit. S-a deschis usa, a iesit doctorul, iar noi nu stiam la ce sa ne asteptam. Am intrat in salon cu groaza, unde am vazut-o pe matusa mea nici fericita, dar nici plangand. Era doar ingandurata... Doctorul i-a spus ca a reusit doar partial operatia si ca va trebui continuata terapia in vederea pregatirii pentru o a doua operatie. Nu stiu daca omul acela chiar a crezut ce spune, pentru ca el a vazut cu ochii lui gravitatea lucrurilor, dar important este ca si acum matusa mea se lupta cu boala, facand tot felul de tratamente prin diverse tari. Daca doctorul i-ar fi spus sec "mai aveti un an, poate doi"... nu stiu ce s-ar fi intamplat. Sper ca nu te-am plictisit cu acest exemplu, dar evenimentul respectiv poate m-a facut sa nu raman indiferent la drama altora. Revenind la fetita ta, vreau sa-ti spun sa nu te iei dupa povesti de genul "preotii spun ca...", pentru ca ei habar nu au. Fetita ta este cu siguranta in ceruri, un inger care vegheaza asupra ta sau poate asupra mea
Nu stiu noi ce meritam dupa aceasta viata, insa ea va trai VESNIC si NU este nevoie de un botez pentru asta. Eu nu sunt preot, dar hai sa ne gandim ce este botezul... Este practic o "declaratie" a credintei omului in Dumnezeu. Poate un copil sa faca asta? NU! Chiar si daca are 10 ani tot nu intelege inca aceste lucruri. Daca vei dori candva sa-mi scrii cateva randuri, iti las aceasta adresa(****@yahoo.com)
Cu compasiune,
Cristi
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca,
Sa te ajute Dumnezeu!
Altfel, cred ca singura cale de a ajuta efectiv, de a incerca sa nu se mai intimple erori uriase (ma ingrozec citind unele povesti de aici..), de a atrage atentia, este sa se spuna toata istoria, cu nume, clinica, date, etc. Si despre "cei buni" si despre "cei rai".
E necesara o anume educatie prectica (pe care nu ai de unde sa o dobinesti decit din practica, dar e prea riscant si adesea prea tirziu). Altfel, raminem cu lacrimile si nimeni, in viitor, nu va putea face diferenta. Scopul nu e sa-i pedepsim oarecum pe unii medici sau unee asitente, ci doar sa-i stim si sa-i evitam. Deci, daca poti, creeaza un forum, organizat pe clinici, medici, cazuri, situatii, etape de virsta, forum in care sa fie postate numai mesaje complete dpdv al datelor/informatiilor, eventual cu filme ecografice, foro ecografii.
Desigur ca asa ceva ar fi trebuit sa existe deja, facut de minister, colegiul medicilor, asociatiile medicilor, dar cei mai multi sunt ocupati cu alte "treburi".
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Ma numesc Iuliana si sunt din bucuresti.Am urmarit aseara emisiunea ta de la "Nasul" si pot sa spun ca am plans ascultandu-te.in urma cu 2 ani,pe 11 februarie am pierdut o sarcina de 14 saptamani.A fost ingrozitor,iar aseara cu tine,am retrait toata durerea si frica pe care le-am simtit atunci...imi amintesc ca seara m-am dus la spital,pt ca incepusem sa pierd sange.Era de garda o doctorita rezident,care in urma consultului mi-a spus ca nu sunt probleme si pot sa merg acasa.Trebuie sa-ti spun ca era un copil dorit,ca nu mai aveam alti copii si venea in viata mea la 30 de ani.A doau zi dimineata la ora 5 eram la camera de garda,plina de sange si cu sarcina deja pierduta.M-am trezit plina de sange si am simtit pur si simplu cand am pierdut lichidul.Nu stiu cum m-am imbracat si am plecat catre spital.Stiu doar ca erau -15 grade afara,dar eu nu le simteam si in cautarea unui taxi,plangeam si ma rugam la D-zeu sa nu-mi ia copilul.Cand am ajuns la spital aceaiasi doctorita mi-a spus"e prea tarziu"dupa care m-a lasat sa zac pe masa in asteptarea sefului garzii ,pt a definitiva avortul acela spontan.Inca mai resimt disperarea si neputinta de atunci,durerea pe care am simtit-o,vorbesc de cea psihica ,pt ca cea fizica nu mai conta si vroiam sa mor.Ma certam cu D-zeu si il intrebam:de ce?Cand am pierdut copilul ala am simtit ca am pierdut totul,pt ca desi avea,putine saptamani de sarcina,eu deja il asteptam...vorbam cu el si il simteam...ma vedeam tinandu-l in brate si il vedeam dormind in bratele mele.M-a ajutat foarte mult sa ies din starea astea ,incet incet sotul meu,redandu-mi speranta ca in viitor vom avea un alt copil.Si asa s-a intamplat.Trei luni mai tarziu am ramas insarcinat din nou.Iar acum am o fetita superba de 1 an,de care sunt nespus de fericita si de care ma minunez in fiecare zi.Dar pe toata periaoda sarcinii ,m-a insotit teama mai ales ca la acea sarcina pierduta nimeni nu stia de ce s-a intamplat asa.La fiecare durere,ma panicam si pot sa spun ca in fiecare seara ma rugam inainte de a adormi si cel putin o data pe luna mergeam la biserica si vorbeam ore-n sir cu D-zeu,rugandu-l sa ma ajute sa-mi tin copilul in brate si m-a ajutat.Acum am momente in care ma uit la ea si nu-mi vine sa cred ca exista,iar atunci cand o iau in brate,simt atata iubire incat ametesc pur si simplu,iar cand mai cade(pt ca este la varsta la care merge deja in picioare)simt ca imi sare inima din piept.As inebuni daca i s-ar intampla ceva.Te felicit ca ai avut taria de a merge mai departe si de a lupta pt toate femeile din tara asta care trec print-o durere asa de mare.Iar in legatura cu ceea ce ai spus aseara si anume ca oamenii nu inteleg ca noi avem nevoie sa vorbim despre asta,ai perfecta dreptate.Nici in cazul meu nu am avut cu cine sa discut,cei din jurul meu,ma compatimeau in tacere,evitand sa pomeneasca ceva in legatura cu sarcina pierduta si incercand timid sa ma consoleze cu fraze de genul"lasa ca esti tanara,e mai bine ca s-a intamplat acum si nu peste cateva luni,etc..."
|
|
|
Mesaj de la: Raluca data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
...sincera sa fiu,nu stiu cum sa incep.Sa=ti spun ca imi pare rau,nu are rost pt ca oricum, orice ti-ar spune cineva,oricat de mult ai fii compatimita,nimic si nimeni nu poate umple golul din inima ta si din sufletul tau.Este cumplit ce ti s=a putut intampla,strigator la cer si revoltator.Te inteleg,perfect.Si eu pot spune ca am trecut prin ceva asemanator,cu ceea ce ti s-a intamplat tie.Nu aveam decat 21 de ani,eram casatorita de 1 an si spre fericirea mea si a sotului meu am ramas insarcinata.Mama mereu face cate o gluma spunandu-mi ca un copil(adica eu)o sa aiba un copil.Eram pot spune,chiar un copil,plina de speranta,incredere si mai ales plina de bucurie,cand stiam ca in burtica mea isi facuse cuib,un pui de om.Fara sa stiu ce ma asteapta ma duceam regulat la doctor pot spune ca faceam si cate 3,4 ecografii pe luna,sa ma asigur ca totul este ok, ca bebelusul meu este bine.Tin minte ca si acum,avem fix 4 luni cand m-am dus la control.In momentul in care dna doctor a dat drumul la monitor,mi-am dat seama ca este ceva in neregula(vreau sa spun ca tocmai ce il mai chemasesm si pe sotul meu sa vada mica minune pt prima data)Dupa o privire destul de prelunga si indelungata in fata acelui monitor,dna doctor imi spune cu regret"imi pare rau,dar sa oprit din evolutie,copilasul e mort".Oare la auzul acestor cuvinte mai exista vre-o replica,exista ceva mai dureros in sufletul unei mame?atat de nerabdatoare eram sa-mi vad bebelusul de la o saptamana la alta,atat de fericita eram si bucuroase ca mi se spusese doar cu o saptamana in urma ca nu sunt probleme sa stau linistita,ca voi avea un baietel sanatos.Si asa dintr-o data sa primesc o veste care mi-a zdruncinat sufletul si m-a marcat existenta...eram frageda,aveam doar 21 de ani eram increzatoare ca o sa fie bine ca o sa nasc un bebelus sanatos si voinic asa cum auzisem eu si cum vedeam pe la televizor..insa n-a fost asa,viata este cruda si iti da cate o lectie exact cand nu te astepti.M-a marcat f mult intreaga experienta,incat crede-ma ca imi doream un copil si imi era frica ca daca raman iar insarcinata sa nu patesc la fel,ca prima data.Cu greu mi=am revenit, familia mi=a fost aproape,mai ales sotul meu si am reusit sa trec peste...zic eu.Insa un episod ca asta nu cred ca vreo mama in toata lumea asta,il poate uita vreodata.Acum am 25 de ani si un pici pe nume David de 2 anisori,o minunatie de copil,care imi umple viata si sufletul de bucurie.Atat de rau imi pare..nu stiu,efectiv nu am cuvinte sa imi exprim compasiunea si regretele la absolut tot,prin tot ce ai trecut.Nu pot decat prin rugaciunea mea pe care mi=o fac seara de seara sa-l rog pe Dzeu sa iti dea putere sa mergi mai departe...si sa incerci sa uiti;nu-i usor dar trebuie.Baietelul tau are nevoie de tine. Raluca din Ploiesti
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, Am si eu un baietel, tocmai a facut 2 ani.... e pentru noi ceea ce Luca e petnru tine... nu pot sa spun ca stiu prin ce treci... eu nu am patit asa ceva (chiar daca o buna prietea de-a mea a trecut prin experientza pierderii a doua sarcini)... dar ...sunt alaturi de tine cu gandul... nimeni, nici o mama nu merita sa treaca prin asa ceva....imi pare rau.... Iar ceea ce ai spus apropo de Luca...si eu il mai cert pe Stefan, ma mai rastesc la el, il dau uneori mai incolo cand am treaba si el vrea sa se joace.... dar o sa incerc sa nu mai fac asa.... o sa ma bucur de fiecare clipa cui Stefan al meu
Georgiana, Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Costel data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca
Sunt un tata care are 3 fetite superbe , cea mare de 17ani si culmea , Emma are 15 , iar cea mai mica numai 2 anisori , numele ei este Naomi , un ingeras care a venit pe lume , dupa ce sotia mea a pierdut doua sarcini .
Nu a fost usor pentru noi sa trecem prin asemenea situatii si nici nu am putut ramine indiferenti la drama si traumele prin care tu insuti ai trecut , la suferintele din sufletul tau .
Am urmarit cu multa atentie aparitia ta pe B1 ,de asemenea am fost profund impresionati , pina la lacrimi , de povestea ta sfisietoare pe care ai scris-o .
Ceea ce m-a impresionat insa , in tot ce ce ai spus ,a fost taria de care ai dat dovada si pe care cred , ca doar Dumnezeu o da , in astfel de situatii unei mame care trebuie sa se desparta de cel care l-a purtat in burtica 9 luni de zile , pe care l-a dezmierdat si pe care l-a asteptat cu atita dor.
De ce oare a trebuit sa fie asa ? Care este cauza ?
Nu stim de ce uneori se intimpla asa , sunt intrebari care nu-si gasesc raspunsul aici si acum.
Ceea ce vreau sa-ti spun este ca Dumnezeu te intelege , iti cunoaste durerea , pentru ca si El a trecut pe aici atunci cind s-a despartit de Fiul Lui, ca apoi sa-L vada cum moare pe cruce pentru noi oamenii pacatosi .
Nu uita Dumnezeu are un scop cu orice suferinta prin care ne trece .
Trebuie sa ne incredem in El chiar si atunci cind ni se pare ca ne-a parasit , El vrea sa-L iubim din toata inima , chiar daca uneori nu ne da ceea ce vrem si asteptam cu atita pasiune ,
Chiar daca iti este greu acum , peste ani vei vedea cum tot raul v-a fi schimbat in bine ,aceasta a fost experienta familiei noastre si poate fi si experienta ta ! Ma rog Lui Dumnezeu sa-ti dea liniste , pace in suflet si nu uita ca doar El poate lua cioburile sparte ale unei vieti distruse de o asemenea trauma , pentru a face cel mai frumos si mai admirabil bibelou
Dumnezeu sa te intareasca Costel-Mangalia
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Ai dreptate, nu cred ca exista durere mai mare decat aceea a unei mame. Sper din tot sufletul ca vei reusi sa-ti gasesti pacea si sa ramii numai cu amintirea dulce-amaruie a puiului tau.
Ma numesc Daniela si am o fetita minunata in varsta de 8 ani. Aveam 37 de ani la nasterea ei si am trecut la ”milimetru” de un deznodamant tragic. Din nefericire, totul s-a intamplat numai din ”suficienta” si nepasarea unei doctorite de la Maternitatea Polizu si ma intreb cate mamici n-or fi suferit oare dincauza ei ca si mine.
Am avut o sarcina usoara. Imi doream enorm copilul, si sotul meu de asemenea. Pot spune fara indoiala ca cele noua luni de sarcina au reprezentat perioada cea mai fasta a vietii mele. Ma leganam in vise minunate, eram rasfatata, am citit tomuri intregi despre dezvoltarea si cresterea copilului ia r fetita mea crestsrea voiniceste si exact ”dupa litera cartii” incat fiecare zi era un pas inainte spre minunatul moment in care urma s-o tin in brate.
Contractiile de nastere s-au declansat sera tarziu si pe la ora 4 dimineata m-am internat. Medicul meu imi spusese sa-l chem la orice ora sau sa cer asistentei de la internare sa-l anunte, caci o va face negresit. Se vede ca si prea multa informatie nu este buna pentru ca am abordat situatia cu calm si m-am gandit, dat fiind ca totul mergea bine iar eu nasteam pentru prima data la 37 de ani, ca n-are rost sa chem omul la 4 dimineata cand el urma oricum sa soseasca in zori si urma sa fie anuntat. Gresita judecata! Asistentele l-au anuntat, dar abia dupa ce intrase intr-o operatie. Prin urmare, neputand sa intrerupa operatia, a rugat o colega, in fapt chiar sefa de sectie, sa ma supravegheze pentru un timp.
Presupun ca Doamna doctor n-a fost prea incantata de aceasta sarcina suplimentara, asa incat a efectuat un control superficial. Chiar m-a ”complimentat” spunandu-mi ca m-am ingrasat ”cat o vaca”. Este adevarat, burtica mea parea sa gazduiasca un intreg detasament de copii. Imi amintesc ca unul dintre medicii rezidenti care o insoteau a remarcat ca, dupa parerea lui, copilul pare a fi foarte mare. ”Eh, cat de mare poate sa fie?” i s-a raspuns.
Si asa am fost lasata sa nasc normal un bebe de aproape 5 kg. In plus, la ora cand a sosit, in sfarsit, medicul meu, aveam dilatia completa, bebe se angajase catre iesire dar nu-si putea incheia drumul catre lume pentru ca ultimele vertebre ale coloanei mele ii stateau in cale. Cezariana nu mai era o optiune in acea situatie, copilul era deja brahicardic, in jurul meu s-au adunat in cateva minute toti medicii din garda si se cauta o solutie. Discutau despre mine ca si cand eu n-as fi auzit nimic. ”Ce-i facem? Pierde copilul!” ”Hai s-o suim pe masa! Macar nu se dun amindoi...” .. si tot asa. Cred ca numai doctorul meu a ramas cumva mai calm. S-a uitat la mine si a zis " cu curaj... la urmatoarea contractie.."
Nu cred ca a existat in viata mea un moment in care sa-mi mobilizez toata vointa ca atunci, Cred ca numai disperarea de a-mi pierde copilul mi-a dat putere. La urmatoarea contractie, el mi-a impins cele doua vertebre cu o "unealta" al carei nume nu-l cunosc iar eu cred ca am impins copilul afara, la propriu, cu toata groaza mortii. Durerea a fost sfasietoare, reusita m-a "costat" 37 de fire care au carpit tot ce se facuse ferfenita dar imaginea fiicei mele in mainile mari care o primeau, pe jumatate inca in corpul meu, prim ei strigat din lumea asta, n-o sa mi stearga din suflet nici in clipa mortii. N-a mai contat nimic - nici agonia nesfarsitelor ore de transfuzii in care am numarat de zeci de ori placile de faianta de pe pereti ca sa nu adorm, asa cum mi se cerea, nici mizeria din salile de baie... nimic.
Sigur, au urmat asistentele care ma certau ca merg cu liftul sa-mi vad fetita, neintelegand nici ca abia ma puteam misca, nici ca n-aveam liniste stiind ca dupa asa o nastere grea si ea a r putea sa sufere. Au urmat asiatentele de la pansamente care ma certau ca nu ma sui suficient de repede pe masa. Au urmat nesfarsitele ore de nesomn cand eu, din cauza socului operator si a lipsei de odihna, nu aveam lapte, fetita plangea de foame, iar personalul medical mi-a explicat ca politica maternitatii este sa incurajeze alaptarea la san asa ca nici vorba sa poata primi altceva decat glucoza. M-a ajutat intr-o noaapte o asistenta riscandu-si sluja ca sa aduca 30 ml de lapte de la sectia de prematuri. M-a ajutat colega mea din rezerva care avea prea mult lapte si s-a oferit s-o alapteze. E drept, asistenta de serviciu mi-a explicat dupa aceea cat de inconstienta am fost lasind alta mama s-o alapteze, caci aceasta ar fi putut avea nenumarate boli si copilul ar fi putut sa le ia. Am platit cu cateva nopti bantuite de cosmaruri acea portie de lapte de mama. In fine, in ziua cand trebuia sa plecam acasa, doctorita pediatru mi-a spus ca fetita a pierdut in greutate prea mult si nu ne poate lasa sa plecam. Pierduse 450 de grame, mult fata de alti copii, dar ea a vut la nastere 4,750 kg, asa ca procentual era OK. Pare-se ca numai inginerul dine ne-a salvat de inca o vreme petrecuta in spitalul din care nu-mi doream decat sa fug.
Am incercat sa povestesc usor ironic pataniile mele post-partum numai ca nu-mi dau drumul furiei pe care o simt si acum fata de totala insensibilitate a celor din jur. In definitiv, trecusem printr-o experienta traumatica, eram o epava din punct de vedere fizic ... cred ca meritam un pic de blandete. Si pina la urma, nicio nastere nu este usoara..oricare dintre mamici ar fi meritat mai multa consideratie. Eu stiu ca lefurile sunt mici, inteleg foarte usor ca personalul medical de toate gradele suporta o lupta obositoare si descurajanta cu lipsa celor mai elementare dotari si consumabile, ca pina la urma probabil ca singura sansa sa-ti pastrezi mintea la locul ei este sa privesti lucrurle cu o raceala profesionala. Vesticii au invata insa o lectie valoroasa - aceea a politetii ca obligatie de serviciu. Sincer, ma indoiesc ca si medicii de acolo nu dorm noastea de mila cate unei mame, dar spitalul are proceduri clare, limite bine definite si fiecare este antrenat sa se comporte potrivit diverselor situatii psihologice asa cum stie ce are de facut si fata de varietatea situatiilor terapeutice. Politetea face parte, si ea, din serviciile medicale platite.
Cat despre biserica ortodoxa... nu vreau sa hulesc dar cate preocupari practice in beneficiul credinciosilor in nevoie - si nu ma gandesc numai la saraci - ati vazut BOR intreprinzand la nivel "institutional", sa zicem. Exista si preoti cu har si iubire de oameni, cu sufletul si mintea deschise, dar asta este meritul lor si al credintei lor personale nu al Bisericii Ortodoxe Romane. BOR pare sa aiba o singura problema majora, Catedrala Neamului.
In fine, fetita mea este acum mare si sanatoasa, este desteapta, are o fire luminoasa si-mi implineste viata cu fiecare zi. Aproape ca-mi este frica - parca e prea bine. Totusi, pot intelege prin ce trec mamele care-au pierdut un copil: ani de zile n-am putut povesti ce mi s-a intamplat la nasterea ei fara sa ma sufoc de groaza.
Tie si tuturor mamicilor care au trecut prin tragedia pierderii unui copil, va doresc putere si pace. Daca sprijinul meu va este de folos, ma gasiti la ****@gmail.com
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca, imi pare sincer rau pentru pierderea suferita.Sunt o viitoare mama,in aprilie asteapt o fetita,care putea sa nu mai fie datorita "competentei"cadrelor medicale britanice.as vrea sa fie auzit cazul meu pentru ca prea mult ne huiduim conationalii si prea ii laudam pe altii.eu sunt ferm convinsa ca sistemul medical romanesc are multe lacune si trebuie mult schimbat, dar avem multi oameni competenti.povestea mea incepe in luna august a anului trecut cand am aflat ca sunt insarcinata, sarcina ce nu o planisem, dar care ne-a bucurat pe mine si pe sotul meu, chiar daca eram intr-o tara sraina departe de familie,in Marea Britanie.medicul de familie la care eram inregistrata a concluzionat ca sunt insarcinata prin simplul fapt ca i-am confirmat ca am facut 2 teste de sarcina care au iesit pozitive, fara alt consult suplimentar(avand in vedere ca fiecare cabinet medical de acest gen are teste de sarcina gratuite pt pacienti).La 9 saptamani am depistat slabe scurgeri care m-au ingrijorat, am fost consultata la o ecografie si mi-i s-a spus ca totul e in ordine, sunt cazuri ca al meu, dar care nu au o explicatie medicala.La 13 saptamani am revenit in acelasi spital, la urgenta cu o hemoragie aparuta din senin.Am fost tinuta pe scaun in sala de asteptare peste 3 ore,dupa care mi-i s-a facut o ecografie sa se constate ca sunt inca insarcinata si ca singura lor explicatie pt acele sangerati este o fisura de 1mm in placenta si din nou nu este nici un motiv de ingrijorare, mai mult mi-au spus sa revin doar daca sangerarea persista. la intrebarea pe care le-am pus-o ce inseamna persista cate zile sa astept mi-i s-a raspuns"cat de lung este un fir de ata?".in fine sangerarea s-a oprit dar au persistat scurgerile, iar dupa 4 zile am fost programata pentru o intalnire cu moasa, prea ocupata sa-mi completeze toate formularele a incurcat inaltimea cu greutate(aveam 83kg si am fost inregistrata cu 64kg, pt ca am 1,64).I-am explicat doamnei si ca ma simt slabita dupa acea sangerare, singurul lucru care mi-i l-a recomandat a fost sa reincep serviciul pentru ca nu imi poate recomanda repaos la pat in stadiul asta de sarcina.Din pacate nu mi-am permis un control de specialitate pe sistemul privat, asa ca am decis sa revin in tara, unde s-a gasit competenta de a-mi fii salvat copilul. Medicii imi spun ca sarcina evolueaza bine si copilul e sanatos, dar eu sunt inca ingrijorata din cauza acelui eveniment.ma voi linisti doar cand imi voi tine copilul in brate si voi vedea cu ochii mei ca totul e in ordine.
Tin sa precizez ca spitalul unde am fost consultata se afla in centrul Londrei, nicidecum la vreo periferie de oras.poate acolo as fii fost tratata altfel.
Daca pot sa te ajut in vreun fel cu ceva nu ezita sa ma contactezi pe adresa
****@yahoo.co.uk.
Dumnezeu sa-ti dea intelepciune si mangaiere sufleteasca, iar noi o s-o pastram pe Emma in sufletele noastre, prin ceea ce tu ai inceput sa faci.succes
|
|
|
Mesaj de la: Teodora data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Dumnezeu ne da si incercari pentru a ne face mai puternici, noi nu trebuie sa ne revoltam, ci sa le primim cu bucurie, nu sa ne revoltam... Aminteste-ti ca si Hristos si-a purtat cu dragoste crucea Sa... fiecare dintre noi are o cruce, dar sa stii ca nicio cruce nu e mai grea decat poate omul sa duca. Imi imaginez ca ai trecut ptin momente grele, dar trebuie sa te rogi si vei vedea ca timpul le va acoperi pe toate. Cat despre nelamurirea ta in legatura cu refuzul bisericii de a-i pomeni pe astfel de copilasi la slujbe, iti voi spune urmatoarele. Cu totii cunoastem importanta Botezului, acela e un fel de certificat de nastere spiritual in Biserica lui Hristos, DAR, fii atenta, daca noi nu avem acel certificat nu inseamna ca nu existam!!! La Dumnezeu nu se aplica regulile de drept civil, de asta sa fii sigura. Deci chiar daca fetita ta nu s-a nascut oficial din punct de vedere spiritual in Biserica, sa fii sigura ca si se poate mantui, mai ales ca nu are niciun fel de pacat. Tot ce poti face tu pentru ea e sa te rogi, si mai ales in rugaciunile tale sa ii pomenesti si pe copilasii care sunt ucisi zilnic de mamele lor. Ma bucur ca esti o femeie atat de sensibila si nu uita un lucru, in clipele de suferinta Dumnezeu este cel mai aproape de noi si atunci vede cine suntem noi cu adevarat, pentru ca trebuie sa fim alaturi de El si la bine si la rau... Iti doresc ca Domnul sa iti dea putere sufleteasca si tot ce e mai bine pentru tine si familia ta! Teodora ****
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. nu pot spune decat ca mi pare sincer rau........stiu ca ai mai auzit cuvintele astea....sunt cristina din constanta si am 25 ani. nu sunt casatorita si nici nu am copii desi imi doresc nespus de mult. visul meu este sa am gemeni o fata si un baiat. dar.....am hipertiroida. si este posibil ca viitorii mei copii sa se nasca cu nu stiu ce sindrom sau malformatii. nu pot spune ca te inteleg perfect dar iti poti da seama prin ce trec si eu. voi face tot ce este omenesc posibil ca sa am macar un copil sanatos. sunt alaturi de tine si poti conta pe ajutorul meu in campania pe care ai initiat o. in momentul in care imi vei raspunde la mesaj iti voi trimite nr meu de tel pentru a ma putea contacta. sau lasa mi l tu pe al tau. scuze ca ti vb cu tu dar ma simt ata de aproape de tine........... ai grija de familia ta si dumnezeu are grija de emma . sunt sigura de asta
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
imi pare sincer rau,cred ca e cumplit!am 22 de ani,nu am avut copil dar imi imchipui ca e foarte dureros!IMI PARE RAU,DUMNEZEU SA TE AJUTE SA MERGI MAI DEPARTE
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca, ma numesc Ioana si in primul rand vreau sa-ti spun ca ma impresionat foarte mult suferinta ta si nepasarea celor din jurul tau. Sunt si eu o proaspata mamica, am un baietel de 3 luni, un ingeras. As vrea tare mult sa ma implic si eu in lupta ta pentru a putea sa schimbam ceva. Eu am terminat facultatea de psihologie, dar am profesat putin in domeniu, lucru ce nu ma impiedica sa ma documentez si sa dau si eu o mana de ajutor in acesta campanie. Am inteles ca ai nevoie de voluntari, as vrea sa fiu unul dintre ei. Daca crezi ca pot ajuta cu ceva te rog sa ma contactezi la telefon 07**** sau e-mail ****@yahoo.com
Te imbatisez si sunt alaturi de tine cu tot sufletul!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Dumnezeu da fiecaruia atat cat poate duce! Uneori primim necazurile ca pe o pedeapsa, alteori ca o incercare a credintei, alteori ca pe o "palma" pt. a ne apropia de Dumnezeu. Doar El stie motivul durerii noastre si noi, daca privim cu atentie in adancul sufletului nostru, meditand la greselile noastre. Biserica nu ignora acesti copii care oricum vor deveni ingerasi, insa Sfanta Taina a Botezului, ca toate celelalte Taine, poate fi primita doar de o persoana in viata care e de acord cu primirea ei, in cazul bebelusilor fiind de acord nasul(pt. ca Dumnezeu tine cont de libertatea noastra de a alege, si nu ne forteaza sa devenim crstini fara voia nostra). Daca copilul a murit inainte de nastere, el nu mai poate fi botezat, fiindca nu mai e persoana vie, iar sufletul lui e deja despartit de trup si nu poare fi botezat doar trupul, pt. ca de fapt sufletul e cel care se increstineaza prin botez. Daca preotii ar accepta sa boteze un copil mort, ar fi imorali, pt. ca ar insela pe bietii parinti cu o "alinare" ilogica, tinand cont ca sufletul acelui micut e deja la Dumnezeu. Ce ar fi de preferat: sa te minta ca totul va fi bine, botezandu-l mort, sau sa ti se explice adevarul si anume acela ca in momentul in care a murit, sufletelul lui e deja la Dumnezeu, iar trupul nu mai poate fi botezat fara suflet? Adevarul e crud uneori, dar e de preferat. E adevarat ca atat timp cat puiul acela mic traieste in burtica mamei si prin mama,el e o fiinta cu drepturi, adica e om format din trup si suflet, dar in momentul in care sufletul s-a despartit de trup(indiferent ca e in burtica sau in afara ei) el nu mai poate avea aceleasi drepturi cu o persoana vie. E greu de acceptat, dar e mai bine decat sa fii mintit. Biserica se roaga permanent pt. cei vii si morti, si, desi pruncii nebotezati nu fac parte din randul crestinilor, si neputand fi astfel pomeniti in cadrul slujbelor religioase, ei pot fi insa pomeniti de perintii lor in rugaciunea particulara. Si se stie clar ca desi ei nu sunt botezati, Dumnezeu ii va primi in Rai alaturi de ingeri si sfinti, deoarece ei nu au nicio vina ca au murit nebotezati(eventual vina o are altcineva:mama, tata, medicul, intreaga omenire, poluarea, pacatele, nimeni). Dumnezeu inseamna Iubire, Adevar si Dreptate, si deci asa trebuie sa intelegem toate lucrarile lui. Copiii morti nebotezati nu sunt pedepsiti si condamnati, ci doar nu mai pot primi Taina Botezului si automat nici celelalte slujbe, insa ei ajung in cele din urma alaturi de ingeri, in Rai , bucurandu-se de fericirea vesnica, alaturi de sfinti si Dumnezeu. Poate nu ti-a iesit in cale acel preot care sa-ti lamuresca aceste probleme, dar sa stii ca Biserica nu e insensibila la durerile oamenilor, Biserica nu se sustrage de la explicatii, si nici de la a-si asuma responsabilitati. Biserica e alaturi de noi, si spun aceste lucruri din experienta , nu din carti sau din auzite. E greu, e pt. toata viata! Sunt mama a 2 copii si nu-mi pot imagina viata fara ei! Insa in astfel de momente de durere sa incercam sa nu cautam vinovati si sa stropim cu noroi Biserica, pt. ca ea e cea care se roaga permanent pt. noi prin preotii ei, prin crestinii ei, prin Sfintii ei. Din contra, sa ne apropiem de Biserica, sa simtim prezenta lui Dumnezeu in viata nostra prin Sfintele slujbe si prin rugaciuni. Tot la El vom gasi raspuns si alinare! Si sa avem incredere ca va veni acel moment cand vom fi cu totii impreuna in Imparatia Sa, unde vom uita de toate greutatile din lumea asta. Iti doresc, draga Bianca, nadejde in Dumnezeu, credinta, si multa dragoste. Nu-mi pot imagina durerea ta si, recunosc, nici nu vreau sa mi-o imaginez, pt. ca mi-e frica ca nu i-as putea face fata. Esti o mama puternica!
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
am 21 si sunt socata de ceea ce am citit.........am aflat de acest site in urma unei emisiuni televizate in care am aflat de durerea biancai brad....nu stiam ca pierduse sarcina dar am vazut suferinta din ochii si sufletul ei in cadrul acelei emisiuni, pe care am urmarit-o printre lacrimi....imi pare rau pentru toate mamele care au trecut prin situatii asemanatoare si imi pare rau ca trebuie sa traiasca cu aceasta durere toata viata.....imi doresc foarte mult sa am copii candva si sper ca in cazul in care voi fi nevoita sa trec prin situatii asemanatoare sa am puterea sa merg mai departe. si mai mult imi doresc sa pot face ceva sa ajut persoanele care au nevoie de ajutor in astfel de situatii.........imi pare rau.....ma bucur ca exista acest site...
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BIANCA , TE APRECIEZ DIN TOTDEAUNA... ERAM UN COPIL CAND TE-AM VAZUT PENTRU PRIMA DATA..., VROIAM SA AJUNG CA SI TINE... ESTI O FEMEIE PUTERNICA SI FRUMOASA ;"vazandu-te pe toate canalele de stiri nu-mi venea sa cred ca poti trece printr-o asemenea grea incercare, ma doare sufletul de durerea ta stiu cat este de greu, nimeni si nimic nu-ti poate sterge din memorie acele clipe groaznice, bunul D-zeu va fi cu tine si cu fetita ta , cu familia ta chiar daca atunci in acele momente parca nu era cu tine am simtit si eu asta dar cu timpul incepi sa-ti dai seama ca el va vegheaza de acolo de sus si in cartea mare este un destin pentru toti si toti suntem egali in fata lui.Mi-am pierdut tatal era sa-mi pierd cei doi copii din cauza medicilor ,am doi gemeni Gabriel si Claudiu pe primul era sa-l pierd din vina medicilor, numai rugaciunile mamei mele ne-a salvat si pe mine si pe el ,eram disperata , mereu spune-am ca pentru mine D-ZEU nu exista il imploram sa-mi spuna cu ce am gresit pe lumea aceeasta, abia mai tarziu mi-am dat seama ca D-ZEU afost cu noi tot timpul si numai el mi-a salvat copilul ,doctorii dandu-i sanse fff mici de supravietuire,stiu cum este sa i se opreasca respiratia in bratele tale ,stiu cum este sa ceri un scaun pe care sa te asezi si un pahar cu apa la auzul unor asemenea vesti si sa nu t-i se dea , mama fiind la doar 20 ani ,amintirile sunt dureroase si acum dupa 11 ani (baietii avand acum 11 ani).BIANCA sa te gandesti ca nu esti singura cei care te admira iti sunt alaturi, sa plangi ori de cate ori simti nevoia sa o faci ,fiinca micuta ta va fi cu tine tot timpul asa cum tatal meu nu m-a parasit pe mine nici o clipa si de acolo dintre stele ma vegheaza zi si noapte .TE RESPECT SI ITI ADMIR CURAJUL CU CARE VORBESTI DESPRE FIICA TA ,VIATA SA-TI OFERE INZECIT IN LOCUL PIERDERII PE CARE AI SUFERIT-O,IAR BUNUL D-ZEU SA VA PAZEASCA PE TINE SI PE COPILASUL TAU IAR CELEI MICI UN LOC DE-A DREAPTA SA.CLAUDIA
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA. ITI INTELEG DUREREA FOARTE BINE. SI EU AM TRECUT PRIN ACEASTA TRAGICA "EXPERIENTA" ACUM 3 LUNI. AM NASCUT IN DATA DE 8 NOIEMBRIE GEMENI, FETITA SI BAIETEL. MIRUNA A TRAIT DOAR 12 ORE, IAR MIHAI 2 ZILE. NU CRED CA EXISTA DURERE MAI MARE PENTRU O MAMA. EU I-AM PIERDUT PE AMANDOI,DAR STIU CA DE ACOLO DE SUS NE PROTEJEAZA, PE MINE SI PE SOTUL MEU, IAR EI DOI SUNT IMPREUNA ASA CUM AU FOST MEREU.DUMNEZEU SA NE DEA ALINARE SI SA-I ODIHNEASCA PE INGERASII NOSTRII.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
SUNT ALATURI DE DUREREA TA SI ITI DORESC PUTE SI RABDARE SA DEPASESTI MO0MENTUL.
|
|
|
Mesaj de la: Camelia data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, ma numesc Camelia, am 27 de ani si sunt cadru didactic, iti scriu ca sunt in primul rand om si crestin, si simt ca nu particip la drama ta daca nu-ti spun cateva cuvinte. Am studiat singura Sfintii Parinti despre care cu siguranta ai auzit, si am observat ca nimeni nu ti-a dat un indemn, acela de a te ruga, intens la Maica Domnului. Citirea Acatistului si Paraclisului cel putin de 40 de ori fiind o necesitate suflteasca. Te rog, nu uita ca Maica Domnului este, asa cum spunea un parinte << mama tuturor>>. Draga mea, sa nu crezi ca ceea ce ti s-a intamplat a fost un lucru despre care Dumnezeu nu stie sau a fost nepasator sau... Cred ca tot ce ni se intampla e un lucru constructiv, care nu tine de destin, ci de mantuirea sufletului nostru. Te rog, sa te duci la un parinte inaintat duhovniceste pentru a te lamuri de ce ti s-a intamplat aceasta drama. Ti-l recomand pe parintele Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda, de la Piatra Neamt se merge spre Poiana Largu... Crede-ma ca acel chip, simmplu de monah, te va linisti sufleteste, si te va intelege, pentru ca si el a suferit mult 18 ani de temnita grea pe timpul comunismului. Si acel chip de anahoret binecunoscut in toata Moldova o sa te faca sa intelegi.Cunosc multa lume cu multe probleme si au ajuns pe pragul disperarii datorita necazurilor si parintele Iustin i-a primit, i-a dezlegat si oamenii cu ajutorul postului si rugaciunilor si-au revenit. Doar privindu-l pe parintele vei simti energia necreata a Duhului Sfant, din acei doi ochi imateriali, parca transparenti.Te imbratisez, si cu ocazia aceasta pe toate femeile care au suferit si sufera inca, si le recomant acelasi tratament sufleteste, sa-si coboare mintea in inima si sa rosteasca din toata fiinta lor << NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA BUCURA-TE DOMNUL ESTE CU TINE BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI SI BINECUVANTAT ESTE RODUL PANTECELUI TAU CA L-AI NASCUT PE HRISTOS, MANTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE>>
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca numele meu este Roxana si sunt din Brasov si am 32 ani.Imi pare rau pentru fetita ta.Dar fi sigura ca acolo in ceruri este un ingeras vede ca te zbati pentru a le fi mai bine mamicilor care trec printr-o drama asemanatoare.Dumnezeu sa te ajute pe tine si familia ta sa treceti peste acesta tragedie si sa va bucurati de Luca pentru ca cel mai frumos dar dat de Dumnezeu pentru noi femeile sunt copii.Am un baietel care pe 01.03.2008 implineste 2 anisori. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare clipa ca ne-a dat putere la amandoi sa luptam pentru viata noastra atunci cand am nascut.O sa povestesc pe scurt ceea ce am trait la nastere:am pierdut dopul gelatinos Duminica si au inceput contractiile la 30 de minute,luni m-am prezentat la maternitate anuntandu-mi medicul ginecolog care a supravegheat sarcina bineinteles ca nu s-a sinchisit sa vina sa ma vada m-a consultat medicul de garda,marti am purtat o conversatie telefonica in care mi-a explicat ca si-a rupt mana o matusa si nu poate veni la maternitate si am ramas neconsultata iar miercuri dimineata la 1.30 am ajuns in sala de nasteri unde pana dimineata la ora 8.00 cand medicul meu s-a gandit sa raspunda la telefon sa i se comunice ca sunt in travaliu.De duminica pana miercuri dimineata m-am dilatat 3 cm. mi-a fost rupta apa sa-mi forteze nasterea si de aici a inceput chinul.Copilul era mare( a avut 4kg si 53 cm) lighid nu am avut foarte mult si era postat sus.Nu doresc nimanui sa se urce moasele pe burta lor la nastere,am crezut ca-mi ies ochii, au incercat sa ma desghida cu chiureta si au lovit invelisul capului la copil si cand au constatat ca daca nu se grabesc sa-mi faca cezariana apar complicatii.Copilului i-au facut resuscitare iar eu am cazut intr-un lesit pe toata perioada operatiei.Acum suntem bine amandoi dar asa stiu sa-si faca datoria unii medici,mai ales ca toti cotizam la sanatate si cand ai nevoie de alinare si de ajutor esti tratat mai ceva ca la carmangerie.Sunt alaturi de tine Bianca sper sa treci cu bine peste aceasta suferinta.Eu nu voi uita toata viata mea acea experienta traita la nasterea copilului meu si cu aceasta campanie pe care o faci poate se dezmeticesc din adormire cei din sistemul sanitar si acorda mai multa atentie mamelor si sa se gandesc la cele care candva le-a dat viata.Citind aceste randuri imi dau seama ca noi toate mamicile ar trebui sa nu ne mai fie frica sa spunem ce patim poate asa ajunge si glasul nostru la urechile cui trebuie.Felicitari pentru ceea ce faci cu aceasta campanie sa fii binecuvantata de Dumnezeu si sa fii tare.Sunt femeie,fiica,sotie si mama si sunt alaturi de tine si familia ta.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
Draga Bianca ... eu pana astazi nu am stiut de drama ta..intamplarea a facut sa deschid televizorul si sa fie pe B1 TV .. am vazut povestea ta si nu m-am abtinut sa nu intru si pe site sa citesc tot (neauzind toata povestea la tv).. pur si simplu m-a socat..m-a socat...de 1 ora stau si plang intr-una.. nu stiu cum sa ma mai opresc din acest plans..
zilele astea am fost la doctor pt ca am crezut ca am ramas insarcinata..insa mi-am facut teste si mi-au iesit toate negative (echografii,control ginecologic,test de sarcina...am incercat toate formele ca sa fiu sigura) ceea ce vroiam sa subliniez prin acest lucru esta ca daca mi-ar fi iesit pozitiv in momentul ala nu as fi pastrat copilul..insa acum situatia este total diferita total diferita.. acest reportaj mi-a schimbat viata..
sa stii ca sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin asa ceva..si va doresc mult curaj in viata..imi pare rau pt voi..pt ce vi s-a intamplat.. sg lucru frumos care a reiesit din punctul meu de vedere din acest reportaj este ca am inteles ca faceam o mare mare greseala daca as fi intrerupt sarcina..iti multumesc ca ai impartasit cu noi suferinta prin care ai trecut.. si inca o data imi pare rau..pur si simplu nici nu mai stiu ce sa mai zic..imi pare rau..
|
|
|
Mesaj de la: Monica data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna seara Bianca. Sunt Monica din Timisoara, am 22 de ani ,sunt casatorita de 6 luni, si inca nu ne-am pus problema unui copil.Dar, desi nu sunt inca mamica (ceea ce imi doresc foarte mult )am fost foarte impresionata de situatia prin care ai trecut.M-am uitat singura la emisunea de ieri seara, dar astazi le-am povestit sotului meu si celei mai bune prietene ale mele despre campania ta. Eu subt studenta la doua facultati : la psihopedagogie speciala ( se ocupa cu copiii cu deficiente) si la psihologie. Datorita faptului ca sunt si o sotie la inceput de drum , si imi doresc sa fiu si o gospodina buna intre cursurile celor doua facultati , nu am prea mult timp liber. Dar avand in vedere ca ma invart mereu printre femei, imi doresc sa te ajut, atat cat pot , ca voluntar in campania pe care o desfasori. De aceea daca ai nevoie de mine ma poti gasi pe adresa de mail : ****@yahoo.com Daca se poate as vrea sa imi publicati mesajul, deoarece poate incurajez si alte femei sa devina voluntare si sa nu se cramponeze de ideea timpului.
Imi pare sincer rau pentru ceea ce ai patit , dar sper ca impreuna sa putem ajuta alte mamici. Iti doresc o seara placuta .Monica
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Am citit povestea ta si vreau sa lupt alaturi de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
BIANCA imi pare sincer rau !!!
|
|
|
Mesaj de la: Mary data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
imi pare foarte rau pt pierderea ta, si eu am pierdut un ingers, e greu sunt momente in care simiti ca te lasa puterile ca nu vrei sa mai continuii dar ingerasu ala mic care nu a putut fi langa tine te ocroteste din ceruri si iti da putere sa mergi mai departe, ma bucur ca cineva in ROMANI a avut taria sa deschida acest subiec dureros pt majoritatea femeilor dar si pt uni barbat, IMI PARE RAU PENTRU TOTI INGERASI CARE AU TREBUIT SA PLECE INAITE SA VADA OCHI BLANZI AI MAMEI,,MARY
|
|
|
Mesaj de la: Anna data: Vineri 8 februarie 2008
|
Bianca, iti scriu in primul rand tie, dar si tuturor mamelor care au trecut prin acelasi calvar ca si tine...Eu nu stiu cum e sa fii mama, am abia 21 de ani si sunt proaspat casatorita..
Stiu ca nu sunt cuvinte care ti-ar putea usura durerea, de aceea nici nu incerc sa-mi exprim alinarea pe care as dori ( dar nu pot! ) sa ti-o ofer..Ceea ce vreau sa spun este ca te admir din tot sufletul pt curajul si puterea ta, pe care stiu ca ti-a fost greu sa le (re)gasesti..Te admir pt ceea ce ai stiut sa spui..si felul in care ai facut-o..in cuvinte simple, venite din suflet, care m-au facut sa ma regasesc in atat de multe dintre ele...! Ma faci sa ma simt mandra ca sunt FEMEIE! felurile de suferinta nu se pot compara intre ele, durerea nu se poate alina..Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea taria sa mergi mai departe in lupta ta, sa poti sa ajuti si sa-ti (re)gasesti linistea..Sunt sigura ca Emma te vede, e ingerasul vostru pazitor..Stii, sotul meu e foarte credincios..si eu sunt..dar nu am taria lui..l-am intrebat vizavi de ce spune Biserica in privinta inmormantarii..mi-a raspuns doar atat: "Sa fii sigura, ca toti copii nascuti fara viata sau nenascuti ajung sub acoperamantul Maicii Domnului.." Biserica, drept institutie m-a dezamagit de multe ori..dar credinta in Dumnezeu si Maica Domnului nu mi-o pierd..Avem si noi un parinte de suflet la o manastire..o sa vb cu dansul despre acest lucru..si o sa ma rog la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de-acolo sa odihneasca sufletetul Emmei si sa-ti aline sufletul de mama..Imi pare rau ca sunt doar OM si nu am puterea sa spun sau sa fac ceva in ajutor..Dar, stiu ca POTI si o sa reusesti sa ajuti altii, in memoria EI..
Dumnezeu sa te aiba in grija lui, pe tine, pe Luca si toti cei dragi tie..
Anna
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna Bianca,am 21 de ani si am plans ca un copil cand am citit.e foarte crud ce ti s-a intamplat dar e bine ca ai povestit lumii.dumnezeu sa te intareasca si sa-ti dea puterea de a merge mai departe in viata alaturi de luca si de cei dragi.
|
|
|
Mesaj de la: Cornelia data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca. Dupa ce am vazut emisiunea am intrat imediat pe site ca sa-ti citesc povestea...m-a tulburat enorm de mult. A doua zi am recitit-o...
Te felicit pentru ceea ce incerci sa faci si sunt convinsa ca vei reusi sa schimbi multe mentalitati ale unor oameni fara suflet.
Sunt o tanara de 23 de ani, care am aflat de curand ca am Rh negativ si stiu ca pot fi probleme cu sarcina in caz de incompatibilitate cu partenerul.Nu pot sa nu ma gandesc si la lucruri rele, dar sper ca Dumnezeu va fi bland si milostiv cu mine.Am avut foarte multe de invatat din experienta prin care tu ai trecut si iti multumesc ca ne-ai impartasit-o si noua.La final as vrea sa marturisesc ca desi am terminat o postliceala sanitara si urmeaza sa termin si o facultate de Teologie-Asistenta Sociala sunt profund dezamagita de majoritatea cadrelor medicale si a fetelor bisericesti din tara noastra...Dar nu trebuie sa-i judecam noi, va veni timpul cand toti vom plati pentru faptele noastre.Stiu ca dupa o astfel de suferinta este imposibil sa nu te manii pe Dumnezeu, dar nu trebuie sa-L scoti din viata ta si cu atat mai mult sa te indepartezi de El.Sa ai parte de multe bucurii alaturi de cei dragi si puterea de a accepta toate voile lui Dumnezeu.CORNELIA.
|
|
|
Mesaj de la: Melania data: Vineri 8 februarie 2008
|
Ma numesc Melania si am 33ani.Sunt impresionata de tot ce am auzit la Tv si ce am citit aici , de ce drame suntem inconjurati fara sa luam atitudine. Imi pare nespus de rau de tot ce ti s-a intamplat.Cuvintele de multe ori sunt de prisos dar de cele mai multe ori ne alina sufletul.Sunt si eu mama a 2 fete si nu-mipot imagina viata fara ele.Din pacate traim intr-o tara unde am uitat sa fim oameni sa fim atenti la cei din jurul nostru care au nevoie de ajutor. imi pare rau ca unii medici din ziua de azi trateaza oamneii cu atat desconsiderare. Si eu am avut probleme cu neglijenta si nepasarea medicilor. La o luna de la nastere sau chiar 3 saptamani am facut "febra lapetelui".Doctorul de familie m-a trimis acasa sa ma mulg si sa-mi pun gheata ca-mitrece. Am fost la 3 spitale din bucuresti la urgenta. Acelasi tratament peste tot :"Nu aveti nimic , mergeti acasa , puneti gheata si trece". Degeaba le spuneam ca nu mai pot ca ma dore si ajunsesem sa iau 2-3 alogocamine pe zi de durere ca nimeni nu ma baga in seama. Chiar si familia a inceput sa fie de partea medicilor si credeau ca exagerez eu, ceea ce m-a facut sa ma inchid in mine si sa ma ascund de ei sa pot plage de durere pentru ca nimeni nu ma intelegea.Intr-un final am ajuns la un doctor prin recomandare,am facut mamografie unde mi-a venit rau de durere dar am facut-o si spre norocul meu am scapat cu viata. In urma acelei mamografii dna. doctor a chemat un chirug de san"exista si asa ceva, dar eu nu stiam" si in 5 secunde fara sa se uite la mamografie ,ci doar examinandu-mi sanul a dat diagnosticul: "mastita in profunzime". De urgenta m-au operat si acum privind in urma inteleg ca atunci m-am nascut a2a oara. Am auzit dupa operatie discutia dintre doctori cum ca nu ar fi trebuit sa mi se faca mamografie drc riscul ca punga de puroi(foarte mare)sa se parga era foarte mare si as fi putut face septicemie ....
.Multe femei nu sunt invatate cum sa-si alapteze copiii, cum sa intervina in momentul cand fac febra laptelui si ce posibilitati au de a depasi momentul .Sunt multe traume pe care o mama trebuie sa le depaseasca, nu mai departe mama mea care a nascut la 6 luni si trei saptamani iar medicii nu vroiau sa o ajute zicand ca ea a provocat avortul si ca acel copil e un avorton nu va trai, nu are nici o sansa....Dar minuni sunt mereu in jurul nostru si am trait in ciuda tuturor celor care nu mi-au dat nici o sansa avand la nastere doar 800gr.Curaj tuturor mamelor care trec prin astfel de momente si putere sa depaseasca toate greutatile si sa priveasca cu incredere spre viitor.
|
|
|
Mesaj de la: Ana data: Vineri 8 februarie 2008
|
Buna Bianca
Regret nespus ce ti s-a intamplat dar vreau sa te felicit pt tot ceea ce ai facut si faci pt toate femeile care au trecut prin situati asemanatoare.
Am avut o nepotica pe care am iubit-o ca pe propiul meu copil si care a murit la varsta de 3 ani pe data de 8Martie2001 din greseala unei doctorite care nu a diagnosticat-o la timp.I-a spus ca este o simpla raceala in loc de un meningo-coc cu purpure hidromatos si in cazul respectiv orice intirziere era fatala.
La cateva ore a fost dusa in alta parte unde a fost consultata de alt medic care la randul sau a spus "duceti-o de urgenta la... sper sa nu fie ce cred eu" cand a ajuns in final la spitalul respectiv a venit si lovitura de gratie "daca traieste doua ore este mult"La insistentele parintilor de a o duce chiar si in strainatate raspunsul a fost cutremurator"nu puteti pt ca va muri pe drum" Au zis ca este printre primele cazuri in Ploiesti.
Daiana intradevar a mai rezistat doua ore si jumatate dupa care a mers in ceruri.
Durerea a fost cumplita pt noi toti ea fiind constienta pana in ultimul moment.
Din acel moment o parte din familie are in suflet un "boboc care nu l-a vazut inflorit niciodata"si care asteapta cu nerabdare sa-l intalneasca in viata de apoi.
Sunt momente cand dintr-un lucru care alti poate il vad neansemnat eu inca o vad in fata ochilor.Inca ii aud vocea spunindu-mi mami in loc de matusa.Si multe altele care doar cine a trecut prin asa ceva poate intelege.
Acum stiu ce inseamna sa fi mama cu adevarat pt ca D-zeu mi-a dat pe 27 feb 2005 un baietel minunat si imi este frica ca i s-ar putea intimpla ceva.Este lumina sufletului meu si nu stiu daca as mai rezista la inca un soc.
Cred in continuare ca viata este uneori urata si meschina dar alteori este si frumoasa si ca D-zeu aseaza lucrurile asa cum crede el de cuviinta chiar daca noua uneori ni se pare nedrept.
Am invatat ce este suferinta si respect pe oricine are o problema de genul acesta.Nimic nu cred ca este mai dureros pe pamant decat sa-ti vezi copilul murind sau suferind.
Inchei aici mica mea scrisoare nu inainte de ati ura " multa sanatate tie si familiei tale si mult succes in continuare".
CU MULTA STIMA =ANCA ****=
|
|
|
Mesaj de la: Gabi data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
eu sunt batrana ,am 48 di ani ,dar suferinta ta m-a presionat . simt ca ma doare sufletul.eu nu am pierdut copilul ,(fiind mare la acea vreme avea 19 ani)a plecat de la mine de acasa cu o fata,nu am stiut de el 8 luni .nu am fost om in perioada aceea.nu am vorbit cu nimeni cu toate ca simteam nevoia sa vorbesc numai de el .m-am inchis in mine.rau am facut.am facut depersie si de atunci nu pot sa-mi revin cu toate ca s-a intors acasa .aceasta mica poveste a mea ti-am spus-o poate inveti ceva din ea.decate ori simti nevoia vorbeste de ea aduti aminte de cand era in burtica ta si spune ce facea cum o simteai cum ai vazut-o cat de frumoasa era spune tot chiar daca te repeti de mii si mii de ori nu tine in tine ca nu e bine vorbeste vorbeste vorbeste durere mai mare nu exista spune durere ta stiu ca se spune ca in timp se mai estompeaxa durere dar uitarea nu te lasa sa-ti aduci aminte si de fata ta cred ca cine crede cu adevarat in durere ta va fi alaturi de tine si in perioada urmatoare cand cred ca o sa mai scrii aici poate ca nu maine sau peste o saptamana dar ar fi bine periodic sa scri si sa-ti aduci aminte de ea eu iti respect durere si promit ca o sa fiu langa tine ,de fapt o sa citesc,priodic ceea ce vei scrie .te rog scrie ,vorbeste spune tot ceea ce simti.exprimati sentimentele exact cum le simti .multi oamenii vor citi si se vor regasi in simtamintele tale esti tanara desteapta, frumoasa, ai un copil pe pamant ,cum spui tu si unul la ingeri trebuie sa fi tare si sa mergi mai departe nu te izola nu te inchide eu am gresit nu repeta gresala mea eu am gresit nu am facut bine te rog din sufletul meu traieste exact ca si pana la aflarea vestii rele care deja te-a ravasit adunate si traieste fii tu cea de altadata cu drag stima ,respect,gabi din bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Cand am nascut acum 10 ani un "avorton" la nici 6 luni am devenit o stigmatizata. Stigmatele imi erau puse de o societate care era invatata sa accepte numai femei perfecte, care nasteau copii perfecti. Cand spuneam cuiva ca al meu copil s-a nascut cu 950grame ma priveau de parca nu as fi fost in stare de mai mult.De atunci mi-am dat seama ca voi purta cu mine toata viata aceasta "vina", eram femeia imperfecta si sufeream in adancul sufletului fara a putea spune ce simt.Mi-as fi strigat durerea sa ma asculte cineva si sa ma descarc.As fi vrut sa am si eu un copil nascut la termen cu greutate normala si fara probleme grave de sanatate, sa nu fi cunoscut chinul anilor ce au urmat prin spitale si doctori, sa-l fi vazut cum creste ca ceilalti.Dar in societatea asta inchistata mi-am inghitit lacrimile pentru ca oricum nu era dispus nimeni sa asculte o mama care-vorba doctorului- trebuia tratata.Si am tinut durearea in mine si mi-am dorit atunci sa fiu si eu "normala", sa pot duce si eu o sarcina la bun sfarsit.Numai acest lucru credeam ca m-ar fi putut vindeca.Ajunsesem ca in timpul asta sa nu-mi mai iubesc copilul.Il vedeam ca pe o pacoste datorita problemelor de sanatate pe care le-a avut.Si dupa 5 ani in care am muncit si am facut tratamente am ramas insarcinata si am fost atat de fericiti.Dar fericirea nu a durat decat 4 luni.Sarcina s-a oprit.Numai cine nu a trecut prin asta nu-si poate inchipui,macar, ce durere e in acea familie.Sufeream si eu si sotul, dar mai ales copilul, fiecare in felul lui.Au fost momente grele care, acum realizez, ne-au unit mai mult.Dupa alti 2 ani am mai pierdut o sarcina.Alta suferinta, asta in timp ce in jurul meu toti cunoscutii isi mareau familiile.Foarte putini sunt cei care au fost adevarati prieteni si care ne-au ajutat sa trecem peste anii de suferinta.Dar cel care m-a ajutat enorm a fost sotul meu, el m-a invatat sa-l iubesc pe copilul nascut "prematur" si care crestea intre noi in acest timp parca spunand:"Dar eu nu sunt destul de bun?" "Prematurul de grad4" cum i se spunea in maternitate, acum e scolar in clasa a III-a si e lumina ochilor mei.In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a dat.Acum este copilul perfect. A trebuit sa trec prin asta ca sa invat sa-l pretuiesc.Am inteles ca valoreaza cat nu credeam ca face.Chiar daca acum pot vorbi despre ce s-a intimplat, nu inseamna ca nu mai doare.DOARE TOATA VIATA.Draga Bianca, inteleg prin ce ai trecut si regret ca s-a intimplat asa.Te admir ca ai atata tarie sa-ti strigi durerea, sunt alaturi de tine in campania aceasta prin care trezesti lumea la realitate.Realitatea este ca in lume este multa suferinta iar noi suntem datori sa nu fim indiferenti in fata ei.Daca nu putem face nimic, macar sa fim buni ascultatori pentru cei care au sufletul greu.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,am avut si eu o experienta dureroasa si ma bucur ca pot sa spun si eu cateva cuvinte pt. ca, pana acum nu am mai facut-o niciodata.Am pierdut prima mea sarcina la aproximativ 2 luni.Nu am sa uit niciodata.Dupa primul ecograf in care mi s-a confirmat ca sunt insarcinata m-am dus dupa o luna la al doilea.Era inainte de Pasti, in vinerea mare, cand doctorita mi-a spus ca nu se vede nimic, ca a incetat evolutia fatului.S-a prabusit cerul peste mine.Pe moment nu am vrut sa accept situatia si am cumparat pastile de mentinere a sarcinii.Sambata seara am fost la inviere si in prima zi de pasti m-am trezit cu dureri f puternice,un fel de contractii.Am plecat la spital si dupa o hemoragie puternica m-au chiuretat.Imi doream f mult o fetita si ii alesesem deja numele:Maria-Alexandra.La un an am ramas din nou insarcinata, cam in aceeasi perioada.Am asteptat cu teama sarbatorile pascale.Am avut programare la ecograf tot in vinerea mare,dar multumesc lui D-zeu, de data asta a fost bine.Am nascut intr-o vineri de septembrie o fetita sanatoasa si mi-a fost teama sa ii pun numele Alexandra,sau poate ca nu am vrut sa inlocuiesc ce am piedut. Se numeste Amalia- Maria si in fiecare zi ii spun ca e minunea mea.Am incercat sa pun aceste amintiri intr-un colt al sufletului si sa ma bucur de minunea pe care o am, cu siguranta insa nu voi putea uita niciodata.Inteleg durerea pe care ai simtit-o tu si ma bucur pt.tine ca ai avut puterea sa-ti tii fetita in brate.Cu siguranta si ea s-a bucurat ca ai facut-o. Te imbratisez si sufleteste sunt alaturi de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Nicoleta data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
ma numesc Georgeta si sunt din Brasov.imi pare extraordinar de rau pt pierderea ta, pt durerea ta , a voastra. te rog primeste din partea mea o imbratisare de incurajare si sa ai puterea sa depasesti momentul... eu sunt mamica a doua fetite una de 3ani si 9 luni perfect sanatoasa si o a doua de 1an si 4 luni cu probleme ortopedice mai exact cu o luxatie congenitala de sold descoperita relativ tarziu la 1an si 2 luni .acum este in gips de 2luni de zile . cat vom mai sta.. nu stiu... la urmatorul control vom afla. asta se datoreaza tot medicilor din cadrul maternitatii, medicilor neonatologi care in graba lor trateaza cu prea multa superficialitate bebelusii. nu stiu cum s-a intamplat dar cert este ca acum e o imagine cumplita sa vezi un ghemotoc tarand dupa el ditamai gipsul....of, doamne este ingrozitor... Bianca trebuie sa fii puternica si sa ai multa intelepciune
|
|
|
Mesaj de la: Nicoleta data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
Buna BIANCA. Ma numesc Nicoleta Antonescu si sunt din Bucuresti, pur si simplu nu am cuvinte (nu le pot gasi)sunt inmarmurita Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri, am examene in perioada aceasta...o gramada de treburi dar de cand am vazut la TV la " nasu" emisiunea nu mai sunt eu ......CREDEMA....Am si eu o fetita pe care ocheama BIANCA-MARIA care are 1 an si 3 luni si ma gandesc ce as fi simtit...EU... daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE!!! BIANCA pt. TINE...pt.LUCA...pt. FAMILIE.... Te felicit ca ai avut curajul sa povestesti lumi ce s-a intamplat nu este usor sa vorbesti despre asta....Lacrimile curg fara sa le pot stapani...Nu mai pot spune nimic....Imi pare rau, din tot sufletul....(Nicoleta Bucuresti)....
|
|
|
Mesaj de la: Camelia data: Vineri 8 februarie 2008
|
...E TRIST...DAR SA NU UITAM SA SPERAM...
DUMNEZEU SA TE BINECUVANTEZE
|
|
|
Mesaj de la: Valy data: Vineri 8 februarie 2008
|
|
buna bianca,sunt valy din brasov,sot si tata al unui baiat de 3 anisori(David).am mai scris un mesaj despre medicii & co. cat de inumani sunt cu mamele suferinde din maternitati care intra suferind si in loc sa primeasca sprijin moral primesc partea opusa a acestuia.Am citit un mesaj printre cele primite de tine de la un om al bisericii ortodoxe care nu si-a dat numele...de ce...si care incearca sa disculpe aceasta dogma a bisericii vis-a-vis de cei nebotezati.Eu am avut un frate care nu l-am cunoscut caci se nascuse inaintea mea cu un an si care a murit din cauza unui diagnostic dat aiurea.el a facut o aprindere la plamani fara temperatura.A murit la 5 luni iar mama cand l-a gasit fara suflare la lasat in patut cu fata in jos...procuratura acuzand-o ca si-a omorat copilul sufocindu-se prin pozitia in care se afla cu fatza in jos,Si fiind o stire de senzatie in ziarul local la acea vreme '73 eu gasind ziarul dupa ani undeva pastrat de parinti.Peste toate astea preotul ortodox din parohia careia apartineam, binenteles ca nu a vrut sa-l inmormanteze din acelasi motiv bine cunoscut.La care tata-l meu l-a intrebat "si cum sa-l ingrop asa ca pe un pagan, fara o rugaciune fara un om a lui D-zeu?".O biserica din vecini de alta confesiune la intrebarea tatalui meu s-a oferit fara nici o pretentie sa oficieze slujba de inmormantare.Cat de plini de pacate sunt acesti pitici, acesti ingerasi de nu este voie sa se bucure de dragostea lui D-zeu prin gura si sufletul unui purtator de binecuvantare care este preotul?Sunt sigur ca si acel talhar de pe cruce nu avea botezul sfant dar Isus l-a luat cu el in imparatia cerurilor, acesti copilasi avem noi oamenii puterea sa-i condamnam si sa inventam motive si argumente,ca nu ar fi demni de dragostea lui D-zeu, dragi preoti?Mai stati un pic stramb si ganditi drept caci singuri cadeti in pacat gandind astfel.Bianca tie inca o data putere multa si sanatate familiei tale.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Din fericire, sunt una dinte mamicile care a nascut un copil sanatos, insa vreau sa subliniez cu tarie , ca experienta naterii cu medicii si asistentele din Polizu, a fost una ingrozitoare.E trist ce se intampla in Romania...Am plecat din spital fericita ca am nascut un copil sanatos, si in aceelasi timp mahnita de ce se intampla si de modul in care mamicile si bebelusii sunt tratati.E drept, daca ai bani, si dai in stanga si in dreapta ti se acorda atentie, daca nu , numai un noroc te poate salva, si sa fim seriosi, sunt atatia oameni fara posibilitati in Romania.Bebelusii plang de foame, esti tratat ca ultimul om, tu, ca tanara mamica nu esti indrumata si ajutata sa-ti alaptezi copilul, si bietii bebei ,sunt trantiti cand ii spala si nu numai daca nu te grabesti sa le dai dreptul..medicii si asistentele in special, sunt dezumanizati.Ti-e tema pur si simplu..numai un noroc te poate salva.E ingrozitor ce se intampla, trebuie sa facem ceva, nu putem sa stam cu mainile la spate, sunt in joc atatea vieti...Treziti-va!Desi sunt o mamica cu un copil sanatos, inteleg drama acestor mame,iteleg perfect drama ta Bianca!Dzeul sa-ti dea putere sa mergi mai departe si sa fii sanatoasa alaturi de Luca si de familia ta!CE nu ne ucide, ne face mai puternici, e drept, dar durerea e cumplita!
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Plang in continuu de cand am citit povestea ta si am vazut si filmuletele de pe youtube. Nimeni in lumea asta nu ar trebui sa treaca prin asa calvar.
Iti doresc sa fi puternica, sa pastrezi cu bucurie in sufletul tau iubirea ingerasului ce-l ai in ceruri!
Voi fi alaturi de tine in campania ta de sensibilizare a personalului medical romanesc. In legatura cu asta vreau sa spun ca mie dupa ce am nascut mi-au adus in salon alt copil!!!!!!! Daca nu eram atenta puteam ajunge acasa cu alt copil!!!! Dumnezeu ne-a fost alaturi si ne-a deschis ochii siam rezolvat repede aceasta nebunie si acum in patut doarme pruncul meu sange din sangele meu.
Te pup si te sustin!!!
Laura
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,IMI PARE NESPUS DE RAU ...FETITA TA E ALATURI DE TINE,SI.TI DA FORTA SI CURAJ SA MERGETI MAI DEPARTE!EU NU SUNT MAMICA INCA,DAR IN ACEST AN SPER SA DEVIN.TE ADMIR FOARTE MULT.DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca iti inteleg perfect durerea,si nu pot sa-ti spun decat ca imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Durerea pierderii unui copil cu putin inainte de a se naste o cunosc caci am trait-o acum 5 ani; a fost un mare soc si o suferinta cumplita, dar am depasit momentul si acum am doua fetite minunate. Povestea mea e simpla : neglijenta medicului care imi supraveghea sarcina a dus la aceasta tragedie..diagnosticul a fost preeclampsie ( tensiune mare in sarcina). Inca din luna a 6a au aparut semne ( in afara unei tensiuni usor crescute):de la o ecografie la alta puiutul meu era in urma cu dezvoltarea; la inceput nimic alarmant, insa in momentul in care intarzierea a fost de 1 luna !!! am intrebat de ce, ce se intampla iar raspunsul a fost " academic" :" probabil nu ai tinut tu bine minte data ultimei menstre!" Craciunul 2002 si Anul Nou 2003 le-am petrecut in spital, in orasul F, unde mama mea, medic si ea a observat ca e ceva in neregula si m-a internat : tensiunea era 17, dar eu ma simteam bine ( exceptand faptul ca retineam apa in organism si eram umflata toata)...Medicii de-acolo au fost foarte atenti, mi-au dat un tratament, mi-au facut analize , si dupa o saptamana de spitalizare am ajuns la o tensiune constanta de 12 cu 7...copilul misca, eram mai optimista. M-am intors in Bucuresti si m-am dus cu analizele si externarea la medicul ginecolog, care, dupa ce le-a vazut, mi-a dat un tratament pentru mentinerea tensiunii scazute, fara insa a se gandi o clipa sa repete anlizele , care erau proaste...erau toate semnele unei preeclampsii, iar el le ignora, era prea aglomerat cu programul de la policlinica , cel de la cabinetul particular, cu nasterile...Culmea e ca ajunsesem la el printr-o recomandare! Ma chema din 2 in 2 zile sa imi verifice tensiunea..ajunsesem sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula, caci copilul nu mai misca asa puternic, sanii parca se micsorau...iar el m-a lasat sa plec din cabinet cu tensiunea 19 si cu " recomandarea" : " Daca nu esti cuminte te internez, ce vrei sa-mi faci probleme?" Deja ma hotarasem sa ma intorc in orasul F unde locuiesc parintii mei si sa nasc acolo, dar a fost prea tarziu...Dimineata au inceput contractiile ( fiind prima sarcina nici n-am stiut ca acele dureri sunt contractii) iar la miezul noptii am chemat salvarea, caci nr lui de telefon nu-l aveam. M-au dus la maternitatea Bucur iar acolo au ascultat bataile inimii beblusului...care nu se auzeau; medicul de garda a zis ca ar fi bine sa facem o ecografie, iar la ecografie a vazut copilul mort! Murise de trei zile, intrase deja in descompunere...Organismul insa declansase nasterea, pot spune ca asta a fost salvarea mea, caci altfel poate azi nu mai scriam aceste randuri. In momentul in care mi-au spus ca bebelusul e mort n-am realizat prea bine ce e , eram intre contractii, ametita de durere...am nascut o fetita la 38 de saptamani, o fetita a carei dezvoltare fusese afectata de tensiunea mare si care avea 1450 g...n-am vazut-o si nici nu mi-am dorit sa o vad, nu as fi vrut sa pastrez o asa amintire. Mi s-a spus apoi ca in timpul nasterii tensiunea a crescut peste 22, ca mi-am pierdut cunostinta...iar sotul meu care astepta infrigurat vesti despre noi, a primit un mesaj laconic de la o infirmiera " Copilul e mort , acum incearca sa o salveze si pe ea". Nu mi-a spus niciodata mai multe, dar imi inchipui ce a fost si in sufletul lui...Am suferit enorm dupa ceea, plangeam mereu, am discutat si cu un psiholog, mi-am reluat viata, am incercat sa imi tin mintea cat mai ocupata ( eram studenta si m-am dus la examene, apoi m-am intors la servici). Primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am intors acasa a fost sa-mi anunt prietenii si cunostintele despre ce s-a intamplat tocmai pentru a evita situatii penibile.Mi s-a spus ca e mai bine ca s-a intamplat asa, caci daca s-ar fi nascut ar fi fost handicapata, si probabil asta e realitatea, insa nu mi-a putut explica nimeni cum un medic primar, specialist, cu experienta a putut fi asa ignorant. Cand m-am dus la el si i-am spus cred ca i s-a facut rau, caci s-a asezat pe un scaun si s-a albit la fata. Am plans luni in sir, nu puteam sa discut despre copii fara sa plang, nu m-am dus sa o vad pe prietena mea care tocmai nascuse ( cu acelasi medic!), n-am putut nici macar sa vorbesc cu ea la telefon...Tact au avut prea putini, preferam sa fiu lasata in pace, insa am discutat cu cine a vrut sa ma asculte , mi-am spus povestea printre lacrimi...poate si asta a fost un fel de terapie. M-am intrebat de ce a vrut Dumnezeu sa se intample asta si am fost furioasa...Vroiam sa o botezam Maria. Aveam si o caseta video de la ecografie cu Mariuca noastra la care ne uitam tare mandri. Durerea s-a mai atenuat in momentul in care am ramas iar insarcinata, iar acum am doua fetite care ma fac in fiecare zi fericita. Nu pot insa sa nu ma intreb uneori cum ar fi fost daca Maria ar fi trait. Dumnezeu n-a vrut sa fie asa si a luat-o la el pe 21 ianuarie 2003.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca...am vazut aseara emisiunea de pe B1TV am mai citit si unele povesti al altor mame care au trecut prin aceasta cumplita experienta si sincer am ramas marcat de durerea ta de cplipele prin care treci tu si celelalte mame desi eu sunt baiat si am doar 19 ani.Iti doresc din suflet multa sanatate tie si familiei tale si Dumnezeu sa iti ajute in continuare.
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
imi pare sincer rau prin ce ai trecut si prin ce treci.am plans la amandoua emisiunile de pe b1tv si antena2 si pot sa zic ca am suferit vazandu-te atat de deprimata si e normal sa fii in aceasta stare.eu nu am copii imi plac dar mi-e tare frica sa fac unul,am 29 ani ii iubesc ii ador dar.....roaga-te in continuare la dumnezeu sa te ajute sa treci peste acest necaz ca doar EL te poate ajuta sa depasesti acest moment nefericit din viata ta.adresa mea este ****@yahoo.com daca vei avea nevoie.cu stima si respect andreea.
|
|
|
Mesaj de la: Monica data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Intr-adevar, cuvintele sunt putine...
Ai incredere in D-zeu, Sufletul Emei traieste in tine! Te imbratisez, Cu drag, Monica
|
|
|
Mesaj de la: Corina data: Joi 7 februarie 2008
|
Stau in fata computerului si plang, in hohote...cu atata disperare si parere de rau, cat este capabila o mama , sincer!
Sunt mama! Fetita mea e aici, va face in curand 8 luni, si e minunata...la fel de minunata cum ar fi fost si fetita ta daca nu ar fi fost nevoie de un inger, acolo sus..
Imi pare rau, si nu exista nici o unitate de masura ,care sa exprime cat de rau imi pare, dar iti doresc puterea sa te vindeci, sa razi, si sa traiesti din nou, chiar daca , nu vei uita!
NU AI CUM SA UITI ACEST MIRACOL CARE S-A ZAMISLIT IN TINE!!
PS.am plans umar la umar cu tati, vazandu-te la Nasu,si suntem alaturi de tine..de aici de la Bistrita. iti dorim tot binele din lume, Corina si Alexandru F
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca! imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva...intr-adevar cand afli de asa ceva nu sti ce sa-i spui persoanei in cauza....te blochezi si nu-ti vine sa deschizi subiectul, te gandesti ca cel care sufera ar vrea sa uite si asta cat mai repede.se pare ca nu e asa.te admir ca poti vorbi despre asta si cred ca iti face bine.
am un baietel de 1 an si 2 luni,si nu stiu ce as face daca i s-ar intampla ceva.iti doresc numai bine tie si familiei tale. Dumnezeu s-a odihneasca in pace pe fetita ta si pe toti copiii care au avut aceeasi soarta!
|
|
|
Mesaj de la: Teo data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca ,
Ma numesc Teo si vreau sa iti spun ca imi este greu " si doar " sa ma gandesc ce este in sufletul tau . Am o fetita Alia de 1 an si trei luni si sunt insarcinata in 3 luni . Sper din suflet sa reusesc sa aduc pe lume un fratior sau o surioara pentru fetita mea .
Iti multumesc pentru ceea ce ai facut si ceea ce incerci sa faci pentru alti.
Cu mult drag si respect ,
Teo si Cristi
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare foarte rau sincer iti zic...din tot sufletul meu.Sper k Bunul Dumnezeu sa te ajute si sa-ti ramana alaturi tot timpul.Multa sanatate
|
|
|
Mesaj de la: Angela data: Joi 7 februarie 2008
|
angela vaslui 7022008
nu exista lucru mai frumos sa ai un copil sa-i porti de grija si sa te bucuri de el cind este mare bianca imi pare rau pentru cele intimplate oare cum pot alte femei sa fie altfeleu am doi copii care sunt mari i-am crescut greu si imi pare rau cind au probleme sufar alaturi de ei si ma doare mult inima ca nu pot si nu am putut sa-i ajut mai mult din cauza situatiei materiale dar ma incurajez singura si merg inainte atit eu cit si ei si ne este cit de cit bine si nou imi pare nespus de rau pentru tine este un sentiment groaznic sa traiesti asa ceve
multa putere si credinta in dumnezeu ca el este cu noi si ne ajuta cind ne este mai greu si ne da putere
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Scricu lacrimie aici.cu lacrimi in ochi iti scriu aceste rinduri imi pare nespus de rau de tot ce sa intimplat.ai facut un seit foarte frumos in memoria EI fetita ta cu un nume deosebit inconjurata de fluturasi si flori superbe,Ingerii lui Michelangelo ....care privesc timorati si ei de povestea trista,lanul de maci ....nu am cuvinte dar foarte multe lacrimi pe obraji care nu ii pot stapini....Povestea ta va ajuta foarte multe mame sa treaca mai departe si pentru asta vreau sa ti multumesc pentu curajul tau.Si eu mi am dorit un baietel dar mi la luat DUMNEZEU ia fost drag si a vrut sa i fie aproape de EL.In schimb mia dat 2 fetite frumoase si destepte.Fi inteleapta si credincioasa in continoare si Dumnezeu te va ajuta .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
desi am doar 15 ani am urmarit si eu emisiunea cu mare atentie. sincer nu stiu cum pot trece femeile peste aceste momente foarte dificile.
|
|
|
Mesaj de la: Delia data: Joi 7 februarie 2008
|
Imi pare rau,pentru toti parintii care trec prin asa ceva,bine asa ceva,nu exista cuvinte...nu stii ce sa spui.
Au fost alesi sa fie parinti de ingeri,au fost alesi sa ramana cu mainile goale...
Dumnezeu sa va intareasca si sa va usureze sufletele.
Mai este un site care este alaturi de parinti indurerati...
http://www.parinti.com/modules.php?name=Ingerasi
Delia.
|
|
|
Mesaj de la: Erika data: Joi 7 februarie 2008
|
|
REGRET ENORM CA TRECI PRIN O ASEMENEA DURERE,MA ROG PENTRU TINE SA-TI DEA BUNUL DUMNEZEU SANATATE SI PUTERE SA POTI TRECE PESTE TOATE,SI SA-TI POTI CRESTE BAIETELUL.PLING ALATURI DE TINE ,SI IN FATA DURERII RAMAN MUTA.TE INBRATISEZ CALD SI-TI DORESC TOT CE I-MI DORESC SI MIE ALATURI DE BAIETELUL MEU.ERIKA-BORSEC
|
|
|
Mesaj de la: Raluca data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna, ma numesc Raluca si am 18 ani. In primul rand tin sa precizez ca imi este foarte greu sa imi aleg cuvintele, si sa ma ierti daca spun ceva nepotrivit.
Am urmarit cu foarte mare interes ultimele tale aparitii tv. Sincer iti spun ca mi se rupe sufletul numai cand ma gandesc la tot ce ti se intampla si ce li s-au intamplat si altor femei aflate in aceiasi situatie. Ma bucur totusi ca datorita tie si aparitiilor tale tv lumea a inceput sa afle mai mult despre aceste lucruri. Pana acum nu ma gandisem vreodata si la aceste aspecte. Poate eram prea visatoare si vedeam totul in roz. Ma bucur ca m-ati adus cu picioarele pe pamant si la o varsta relativ frageda sunt destul de informata cu privinta ce se poate intampla, si in caz ca se intampla cum e bine sa reactionezi.
Am auzit despre fundatia pe care vrei sa o infiintezi. Imi doresc foarte mult sa fiu voluntar, sa ajut atat cat pot, in ciuda faptului ca sunt inca o adolescenta care inca nu s-a lovit de greutatile vietii.Sper sa fiu de folos.
Astept cu foarte mare interes raspunsul tau. Iti doresc tot binele din lumea.. si sper sa tinem legatura.
|
|
|
Mesaj de la: Adelina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna seara,
Am trimis si ieri un mesaj, dar nu l-am regasit pe site. De ieri viata mea s-a schimbat de cand citesc fiecare poveste care ma revolta. Pe de alta parte, nu stiu daca este locul, daca e bine sa spun ceea ce spun, dar...o s-a fac totusi. Am 29 de ani si in urma cu 3 ani si un pic am devenit mama unui baietel care ma copleseste cu dragostea lui neconditionata. Spun ca am devenit mama lui Cristi, dar nu am nascut niciodata si asta pentru ca femeia care a facut asta (spun femeia care l-a nascut pentru ca mama lui sunt EU) l-a abandonat la 3 saptamani in spitalul in care i-a dat viata .
Cristi s-a nascut cu o malformatie grava la inimioara (aceeasi malformatie depistata in in cazul fetitei tale) intr-o lume care nu era pregatita sa il iubeasca. Si totusi, pe 14 martie, baiatul meu implineste 7 ani si este cel mai fericit copil. In seara asta m-a sunat pentru ca sunt departe de casa si m-a intrebat daca am plecat de la servici. I-am spus ca nu, iar dulcele meu Cristi mi-a raspuns cu un aer de om mare - Bine, suna-ma cand esti la hotel.
Nu pot sa descriu fericirea totala pe care o simti cand traiesti fericirea unui copil care traieste pentru iubirea ta. Poate e greu sa vorbesti unei mame care a simtit o viata cum creste in ea, despre adoptie. Dar credeti-ma, fericirea e imensa.
Pentru multi, eu nu sunt mama. Pentru ca atunci cand nasti zice-se ca se creeaza ceva intre copil si femeia care i-a dat viata. Asa cred si eu ca se intampla. Si cu toate astea, Cristi e cu mine si nu cu cea care ar fi trebuit sa simta legatura. Nu acuz pe nimeni. Pe cea care l-a nascut pe Cristi o iert doar pentru ca l-a adus pe lume si datorita ei traiesc eu fericirea de a-l avea cu mine.
Draga, Bianca, ti-am trimis ieri si link-ul cu povestea noastra, aparuta pe Desprecopii. Mi-as dori mult sa vorbim mai multe. Adresa mea de mail este ****@yahoo.com.
Adelina si Cristi
|
|
|
Mesaj de la: Alexandra data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Emma a devenit in aceatsa seara o bucatica din viata mea, un prunc atat de scump si frumos,pt ca stiu ca ea este la fel de frumoasaca si tine, la fel de pura si de blanda ca si tine. ea e la Dio acum si se joaca printre nori dar, sunt sigura ca din cand in cand ea priveste la mami si la tati ei, la dragutul de Luca, fratiorul ei! esi frumoasa si esti atat de puternica si tu si micutata sunteti foarte importante pt lumea aceasta care e din ce in ce mai rea, plina de oameni care nu mai au timp sa priveasca la cer putin sa priveasca si zambetele de dincolo de nori. dar voi, printesica si mama ei veti lasa lumea un pic mai buna si spun asta datorita hoytararii pe care ai luat-o cu campania. sunt studenta la medicina, anul I si imi doresc atat de mult sa te pot ajuta. recunosc sunt la inceput de drum si nu stiu multe dar nu vreau sa privesc medicina prin ochii altor oameni ci vreau sa traiesc alaturi de oameni minunea vietii, harul de a vindeca, harul de a alina. in seara asta la Nasul ai spus ca ai nevoie de voluntari, vreau sa ma ofer voluntar pt orice ai nevoie, pt a preveni intamplarea acestor evenimente in romania, pt a invata oamenii despre oameni, despre sufletul si durerea lor. Eu sunt catolica si Sf. Fecioara imi este prietena in tot ceea ce fac, ma ocrotste de sus. chiar de esti furioasa pe Dio si chiar de vrei sa tipi de durerea, ingenuncheaza in fata Domnului si uita-e spre cer ca vei gasi alinare si mangaiere. laturi de tine vom ingenunchea si noi studentii de la medicina din iasi, grupa a 3 a, anul I. suntem alaturi de tine si ne oferim ajutorul! am doar 20 de ani, si nu am simtit o durere atat de mare ca a ata, dar azi ai sps sa ne imaginam ca tinem in brate pe cineva care ne este drag, fiind fara suflare. M-am gandit la prietenul meu Paul, care este un om minunat, si doar gabdul m-a speriat mult! el e alaturi de mine pt tine si pt Emma. ne rugam pt voi si aprindem in sufletele noastre lumina povestii voastre...Emma. cu respect si cu mangaiere, Alexandra si Paul. te rog sa ne ceri ajutorul pt campania ta!
|
|
|
Mesaj de la: Raluca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, ma numesc Raluca si am 21 de ani. Sunt profund impresionata de durerea pe care o simti si vreau sa-ti spun ca sunt alaturi de tine, in aceste momente cumplite. Ca o viitoare mamica, poate peste cativa ani, tot ceea ce faci, acum, cu siguranta imi vor fi de folos si pentru asta iti multumesc. Cred ca multe femei au nevoie de ajutorul tau, si-mi pare extrem de rau ca tu ar trebuit sa fii deschizatoerea acestui drum. Imi pare rau pentru ce s-a intamplat; sunt alaturi de tine. Iti marturisesc ca esti si vei fii un model in viata pentru mine. Iti multumesc! Dumnezeu sa te ajute si sa-ti de-a putere. Raluca
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,ma numesc Dana,am 21 ani si la 20 am ramas insarcinata,eram in lun mare pentru a se mai putea face un avort,dar totusi s-a putut.Nu am stiut ca am ramas insarcinata,dar mi-am dat seama ca incepusera sa imi creasca sanii si atunci m-am gandit ca sunt insarcinata...I-am zis prietenului meu si a zis sa asteptam sa vedem daca o sa imi mai vina menstruatia in luna respetiva,mi-a venit desi era insarcinata,mi-am facut si un test barza care mi-a confirmat banuielile...eram insarcinata...m-am speriat ma vorbit cu prietenul meu si am hotarat sa fac avort...nu vroiam acest lucru,dar ce aveam de ales?Impreuna cu prietenul meu am hotarat ca decat sa nu avem ce ii da sau sa nu avem bani sa ii luam ceva atunci cand o sa creasca,sa ii zicem ca nu avem bani sa ii luam ce cere,am hotarat sa fac avort...Credeam ca era mai bine...acum insa stau pe ganduri??????????daca nu o sa mai pot ramane insarcinata????imi este frica de gandul acesta.Parintii mei nu sunt de acord cu relatia mea cu acst baiat,poate si de asta am facut ceea ce am facut,o duc foarte greu cu parintii mei... Acum copii nostrii sunt alaturi unul de celalalt,se joaca impreuna,rad impreuna.CREZI CA AM GRESIT CAND AM LUAT ACEASTA DECIZIE?O SA MAI RAMAN INSARCINATA?????Deja au inceput acuzele din parte singurei prietene pe care o mai am si poate ca are si ea dreptate in cee ce spune,dar de ce crede ca nu trebuia sa fac ceea ce am facut,ca prietenul meu trebuia sa isi asume responsabilitatea,dar cu ceni cresteam acel copil?Nu suntem srijiniti decat de familia lui care are o situatie si asa destul de grea,familia mea nu este de partea mea...Crezi ca am gresit in ceea ce am facut amandoi???????????????
Tu trebuie sa fi tare pentru ca luca are nevoie de o mama pe care sa o aiba alaturi si de care sa fie iubit...imi pare rau de pierderea pe care ai suferit-o.....
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Numele meu este Cristina, sunt din Brasov, si vreau sa-ti spun ca imi pare sincer foarte rau pentru tine, familia ta, si pentru Emma(odihneasca-se in pace)si vreau sa te felicit pentru puterea pe care ai avut-o de a trece printr-un moment asa critic.Eu am un baietel de 9 luni si vreau sa-ti spun ca e lumina ochilor mei,dar daca eram in locul tau, eu nu puteam trece peste asa ceva. Ti-am citit intamplarea si pot sa-ti spun ca plang continuu, nu ma pot opri cand ma gandesc SI IN ACELsi timp imi imaginez prin ce ai trecut.Cand vad pozele cu fetita ta Emma, simt ca imi rupe smulge cineva inima din piept.Nu credeam ca voi vedea vreodata si voi simti asa ceva.Este cumplita aceasta intamplare nefericita(putin spus),nu stiu cum sa o numesc,ceva care te marcheaza pe viata. Iti doresc multa sanatate tie, sotului tau, lui Luca,precum si parintilor vostrii, si multa putere de a trece peste asa un chin.Condoleante si Dumnezeu sa va dea putere si sa va intareasca pe mai departe.
|
|
|
Mesaj de la: Iulia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, Nimic nu a lasat Dumnezeu mai puternic pe lumea asta decit femeia.Cred ca tu stii asta, mai ales acum cind poti vorbi despre necazul tau.Acum ai gasit puterea de a trece(nu stiu daca este potrivit cuvintul trece, sigur nu este potrivit) peste durerea devastatoare,de a aduna in jurul tau atitea mamici care au trecut prin experiente similare si de a le ajuta pe altele care au nevoie. Conteaza imens ca ele sa stie ca nu sunt sigure in durerea lor.Ce poate fi mai inaltator ca un OM sa poata ajuta alt OM.Prin multele mesaje pe care le primesti toti vor sa-ti arate ca sunt alaturi de tine si iti transmit abia soptit cu o lacrima in coltul ochilor "Da-i Doamne putere, da-i alinare "sa mearga mai departe.La editura "For You" vei gasi o carte scrisa de Suzanne Ward "Matei vorbeste-mi despre rai"vol.I(sunt aparute 4 volume) care te poate ajuta sa intelegi lucruri ce par a fi de neinteles.Iulia-Iasi
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am vazut emisiunea de la B1 si imi pare sincer rau pt pierderea ta.nu sunt mama inca,dar am o nepotica de 3 ani si nu stiu ce as face daca i s-ar intampla ceva.Iti doresc multa sanatate si putere.ANCA
|
|
|
Mesaj de la: Ana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianaca,sunt ana si asi dori sa-ti spun ca ma impresionat f tare poveste ta chiar daca nu am fost in situatie si sper sa ma ajute Dumnezeu sa nu fiu niciodata,iti doresc multa pace in suflt si imi pare since rau.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Am citit povestea ta si a mamicilor care au trecut prin asa ceva.
Tot ce pot sa fac e sa pling si sa ma rog pentru copii , pentru toti....
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare nespus de ra pentru ceea ce ti sa intamplat...cred ca cuvintele nu prea au rost in astfel de momente,insa sa sti ca te inteleg...si eu am pierdut o sarcina si am crezut ca o sa inebunesc de durere...acum sunt insarcinata din nou si am o fetita care se va naste in luna aprilie cu ajutorul lui dumnezeu.sper ca dumnezeu sati dea alinare si nu uita ca fetita ta acum este un inger si kiar daca e doar un bebe ....cred ca iar placea sa-si vada mamica fericita.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Trist,foarte trist.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
bianaca nu am stiut de drama ta dar te-am vazut la "nasu" si am ramas stupefiata,nu stiu ce sa-ti spun dar poate te pot ajuta cuvintele unui preot care spunea ca atuci cand vezi flori in gradina o rupi pe cea mai frumoasa pe cea care iti place cel mai mult,asa si dumnezeu ia de pe pamant pe cine crede el ca este mai bun si mai frumos,cu siguranta asa s-a intamplat si cu fetita ta care sunt convinsa ca este un ingeras ce iti da putere sa mergi mai departe
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare rau ca nu m-am prezentat la mesajul de mai sus.sunt Oana din timisoara
|
|
|
Mesaj de la: Gabi data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt gabi sincere condoleante si sa nu uiti ca fetita ta va vegheaza de acolo de sus imi pare rau .......te imbratisez cu drag gabi dej
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca nu de mult am aflat de aceasta nenorocita intamplare.imi pare enorm de rau.Cand am citit randurile pe care le-ai scris am plans cu suspine.In 6 iunie 2005 mi s-au spus aceeleasi cuvinte "imi pare rau".am crezut ca a picat cerul.a fost un soc enorm,un soc care nu mai vreau sa-l mai resimt.Aveam 38 sapt si de vreao 2 zile nu prea mai simteam asa multe miscari ca pana atunci.luni cm-am dus la control,am fost pusa la aparat se mai auzeau bataile inimii,dar cand m-am dus la echo ,dupa o ora,inimioara nu mai batea.a dauo zi mi-a fost provocata nasterea,am nascut normal,a fost ceva cumplit.nu stiu ce se petrecea cu mine ,vroiam sa nasc ,parca ma bucuram ca nasc,dar cand ma gandeam ca nu o sa ma bucur de ceea ce o sa nasc imi venea sa urlu.eu nu am vreut sa imi vad fata mi-a fost frica ,nu regret,mi-o imagines sunt sigura ca arata asa cum mi-o imaginez.voiam sa raman insarcinata a doua zi.Acum am ofetita in cer(Teodora-Maria)si un baietel pe pamant (Raul-Andrei)si in august urmeaza sa mai nasc un copil.Sunt si gura ca Teodora o sa aibe grija de fartii ei toata viata lor.Iar eu ma rog la Dumnezeu sa aibe grija de toti trei.te pup si sunt alaturi de tine sufleteste.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca. Am ramas insarcinata dupa ani multi de tratament si am pierdut sarcina la 6 saptamani, mi s-a facut ecograf si mi s-a spus ca nu se mai vede nimic. Am plecat din spital, m-am asezat pe o banca si am plans ziua in amiaza - mare in hohote. Si erau doar 6 saptamani! La o scurta perioada de timp sotul s-a imbolnavit psihic si nu am mai putut avea copii.
Dumnezeu sa te intareasca!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
DRAGA BIANCA,
SUFLETUL MEU E TRIST SI MAI ALES ACUM CAND STIU DE DRAMA TA. MA GANDESC SI INTREB ,FARA A GASI RASPUNSURI INSA, DE CE TREBUIE SA TRECEM PRIN LUCRURI ATAT DE GROAZNICE FARA A PUTEA FACE CEVA?.IMI PARE NESPUS DE RAU DE DUREREA PRIN CARE AI TRECUT SI TRECI ,DAR MA BUCUR CA OCHII TAI AU PUTUT SA-I IUBEASCA,SA-I MANGAIE MANUTELE ,OCHISORII,BUZELE FRUMOS CONTURATE ALE FETITEI. ERAU ALE TALE SI AMINTIREA LOR NU O VA PUTEA STERGE NICIODATA,ABSOLUT NIMENI.SPER DIN TOT SUFLETUL CA DUREREA ACEASTA NIMICITOARE SA FIE DEPASITA DE DRAGOSTEA NEMASURATA PENTRU FIUL TAU SI ACEST LUCRU SA TE AJUTE SA TRAIESTI LINISTITA SI INCREZATOARE IN VIITOR.POATE DOAR ATAT MAI PUTEM FACE .SA SPERAM .....SAU POATE PUTEM FACE MAI MULT.EU CRED CA TU POTI .ESTI O FEMEIE PUTERNICA SI O SA REUSESTI.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ce pot sa m ai spui dupa o asa durere? este un INGER si lui DUMNEZEU ii plac INGERII.VARSIND O LACRIMA ALATURI DE TINE POATE I TI M AI ALINA SUFERINTA.
|
|
|
Mesaj de la: Vali data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Vali si Gabi,Buzau.AVEM 3 copii dintre care primul este inger in cer,ceilalti,pe pamint.Nu poti sa spui nimanui ca ai un copil in mormint,doar in ceruri.Asa am stiut sa-i zic sotiei mele atunci,care se uita la mine si in bratele mele nu vedea decit flori;acum Dumnezeu a avut nevoie de un inger.Asa se nasc ingerii si daca nu credeam acest lucru atunci il cautam,il urmam in ceruri.Am suferit amindoi foarte mult,chiar am divortat dind vina unul pe celalalt dar nu am stat despartiti decit 3 luni.Ceva ne tinea uniti dar nici nu ne lasa sa mergem mai departe.Al doilea copil a venit la 8 ani distanta dar la vestea sosiri lui nu mam mai putut ridica de pe scaunul de pe holul maternitatii,de frica.A fost bine.Atit de bine ca la distanta de numai 3 ani a venit si al treilea copil si imi pare rau ca trebuie sa ne oprim aici pt ca avem 3 cezariene dar exista o solutie, sa infiem unul.Acum sintem 5 in familie si nu poate spune nimeni ca sintem mai putin cu unul.
|
|
|
Mesaj de la: Doina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,unii spun "imi pare rau",altii te strang la piept,altii plang alaturi de tine...Ascultandu-te am simtit atata durere dar si atata neputinta;de ce spun asta?Traim intr-o societate care a ramas fara sentimente iar medicii chiar nu sunt pregatiti sa dea asemenea vesti-duritatea lor marcheaza uneori sau de cele mai multe ori pentru tot restul vietii.MI-AS DORI SA POT SA AJUT SI EU ALTURI DE TINE MAMICI IN ASEMENEA SITUATII.Nu stiu cat ma pricep dar stiu sigur ca au nevoie de ajutor.Cred ca ar trebui vorbit si cu medici si cu tatici si cu rude sau prieteni;este adevarat la noi sa pune putin accent pe situatii de acest fel.Nu stim sa ne comportam in asemenea situatii.Daca tu consideri ca pot fi de ajutor te rog sa ma contactezi(****@*****.ro).Nu cred ca este drept sa fie cineva singur in asemenea situatii.Nu cred ca este drept sa nu poti sa-ti strigi durerea.Nu cred ca este drept ca in jurul tau oamenii sa nu stie cum sa se poarte si de ce ai nevoie in situatii in care simti ca nu mai vrei sa traiesti.Nu publica adresa mea de e-mail(daca este posibil)sub nicio forma nu vreau reclama ci doar sa ajut.Cel mai mult ma doare ca oamenii sunt impresionati cand aud o poveste cutremuratoare dar multi dintre ei a doua zi uita...eu u pot trece asa in viata.Nu cred ca trebuie sa ne pese doar de noi!Doina,Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna,Bianca!as dori sa scriu atatea...dar sunt coplesita de durere...mai ales ca poimaine ar fi trebuit sa aniversam 4 ani de la nasterea lui pe Vladut(9 .02.2004).din pacate nu a trait decat o zi...trisomie 13.de ce mi s-a intamplat tocmai mie,cand statisticile arata ca se intampla un caz la 20000?
toate analizele facute la timp si nu s-a vazut nimic la 2 tridimensionale...
cu toata tristetea care o coplesea la acel moment pe fiica mea (care avea atunci 17 ani)mi-a spus (poate pentru a-mi alina mie-si ei-DUREREA):mami ,priveste partea buna a acestei tragedii -20000 de femei nu vor mai suferi de acum incolo ca noi.
pot sa-ti mai spun ca am plans o saptamana intr-una ,ma usturau ochii,erau atat de umflati incat nu-i mai puteam tine deschisi,deci este mai mult decat evident ca te inteleg,ca o iubesc pe Emma ta la fel ca pe Vladut al meu.......am zis ca scriu putin si acum nu ma maipot opri....valentina
****@****.ro as dori ca adresa de e-mail sa o pastrezi in eventualitatea ca ai vrea sa corespondam (ar fi o mare alinare pentru mine}oricum cand ma va mai durea sufletul prea mult decat pot duce o sa mai intru la tine pe pagina
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!
Ma numesc Dana, am 30 ani si un baietel de 7 ani. Te-am urmarit atat la Euforia, cat si la B1. Imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat.Eu sunt insarcinata in 14 saptamani si de 3 zile viata mi-a fost data peste cap,pentru ca la niste analize de rutina (toxoplasmoza si CMV), doctorul mi-a zis ca nu au iesit bine si ca ori avortez, ori copilul va fi afectat neurologic.Atat.....De atunci plang intr-una si ma rog ca totul sa fie bine. Maine sunt programata pentru analize amanuntite si ma duc acolo cu credinta ca bebelusul meu va trai. Mi-a mai zis ca sa zic merci ca am un copil sanatos, ca sunt tanara si voi mai face altul...Nu stiu cine lasa oamenii astia pe lume ca sa se joace cu vietile noastre.Mult succes in campania ta:
|
|
|
Mesaj de la: Marius data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Marius sunt din Brasov si am urmarit cu mare interes emisiunea de la Nasul de pe postul B1TV,imi pare nespus de rau ce sa intamplat cu tine esti ffff tare din punct de vedere psihologic,iti urez numai bine si sa treci cu bine prin aceasta drama a ta de a-ti pierde propia ta creatie,si eu imi doresc sa am un copil dar gandul acesta ma infioara ffff mult,nu stiu ce as face daca as trece si eu prin asa ceva.Sper ca sa ramai din nou insarcinata iar mama ta sa aiba parte de o Biencuta.Te stimez pt ceea ce esti si iti spun ca dramele ne intaresc fff tare tu esti un om sau mai bine spus un om mai intarit,pt ca numai trecand prin suferinta poti vedea ceea ce esti.Drama pe care eu am avut-o in familie cu mama mea ma intarit si mai tare.Iti spun ca si cazul mamei mele a fost mediatizat in presa,poate sti sau nu de cazul unei femei care a fost operata de o tumora de 72 de kg in ianuarie 2004 la Bucuresti.Eu iti urez numai bine,sper sa citesti si mesajul meu,iar daca vrei sa imi raspunzi o poti face pe adresa de mail ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga Bianca, imi pare sincer rau pentru suferinta prin care treci datorata pierderii ,,ingerasului tau,,Fie ca bunul Dumnezeu si toti ingerii din ceruri sa-ti fie alaturi si te ajute sa treci peste aceasta imensa si apasatoare durere.Ai fost si vei ramine o ,,regina,,a multor suflete ranite
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
DUMNEZEU TE-A INTARIT SI TI-A DAT FORTA DE CARE AI AVUT NEVOIE SA MERGI MAI DEPARTE.SI TOT PRIN TINE VA INTARI SI ALTE MAMICI CARE VOR AVEA DIN NEFERICIRE PARTE DE O DURERE ASEMANATOARE.CACI CUVINTELE TALE SI GANDURILE PE CARE LE-AI OFERIT CELORLALTI VOR RAMANE MULT TIMP SI VOR AJUTA .GEORGIANA
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am 17 ani si am ramas uimita la ce ai patit,nu stiu cum este sa treci prin asa ceva,dar sincer cand am citit mi-au dat lacrimile.Tot ce iti doresc este sa ai puterea de a trece peste,si sa fi mereu cu gandul in Ceruri deoarece cu siguranta este cel mai frumos ingeras fetita ta.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Te rog sa ma crezi imi pare rau de tine! Daca ai fi langa mine te-as strange in brate , stiu ca suferi deaceea vreau sa te incurajez ca toti ceilalti...
|
|
|
Mesaj de la: Luciana data: Joi 7 februarie 2008
|
ma numesc luciana si vreau sa-ti spun ca-ti inteleg durerea. pe 15 mai baietelul meu ar fi implinit 3 ani.l-am nascut viu , dar prematur ,7 luni. a doua zi a murit.nu avea plamanii suficient dedezvoltati.l-am vazut dar nu am avut putere sa-l ating.acum imi pare rau ca n-am facut-o.
un timp m-am gandit ca daca o faceam poate ii dadeam putere sa traiasca...crie aici...
|
|
|
Mesaj de la: Nico data: Joi 7 februarie 2008
|
|
un sufletel pierit de pe pamant,e unul in + printre ingeri!durerea din suflet nu se va sterge niciodata,insa Luca va va face viata mai frumoasa!!1imi pare nespus de rau pentru durerea pe care o aveti in suflet!!sper ca Bunul Dumnezeu sa il ocroteasa pe Luca!!!!nico din slatina
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA. AM VRUT NEAPARAT SA-TI SCRIU ACEST MESAJ PENTRU ATI SCRIE AICI O POVESTE DIN BIBLIE CARE MI-A FOST POVESTIT INTR-UN MOMENT ASEMANATOR DIN VIATA MEA.
IN POVESTEA ASTA ESTE VORBA DE UN OM CARE A MURIT SI AJUNS IN RAI ,DUMNEZEU A INCEPUT SA II ARATE INTREAGA VIATA. II ARATA OMULUI NISTE URME DE PASI PE O PLAJA, OMUL IL INTREBA:DOAMNE DA CE SUNT URMELE ACESTEA?
-URMELE ASTEA SUNT PASII TAI ,RASPUNSE DUMNEZEU.
-BINE DOAMNE DAR IN URMA PASILOR MEI MAI SUNT SI ALTE URME..
-ACELEA SUNT URMELE MELE OMULE RASPUNSE DIN NOU DUMNEZEU..
LA UN MOMENT DAT NU SE MAI VEDEAU DECAT O SINGURA PERECHE DE URME PE DRUMUL VIETII OMULUI DUPA CARE PASII DUBLII CONTINUAU,SI OMUL INTREBA DIN NOU:
-DOAMNE DAR DE CE AICI SUNT O SINGURA PERECHE DE URME?
-ACOLO A FOST O CUMPANA DIN VIATA TA,RASPUNSE DUMNEZEU..
-PAI DE CE DOAMNE MAI LASAT LA GREU ,SPUSE DIN NOU OMUL?
-EU NU TE-AM PARASIT NICI O DATA OMULE,MEREU AM FOST UMBRA TA,DAR ACOLO TE-AM PURTAT PE BRATE DIN CAUZA ASTA VEZI O SINGURA PERECHE DE URME,RASPUNSE BUNUL DUIMNEZEU..
NICI PE TINE NU TE-A LASAT DUMNEZEU ,DRAGA BIANCA, A FOST LANGA TINE SI ATUNCI CAND TI-A FOST GREU CHIAR DACA TU NU AI SIMTIT ASTA...
TE SARUT SI MULTA PUTERE ITI DORESC ,SA POTI TRECE PESTE ACESTA INCERCARE.IOANA(28 ANI)CONSTANTA,ADRESA MEA DE MAIL ESTE ****@yahoo.com,DACA VREI SA STAM DE VORBA TE ASTEPT CU MARE DRAG
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Biaca,
Imi pare foarte rau de ce ti s-a intamplat. Iti inteleg perfect durerea si daca pot sa spun sunt alaturi de tine. Am trecut si eu printr-o situatie grava in viata. Chiar daca au trecut anii, durerea ramane.Este un gol in suflet pe care nu-l va umple nimic si nimeni niciodata. Am pierdu o fiica si te inteleg perfect. Daca consideri ca te ajuta plansul, da-ti frau liber si te descarca, povesteste atunci cand simti ca trebuie. Nu astepta sa te inteleaga toata lumea, ca n-o vor face. Numai cine a trecut printr-o incercare ca aceasta va sti intradevar sa te inteleaga. Sa nu-ti propui niciodata sa uiti, sa te rogi la Dumnezeu sa-ti dea putere sa poti sa depasesti situatia. Sunt convinsa ca o sa poti. Ai o motivatie pentru care trebuie sa lupti si sa mergi mai departe, motivatia ta este LUCA. Si eu am avut o motivatie pentru care am luptat, inca o fetita. Referitor la comportamentul personalului medical si sanitar din Romania, ai perfecta dreptate, trebuie sa-si schimbe conceptiile,despre multe situatii. Iti doresc multa sanatate si sa fii convinsa ca multe mamici vor fi alaturi de tine. Mult succes in campania pe care a-i pornit-o.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
AM FOST F IMPESIONATA DE DRAMA TA DRAGA BIANCA.AM INTRAT PE NET DUPA CE AM URMARIT EMISIUNEA DE PE B1.POT SA SPUN CA NU AM PUTUT SA-MI STAPANESC LACRIMILE.E CA SI CUM SUFAR ODATA CU TINE. NU AM COPII, IMI DORESC F MULT ,DAR TOTODATA IMI ESTE SI FRICA DE CE S-AR PUTE INTIMPLA.SA TE INTAREASCA DUMNEZEU. ASA A VRUT EL SA FIE.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
e foarte greu de trecut prin moartea unui copil, stiu. Eu am pierdut tot al doilea copil, dar dupa ce s-a nascut, la 10 zile. La tine cred ca socul a fost mult mai mare. Mie Dumnezeu mi-a dat putin timp sa accept. Si am acceptat, si am plans mult, si am gandit ca exista un motiv anume pentru care s-a intamplat asta, ca Dumnezeu are mereu planul Lui cu noi. Si ca El e bun si ne iubeste si stie ce face. Si chiar daca ne e cumplit de greu, cu siguranta ca sufletul nostru va iesi folosit din aceasta incercare. Pentru ca sufletul conteaza, el e cel vesnic, trupul trece, moare.
Si cautand sa inteleg planul lui Dumnezeu cu mine, am gasit incet, in timp raspunsuri adevarate. M-au ajutat mult cartile, am devorat carti multa vreme . Si acum, dupa 5 ani jumate mai citesc, dar m-am dumirit. Am inteles ca am nevoie pentru vindecarea sufletului de Biserica, ma spovedesc, ma impartasesc, nu lipsesc de la SF. Liturghie duminica, deseori merg la slujba SF. Maslu. Am inteles ca nu sunt nimic fara Dumnezeu si ca de mila Lui depinde viata mea, asa ca ma straduiesc sa traiesc cat mai pe placul Lui. Si am inteles ca greutatile ne vin de multe ori(nu intotdeauna) pentru pacatele noastre, si chiar ale parintilor si bunicilor nostri. Sa cauti cartile lui Arsenie Boca - gasesti la libraria Sofia, sau dai o cautare pe google.
E foarte grea incercarea la care te-a pus Dumnezeu, dar tine minte ca pe cine iubeste Dumnezeu, il si incearca. Asa ca daca ai patit asta, cu siguranta ai si puterea de a trece peste. Cu rabdare. Si sa stii ca trece, nu tine toata viata , cum ai spus tu. Nu uiti, dar rana se inchide, se cicatrizeaza. Eu acum imi amintesc fara nici o urma de lacrima in ochi, si nu pentru ca nu sunt sensibila, dimpotriva. Si mai e ceva : vindecarea totala vine cu un nou copil. Sa nu te superi ca spun asta, stiu ca fetita ACEEA a murit, dar tu esti inca vie. Sa ai curaj in continuare sa faci alti copii, dar cu grija pentru sufletul tau - adica sa te lipesti de Sf. taine ale ortodoxiei, sa cauti neaparat un duhovnic bun. Eu acum am si al doilea copil, are 3 ani.
Sper sa nu ma intelegi gresit, dar eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat, pentru ca numai prin suferinta am putut sa-l cunosc, numai atunci rugaciunea mea a fost atat de disperata incat Dumnezeu m-a mangaiat, m-a lasat sa-l cunosc. Eu am trait o convertire. Am inteles ca sunt vesnica. Ca Adevarul este in Biserica Ortodoxa.
Am citit despre nedumerirea ta in legatura cu pomenirea copilului la slujbe. Acuma, eu am avut norocul sa-mi pot boteza copilul care statea sa moara. Cat este viu, orice om nebotezat se poate boteza. Botezul este o sfanta taina, si ca orice taina, se poate face numai pentru oameni vii. Nu poti cununa morti. Nu poti spovedi sau impartasi morti. Pentru ca sufletul lor a plecat dincolo, si tainele sunt pentru suflet. Iar Biserica Ortodoxa este alcatuita din multimea oamenilor botezati ortodox. Preotii nu se pot ruga sau face slujbe pentru cei nebotezati, asa spun canoanele sfintilor parinti. Sfintii parinti ai bisericii ii gasesti in calendar, sunt cei prin care duhul sfant a lucrat si au luat hotarari in cele 7 sinoade. Gasesti cartile lor in Filocalii sau in alte editari, chiar si pe internet mai gasesti. Asa ca regulile nu se schimba dupa cum vor credinciosii, cu toata parerea de rau. Cat despre preoti, cauta si sigur vei gasi unul bun. Ei sunt ca toti oamenii, si buni, si rai, cu mai multe sau mai putine pacate, dar am nadejde ca il vei gasi pe cel bun daca chiar vei dori. Mie Dumnezeu mi l-a scos in cale la propriu.
Curaj Bianca, bucura-te de Luca, vezi sa nu-l rasfeti prea tare cum am facut eu cu al meu, si nu renunta la visul de a strange in brate un alt copil mic. Dumnezeu e cu adevarat mare si multe poate. Ai incredere in El.
|
|
|
Mesaj de la: Ana Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca, vrea sa spun k te-am urmarit la emisiunile: "nasul si femeia conduce " am vazut k ai o fire puternica, si incerci din toate puterile sa treci peste ce ti s-a intamplat, cred ca iti este foarte greu sa povestesti la atatea emisiuni intamplarea ta , care te face sa iti aduci aminte mereu de micuza ta care nu ti-a putut fi alaturi in restul vietii. desi eu am 14 ani.. de cate ori merg la biserica ma rog ca atunci cand voi avea copii sa nu se nasca cu probleme. este un gand care fiecare viitoare mama si-l pune, chiar daca eu am 14 ani ma gansesc deja de pe akum la acest lucru...
_imi pare rau pentru pierdere_
*Ana Maria,14 -Timisoara
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
E greu dupa ce citesti aceste randuri scrise de tine sa-ti mai gasesti cuvintele.Cred ca orice mama iti impartaseste durerea si nu poata ramane indiferenta la suferinta ta.Iti marturisesc sincer ca oricat de tare ai fi nu se poate sa nu-ti curga cateva lacrimi macar, gandindu-te ca ai fi putut fi intr-o situatie similara.Nu vreau sa-mi imaginez ce-as fi simtit in acele momente daca as fi fost in locul tau(eu am un baietel, de 6 anisori,pe care il divinizez).Mesajele noastre nu-ti sterg durerea care te va urmari toata viata,ci incearca sa-ti aline sufletul si sa-ti dea putere sa treci mai departe.M-a impresionat profund tragedia prin care ai trecut inca din ziua in care am citit articolul din ziar,iar dupa ce am accesat site-ul....Iti dores sa ai parte numai de bucurii alaturi de familia ta si sa te gandesti ca sunt multe mame cu sufletul alaturi de tine.ELENA-29ani
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
si dupa douazeci de ani nu uiti!!! am avut o sarcina dubla aveam doi copii , la sapte luni au aparut durerile .. unul din copii mi s-a spus ca era mort , primul nu a tipat , ci doar un miros cumplit a umplut camera ...dar pe celalalt l-am auzit , l-am vazut...avea un par auriu si-o piele roz si acum aud plansul acela de copil ... mi-au pus numar la mana m-au tinut in perfizii doua saptamani pierdeam foarte mult sange , zilnic ma chirotau , si-mi spuneau ca e bine , ca e in incubator ..dar nu mi-l aratau ..intr-una din zile venind mama la mine am rugat-o sa insiste sa mi-l aduca . mama nu intelegea ce vreu , cand i-am spus ca vreu sa vad copilu . mama nu stia cum sa-mi spuna ca de fapt murise la nastere dar eu fiind foarte slabita eram mintita ca traieste . nu pot sa-ti expilc prin ce-am trecut sa astepti doi copii si sa vi acasa singura......avand rh negativ mi-au spus ca ar fi bine sa nu mai am copii . dar eu nu puteam sa suport sa n-am burta sa n-am cu cine vorbii seara eram sfarsita . m-am mutat din localitate (sotul meu terminand scoala militara )am hotarat ca trebuie sa raman cat mai repede insarcinata , am nascut dupa alte sapte luni un baiat cu malformatie cardiaca , cu o tumoare embrionare pe aorta in dreptul gatului dar am crezut in dumnezeu ca mi-l face sanatos la trei ani l-am oparat de tumoare era mai mare ca o portocala sanse nici douazeci la suta sa traiasca (ziceau doctorii) .. dar a trait , la zece ani face soc medicii spun ca a facut infarct , mergem la un specialist , un dr deosebit locuieste in america dar vine in luna lui de concediu si opereaza pe inima copii in romania la iasi , cand l-a consultat a zis ca-i o minume unu la un milion daca traieste deschizandu-se valva inchisa din naste , singura fara inrerventie , doar dumnezeu .. acum este student ma uit la el ca la soare este rostul nostru pe lume si intotdeauna ii spun :am un baiat cat trei . ani trec durerea este aceeasi iar plinsul acela de strigat de viata nu-l uiti pana mori
|
|
|
Mesaj de la: Ellaene data: Joi 7 februarie 2008
|
sunt in aceeasi situatie, am nascut pe 4 ianuarie 2008 un baietel, care din cauza unor complicatii la inima(stenoza mitrala accentuata) a trebuit sa fie operat de urgenta, la 2 zile de la nastere.El s-a nascut cu 2,500 si 51 cm, era bine dezvoltat numai ca inimioara lui nu facea fata.Doctorii ne-au explicat ca e din cauza unui sindrom Williams, care apare odata la 20.000 de nasteri, si ca nu prea exista teste care sa descopere acest sindrom, sau macar eu n-am fost indrumata sa fac anumite teste, in cauza ca nascusem trei copilasi sanatosi> L-am operat in ziua de Sf Ion, Duminica de Boboteaza l-am botezat Bogdan-Mihail, preotul maternitatii ni l-a botezat, si tin sa-i multumesc din inima acelui om minunat, care mi-a fost aproape in acele clipe de cosmar. La 2 ore dupa inceperea operatiei, n-a mai rezistat si a murit.Si mie mi-au zis toti nu mai plange, e mai bine asa
Daca ar fi trait ar fi fost un copil chinuit, n-ar fi avut voie sa planga, sa alerge.Dar parca tot il vreau langa mine...il simt, il visez, il astept.Am ramas cu sanii plini de lapte, cu operatia si dunga de pe abdomen care-mi amintesc de el, cu amintirea picioruselor ce-mi loveau burta cu forta de fotbalist.....am avut accese de furie, am vrut sa sar la gatul doctoruli, sa ma bat cu toti, mi se parea ca ei l-au omorat intentionat, nu acceptam realitatea
Am fost catalogata drept nebuna, isterica, i-au zis sotului calmeaza-ti omule femeia si du-o naibii la balamuc.Ma dureau atat cuvintele lor...Ce-ti trebuie, mai ai o droaie acasa.....va inmultiti ca iepurii....oare are vreo importanta cati copii ai sau iti poate limita cineva asta? Fiecare face cati copiii isi doreste, nu ni-i cresteau ei din mila, ii crestem din munca noastra.Am fost internata la Alexandru Obregia, la neuropsihiatrie adulti, unde am avut sansa sa cunosc un psiholog minunat, care m-a ajutat alaturi de sotul meu sa trec peste aceste momente, sa accept moartea lui si sa merg la inmormantare, sa pot iesi din carapacea mea si sa privesc lumea asa cum e ea, cu buni si rai.Am avut mare noroc ca am prietene bune, parinti iubitori, un sot de milioane care mi-ar fi adus si luna de pe cer in momentele acelea....Duminica asta am facut pomana de o luna...merg duminica de duminica la cimitir, ii aprind lumanarele, vorbesc cu el, plang ca sa ma pot linisti in adancul sufletului meu...nu-l voi putea uita niciodata....chiar daca e sus, printre ingerasi, e al meu si va ramane pururi al meu.....acum am inceput serviciul, sa ies din casa, mi-e frica sa raman singura, mi-e frica sa dorm pe intuneric, inca am temeri si spaime, dar incep sa-mi revin usor-usor, imi indrum atentia spre copilasii mei, ma joc cu ei, facem temele, iesim afara, insa seara cand ma bag in pat, gandurile ma rascolesc, nu-mi dau pace....De ce Doamne l-ai luat la tine? De ce nu m-ai lasat sa ma bucur de sufletelul meu? De ce exista boala la un ingeras? De ce......????????? ELLAENE
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,ma numesc **** Mariana din comuna costinesti,jud c-ta.Am urmarit o parte din emisiunea Femeia conduce.sincere condoleante,stiu ca nu exista nimeni si nimic pe aceasta lume care sa-ti poata alina durerea fara margini.Iti scrie o mama care si-a pierdut copilul acum un an.De cand mi s-a comunicat decesul,ma simt ca o persoana fara maini,fara picioare cu o durere in suflet fara margini.Nu mai am lacrimi,as vrea sa plang incontinuu dar simt ca-mi face rau.Singurul lucru care ma face sa ma opresc este speranta ca voi face altul si ptr asta trebuie sa am grija de mine si sa gasesc singura puterea de a merge mai departe.La 27 de ani am nascut un baietel Silviu,pe care de la 2 luni l-am crescut aproape singura ,sotul meu fiind marinar.La 2 ani si 8 luni vazand caci copilul meu nu vorbeste,m-am hotarat ptr prima data sa mergem la dr. si a fost diagnosticat cu tulburare autista.A urmat o perioada in care am refuzat sa cred acest lucru deoarece el parea perfect normal,bine dezvoltat.Au urmat analize,tratamente,logopedie etc.La gradinita era lasat sa faca ce vroia,nu coopera.Desi rezultatele au intarziat sa apara,pana la urma dupa tratament injectabil cu Celebrolizin,au inceput sa apara si efectele,repeta dupa mine cuvintele,acumula cunostiinte.Dupa 2 ani de tratamente se vedeau rezultatele in sfarsit.Pe 25 ianuarie 2007 m-am dus la gradinita sa-l i-au si educatoarea m-i l-a laudat ca a stiut toate numerele de la 1-5.Aveam o bucurie imensa in suflet.Insa in aceasta zi in care eu am avut certitudinea si bucuria ca am reusit,copilul meu moare.Dupa ce l-am recompensat cu o placinta care ii placea mult,am mers la medicul care ii facea injectia cu Celebrolizin,apoi a dormit cam o ora si s-a trezit cu frisoane.Am sunat-o pe dr,i-am administrat 7.5 ml nurofen,insa dr mi-a zis ca are altceva copilul,asa ca am plecat la urgenta cu el.Pe drum numai avea frisoane,la urgenta am stat 2 ore pana am intrat,el numai putea inghiti apa.I-m explicat doctoritei ce i-am dat,ca face tratament cu Celebrolizin,ca este autist.Diagnosticul a fost rosu in gat.Imi prescrie reteta,ajunsi acasa ii administrez 5 ml nurofen si il varsa.Sotul mi-a zis ca are un harait,incerc sa-i dau Panadol,avand gust de capsuni am zis ca poate pe acesta nu il varsa.Dar l-a varsat si pe acesta,m-am dus sa-i pun niste ciorapei cu otet,l-am auzit ca varsa iar,nu putea respira,isi inghitea greu saliva,l-am scos afara la aer.Am chemat salvarea ca nu isi revenea.Cand au venit i-au dat cu un spray,asistenta a zis ca si-a absorbit voma in plamani.Am pornit spre spital,i-au pus masca de oxigen.Dupa vreo 8-9km au oprit sa-i faca o injectie intravenoasa,care defapt i-a facut-o in fund ca nu-i gasea venele .Pe drum copilul meu s-a ridicat si s-a prabusit la podea ,i s-a pus iar masca, a venit si dr,i-a luat pulsul si au spus sa mearga cat poate de repede.In rest niciunul nu a mai facut nimic.Cand am ajuns,asistenta l-a luat in brate si l-a dus repede la camera de resuscitare.Am asteptat timp de 2 ore,dupa care ni s-a comunicat decesul la ora 2.Am simtit ca ma prabusesc,ma intrebam unde oare am gresit?Nu se poate descrie in cuvinte durerea pe care o simt.Acum la 1 an de la deces,fac eforturi disperate sa par un om normal,cu sotul meu nu discut niciodata despre Silviu,fiecare suferim pe ascuns.Trei cuvinte au distrus viata copilului meu si pe a noastra:NEPASARE,NEGLIJENTA,NEPROFESIONALISM.Ei nu se simt vinovati cu nimic,spun ca au facut totul.Am depus plangeri la Politie,Colegiul medicilor .Au prelevat probe,iar din raportul de la MM reiese ca a avut laringita cronica fuliculara.La autopsie au spus ca daca i-ar fi apasat cu un simplu bat de chibrit pe limba vedea ca are laringita.Vreau sa lupt in cazul in care v-oi da nastere altui copil,sa am siguranta ca ma voi duce la un adevarat medic pediatru,sau daca chem ambulanta sa stiu ca voi beneficia de asistenta medicala de specialitate nu de insotitor.Vreau sa lupt ca ei sa numai profeseze,ptr ca in cazul in care v-oi face al doilea copil,daca voi suna la ambulanta,sa nu vina acelasi echipaj.As vrea daca se poate sa luam legatura,d-na Corina Danila stie despre noi,deoarece am fost la emisiune.As dori sa ajunga cazul nostru la Ministerul Sanatatii si la Dr Arafat.Va rog mult daca se poate sa-mi dati un nr de tel la care puteti fi contactata sau ma puteti suna la nr de tel:07****.Va multumesc Mariana ****.
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA!IMI PARE NESPUS DE RAU !NU POT SA EXPRIM CEEA CE SIMT CU ADEVARAT !TE-AM ADMIRAT INTOTDEAUNA SI TE ADMIR SI MAI MULT PT PUTEREA TA DE A TRECE PESTE CUMPLITA PIERDERE!ITI SUNT ALATURI!DUMNEZEU SA TE TNTAREASCA ,SA TRECI CU BINE PESTE ACEASTA CUMPLITA DURERE!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Vreau sa incep sa va povestesc si nu stiu de unde sau cum..pentru ca nu am vorbit decat cu foarte putini oameni despre intreruperea mea de sarcina din cauze medicale, efectuata insa asupra unui bebe in evolutie, viu, la aproape 6 saptamani...Copilul meu ar fi avut acum aproape 2 ani...in schimb nu are nume, nu poate fi pomenit si a ramas undeva in spitalul Municipal...
|
|
|
Mesaj de la: Almira data: Joi 7 februarie 2008
|
Numai cine a trecut prin ceva asemanator poate sa inteleaga durerea cumplita pe care o simti atunci cand pierzi o sarcina. Mi s-a intamplat si mie, cu vreo 5 ani in urma si inca mai simt golul imens, singuratate apasatoare, de dupa...gestul reflex de a mangaia burtica ramane mult timp si doare cumplit. Ajutor din partea celorlalti? Intelegere? Prea putina. Eu am avut noroc cu o prietena care trecuse prin ceva asemanator si care mi-a fost alaturi. A fost singura care mi-a spus "plangi, nu incerca sa iti ascunzi durerea, nu e nimic eroic in asta". Ma sfasiau "incurajarile" celor care-mi spuneau "esti tanara, mai ai timp" -cand eu simteam ca timpul meu se oprise in loc, "poate ca e mai bine asa, toate se intampla cu un rost" -care rost? cum as putea vreodata intelege ca durerea pierderii unui copil are o justificare rationala?
Mi-am cautat si gasit, ca si tine, alinarea in povestile altora, care trecusera prin astfel de momente. Evident, nu de la noi, pentru ca din motive pe care nu le inteleg si nu vreau sa le accept, la noi subiectul e inca tabu. M-am simtit multa vreme ocolita de oameni, simteam in privirile multora un fel de acuzatie sau cautarea acelui "ceva" care chipurile ar fi justificat intamparea, un fel de "nu-ai fost vrednica sa-l ai". Si apoi au inceput sa curga iar intrebarile: "cand ai de gand sa faci un copil?", de ca si cum ar f fost decizia mea egoista de a amana momentul.
Din fericire la doi ani dupa asta am ramas insarcinata din nou. Numai eu stiu cat de teama mi-a fost sa nu imbogatesc iar statisticile seci care vorbesc despre sarcini pierdute de ca si cum ar fi bilete de tramvai. Baietelul meu a implinit astazi 3 ani, si tocmai de aceea am vrut sa iti scriu. Pentru ca el e lumina mea, ingerasul meu, sufletul meu si n-as suporta sa i se intample ceva rau. Desigur, acum lumea ma intreaba "cand ii faci o surioara" si as vrea doar sa inceteze toti sa se simta indereptatiti sa imi judece sau programeze mie viata. Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru minunea mea mica si mi-e pur si simplu teama sa cer mai mult. Probabil ca daca n-as fi pierdut o sarcina inainte mi-as fi spus si eu, cum spun atatea, "mie nu mi se poate intampla".
N-o sa spun ca stiu ce simti, pentru ca stiu ca durerea o simte fiecare altfel. Dar ma rog lui Dumnezeu sa iti dea liniste si iti multumesc ca ai avut curajul de a ne face sa vorbim si noi despre durerea noastra.
Almira
|
|
|
Mesaj de la: Viorica data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Viorica ,sint din Bucuresti si am pierdut si eu o sarcina la 6 saptamini.A fost crunt, mai ales ca in ziua respectiva am fost la control si mi s-a spus ca totul e bine.Copilul a fost foarte dorit.Nu iti poti inchipui cum am fost tratata de doctorita care "ma monitoriza",intr-un spital renumit din capitala.Personalul medical se poarta cu tine de parca ai fi ultimul om.Am ajuns la spital cu hemoragie si medicul de garda, cam somnoros, a hotarit ca trebuie sa ma chiureteze.A insistst sotul meu sa facem ecografie, sa avem o certitudine ca s-a pierdut sarcina, pt ca altfel...Din pacate,uneori, uitam sa fim oameni.Asta e tot ce iti pot spune, pentru ca durerea se simte si atit...totul s-a intimplat in 2003. Dar Dumnezeu ne-a vazut durerea si dorinta de a avea un copil si in 2006, ne-a binecuvintat cu Vladut. Am simtit ca este vointa lui Dumnezeu,deoarece doctorul meu mi-a cerut toate analizele necesare(aveam 31 de ani)si atit. Fara vitamine, fara investigati suplimentare.Vlad s-a nascut cu 3 sapt mai devreme de termen,cu 3,450kg si 51cm,sanatos si galagios.Ar trebui, pe linga acest inceput, de a povesti, sa facem ceva concret.Iti doresc succes si te sustin.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sper ca dumnezeu sa-ti dea putere oricum esti o femeie foarte puternica niciodata no sa poti uita clipele acelea pe care numai tu le-ai putut simti si sper ca bunul dumnezeu sa te ajute sa mergi mai departe dar de uitat no sa uiti niciodata gandeste ca poateasa au vrut ingerii sa o protejeze sa nu se chinuie si sa nu va chinuie pe voi familiea intreaga cu inimioara ei micuta acolo de sus o sa va vegheze tot timpul asta sa stii .Eu nu am trecut prin asa ceva dar pritenul meu sa aruncat sub metrou la doar 22 de ani adica anul trecut in 2007 inainte de craciun si e foarte cumplit pt ca nu lau putut aduce acasa sa-l inmomanteze au trebuit sa-l incinereze si stau si ma gandesc la mama lui care sufera enorm si e singuru copil. Cateodata viata e asa de nedreapta cand te candesti ca cresti un copil pana la varsta aceea si dintr-o data nu-l mai ai langa tine cand de acuma incepea viata sa-si faca si el o familie nu mai e printre noi.P rietenul pe care il am eu acuma ma intelege cataodata plang pur si simplu din seni nu pot sa zic ca mie bine pt ca cateodata nu pot sa nu ma gandesc la el nu am cum si totata viata o sa-mi aduc aminte de el nu am cum sa-l uitde ce e asa de crunta viata cateodata si de nedreapta sper ca nu te-am plictisit cu problemele mele .Nu am cum sa te inteleg perfect dar ce simti dar totusi putin iti inteleg sufletul pt ca si eu sufar si o sa sufar toata viata pt ca nu am putut sa-mi iau adio de la el pt ca el e in anglia dar acuma e intre ingerii si ma vegheaza si imi da putere sa merg mai departe cateodata stau si ma gandesc ca el imi da putere sa merg mai departe si are grija de mine asa cum si fetita ta are grija de voi va vegheaza si va da putere sa mergeti mai departe va pup aveti grija unul de celalalt
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt Maria stiu ce dureros e sentimentul acesta pt ca si eu am pierdut un copi ,avea 4 ani si 6 luni ,atunci am simtit ca sa prabusit totul in jurul meu si ca sa rupt totul din mine .Am vrut sa mor si eu sa merg acolo cu el sa pot avea grija de el.spun si eu acelas lucru ca si tine .Madurea f mult cand i-mi spuneau sa nu mai plang,ca D-zeu o sa-mi dea altul si ca d-zeu l-a iubit mai mult decat mine .Aceste cuvinte nu sunt deloc potrivite in asemenea momente dureroase.Am fost sustinuta de familie dar mu a fost de ajuns ,am stat internata la pshihiatrie 3 luni dupa care D-zeu mi-a dat omul potrivit la locul potrivit.un medic f bun din judetul nostru Cluj a fost alaturi de mine si mi-a spus ca nu ma va lasa sa ma disrug pt ca sunt tanara si trebuie neaparat sa i-mi revin si ca voi fii o mama f buna pt copilul care isi doreste sa vina pe lume de acum incolo .asta sa intamplat in urma cu14 ani .Am facut tratament si dupa un an am adus pe lume un baiat f ok care are acum 10 ani.i-ti recomand din tot sufletul ca imediat ce i-ti vei reveni sa nu-ti pierzi curajul sa mai faci inca un copil.D-zeu este bun si te va ajuta treptat sa-ti revi. DE uitat nu ai so o uiti niciodata Dand nastere unui copil o sa te simti mult mai bine .Garantez acest lucru.TE inbratisez si te pup CRed ca suntem de aceasi varsta ,te -am admirat din copilarie.FII TARE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca
am 24 de ani sunt insarcunata uin sapt 30
nu cred k as putea suporta asemenea durere si imi pare nespus de rau pt tine
nu imi imaginez cum e sa impachetezi hainutele si lucrusoarele copilului...sa nu le mai vezi...sa nu le mai poti folosi...sa nu mai ai motiv so faci.
mi sa spus k am fetita,nu am cumparat prea mulue lucruri in schimb am primit foarte multe de la prietene care au si ele copii si au mai cresdcut,nu am posibilitati materiale sa cumpar tot ce mias dori pt fetita mea dar fac tot posibilul sai ofer tot ce pot si sa nui lipseasca nimic in mare parte..
din suflet iti doresc sa treci peste desi nu vei uita niciodata..sunt mai mult decat convinsa.
daca team jignit sau suparat cu ceva am facuto involuntar si imi cer mi de scuze si vreau sa sti k in mine gasesti un voluntar priceput si dornic sa te ajute
iti multumesc pt timpul acordat si mult noroc
dumnezeu are gruja de fetita ta acolo sus si ea de voi cei care ati asteptato atat si ati iubito inca de cand ati stiut k va veni p lume.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
Claudia , din Iasi:
sunt ingrozita de nenorocirea ce s-a abatut asupra familiei tale...totul e mut in jur... imi imaginez pe Luca, care astepta sa vii cu surioara lui acasa...Am si eu doi copii, o fetita de 6 ani si un baietel de 1 an, si stiu cat de mult s-a bucurat sa-l vada pe bebe ....Iti doresc sa ai putere, liniste si demonstreaza asa - zisilor "prieteni" ca te descuri fara ei, ca esti puternica. Ai fost supusa unei incercari supreme de catre Cel de Sus, doar cei cu suflet bun si credinciosi sunt "testati" de Dumnezeu, ai fost "aleasa"...Dumnezeu nu da mai mult decat poate sa duca omul...Esti o luptatoare si invingatoare! Sanatate, succes in campania promovata si sper sa poti schimba mentalitatile invechite ale tuturor...Te imbratisez cu drag, imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a putut intampla. Sunt socata...
|
|
|
Mesaj de la: Iolanda data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca
Imi apare sincer rau prin ce ai trecut, stiu cum e cu toate ca nu am trecut personal niciodata prin experienta asta atat de grea, dar de 6 ani imi doresc un verisor sau o verisoara si nu s-a putut.dorinta asta mi-a fost luata de 4 ori pana acum.imi doresc ca matusa mea sa gaseasca problema care o face sa piarda sarcinile.a fost foarte dureros cand a pierdut o sarcina de 6 luni. eram foarte fericita cand am vazut cat de mult evoluase acesta sarcina, ca cel mic misca,atunci am zis ca gata s-a terminat cu deceptiile si in sfarsit o sa mearga pana la capat, dar s-a intamplat nefericitul eveniment dupa care eu care nu eram mama am suferit enorm.era baietel, ce-si dorea cel mai mult, dar nu a fost sa ramana alaturi de noi.sunt foarte furioasa pe problemele acestea pt care iti pui mereu intrebarea de ce se intampla asta,iar altele fac copii si ii omoara.eu sincer pe femeile acelea le-as omora exact asa cum omoara ele acele suflete nevinovate care nici macar nu au avut ocazia sa cunoasca bine acea lume pe care au venit.iti doresc multa sanatate,multa fericire si sa fii mandra de fiul tau Luca.
iolanda , ploiesti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
...imi pare rau.....am urmarit in reluare azi si acum am citit tot ce ai scris pe site....imi pare rau pentru toate acele mame care au trait astfel de drame...imi pare tare rau....
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc **** Cristinam,am 29 de ani si sunt mama a doi copii.O fetta IZABELLA SI UN BAIETEL NORBERT.In momentul in care iti citeam tragica intamplare imi auzeam fetita cum rade prin casa si cum se joaca cu fratiorul ei.Specific ca fetita are 3 ani ,iar baietelul are 7ani.Pot sa iti spun ca mi sa umplut sufletul de bucurie si m-am simtit o fericita , o norocoasa .iubita de DUMNEZEU.Dar sa sti ca te inteleg.Cu fetita am avut si eu probleme
sa nascut la opt luni si nu sa putut adapta la medul extrauterin
mi sa ascuns ca fetita este pe moarte ,atat familia cat si medicii.o greseala f mare
Am simtit ca ceva nu este in regula ai amrugat sa ma lase sa vad fetita
la multe rugaminti am vazuto era intubata.Mi sa parut perfecta atat de frumoasa si de dulce
am simtit ca mor, am inceput sa plang; am nascut prin cezariana fetita ,ei si din momentul acela nu am mai simtit nici o durere urcam scariile si le coboram plangeam intruna si ma rugam la d-zeu sa nu mio ia .A fost dusa la Timisoara si dupa cateva zile si-a revenit miraculos
. Trebuie sa iti spun ca am plans f mult cand am auzit povestea ta.Am simtit pentru cateva clipe ca mie mi se intampla .Mi sa derulat tot filmul de acum trei ani . Intradevar nu exista cuvinte pentru a-ti alina suferinta
Am vrut sa intru pe site si pentu a-ti da un raspuns la intrebarea pusa de ce biserica nu aminteste de sufletele noi nascutiilor nascuti morti.Incerc sa fiu cat mai explicita.Stiu ca biserica considera ca orice om care se naste se naste cu pacatul stramosesc.cel a lui Adam si Eva.De aceea sunt botezati copii de mici.pentru ca daca moare nebotezat ei nu sunt crestini si deci nu ii va inmormanta asa cum se face o inmormantare normala si nici nu-i va pomeni .ei nu sunt considerati crestini.Aceasta este explicatia bisericeasca
copii nebotezati nu sunt crestini
prin botez ei scapa de acel pacat stramosesc
Imi amintesc ca in timp ce eram la Timisoara cu fetita la control dupa o luna de zile am botezat un copil care era pe moarte.Se spune ca daca copilul este increstinat nu va mai suferi si se va duce la doamne doamne mai repede si fara chinuri.Am botezat o fetita cu f mult malformatii,parinti mi-au fost f recunoscatori si chiar si acum tinem legatua .Chiar anul trecut am fost la botezul fetitei lor .dupa doi ani au mai facut o fetita de data asta sanatoasa.Fetita decedata a fost inmormantata crestinesta.Eu vreau sa iti mai spun inca ceva .Cand l-am nascut pe Norberth primul lucru pe care l-am facut cand l-am vazut a fost sa il botez eu personal.Mi-a fost frica sa nu i se intample ceva si ca este mai bine sa fiu sigura ca este botezat.Biserica considera ca in cazuri de extreme poate oricine sa ii boteze,dar botezul nu este recunoscut decat pe jumatate.Se spune f simplu te botez in numele Tatalui al fIULUI SI AL SFANTULUI DUH AMIN.Eu iti doresc multa sanatate tie si intregii tale familii,putere sa depasitii aceste momente si sa stii ca doar timpul iti va vindeca sufletul nu exista nici un cuvant pe lumea asta care sa iti aline suferinta.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare enorm de rau, dar in lumea ingerilor cred ca este fericita. E mandra de tine, de acolo de sus, iar dragostea ta pentru ea va ramane mereu.
|
|
|
Mesaj de la: Ionela data: Joi 7 februarie 2008
|
buna BIANCA , ma numesc IONELA din PITESTi si vreau sa iti spun ca am ramas inmarmurita si fara cuvinte cand am flata despre drama care sa abatut asupra ta ,vreau sa iti spun ca am plans alaturi de tine la emisiunile la care ai fost invitata ba chiar mai mult am avut cosmaruri nu am putut dormi in aceea seara.am si eu o fetita de 3 ani si 7 luni vreau sa iti spun ca o iubesc ca pe lumina ochilor mei nu mi as inchipui viata fara ea
dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine pe LUCA si tata familia ta, sa va de putere sa mergeti mai departe
sincer nu am cuvinte si palng de fiecare data cand intru pe site si iti citesc aceste randuri indurerate
TE pup BIANCA esti o fata extraordinara
|
|
|
Mesaj de la: Lili data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Lili si imi pare foarte rau sa aud ce ti s-a intamplat.Eu inca nu sunt mamica dar ma gandesc cu groaza ca v-a trebui sa nasc intr-un spital din Romania.ma ror la DUMNEZEU sa te intareasca si sa-ti de-a putere sa mergi mai departe.Sa nu uiti niciodata ca noi cititoarele tale te vom sustine in tot ceea ce tu ti-ai propus sa faci.Cu dragoste o prietena din Galati.
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna BIANCA ma numesc RAMONA TE-AM VAZUT LA b1TV sincer imi pare rau de ce ti s-a intamplat am 24 de ani iubesc copiii la nebunie imi doresc fosrte mult sa am un copil dar inca nu se poate am plans cand te-am vazut asa trista imi pare nespus de rau dumnezeu s-o odihneasca sunt sigura ca te vegheaza de acolo de sus si este aproape de tine sincer imi pare rau am plans alaturi de tine pupici dulci si suntem alaturi de tine nu uita te iubim
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. Am vazut emisiunea la B1 si nu-mi venea sa cred, iti inteleg durerea si sper ca Bunul D-ZEU sa-ti dea putere sa mergi mai departe pentru Luca si cei ce te iubesc.
|
|
|
Mesaj de la: Cosmina data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca,
am intrat pe site dupa ce am vazut emisiunile de la tv si plang citind drama ta si a familiei tale.eu am o fetita de 2 luni care rade tot timpul.se zice ca bebelusii rad cand sunt mici pentru ca ingerii se joaca cu ei,de acum inainte ma voi gandi ce fetita ta se joaca cu fetita mea.te imbratisez cu drag.cosmina -brasov
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare rau ca ai avut " rolul" principal in acest film dramatic.Sunt sigura ca Emma e mandra de tine!Gandeste-te ca e plecata intr-o tara necunoscuta,unde ii este bine si unde toti ne vom duce.Bucura-te de fiecare clipa petrecuta cu Luca si plangi atunci cand ti-e dor de Emma!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
BIANCA,
Am citit si eu despre drama ta si a celorlalte mamici si m-a durut.....
Sunt la randul meu mamica de vreo aproape 10 ani.Stii,cand l-am nascut pe fiul meu,Mihai, mi-am jurat ca nu-l voi certa niciodata,insa atunci cand a crescut si facea ghidusii il mai repezeam si-mi parea rau.....ma consideram o mama nedemna de fiul ei.Acum lucrurile stau altfel...(cand ma supar pun papagalul pe el si rade....la fel si eu.)Cand il privesc traiesc un sentiment de nedescris,dealtfel asa cum il privesti si tu pe Luca.Imi pare rau ca nu am al doilea copil,desi nu e prea tarziu(am aproape 32 ani),insa prin natura meseriei mele(educatoare)compensez.Stii, oadata,un copil a venit la mine si mi-a zis:"Doamna,stii de ce ii iubesc eu pe bunicii mei?Ca sa nu moara prea devreme...."Ce copil dulce si istet..Cred ca toti copiii sunt ingerii coborati pe pamant ....iar cei ce nu o fac inca,raman acolo,sus si ne vegheaza......
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Sunt medic si sunt femeie.Nici nu stiu cu ce sa incep.In timpul studentiei, cand infloreau lalelele, si era soare si frumos afara, si mirosea a primavara, in sufletul meu era frig si ceata.O negura care oricat am incercat sa o alung, inca se cuibareste in sufletul meu.Intr-o dimineata m-am simtit rau, o senzatie ciudata pe care nu o mai avusesem pana atunci.Nu stiam ca in mine creste un inger.O imensa fericire m-a cuprins cand am vazut ca testul este pozitiv.Nu am intarziat si mi-am sunat ginecologul.M-am programat si am mers impreuna cu prietenul meu la cabinet.Mi-a facut o ecografie.Aveam 6 saptamani.Cred ca multe dintre voi stiti ce am simtit cand l-am vazut.A fost un moment unic care nu se poate descrie in cuvinte.Nimic si nimeni nu mai conta pentru mine, doar puiul meu.Am simtit ca e baiat, eram sigura ca asa este,sentimentul a fost prea acut ca sa ma fi inselat.M-am gandit ca o sa-l cheme Luca Stefan.Dar nu a fost sa fie.Dupa 5 zile am sangerat.Sarcina nu a fost oprita in evolutie insa am avut un hematom retroplacentar.Era imposibil sa mai tin sarcina.Cu toate ca nu m-a durut nimic am plans in continu.Medicul care este de altfel un OM exceptional m-a intrebat daca ma doare ceva si sa incerc sa ma calmez.Cand i-am spus ca ma doare sufletu ca in momentul ala ma desparte de ceea ce pentru mine reprezenta VIATA MEA m-a inteles si m-a lasat sa plang.M-a ajutat enorm ca a tacut si m-a lasat singura cu suferinta mea pe care nu era capabil sa o inteleaga.Prietenul meu si el tot medic acum a stat langa mine permanent si m-a tinut de mana.Desi nu am mai vorbit despre asta decat o singura data a suferit si el, insa cred ca a vrut sa ma protejeze prin atitudinea lui.
Al doilea motiv pentru care va scriu este tristetea care ma incearca (datorita faptului ca sunt medic)cand citesc despre parerile pe care le au oamenii in general despre sistemul sanitar.NU am sustinut niciodata ca ar fi perfect fiinca este departe de a fi, insa va rog : nu mai generalizati, nu suntem toti lafel.Sunt medici exceptionali si in Romania si sunt foarte bine pregatiti multi dintre ei.Insa ca in orice padure mai sunt si uscaturi.Asumati-va responsabilitatea celor spuse si nominalizati.Numai asa in vom putea indeparta impreuna pe cei care nu merita sa fie numiti medici.Insa nominalizatii si pe cei care merita laudati.Sunt sigura ca daca va ganditi bine exista si din aceia.Imi place sa cred ca eu ca reprezentant al generatiei tinere de medici vom schimba ceva in mentalitate cadrelor medicale, dar nu vom putea fara ajutorul pacientilor.Medicul are o prfesie nobila prin urmare trebuie sa se poarte in consecinta, pacientul trebuie respecat din toate punctele de vedere.Asa gandeste generatia tanara.Ajutati-ne sa schimbam ceva.
Cu multa stima,
UN OM
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
Revin cu o informatie : am intrat pe site-urile celor mai importante televiziuni si am postat cu titlul "Maternitatea in Romania" mesajul meu catre tine, sub aceeasi semnatura "Liliana, Femeie si Mama".
Cred cu convingere ca drama ta si a altor mamici trebuie mult mediatizata intens pana la adoptarea unor masuri concrete care sa imbunatateasca starea de lucruri din maternitatile romanesti.
Cred cu convingere ca trebuie depuse eforturi comune de sensibilizare a opiniei publice pentru a creea o puternica presiune sociala asupra guvernantilor si a personalului medical in aplicarea in maternitati a celor mai fundamentale legi sanitare si elementare reguli de conduita, bun simt si grija pentru sanatatea femeilor gravide si a pruncilor nascuti sau nenascuti .
Daca ne gandim sa abordam problema din punctul lor de vedere - subiect/audienta - vom avea castig de cauza : toate femeile sunt interesate de problematica maternitatii, caci toate sunt, au fost sau vor fi mamici.
Femeile sunt foarte usor receptive la suferintele altor femei cand este vorba de maternitate !
Mai mult decat atat , de acest subiect sunt cu siguranta interesati foarte multi din barbatii casatoriti, precum si cei care care urmeaza sa-si intemeieze o familie curand, deoarece aceste probleme fac parte din viata lor de familie sau se vor putea lovi de ele oricand . Disperarea unui parinte este nemarginita cand e in joc viata propriului copil . Toti vor dori sa afle cum pot sa faca fata unor asemenea incercari si ce le aduce alinare in momentele de suferinta .
De asemenea un segment important de audienta poate fi reprezentat si de persone de varsta a treia .
La urma urmei subiectul campaniei tale, Bianca, este cel de sensibilizare a familiei celor care trec prin astfel de suferinte precum a ta, de a-i ajuta sa inteleaga cum pot fi de ajutor celor napastuiti de soarta, cum pot aduce alinare sufletelor indoliate ale celor din jurul lor, sau chiar ale lor insile .
Iti trebuie o strategie si cred ca ar fi bine sa apelezi la cineva specializat in marketing social. Cu siguranta vei gasi oameni la fel de curajosi si de dedicati acestui subiect ca sa puna umarul la construirea unui plan de campanie, sa-ti dea ideile potrivite si sprijinul necesar in acest demers .
Doua exemple demne de urmat , care merita toate aprecierile noastre, sunt cei doi realizatori de emisiuni , Corina Danila (cu emisiunea “Femeia conduce”, de la “Euforia TV”) si Radu Morar ( cu emisiunea “Nasul” , de la B1TV). Amandoi sunt personalitati din media cu o foarte mare notorietate, cu o foarte mare credibilitate in fata publicului , atat ca si buni realizatori de emisiuni TV , cat si in calitate de familisti , de parinti , cu caractere puternice, dar sensibile la suferintele semenilor .
In desfasurarea campaniei tale ar putea fi gazde foarte bune in emisiunile lor Mihaela Radulescu ( in emisiunea sa “Duminica in familie” de la Antena 1) si Andreea Marin Banica ( in emisiunea sa “Surprize, surprize” de la TVR1) , ambele avand bogate experiente in decursul activitatii lor de televiziune astfel incat sa abordeze subiectul din perspectiva obtinerii unor rezultate pozitive concrete din partea factorilor de decizie din sistemul sanitar romanesc, din maternitati.
Bianca, chiar si cand furtuna e prea puternica si valurile mult prea mari undeva exista un tarm insorit .
Curajul si delicatetea, suferinta si incredea, disperarea si lupta, mania si iertarea, speranta si deznadejdea sunt umane. Sa invatam sa trecem prin ele impreuna cu cei dragi, nu singuri !
Liliana
Femeie si Mama
Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Imi pare enorm de rau ptr suferinta voastra ,a tuturora si mai ales a Biancai ,stiu ca nici un cuvant din lume nu ar putea usura suferinta asta ,este lucrul cel mai oribil care i se poate intampla unei mame ,am citit cu lacrimi in ochi toata pagina asta si va spun sincer ca sunteti niste femei minunate ,ati reusit sa continuati cu durerea in suflet ,ceea ce nu este usor deloc .
DUMNEZEU sa-i odihneasca pe toti .
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca
Imi pare rau prin ce ai trecut; am trecut si eu prin situatii neplacute pentru mine cu "unii prieteni" care in prezent pentru mine numai sunt prieteni ci simpli oameni sau amici; care au "dat cu batul in balta" si "daca taceau filosofi erau" mai bine spus, exact cand nu trebuia au gandit prost si m-am lipsit de bunatatea si prietenia lor. M-au dezamagit rau si m-am indepartat de ei am considerat ca nu am nevoie de asa prieteni.
Ma "rascolit" povestea ta, plang, plang, plang...........
oftez si ma gandesc: am 32 de ani, nu am copii,imi doresc mult sa am un copil,dar imi este frica daca ceva nu va fi in regula cu mine sau cu copilul atunci cand se va intampla acest lucru - sa fiu insarcinata - imi doresc ca acest lucru sa se intample cat mai curand sa nu ajung la 35 - 37 de ani sa ma ghinui prin spitale incercand sa am un copil. Sper si ma rog la Dumnezeu ca totul sa fie bine atunci cand voi lua hotararea de a avea un copil. Tanjesc sa am un copil asa cum un copil isi doreste mult o prajutura sau un lucru pe care il asteapta cu sufletul la gura.
Mie groaza sa ma gandesc ca as putea fi si eu in aceeasi situatie a multor mamici din Romania care au nascut in aceasta tara unde cei din spitale te trateaza ca pe niste animale, mamicile sunt pur si simplu jignite pe masa de nastere de catre medici si asistente si te lasa sa te ghinui si altele; daca cei din conducerea Ministerului Sanatatii nu iau masuri majore spre a se indrepta lucrurile in spitale si sa se asigure conditii si tratamente adecvate pentru mamicile care isi doresc copii o sa ajungem mai rau decat tarile din lumea a III a (a se vedea Africa, Asia). Radem de aceste tarii, cand sunt difuzate reportaje pe la televiziuni sau documentare, le aratam cu degetul dar la noi nu ne uitam ca suntem la un pas de a ajunge ca si ele.
Cred ca as vorbi si 2 zile si poate si mai mult despre aceste probleme chiar daca nu am inca un copil aceste lucruri ma privesc si pe mine dar si pe alte femei care isi doresc sa devina mamici dar nu indraznesc sa faca acest pas asa cum nici eu nu ma incumet sa il fac.
Oana
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Socant, Dureros,insa viata trebuie sa mearga inainte. Nu exista explicatii. In viata , destinul nu te intreaba nimic. El vine pur si simplu.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
ce-as putea sa scriu? sufletul meu tremura atat de tare incat daca as putea l-as prinde cu mainile ca sa-l opresc din tremurat.
voiam sa povestesc ceva, pur si simplu nu pot. e mult prea mare suferinta si adevarat spunea cineva ca niciodata nu da dumnezeu omului atat cat poate duce...
iti doresc succes bianca in tot ce vei intreprinde in campania ta. poate frumusetea ta si suferinta pe care ai indurat-o va mai topi din raceala si cinismul cadrelor medicale din romania. car e ar trebui sa-si aminteasca faptul ca trateaza OAMENI, nu repara masini. urmaresc "anatomia lui grey" in fiecare saptamana cu speranta ca poate vom ajunge si noi vreodata la acel nivel....
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare foarte rau pt ce ti s-a intamplat
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Sunt impresionata si in acelasi timp inmarmurita de ceea ce s-a intamplat.Cuvintele sunt de prisos dar,sa stii ca Dumnezeu alege doar oamenii buni iar tu ai fost una dintre acestia.Sigur avea nevoie de inca un ingeras iar fetita ta este acum in ceruri si te vegheaza atat pe tine cat si familia ta .este mandra de tine si stie cat de mult o iubesti ,stie cat de mult iti lipseste iar tu nu inceta sa vorbesti cu ea acolo sus in ceruri . Dumnezeu te va ajuta si te va rasplati pentru ceea ce faci tu acum atat pentru tine cat si pentru alte mamici
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate.
Cu mult respect mariana
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
buna d-na Bianca
Sunt o mamica singura din Timisoara am acasa un ingeras de 6 ani este baietel,nu am trecut prin ce ati trecut d-voastra dar mi se furnica parul pe mine cind ma gindesc ,intimplator am dat d-voastra pe un post de TV ,nici nu am
stiut cum sa reactionez.Cred ca nimeni nu poate pansa sufletul sfirtecat de durere ,nici un sfat si nimic nu va putea umple golul lasat de pierderea unui copil.Ce pot sa fac este sa ma rog ca bunul D-zeu sa v-a dea pace si putere pentru a merge inainte.Nu am cuvinte care ar putea sa aline o asemenea durere eu personal sufar ,nici nu vreau sa ma gindesc cum as reactiona daca ingerului meu i s-ar intimpla cevaAdmir mult puterea de care dati dovada si in acest fel ma incurajati si pe mine si probabil sim pe alte mamici.Fiti tare in continuare.Claudia Timisoara.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, Ma numesc Cristina, sunt din Bucuresti. Te-am vazut aseara la Nasul. Asa am aflaT. E CUMPLIT ce s-a intamplat. Durerea ta este mult prea mare si orice ti-as scrie .... IMI PARE RAU. DUMNEZEU SA FIE CU TINE SI LANGA TINE!
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Ioana si am 28 de ani,acum aproximativ 2 ani am aflat ca sunt insarcinata cu primul nostru copil si imediat am fost la medic deoarece fusesem grav bolnava si a trebuit sa iau medicamente, nu orice fel de medicamente si anume antibiotice.Iam spus medicului despre asta si imediat ma sfatuit sa fac intreruperea de sarcina si cat mai curand posibil ca sarcina avansa.Am fost distrusa si eu si sotul meu .Ne doream atat de mult un copilas si il asteptam de ceva timp si cand intradevar se intampla minunea aflam ca bebelusul nostru nu putea fi un copil normal ...
Dupa asta am fost la mai multi medici crezand ca se pot insela,dar toti ne dadeau acelasi raspuns:"copilul nu poate fi unul normal!"
Am plans zile intregi dupa care am luat cea mai grea decizie din viata noastra si am mers sa fac intreruperea de sarcina.Ne-am gandit ca daca ii dadeam nastere aveam sa chinuim copilasul si nu ne doream sa vadeam suferinta asta pe chipul bietului copil.
Am mers la preot sA ma spovedesc si nu puteam sa-i spun din cauza lacrimilor ce ma apasa ,iam zis ca am facut un mare pacat. Acesta mia spus ca nu este nici un pacat ,ca nu a fost vina mea pentru ca medicamentele le-am luat fara sa stiu macar ca sunt insarcinata si ar fi fost pacat ca bebelusul sa se chinuie acum........Ma mai sfatuit sa ii dau de pomana insa,sa-i pun pomelnice iar pe pomelnic sa scriu prunc nebotezat...
La numai 3 luni dupa acest necaz sa intamplat minunea mult asteptata si am aflat ca sunt din nou insarcinata .In prezent avem o fetita in varsta de 1 an si 4 luni,o minunatie de copil ,o binecuvantare de la Dumnezeu ..
Dar un lucru e cert un copil nu-l poate inlocui pe celalat, si 100 de copii daca am avea eu cred ca fiecare copil are locusorul lui in inima noastra.
Imi este foarte greu si acum sa vorbesc despre asta fara sa imi vina sa plang,dupa aproape 2 ani si ceva..,este o durere imensa....
Imi pare foarte rau pentru copilasul tau draga Bianca si ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea puterea sa treci peste acesta incercare grea .....
|
|
|
Mesaj de la: Marcela data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca
Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta si vreau sa stii ca sunt alaturi de tine !Eu nu sunt inca mamica , dar planuiesc sa devin in curand.Iti marturisesc ca acum sunt cu lacrimi in ochi dupa ce am citit materialele de mai sus, plang pentru fetita ta si pentru toti copilasii ingeri.Iti doresc forta sa treci peste ceea ce s-a intamplat si sunt alaturi de tine. Vreau sa te felicit pentru initiativa ta si cred ca aparitiile tale din ultimul timp au fost de ajutor celor care au trecut prin acelas necaz.Sunt alaturi de tine si de toti cei care doresc sa schimbe ceva pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample.
Marcela
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
bianca, sincer nu stiu ce sa spun ca sa nu ranesc, am doar 17 ani jumate dar am fost profund impresionata!!! sincer!! Dumnezeu sa te ajute sa mergi mai departe
Roxana
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Cutremurator... Dumnezeu sa aiba grija de sufletul tau, draga mea.
Esti minunata pentru ca poti vorbi despre ce ti s-a intamplat, venind astfel in ajutor femeilor care trec prin asta. Din nefericire, in tara noastra, nimeni nu se gandeste la consiliere, nu exista grupuri de sprijin, si ce e mai rau, poate cel mai rau lucru este faptul ca oameni de la care te astepti sa spuna un cuvant, sa zambeasca, sa ii simti cumva langa tine, prefera sa taca, sa fuga, sa pretinda ca nimic nu s-a intamplat.
Sper din tot sufletul sa ai forta necesara sa mergi mai departe cu zambetul pe buze, demna si frumoasa, sa te bucuri in fiecare zi de zambetul fiului tau fara sa cazi in extrema cealalta, protejandu-l excesiv. Esti o femeie puternica si o mama minunata. Iti doresc tot binele din lume.
|
|
|
Mesaj de la: Benonia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BIANCA SUNT MAMA UNEI FETITE DE UN AN SI SAPTE LUNI MIE GROAZA SA MA GINDESC PRIN CE AI TRECUT TU IMI PARE NESPUS DE RAU MULTA SANATATE IN VIATA TIE CIT SI LUI LUCA DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!
Am auzit de incident,si pur si simplu am ramas socata!
Seara cand am ajuns acasa, am incercat sa ma documentez,sa aflu mai multe despre ce s-a intamplat.
Asa am ajuns la acest site.
Imi pare sincer rau ce ceea ce ti s-a intamplat.Cred ca ca esti cuprinsa de un sentiment de nedescris in cuvinte.....
Imi pare sincer rau...!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Iarta-ma ca am plans la cele scrise de tine.IARTA-MA ca mi-am permis sa plang alaturi de tine.EU nu sunt demna sa plang la astfel de intamplari si alaturi de oameni ca tine.Eu nu am avut curajul sa las puiul meu sa se nasca sau sa moara.Eu am luat decizii in locul lui.Il pastea probabil o boala.Spun probabil.Nu am avut taria sa lupt.Nici sa sper.Acum nu mai am decat lacrimi.Dumnezeu sa aiba grija de tine si copii tai.
As fi putut sa semnez "noi",dar semnez doar"eu"
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
IMI PARE RAU ,BIANCA!
MIRELA.
|
|
|
Mesaj de la: Angela data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna, Bianca! Sunt una dintre mamicile care au nascut ingeri! Am vrut mereu sa scriu despre asta, simtind ca astfel voi diminua din durere. Dar intotdeauna cuvintele mi s-a parut atat de goale...Tu ai reusit sa exprimi in cuvinte calvarul prin care am trecut si eu...calvarul prin care inca trec, pentru ca, asa cum ai spus si tu, durerea nu va trece niciodata. Sper ca intr-o buna zi sa am curajul din nou sa raman insarcinata.
" Sa compun as vrea.../ Nebunie de versuri sa-mi aline durerea,/ Dar e greu a creea/ cand te lasa puterea.// As vrea sa vorbesc/ Despre ingeri nascuti fara viata,/ Dar mi-e greu sa traiesc,/Chiar si-n gand, clipele grele de ceata.// Caci in mintea mea atunci/ Nu stiam ce-i durerea,/Dar aud si acum plans de prunci/ Si ma lasa puterea.//Al meu prunc s-a nascut/ Cu muguri de aripi pe spate/Dumnezeu l-a vazut/Si l-a luat printre ingeri in noapte.//Nu a plans puiul meu,/N-a gemut nici o clipa./L-a chemat Dumnezeu/Si-a zburat catre El fara frica.//De atunci eu il plang/Desi stiu ca e bine,/Dar ma doare sa vad/Ca nu-l am langa mine.//Fiul meu a plecat/Catre ceruri, departe/Dar eu stiu c-o sa-l vad/Undeva...dupa moarte."
Copilul meu a fost diagnosticat cu meningocel pozitionat pe coloana vertebrala. Am descoperit cand eram insarcinata in 6 luni. Mi s-a provocat nasterea la 6 luni jumatate. A murit in timpul travaliului. Mi-e cumplit de dor de el! Razvan Tudor - el e ingerul meu.
Angela
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME SI PUTEREA SA POTI DEPASI ACCESTE CLIPE GRELE,SA AI PUTEREA SA IL CRESTI FRUMOS PE FIUL TAU,SA II DAI TOATA DRAGOSTEA TA BUNULDUMNEZEU SA TE AJUTE SA LE POTI AJUTA PE ALTE MAMICI SA NU AJUNGA SI ELE SA SUFERE ATIT DE MULE. MULT NOROC SI MULTA FERICIRE,DUMNEZEU SA-TI DEA ALINARE.
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
Mihaela din Pitesti
Este tragic si chiar nu cred ca exista cuvinte care sa exprime o asemenea suferinta. Iti sunt alaturi si o sa ma rog pentru tine si ingerasul tau care-i acolo sus....
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca
Sunt Anca din Brasov si te-am vazut la Nasul .Esti atat de frumoasa...
Eu nu am copii dar imi doresc nespus de mult.
Imi pare foarte rau de ceea ce ti s-a intamplat.
Te sarut cu drag si sunt alaturi de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Maria-Magdalena data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Numele meu este Maria-Magdalena, imi pare rau pentru tine si pot spune ca inteleg prin ce treci. Nu pot spune insa, ca stiu prin ce treci, situatiile noastre sunt oarecum diferite dar putin asemanatoare. Eu m-am nascut cu o malformatie la inima, (cam ca si fetita ta)insa parintii mei nu au stiut nimic pana am implinit varsta de 14 ani cand am fost la un pas de stop cardiac, am intrat in moarte clinica de doua ori si am intrat in soc anafilactic. 9 doctori m-au pazit in acea noapte la Sp. Grigore Alexandrescu din Bucuresti. Ca si tine, parintii mei si-au pus o mie de intrebari; nici unul nu bea, nu fumeaza, nu ia medicamente, si totusi de unde aceasta malformatie la mine? La 16 ani am fost supusa unei interventii chirurgicale, se spunea ca operatia este un succes, dar acest succes nu a durat decat cativa ani. Dupa mai multe investigatii s-a descoperit ca trebuie sa mai trec prin alte 2 interventii chirurgicale, nu inainte de a mi se da ocazia sa fac un copil, mi s-a explicat ca exista un risc dar ca se poate. Imi doresc un copil de cand aveam 16 ani si as face orice ca sa-l am, insa la inceputul lui ianuarie 2008 am inceput iar investigatiile si mi s-a spus ca exista riscul foarte mare sa mor la nastere, Am intrat in soc, nu stiu cum o sa pot trece peste aceasta drama pt ca e foarte dureroasa. Mi-as da viata daca as sti ca la nastere copilul meu v-a trai. Nu vad rostul vietii fara sa simt ce inseamna sa fiu mama. Am ajuns atat de obsedata de idee incat intr-o noapte am visat ca sunt gravida, am simtit durerile de nastere,si chiar mi-am tinut copilul in brate, am simtit tot ce simte o mamica in timpul sarcinii. Pe 11 feb am alta programare la cardiolog si sper ca rapunsul lui sa fiu unul pozitiv, insa inima mea nu este bine deloc. Sper sa mai tinem legatura si poate te ajuta sa stii ca multe mamici au trecut prin ce treci tu si iti inteleg durerea. Aceasta durere poate fi provocata insa de mai multe cauze, dar toate sunt drame pentru cei care le traiesc. Bucura-te de Luca si traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.
|
|
|
Mesaj de la: Manuela data: Joi 7 februarie 2008
|
Oare cu ce sa incep? Cu lacrimi,cu condoleante,cu ganduri,cu amintiri,cu Dumnezeu s o odinhneasca pe micuta Eva...
As fi vrut sa ti pot spune va trece :si ura si durerea si amintirea si furia dar ...Stiu totusi un lucru pe care il cred:nimic nu se petrece intamplator
Eram insarcinata : am aflat pe 1 martie;primul ecogaf mi a aratat niste segmente micute care se ridicau mereu: erau manutele .Priviti va saluta a spus doctorita!La urmatorul ecoraf am promis ca voi veni cu sotul meu si am plecat victorioasa dar am trecu pe langa Biserica Catolica si atunci am simtit ca victoria nu mi apartine am intrat si m am trezit in fata Sf. ANTON ca i faceam o promisiune ti e ti o voi inchina. 1 iunie credeam ca vom voi vedea acelasi lucru dar mai mare ,dar dr nu zicea nimic iar ceea ce vedeam pe ecran era un haos total dupa o pauza si multe grimase am auzit :sigur v am spus ca aveti unul? cred ca sunt 2 dar mai faceti un ecograf si la alt medic. S a confirmat eram viitori parinti de gemeni!Inainte de a pleca in concediu am vrut sa mai vedem inca o data minunile noastre.Zburam fericiti la usa numai am ras toata lumea se uita la mine nici nu mi pasa eram ...Am intrat dr (alta) s a uitat i a gasit inimioara ticaia melodios si incerca sa incheie .I am SPUS SA MAI CAUTE SUNT 2. Dar expresia fetei nu ne incuraja :imi pare rau dar inima nu i mai bate e oprit in evolutie .Sotului meu i s adat un pahar cu apa si i s a permis sa iasa i se facuse rau.EU AS FI RAMAS PE MASA ACEEA POATE O VIATA, NUMAI RASPUNSUL SA FI FOST ALTUL .Am refuzat sa cobor iar doctorita a rams cu aparatul pe burta mea de parca si ea ar fi vrut sa mi dea alt raspuns.Ii multumesc.Am iesit intr un hohot de plans, am plecat la alt ecograf acelasi raspuns alt medic m a inrebat ce varsta am...si eu doar ar fi trebuit sa ascult si poate sa ma supun. Gemenii mei erau univitelini ,adica in aceeasi casuta, daca pot spune asa (erau identici) de aceea cea vie era in pericol si odata cu ea si eu.Am fost trimisa la Bucuresti daca vreau sa ma salvez trebuie sa renunt la cel care mai traia, sunt in pericol cam astea au fost cuvintele la care s au adaugat: oi mai face tu altul ai 31 ani esti tanara.M am programat la 3 medici la Bucuresti era sansa mea voiam o mie de pareri poate una va fi pt. sufletul meu . Inainte imi amintesc cum intr un hohot de plans am ajuns si m am spovedit nu voiam sa renunt la copil, nu voiam analize, voiam doar sa sper. Chiar daca mi a inteles durerea preotul mi a spus sa fac asa cum spun medicii dar el are convingerea ca v a fi bine.A fost bine! Dupa o lunga asteptare am intrat in cabinetul Dr. DINU ALBU .Nu mi a fost usor timp de 20 de minute a tacut si a studiat ecranul ecografului .A m inceput sa tremur si am izbucnit in plans la care dansul, a intors ecranul spre mine si mi a spus ca 99% sarcina va fi dusa la capat si ca am o fetita .Il iubesc si il respect pentru curajul pe care mi l a dat.Viata era alta putin mai frumoasa dar cumnatul meu medic a insistat sa mergem si la ceilalti medici si de acolo m au trimis sa mai fac o analiza care nu a iesit bine placenta era matura , am luat aspirina tot restul sarcinii( pentru a fluidifica sangele) care nu a decurs fara probleme .La doar 30 de saptamani "Papusa mea de oase" a coborat si iar isi ameninta sora vie dar am rugat o sa urce in burtica sus in locusorul ei de la inceput si sa mai stea putin . A fost o scumpa si dupa 2 saptamani era la locul ei. Nu am mai avut probleme iar cel care, prin cezariana le a adus pe lume a fost Dr.DINU ALBU .NU AM VRUT SA STIU NIMIC asa ca am recurs la anestezie generala stiam ca nu e recomandata, dar asa am ales .
27 octombrie 2004 la 10 45 aduceam pe lume o fetita vie si o "papusa de oase"
Era ZIUA SF. DIMITRIE CEL NOU ... si S A CUTREMURAT PAMANTUL si la propiu si la figurat .Poate a fost pentru puternicul meu copil care s a nascut sau poate acel cutremur a fost ecoul pentru cel pierdut.Nu stiu ce as fi facut sa ma vad singura pe masa de operatie in timpul cutremurului deci clar de aceea am ales anestezia generala.
Nimic nu e intamplator. Am fost un caz ...
DACA TU NU AI FI FOST UN CAZ, MULTIMEA DE MAMICI AR FI TRECUT IN UITARE URA ,FURIA ,TEAMA ,DEZNADEJDEA ,DISPERAREA , FERICIREA SAU SPERANTA.
EXISTI , EXISTAM NOI TOATE MAMICILE SI VIITOARELE MAMICI SI TI SUNTEM ALATURI SI MAI EXISTA CINEVA :INGERASII NOSTRI CARE SUNT LA BUNUL DUMNEZEU CACI I AU FOST PREA DRAGI SI CEI DE LANGA NOI DE AICI :LUCA SI FETITA MEA
ANTONIA .
Mi am ascuns ecogafiile mult timp si nici acum nu mi a trecut: tresar mereu cand vad gemeni pe strada. Si eu imi pun intrebari dar nu mai condamn pe nimeni si in nici un caz pe DUMNEZEU: el ne da toata puterea , curajul si dorinta de a merge mai departe.
Poate la primul ecograf dintre cele 2 fetite ale mele: cea care e in ceruri azi, m a saluta atunci asa frumos...
Au trecut trei ani ...nu e duminica in care, cand imi impartasesc fetita sa nu ma gandesc cum ar fi fost sa fie amandoua.Numai ca acum nu mai plang . Si am vrut sa uit povestea mea .Tragedia ta m a facut sa inteleg ca nu voi uita niciodata ,ne numaram acum printre acele mamici care spun :" si eu am un copil in ceruri".
Mai am o mie de ganduri...
Cu tot ce e mai sfant,MANUELA,GALATI
|
|
|
Mesaj de la: Bebe data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca sint bebe ,iti inteleg perfect dureare .nu stiu prin ce trece o mamica care pierde o sarcina .cred ca este fffff dureros, nu vreau sa pun sare pe rana.dar stiu ce este in sufletul unui tatic ,care a pierdur 3 vietisore. nu stiu ce se intimpla cu medici din rominia,nuti spune nimeni de ce se opreste o sarcina din evolutie,si mai ales la diferite saptamini de sarcina.prima la 12 saptamimi a doua la 32 de saptamini,si ultima la 13 saptamini,si ultima sarcina trebuia sa fie 2 in saci separati,dar unu es dezvoltase,si unu era gol
.fff tirziu siau dat esama dupa numerose ecogeafii.am inteles ca au un ecograf mai performant,nu cunosc ,dar am inteles de la sotie ca este ceva intra vaginal,si este mai eficient.dar si cu tote ecografiile facute in timpul sacinei nu au vazut ninic .si totusi sa ajuns la chiretaj,DUMNEZEU SA NE AJUTE
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca, ma numesc Irina si am 28 de ani. Vreau sa-ti spun ca inca nu am trait mult prea frumoasa experienta de a fi mamica (cu toate ca abia astept atunci cand va veni vremea )dar pot sa te asigur ca sunt alatiri de tine . Stiu cum este sa pierzi pe cineva drag. Mi-am pierdut tatal (in urma unei indelungi suferinte) cu putini ani in urma si crede-ma a fost.... un soc. Incerc sa-mi inchipui cum e sa pierzi fiinta care a trait 9 luni in pantecele tau si careia ii cantai ,vorbeai ...DE la km distanta o imbratisare calda pentru tine si ....chiar imi pare rau!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
CEEA CE S-A INTAMPLAT ESTE DESTUL DE TRAGIC,AM RAMAS FARA CUVINTE,DE-A DREPTUL UIMITOR.IMI PARE TARE RAU...CAND AM VAZUT EMISIUNEA LA POSTUL B1 NU AM PUTUT SA MA ABTIN SA NU PLANG...
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi gasesc greu cuvinte sa-ti scriu dupa ce am auzit si citit drama ta...si nu pot sa-ti spun decat ca imi pare rau... Mirela
|
|
|
Mesaj de la: Adrian data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna ziua, Bianca. Numele meu este Adrian si sunt din Brasov.
Durerea este cu siguranta fara de margini, si nicidecum nu poate fi perceputa, inteleasa si simtita de cineva care nu a trait vreodata ceea ce ai trait tu, Bianca. Poate ca face bine si alina durerea faptul ca cei care doresc sa iti fie aproape iti arata asta cu adevarat, nearuncand vorbe in vant doar de dragul de a parea "miscati" de trauma adanca lasata de pierderea fetitei. Parerile de rau sunt de cele mai multe ori mincinoase(multi s-ar putea sa-mi sara in cap pentru ceea ce spun, demonstrand, poate, inca o data ca s-ar putea sa am dreptate, din pacate pentru ei...) si devin o anosta formalitate, ceva ce trebuie facut deoarece asa ne-a invatat obisnuita, rutina aceasta molipsitoare care din pacate a ajuns sa ne manevreze actiunile si sa ne guverneze traiectoria vietii. De aceea voi incerca sa ma debarasez pe cat posibil de acest mod de a-mi exprima regretul pentru cele intamplate. Bianca, in aceste momente cumplite prin care treci, iti doresc sa iti pastrezi luciditatea si credinta in Cel de Sus. El exista cu siguranta si ii va pedepsi in cele din urma pe asa-zisii slujitori ai lui Dumnezeu care au avut tupeul nefiresc de a-ti nesocoti intr-un mod atat de barbar durerea si de a te judeca pe nedrept. Toate cele bune si nu-ti pierde niciodata speranta!
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Cuvintele vor fi intotdeauna mult prea putine si prea "neincapatoare" pentru a descrie o durere asa de mare, doar lacrimile ne mai trezesc din amorteala si ne dam seama ca in ciuda tuturor lucrurilor intamplate, noi, am ramas in viata, neputiincioase, dar cu datoria de sacra de a ne continua viata. Se spune ca toate incercarile prin care trecem in viata au menirea sa ne intareasca. Cine stie . . . E greu sa intrevezi ziua de maine, cand nu stii cum se va sfarsi ziua de azi. Poate ca nu trebuia sa traim pana la capat o asemea bucurie, dar am avut onoarea, fie chiar si pentru un timp scurt, de a purta cu noi/in noi o viata ce ne dadea speranta. Viata... s-a risipit, dar speranta e inca a noastra. Putem spera orice, oricat, oricum. Iar bucuria de a fi fost purtatoare de viata nu ne-o poate lua nimeni niciodata. E doar a noastra. Desi durerea surda nu va pieri . . . Imi pare rau pentru toti cei care poarta in suflet o astfel de durere! Maria
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,nu pot spune ca am trecut prin ce ai trecut tu,dar ti-am simtit din plin durerea.Cu fiecare rand pe care il citeam ochii mi se umpleau de lacrimi si un fior rece imi trecea pe sira spinarii,nu ma gandeam decat la fiul meu si la cat inseamna el pt. mine.Nici nu vreau sa ma gandesc cum as fi reactionat in situatia ta.Te admir pt.ca esti foarte curajoasa si sper ca toate persoanele care ti-au scris pe site ti-au demonstrat ca nu esti singura.Si il rog pe D-zeu sa aiba in paza toti copilasii.IOANA,PUCIOASA
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,puterea de a trece peste orice vine de la Dumnezeu.Lui trebuie sa ne rugam.Am citit povestea ta si m-am bucurat vazand ca nici o asemenea nenorocire nu te-a indepartat de Dumnezeu.Acest lucru este cel mai important,pentru ca El este singurul care te poate alina.Sigur ca si noi putem sa te ajutam sustinandu-te in campania pe care ai inceput-o si pentru care te felicit.Eu am convingerea ca EMMA va fi vie prin ceea ce faci tu,ca numele ei va fi pomenit de multi si mai ales ca multe dintre mamele cu aceasta problema vor invata sa treaca mai usor peste ea.Te rog sa ma ierti ca am scris chiar daca eu nu fac parte din aceasta categorie,dar nu poti ramane fara ecou la citirea randurilor scrise de tine.Am 38 ani si o superba d-ra de 16 ani.Iti doresc ca bunul Dumnezeu sa-ti dea bucuria de-ati vedea visul implinit.Simona P.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Dumnezeu sa te ajute sa treci peste aceasta durere imensa,iti inteleg durerea.............nu pot sa-mi gasesc cuvintele,sunt consternata de ceea ce am citit mai sus.........
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
Am vazut azi emisiunea de la Antena 2... Apoi ti-am citit povestea pe site... Nu pot spune nimic, doar ca imi pare foarte rau... foarte rau... Cuvintele sunt prea sarace si prea putine... Sunt alaturi de tine, fie si doar in ganduri si rugaciuni... Sa-ti dea Dumnezeu alinare si sa fii sanatoasa sa poti schimba ceva cu fundatia ta! Inca o data, sunt alaturi de tine...
Diana
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Anca-Brasov
Ma nunesc Anca am 25 de ani si sunt din Brasov, iti scriu Bianca in primul rand sa-ti urez cele mai pure si sincere condoleante, din partea mea , vreau sa stii ca sunt o admiratoare de a ta si tot mereu am crezut ca o femeie frumoasa ca tine nu poate avea suferinte asa de mari.... dar totusi, toti suntem oameni pana la urma, nu?....revenind, vreau sa-ti spun ca sunt o viitoare mama sunt insarcinata in trei luni si de cand am vazut atatea cazuri la T.V. mi s-a facut frica si cred ca incep sa fiu un pic paranoia...!Mi-e frica sa nu se intample ceva , si as vrea ca o mama cu experienta (cum esti tu ca deja ai capatat experienta...))sa ma indrumi ,ce teste si ce analize trebuie sa fac pt. a fii totul ok, am fost la doctor chear la o clinica privata di Brasov dar pe domnul doctor de acolo l-am gasit destul de rece si distant astept un raspuns de la tine sper curand pe adresa ****@yahoo.com te rog sa nu-mi pubici adresa!
Tuturor mamelor care au trecut prin aeasta trauma le doresc numai bine, sa fie puternice si sa priveasca inainte. Imi pare rau. Anca
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
imi pare asa de rau...
am fost un caz rar cand am fost insarcinata.
am fost operata la 4 luni jumatate. mi s-a facut rau deodata, nu s-a stiut ce am, a fost o peritonita (apendicita). rahianestezie cu risc... apoi, toata sarcina am stat in spital cu mici intreruperi de veniri acasa....
am nascut de ziua mea un baietel. sunt mandra de el acum.
Am spus in putine cuvinte prin ce am trecut eu si vreau sa-ti amintesc ca noi, femeile suntem cele mai puternice. Trecem peste necazuri. Depaseste si tu aceasta perioada si iubesteti mai mult ceea ce ai. Baietelul. da-i lui ceea ce simti ca era al ei. Da-i lui partea ei de iubire si n-o lasa sa se piarda. Uita si mergi mai departe.
curaj
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare sincer rau de drama prin care treci "frumoasa Bianca",insa viata e destul de dura si ne incearca tot timpul, e un test de rezistenta toata viata si mai ales noiu femeile trecem prin foarte multe incercari care se lasa de multe ori cu suferinta...mult curaj si putere, iti doreste din tot sufletul Daniela din Iasi-o mamica de fetita ...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare sincer rau prin ce treci...si eu sunt femeie si imi doresc din suflet un copil,desi sunt inca tanara. Dar cand aud cate se intampla din cauza medicilor parca mi se face frica. Te pup si suntem cu totii alaturi de tine.Nu esti singura.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
draga de tine,mult incercata si totusi puternica Bianca,
nu stiu ce pot sa-ti scriu asa incat sa nu fie nelalocul sau...este prea mult pentru un suflet delicat si fragil ca al tau...prea multa durere
te stiu din perioada adolescentei mele(avem cam aceeasi varsta) si te-am apreciat pentru multe din realizarile tale..in vremuri grele si gri erai ca o lumina...aparitiile tale erau stralucitoare
frumos este ca te-ai mentinut tanara si proaspata,diafana
sper din suflet sa poti sa intri "in acord" cu tine in primul rand,apoi cu ceilalti...ai perfecta dreptate,trebuie sa ai curaj sa spui ce simti fara a avea senzatia ca te-ai "descoperit" in fata celorlalti...nimeni nu poate sa inteleaga tririle interioare ale unei mamici ranite...ai rabdare si timpul te va alina,ranile se vor inchide.Incet-incet vei reusi sa accepti ce s-a intamplat,dar mai ales de ce s-a intamplat !
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bună Bianca. Mă numesc Mihaela şi sunt din Lugoj. Vreau să-ţi spun că înţeleg prin ceea ce treci şi cât de mult suferi deoarece şi eu am trecut prin aşa ceva acum 9 zile. După ce am aşteptat timp de un an şi jumătate am rămas însărcinată din nou. Eu mai am o fetiţă de 7 ani şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru ea. Am aflat de sarcină cu 2 zile înainte de ziua mea, am spus că acesta este darul pe care mi-l dă Dumnezeu. După două săptămâni au început însă problemele. Pe atunci credeam că sunt nişte probleme mici, care vor fi trecute cu bine. Aveam cinci săptămâni de sarcină. Am început să sângerez puţin. M-am dus la control şi doctorul mi-a indicat să fac repaus, adică să stau câteva zilşe liniştită la pat. Mi-a spus că am fie sarcină gemelară, fie sarcină cu un hematom lângă. După 4 sau 5 zile am avut o scurgere maronie, m-am speriat, dar am sperat că am eliminat hematomul. Am citit pe un site că se întâmplă aşa, dar după aceea este totul bine. A doua zi m-am dus la Timişoara la spital, doctorul meu fiind din Timişoara. Mi-a făcut eco şi mi-a spus că este sarcină gemelară, dar că s-ar putea să fie opiră în evoluţie. Când am coborât sî-i spun soţului, pur şi simplu nu am putut din cauza plânsului. Am rămas internată în spital şi domnul doctor, pentru c are am toată stima şi toată consideraţia, a făcut tot posibilul. Mi s-a spus că unul din copii este oprit din evoluţie, dar toţi speram ca cel puţin al doilea să trăiască. M-au văzut mai mulţi medici. Doctorul nu a vrut să dea un verdict până nu mă vedeau mai mulţi medici. Toţi mi-au spus că sunt şanşe minime ca să trăiască. M-am dus la un eco 4D, unde doctorul de acolo mi-a confirmat de ceea ce mă temeam cel mai mult, că şi cel dea-l doilea este oprit în evoluţie. Nu pot să spun în cuvinte ce am trăit în acele momente şi după aceea, doar cine a trecut prin aşa ceva ştie Au trecut de atunci două săptămâni, dar şi acum de multe ori duc mâna la burtică şi îi mângâi pe copilaşii mei care nu mai sunt. Am noroc în fetiţa mea care mă alintă tot timpul. Ştiu că şi soţul meu suferă, dar nu mi-a arătat acest lucru până acum. Nu există durere mai mare decât să-ţi pierzi copilul, dar Bunul Dumnezeu ne va ajuta să trecem peste acest necaz şi peste această durere. Dumnezeu să-ţi dea multă putere şi să te ajute să ajuţi cât mai multe mame care trec prin această criză.
|
|
|
Mesaj de la: Andrei data: Joi 7 februarie 2008
|
Stimata doamna Bianca,
Sunt si eu un telespectator al emisiunii de aseara de la Nasul, si initial nu am vrut sa vad emisiunea, pentru ca era prea dureroasa sufleteste atat pentru tine si cei dragi tie, care sunt convins ca au fost si vor fi mereu alaturi de tine, dar in acelasi timp si pentru cei care au pierdut pe cineva drag. Si eu, un barbat, ma numar printre acestia, avand o fetita care s-a nascut moarta, cu multi ani in urma, 1982. Este adevarat ca dupa aceea am avut si mai am inca, doi copii, un baiat si o fata, de care sunt foarte mandru, chiar daca uneori ma supara prin notele lor la scoala - facultate, dar sunt cuminti si sanatosi, ceea ce iti doresc si tie.
Asteptam revenirea ta cu surasul atat de placut si cald.
Andrei (52 ani), Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
Servus Bianca! Nu am stiut de drama ta pana aseara.Cand am ajuns la birou am accesat site-ul.Am plans mult.Parca uneori viata nu e dreapta.Am doua fetite, dar am trecut prin multe ca sa le am. Am pierdut doua sarcini, iar la a treia in luna a treia de sarcina am facut icter mecanic.Era un cosmar care nu se mai termina.Au trebuit sa ma opereze si sa imi scoata fierea. Dupa aceea, cu bandajele pe burta m-au trimis la hematologie unde mi s-a spus ca daca nu imi scot splina nu se oxigeneaza creierul copilului si nu va fi un copil normal.Toti se uitau la mine ca la o ciumata. Imi spuneau sa dau afara copilul ca sunt tanara si mai fac.I-am spus sotului meu ca eu nu mai dau nici un copil afara din mine, iar daca nu va fi normal il voi lua si voi pleca cu el in lume.La termen am nascut-o pe Briana. Un copil perfect normal si sanatos. Acum are cinci ani si merge la gradinita in limba germana.Apoi Dumnezeu mi-a dat-o si pe Beatrice. Nu stiu de ce a trebuit sa trec prin atatea ca sa le am. Asa a vrut Dumnezeu!
Ti-am scris sa stii ca nu esti singura in aceasta incercare.Nu poate fi nimic mai rau pe aceasta lume decat sa-ti pierzi copilul.De aproape o luna de zile finutul meu abia nascut se lupta sa traiasca.Azi il opereaza a treia oara.Ma rog sa-i dea Dumnezeu putere sa treaca si peste aceasta incercare si sa mi-l tina in viata.Iar tie Bianca iti doresc putere sa mergi mai departe si sanatate sa-l faci mare pe Luca. Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Emma!Alina, Sibiu
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA........
IMI PARE NESPUS DE RAU CA A TREBUIT SA TRECI PRIN ASA CEVA.TE INTELEG PERFECT.........IN 2004 IN APRILIE AM FOST CEA MAI FERICITA FEMEIE DE PE PAMANT.DUMNEZEU M-A BINECUVANTAT...ERAM INSARCINATA.BUCURIE MARE ,PRIMUL COPIL.DUPA TREI LUNI AFLAM CA ESTE BAIAT ,PRIMUL BAIAT DIN FAMILIE .TOATA LUMEA ERA FERICITA DAR.....LA 18 SAPT AM FOST LA UN CONTROL PENTRU CA AM AVUT O MICA SANGERARE.SPECIFIC CA NU AM FOST LA DR.MEU PENTRU CA ERA IN CONCEDIU SI AMAPELAT LA UN PARTICULAR CARE ARE SI O CLINICA....AM AJUNS LA DR SI MI-A FACUT BIOPSIE PT CA EL A ZIS CA ESTE NECESAR!!!CAND M-AM DUS DUPA REZULTATE...DECIZIA LUI A FOST...RELATEZ CUVANT CU CUVANT:
-SA MERGETI DIRECT LA SPITALUL DE ONCOLOGIE CA DUPA ANALIZELE LUATE AVETI CANCER UTERIN.
IN MOMENTUL ALA AM SIMTIT CA MI-A CAZUT CERUL PE MINE.NU PUTEAM ACCEPTA ASA CEVA .AVEAM 28 DE ANI.CU ASTA AM IESIT DIN CLINICA SI M-AM DUS PANA LA ONCOLOGIE.ACOLO UN DR.FOARTE DRAGUT MI-A ZIS CA EL NU VEDE NICI UN CANCER,DAR SA MA DUC LA UN GINECOLOG SA IMI FACA O INTRERUPERE DE SARCINA SI APOI SA REVIN(IN CLINICA DE ONCOLOGIE NU SE FACEAU INTRERUPERI).AVEAM 20 DE SAPT CAND M-AM DUS LA DR MEU.I-AM SPUS CE S-A INTAMPLAT IN LIPSA LUI SI,DUPA CONSULT A ZIS CA ESTE NEVOIE DE CERCLAJ.DUPA INTERVENTIE A VENIT LA MINE SI MI-A ZIS CA NU STIE DACA VOI PUTEA DUCE SARCINA PANA LA TERMEN PENTRU CA MI-A FACUT CERCLAJUL PE O DILATARE DE 4 CENTIMETRI.AM STAT IN SPITAL INCA 2 SAPT DUPA CARE AM FOST EXTERNATA.MA SIMTEAM BINE SI PAREA CA TOTUL VA FII BINE DAR ...LA 26 DE SAPT IN 5 NOIEMBRIE ,CAND MAI AVEAM DOAR 4 SAPT SA FIE BINE AM AVUT O SANGERARE SI M-AM DUS LA SPITAL.ERA DEJA PREA TARZIU.DEJA MI-I S-AU RUPT MEMBRANELE .LA ORA 13 AM NASCUT NORMAL UN BAIETEL DE 800 DE GRAME.ERA ASA DE FRUMOS........L-AM SUNAT PE SOTU SI I-AM SPUS:
-HAI REPEDE CA NU MAI AVEM BEBE!!!
A VENIT REPEDE DAR ....NU MAI PUTEA FACE NICI EL NIMIC...EU IN DISPERAREA MEA VROIAM SA CRED CA DACA VINE EL LA MINE TOTUL VA FII BINE SI VOM FII DIN NOU TOTI TREI SANATOSI.
IN DATA DE 8 NOI.DE SF.MIHAIL SI GVRILA M-AU EXTERNAT.MA SIMTEAM GOALA ,SIMTEAM CA LIPSESTE CEVA ...IAR ACEL CEVA NU SE MAI INTOARCE NICICAND INAPOI.AU TRECUT MAI BINE DE TREI ANI DE ATINCI ,AM UN BAIETEL DE UN AN SI ZECE LUNI(PE CARE IL CHEAMA LUCA)ESTE SANATOS SI ESTE IUBIREA SI VIATA NOASTRA, ODATA CU VENIREA LUI PE LUME A COMPENSAT O PARTE DIN GOLUL LASAT DE PIERDEREA PRIMULUI COPIL(PE CARE IL CHEMA MIHAI).
ADEVARUL ESTE CA ODATA CU TRECEREA ANILOR DUREREA SE ESTOMPEAZA DAR RAMAN CICATRICI ADANCI SI AMINTIRI AMARE CARE NU TREC NICIODATA.
DUMNEZEU SA ITI DEA PUTERE SA TRECI MAI DEPARTE.INCA ODATA IMI PARE NESPUS DE RAU. SIMONA DIN CLUJ.
|
|
|
Mesaj de la: Gabi data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Sunt Gabi din Rm.Valcea. Citesc pentru a doua oara acest site...daca imi este permis sa spun ai stiut atat de "frumos" sa-ti exprimi durerea in cuvinte... daca pot spune asa ceva...Sunt cu sufletul aproape de tine. Ai inceput ceva ce poate va fi greu de pus pe roate ...in Romania, dar avem atata nevoie sa stim sa ne comportam in astfel de momente. Am povestit intregii mele familii de ce ti s-a intamplat. Ne pare sincer rau la toti. Nu merita nimeni asa ceva.Am vazut in ziarul de azi, un ziar anume, nu conteaza, despre "fetita verigheta", fetita care a supravietuit nascuta la 5 luni. Eu am avut sarcina stagnata in evolutie la 5 luni si jumatate...ai dreptate...chiar daca era o sarcina mica as fi vrut atat de mult sa il (o) vad. Nici macar nu au vrut sa-mi spuna ce a fost, fetita sau baiat. Ar fi contat foarte mult pentru mine daca as fi stiut si daca mi-as fi vazut copilul.
Vreau doar sa te incurajez in ceea ce ai inceput. Suntem alaturi de tine. Iti doresc multa putere.
|
|
|
Mesaj de la: Catalina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Numele meu este Catalina...in curand implinesc 20 de ani si nu stiu prea multe despre " a fi mama" dar stiu k imi doresc ca intr-o zi sa fiu...ceea ce i sa intamplat ingerasului tau e socant , eu si mama am plans impreuna cand am aflat...nu pot spune multe pentru k nu sunt in cunostinta de cauza dar atunci cand a murit bunicul meu i-am scris pe mormant: " Daca Dumnezeu te-a luat la el inseamna ca avea nevoie de ingeri" lucru pe care il cred si despre copilul tau ..e un ingeras acolo sus ...Deasemnea tin sa iti spun ca te admir enorm pentru curajul si taria de a-ti deschide sufletul in fata unei lumii care uneori tind sa cred k nu e demna de atata sinceritate si bunatate,ceea ce faci tu este un mare pas pentru toate mamicile care pana acum nu au avut taria , curajul dar nici sprijinul sa schimbe ceva...sper ca tu sa poti face ceva maret in lumea asta care parca nu ii pasa ...cu toate ca nu cunosc multe lucruri despre subiectul acesta , stiu ca sistemul in tara noastra e sub orice critica ...daca pot face ceva adresa mea de e-mail este: ****@yahoo.com...cineva acolo sus te va iubii mereu
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
multa sanatate si tarie de caracter,o mica alinare din partea mea si a fetitei mele ioana
|
|
|
Mesaj de la: Monika data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca imi pare sincer foarte rau si iti inteleg durerea eu am 22 ani si am trecut printrun caz la fel de dureros la 17 jumatate am ramas insarcinata si ne stiind ce este cu mine fiind obisnuita cu dereglarile de ciclu pe care le aveam.nu am bagat in seama ca timp de 2 luni nu imi venise menstruatia am mers la un doctor care ma tratat inainte de o hemoragie groaznica,am aflat ca sunt insarcinata in 3 luni dar in timpul controlului ginecologic mi sau detectat niste negi la baza labiilor nestiind daca sunt sau nu cancerosi trebuind sa fac niste tratamente foarte tari mi sa spus ca sar putea ca copilul meu sa se nasca cu malformati sau fara o mana sau un picior.ne dorind ca copil meu sa sufere am hotarat la sfatul medicului sa intrerup sarcina ,cand am inplinit 18 la ziua mea de nastere in 30.03.2004 eram programata la avort am mers dar imi tremurau picioarele de frica,era copilul meu si ma intreb oare chiar nu se putea sa scape?am simtit totul anastezicele nu si au facut efectul si in acelas timp am simtit cum se rupe pamantul sub picioarele mele ca fericirea mea sa dus odata cu acel copil,si am fost singura si tot la fel de sinura mam simtit mult luni la rand,pana cand sa intamplat sa raman iar gravida la 3 luni dupa ce ai ramas tu insarcinata cu baietelul,in 01.10.2004 si acum am o fetita pe numele jasmine are 2 ani 7 luni si sunt fericita cu ea dar totusi nu pot sa nu ma gandesc la acel copil care era tot al meu. iti multumesc si imi pare sincer foarte rau pentru tine.monika **** baia mare
|
|
|
Mesaj de la: Amona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
esti o luptatoare , si sa ramai asa mai departe ,mai ales ca ai o motivatie suficient de solida : Luca , viata ne ofera multe incercari , multi clacheaza , dar tu ai invins aceasta batalie fruntea sus si merji mai departe ca nu cumva sa pierzi lunile ,si anii din viata lui Luca . mai tirziu nu tio vei ierta tu si nici el , si nu astepta ca nimeni sa intaleaga durerea ta , traim intro lume a vitezei , a nebuniei .D-zeu e mare si o sa te ajute sint convinsa ,si la noi este o vorba la musulmani cum ca mamele care isi pierd asfel copii , la urma acestia le iau cu ei in RAI , atuncii in viata de apoi.......... AMONA - ORADEA
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
Sunt Cristina din Iasi.Am doar 22 de ani dar imi doresc din suflet un copil.Sunt studenta la medicina si stiu ca exista o sansa de 4% de a avea un bebe cu probleme in conditia in care parintii sunt sanatosi si sarcina perfecta.Pare putin si totusi...daca ti se intampla tie este cumplit.Stau si ma gandesc...si dupa ce am citit tot ce s-a scris aici am ajuns sa-mi fie frica sa raman insarcinata chiar daca cea mai mare dorintza a mea asta este.Visez la un copil de vreo 3 ani si nu-mi concep viatza fara el.Deja.Este dificil.
Tot ce pot sa spun ca te apreciez f mult Bianca pentru curajul tau.As vrea sa fiu si eu la fel de puternica.Eu probabil ca as fi innebunit.De fapt sigur.
Sincer imi pare rau si mi-e ciuda ca li se intmapla asta unor oameni minunati, credinciosi si buni.
Mult succes in campania ta si te imbratisez cu drag!!! :*:*:*
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA IMI FOARTE RAU CUM AI SPUS SI TU NU TREBUIE .SA ALINTI PE CINEVA II TREBUIE DOAR IMBRATISARE DAR SPER SA TRECI MAI USOR PESTE ACEASTA SUFERINTA CUMPLITA .SANT SI EU MAMA LA DOI COPII SI INTELEG SUFERINTA DE MAMA DUMNEZEU SA TE AJUTE SA TRECI MAI USOR PESTE ACEASTA SUFERINTA DOMNUL SA FIE CU TINE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Servus Bianca! Nu am stiut de drama ta pana aseara.Cand am ajuns la birou am accesat site-ul.Am plans mult.Parca uneori viata nu e dreapta.Am doua fetite, dar am trecut prin multe ca sa le am. Am pierdut doua sarcini, iar la a treia in luna a treia de sarcina am facut icter mecanic.Era un cosmar care nu se mai termina.Au trebuit sa ma opereze si sa imi scoata fierea. Dupa aceea, cu bandajele pe burta m-au trimis la hematologie unde mi s-a spus ca daca nu imi scot splina nu se oxigeneaza creierul copilului si nu va fi un copil normal.Toti se uitau la mine ca la o ciumata. Imi spuneau sa dau afara copilul ca sunt tanara si mai fac.I-am spus sotului meu ca eu nu mai dau nici un copil afara din mine, iar daca nu va fi normal il voi lua si voi pleca cu el in lume.La termen am nascut-o pe Briana. Un copil perfect normal si sanatos. Acum are cinci ani si merge la gradinita in limba germana.Apoi Dumnezeu mi-a dat-o si pe Beatrice. Nu stiu de ce a trebuit sa trec prin atatea ca sa le am. Asa a vrut Dumnezeu!
Ti-am scris sa stii ca nu esti singura in aceasta incercare.Nu poate fi nimic mai rau pe aceasta lume decat sa-ti pierzi copilul.De aproape o luna de zile finutul meu abia nascut se lupta sa traiasca.Azi il opereaza a treia oara.Ma rog sa-i dea Dumnezeu putere sa treaca si peste aceasta incercare si sa mi-l tina in viata.Iar tie Bianca iti doresc putere sa mergi mai departe si sanatate sa-l faci mare pe Luca.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna, Bianca
Ma numesc Carmen, am 47 ani, locuiesc in Craiova si vreau sa-ti fiu alaturi pentru ca inteleg perfect suferinta ta.
Fetita mea are 19 ani, e studenta in Bucuresti la psihologie si sunt mandra de ea. Mi-e tare greu cu distanta dintre noi, ca nu o vad zilnic, ca nu o pot ajuta, ca nu-i stiu suferintele, dar asta este, asta-i drumul ales de ea si vreau sa-i fie bine.
Ti-am spus ca te inteleg perfect pentru ca, atunci cand scumpa mea avea 1 an si 8 luni a facut convulsii (nu mai fusese bolnava pana atunci si a facut peste 40 grade...), norocul fiind ca am dormit in camera ei de cand am adus-o de la maternitate si am auzit-o respirand foarte greu, cu zgomot. Doamne, ma gandesc si acum ce ar fi fost daca nu eram cu ea... Dumnezeu mi-a dat puterea sa o iau in brate (era 4 dimineata si toti dormeau), l-am trezit pe sot, i-am zis ca moare fata, sa sune la doctorita, iar eu am fugit cu ea pe scari, desculta si in camasa de noapte, in blocul vecin unde locuia aceasta. D-na doctor ne-a ajutat, ne-a dus la spital, au urmat analize si tratament, dar a lasat de dorit comunicarea medic de spital-parinte. Medicul venea in salon, cu rezidentii dupa el, vedea fetita, discutau, isi dadeau cu parerea fiecare, iar pe mama speriata(eu) nu o baga nimeni in seama. A trebuit sa fac putin scandal, sa-mi arat nemultumirea, sa fac apel la propria pregatire profesionala (sunt profesor) ca sa fiu tratata normal, ca o mama cu care nu numai ca putea sta de vorba, dar chiar ar fi trebuit s-o faca.
Intr-adevar, daca nu te cunoaste cineva, daca nu te recomanda cineva, sau daca nu contribui cu ceva, nu vei fi tratat normal.
Trebuie facut ceva pentru a schima mentalitati si comportamente ale personalului medical. Bineinteles ca fiecare pacient e speriat cand ajunge in spital, dar cand e vorba de o mama cu copilul ei bolnav... La noi, in Romania, nimeni nu se gandeste la psihicul uman, cel care ne calauzeste viata.
Bianca, iti multumesc pentru posibilitatea de a ne exprima, pe care ne-ai oferit-o acum si trebuie sa constientizezi ca nu iti va trece niciodata DORUL de micuta EMMA, dar vei invata sa traiesti cu el.
Te sarut si iti doresc SA POTI... !
|
|
|
Mesaj de la: Alexandra data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianaca,ma numesc Alexandra aseara am deschis tv si am aflat intamplator prin ce treci,si mi-am adus aminte asa cum o fac in fiecare zi de altfel ca si eu trebuia sa fiu mamica.Am 24 ani,am ramas insarcinata la 19 ani nu eram casatorita si nu eram pregatiti sa fim parinti,la inceput ne-am speriat amandoi dar ulterior am hotarat sa ne casatorim,iubeam amandoi copii si nu ne-am gandit nici un moment la o intrerupere de sarcina.Ne-am casatorit fara sa stie nimeni ca sa fim o familie,eram noi doi copii dar eram pregatiti sa sacrificam totul pt.micutul nostru.la cateva saptamani dupa ce ne-am casatorit au aflat si parinti,sora mea a incercat sa ma convinga sa renunt la copil pt.ca sunt prea tanara si nu imi trebuia mie copil.Nu vroiam sa auzim asa ceva,chiar daca eu inca mai eram in liceu.Vroiam atat de mul copilul ,vorbem cu el il intrebam ce e fetita ,baietel cum o sa arate.Nu avea sa afu niciodata daca e baietel sau fetita, la o saptamana dupa ce ne-am casatorit am pierdut sarcina, am facut un avort spontam , am pans intruna si inca mai plang.Ar fi trebuit sa se nasca in aprilie dar.....na doare si acum chiar daca venirea lui pe lume mi-ar fi schimbat radical viata,si acum ma intreb ce ar fi fost.A cum avem 4 ani de casnicie ,imi doresc foarte mult un opil dar mie frica,as vrea sa raman insarcinata anu acesta.Vreau un copil dar stiu ca nu voi putea uita niciodata si nu il voi putea inlocui pe cel pe care l-am pierdut.Intru in magazine de copii si cumpar hainute,nu stiu daca fac bine dar nu ma pot abtine le cumpar cu gandul ca voi ramane insarcinata,ma uit aprope zilnic la ele,imi face bine numai sa le vad,nu stiu ce e cu mine daca fac bine si de asta ma sperii daca nu voi avea pe cine sa le imbrac cu ele..........mie frica.Sotul meu ar vrea un baetel ,pe mine nu ma intereseaza ce e numai sa fie sanatos sa ii pot darui toata dragostea pe care o am pastrata pt.el.Imi para rau pt.tot ce ti sa intamplat si te admir ca poti vorbi despre asta,eu nu pot,iti scriu tie acum dar nu am mai vorbit cu mineni despre asta de foarte mult timp ,lumea stie sa judece nu sa te ajute.......SA ai grija de tine si de Luca.adresa mea de e-mail este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Cornelia data: Joi 7 februarie 2008
|
Atat de multa durere...atat de multe lacrimi...atat de multa frica:sa nu te bucuri prea devreme, sa nu se intammple iar.
Au trecut 12 ani de cand am pierdut prima sarcina, 7 de cand am pierdut-o pe a doua.
Miruna are acum 5 ani si imi umple viata.
Si cu toate acestea, citind despre durerea Biancai si a tuturor celor care au povestit despre experienta lor, retraiesc fiecare moment de disperare, imi aduc aminte de toate trairile pe care le-am avut: fericirea pe care o impartaseam cu toti cei din jur la prima sarcina pana in momentul cand am pierdut sarcina; socul trait cand mi-am vazut copilul pe care il simtisem si pe care il asteptam abia peste 6 luni atarnand deasupra WC-ului; nebunia din jurul meu, pe holul spitalului, pana am ajuns in cabinetul unde medicului i-a ramas doar sarcina sa curete resturile; vina pe care o simteam de fiecare data cand vedeam un copil pe strada, frica de a-i anunta pe cei dragi ca sunt insarcinata din nou; al doilea esec... alti ani de frica. Analize, multe, multe analize. Pareri impartite: un medic iti spune ca acum este momentul sa ramai iar insarcinata; altul ca nici sa nu te gandesti. Tu esti cea care trebuie sa discerni care este sfatul medical corect si comptetent.
9 luni in care stai cu drobul de sare deasupra capului. Si iar disperare pana iti revii complet din anestezie: sigur are ceva copilul! unde e copilul meu? unde e Miruna? de ce nu e langa mine?
"E bine! Uite ce copil frumos! Nu vezi ca este perfecta?". Si tu nu te poti bucura din plin pentru ca iti este frica de mori. Si pana sa poti accepta ca nu depinde doar de tine, de efortul tau, de grija ta, de iubirea ta, e drum greu de parcurs.
Si desi au trecut 5 ani de cand o am pe Miruna, este sanatoasa, imi umple viata, ma inveseleste, o iubesc, ma iubeste, citind despre toti acesti copii-ingeri imi dau seama ca durerea nu se va sterge niciodata. Nu te mai gandesti tot timpul la copiii tai nenascuti, dar cand iti aduci aminte te doare la fel de tare.
Sunt alaturi de toate mamele care nu au putut sa se bucure de fiecare copil pe care si l-au dorit si l-au purtat in pintec.
Cornelia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna..am vazut aseara emisiunea "Nasul" si am ramas fara cuvinte.imi pare rau pt ce ti s-a intamplat si crede-ma,aseara cand te-am auzit,mi-a venit sa plang ,in ciuda faptului ca am doar 19 ani ,si mai am foarte mult timp inainte pt a ma gandi la o familie,un copil.Ceea ce ai povestit tu e impresionant , si regretabil ,este faptul ca din ce in ce mai multe femei nasc copii fara viata.Este un mare semn de intrebare si cineva din tara asta ar trebui sa faca ceva in privinta asta.Poate medicii care citesc aceste povesti ,sau cei care lucreaza in institutii potrivite,sa faca un prim pas spre o indreptare a acestui lucru.Desi nu am o varsta potrivita,ma gandesc si eu ca in viitor voi avea un copil, dar citind aceste randuri ,sincer mi-e frica sa mai visez..e mult prea dureros..Imi pare nespus de rau si as vrea sa fac parte din campania aceasta.Cu orice as fi de ajutor te rog sa ma contactezi la adresa ****@yahoo.com .Cu drag si respect !
|
|
|
Mesaj de la: Alexandra data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianaca,ma numesc Alexandra aseara am deschis tv si am aflat intamplator prin ce treci,si mi-am adus aminte asa cum o fac in fiecare zi de altfel ca si eu trebuia sa fiu mamica.Am 24 ani,am ramas insarcinata la 19 ani nu eram casatorita si nu eram pregatiti sa fim parinti,la inceput ne-am speriat amandoi dar ulterior am hotarat sa ne casatorim,iubeam amandoi copii si nu ne-am gandit nici un moment la o intrerupere de sarcina.Ne-am casatorit fara sa stie nimeni ca sa fim o familie,eram noi doi copii dar eram pregatiti sa sacrificam totul pt.micutul nostru.la cateva saptamani dupa ce ne-am casatorit au aflat si parinti,sora mea a incercat sa ma convinga sa renunt la copil pt.ca sunt prea tanara si nu imi trebuia mie copil.Nu vroiam sa auzim asa ceva,chiar daca eu inca mai eram in liceu.Vroiam atat de mul copilul ,vorbem cu el il intrebam ce e fetita ,baietel cum o sa arate.Nu avea sa afu niciodata daca e baietel sau fetita, la o saptamana dupa ce ne-am casatorit am pierdut sarcina, am facut un avort spontam , am pans intruna si inca mai plang.Ar fi trebuit sa se nasca in aprilie dar.....na doare si acum chiar daca venirea lui pe lume mi-ar fi schimbat radical viata,si acum ma intreb ce ar fi fost.A cum avem 4 ani de casnicie ,imi doresc foarte mult un opil dar mie frica,as vrea sa raman insarcinata anu acesta.Vreau un copil dar stiu ca nu voi putea uita niciodata si nu il voi putea inlocui pe cel pe care l-am pierdut.Intru in magazine de copii si cumpar hainute,nu stiu daca fac bine dar nu ma pot abtine le cumpar cu gandul ca voi ramane insarcinata,ma uit aprope zilnic la ele,imi face bine numai sa le vad,nu stiu ce e cu mine daca fac bine si de asta ma sperii daca nu voi avea pe cine sa le imbrac cu ele..........mie frica.Sotul meu ar vrea un baetel ,pe mine nu ma intereseaza ce e numai sa fie sanatos sa ii pot darui toata dragostea pe care o am pastrata pt.el.Imi para rau pt.tot ce ti sa intamplat si te admir ca poti vorbi despre asta,eu nu pot,iti scriu tie acum dar nu am mai vorbit cu mineni despre asta de foarte mult timp ,lumea stie sa judece nu sa te ajute.......SA ai grija de tine si de Luca.
|
|
|
Mesaj de la: Sorina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
ma numesc Sorina si am 26 de ani si imi pare nespus de rau pentru tot ceea ce ti s-a intamplat si pentru toata durerea pe care a trebuit sa o suporti atunci cand a trebuit sa iti iei la revedere de la incgerasul tau.
Eu nu sunt inca mama desi imi doresc cu ardoare lucrul asta.Sunt 5 ani de cand am o relatie cu un baiat si ne dorim amandoi sa avem copil si nu se intampla lucrul asta.M-a emotionat foarte mult cand ai spus ca tu nu vei putea sa o tii in brate,sa ii saruti manutele,sa ii canti la multi ani,ca nu vei putea sa ii cumperi hainute si sa ii impletesti parul.
In fiecare luna in care nu se intampla sa raman insarcinata aceleasi ganduri ma cutremura si pe mine.Singura alinare este aceea ca am numai 26 de ani si ca mai am destul timp sa incerc.Numai ca eu imi doresc un copil cat mai curand.
Ma doare atat de tare incat imi e greu sa ma uit la copii pe strada de teama sa nu incep sa plang.
M-am dus la medic dar mi s-a spus ca nu am nimic si ca din punct de vedere medical nu par a fi probleme.Stiu ca trebuie sa ma duc totusi sa fac niste analize mai amanuntite,numai ca imi e teama sa nu mi se spuna ca nu pot avea copii.Sincer nu stiu daca as putea trai fara bucuria de a fi mama.
Am plans cand am citit povestea ta si mi-as dori din tot sufletul ca nici o femeie sa nu fie nevoita sa traiasca o asemenea durere.
Sunt cu sufletul si cu gandurile laga tine.
Sper din tot sufletul sa ai puterea si curanjul sa ramai din nou insarcinata si sa aduci pe lume o nou "Biancuta" la fel de frumoasa ca si tine, dar cel mai important sanatoasa.
Iti doresc tot binele din lume.Sorina
|
|
|
Mesaj de la: Anamaria data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna...numele meu este Anamaria sunt din Vulcan... iti voi spune doar imi pare rau si sper sa simti imbratisarea pe care ti-o trimit pentru ca mai mult nu conteaza... nimic nu te face sa te simti mai bine si nici nu face durerea sa dispara ... stiu asta din propria mea experienta... Aveam 18 ani... un inceput de drum ar spune unii... dar pentru mine a fost inceputul unui drum plin de durere... Am aflat ca sunt insarcinata in 5 saptamani si in primele clipe am crezut ca pamantul se va deschide sub mine si ma va inchiti, imi puneam o multime de intrebari , ce ma voi face cu un copil, cum il voi creste, eram eu insumi inca un copil, nu stiam ce sa fac ... apoi incet incet am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi fi mamica, ma incurajam singura si imi spuneam ca voi fi o mamica tanara si frumoasa si voi avea cel mai frumos copil... asa a trecut prima luna, prima ecografie... cand mi-am vazut copilul prima data la ecograf nu mi-a venit sa cred ca e in mine si ca burtica mea este casuta lui... eram foarte feriita iar doamna doctor Mustocea care ma monitorizat pe perioada sarcini se bucura de bucuria mea... a mai trecut o luna si inca o luna bebe strumful meu avea acum 5 luni iar eu m-am dus ca de obicei la control, am intrat in cabinet si m-am pregatit de consult ... la un moment dat insa am fost intrebata daca l-am mai simtit miscand.... calma am raspuns nu.............................................................................. In acel moment doaman doctor nu a mai spus decat IMI PARE RAU.............
Am ramas fara aer cerul si toate visele mele se prabuseau in jurul meu soarele incetase sa mai straluceasca si timpul se oprise in loc nu mai vedeam si nu mai auzeam pe nimeni , dar ea ma imbratisa si plangea cu mine nu mi-a spus nimic altceva ..... ce altceva mai era de spus???? Mi-a facut o programare la spital in aceeasi zi si tot ea ma dus pana acolo... dar nu a putu sa ma si asiste... nu i sa dat voie ... ma intreb si acum de ce doar era si ea tot doctor .... mi-i sau facut niste injectii in urma carora au inceput niste dureri ingrozitoare si in jurul orei 2 dimineata am nascut un baiat de 450gr ..... I-am rugat i-am implorat sa mi-l arate sa-l vad macar odata sa il ating si sa-i spun ce mult il iubesc sa-i spun sa nu ma lase si sa ma ia cu el acolo sus....
"CE VREI DRAGA SA VEZI ESTI NEBUNA ? NU AI CE VEDEA SI NU MAI PLANGE ASA CA O PROASTA CA AI SA MAI FACI ALTU ZI MERSI CA AI SCAPAT CE TI-E ITI TREBUIA COPIL LA VARSTA ASTA?"
Nu pot sa cred cum un medic poate sa spuna asa ceva nu pot sa cred cum poate cineva sa ramana asa de indiferent in asemenea situatii, oare nu se gandesc la ce se intampla in sufletul femeii care trece prin asa ceva????
Am tipat am plans am urlat .... nimeni nu mi-a intins nici macar o mana de ajutor doar mama mea a fost alaturi de mine spunandu-mi doar sa fiu tare , toata lumea spunea sa nu mai plang si sa nu ma mai gandesc la asta ca va trece...doar mama suferea cu mine , plangea cu mine..
Dar Dumnezeu e sus si vede tot nu-i asa?
Pe data de 05.12.2006 mi-am facut o programare la doamna Mustocea pentru ca ma simteam rau si aveam ceva dureri... cand ma vazut dupa atat timp nici nu stia ce sa imi spuna... i-am spus de ce am venit la ea si ma pus sa ma pregatesc de un control, ma pus la ecograf si SURPRIZA!!!!!
"CRED CA ANUL ASTA MOS NICOLAE A VENIT MAI REPEDE LA TINE! ESTI INSARCINATA IN 5 SAPTAMANI, FELICITARI!!!!
Am ramas socata nu ma asteptam l-am sunat pe satul meu sa-i dau vestea ce-a mare si amandoi eram foarte fericiti... Lunile care au urmat au fost un amestec de frica si bucurie in acelas timp....
Pe 24.07.2007 sa nascut cel dea-l doilea copil al meu David-Octavian care acum are 6 luni si 2 saptamani ... e lumina ochilor mei ....
Dar durerea inca nu a trecut si nu am uitat ca acolo sus in cer mai am un ingeras care vegheaza asupra noastra
Iti multumesc pentru campania pe care ai inceput-o acesta era intradevar un subiect despre care nimeni nu vorbeste, sper ca prin intermediul tau multi vor invata ca se poate vorbi despre asta si ca mamicile care trec prin asta au nevoie de intelegere si suport si poate vor invata ca durerea nu trece niciodata si ca expresiile de genul: esti tanara... vei mai face altu....asa e mai bine... nu mai plange , nu isi au rostul in asemenea cazuri.
Iar mamicilor care din pacate au trecut prin asa ceva le spun doar sa planga , sa tipe si sa isi jeleasca copilul daca asa simt , dar niciodata sa nu se simta vinovate sa nu le fie rusine si sa nu se ascunda.
IMI PARE RAU , STIU CAT DE TARE DOARE SI CATE NEPUTINTA PURTAM IN SUFLET!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
este dureros am vazut em din ultimile zile esti o femeie puternica imi doresc un copil ma rog sa nu am probleme pt ca am o situatie materiala medie si nu as putea ajunge prea departe cu investigatiile nici intrun caz intro clinica in strainatate in cel mai bun caz ajung la iasi dar cu voia lui dumnezeu poate nu voi avea probleme poate spun o prostie dar cine are a trai traieste indiferent de spital toti ne dorim ce e mai bine pt copii nostri nascuti sau nenascuti dar voia lui dumnezeu este mai puternica decat dorinta noastra fii puternica in continuare si nu lua in seama vorbele rautacioase cine nu trece prin asa ceva nu stie si nu intelege nu are cum scuzama daca am spus ceva gresit mult succes si poate o noua sarcina
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca ma numesc Andreea si am 29 de ani,acum un an am pierdut doua sarcini vreau sa-ti spun ca sant alaturi de tine,am urmarit emisiunea de la euforia si am plans odata cu tine stind prin ce ai trecut, eu am pierduto pe prima la trei luni si jumatate si pe cea de-a doua la patruluni si jumatate dar nu stiu nici in ziua de astazi de ce sa ma feresc sa nu o mai pierd si pe urmatoarea .Ieri 6 febroarie am facut un test de sarcina si s-a confirmat pozitiv dar nu am ajuns la medic ca am sunat pentru a face o programare si au spus ca este prea mic si nu se poate vedea nimic la ecograf eu gandinduma sa ma vada ca sa nul mai pierd si pe cel deal treilea copil dar cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa nul mai pierd ,nu stiu cum sa-ti multumesc ca iesti alaturi de noi.Dar credema ca si eu sant alaturi de tine,si tuturor mamelor care au trecut prin asemenea durere le doresc numai bine.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare rau Bianca,enorm de rau ....am fost la doar un pas de a trece prin ceea ce tu din pacate ,ai trecut .......dar din fericire doctorii mi au salvat fetitza care fusese aproape strangulata de cordonul omb. mi au pus o la piept spunandu mi "numai dumnezeu ti a salvat fetitza" ....de multe ori lacrimile imi inundau obrajii la gandul ca m as fi putut intoarce acasa ca si tine .....cu mainile goale,e dureros de trist Bianca ,dar cum ai spus si tu ,moartea fetitzei tale va capata un sens ,in momentul in care vei reusi sa ajuti mamicile sa treaca peste aceasta DRAMA...........un gand curat,un sincer imi pare rau de la .....(port numele fetitzei tale)
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,ma numesc Mihaela sunt din Tg-jiu si am trait o experienta asemanatoare cu a ta.In data de 31.05.2006 am nascut prematur,la varsta de 32 saptamani o fetita"ELENA".A fost cumplit,parca a cazut cerul pe mine.Din ce ai povestit tu aseara la Nasu m-am regasit eu:comportamentul familiei,prietenilor de a nu vorbii cu mine,de a evita sa-mi aduca aminte(de parca eu as putea sa uit),intalnirea pe strada cu cunostinte care ma felicitau"Ai nascut,felicitari,dar ce e?"...Alinarea mea a fost ca mai aveam acasa o fetita in varsta de 3ani si 10luni,nu ea nu a inlocuit-o pe cea pierduta,fiecare avea locul ei im inima mea,dar ea m-a ajutat sa nu innebunesc.Draga Bianca vreau sa-ti spun ca au trecut aproape 2 ani si eu nu pot sa nu ma gandesc, sa nu plang,sa nu cumpar hainute si sa le dau de pomana,sa nu merg la cimitir(pentru ca am ingropat-o,nu am putut sa o las sa arda,asa mi s-a sugerat de personalul medical),ea a fost vie(in burtica mea)am simtit-o,i-am vorbit impreuna cu surioara ei si i-am cantat,nu puteam pur si simplu sa o las sa o arda ,pentru ca a facut parte din viata noastra.Pot sa-ti spun ca nu am intampinat nici o problema din partea preotului, care a fost de acord sa o inmormantez in cimitir,ba mai mult a fost prezent si a facut si o mica slujba.Eu din pacate nu am fost prezenta la inmormantare pentru ca eram in spital si starea in care eram nu mi-a permis.Sunt multe de spus dar am vazut ca ai foarte mult de citit asa ca ma limitez.Acum fetitele noastre sunt ingeri,ne vegheaza si au grija de surioara si fratior,si de ce nu poate se joaca impreuna .Draga Bianca i-ti urez multa sanatate,fericire si mult noroc in realizarea proiectului pe care ti l-ai propus.Mi-ar face placere daca mi-ai raspunde chiar si cu un mesaj foarte scurt,la urmatoarea adresa:****@yahoo.com ,sau la nr de telefon07****.Daca o sa primesc un raspuns o sa continui si o sa-ti spun toata poveste,bineinteles daca nu-ti rapesc prea mult timp,dar mi-as dori foarte mult sa-ti mai vorbesc,sa ma descarc
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Joi 7 februarie 2008
|
Cat ma bucur Bianca ca exista cineva ca tine, care desi a trecut printr-o asa mare tragedie are curajul sa puna punctul pe I. Spun asta pentru ca astfel pot sa-mi spun si eu of-ul meu. Pe langa cuvintele de sprijin pe care ti le-au adresat atatia, iti spun si eu ca te inteleg destul de bine prin ce treci ca sunt de curand mamica si eram s-o patesc si eu din cauza sistemului nostru sanitar defectuos. Inainte de a spune ce am patit, trebuie sa-ti marturisesc ca mi-ai atras atentia chiar cu cateva luni inainte de nefericitul eveniment cand te-am vazut intr-un magazin de mobila din cartierul Militari unde eu venisem sa comand mobila pentru casa cea noua!!! caci si noi ne pregateam sa ne mutam si sa nasc in luna mai 2007! Socul meu a fost la cateva luni dupa nastere cand a citit un titlu de ziar ca, ai pierdut copilul, fara nici un alt detaliu inafara de faptul ca erai in luna a 8-a. A frost un soc pentru mine ca eu tocmai nascusem si te vazusem insarcinata si pe tine in acel magazin, cred ca aveam cam aceeasi varsta de sarcina?! Am asteptat cu sufletul la gura detalii despre ce ti s-a intamplat in tot acest timp, gandindu-ma ca si mie mi se putea intampla acelas lucru. Poveastea mea poate ti se va parea un pic banala comparativ cu ce ti s-a intamplat tie, dar o voi spune totusi pentru ca intr-adevar trebuie sa se schimbe odata acest sistem defectuos! Am ramas insarcinata la 27 ani fara cateva zile, anul trecut la inceputul lunii septembrie. A fost o sarcina planuita oarecum, in sensul ca a fost prima data cand nu ne-am protezat eu si sotul meu si am si ramas. Norocul meu a fost! Insa in loc sa fie o bucurie am avut 3 luni de groaza si frica. La 6 zile dupa ce am ramas insarcinata am facut infectie urinara-cistita hemoraghica mai exact si la recomandarea dr.ginecolog am luat un antibiotic puternic 10 zile, desi i-am explicat ca s-ar putea sa fiu insarcinata, dar ea a ignorat acest fapt spunandu-mi ca daca e asa probabil fatul nu a supravietuit acestei traume si probabil o sa-l elimin in urma cistitei. Aceasta dr. ginegolog m-a facut sa trec prin momente de groaza eu si sotul meu in perioada care a urmat prin neprofesionalismul ei! Sarcina s-a confirmat la 3 saptamani in evolutie de catre alt medic care cand a auzit ca am luat CIPRINOL mi-a recomandat sa intrerupt sarcina ca sunt tanara si sanatoasa dpdv ginegologic si pot sa mai fac altul peste cateva luni, ca sunt sanse 50-50% ca copilul sa fie bine sau rau. Am plecat cu inima stransa si ghinuita, o multime de ganduri negre imi treceau prin cap. Pe de o parte ma gandeam ce ghinion am, atatia ani m-am protezat ca sa nu fac un copil la plesneala si sunt pedepsita astfel; apoi mai era si faptul ca un avort este un mare pacat, eu fiind f credincioasa; zbuciumul era ca daca duc sarcina mai departe si se naste copilul cu vreo malformatie, il condamn si pe el si pe mine pe viata, avortul fiiind un mare pacat. Urma sa vin peste 2 saptamani sa fac avort, timp in care am dat o gramada de telefoane, m-am dus la diversi ginecologi, specialisti in planificare familiala, medici de familie etc. Ma hotarasem cu inima indoita insa. M-am intors la dr. si i-am spus ca vreau sa tin aceasta sarcina, ca este prima mea sarcina si la prima nu se renunta niciodata! ca tot timpul te vei intreba dar primul cum ar fi fost?!, ca voi face toate analizele si testele si daca nu va fi bine si va avea malformatii vom rediscuta situatia. Sarcina a derusc normal, spre norocul meu, am nascut o fetita sanatoasa de 3 330 kg, 49 cm, pe 26 mai 2007 la Sp. Elias!, dar tot timpul sarcinii si chiar si acum la 8 luni dupa am fost cu inima stransa sa nu aibe copilul ceva. Vreau sa mai subliniez inca o anomalie care mi s-a intamplat, desi am nascut natural cu peridurala, am avut ceva complicatii dupa nastere iar asistenta a fist aproape zero. Inca din spital la cateva ore dupa nastere am facut o anemie, pt ca nu mi-a s-a dat voie sa mananc si sa beau mai bine de 12 ore!!!, dupa ce mi-am revenit din lesin am fost lasata in salon sa dorm pana dimineata nu a venit nimeni!!! puteam sa am hemoragie etc, sa mor acolo cum i s-a si intamplat unei mamici de curand. 24-30 ore nu am urinat, eu crezand ca e normal ca de la peridurala nu simteam nimik, noroc ca au venit parintii mei care sunt cadre medicale si au facut pe acolo galagie si s-au pus in miscare medicul de garda si asistentele, bineinteles cu "stimulent". La 3 luni dupa nastere cand am fost la control si i-am spus ca nu ma simt bine, ca nu urinez cum trebuie, ca schiopatez cu piciorul pe care mi s-a facut epiziotomia, ca am genunchi amortiti, ca nu pot sa am contact fizic normal, ca ma doare spatele etc., dr. s-a uitat la mine ca la nebuni. Am revenit la control cu aceleasi probleme si dupa 6 luni si 8 luni. Ce m-a deranjat f tare e ca desi platesti consulatia si investigatiile, plus atentiile catre dr. si asistente, nici macar nu te tin minte si de fiecare data trebuia sa-i spun ce am, cine sunt, ce investigatii trebuie sa fac etc. Daca eram o inculta sau nu aveam acces la informatii ca sa stiu ce analize trebuie sa fac in timpul sarcinii, puteam sa nasc si singura acasa ca nu interesa pe nimeni. Imi amintesc ca dupa ce am nascut cautam raspunsuri pe net la problemele mele si nu gaseam, nu stiam daca e normal sa ma simt asa rau sau nu si nu puteam sa-mi dau seama daca mi se pare doar mie pentru ca nimeni nu ma instruise cum sa am grija de mine sau de copil. De aceea iti multumesc ca ai avut acest curaj si sper sa se schimbe si la noi ceva in sfarsit. ****@yahoo.com
PS: aceste propuneri ar trebuie inaintate Legislativului! ca fie votate si sa intre in vigoare pentru a fi respectate si de ceilalti din sistemul sanitar si chiar bisericesc.
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
condoleanţe ,mă numesc carla şi sunt mămica unei fetiţe în vârstă de 2 ani şi 4 luni - ELISSA MARIA.Încerc să-ţi înţeleg durearea , dar nu cred că voi reuşi , doar tu ştii ce este în sufletul tău , nimeni nu poate înţelege cu adevărat.Sigur , toţi îţi împărtăşim durearea , dar , atâta vreme cât nu eşti tu cel care a suferit , nu ai cum să simţi la fel .Îmi pare rău , întotdeauna te-am admirat ca femeie , ca frumuseţe , am avut ocazia să te şi văd de câteva ori la cumpărături într-un MEGA IMAGE din Bucureşti , în timpul studenţiei , acum ani buni , 1994-1998 . Viaţa este de cele mai multe ori nedreaptă cu noi , sau ...în special cu noi..., privind în particular . Întotdeauna cred că te vei întreba - De ce DOAMNE mi s-a întâmplat tocmai mie ? Eu una , mi-am pus această întrebare , în momentul în care am aflat , în luna a noua , că fetiţa mea are dereglări de ritm cardiac şi este posibil să aibă o malformaţie congenitală .Am fost orientată către Bucureşti ,către o clinică privată anume , pentru un eco 3D .Acolo mi s-a spus că fătul nu are nimic , că poate fi născut natural , dar...stupoare , nu a fost aşa . Cert este că , la 2 zile după acel eco , înainte cu 2 săptămâni de data probabilă a naşterii , mi s-a rupt apa .Am stat în travaliu 7 ore , perfuzată pntru dilataţie , fără efect . Am solicitat să mi se facă cezariană , fiind sigură că ceva nu este în regulă .Copilul suferise deja în travaliu , la câteva ore după naştere i-au reapărut dereglările de ritm cardiac , au intervenit complicaţiile , complicaţii care au dus la afecţiuni neuro-psihiatrice . Am urmat un tratament din prima zi de viaţă întrucât copilului îi lipseau o serie de reflexe , erau unele întârzieri motorii şi intelectuale , dar ...cu voia DOMNULUI ...şi cu voinţa noastră şi a pruncului care vroia să trăiască , am reusit . Astăzi suntem sănătoşi , dar oricând există un risc neuro-psihiatric , risc care...Nu îţi pierde încrederea în Dumnezeu , trebuie să crezi că timpul , firea ta , voinţa ta , dragostea celor din jur , copiii tăi , căci ei sunt doi , te vor întări şi-ţi vor da puterea să mergi mai departe . Fii puternică BIANCA , există un LUCA , " ...este..." o EMMA , există un soţ care te iubeşte , viaţa te iubeşte .Cu multă simpatie , CARLA . Fie ca pruncul tău să se odihnească în pace .
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ma numesc Adriana si sincer imi pare rau .nu sunt inca mamica dar sfaturile care le-ai dat in emisiunea NASUL imi pot fii de folos si bine de stiut.eu la 2 sapt dupa ce m-am nascut am fost operata de ocluzie intestinala dar eram mica atunci si nu am simtit dar ,doar mama stie apoi dupa 20 ani am facut iar atunci mi-am dat seama ce durere e in sufletul unei mame mai ales ca eram sg la parinti.te imbratisez si inca o data imi pare rau
|
|
|
Mesaj de la: Silvia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Ma numesc Silvia.Iti multumesc pentru ca ai impartasit aceste sentimente cu noi ,mamicile.Pot spune ca desi durerea m-a coplesit,desi am retrait pentru o clipa momentele groaznice prin care am trecut si eu,acum..ma simt mai linistita.Eu am un baietel de 15 ani si nu mai pot avea copii desi am numai 36 ani.La varsta de 21 ani mi-a fost rapita ,distrusa bucuria de a mai fi din nou mamica..si asta din cauza inconstientei unui ,,medic "care m-a tratat ca pe un nimic.Spun ,,nimic "pentru ca asta am simtit ca a ramas din mine in urma unei interventii chirurgicale (histerectomie totala)care a urmat nasterii baietelului(nastere normala).Imi iubesc baiatul,mi-e teama in orice moment pentru el.Este acea teama pe care o are o mama coplesita de durere.Iti multumesc pentru tot,pentru felul in care ai stiut sa aduci omagiu ingerasului tau.
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt Gabriela din Brasov si am aflat de ceea ce s-a intamplat aseara urmarindu-te la B1.Nu exista cuvinte care sa poata exprima ce am simtit ascultandu-te......si acum plang...pt ca tocmai am citit ce ai scris mai sus...Nu am copii, imi doresc enorm unul si inteleg ce inseamna sa iti doresti sa fii mama.Imi pare extrem de rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva.Multumeste-i lui Dumnezeu ca il ai pe Luca si fie ca el sa iti aline pe cat posibil suferinta.Ai primit enorm de multe mesaje...lumea iti este alaturi,poate asta te va ajuta sa treci mai usor peste aceasta drama....Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi mai departe...Tu il ai pe Luca.....unele nu il avem nici pe el.....dar speram...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
SUNT O FEMEIE IN VARSTA DE 31 DE ANI CARE A TRAIT ACEEASI DRAMA IN FEBR 2005 AVAND 21 DE SAPTAMANI DE SARCINA.COPILUL MEU(TOT FETITA AVEA HIDROCEFALIE SI MEGALOCEFALIE.A FOST CUMPLIT.DACA NU ERA FAMILIA O LUAM RAZNA.ASTA CLAR.INTELEG PERFECT CE SIMTI BIANCA,SI AVAND SI EU CA SI TINE UN ALT COPIL INCERC SA MA ALIN SI SA TRAIESC PT EL.ANDREI VALENTIN ARE ACUM 4 LUNI SI NE LUMINEAZA VIATA IN FIECARE MOMENT PETRECUT CU EL. FII TARE!CREDE IN DUMNEZEU PENTRU CA NUMAI EL NE ADUCE BUCURIILE SI MINUNILE.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Nu te da batuta............
Intr-un final iti vei revedea fetita..............
|
|
|
Mesaj de la: Ema data: Joi 7 februarie 2008
|
Sunt Ema, am pierdut o sarcina anul trecut in februarie si inca una in ianuarie anul acesta. Citind acest articol am plans si m-am identificat cu ceea ce ai simtit si tu, si totodata la gandul ca multe mame uita de sufletul ce se afla in pantecul lor, ucigandu-l ...iar altii nu stiu cum sa pastreze o sarcina...nici eu nu am fumat in viata mea, nu am consumat alcool, am respectat tot ceea ce trebuia ... Dumnezeu sa te mangaie si pe tine si pe toate mamele care au trecut prin asta. Sper ca cele care iau dreptul la viata care o au in pantec sa se gandeasca de 100 de ori inainte si sa nu uite ca intr-o zi vor da socoteala!
Multa sanatate si numai bine!
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna,am vazut emisiunea de pe b1 in reluare,culmea,la o zi dupa ce tocmai iesisem din spital,la doua zile dupa ce medicul mi-a spus, destul de senin ca sarcina mea in 8 saptamini s-a oprit din evolutie,si urmeaza chiuretajul,dar m-a <> medicul,<>, o incutajare care nu m-a ajutat cu numic.Am plins de atunci in fiecare zi de cel putin trei ori,si urasc cind mi se spune ca asa a fost sa fie.Mai am o fetita de 7 ani,care constientiza deja ca va avea un frate sau o surioara si ma intreaba mereu unde e bebe si de ce l-a luat maicuta sfinta.I-am explicat ca bebe a fost bolnav si ca maicuta Sfinta il face bine, dupa care il trimite innapoi.Am ramas cu o durere in suflet si cu un oftat care nimeni nu mi-l poate intelege.Sotul meu regreta si el,dar nu vorbeste,nu ma intreaba foarte multe si ma doare.Draga bianca,ma rog Maicii Sfinte sa te aline,sa-ti imbucure sufletul cu baietelul tau,si, poate ca intr-o zi ti-o va trimite innapoi .DUMNEZEU SA ITI DEA PUTERE SI REGRET CA A TREBUIT CA TU,EU SI CELELALTE FEMEI SA TREACA PRIN ASA CEVA.ALINA,27 ANI,SALAJ.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca
Sincer sunt alaturi de tine si imi pare rau. In prima faza nu am vrut sa iti trimit un mesaj fiindca am vazut ca au scris aproape numai doamne si ma gandeam ca eu nu am ce cauta aici dar citind mesajele primite aproape mi-au dat lacrimile si mi-am dat seama ce mare dreptate acea aseara "Nasul".
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare tare rau te-am vazut asera la b1 si am suferit tare mult auzind aceasta veste dumnezeu sa iti de-a putere sa fii sanatoasa si PUTERNICA
|
|
|
Mesaj de la: Mariana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna seara, Bianca.
Sint grele cuvintele...Tu spui ca cei de linga tine sa reactioneze, prietenii
sa aiba puterea sa te sune...
Dar este atit de greu.... pentru mine, o straina imi este tare greu sa ma exprim, dar celor care iti sint apropiati?
M-a tulburat povestea ta,m-a impresionat campania pe care doresti sa o incepi, in ceea ce priveste consilierea in spitale pentru mamici.
Iti doresc mult succes, Bianca dar sint tematoare de rateu.
Si pentru ca in tara asta, de mult timp, de foarte mult timp, multi, foarte multi medici nu mai sint OAMENI.
Sa stea asistenta sa te imbratiseze?
Sa cada medicul de pe piedestalul sau si sa spuna "imi pare rau"?
Sa vina infirmiera sa iti spuna o vorba buna?
Eu iti doresc mult, mult succes, poate totusi vei reusi,dar cred ca e nevoie de multa perseverenta, daruire sufleteasaca si nu te supara pe mine, mult tupeu,pentru a te putea lupta cu multele prejudecati ale cadrelor medicale.
Iar tie iti doresc putere,iar zimbetul frumos sa iti revina cit mai curind minunatilor tai ochi.Stiu ca nu va fi atit de repede, dar imi doresc.
Of.........sint atit de grele cuvintele.
Cu mult drag, Mariana.
|
|
|
Mesaj de la: Mona data: Joi 7 februarie 2008
|
imi plange sufletul .....pentru tine si pentru ingerasul tau......trebuie sa fi tare ....viata cu bune si cu rele merge inainte.........Dumnezeu sa aiba grija de voi
Mona
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am citit aceste rinduri cu lacrimi in ochii imi pare sincer rau si te admir pentru curajul tau de ati impartasi durerea cu multe femei care au trecut prin ce ai trecut tu
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga bianca , sunt o admiratoare de-a ta de f. mult timp, esti fffffrumoasa, dar vezi viata nu tine cont de asta. eu am slava domnului un baietel care miine implineste 9 ani. este sanatos si zic eu si fericit. stiu ca poate nimic nu o mai aduce inapoi pe ema , inteleg durerea ta , care a fost acum 40 de ani si durerea mamei mele , cind i-a murit fratiorul meu de numai 2 luni in brate , din cauza unor medici care nu au deschis policlinica la 12 noaptea cind mama a vazut ca fratiorul meu are febra f. mare. vreau sa-ti marturisesc ca desi nu l-am cunoscut , fiind primul copil al parintilor mei , eu fiind cea mai mica , niciodata nu am intrebat-o pe mama daca l-a uitat, nu pot cred ca-i deschid o rana care s-a mai cicatrizat in timp,incerca te rog de dragul lui luca baiatul tau sa fii tare , iubeste-l mai mult , nu-l fa si pe el sa sufere, stiu ca poate e greu dar incearca de dragul lui. te iubesc anca.
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca! Ma numesc Andreea si am un baietel de 5 luni azi implinite. Nu pot sa iti zic decat ca imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta! Bucura-te de ingerasul pe care il ai deja si pastreaz-o in suflet pe Emma! Viata este de multe ori cruda si aspra, insa nu-ti pierde credinta in Dumnezeu. Cearta-L ca ti-a luat minunea de fetita, nelasandu-ti timp sa te bucuri de ea, dar roaga-L sa o tina aproape de El, acolo sus in ceruri. Sunt cu tot sufletul alaturi de tine, poate ca simplele cuvinte nu au importanta in aceste clipe pentru tine, sigur nimic nu-ti poate umple golul din suflet, insa fii TARE PENTRU lUCA!!!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA
IMI PARE SINCER RAU DE DRAMA PRIN CARE AI TRECUT . NU CRED CA EXISTA VREUN CUVANT CARE SA ITI ALINE SUFERINTA. ATAT VOIAM SA ITI SPUN CA SUNT ALATURI DE TINE SI M-AI IMPRESIONAT F. MULT. AM SI EU O FETITA DE 4 ANI SI SINCER NU CRED CA MI-AS INCHIPUI VIATA FARA EA,ESTE LUMINA OCHILOR MEI SI DE ACEEA TE INTELEG PERFECT. FII TARE SI NU LASA DUREREA SA TE COPLESEASCA IL AI PE LUCA SI MERITA SA ITI INDREPTI TOATA ATENTIA SPRE EL. MULT CURAJ SI ITI DORESC MULTA MULTA SANATATE CA ESTE CEA MAI IMPORTANTA
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
nu am putut sa citesc deca primele randuri de pe site...stiu ca nimic nu poate consola o mama, nici macar Dumnezeu...poate doar speranta ca intr_o zi isi va vedea copilul in Rai...si acolo ajung copii si mamele lor...poate Dumnezeu va lasa mamele in Rai cu copii lor...pentru eternitate
dana
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna,Bianca.Nu stiu,pur si simplu ce sa spun despre drama pe care o traiesti.Nu spun nimic pentru ca in astfel de situatii cuvintele sunt de prisos, nu au nici o valoare.Am trait drama ta si o port in sufletul meu din ziua in care mi s-a intamplat acelasi lucru ca si tie(17 mai 2007),numai ca sarcina mea era la inceput.Nu vreau sa intru in detalii,vreau doar sa te ajut in campania pe care ai lansat-o,simt ca in acest fel as putea sa ma ajut pe mine.Nu pot sa trec peste tot ce m-i s-a intamplat si simnt ca niciodata nu am sa pot avea un copil al meu.Am nevoie sa fac parte din aceasta campanie si sa colaborez cu tine.Nu stiu cum se procedeaza in acest sens.MARIA,ZIMNICEA
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA SEARA BIANCA .
MA NUMESC CRISTINA SUNT DIN DAMBOVITA
TE ADMIR MULT , ESTI FRUMOASA , PUTERNICA , SA FI SANATOASA ,SA TE BUCURI DE LUCA , DE CEI DRAGI , DUMNEZEU SA TE AJUTE IN CONTINUARE ,CURAJ IN CONTINUARE
|
|
|
Mesaj de la: Geanina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ma numesc geanina si imi pare sincer rau pentru drama prin care treci,pentru durerea altor mame...Am o fetita de 8 ani,se numeste Maria Bianca.Am avut probleme la nastere ,s-a nascut cu cordonul ombilical infasurat de 3 ori in jurul gatului,a avut labele picioarelor strambe pentru ca nu a avut destul loc in burtica,ptr ca placenta a fost prea mare si groasa...dar a fost bine sau cel putin asa mi-a spus neo natologul...pana la un an si 4 luni cand am mers la psiholog si neuropsihiatru pentru ca nu vorbea,de fapt nu vorbea romaneste,caci altfel...ii spuneam chinezoaica.Mi-au spus ca are autism sau cel putin elemente autiste,retard neuropsihic usor.Nici nu am mai putut vorbi sau merge.Toate problemele au fost din cauza cordonului care nu a dat voie sa se oxigeneze bine creierul.Am facut in timpul sarcinii 8 echografii si toate au fost foarte bune,deci m-am ocupat de sarcina.Si asta pentru ca doctorita cu care vorbisem ptr nastere i-a fost frica de cezariana..Dar am avut noroc ,am gasit un medic neuropsihiatru care ne-a tratat fata ,i-am facut injectii cate 10 pe luna timp de 3 luni,pauza,iar injectii,multe siropuri,iar noi i-am fost aproape tot timpul si am ajutat-o.Acum e bine,suntem clasa aIIa, a recuperat retardul ,este chiar un copil normal,toata lumea se mira de modul in care a recuperat....Dar acum sunt o mama fericita,dar am avut si momente in care nici nu mai aveam lacrimi,cand durerea imi napadea tot corpul,nu puteam vorbi,doar ea ma insenina...Ne-a ajutat Dumnezeu...pentru ca daca te lasi in seama medicilor ....IMI PARE FOARTE RAU SI SUNT ALATURI DE TINE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
de la ALBA IULIA IMI PARE FOARTE RAU PENTRU MOMENTELE PRIN CARE TRECI SI EU SUNT MAMA!
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Mirela pe data de 13 martie 2000 am nascut prin cezariana o fetita (era cel de-al treilea copil) aveam 40 de ani. Pe fetita am numit-o Anna, era o papusa, o frumusete, o infirmiera de la spital mi-a spus ca pe micutii prea frumosi ii cheama Dumnezeu la el sa-i faca ingeri.....Sinistru...daca este adevarat este foarte dur Dumnezeu...
Cand a implinit 6 zile, Anna mea a murit dupa cel de-al doile stop cardio respirator pe care l-a avut in decurs de doua zile.
Acasa ma mai asteptau o domnisoara de 16 ani si un baietel de 12 ani, ambii foarte reusiti si foarte sanatosi, dar daca m-ar fi pus cineva pe care sa-l aleg in acel moment nu as fi putut sa renunt la niciunul...chiar daca cu Anna nu petrecusem practic decat cateva zile!
A fost groaznic, fetita mea a murit in timp ce eu eram cu asistentat care incerca sa-mi porneasaca lactatia....
In timp ce eram pe hol la usa salonului de bebelusi incercand sa inteleg ce se intampla, vedeam mame fericite, auzem plansete de bebelusi....cred ca eram foarte rea in acele momente!!!
Si eu am fost la o manastire imediat ce am iesit din spiral, m-am plans staretului ca nu am fost iubita de Dumnezeu, ca nu am pacate foarte mari, ca am pacatuit mai mult cu gandul decat cu fapta....iar atuci de ce ma uraste si ma pedepseste asa de rau? Dupa ce m-a lasat sa spun tot ce vroiam, staretul mi-a spus ca poate Dumnezeu m-a ibit prea mult si a ales o suferinta pe care a considerat-o mai usoara....! M-a intrebat cum as fi considerat daca fetita ar fi trait dar ar fi avut handicap si ar fi trebuit sa-ne chinuim si noi si ea toata viata? M-a intrebat daca atunci nu ar fi fost o pedeapsa mai mare si mai grea? Probabil ca asa ar fi fost....
Cand am ajuns acasa si a trebuit sa-i strang toate lucrurile, biberoane,carucioare, patut.....am crezut c-o sa mor, le aranjasem cu atat dragoste....Le-am strans pe toate si le-am dat la alti copilasi, toate, n-am pastrat decat o caciulita, un body si un plovaras....
Cel mai mare regret?
Ca nu i-am facut cel putin o poza!
O sa treaca durerea?
Nu!
Am fost inteleasa si ajutata?
Am fost in vizita in Iordania dupa 2 luni la cumnatul meu care lucreaza acolo si 14 zile cat am stat cumnata mea a stat nonstop cu fetita ei de 6 ani in brate si-o saruta, o mangaia....ce parere ai, am fost ajutata?
Ceva nou?
Plansetul de disperare a sotului meu...unul ascutit...la fel ca durerea....
Ce ma deranja cel mai tare?
Replica..."Asa a vrut Dumnezeu".....o urasc!
Te sarut si daca pot sa-te ajut cu ceva....orice, chiar si cu voluntariat!
****@yahoo.com; telefon ****
|
|
|
Mesaj de la: Issabelle data: Joi 7 februarie 2008
|
sunt alaturi de voi, am 27 de ani si timp de 5 ani de zile m-am chinuit sa am un copil, acum 5 luni minunea a avut loc si Dumnezeu mi-a trimis un inger, timp de 4 luni am plutit , nu mi-a venit sa cred ca Dumnezeu si-a amintit de mine, ca visele devin realitate, ca totul e BINE, dar nu a fost asa Dumnezeu si-a vrut ingerul inapoi,si m-a lasat singura, furioasa, dezamagita de tot si toate , i-am URAT pe cei care au copii si m-am intrebat cu ce am gresit eu ca Dumnezeu sa mi-l ia pe al meu.nu am raspunsuri doar intrebari ,am lacrimi, dezamagire si un GOL, pe care nu-l umple nimic.sunt educatoare,acum am grupa mica si e greu. ma rog pentru voi si suferinta voastra, sunt alaturi de voi,dar mi-e dor de puiul meu........
mesaj de la issabelle
|
|
|
Mesaj de la: Corina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca, imi pare rau pentru pierderea pe care ai suferit-o.Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si putere sa treci peste ea.Daca ai timp si rabdare du-te la un preot intelegator cu care sa vorbesti, daca nu gasesti unul de mir, incearca sa mergi la o manastire unde sunt sigura ca vei gasi un preot care sa te asculte si sa te ajute,calugarii au mai mult timp liber si mai multa rabdare, chiar daca par mai aspri.Imi pare rau ca nu iti pot recomanda pe nimeni fiindca sunt din provincie, nu din Bucuresti, dar pe mine ma ajuta mult acest lucru, mai ales spovedania.Corina A., Iasi
|
|
|
Mesaj de la: Urkon data: Joi 7 februarie 2008
|
Stimata Bianca Brad
din pacate pana acuma nu am stiut mai multe despre Dvs. decat numele,ieri v-am vazut cred ca la emisiune Nasul cu Rita Muresan,nu?Atunci am aflat si despre problema pe care a-ti avut-o.Pe mine ma pasioneaza medicina naturista,acum sunt terapeut prin joc.Cred ca cei care au trecut prin asemena probleme ,ar putea fi ajutate ;de homeopatie
Se poate sa ma contactati;
****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Rodica data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca ,
Sunt din Suceava , sunt mamica si as vrea sa ajut ca voluntar in campania ta. Te rog nu ezita sa ma contactezi in caz de nevoie ....nu stiu ...poate in cazuri din Suceava ........Sa-ti dea D-zeu putere si iti multumim ca ai fost atat de deschisa si de sincera . Te admir mult si....crede-ma ca sufar alaturi de tine.....Te rog fii tare !
Rodica
|
|
|
Mesaj de la: Silviu data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Esti cea mai puternica femeie pe care o cunosc!Te iubesc.Fi tare. Silviu
|
|
|
Mesaj de la: Nico data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca,i-mi pare sincer rau pentru ce ti s-a intamplat.Ma numesc Nico..,sunt din Prahova si am un ingeras de baietel de 11ani.In urma cu 12ani am trecut si eu prin ceva asemanator cu ce ai patit tu.Eram insarcinata in 5luni,urma sa am o fetita....dar........am pierdut sarcina.Tin minte ca era ora12,(eram internata in spital...pentru ca din momentul in care am intrat in luna a patra de sarcina au aparut si problemele),urma sa mergem la sala de tratament,dar nu am apucat sa mai ies din salon pentru ca mi s-a facut rau,tare rau si in clipa urmatoare am pierdut sarcina singura acolo in salon.Nu a durat mult,a venit asistenta,medicul...nu mai stiu foarte multe din acel moment decat ca mi-au luat fetita,pentru ca urma sa am o fetita.A fost groaznic,in fiecare zi de atunci ma gandesc la ea...pentru ca efectiv eu am fost prima care a vazuto in clipa cand am pierdut-o...Ii pusesem si nume...as fi vrut sa o cheme Andreea-Bianca.Poate asa a vrut Dumnezeu...la un an dupa cumplita tragedie am nascut un ingeras de baietel,dar mi-ar fi placut sa creasca langa surioara lui.Numai cine a trecut prin asa ceva poate sa-ti inteleaga durerea,i-mi pare tare rau pentru ce ai patit,sunt alaturi de tine chiar daca nu te cunosc decat de la televizor,si sprer ca Dumnezeu sa-ti dea puterea sa depasesti acest moment cumplit din viata ta.
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca!Ma numesc Diana si am 19 ani!Si eu am plans la emisiunea Nasul,chiar daca eu nu am trecut prin acest tip de experienta dat fiind faptul ca n am ramas niciodata insarcinata..oricum m a impesionat foarte tare povestea ta..cred ca a fost extraordinar de dureros..iti tin pumnii in continuare!Dumnezeu sa te ajute!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna ma numesc mihaela si sint o viitoare mamica am 7luni iar aseara la nasu mai facut sa pling pt. ca mai pus pe ginduri ce greu este sa pierzi pe cineva imi doresc sa ai putrea sa treci peste .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,toata ziua m-am gandit ce cuvinte sa folosesc ca sa-ti spun ca-mi pare rau pt cele intamplate.Nu exista cuvinte pt asa ceva ,asta nu poate fi descris in cuvinte,trebuie trait ca sa intelegi.Curaj,mult curaj si o imbratisare.
Eu am nascut acum 14 ani 2 fetite mici(dupa unii)-1,400kg fiecare.Pt ca am avut ciclu peste sarcina nu au putut sa-mi spuna daca eram in luna a8-a sau a 9-a.S-a presupus ca mai eram in luna a 8-a.M-am dus cu colica renala (dovedit ulterior)si mi-au facut injectii de dilatare pt ca "trebuie sa nasc".Stiau ca era o sarcina oarecum cu probleme dar nu a contat.Medicul de garda avea musafiri si nu a fost chemat la spital,iar asistentele au hotarat ca trebuie sa nasc.Am stat in travaliu(tortura)aproape 24 de ore.
Cand a sosit clipa s-a descoperit ca vin cu picioarele inainte(mai corect ca vine,pt ca nimeni nu s-a gandit ca s-ar putea sa fie 2).Doctorul m-a ajutat sa nasc si daca e adevarat am inteles ca a tras de ele,a mormait ceva si a plecat.
Asistenta m-a umplut cu tampoane ,dar a uitat de ele.S-a hotarat ca nu pot sa le dau piept pt ca sunt prea mici.Incubatorul nu functiona,s-a improvizat ceva.Mi s-a spus sa nu ma storc "pt ca nu vor trai"Aveam foarte mult lapte si nu am avut voie sa dau macar la alt copil.M-au strans la piept abia a doua zi cand deja aveam febra si pieptul super intarit.A doua zi a murit Georgiana.Am inceput sa ma mint ca astfel o sa traiasca Ioana.Eram cruda cu ele si cu mine dar ma legam de acest fir de speranta.Cand am intrebat daca pot sa ia parintii mei fetita sa o ingroape(apucasem sa le botez)mi s-a raspuns sa "am rabdare pt ca moare si cealalta si le ingrop odata".Si a murit a patra zi.Le-au ingropat odata,ca pe un caine,intr-o cutie de carton.Eu eram amortita si mi-e ciuda pe mine ca n-am fost mai tare atunci si n-am facut mai multe pt ele.
La ontrolul pt externare s-au descoperit tampoanele si nu mai spun ce a urmat.La aproape doi ani am nascut baiatul.De data aceasta m-am documentat si cand au fost la un pas sa-mi faca iar injectia de dilatare am facut scandal
Burta era foarte mare si mi s-a sugerat ca nu mi-am facut eu calculul cum trebuie si ca "trebuie sa nasc">Am tipat la ele ca nu se ating de burta mea pana cand nu le accept eu,dau scris chiar.Au vrut sa nasc pe 17 iunie.Am avut noroc de o asistenta desteapta care m-a sfatuit sa merg acasa,sa nu fac efort,sa stau cat pot de mult in pat si altele.Am ascultat-o si am nascut pe 20aug.un baiat de 4,6kg(prea mare ,sigur e HANDICAPAT).Multumesc lui Dumnezeu,nu e .Am devenit graznic de dura si de fiara .Nu suport sa-mi deschida nimeni aceasta rana,sa aduca vorba de ele.Au fost care m-au incurajat ca daca traiau,fiind atat de mici la nastere ar fi fost handicapate.Dupa ani,cand am inteles riscul nasterii cu picioarele inainte,am ajuns sa-i multumesc iar lui D-zeu ca le-a luat la El si ca nu au cunoscut rautatea oamenilor si durerea din sufletul celor cu probleme.Iti multumesc,Bianca,ca am deschis un pic cutia ,am plans si am inchis-o la loc.Am deschis-o pt tine.Te imbratisez si-mi pare rau ca nu pot fi langa tine.Curaj!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Acum 15 ani daca citeam acest articol cu siguranta spuneam ca nu e nimic, bine ca poti ramane insarcinata. Si asta pentru ca eu pret de 15 ani nu am putut ramane deloc insarcinata. Acum 2 ani eu si sotul meu ne-am decis sa infiem o fetita pentru ca timpul trecea si noi ne doream din de in ce mai mult un copil. Pe 1 februarie am adus-o acasa pe Ioana. Pe data de 29 martie 2006 am aflat ca sunt insarcinata. Un miracol de-a dreptul. Anastasia cea dea doua fetita a noastra nu mi-a creat nici o problema in timpul sarcinii. Dar nici una. Un pic mai mult lichid amniotic am avut si eu dar nu ingrijorator. Ramanand insarcinata mi-am dat seama ca oricat de mica sau mare sarcina cand o pierzi e cumplit de dureros. Cand aveam 6 sau 7 luni cineva mi-a spus de o cumatra a ei ca a pierdut sarcina la 8 luni. A fost cumplit pt a cea femeie iar nepasarea medicilor din Roman de unde sunt si eu a fost iar "la mare inaltime". Aceasta intamplare si stiind conditiile mizere din spital inca de cand o vizitam pe Ioana pina s-o iau acasa (gandacii umblau pe patutul ei nestingheriti in spital)la care se adauga si indolenta si nepasarea personalului din spitalul municipal Roman m-au determinat sa nasc la Bacau unde am descoperit mult mult mai mult interes si grija pentru femeile care se duc sa nasca acolo. Povestea mea e una din cele mai frumoase si mi-ar placea tare mult sa ti-o spun. Te simt foarte aproape si-ti sunt alaturi cu toate gandurile mele bune. Te admir pt tot ce faci si continua sa lupti pt viitoarele mamici ca e nevoie tine. Avem nevoie de tine. Poate reusesti sa aduci un pic de bunatate in sufletele medicilor.
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga mea Bianca,
nu te cunosc personal dar te imbratisez cu tot sufletul si iti marturisesc ca am plans cand am auzit prin ce ai trecut.E tare trist... dar iti trimit gandul de a nu deznadajdui si de a crede ca Dumnezeu te iubeste mult.In suferinta il cunoastem cu adevarat si El iti va da puterea sufleteasca de a trece peste toate; si sunt convinsa ca iti va darui ceea ce iti vei dori.Prietenii, parintii, fratii pot dezamagi si trebuie sa-i iertam...singurul care nu ne dezamageste este Dumnezeu.El stie ce e mai bine pentru noi...si ne da ceea ce ne este de folos chiar daca noi nu vedem rostul a ceea ce ni se intampla.Eu cred ca ar trebui sa mergi la un duhovnic...iti recomand unul.Te rog sa te duci.Manastirea Caldarusani....il cauti pe Parintele Vichentie..te rog...du-te acolo!Vei fi primita cu dragoste! Vei vedea!Eu sunt psiholog..si cred ca cea mai buna terapie pentru suflet este marturisirea in fata lui Dumnezeu a greselilor noastre.Bianca...crede-ma iti spun cu toata inima mea ca vei afla raspunsuri la intrebarile tale.Te imbratisez!Anca
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca ,am doar 23 de ani , nu sunt casatorita dar sunt impresionata de ce ai povestit aseara la B1 ,eu mi-am pierdut talal in urma cu 4 ani si a fost ceva cumplit pt mine. Pot spune ca inteleg suferinta prin care treci si ma bucur k tu ai putut sa scrii ceva despre aceast lucru prin care ai trecut. In acele momente si eu am fost o alta persoama . Socul a durat 1 1/2 an ,timp in care am fost o alta persoana. Cred ca mi-ai dat si mie o lectie sa me exteriorizez, sa-mi traiesc momentele pt ca nu poti mai tarziu ,sa-ti plangi tatal ,fiul , fiica, mama sau pe oricine drag. Felicitari ,eu am invatat ceva aseara de la tine , sa fiu puternica asa cum si tu esti .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga mea Bianca,vreau sa te asigur ca de cand am aflat de aceasta cumplita perioada care ti-a fost data sa o traiesti ,nu mai am liniste...Eu nu sunt inca mama desi incerc de ceva timp...unii spun ca de prea putin...altii ca de multisor...dar eu simt acea frustrare datorita faptului ca imi doresc un copilas care sa imi umple bratele si sa ne lumineze casnicia...Imi este mult prea greu sa imi imaginez cum as putea rezista fara sa imi pierd mintile daca as trai drama ta...ESTI O FEMEIE PUTERNICA si poate de aceea Dumnezeu te-a ales pe tine si tot Dumnezeu o sa te rasplateasca inzecit pentru durerea ta chiar daca nimic nu va compensa durerea si puiul pierdut! Exista legea compensatiei.Sa crezi in ea.Iti doresc multa sanatate ,putere si virtute.Iar cand te simti sleita de puteri ,priveste-l pe Luca.Are nevoie de tine asa cum si tu ai nevoie de el!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ştiu ce poate simţi o mama, ştiu ce înseamnă durerea ,ştiu ce înseamnă să-ţi pierzi un copil , şi să treci prin alte două încercări aproape identice . A doua naştere a fost o fetiţă după un an şi două luni dupa naşterea primului meu băiat, Sebastian, bucuria a fost mare ,dar au început multele probleme care au devenit pe parcurs singura noastră prioritate.Născută cu megacolon,cu chin am reuşit să ajung la 7 luni pentru a putea fi operată.Din provincie ,am ajuns la Bucureşti la Grigore Alexandrescu chiar dacă era pe vremea lui Ceauşescu . medicii s-au purtat foarte ,foarte bine, si răbdători cu mine...restul nu mai conta ci doar speranţa că am să ajung să o duc acasă sănătoasă.După două intervenţii am venit acasă fericiţi şi ....nu adurat decât un an când s-a pornit o hemoragie internă foarte mare ,trimisă la timp de un medic din oraşul nostru mic ,la spital judeţean unde aşteptam ,aşteptam să văd ce se întâmplă,am fost trimise în salonul mamelor .După un timp nu am rezistat să nu o văd ,ştiind că la Bucureşti am stat o lună şi jumătate internată,dormind pe un scaun,lângă incubator, şi acum nu-mi dau voie,am mers în salonul ei şi era singură, era liniştită ...dar am observat ceva, era prea transpirată şi ea a mai trecut prin astfel de momente ,am stigat,am ţipat să vină cineva ,Avenit şi mi-a explicat că nu au putut să-i găsească vena şi de aceea nu aprimit sânge.Luată atunci pentru ai prepara o venă,am văzut prin uşa între deschisă că nu mai curgea nici sînge când a tâiat-o...după puţin timp au venit şi mi-au adus cerceii ...pentru că murise.Medicul care a fost de gardă a făcut totul pentru a vedea cauza morţii...în urma analizelor făcute la Fundeni am ştiut că viaţa noastră va fi un calvar..am riscat şi ştiind că orice copil vom avea ,vom avea mari probleme,dar nu-l puteam lăsa singur pe fiul nostru ,Sebastian, singur la părinţi...poate am fost putin egoistă ,După doi ani am născut o fetiţă mare,sănătoasă ,dar cu aceleaşi mari probleme de sângerare.Am ştiut ce avem de făcut de câte ori se pornea o hemoragie ,uneori săptămânal ...uneori lunar când cu băiatul când cu fetiţa noastră, Silvia. Anii au tecut ,acum băiatul este medic, fetiţa va deveni peste doi ani tot medic şi îşi vor lua în mână viaţa familiilor lor,şi poate vor avea norocul lor,să aducă bucurie părinţilor care au fost nedespărţiţi de ei .Prea mult dar mie îmi face bine descărcarea sufletească ,lacrimile când îmi vin , nu mă feresc să arat prin ce am trecut .Viaţa de întăreşte ,necazurile mai mult ,dar te unesc deopotrivă...
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna sunt Dana si am 17 ani.Stiu ca sunt mica si mai am de mancat pana am sa ajung sa am o familie dar...vazand ca se dezbate acest subiect la tv am fost fff impresionata.Poate acum inteleg mai bine cand imi spune mama vedeti aveti grija sa veniti sanatosi acasa si chestii dinastea....Am citit asta seara despre drama ta pe sait si ce pot sa spun decat ca iti doresc mlta sanatate pt tine si fam si sa te bucuri de baiat si...sper ca Dumnezeu te va ajuta sa iti aline durerea caci sunt constienta ca ea nu va disparea niciodata.Te pupik dulce
|
|
|
Mesaj de la: Horia data: Joi 7 februarie 2008
|
Stimata Doamna Bianca Brad,
Inainte de toate marturisesc ca am citit cu deosebit interes tot ceea ce este scris mai sus, emotia care a insotit aceasta lectura fiind una imensa. Intamplator sau nu, activam in acelasi mediu, eu fiind regizor de teatru liric. Poate si datorita acestui fapt realizez poate mai bine drama prin care treceti. Primiti va rog toata stima mea pentru modul distins si discret cu care faceti fata acestui moment coplesitor. Sunt barbat, nu am copii, deci departe de mine de a trece prin astfel de momente insa imi imaginez ca este ceva cumplit. Ador insa copiii. Existenta mea se datoreaza tot unei drame, am avut un fratior care a murit la sase ani in urma unei operatii pe cord( malformatia data de la nastere) iar mama mea nici acum la trecerea a 40 de ani de la cel eveniment nu este impacata cu soarta , desi la 2 ani de la moartea fratiorului meu m-a nascut pe mine.Faptul ca am un fratior pe care nu l-am cunoscut imi creaza evident un sentiment de durere , asa ca imi pot imagina ca acest sentiment este mult amplificat in cazul unei MAME. Stimata Doamna, doresc sa va spun ca in orice actiune pe care doriti sa o intreprindeti, actiune in care as putea sa va fiu de folos puteti conta pe sprijinul meu sincer si neconditionat. Nu stiu unde si cum as putea sa imi fac cunoscute datele de contact. Primiti va rog stimata Doamna Bianca Brad, marele meu respect. Horia ****
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca iti doresc din toata inima sa ramai la fel de frumoasa
sufleteste cum ai dovedit-o acum cind desi treci prin niste clipe ce nupot fi
intelese deplin decat de cineva care atrecut prin asa ceva ai iesit in fata si te gindesti cum sa ajuti de-acum inainte si pe altii!Esti o invingatoare!Iti doresc sa poti sa-ti gasesti linistea sufleteasca si sa reusesti sa traiesti
frumos desi cred ca durerea nu va trece niciodata!Iubeste-l pe Luca,iubeste-ti sotul si spune-i cita nevoie ai de el pentru ca sunt sigura ca si el sufera la fel de mult ca tine !Iti doresc sanatate si sa te impaci cu D-zeu fara sa te mai simti vinovata pentru nimic!Te imbratisez cu drag si-ti doresc tot binele din lume! Dana Zalau
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt si eu o mama care si-a pierdut copilul.S-a intamplat in anul 1994,cand dupa doi ani am ramas insarcinata,dar avand probleme cu o menstruatie neregulata nu am stiut ca sunt insarcinata,am fost la un control ginecologic acuzand dureri de burta,mi s-a ziz ca am o raceala si mi-a dat tratament cu un antibiotic puternic,eu de fapt eram in prima luna de sarcina.dupa alte doua luni am fost din nou la acelesi medic,daca il pot numii asa,atunci m-a internat sa imi faca o ecografie la care a vazut chist ovarian,a doua zii eram deja pe masa de operatie,ne fiind anesteziata total am auzit cand cineva a spus"nu mai taiati domn`doctor e sarcina nu chist".In nemernicia lor nu au recunoscut niciodata ca nu mi-au scos nici un chist,dar nu conta eu eram fericita ca o sa am un copil pe care il asteptam de mult timp.Am avut o sarcina normala,cu controale,ecografii ,toate fiind ok,a venit si ziua nasterii spre nenorocul meu acelasi dr.de garda m-a last o jumatate de zii sa ma chinui fara sa i-a hotararea de a-mi face cezariana cu toate ca stia ca trecusera doar cinci luni de la prima taietura,pana cand o alta d-na dr.i-a zis direct sa faca ceva macar sa o considere ca pe o compensatie pt.greseala facuta cu luni in urma.a doua zii aveam sa aflu ca baiatul meu avea o malformatie la inimioara,a urmat trimiterea la Timisoara unde avea sa mi se dea condamnarea,nu se putea face nimic,si nici nu se putea stii cat va trai.E groaznic de dureros sa traiesti cu frica ca la orice moment cand te uiti spre copilul tau el nu va mai respira.Aveam cosmaruri in noptile in care adormeam ca ma trezesc si nu mai respira.Emult de povestit si trist,am crezut ca o sa mor si eu,dar in acelesi timp refuzam sa cred ca este adevarat,Bogdan-Cosmin,asa l-am botezat acolo in spital,se dezvolta normal,nu zicea nimeni ca este condamnat la moarte,de ziua mea la o luna si ceva de la nastere mi-a facut cel mai mare cadou din viata mea:mi-a zambit,poate o sa se spuna ca fiind asa mic nu e posibil dar eu si acum vad acel zambet,era singurul cadou pe care era sa il primesc in aceasta viata de la copilasul meu.A trait trei luni,dar acasa am stat doar in ultimile doua saptamani,a murit in pat langa mine,de fapt a adormit si nu s-a mai trezit.Toata aceasta drama s-a intamplat multumita acelui medic care mi-a dat acel tratament,am fost mult timp suparata pe dr. pe viata,destin chiar pe D-zeu.din cauza socului si a supararii,mai ales ca eu fiind prin spitale am incercat sa imi ascund durerea fata de fam.si fata de cei din jur,m-am imbolnavit de hipotiroidism care a dus si la alte dereglari,dar cea mai grea consecinta a fost ca nu am mai ramas insarcinata niciodata.dar cea mai mare problema a mea a fost ca din frica nu am putut niciodata sa iau hotararea de a face un tratament in acest caz,imi spuneam ca daca prima data din cauza unui nefericit de tratament luat fara voie s-a intamplat nenorocirea,ca sa fac cu buna stiinta un tratament iar la final sa se intample din nou ceva rau mai bine ma consolez cu aceasta soarta de a nu avea niciodata un copil.Dupa atatia ani in care am mai povestit aceasta nenorocire,acum iti multumesc Bianca ca mi-ai oferit acest prilej de a o scrie ca pe o carte,si surprinzator parca ma simt mai usurata,am plans si aseara la emisiune,dar am plans si azi cand am citit randurile tale,nu sunt o persoana care stie sa dea sfaturi,calitatea mea este de a stii sa ascult,tot ce pot face este de a-l ruga pe D-zeu sa iti dea putere de a merge mai departe,sanatate si bucuria de a-l avea pe Luca sa iti umple sufletul ranit.Aceasta tragedie de viata s-a intamplat in orasul Petrosani iar eu ma numesc Adriana
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca ma numesc Ioana si am 18 ani si sunt din Brasov am urmarit emisiunile de pe Euforia sh de pe B1 TV si vreau sa iti spun ca m-a impresionat profund drama prin care ai trecut.Sunt o adolescenta care incearca sa isi faca un viitor,o adolescenta care la randul ei viseza sa aibe o familie si multi copii si de aceea pot sa spun ca m-a cutremurat povestea ta si a milioanelor de femei care trec printr-o asemenea tragedie.Vreau sa te felicit pentru verticalitatea,optimismul si puterea de care dai dovada tu si CELELANTE FEMEI.Am incercat sa ma pun in locul vostru si sa-mi imaginez daca se poate prin ce ati trecut si totusi mintea mea si sufletul meu nu isi imagineaza.Este clar ...nu putem sa ne punem in locul vostru si nu ne putem nici macar imagina prin ce ati trecut si mai ales cum aveti totusi puterea sa mergeti mai departe.Va admir foarte mult..nu mult extrem de mult!!!!!! si ai dreptate axact cum ai spus in emisiuni trebuie sa faceam ceva cu sistemul sanitar romanesc trebuie sa ajutam aceste femei sa treaca mai usor peste suferinta.Este inuman ce se intampla in spitalele si maternitatiile din Romania cum medicii lasa femeile sa nasca singure si mai alesc comportamentul barbar pe care il au fata de ele.Am citit comentariile care au fost postate aici si m-am ingrozit n-am crezut ca un medic care este om la randul lui poate sa se comporte in asemenea hal cu un alt om...este inuman!!!!!!! Trebuie sa ajutam aceste femei trebuie sa ne ajutam intre noi..trebuie sa vorbim,trebuie sa ascultam,trebuie sa intelegem,trebuie sa actionam!!!!!!!!! Te pupu cu mult respect si iti doresc multa sanatate si mult succesc in campanie!!!!!!! Esti o femeie care are dreptul sa planga sa rada sa sufere atat timp cat este nevoie pentru ca asta iti cere sufletul tau!!!!!!!! Daca este nevoie de ajutor ma ofer si eu cu darga inima voluntara adresa mea de email este ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Violeta data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Ma numesc Violeta si sunt din Tecuci.Aseara am pierdut emisiunea "Nasul" dar acum am reusit sa o vad in reluare. Imi exprim si eu parerile de rau si incurajarile si felicitarile care au fost postate pana acum. Recunosc, eu nu pot spune ca stiu sau inteleg prin ce treci. Eu nu am reusit sa ma bucur decat 10 saptamani de bebelusul meu, pt ca la primul echograf, cand asteptam sa vad micuta viata din burtica mea, am primit o veste cumplita: sarcina oprita in evolutie ( era prea mic pt varsta sarcinii si nici nu i se auzeau BCF-urile). Imediat am vorbit cu logodnicul meu si am sunat alt medic, pe doctora cu care colaborasem profesional , la desfasurarea unor campanii, deci ne cunosteam. Cu parere de rau si doctora mi-a dat aceeasi veste ( dupa aia ma consultat si al 3-lea medic- acelasi diagnostic).
Asa ca a trebuit sa fac un avort terapeutic, fiindca bebe era mort de 3 saptamani. Au trecut 2 saptamani de atunci si chiar daca toti cei din jur, inclusiv alti 2 medici ginecologi (si 2 echografe) pe care i-am consultat ( asta ca sa fiu sigura de diagnostic!), barbatul pe care-l iubesc si care ma iubeste ( acum am realizat merea iubire dintre noi!), rude, prieteni au incercat, fiecare dupa puterile lor, sa ma ajute sa trec peste...
Daca am reusit sa regasesc speranta, azi, citind povestea ta si a celorlaltor mamici am realizat ca frica nu m-a parasit. Acest bebe a venit fara sa fie programat, chiar nu ne gandeam la ideea de a ramane insarcinata acum, chiar daca eu de 2 ani astept clipa asta ( atunci mi-am facut toate analizele prenatale si am ales si numele viitorului copil, o fetita, MARIA). Dar eu sunt dintr-un mic oras din Moldova unde in septembrie inundatiile ne-au distrus casele si au pus la grea incercare viata noastra si sanatatea: in octombrie am fost la medicul meu ginecolog sa-mi fac testul Babes-Papanicolau ( pe care-l fac in fiecare an, de cand mama mea a murit de cancer de col uterin) si sa vorbesc cu medicul daca faptul ca am stat aproape O noapte in apa pana la brau si apoi cateva zile in mal, incercand sa mai salvam ce se putea din casa noastra. Analizele au iesit bune, eu nu aveam probleme dar mi-a dat sa fac 10 fiole de moldamin, deoarece aveam ovarul stang putin inflamat. Ne-am protejat in perioada fertila 9 asa am considerat eu atunci) dar surpriza... pe 15 decembrie am facut un test de sarcina (in urma unor simptome) care a iesit pozitiv. Nu pot descrie fericirea mea de atunci, imi tot spuneam ca Dumnezeu mi-a luat mama, casa dar mi-a trimis in loc un barbat bun, sensibil si iubitor si acum copilasul mult asteptat.
Dar nu a fost sa fie! Acum am stat mult si ne-am gandit, si am decis ca intai sa ne facem toate analizele (cele facute in timpul sarcinii sunt bune). Am aflat ca in analizele prenatale tb incluse si mycoplasma, ureaplasma si CITOMEGALOVIRUSUL, apoi de identificarea unor anticorpi responsabili de oprirea in evolutie a sarcinii: Anticorpii antifosfolipidici (anticardiolipinici şi anticoagulantul lupic). Stiam ca eu am Rh negativ iar iubitul meu pozitiv, dar ne-am informat si stim ca se face control pe toata perioada sarcinii si daca sunt probleme se fac dozari de anticorpi.
In mare asta e povestea mea! Ce vreau sa spun e ca uneori nu tb sa-i lasam numai pe medici , sa ia ei decizii in numele nostru. Unii mi-au spus ca informarea asta uneori poate fi daunatoare, dar eu nu gandesc asa. In momentul in care decidem sa avem alt bebe, macar voi fi facut tot ceea ce a tinut de mine. Voi merge la medic inca din momentul in care aflu ca sunt insarcinata, acum am fost la primul control la 6-7 saptamani, iar la echo la 10 saptamani.
Iar relatia cu medicii, asistentele o putem schimba si noi. Nu ai incredere intr-un medic, cauti altul cu care poti vorbi deschis nu numai despre lucrurile frumoase ci si despre framantari, indoieli, deznadejdi.Si dupa mine cel mai important lucru e sa-ti dea informatii, sa stii cu ce te "lupti", sa stii ce ai de facut in viitor, cum poti inlatura aspectele negative. Eu o consider o dovada de respect! Recunosc ca eu, in scurta perioada de graviduta, am fost tratata cu blandete, chiar daca "vestea oribila" mi-a fost data direct si fff clar: " Imi pare rau, dar e sarcina oprita in evolutie. 99%, nu-i gasesc bataile inimii".
Si eu m-am gandit,de atunci, ca pot face ceva pentru cele care , asemeni mie au trecut prin experienta aceasta sau prinr-una mult mai dificila, mai dureroasa.
Sunt psiholog, acum lucrez intr-un liceu, dar urmez cursuri de specializare ca terapeut de cuplu si familie. In orasul meu colaborez cu medicii specialisti,organizand diferite campanii de informare si de prevenire. Cunosc femei si barbati care au trecut prin experiente asemanatoare, sunt colegi, prieteni sau numai simple cunostinte. Eu cred in puterea acelor "grupuri de sprijin", cred ca numai comunicand si primind ajutor, respectand dreptul fiecaruia de a suferi si de a-si manifesta durerea in felul luireusim sa trecem, atat cat se poate, peste.
Cred ca ma opresc aici, eu am plans cat am avut nevoie, chiar si pe strada, si le spun si celorlalti sa planga daca simt nevoia, fara frica si rusinea de a fi priviti de cei din jur dezaprobator sau mais tiu eu cum!
Acum iti doresc si tie ce-mi doresc si mie: sa treci asa cum simti si stii tu cel mai bine peste durere, sa te bucuri de baietelul si de logodnicul tau, sa te bucuri de amintirea "pustoaicei" tale ( mi-a placut cum i-a spus moderatorul, asa-i spuneam si eu bebelusului meu)si sa ai puterea sa duci pana la capat ceea ce-ti propui sa faci.
Cu multa dragoste, Violeta
|
|
|
Mesaj de la: Avi data: Joi 7 februarie 2008
|
Am uitat sa te imbratisez , sa ma dau un pas in spate si sa te las sa te cuibaresti langa sufletul meu, sa-ti sarute durerea si zambetul de durere.
Bratele mele in jurul sufletului tau cu iertare de indrazneala.
Daca ai nevoie de mine in campanie, ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare rau. stiu ca e putin spus dar traim in Romania .Si eu am trecut de 2 ori prin situatii asemanatoare ma doare sufletul sa-mi aduc aminte.Te-am plans pe tine dar cred ca in acelasi timp m-am plans pe mine. E greu .Sufletul meu tremura de frica sa nu se intample nimic cu Flavius care este toata viata mea si care din cauza unor cadre medicale de la o operatie de polipi am ajuns sa-i facem transplant de cornee la SZEGET .Noroc ca acolo sunt medici dar si oameni cu suflet .
|
|
|
Mesaj de la: Adina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am 35 de ani, sunt necasatorita, nu am copii, dar intr-o zi imi doresc sa simt bucuria de a fi mama. Ai dreptate, e foarte greu sa spui ceva unei mame care si-a pierdut copilul si chiar daca nu ai simtit niciodata bucuria graviditatii, a nasterii si bucuria de ati vedea copilul crescand, asta nu inseamna ca nu intelegi. Cred ca durerea tuturor mamelor este cumplita, si, intr-devar nu pot decat sa iti spun ca imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamlat si ma rog lui Dumnezeu sa iti dea putere in continuare. Sa fiti sanatosi, puternici si sa ai grija de Luca. Adina
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
MARIA,RM.VALCEA M-A IMPRIOSIONAT GESTUL TAU.SUNT MAMA,AM UN BAIAT DE ZECE ANI SI DACA I S-AR INTAMPLA CEVA N-AS MAI PUTEA TRAI.AM AVUT O SARCINA CU PROBLEME DAR IN MATERNITATILE NOASTRE DOCTORII SUNT INTERESATI NUMAI DE BANI.CAND AM AJUNS ACOLO DOCTORUL M-A CONSULTAT SI A PLECAT.AM ASTEPTAT PANA DIMINEATA CAND A VENIT ALT DOCTOR.AM GASIT O ASISTENTA CARE M-A INVATAT CUM SA SA MA DESCURC SI AM REUSIT SA NASC.COPILUL A AVUT MICI PROBLEME L-AU PUS LA INCUBATOR CU PERFUZII.NIMENI NU MA AJUTAT DECAT DACA DADEAM BANI.ALT COPIL N-AM MAI FACUT DIN CAUZA REPULSIEI PE CARE O SIMT CAND MA GANDESC CAT AM SUFERIT ATUNCI.TIE BIANCA MACAR T-I S-A VORBIT FRUMOS ,AI PUTUT SA PLANGI IN LINISTE ,AICI T-I SE VORBESTE URAT ,RAMAI DEZUMANIZAT.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Nu sunt inca mamica dar imi doresc nespus de mult sa fiu si ma rog la Dumnezeu sa fiu intr-o zi. E cumplit ceea ce am citit si am vazut, o durere imensa, nemarginita pe care am putut sa o resimt in cuvinte si in acele imagini de pe youtube, Dumnezeule Mare nu as dori si nu doresc absolut NIMANUI sa treaca prin asa ceva dar din pacate este REALITATEA. Eu am 25 de ani si in randul fetelor, respectiv femeilor din jurul meu am vazut probleme, pe perioada sarcinii si ma intreb de ce???? Oare ce se intampla, de ce sunt atatea cazuri cu probleme?? Ar trebui facute studii, sondaje in randul tinerelor pentru a se identifica pe cat posibil motivul aparitiei unor astfel de probleme. BIANCA TE ADMIR SI TE FELICIT PENTRU PUTEREA PE CARE O AI CAT SI PENTRU CEEA CE FACI!!!!! Dupa parerea mea din punct de vedere medical nu vom afla niciodata DE CE? Din punct de vedere spiritual depinde de fiecare cat si de credinta fiecaruia, parerea mea este ca viata noastra este in mainile lui Dumnezeu, cu totii avem un destin si probabil pe unii dintre noi ne ia mai devreme acolo SUS langa EL, tocmai pentru a ne menaja de rautatile si suferintele traite printre pamanteni. Cat despre tratamentul care este aplicat in maternitatile din Romania, nu am cuvinte sa il descriu, sunt unii in sistem care lucreaza efectiv ca robotii, oameni fara sentimente si sper ca acum prin ceea ce faci BIANCA sa reusesti sa schimbi ceva dar te avertizez VA FI GREU si ai nevoie de sprijinul tuturor celora care impartasesc aceeasi parere cu tine!!! In mod sigur din punct de vedere spiritual, nici nu se pune la indoiala ca orice copil aflat in situatia prezentata de tine merita a fi ingropat si vazut si alintat de parintii sai macar pentru cateva momente,momente de neuitat in viata oricaruia. Pentru mamicile care au trecut prin asa ceva, inainte de a incepe orice fel de terapie trebuie sa inceteze sa se mai intrebe DE CE? DE CE EU?? Eu una te felicit pentru credinta pe care o ai in Dumnezeu pentru ca EL este cel care ti-a dat putere sa lupti si sa induri atata suferinta, de neinchipuit!!!! Trebuia in mod obligatoriu ca la nivel de sistem sa exista in orice maternitate psihologi pregatiti pentru astfel de situatii si nu numai. In ceea ce privesc prietenii, comportamentul lor poate fi in unele cazuri justificat dar un lucru se stie practic PRIETENII LA NEVOIE SE CUNOSC si doar atunci ai ocazia sa iti dai seama cine iti poate fi alaturi sau nu in momente cu adevarat GRELE!!! Cu lacrimi in ochi te felicit din nou pentru puterea de care ai dat dovada si sunt convinsa ca FETITA ta este mereu langa tine si iti e calauza in tot ceea ce faci, iar ei ii e bine acolo sus unde e un INGERI care vegheaza deasupra ta si o va face MEREU!!!
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
nu mai au rost cuvintele ...sunt de prisos,dar viata merge mai departe.pari o femeie puternica si esti frumoasa.am si eu doi copii un baietel si o fetita pe care ii iubesc enormsunt vita mea fi tare bianca fi tare gindeste-te ca puiul tau este sus, pentru ca DUMNEZEU are nevoie de ingeri,si te priveste si nu vrea sa te vada trista poate v-a venii innapoi intr-o zi cind tu o vei chema si v-a fi linga tine .indreapa-ti privirea asupra baiatului tau si o vei vedea si pe printesa ta.sunt multe meme care au trait drama ta si din anumite motive nu pot sau nu vor sa mai vorbesca despre asta.te sarut si ai grija de tine si de luca...te saruta mirela **** din timisoara
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare rau de pierderea pe care ai avuto bianca si sper ca dumnezeu sa iti dea putere sa mergi mai departe impreuna cu baietelul tau luca si dumnezeu sa te ajute sa fi puternica in continuare ,imi pare nespus de rau
|
|
|
Mesaj de la: Lidia data: Joi 7 februarie 2008
|
Aseara am urmarit emisiunea "Nasul" si m-a impresionat foarte mult ceea ce ai spus tu, Bianca.
Am terminat un postliceal pentru asistente si am facut multa practica pe sectia ginegologie.Am vrut sa vad si eu intr-o zi cum se face un avort; dar de atunci am ramas socata.Infiemiera de acolo mi-a zis ca fatul se arunca la wc si se trage apa.Aseara ma gandeam uni cu cata usurinta is "arunca" propriul copil
la wc si alti cu cat drag il asteapta si din pacate nu mai e...
Dumnezeu sa va intareasca pe voi toate mamicile care a-ti trecut printr-o asa mare tragediei.Lidia-viitoare mamica Sper
|
|
|
Mesaj de la: Rodica data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca.Sunt Rodica din Sibiu.Imi pare sincer rau.Iti inteleg durea.Totul se prabuseste in jurul tau si simti ca nu mai ai pentru ce sa traiesti,te simti inutila.In anul 2002 mi-a murit primul copil,un baietel.Acum 2 ani mi-a murit al doilea,o fetita.Pe fetita am tinut-o in brate minute bune,nu vroiam sa-i dau drumu din brate,desi stiam ca-i moarta,asi fi tinut-o o vesnicie in brate.Alt copil nu stiu daca voi mai putea avea,eu avand steritate gr.2.Ambele sarcini le-am avut cu tratament intens.De atunci plang nencetat zi si noapte si nimic si nimeni nu poate sa mi de-a inapoi pe cei doi ingerasi ai mei.Mult curaj Bianca,tu mai ai un copilas,eu nu am decat credinta in Dumnezeu.
|
|
|
Mesaj de la: Avi data: Joi 7 februarie 2008
|
Se numeste Ioana, a plecat in 26 noiembrie 1996 , are zambet de inger , dragoste de copil si a adus doruri multe. S-a nascut prematur7 luni si a trait 2 saptamani - a luptat sa fie cu noi........nu a mai putut......si au ascuns-o in scutece dupa o usa intr-o camera rece si mica. Au trecut-o ca avorton dar avea certificat de nastere.si au ars-o. Nu am putut uita nimic, nici macar o secunda din cele 2 saptamani, nici bucuriile , nici durerile, dar sunt atenuate.
Am lupus , RH neg si nu mai am copiii - a fost ultima sansa dar.am auzit.o sa mai faci ca esti tanara, poate e mai bine asa ca daca avea probleme...dar nu mai este ea.
CAND ITI MOR PARINTII ESTI ORFAN
CAND ITI MOARE SOTUL ESTI VADUVA,
DAR CAND ITI MOARE COPILUL NU MAI AI NICI MACAR NUME....DOAR DOARE.
Sa nu uitam sa le spunem La multi ani de fiecare data, sa le spunem ca inca ii iubim si nu i-am uitat.
Felicitari si putere suflet minunat.
Nimeni nu ar fi stiut ce mult iti iubesti fetita daca ar fi trait.
Sanatate
avi
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt viitoare mamica si am plans din tot sufletul la cele ce ti s-au intamplat!sa stii ca NICOLE e linga DUMNEZEU si EA de acolo va va proteja de toate relele de pe pamant!uneori Domnul ne incearca credinta,si iti pui 1 milion de intrebari de ce tocmai"mie"?de exemplu eu am fost diagnosticata la 24 de ani cu o tumora hipofizara,proaspat licentiata si proaspat casatorita!cred ca ma intelegi ce am simtit cind d-na doctor,foarte relaxata mi-a spus ca asta e!a urmat un lung tratament de 5 ani,pare-se ca s-a oprit tumora sa mai creasca!au urmat inca 3 ani de cura a organismului iar acum ma rog la DUMNEZEU sa fie bine!din pacate nu am avut sprijin si intelegere din partea celor apropiati,sunt foarte dezamagita de ei,dar nu arat ci merg inainte orice s-ar intampla!SPERANTA moare ultima!traieste in suflet cu MAREA SPERANTA.ANCA-BRASOV
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Soramea Adriana era o fiinta delicata deosebita de o sensibilitate aparte traia in lumea aceasta si parca era din alta lume... de fapt sora mea a murit la 37 de ani si iti inteleg pierderea pentru ca durerea este mai mult decit poti spune decit poti explica iti dai seama ca timpul ti-a jucat o farsa ca exista un timp al tau pe care nu l-ai perceput ca fiind al tau si ai fi putut face mai mult ai fi putut opri , suspenda pagina aceea care nu trebuia sa fie . iarta-ma poate ca nu trebuia sa vorbesc despre durerea mea dar este prima data cind simt ca cineva imi stie durerea , in fata caruia imi pot deschide sufletul.
|
|
|
Mesaj de la: Cecilia data: Joi 7 februarie 2008
|
Sincer........ imi pare foarte rau!Daca pentru mine este greu si dureros doar citind randurile tale nu cred ca durerea ta poate fii masurata.
Ma rog la Dumnezeu sa iti dea sanatate si putere sa poti lupta in continuare.Si asa cum ai spus chiar tu acum esti vegheata de sus de ingerasul tau Emma.
Curaj si multa sanatate tie si familiei tale
cecilia
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca !sincer iti spun imi pare nespus de rau si ma rog pt tine si pt a ta fetita .suntem alaturi de tine .condoleante!Andreea S
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna!Sunt foarte socata de tot ceea ce s-a intamplat,regret enorm de mult ca a trebuit sa treci prin asa ceva!Eu sunt un viitor medic si stiu ca sunt multi alti medici care nu ar trebui sa fie,dar sunt pt ca le permite sistmul din tara!Iti doresc putere multa,fericire alaturi de cei dragi inspecial de Luca!Cu drag,
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt si eu mama unie fetite de 1 an si sase luni este nascuta pe 15 august, la sarbatoare mare, este esenta vietii mele, imi doream enorm de mult un copil si a venit putin cam greu ca au fost ceva probleme dar bunul Dumnezeu a fost alaturi de mine si m-a ajutat, acum ma consider un om implinit, imi este foarte greu sa ma gandesc la ce este in sufletul tau, dar trebuie sa fii puternica pt Luca, sa stii ca eu nu am vrut sa mi se spuna la ecografie ce este(daca este fata sau baiat) si in momentul in care am aflat ca este fata am simtit ca-mi iese inima din piept de fericire. pe fetita o chiama Timeea Maria, iar daca ar fi fost baiat Luca Marian, aseara la emisiune am plans si acum in momentul in care scriu ochi imi sunt plini de lacrimi, nu vreau sa te intristez dar este ceva sincer, iti urez multa sanatate si putere sa poti trece peste toate cele ce te-au facut sa traiesti aceasta drama, MULTA PUTERE.
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ne pare foarte rau sotului meu si ficei mele si mie ia are 8 ani este lumina ochilor mei noi iti dorim multa sanatatate siputere sa mergi mai departe .eu mi am piedut mama anul trecut si mergand la biserica am invatat sa nu intreb de ce ?si sa accept vointa lui DUMNEZEU GEORGIANA **** SI FIICA MEA DANIELA
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna seara.Sunt profund impresionata si marcata de tot ceea ce am citit.Nu am trecut prin asa ceva, am doar 22 de ani, insa nici nu vreau s ama gandesc ca as putea trece prin asa ceva.Anul trecut am fost la un fel de conferinta in care s-a vorbit despre avort si acolo am aflat ca inca din primele saptamani fatul are toate organele dezvoltate si inimioara ii bate inca de la inceput.De aceea Dumnezeu considera avortul pacat, pentru ca, chiar nenascut, acel copil traieste.(dar tot El iarta acest pacat daca intr-adevar ne caim si ne cerem iertare)
Eu nu vreau sa va spun decat atat:stiu ca uneori Dumnezeu poate parea nedrept, dar nu este.Doar ca El priveste lucrurile altfel decat noi.Cred ca Dumnezeu priveste lusrurile din punctul de vedere al vesniciei si cu siguranta copii ajung MEREU la El, unde, daca credem in El cu adevarat ajungem si noi intr-o zi si atunci nimeni si nimic nu ne mai poate desparti.Mi-ar placea sa va pot spune ceva care sa va ajute, dar in general ma pricep mai mult sa ascult decat sa spun ceva.Insa as vrea sa va spun ca Dumnezeu e mare si El va fi langa dumneavoastra sa va dea putere.El niciodata nu ingaduie sa trecem printr-o incercare fara sa fie langa noi sa ne sustina daca ii cerem ajutorul(Dumnezeu spune in Epistola catre Evrei"Niciodata n-am sa te las;cu nici un chip nu te voi parasi).Eu cred cu toata fiinta in Dumnezeu si cred ca numai in El putem gasi sprijin, alinare, speranta, putere.O sa ma rog pentru dumneavoastra sa va dea El puterea sa mergeti mai departe.
Diana
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca,
ma bucur ca Dumnezeu nu ti-a dat doar chip frumos ci ti-a dat si un suflet pe masura...Inteleg si nu inteleg drama ta pentru ca am pirdut doua sarcini dar in primele 4luni si stiu durerea pierderii unui copil...dar sa il ai in miinile tale, un ingeras dormind...Bunul Domn Isus sa-ti dea mingaiere pentru ca numai El poate.
Fac parte dintr-o fundatie care ofera consiliere si ajutor mamelor cu sarcini nedorite sau femei care au trecut prin trauma unui avort.Vad aproape zilnic disperarea unora si panica altora dar si bucuria de neimaginat a celor care aleg sa fie mame,ca sa nu vorbim de enorma mutumire care o simtim noi cei care nu facem mare lucru decit ca existam.
Cred ca datorita faptului ca s-a nascut cinva o fetita Emma Nicole,care are o mama curajoasa cu inima mare, lucrurile au inceput sa se schimbe in maternitati, in atitudinea Bisricii(de orice confesiune)si chiar si in noi romani de rind care invatam ca compasiunea trebui si exprimata...
Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine,pe Luca,pe logadnicul tau.
mariana
cu bucurie pot sa-ti dau e-mailul meu daca pot fi de folos
****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca numele meu este Maria si sunt insarcinata in 2 luni ,am citit toate povestile trimise de oameni din toata lumea si sunt ingrozita dar nu putem decat sa avem speranta in Dumnezeu , nimic nu este intamplator si in viata toate au locul si rostul lor .Durerea este mare chiar daca este vorba de persoane din jurul tau cei care o stiu cel mai bine sunt aceeia care au trecut prin aceasta experienta dar si cei care iubesc copiii.Eu nu stiu ce as face pentru ca imi doresc enorm sa am copiii si sa traiesc sentimentul matern , sa imi strang copilul in brate .Te felicit pentru curajul pe care il ai sa impartasesti durerea ta cu noi toti, este un lucru de admirat si cred ca toata lumea ar trebui sa aiba curajul sa spuna lucrurilor pe nume . Aceste cazuri au mai existat , de ce oameni refuza comunicarea sper ca toate acestea sa se schimbe mai ales ca traim intr-o lume asa zis moderna. Multa putere sa poti trece peste aceasta suferinta si sa dea Dumnezeu sa realizezi ce ti-ai propus.
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce,are El lucrarea LUI cu fiecare dintre noi,nu se misca o frunza in vant fara voia SA,toti trecem prin incercari mai mult sau mai putin dureroase asta nu trebuie sa ne faca sa ne indepartam de EL ,ci mai mult sa ne apropie!Nu stiu cat ajuta faptul ca biserica boteaza sau nu copiii nascuti morti sau face slujbe de pomenire dat fiind faptul ca nimeni nu se naste decat din DUH si apa!ceea ce conteaza cel mai mult este sa ne schimban noi,sa devenim mai buni ,sa luam totul ca o lucrare de mantuire a LUI pentru noi!este dureros sa pierzi un copil,cumplit,dar Dumnezeu ne intareste si tot ceea ce vei face va fi spre binele omenirii,poate asta a si fost rostul sacrificiului fetitei,sa indrepte lumea prin glasul mamei!MIHAELA
|
|
|
Mesaj de la: Delia data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!Sunt Delia,29 ani.Acum sase ani am pierdut o sarcina in Londra!Durerea a fost sfasietoare , mi-am smuls par din cap,in speranta de a simti o durere mai mare decat pe aceea pe care o simteam deja, plangeam zi si noapte . Nu am uitat si durerea este la fel de mare si acum.De atunci nu am mai ramas insarcinata , desi doctorii imi spun ca sunt sanatoasa.
Iti multumesc ca mi-ai dat sansa sa ma descarc!
Imi pare rau, ma doare inima pt ce ai patit!
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
|
bianca...imi pare rau pt tot ce s-a intamplat...ma numesc andreea si am un baietel de un an si jumatate.am vazut cata lume ti-a scris.sunt sigura ca nimic din aceste mesaje nu-ti va alina durerea.nu am nici o experienta neplacuta,dar sunt mama si mi-am dorit enorm copilul pe care il am.si sunt convinsa ca nu exista durere mai mare decat sa-ti pierzi copilul...indiferent de varsta lui.e ingrozitor.sunt sigura ca oricat mi-as imagina cum ar fii,realitatea bate imaginatia.nu am cuvinte...as vrea sa-ti spun atatea dar nu sunt in masura.pur si simplu am vrut sa ma alatur si eu pe celor care ti-au inteles durea si chiar daca nu ne cunoastem te admir pt puterea pe care o ai sa depasesti aceste clipe si sa vorbesti despre ele.curaj...!
|
|
|
Mesaj de la: Ralucutzza data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am vazut si aseara emisiunea la nasu ...se cunostea cum intr o fiinta asa firava ca tine se ascunde o durereff mare....vroiai sa plaingi dar nu puteai poate ca dummnzeu a ales sa fie asa....ia acolo te iubeste si te va iubi mereu pt ca u esti mama eisincere condoleante(ralucutzza!(
|
|
|
Mesaj de la: Luminita data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ma numesc Luminita, am citit despre suferinta ta, iar lacrimile mi-au udat obrajii, sunt si eu mama a doua fetite si inteleg prin ce ai trecut si mai treci inca, durerea nu poate fi descrisa in cuvinte, iar daca suferinta ar avea un nume acela ar fi Emma Nicole, ingerasul tau cel scump.Doar timpul mai poate vindeca ranile adanci, dar nu fara a lasa o cicatrice urata in suflet.La noi in Romania, din pacate suntem victimele unui sistem sanitar sarac, prost administrat si fara interes pentru semenii nostri.Am fost martora la un caz similar, cind am nascut-o pe fiica mea cea mare, unei paciente i-a murit copilul in burta, la 9 luni, numai din cauza ca nu a avut bani pentru "miluirea" medicului, care a lasat-o sa se chinuie ca un martir, pana ce a fost prea tarziu, cordonul ombilical ii luase farama de viata fiului ei. Iti doresc multa sanatate tie si familiei tale, mult noroc in campania pe care ai lansat-o!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
www.Leben ohne Dich (e un site din Germania ce trebuie vizitat)
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Joi 7 februarie 2008
|
O data o femeie si-a pierdut pruncul nenascut la doar cateva luni de sarcina,avea o mare credinta in D-zeu si dupa acest eveniment neplacut mereu plangea si Il intreba in rugaciuni pe D-zeu, de ce a permis sa i se intample asa ceva?....Dar intr-o noapte femeia a visat ca era in cer printre un grup de copilasi si aveau fiecare in manuta cate o lumanare aprinsa...iar unul statea intr-un colt si plangea....acel copil a atras-o fff mult...ca un magnet....era ceva special in el ...s-a apropiat de copil si l-a intrebat de ce plange? Iar copilasul i-a raspuns: plang pt ca tu esti mamica mea si de cate ori tu plangi mie mi se stinge lumanarea si nu pot sa ma alatur celorlalti copii; te rog mamica nu mai plange, nu-ti dai seama ca lacrimile tale imi sting lumanarile..?...Visul i s-a parut atat de real incat din acea zi femeia nu a mai varsat o lacrima!
Si mereu ii aparea in vis un copilas care mereu radea si era fericit!
Gabriela
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca sunt georgiana din bc si sunt alaturi de tine chiar daca in acest moment ne vom cunoaste datoriat acestei povesti cutremuratoare pe care o traiesti iti doresc multa putere de a trece peste tot ce ti sa intamplat.
iti doresc multa sanatate tie si lui luca va pup dulce
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
fiecare trecem prin anumite momente in viata destul de dificile si pt copii sunt destule lucruri neintelesedar de ce dumnzeu in momente de fericire ne ia ce avem mai drag ?de ce meritam sa suportam durerea uneiii pierdeeri
|
|
|
Mesaj de la: Rodica data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ma numesc M Rodica.in ziua de 9 octombri 2003 intr-o zi ploioasa de toamna la ora 9 dimineata s-a intamplat tregedia vietii mele si a tuturor celor apropiati mie, intr-un accident de masina fratele meu in varsta de 19 ani a murit... Si acum imi este foarte greu sa vorbesc despre asta,dar aseara am vazut emisiunea cu dumneavoastra si am sunat-o pe mama mea sa se uite si ea(eu sunt in alt oras la facultate) pentru ca inca sufera si nu a renuntat inca la doliu. asi vrea sa schimb cu ceva aceasta situatie, dar nu imi sta in putere mai ales ca acum sunt departe de ea si singura ei alinare a ramas sora mea de 13 ani care s-a maturizat in 2 minute, la varsta de 9 ani...Mama mea nu a reusit sa ii ofere si ei copilaria care i-a oferit-o fratelui meu si mie, si asi dori sa schimb cu ceva aceasta situatie, dar cum???? ajuta-ma daca poti si nu cer ajutor pentru mine ci pentru sora si mama mea. adresa mea este ****@yahoo.com si asi dori sa fie vazuta de toata lumea, si asi dori sa aud sfaturi de la orice persoana. Imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat, nu mi-am putut stapani lacrimile cand am auzit povestea ta e tragic dar nu sunt in stare sa dau sfaturi, doar sa iti spun ca imi pare sincer rau...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt sigura ca de acolo de sus emma te priveste si-ti va da putere sa mergi mai departe.pentru tine,pentru luca si pentru taticul ei.fii tare si sa nu uiti niciodata ,acum mai mult ca oricand, ca "cineva" ,acolo sus te iubeste... Ai grija de tine.
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
Maria 58 ani Bucuresti, Joi 07.02.2008
Cu mult drag te-mbratisez, ca durerea sa-ti diminuez.
Dumnezeu sa-ti dea sanatate si putere,
Sa depasesti mai usor marea pierdere.
|
|
|
Mesaj de la: Magda data: Joi 7 februarie 2008
|
|
esti o persoana minunata te apreciez pentru ceea ce esti si faci vei trece peste toate cu bine
|
|
|
Mesaj de la: Magda data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca, Am vazut aseara la B1TV drama ta si nu am putut dormi. Mi-am amintit si de necazurile si suferintele mele care au avut un final fericit in cele din urma, dar stiu ce inseamn sa-ti tremure sufletul pentru copilul din tine. Iti multumesc pentru site-ul creat si iti multumesc ca existi pentru noi toate care am suferit si putem impartasi gandurile noastre cele mai tainice. Ti-am scris si povestea fetitei mele, nu stiu daca a ajuns oricum felicitari si curaj. Gandurile mele sunt cu tine si te port in rugaciuni. Fie ca Emma Nicole sa te indrume in drumul tau. Sper sa schimbi cat mai multe lucruri gresite.
Numai bine si pe curand.
Magda ****, PItesti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
socant!!!sunt alina si am 2 copii minunati!!! un baietel de 8 ani si o fetita de 2 ani. cu fetita am avut probleme in timpul sarcinii, dar cu ajutorul lui dumnezeu am scapat cu bine!!! sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste asta!!
|
|
|
Mesaj de la: Stefania data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am 33 ani si sint mama unei fetite de 13 ani,an urma cu 8 ani si 6 luni am dat nastere unui baietel superb ."ACUM EL E INGERAS" dar nu pot uita asta niciodata ca el nu mai este printe noi ,toti spuneau ca sint tinara si mai fac ca mai bine sa iniplat acum si nu mai tirziu si asa mai departe .Sint alaturi de tine si imi pare sincer rau pt pierdera si suferinta ta ,"INGERASUL TAU ESTE CU TINE TOT TIMPUL" Si eu am fost furioasa pe " PARINTE" CA NU A VRUT SA AI FACA BOTEZ , DAR CU TOATE CIND AI FACEAM BAITA PUNEAM AN CADITA AGHIAZMA SI IAM SPUS ,DAR TOT DEGEABA NU STIU CE LEGI DAU PREOTI IN ZIUA DE AZI.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ai incredere in Dumnezeu te rog.iti doresc tot binele din lume.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Ca orice inceput dă dificultate(dar maximum)! Nu ma vaicaresc, mi-am sters si lacrimile...si-ti spun direct si raspicat..ca si eu am trecut pe langa (si scriu cu toată responsabilitatea), pe langa!
Dar nu neapărat trebuie sa fi femeie, sa simţi, sa înţelegi..când poate un vis,izvorât din cele mai fireşti, normale porniri, din tot ce aveai mai bun şi eşti...s-a spulberat!...
O întâmplare foarte aproape de identiate cu drama ta, trait-a şi Elena, colega mea de la gardă! Am fost printre cunoscuţii care n-a găsit resurse să fi deschis vre-o dată nici chiar la nivel de aluzii, subiectul!
Am plâns alături de prietena mea, când puiul câzut din cuib,astă vară, n-a mai respirat! Acum suntem pe punctul de-a nu ne mai cunoaste!
Dar sensibilitatea e...si naşte drame!
Poveste ta m-a făcut să-mi amintesc că şi îngerii plâng.
Mai aveam destule să-ti zic, dar timpul nu mă mai lasă!
Ceea ce am observat, şi cred, e faptul că eşti un om fain şi puternic!
Nimic despre Dumnezeu, deocamdată!
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ma numesc roxana...imi pare atat de rau!! dumnezeu o sa-ti dea puterea de care ai atata nevoie!! nu am copii si nu cred ca pot sa t inteleg p deplin dar am citit randurile tale si imi dau seama prin c treci!! mama mea ma blesteama si mereu imi zice ca-i pare rau ca m-a facut.. ca mai bn ma lasa sa mor cand eram mica... ma doare rau cand aud cuvintele astea si mi-au ramas in minte mereu... cand ma uit la ea numai la asta ma gandesc .. nu pot sa ma mai apropii de ea ca de o mama ... o iubesc ca e mama mea dar nu pot sa uit si sa iert c imi zice mereu... !!!!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Sandra data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ITI SCRIU ascultind melodia in memoria lui ema , lacrimez si pling si pentru primul meu copil pe care l-am pierdut la 12 saptamini ,chiar daca nu l-am simtit si nu l-am vazut la eco sa sti ca am suferit mult am simtit ca am pierdut ceva , ceva al meu ,ceva din mine ceva ce avea sa-l tin in brate ,o viata ....dar chiar daca dumezeu mi-a dat doua fetite minunate sa sti ca de multe ori ma gindesc la sarcina pierduta ,ma gandesc ce avea sa fie ,o fetita dulce cu ochii mari si negri sau poate un baietel, baietelul pe care nu il am.Au trecut 4 ani de atunci si inca ma mai gindesc si sunt sigura ca ma voi gindi toata viata si nu e asa cum spune ''lumea'' atunci ,ca faci altul .nu te m-ai gindi ca trece ,iti spun ca nu trece niciodata si ma rog la Dumnezeu sa iti dea putere si sa iti aline pe cat e posibil suferinta.TE IMBRATISEZ CU DRAG ALATURI DE TINE ANETA DIN TIMIS/SANDRA
|
|
|
Mesaj de la: Angy data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna bianca,iti inteleg foarte mult durerea,am trecut si eu prin asa ceva acum 9 luni.In spitale medicii nu te incurajeaza decat iti zic lasa ca esti tanara si poti sa faci altu asa iti zic......Nici macar nu te lasa sa iti vezi copilasu mort ca sa nu ramaii cu trauma asa iti zic.Eram asa de bucuroasa ca vio fi si eu mamica da nu mi-a fost sa fie,am avut o sarcina frumoasa,m-am simtit bine pana in ultima clipa si.....La necripsie mi-au zis ca ar fi avut malformatie congenitala la inima,dar nu ii cred pentru ca eu am facut echo4D si era bine sanatos ii batea inima ca la unh aviator.Incerc sa trec peste suferinta asta dar nu pot sa le vad pe mamele care isi plimba copilasii prin oras ma doare sufletu.
Ce pot sa iti zic ca sunt alaturi de tine iti las adresa mea de e-mail ****@yahoo.com
Te imbratisez cu drag si numai bine
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
Am urmarit cu sufletul la gura emisiunea, chiar daca era i nreluare, si apoi am te-am vazut si pe Antena 2, imi pare rau ca ai trecut prin asta. Acum am o fetita de 1 luna si 3 saptamani, s-a nascut exact la un an dupa ce am pierdut o sarcina de 2 luni, era mica intr-adevar, dar era ceva acolo, era o minune, mai ales ca ne doream un copil enorm...am suferit amandoi si eu si sotul meu, mai ales ca venea dupa perioada Craciunului...dar am trecut cu bine pana la urma peste moment...mare influenta a avut-o asupra mea Dr Chazli Fawaz, un medic extraordinar de la spitalul din Cernavoda, care m-a incurajat si care a vorbit cu mine intr-un fel pe care nu pot sa-l definesc, ma bucur ca exista astefel de medici, felul in care m-a luat in brate dupa ce ne-a zis rezultatul ecografiei, felul in care ne-a incurajat si felul in care i-a vorbit sotului meu...mare om
Am suferit enorm atunci si inca mai sufar dar ma bucur ca totusi Dumnezeu nu ne-a uitat si ne-a daruit o minune la un an dupa ...
Iti doresc sanatate multa si fie ca suferinta ta sa fie alinata.
Andreea, Medgidia
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca,
este foarte trista povestea ta..indurereaza pana la lacrimi...
de multe ori in viata pierdem persoamne dragi,poate asa ne este scris,fiinte..care lasa in urma lor un gol imens...chiar daca acesti oameni pleaca de langa noi...in ceruri sau in alte locuri..ei raman in inimile noastre,de unde nimeni..niciodata nu o sa poate sa ni-i ia...e dureros sa stii ca pentru unii viata e asa scurta..ca unii nici nu ajung bine sa vada lumina zilei si mor..dispar..dar in realitate..Dumnezeu ii ia de langa noi pentru ca are nevoie de ingeri,si ca sa ne arate ceva..nimic in viata nu e intamplator..toate au un sens,chiar daca acest sens..doare foarte tare...
imi pare nespus de rau pentru cee ce ti s-a intamplat..si iti doresc multa forta si curaj sa treci peste..pastreaza-ti ingerasul in inima..pentru ca..asa cum am spus..de acolo nu ti-l poate lua nimeni..nici macar Dumnezeu...nu uita ca te priveste din ceruri si isi doreste sa te vada fericita...
cu mult drag,Diana,ploiesti
|
|
|
Mesaj de la: Camelia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca-te admir foarte mult si imi pare rau de ceea ce ti s-a intamplat(sa pierzi un INGERAS..).Iti doresc tare mult ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa mergi inainte, sa fii sanatoasa pentru ingerasul care il ai acasa-Luca si sa fii alaturi de mamele care trec prin aceeasi drama.Eu inca nu sunt mama,desi am 12ani de casnicie, si imi doresc tare-tare mult, dar inteleg prin ce treci.Iti strang mana si....sa fii tare.Camelia din Pitesti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
am aflat de povestea ta din revista taifasuri, apoi te-am vazut pe euforia tv...
iti urez tie si tuturor celor care au trecut prin asa ceva multa putere sa depasiti momentul. Doamne ajuta!
|
|
|
Mesaj de la: Magdalena data: Joi 7 februarie 2008
|
DRAG BIANCA SUNT ALATURI DE TINE,AM VIZIONAT ASEARA EMISIUNEA , AM PLAS ,STIU CE INSEAMNA SUFERINTA.SI EU AM SUFERIT MULT,DAR NU AM SPUS LA NIMENI,M-AM RETRAS IN RUGACIUNE ,M-AM IZOLAT .AM OCHII PLINI CE LACRIMI SI ACUM DUPA CEVA TIMP.AM CAUTAT RASPUNSURI,UNDE AM GRESIT.AM INCERCAT SA DEPASESC,DAR NU SINGURA.SUNT FOARTE IMPORTANTE PERSOANELE DIN JURUL NOSTRU,DAR CEI CE STIU SA IUBEASCA , CARE AU SUFLET, CARE STIU SA TE INTELEAGA, CARE TIN LA NOI CU SINCERITATE.DAR TREBUIE SA NE AJUTAM SI NOI, SA STIUM SA NE BUCURAM DE O RAZA DE SOARE, DE O FLOARE DE LUCRURILE MARUNTE, DE O FAPTA DE SUFLET. CEL MAI INALTATOR SENTIMENT SI CEL MAI NOBIL ESTE IUBIREA SI IERTAREA.PT ACESTEA NOI AM VENIT AICI SA INVATAM SA IUBIM NECONDITIONAT, SA IERTAM , SA AJUTAM , SA DARUIM
DIN TOATA INIMA. SUFERINTELE SUFLETESTI NU SE POT DESCRIE IN CUVINTE. . . .CUVINTELE SUNT PREA MARUNTE . . . . .DUMNEZEU SA-TI ADUCA PACEA SI LINISTEA SUFLTEASCA. TE ROG SA AI GRIJA DE TINE SI DE CEI DRAGI.
DIN TOATA INIMA MAGDALENA. ORADEA
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca!desi nu am inca un puiut iti simt parca durerea de cate ori ma gandesc la povestea ta...dar trebuie cu totii sa mergem mai departe...pentru ca exista in viata noastra cel putin o persoana pentru care merita sa luptam cu destinul...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
socant!!!sunt alina si am 2 copii minunati!!! un baietel de 8 ani si o fetita de 2 ani. cu fetita am avut probleme in timpul sarcinii, dar cu ajutorul lui dumnezeu am scapat cu bine!!! sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste asta!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, toata admiratia o am fata de tine, intotdeauna mi-ai placuta si imi vei placea in continuare, din inima iti spun ca imi pare nespus de rau prin ce ai trecut,am plins intr-una citind tot, m-am cutremurat, si eu sufar enorm pt. un nepotel care nu poate merge singurel si nici nu poate vb. are deja 3 ani, ma doare cand il vad asa si imi pun foarte multe semne de intrebare cum va fi atunci cand voi dori sa am un copil mai ales cu sistemul sanitar.Iti doresc mult curaj in ceea ce ti-ai propus.Anonim 23 ani
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,numele meu este valy si impreuna cu sotia mea ne-am uitat aseara la nasul si am plans impreuna caci nu poti sa nu plangi cand un copil pleaca intre ingerii din cer.Daca am inteles bine urma sa nasti in Germania unde s-a nascut si fiul nostru David(3 ani)si stim in ce conditii se intampla acest eveniment-conditii normale- si am auzit intamplari din maternitatea din Brasov si alte maternitati din tara unde nu se intampla "NORMALUL" ci anormalul, unde doctorii si moasele si asistentele te trateaza ca pe ...nu gasesc cuvintul.Prietena noastra a patit asta dupa ce i-a murit fetita in maternitate, (nascuta vie), s-a rugat de asistenta s-o schimbe ca facuse pe ea si nu a fost bagata in seama pana nu a venit cineva din familie sa "doneze" ceva in buzunarul de la halat.Ma intreb cum pot fi cadrele medicale atat de inumane aici in Romania si de ce oare?Pt bani?Vrem sa mai facem un copil si ne gandim cu frica, noi locuind in Romania acum.Ne pare rau pentru suferinta ta si.... nu exista consolare.Vreau sa mai spun tuturor parintilor, multumiti Bunului Dumnezeu pentru sanatatea voastra si a copiilor vostri in fiecare clipa in care o puteti face si faceti-o cat mai des, caci atunci cand sunt cei mici bolnaviori ne-am dori sa darame casa cu prostiile lor, numai sa nu-i mai vedem suferind. Bianca,iti dorim multa putere si sanatate familiei tale.
|
|
|
Mesaj de la: Valy data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,numele meu este valy si impreuna cu sotia mea ne-am uitat aseara la nasul si am plans impreuna caci nu poti sa nu plangi cand un copil pleaca intre ingerii din cer.Daca am inteles bine urma sa nasti in Germania unde s-a nascut si fiul nostru David(3 ani)si stim in ce conditii se intampla acest eveniment-conditii normale- si am auzit intamplari din maternitatea din Brasov si alte maternitati din tara unde nu se intampla "NORMALUL" ci anormalul, unde doctorii si moasele si asistentele te trateaza ca pe ...nu gasesc cuvintul.Prietena noastra a patit asta dupa ce i-a murit fetita in maternitate, (nascuta vie), s-a rugat de asistenta s-o schimbe ca facuse pe ea si nu a fost bagata in seama pana nu a venit cineva din familie sa "doneze" ceva in buzunarul de la halat.Ma intreb cum pot fi cadrele medicale atat de inumane aici in Romania si de ce oare?Pt bani?Vrem sa mai facem un copil si ne gandim cu frica, noi locuind in Romania acum.Ne pare rau pentru suferinta ta si.... nu exista consolare.Vreau sa mai spun tuturor parintilor, multumiti Bunului Dumnezeu pentru sanatatea voastra si a copiilor vostri in fiecare clipa in care o puteti face si faceti-o cat mai des, caci atunci cand sunt cei mici bolnaviori ne-am dori sa darame casa cu prostiile lor, numai sa nu-i mai vedem suferind. Bianca,iti dorim multa putere si sanatate familiei tale.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
M-am uitat intamplator la emisiunea Nasu....am citit povestea si de pe site,si parca tot nu imi vine sa cred ca poti purta 9 luni sau mai putin,in tine un inger....care la vinalul drumului sa nu poate fi printre cei dragi.
E ingrozitor....si este ceva inacceptabil faptul ca in Romania noastre nimeni nu ia initiativa si nu face nimic pt ai modela pe medici in astfel de situati.Nu am fost gravida si sper sa am si eu doi copii...Inteleg durerea oicarei femei trecute prin asa cv si cred ca este cumplit,suferi si atn cand puiul tau de 5luni de exemplu este racit si are febra dar atn cand sti ca e mort......e groaznic si ma bucur ca cine a avut puterea sa isi povesteasca cele intamplate,mai ales o persoana care face parte din lumea publica.
Oricum asa ceva nu poti uita,si nu se va uita niciodata,dar e bn sa sti ca cineva oricand de sus cineva drag tie iti va fi aproape mereu.
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
Bună, Bianca !
Numele meu este Mihaela. Dă-mi voie să îţi spun pe nume, să te consider o prietenă, căci aşa îmi pot deschide mai uşor sufletul.
Îmi pare extrem de rău pentru pierderea ta. Cuvintele sunt atât de lipsite de conţinut atunci când e vorba de a susţine pe cineva în momente grele. Ştiu asta pentru că am trăit şi eu astfel de momente.
Dacă îmi dai voie şi îmi poţi acorda puţin din timpul tău, voi începe cu începutul. Mai am puţin şi împlinesc 40 de ani. Sunt la a doua căsnicie, care este realmente un vis devenit realitate. Am un soţ cu totul şi cu totul special. Un OM aşa cum rar întâlneşti în viaţa asta.
După o mare dezamăgire vizavi de prima căsnicie, după 6 ani de la divorţ şi după nişte relaţii nereuşite, bunul Dumnezeu mi-a dăruit cel mai mare noroc din viaţa mea. Mi-am întâlnit jumătatea. Căreia simt că îi sunt şi eu jumătatea. Trăim sentimente şi lucruri pe care nu credeam că le poţi trăi cu adevărat. Clipe cu adevărat speciale.
Dar, am împărtăşit şi dureri neînchipuit de mari. Ne-am cunoscut în anul 2000, ne-am căsătorit în iunie 2002 şi imediat după nuntă, a apărut prima mare durere. La nuntă eram însărcinată, dar nu am ştiut în acel moment. Imediat ce am realizat lucrul acesta m-am dus fericită la o doctoriţă ginecolog. Din păcate, după un prim control,
într-o dimineaţă m-am trezit sângerând puternic, şi… asta a fost tot. Avort spontan. M-a durut îngrozitor sufletul, dar mi-am spus că poate a fost un accident. Poate emoţiile nunţii, poate stress-ul, poate…
Spre sfârşitul anului 2002 am rămas din nou însărcinată. Îţi imaginezi fericirea mea şi a soţului meu. Îşi dorea tare, tare o fetiţă. Din secunda în care am realizat că sunt însărcinată, am încercat să uit ce s-a întâmplat în vară, să-mi spun că a fost doar o întâmplare, am încercat să am un moral bun. Şi bineînţeles, am mers la doctoriţa ginecolog la care fusesem şi prima oară. O doamnă cu suflet mare, o mămoasă, un om care m-a încurajat tot timpul. Evident că i-am urmat toate indicaţiile, am luat toate tratamentele prescrise, am făcut tot felul de analize, ba chiar mi-am supus soţul unei lungi perioade de abstinenţă sexuală, întrucât în sufletul meu exista o mică teamă cuibărită în suflet : “Doamne, să nu se întâmple ceva”.
Totul a mers bine până când am intrat în 15 săptămâni, când într-o dimineaţă
m-am trezit cu o sângerare. Mi-am sunat imediat doctoriţa care m-a sfătuit să mă internez imediat la maternitate. Am uitat să spun că locuiesc în Ploieşti. M-am internat, doctoriţa a venit şi m-a consultat imediat după raportul de gardă, dar a trebuit să stau până la prânz ca să mi se facă ecografie, căci la acel moment, în maternitatea din Ploieşti era un singur ecograf pe secţia în care eram internată, care îţi imaginezi cât era de ocupat. Programul la ecograf era doar pânâ la ora 14, şi să te ferească Sfântul să te fi “apucat” ceva după această ora, vreo durere ceva, căci nu mai aveai acces la aparat.
Datorită relaţiei bune pe care o aveam cu doctoriţa, am beneficiat de un tratament “special”. Mi s-a administrat timp de 3 zile Gravibinon (un medicament scump) pentru a încerca stoparea unui avort spontan. Spun special, întrucât celorlalte paciente, colege de suferinţă, aflate în acelaşi pericol ca şi mine, li se administra No spa şi Diazepam. După tratament şi după internare, am avut concediu medical.
Scârbită de condiţiile mizerabile din maternitatea din Ploieşti şi de limitarea pe care o manifestau atât doctorii, cât şi asistentele, gen “lasă, dragă, că femeile au născut dintotdeauna”, am hotărât să îmi găsesc un doctor din Bucureşti care să îmi urmărească sarcina pe parcursul ei.
Ţin minte şi acum ziua în care am fost în cabinetul unui medic ginecolog din Bucureşti, dotat cu ecograf performant pentru acea vreme şi cu sondă vaginală. Mi se părea o minunăţie şi mi-am spus că, slavă Domnului, am nimerit pe mâini bune.
Ţin minte şi acum că era într-o zi de vineri, atunci când cu ajutorul ecografului, mi-am văzut copilaşul format. I-am văzut inimioara bătând. Nu cred că e cazul să-ţi spun ce senzaţie extraordinară trăieşti în acele momente. Doctorul a spus că totul este în ordine, că sarcina e bine dezvoltată pentru vârsta gestaţională (16 săptămâni), mi-a schimbat tratamentul şi am plecat spre casă. Pluteam, nu alta! Faptul că îmi văzusem atât de clar copilaşul, că îi văzusem inimioara pulsând, a fost cel mai mare dar pe care îl poate primi o mămică în devenire.
A venit week-end-ul, fericirea mă copleşea şi îmi spuneam că totul este în ordine. Vreau să îţi spun că în tot acest timp, de teamă şi sfătuită de doctoriţa din Ploieşti, eu şi soţul meu nu am făcut dragoste. Mă chinuia gândul că îl “pedepsesc”, dar convenisem cu el că mica noastră minune e mai importantă, că merită sacrificiul.
Doctorul din Bucureşti mi-a spus că e o prostie şi că nu e cazul să îmi mai “chinui” soţul astfel.
În acea perioadă a vieţii noastre soţul meu lucra la schimburi, iar în săptămâna aceea era schimbul 2. Eu eram în continuare în concediu medical. În lunea aceea, având în vedere cele spuse de doctorul ginecolog din Bucureşti, am făcut prima oară dragoste de când eram însărcinată. Soţul meu a plecat la serviciu, iar pe la orele 18, a început să mă doară mijlocul. Era iarnă, de fapt dacă stau să mă gândesc, peste câteva zile se împlinesc 5 ani de când s-a întâmplat, caloriferele erau calde şi m-am apropiat cu spatele de acesta, sperând că mă va lăsa durerea. Apoi am făcut un duş şi a început să mă doară pe sub burtică. Nu ştiam atunci, dar acelea erau contracţii. Am sperat că atâta vreme cât nu există o hemoragie care sa îmi dea ceva de bănuit, că atâta vreme cât iau tratamentul recomandat pentru a ţine sarcina, nu trebuie să mă panichez. Din nefericire, spre miezul nopţii, durerile au devenit de nesuportat. Când a sosit soţul meu de la servici, a fost nevoit să cheme Salvarea. Nu era timp de ajuns în Bucureşti. A venit o Salvare, o Dacie break, fără spătar la bancheta din spate, “dotată” cu o asistentă, nu cu un doctor, deşi soţul meu spusese clar la telefon care sunt problemele mele, care atunci când m-a văzut, mi-a spus că nu are ce sa-mi facă, că ea e doar asistentă şi că nu poate face altceva decât să mă transporte la maternitate. Doamne, mai bine luam un taxi, căci în Salvare, în ciuda durerii care mă chinuia, a trebuit ca şi eu şi soţul meu să ne ţinem de scaunele din faţă. Asistenta m-a predat la Internări, mi-a urat baftă şi dusă a fost. Asistenta de la internări a chemat doctoriţa de gardă. Înainte să vină aceasta, mi-am amintit că am o fostă vecină din copilărie care era tot asistentă la maternitate. Am întrebat de ea şi, minune, era de gardă ! A coborât, a vorbit cu doctoriţa de gardă şi a rugat-o să aibă grijă de mine.
Doctoriţa, cu ochii cârpiţi de somn şi cam deranjată de ora “nepotrivită” la care a trebuit să mă controleze, mi-a spus că e totul în ordine, că nu este colul deschis şi m-a trimis pe secţie însoţită de prietena mea asistenta. Soţului meu, evident nu i-au dat voie să stea cu mine. Pe el l-a trimis acasă spunând că totul e în regulă.
Din nefericire, la acea dată eu nu aveam telefon mobil. De acasă am plecat cu pijama, cu halat, cu lenjerie intimă, cu medicamentele, cu absorbante şi, evident cu bani.
La indicaţiile doctoriţei de gardă mi-au făcut nu ştiu ce injecţie şi m-au lăsat într-o rezervă unde mai erau alte două femei. Mi-au spus să mă aşez pe partea stângă, să stau liniştită căci vor trece durerile şi că nu este nici un pericol. Am încercat să stau cuminte în pat, dar durerile se înteţeau pe măsură ce trecea timpul. Mi-a venit să vomez, ceea ce am şi făcut, m-am deranjat la stomac şi m-am dus în mai multe rânduri la baie (nu spun ce greu îmi era, având în vedere condiţiile infecte de la baie, să îmi fac şi o mică toaletă locală după aceea, de jenă ca nu cumva să fie nevoie de un control şi să mă fac de râs în faţa doctorului).
Pe măsură ce trecea timpul, simţeam că ceva nu este în ordine. M-am dus la asistenta de gardă de pe secţie şi i-am spus ce simt. Evident că am deranjat-o din somn şi m-a certat, mi-a spus că “fac fiţe”, că nu mă poate durea aşa cum povestesc, întrucât doctoriţa de gardă a scris în fişa de internare că am “col închis”. Deci, nu mă putea durea aşa cum povesteam. Ci doar făceam fiţe. Închipuie-ţi, NU aveam voie să mă doară astfel, deoarece “doamna doctor a scris în fişă col închis”.
A trebuit să mă întorc în salon şi să încerc să stau cuminte. În tot acest timp durerile se înteţeau, am început să mă plimb pe culoarele spitalului, întrucât mă jenam să deranjez somnul doamnelor însărcinate din rezerva în care stăteam. La un moment dat am simţit cum mi s-a rupt apa şi am “deranjat-o” din nou pe domnişoara asistentă. Care, ce crezi că a făcut în loc să cheme doctorul de gardă ? M-a urcat pe masă şi m-a consultat. Ea!!! Şi mi-a spus că nu e nimic, că e totul în ordine şi că trebuie să mă întorc în salon şi să aştept până dimineaţa când va veni doctoriţa mea.
A mai trecut ceva timp şi la un moment dat am simţit şi am văzut cum pantalonii de pijama mi se umplu de sânge. Mi-am luat inima în dinţi şi am deranjat-o din nou pe dragalaşa de asistentă, care atunci când a văzut cum stau lucrurile, m-a trimis să îmi iau lucrurile din salon, căci “nu mai este de competenţa secţiei la care am fost internată”. Asta se întâmpla pe la ora 5.30. Am urcat cu liftul 2 etaje şi m-a predat altor 2 asistente. Acestea m-au trimis să mă duc până la baie înainte de a chema doctorul de gardă pentru a mă consulta. În momentul în care am încercat să îmi scot pantalonii de pijama, am simţit cum copilul a ieşit. M-am dus cu el în mâna mea în cabinetul asistentelor, care m-au întrebat “şi noi ce să-ţi facem acum ?”. Nu am avut puterea să privesc copilaşul prea bine. Nu o să ştiu niciodată ce era, dar pot să spun că i-am văzut mânuţele cu degeţelele formate, picioruşele, căpşorul. E o imagine care mi s-a întipărit adânc în creier şi pe care o mai văd câteodată şi după cei 5 ani care au trecut de atunci. Mi-au tăiat cordonul omblical, au aşezat fătul într-o tăviţă pe jos şi au chemat o infirmieră căreia i-au spus să ia “gunoiul ăla” de acolo. Cuvintele acelea mi-au ars sufletul. Copilaşul meu trebuia aruncat la gunoi ! Nu am plâns la durerea fizică care mă încerca, ci mi-au înfipt ele un cui în suflet cu vorbele acelea. Abia atunci am început să plâng. Lacrimile îmi curgeau pe faţă, dar în mine urla sufletul.
Nu am să uit niciodată vorbele care s-au spus în noaptea aceea. Nu am să pot uita vreodată tot ce s-a întâmplat în noaptea aceea.
A sosit doctorul de gardă, o brută, şi el cu aceeaşi ochi cârpiţi de somn, nervos, care a început să ţipe la mine : “cine ştie ce oi fi făcut tu acasă şi ai năzărit pe capul meu să mă scoli din somn”. Abia atunci am început să plâng cu adevărat şi printer suspine i-am spus cât mi-am dorit copilul acesta, că tot timpul acesta am făcut tratament pentru a putea duce până la capăt sarcina şi că pur şi simplu, s-a întâmplat opusul a ceea ce am dorit eu.
I-am mai spus că nu sunt un om fără studii, care nu ştie ce face, că am citit enorm, că m-am documentat pe tot parcursul sarcinii. M-a întrebat a cui pacientă sunt şi i-am spus numele doctoriţei mele.
Mi-a dat de înţeles că trebuie să fiu atentă cu el, dar fiind pe masa de consult, ce aş fi putut face ? Bani aveam, dar putere să fac asta, nu. Dacă a văzut că nu îi iese nimic, îţi jur că m-a abandonat pe masa de consult şi mi-a spus că tot vine doctoriţa mea de dimineaţă, nu are decât să mă chiureteze ea. Şi m-a lăsat pe masa de consult.
Te rog să mă crezi că am stat pe masa aceea până la ora 7.30-8.00 când a apărut doctoriţa mea. Şi asta, graţie fostei mele vecine, asistenta, care a urmărit când soseşte doamna doctor şi a trimis-o direct sus.
Atâta vreme am privit ceasul pe care îl vedeam pe perete, atâta îmi doream să treacă timpul mai repede, atâta ardea sufletul în mine...
Şi umilinţa la care eram supusă era groaznică. Sufletul mă durea ca naiba, trupul îmi era înţepenit, din când în când se deschidea uşa şi mă vedea cineva cu picioarele desfăcute pe masa aceea îngrozitoare. Ţin minte că a intrat chiar şi un şofer de Salvare care s-a “bucurat” de spactacolul oferit de mine pe masă. S-au schimbat turele asistentelor tot cu mine pe masă. Una dintre asistentele din tura de zi s-a îndurat într-un final şi mi-a pus o bucată de material între picioare.
Când a sosit doctoriţa mea, m-a îmbrăţişat, m-a sărutat pe frunte şi a încercat să mă consoleze. M-a chiuretat şi m-au dus apoi în salon. Timp de câteva zile am fost internată în spital, cu perfuzii, cu antibiotice, cu frisoane, cu febră. Doctoriţa mi-a spus că am fost în stare semiseptică datorită modului în care am fost tratată în noaptea aceea.
Şi mi-a mai spus că tot chinul din noaptea aceea a fost de fapt un travaliu în toată regula, că durerile erau de fapt contracţii şi că eu am născut, doar că în loc să nasc un bebeluş de 40 de săptămâni, am născut unul de 16 săptămâni.
A fost îngrozitor. Nu pot să-ţi spun durerea, nu sunt cuvinte suficiente pentru a o descrie. Simţeam că mă prabuşesc. Lumea în jurul meu se prăbuşea. Vecina mea, asistenta, a fost cea care mi-a anunţat soţul şi mama. Nu am cuvinte să-ţi spun ce simţeam şi că pe lângă durerea mea, mă durea deja şi suferinţa soţului meu şi a părinţilor mei.
Fizic mi-am revenit după un timp, dar psihic, poate mai bine de un an nu am fost om. Nu am trăit. Am vegetat pur şi simplu. Şi acum simt că lipseşte un an din viaţa mea.
Simţeam că mă îndepărtez de omul pe care îl iubesc mai mult decât orice. Simţeam că nu merit să fiu numită femeie. Simţeam că trebuie să îi redau libertatea soţului meu pentru a-şi găsi o femeie care să îi dăruiască un copil dacă eu tot nu puteam.
Mă duceam la serviciu, îmi făceam treaba ca un roboţel, dar veneam acasă şi mă închideam în lumea mea. O lume din care nici măcar soţul meu nu mai făcea parte. Căci simţeam că nu îl merit, că nu merit să păstrez un asemenea om minunat, că nu am dreptul să îl fac nefericit. Am fost atât de aproape de a claca. Mă simţeam pe marginea unei prăpăstii şi nu reuşeam, cu toată dragostea, atenţia şi căldura cu care mă înconjura soţul meu, să nu mă scufund şi mai tare. Multă vreme m-am învinovăţit, mi-am spus că eu sunt vinovată, că nu trebuia să facem dragoste în ziua aceea, că poate dacă eram mai atentă, mai grijulie, nu se întâmpla.
Multă vreme mi-am ţinut soţul la distanţă. Eram eu şi durerea mea. Acum realizez cât eram de egoistă. Şi el suferea. Dar în tăcere. Încercând să mă susţină pe mine. Să mă ajute să merg mai departe, să mă ajute să mă ridic. Dacă nu era un om atât de special, probabil că ar fi plecat. Eu simţeam că nu mai am nimic de oferit. Mă simţeam pierdută. Fără rost pe lumea aceasta.
Prima reacţie după pierderea de sarcină, a fost : “va trece o perioadă, se va reface organismul şi voi încerca din nou” . Timpul care mi-a fost necesar să mă vindec a adus în suflet şi o mare temere. Dacă se va întâmpla din nou? Ce voi face? Cum mă voi ridica din nou ? Voi mai putea să redevin om ? Cum aş putea face faţă unei noi nenorociri ?
A trecut aproape un an până când, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reuşit să depăşesc momentul. Am reuşit să ies din transa aceea în care mă aflam. Din ceaţa aceea în care pluteam.
Apoi, au trecut 4 ani în care, probabil temerile au cântărit atât de puternic încât nu am mai rămas însărcinată. Pur şi simplu, fără un motiv fizic bine întemeiat, nu am mai rămas însărcinată. Cred că subconştientul meu lucra.
Atunci când renunţasem la orice speranţă, când mă consolasem cu gândul că poate Dumnezeu consideră că nu pot sau că nu merit să aduc pe lume un copilaş, anul trecut, cam tot pe vremea aceasta am rămas însărcinată. Am considerat atunci că s-a întâmplat un miracol. Eram din nou atâta de fericită. Speram ca, în ciuda vârstei (39 ani), de data aceasta voi reuşi să îi dăruiesc soţului meu bucuria de a deveni tatăl unei micuţe minunate, aşa cum ne doream. Ăm ajuns imediat la o doctoriţă de la maternitatea Polizu, căci de maternitatea din Ploieşti nici nu mai putea fi vorba după cele întâmplate în anul 2003. Doctoriţa, drăguţă, răbdătoare, m-a ascultat, mi-a spus că e puţin cam târziu datorită vârstei mele, că sunt riscuri mult mai mari decât atunci când eşti mai tânără şi că urmează să facem mai multe investigaţii de-a lungul sarcinii pentru a ne asigura că totul este în regulă (triplul test, amniocenteză, ş.a.).
Mi-a dat tratament pentru dezvoltarea normală a sarcinii şi m-a trimis ca în scurtă vreme să fac un ecograf 4D pentru a avea de la început o imagine clară a sarcinii. Am spus că sunt pregătită pentru orice, că îmi doresc din tot sufletul să fie bine de data aceasta. Mi-am impus să am un moral bun, să nu mă gândesc la ce se întâmplase în trecut şi mi-am spus tot timpul că de data asta va fi bine. Am încercat tot timpul să gândesc pozitiv.
Din nefericire, la ecograful 4D, stupoare ! Sarcină multiplă (4 !!!), fără nici un fel de tratament prealabil, dar din păcate, oprită din evoluţie.
În aceeaşi zi, m-am dus la doctoriţa ginecolog, cu o urmă de speranţă în suflet că se mai poate face ceva. Creierul meu îmi spunea că nu, dar inima încă spera. Doamne, ce mai speram !
Ambele doctoriţe, atât cea care mi-a făcut investigaţiile la ecograf, cât şi doctoriţa ginecolog, au spus că este un caz rar. Cvadrupleţi, fără gemeni în familii, deci fără moştenire genetică, fără nici un fel de tratament este un caz rar. Chiar şi cei de la Polizu au făcut mai multe fotografii după imaginea de pe ecograf. Din nefericire, nici măcar unul dintre fetuşi nu era viabil.
Şi astfel s-a încheiat definitiv speranţa că în viaţa aceasta voi reuşi să aduc pe lume fetiţa mult dorită. Căreia îi alesesem şi un nume : Dariana. De fapt copilul dorit.
Doare tare să ştii că unui om minunat cum este soţul meu nu îi pot dărui cel mai de preţ dar. Deşi îl merită. El spune că nu s-a căsătorit cu mine pentru a-i face copii, ci că m-a dorit şi mă doreşte pentru omul care sunt. Pentru sufletul pe care îl am, pentru sprijinul pe care il ofer şi pentru faptul că i-am umplut inima. Pentru tot ce i-am dăruit.
Singura mea consolare a fost că ştie El, bunul Dumnezeu ce face . Nu am dreptul să judec şi nu am căderea să o fac.
Am urmărit toate apariţiile tale televizate. Am urmărit emisiunea de pe Euforia Tv şi abia atunci am realizat că tot ce am trăit atunci, nu este un fapt singular. Că marea majoritate a femeilor care îşi doresc un copil şi cărora li se întâmplă o astfel de tragedie, suferă într-un mod asemănător. Că trec prin momente de disperare cumplită.
Doamne, tare mi-aş dori să putem schimba ceva. Dacă durerea nu o poţi schimba, nu o poţi alunga, măcar pe oamenii care te înconjoară în acele momente să îi putem schimba. Cadrele medicale.
Îmi dau seama că într-o viaţă de muncă au văzut multe şi s-au săturat de văicăreli, dar în acelaşi timp este atât de important ca în astfel de clipe să existe cineva lângă tine care să nu te rănească şi mai tare, care să ştie să te consoleze, care să nu pună sare pe rană purtându-se într-un mod de-a dreptul josnic.
Îmi dau seama că sunt prost plătiţi, că poate şi asta are o influenţă, dar nu îi obligă nimeni să rămână în sistem atâta vreme cât asta le conferă o aroganţă şi o impertinenţă uneori strigătoare la cer.
Poate că nu sunt pregătiţi ca să acorde şi un sprijin moral, poate că nu au făcut nişte cursuri în acest sens, dar să fii OM, nu implică nişte cursuri.
Tare mi-aş dori ca demersul tău să nu fie în zadar. Să putem mişca lumea asta înţepenită.
Tare mi-aş dori ca tragedia pe care ai trăit-o să fie un început de schimbare în bine a lucrurilor din sistemul sanitar românesc. Să fi avut un rost.
Imaginează-ţi că tu ai avut şansa ca această tragedie să ţi se fi întâmplat undeva unde au ştiut şi au vrut să te protejeze. Dar în România, acest lucru nu e posibil, decât dacă cineva care a trăit aşa ceva poate mişca în vreun fel ceva.
Eu sunt un om obişnuit. Tu eşti o persoană publică, un om cunoscut în toată ţara. Poate tu ai o şansă.
Nu spun că în noaptea aceea micuţul/micuţa mea ar fi putut fi salvat, dar poate că aş fi putut face faţă mai uşor depresiei care m-a cuprins după aceea, dacă acele cadre medicale care au fost în jurul meu atunci, ar fi fost mai umane. Dacă nu ar fi trebuit să suport pe lângă durerea sufletească şi umilinţa căreia i-am fost supusă în noaptea aceea.
Multă vreme m-am gândit să dau în judecată maternitatea din Ploieşti.
Povestindu-i prin ce am trecut doctoriţei mele de familie, un om minunat, cu un suflet uriaş, dânsa mi-a spus : “gândeşte-te Mihaela, corb la corb nu-şi scoate ochii. Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (de atunci) este medic ginecolog, colega lor. Crezi că vei avea câştig de cauză ? E cuvântul tău contra cuvântului lor. Pe cine crezi că vor crede ? Lumea asta a noastră, a medicilor, deşi şi eu fac parte din ea, e urâtă”.
Poate că am făcut rău că nu am încercat să schimb nimic atunci. Dar, drept să-ţi spun, faţă de pierderea suferită, orice altceva mi se părea lipsit de importanţă.
Au trecut de atunci 5 ani, eu nu am uitat, doar timpul a mai atenuat puţin din durerea uriaşă de atunci.
Crede-mă că nu pot nici acum, după atâta vreme să trec pe lângă clădirea maternităţii fără să am un sentiment de profund dezgust faţă de ce se întâmplă acolo. Pur şi simplu am repulsie şi să privesc clădirea în sine.
Urmărind emisiunea de la Euforia Tv în care mai multe mămici au povestit situaţii similare vizavi de modul în care au fost tratate de cadrele medicale din maternităţi, realizez că e timpul şi cazul să se schimbe ceva în sistem. Să se schimbe o mentalitate.
Îmi doresc din tot sufletul ca demersul tău să aibă sorţi de izbândă. Îmi doresc să se schimbe ceva în atitudinea medicilor, asistentelor şi infirmierelor din România. Să nu mai conteze doar banii, căci nu îi obligă nimeni să rămână în sistem.
Îţi mulţumesc că încerci să faci o schimbare, îţi mulţumesc că ţi-ai deschis inima şi ai reuşit ca, în ciuda rănii deschise pe care o ai în suflet, să faci să se vorbească şi despre un subiect ignorat de toată lumea.
Căci fiecare femeie care suferea sau suferă o asemenea tragedie, stă undeva neştiută, ea şi durerea ei uriaşă.
Dacă aş avea puterea să schimb ceva, dacă aş avea oportunitatea să mişc lucrurile în vreun fel, crede-mă că aş face-o.
Nu pot decât să mă alătur cauzei tale, să mă ofer voluntar pentru această cauză şi să-ţi urez sănătate, putere şi tărie în lupta pe care tocmai ai pornit-o.
Încă o dată îţi spun că îmi pare extrem de rău de pierderea suferită şi că sunt alături de tine, măcar cu sufletul.
Îţi doresc să te întărească bunul Dumnezeu, să poţi merge mai departe pentru Luca, pentru tine şi pentru iubitul tău .
Cu mare drag,
Mihaela
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA SEARA ! MA NUMESC **** MIRELA SUNT DIN JUD BUZAU , AM 26 ANI SI O FETITA SCUMPA DE NUMAI 1 AN SI 6 LUNI PE CARE O CHEAMA BIANCA IOANA. VAZAND EMISIUNEA NASU UNDE TU AI FOST INVITATA AM RAMAS INMARMURITA AUZIND DRAMA PRIN CARE TU AI TRECUT. AM PLANS O DATA CU TINE DEOARECE SI EU AM TRECUT PRIN ACEEASI DRAMA CA SI TINE IN VARA ANULUI 2005. TOT A DECURS BINE CU SARCINA MEA PANA INTR-O ZI CAND FIIND LA SERVIU( LUCREZ LA O FARMACIE IN ORAS) AM SIMTIT O DURERE DE BURTA PE CARE NU AM BAGAT-O IN SEAMA. AJUNGANG ACASA MI-AM CONTINUAT TREABA IAR LA UN MOMENT DAT MI S-A RUPT APA. NESTIIND CE INSEAMNA(FIIND PRIMA SARCINA) NU AM MERS DE URGENTA LA MATERNITATE SI AM STAT PANA AU INCEPUT CONTRACTIILE PUTERNICE SI DESE. AJUNGAND LA MATERNITATE AM FOST CONSULTATA DE O DOAMNA DOCTOR SI MI S-A SPUS CA TREBUIE SA FAC AVORT( AVEAM 6 LUNI SI JUMATATE DE SARCINA). AM FOST DUSA IN SALA DE NASTERE SI AM NASCUT O FETITA DE 1.800KG (MIRUNA). SPRE SURPRINDEREA TUTUROR A TRAIT 2 ZILE. CEL MAI RAU IMI PARE CA NU AM AVUT CURAJ SA-MI PRIVESC FETITA DUPA CE AM NASCUT-O SI NICI DUPA ACEEA NU AM VAZUT-O DEOARECE EU AM FOST DUSA LAUN SALON UNDE STATEAU FEMEILE CARE AU PIERDUT COPII IAR FETITA A FOST DUSA LA TERAPIE INTENSIVA. CEEA CE NU MI SE PARE NORMAL ESTE FAPTUL CA NU AM FOST ANUNTATA CA FETITA MEA A MURIT . DACA NU URCAM EU LA TERAPIE SA INTREB NU VENEA NIMENI SA-MI SPUNA CA FETITA MEA MURISE . OARE ESTE NORMAL ASA CEVA? NUMAI IN ROMANIA SE POATE INTAMPLA. MEDICUL MEU GINECOLOG A VENIT DUPA 2 ZILE SA VADA CUM MA SIMT SI SA-MI SPUNA CA NU STIE NICI EL CE S-A INTAMPLAT SI CA SUNT TANARA , MAI AM TIMP SA FAC COPII. AM AVUT MARE NOROC CU FAMILIA SI IN SPECIAL CU SOTUL MEU CARE A FOST TOT TIMPUL ALATURI DE MINE SI M-AU AJUTAT SA TREC CU BINE PESTE ACEASTA DRAMA. SUNT SIGURA CA FETITA MEA ESTE UN INGERAS ACOLO SUS SI DE CATE ORI AM OCAZIA IMPART CATE CEVA PENTRU SUFLETELU EI MIC.DUMNEZEU MI-A LUAT UN INGERAS ACOLO IN CER SI MI-A DAT UN ALTUL PE PAMANT SI SUNT TARE FERICITA CAND O VAD CUM CRESTE .ITI INTELEG SUFERINTA SI SUNT ALATURI DE TINE CU SUFLETUL.SINCERE CONDOLEANTE! LA REVEDERE! MIRELA.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Si eu am trecut printr-o drama asemanatoare...eram fericita ca eram din nou insarcinata, imi doream din suflet inca un copil...din pacate,la 9 saptamani, i s-a aprit inimuta...eu am toot dus sarcina pana in 14 saptamani, cand a trebuit sa fac chiuretaj... era aiurea, atatea femei isi faceau chiuretaje voite, si eu...am plans luni de zile..copilul meu nenascut..nu conteaza cat de mare sau mica e sarcina, ERA COPILUL MEU!!!Cei din jur, si sotul meu, ce sa inteleaga, era "bine" ca s-a intamplat asa, decat sa fie cine stie cum...nici eu nu stiu cum era mai "bine" sau ce e "bine" , pentru cine???! Poate ca, daca as fi stiut ca sunt probleme grave de sanatate, confirmate de mai multi medici, as fi facut totusi intrerupere de sarcina, pentru ceilalti, pentru celalalt copil al meu, sa nu sufere...m-as fi lasat eu in locul suferintei celor dragi..Dumnezeu stie... Tot Dumnezeu a fost cel care m-a alinat, ...., poate ca acesti copii sunt totusi semnale date de Dumnezeu, pe care nu le intelegem totdeauna...cert e ca viata mea nu a mai fost la fel dupa aceea...poate ca era altfel, si daca era un copil cu probleme de sanatate...la urma urmei, cine sunt eu? am dreptul de MAMA, sa il apar, dar cat tine acest drept? mai demult, Dumnezeu selecta aceste lucruri...noi acuma oare nu ne chinuim, cu stiinta, sa ducem prea mult dreptul nostru de mame?Dumnezeu stie..
|
|
|
Mesaj de la: Cornelia data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca, eu acum am gasit situl tau si m-a pornit plansul. Eu sunt Cornelia, am 32 de ani si am 3 copiii. Vreau sa-ti impartasesc si eu putin din suferinta prin care am trecut la varsta de 23 de ani. In iunie 1999 m-am casatorit si in septembrie am ramas insarcinata, eram cea mai fericita ca imi doream fffff mult un copil. Prin octombrie am inceput sa am mici scurgeri. Am mers la spitalul Filantropia, la inceput mi s-a parut un medic bun, dar cand colo era dupa bani.Cand a vazut ca nu-i dau nimic nu i-a mai pasat de mine si ma trata ca nu avea ce face. Imi dadea o medicatie aiurea doar papaverina, diazepam. Dar nu mi-a spus ca trebe sa nu fac efort ca trebe sa stau la pat si mai grav ca am o anexita veche ce se putea trata si in timpul sarcinii. Am fost si internata in spital de 2 ori ce mi se administra doar diazepam, nimic mai mult. Cand eram pt a 3 oara in spital drita nu prea a venit la mine, dupa 3 zile de spitalizare am pierdut sarcina cand am fost la baie sa fac "pipi" Am simtit in acel moment ca inebunesc. Voiam sa iau copilul din veceu si sa il tin la piept dar in acelas timp eram constienta ca daca il vad voi inebunii la propriu, era copilul meu dorit. Am pierdut sarcina la 4 luni. Imediat m-a luat o asistenta si m-a dus in sala pt chiuretaj. In seara respectiva am vacut o depresie de nu puteam dormi si ma plimbam noaptea pe holuri si plangeam.Atunci m-am dus la asistenta sa-m idea un calmant ca nu mai puteam sa rezist si nu a vrut sa-m idea calmant ca a spus ca nu-mi poate da fara acordul medicului. SAi atunci am facut scandal ca n-am mai reusit si tot nu mi-a dat nimic. A venit la mine o doamna mai in varsta si m-a luat in brate si m-a linistit. Am ajuns acasa si imi era fff greu singura, si o chemam pe mama sa stea cu mine ziua ca imi era frica singura si plangeam continuu, cu greu mi-am revenit. Vreau sa spun ca au trecut de atunci 8 ani si tot ma gandesc la acel "copilas" pe care l-am pierdut, ma gandesc ca ce-ar fi fost, ce-ar fi devenit in viata. Inainte de a pierde sarcina a trebuit sa iau o decizie, sa raman la serviciu sau sa pastrez sarcian. Ca atunci nu erau legile ca acum, te dadeau afara imediat daca lipseai mult timp, te concediau imediat. Si atunci am renuntat la serviciu pt copil, numa ca dupa 3 zile am pierdut sarcina. A fost socul mai mare, eram fara serviciu si fara copil. Dar am avut un sot intelegator si m-a sprijinit. A fost fff greu si nu voi uita niciodata prin ce am trecut. Plus ca dupa acel chiuretaj am sangerat timp de 2 luni si atunci m-am prezentat la polizu unde am intalnit un medic extraordinar. Si-a dat interesul sa ma vindece de anexita si am facut tot felul de analize, m-a incurajat fff mult. Si datorita ei am acum 3 copii. Pt ca cu prima sarcina am mers ffff greu, cu a doua destul de bine, iar cu a treia m-am putut bucura ca sunt gravida si sa merg mandra pe strada cu burta mare si eu pe langa burta la fel de mare ( cu 30 kg in plus) dar a meritat. Pe drita o cheams Mogos Magdalena, Dumnezeu sa-i dea sanatate, mi-a fost ca o prietena adevarata, m-a sfatuit ffff mult si chiar inafara sarcinii.
"Ce nu te omoara te intareste"
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
Am revenit. Nu ma lasa sufletulca nu te incurajes si totodata sa-ti povestesc experienta mea.Acum 3 ani am intat in spitalul municipal in stare de travaliu pentru a aduce pe lume o bomboana de copil..mari-elena . Dupa 2 ore perecut in triajul spitalului [ eram un copil mai timid nu aveam curajul sa urlu ca sunt nepoata lui cutare ] am stat pana am simtit ca nu mai pot merge ..pe un scaun , neasistata , cand toata lumea trece pe langa tine nepasatoare. Nu am mai rezistat si am chemat-o pe persoana potrivita si dusa in camera de travalui in 5 min , toata luma roia in jurul meu , doctorul un om extraordinar [ tin prin aceasta cale sa i-ai multumesc ca este cel mai sufletist doctor din tot spitalui Dr Trofin ].In camera alaturata o alta femeie se chinuia sa aduca pe lume un copil... peretii fiind foarte subtiri ,din placaj mai exact,se auzea fiecare cuvant
iubita mea !!! daca nu ai 6 mil nu i-ti fac cezariana , altfel nu se poate , in jumatate de ora i-ti moare copilul in 2 ore mori si tu ,asa ca gandestete bine de unde faci rost de bani !!!
te rog mult crede-ma .. acesta experienta m-a socat
doctorit-a respectiva a iesit din sala foarte linistita si a dat ordin asistentei ca atunci cand pacienta are bani sa fie chemata ca o va opera
doamne , parca si acuma ai aud plansul inabusit si vlaguit al fetei care se ruga la doctorita sa nu o lese ca v-a muri!!!
Intradevar nu a murit dar a nascut cuajutorul femeii de servici care i-a facut o perfusie si a asistentei ...ma duceam sa ma plimb pe culuarul spitalului ,ca in salon nu mai rezistam ,,cea ce am vazut m-a socat[
femeia de servici urcata cu picioarele pe burta fetei si asistanta de asistenta ] socant si adevarat. Intradevar copilul a inghitit lichid amniotic si cat pe ce sa nu supravetuiasca din cauza unei doctorite fara suflet care a mai omorat o mama a 3 copii tot din cauza ca nu a avut bani sa ai ofere si acest caz a fost mediatizat in presa locala si fara nici un succes ea tot practica fara nici o grija dar cu multe suflete pe constiinta , daca o avea asa ceva!!!
De asta te sprijin si am o eterne admiratie pentru tine !!!
ioana
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca. Cred ca Dumnezeu isi alege ingerii inca din burtica mamei si trebuie sa te resemnezi. Nu mai plange. Ai fost aleasa de Dumnezeu pentru a-i face un ingeras. Fii tare! Vreau sa-ti multumesc pentru initiativa si curajul de a spune povestea ta la televizor si pe acest site. Eu am 60 ani. MULTUMESC lui Dumnezeu ca mi-a dat 3 copii sanatosi. Am si 2 nepotei de la baiat. Dar fiica mai mare de 34 ani n-are copii, avand complicatii si 5 operatii la ovare. E o mare durere si aceasta. Speram si asteptam, dar de multe ori ma gandesc ca aceasta este o pedeapsa de la Dumnezeu pentru multele pacate facute de mine in tinerete - AVORTURILE. Adesea ma chinue gandul ca le-am facut si sper ca, dupa povestea ta, FEMEILE TINERE NU VOR MAI MERGE LA AVORT si nu si-or mai abandona copii pe strazi si in spitale. Imi pare rau de cele intamplate. Dumnezeu sa te binecuvanteze sa poti merge mai departe, sa-ti cresti fiul, care va avea grija de tine pe pamant, iar ingerasul tau din ceruri se va ruga pentru tine la Dumnezeu. Dar vreau sa-ti dau un sfat. Din cate am inteles la televizor, tu ai logodnic si nu ai sot. Asta inseamna ca ai conceput copil si nu esti cununata. Pentru binele lui Luca, CUNUNATI-VA, Bianca, ca nu e bine sa traesti fara cununie, dar inca sa mai faci copii. cred ca si mama ta ti-ar spune acelas lucru. Cu drag si admiratie,Iuliana, Iasi.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,am urmarit emisiunea Nasul si astazi am vrut sa citesc rindurile tale.Marturisesc,iti scriu printre lacrimi.Te admir si te respect pentru puterea ta,pentru tot ce ai simtit pentru acest ingeras plecat prea curind dintre noi.Esti o mama minunata.DUMNEZEU sa iti dea putere sa mergi mai departe si cred ca acolo printre ingeri fetita ta e fericita pentru ca are o mamica minunata.Iti multumesc pentru rindurile scrise si pentru ca mi-ai dat voie sa inpartasesc durerea odata cu rindurile pe care le-ai scris.Cu riscul de a ma repeta iti spun ca te admir foarte mult.DUMNEZEU sa te binecuvinteze pe tine si familia ta.DOMNUL sa o vegheze pe micuta Emma Nicole.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
este ceva de nedescris ,cand te uiti la un film ti se furnica pielea pe maini si simpti o durere in suflet dar iti trce ca e doar un film ...dar totusi sa simpti asta in realitate te pierzi nu mai esti tu ...simpti ca nu mai traiesti in aceeasi lume.Spun asta numai dupa ce am vizitat site-ul Biancai si cunoscandui cazul si nu numai...NU SUNT MAMA SUNT O SIMPLA ADOLESCENTA CARE AR VREA SI EA SA AIBE CANDVA UN COPIL SANATOS SI STAU SA MA INTREB UNEORI DE CE ESTE NEDREPT
|
|
|
Mesaj de la: Ana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Greu...nu pot spune in cuvinte ce greu mi-a fost cand am citit ceea ce ai trait tu si multe alte mamici care si-au impartasit aici trairile...Am plans...am plans mult pentru ca am simtit si eu intr-o oarecare masura ceea ce ati simtit voi...si va intreb...daca pe mine m-a durut atat de mult ce am citit, oare pe voi cat v-a durut ceea ce ati trait???Am 25 de ani si am si eu un baietel de 2 luni.Nu vreau sa ma gandesc ca ar putea pati ceva vreodata...nu cred ca as rezista incercarii acesteia.Nu pot decat sa spun ca imi pare nespus de rau ca noi, oamenii, suntem uneori supusi si unor astfel de incercari.Nu e corect...si nu putem face nimic...si totusi...Sufleteste sunt alaturi de tine si de toate mamele care au trecut prin experiente asemanatoare si ma rog ca Dumnezeu sa ne ocroteasca in continuare si sa ne dea puterea de a trece peste toate incercarile vietii.As vrea sa pot sa iti spun sa zambesti pentru ca fetita ta sa rada si ea atunci cand te va vedea zambind,...dar tu stii mai bine decat mine ce e de facut, si ca lucrul acesta e foarte greu de facut.Sa iti dea Dumnezeu un ingeras de fetita in adevaratul sens al cuvantului si sa te bucuri de ea alaturi de baietelul si de sotul tau.Ana, Pitesti.
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna sunt SIMONA,am 21 de ani si momentan locuiesc in SPANIA.in martie anul trecut miam pierdut si eu primul copil
aveam 4 luni,cu o saptamana inainte sa aflu ca purtam in pantece,a fost cumplit de greu.cand aveam 2luni mau depistat cu o infectie urinara mi sau dat niste antibiotice destul de putrenice in urma carora am inceput sa sngerez,cu fiecare zi ce trecea sangeram mai mult pana in ziua in care sa intamplat.mai fost foatre greu nu intelegeam nimic,ce pot sa inteleaga o mama la 20 de ani cand e la prima sarcina si isi face mi de planuri.numai logodnicul meu a fost alaturi de mine deoarece suntem singuri intr-o tara straina.cand am cerut o esplicatie doctoritei care sa o cupat de mine moia spus foarte linistita ca ii pare rau ca mia administrat un tratament care nu trebuia sa mil dea.acum suport consecintele saptamanal merg da doctor pt analize.nu reusesc sa raman gravida.pt mine simt ca sa terminat viata.sotului meu ii este foarte frica sa mai incerce sa avem copii,ma rog in ffiecare seara sa vina ziua cand o sa tin si eu in brate puiul meu.pana atunci plang si ma rog.iti impartasesc durerea si gandurile mele prin ce ai trecut tu am trecut si eu.fi tare.dumnezeu e cu noi si nu ne uita.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca.Iti scriu in ideea ca daca citesti tristele noastre experiente, iti va fii mai usor sa treci peste durerea ta.
Azi este o zi foarte trista din viata mea. Am pierdut prima sarcina care era de 6 saptamani....si este atat de greu.
Aseara te urmaream la una dintre emisiunile la care ai participat, si am inceput sa plang pentru ca vorbeai atat de frmoas si aveai atata dreptate. Incercam sa ma pun in situatia ta,dar era prea dureros.
Astazi....plang pentru mine...Astazi chiar sunt in locul tau...
iubesc enorm copiii, la fel si sotul meu. Am inceput sa visam cum va fii cand se va naste primul noastru copil, iar dintr-o data.....totul s-a spulberat.
Cand te-am auzit ca ai avut sentimentul de rusine, nu te-am inteles, dar azi acelasi sentiment il am si eu. Nici nu stiu ce sa le spun celor care ma intreaba de ce am pierdut, pentru ca in realitate nici eu nu stiu cauza. Nu mi-a spus-o nimeni, iar eu nu reusesc sa o gasesc.
Of Doamne ce greu poate sa fie...
iti doresc ca Bunul Dumnezeu sa va daruiasca putere sa va cresteti baietelul, multa sanatate si credinta ca are grija de ingerasii nostrii. Poate intr-o zi ii vom putea cunoaste si strange in brate....
Claudia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Imi pare rau Bianca, m-a emotionat foarte tare povestea ta.
Nu-ti pierde speranta!
|
|
|
Mesaj de la: Andreea data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca, ma numesc Andreea, am 21 ani. Nu am copii inca. Vreau sa-ti spun ca imi pare rau. Dumnezeu sa va ajute.
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA,POATE CA NU STIU PRIN CE TRECI CU ADEVARAT DAR TOTUSI IMI POT IMAGINA.DESI NU SUNT INCA MAMA SI NU AM PROPIUL MEU COPIL IUBESC DOUA FETITE MAI MULT CA ORICE PE LUMEA ACEASTA.SUNT PARTE DIN SUFLETUL MEU.CHIAR DACA SUNT FETELE UNOR PRIETENE BUNE ALE MELE.MA AGIT LA CEA MAI MICA SUFERINTA A LOR,MA BUCUR LA CEA MAI MARE BUCURIE A LOR.STIU CA DOCTORI DIN ROMANIA SE POARTA FOARTE URAT CU VIITOARELE MAMICI.DAR ACUM EU STAU SI MA INTREB OARE CU ELE SAU PURTAT LAFEL DOCTORI,CAND AU ADUS PE LUME RODUL IUBIRII LOR.MA INTREB DE CE ATATA URA SI DE CE NU AU PUTIN RESPECT PTR O VIATA CARE VINE DE CELE MAI MULTE ORI DIN DRAGOSTE SI CARE NU AU NICIO VINA.LOCUIESC IN ITALIA DIN 2002 IAR AICI UNDE MA AFLU EU NU AM AUZIT ASA CEVA DIN PARTEA DOCTORILOR.IN SCHIMB IN ROMANIA AM AUZIT SI VAZUT MULTE NEREGULARITATI IN SPITALE.CRED CA VORBELE MELE ACUM NU ITI SUNT DE FOARTE MARE AJUTOR DAR TOTUSI SPER SA ITI MAI ALINE DUREREA.ITI TRIMIT MULTE IMBRACISARI CALDE SI MULTI PUPICI,ATAT PTR TINE,LUCA,SOTUL TAU,FAMILIA TA DAR SI PTR EMMA CARE SUNT SIGURA CA VA FI MEREU PRINTRE NOI SI CA VA FI INCONJURATA DE DRAGOSTEA TUTUROR.IMPREUNA O SA REUSIM SA II FACEM O VIATA FRUMOASA CHIAR DACA ESTE ATAT DE DEPARTE DE NOI DAR TOTUSI APROAPE.TE IUBIM EMMA SI AI GRIJA DE NOI TOTI. GEORGIANA ITALIA
|
|
|
Mesaj de la: Lorena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca imi pare sincer rau.Nu am cuvinte sa iti spun cat e rau imi pare.Sper ca vei reusi sa treci peste toate acestea si sa iti iei viata de la capat.Nu uita ca acolo sus exista Dumnezeu care iti va da puterea sa treci peste toate astea si te va ajuta.Te rog daca vrei sa imi dai id-ul tau.Condoleantele mele.Lorena,Buzau
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga mea Bianca,
Stiu ca cuvintele nu isi mai au rostul cand treci printr-o astfel de durere.Am trecut si eu prin asa ceeva dar a fost vorba de parintii mei care s-au prapadit unul dupa altul si atunci am zis si eu ca tine,nimeni nu poata sa inteleaga un astfel de lucru decat atunci cand i se intampla lui altfel din complezanta toata lumea te consoleaza dar nu pot intelege niciodata prin ce treci cu adevarat.Eu am 35 de ani si nu pot sa am copii si sunt distrusa din cauza aceasta si atunci cand aud un lucru ca acesta care t-i s-a intamplat tie pur si simplu m-i se strange inima de durere.Si cand vezi cate mame isi ucid cu buna stiinta copilul ramai fara cuvinte...regret enorm ce ai patit si sper sa reusesti sa ITI REVII si sa fii macar jumatate cum ai fost inainte de acest eveniment.
Te salut,
GABRIELA
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Felicitari pt indrazneala de a deschide un drum nou si solidaritate deplina cu doamnele care au trecut prin asemenea drame. Sufleteste aproape, Mihaela - 53 ani, Focsani.
|
|
|
Mesaj de la: Alexandra data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sa iti dea DUMNEZEU sanatate si putere sa treci peste aceste clipe greu de uitat...am doar 17 ani...nu sunt trecuta prin viata insa incerc sa iti inteleg durerea si oricat as incerca sa ma pun in locul tau numai tu si bunul DUMNEZEU stiti ce a fost ce este si ce va fi mereu in inima ta...alexandra bt...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
bianca .... cat de bine ai exprimat cea ce am simtit si eu atunci cand am pierdut prima sarcina. aveam 11 saptamani cand am inceput sa am sangerari si m-am dus la spital; mi-am sunat doctora sa-i spun ce mi s-a intamplat si ma trimitea la farmacie sa iau niste pastile .... dar in cele din urma a venit la spital sa ma vada.mi-a facut o ecografie si nu mi-a zis nimic ; m-a tinut pe tratament toata noaptea iar a doua zi de dimineata mi s-a facut alta ecografie - de catre medicul ecografist. am auzit simplu, cand medicul dicta asistentei sa scrie pe fisa, SARCINA OPRITA IN EVOLUTIE,...... . nu-i mai bate inima, mi-a spus medicul. am fost dusa in salon unde am fost vizitata de doctorita mea care m-a informat :" da, o sa te chiuretez pentru ca sarcina este oprita din evolutie, .... si, nu mai plange draga. de ce plangi?" atat. asta a fost discutia cu doctora mea. eu simteam ca ma inghite pamantul de suparare, nu mai vedeam pe nimeni in fata ochilor, si "ea" distinsa doctorita tipa la mine sa nu mai plang.si de parca durerea nu a fost prea mare a trebuit sa trec si printr-un chiuretaj. " doamne ce ai fata de plangi? tu plangi acuma de sarcina sau de chiuretaj ?.... stai nemiscata, ce vrei sa te termin pe viata?" tot chiuretajul doctora nu a facut dcat sa tipe la mine; o singura asistenta a fost mai draguta , ma tinea si de mana si ma mangaia..... e cumplit sa treci prin asa ceva . sa-ti pierzi copilul si altii sa mai te si certe....si mai cumplit este sa nu primesti sprijin de la cine te astepti... "prietenii". tragedia mea a devenit subiect de barfa pentru "prieteni": "a murit cineva de ce plang?", "ce tot plang atata?",... iar la cateva saptamani, daca am indraznit sa zambesc..." ia uiteo nu se mai gandeste la sarcina , ce rade". este cumplit...
si toata lumea aia binevoitoare care m-a vizitat acasa, dar care nu faceau decat sa ma innebuneasca cu remarcile lor: "lasa ca a fost mai bine"; "asa a vrut dumnezeu",; de ce sa-ti dea dumnezeu ceva ca apoi sa ti-l ia?; "lasa ca faci altul", "inseamna ca avea ceva" ; si daca copilul meu avea ceva ce? era copilul meu. al meu...........
dupa toate astea , datorita sprijinului sotului meu, am facut tot felul de analize din care nu a reiesit nimic. nimic. sunt sanatoasa. de ce s-a oprit in evolutie? de ce? nimeni nu a stiut sa- mi raspunda.
am cautat in tot bucurestiul o noua doctorita, pentru ca nu mai puteam merge la acea doctorita, si am gasit....dansa mi-a dat un tratament pentru perioada preconceptiei si la numai 3 luni am aflat ca sunt din nou insarcinata. din cauza fricii de a nu se intampla ceva o vizitam, si o sunam la telefon foarte des pe doctora la spital; bineinteles ca au fost si unele tratamente. dar pot spune ca toata sarcina am fost ajutata sa trec peste frica si teama de a nu se intampla ceva , in afara de sot si de doctorita mea. ..... la 40 de saptamani am nascut o fetita sanatoasa... acum are 6 luni si ii multumesc lui dumnezeu si doamnei doctor pentru ea...
nu stii niciodata ce simti pana nu treci prin acel ceva.... oricum prin ce am trecut, nu doresc sa treaca nici cel mai mai mare dusman al meu.....
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
buna Bianca
tocmai am urmarit emisiunea de la b1 tv in reluare si am ramas f intristata de drama ta si inteleg pe toate mamele care iti scriu aici pe acest site.am 26 de ani si astazi e o saptamana de cand am pierdut si eu o sarcina.nu se compara cu nimic ceea ce am trait eu fata de tine, dar ma doare f mult in special pt ca atat eu cat si sotul meu ne dorim copii f mult.era prima mea sarcina care dupa spusele doctorului"s-a oprit din evolutie", atat de simplu spus si fara alte discutii.am ajuns la medic la 3 zile dupa ce mi-am facut doua teste de sarcina care au iesit pozitive, alarmat de faptul ca am avut cateva picaturi de sange pe chilot.ajunsa de urgenta la materniate am avut nenorocul sa nimeresc la"cel mai renumit doctor" asa cum spunea toata lumea din zona,care era aunci de garda.cum a intrat mi-a zis"dezbraca-te si urca pe masa"fara sa ma intrebe nimic.in timp ce ma controla am auzit cand ii spunea asistentei"scrie.sarcina oprita in evolutie"abia apoi m-a intrebat can am avut ultima menstra si dc am avut ceva simptome mai neobisnuite si apoi a spus sec iesind pe usa" intreneaz-o".am ramas muta si am incercat sa aflu mai multe de la asistenta care imi completa fisa de internare.mi-a explicat si ea cat a inteles si mi-a zis sa ma linistesc ca o sa aflu maine la ecogarf dc e sarcina e ok sau nu.desi am ajuns la ora 12 la amiaza ,nu s-au sinchisit sa imi faca in acea zi ecograful,mai puteam astepata pana maine.a dua zi , insa la ecograf mi-au zis insa ca nu se mai vede nimic in uter si ca sarcina nu mai exista.mi-au zis ca avema 5saptamani si au inceput cu aceleeasi texte"e mai bine asa","oricum embrionul nu era bine format"etc.nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit atunci,efectiv nu cred ca exista cuvinte.m-au dus inapoi in salon in stare de soc, nu ma puteam opri din plans.m-au lasat in starea asta vreo 2ore timp in care mama mea a reusit sa ma calmeze si a iesit putin din spital sa mearga pana la magazin.in timpul ala a venit o asistenta si fara sa imi zica nimic mi-a dat "o injectie de calmare" a zis ea.in 2minute am simtit ca nu mai pot sa imi tin ochii deschisi si m-am intins in pat.mama mea nu aparuse inca,cand a venit inapoi asistenta si mi-a zis pe un ton dur"tare bine te-ai asezat.hai sus" si m-a ridicat din pat.eu nici nu puteam sa vb, nu puteam sa o intreb unde ma duce, simteam ca plutesc din cauza injectiei.colegele desaon au ramas si ele mute si s-au uitat suspicioase in urma noastra.in sala de consultatie era doctorul care ma internase si care cum m-a vazut a zis"dezbraca-te si urca pe masa"n-am fost in stare sa ma dezbrac, m-a dezbracat asistenta si m-a uract pe masa.eu nu puteam sa intreb ce se intampala si nu mi-am dat seama decat in momentul in care l-am vazut ca se aseaza pe scaun in fata mea....ma chiureta.fara ca mie sa imi spuna ceva,sa imi explice ce urma sa se intample,de ce,daca vreau,daca trebuie......nimic.pur si simplu i se parea totul firesc si fara nici o problema.nu pot sa va descriu ce am simtit in momentul ala,efectiv am simtit cum a smuls ceva din mine si eu nu ma puteam impotrivi cu nimic,eram constienta dar corpul meu nu reactiona, nu ma puteam ridica de acolo, nu puteam vorbi.si-a terminat treaba si m-au dus inapoi in salon fara nici o vorba.intre timp aparuse mama si cand am reusit sa ii bagui ce mi s-a intamplat a mers sa stea de vorba cu doctorul,dar nu mai era disponibil,"e in operatie".m-au adus in salon in stare de soc,eu aveam frisoane si plangeam nervos iar fetele din salon au venit langa patul meu si incercau sa ma linisteasaca, timp in care a aprut asistenata si pe un ton sec si nonsalant a inceput sa urle"ia merge-ti voi in paturile voastre.ce o cocolositi?e majora, si se descurca si singura.a face si altii pruncii ca e tanara si are timp....asa-s unele femei mai sensibile"nu pot sa imi scot din minte cuvintele aste si nici sa uit prin ce am trecut atunci.imi doream sa ies cat mai repede de acolo si sa nu il mai vad in viata mea pe doctorul, care m-a tratat ca un animal.
sunt alaturi de toate femeile care trec prin ceea ce am trecut eu si eu cred ca Dumnezeu ii va rasplatii intr-o zi pe cei care cred ca ei sunt dumnezeii.
sunt alaturi si de tine bianca si sper ca rugaciunea si baietelul tau sa te ajute sa treci peste acest moment greu din viata ta.
multumesc pt faptul ca mi-ai dat ocazia sa ma descarc in fata ta si a cititorilor acestui site.DUMNEZEU SA ITI OCROTEASCA FAMILIA
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
numele meu este Diana, am 23 de ani, iubesc nespus de mult copiii si imi doresc foarte mult, dar inca nu sunt casatorita si nu am copii. Cu toate astea stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag, chiar daca poate nu e aceeasi durere...mi-am pierdut mama cand aveam cel mai mult nevoie de ea... Vroiam sa-ti spun ca imi pare nespus de rau pentru pierderea suferita si sunt alaturi de tine. Te imbratisez cu mult drag si daca te pot ajuta cu ceva, iti las adresa mea: ****@yahoo.com...Te sarut
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
eu ,nu imi gasesc cuvintele .sau poate nici nu trebuie sa le caut ,sa spun ce simt doar, simt suferinta ,durere ,simt lacrimi alunecand pe obraz.SUNT MAMA ,si citind toate aceste randuri m am cutremurat .nu pot sa mi imaginez ce e in sufletul tau ,nu pot , si ma simt neputinciosa ,gandesc exist am sentimente as vrea sa pot face ceva .sunt suleteste alaturi de tine si imi pare rau mai mult decat o pot spune in cuvinte .am suferit enorm si psihic si fizic pana am adus pe lume cel de a doilea baietel al meu.simt nevoia sa vorbesc despre asta pentru ca simt ca cineva ma asculta si ma intelege .tot a inceput brusc la 6 saptamani ...hemoragie..m am internat ,coplicatii,intrebarii,teama am stat 4 luni intr-un pat de spital multumind cu fiecare zi ce trecea lui DUMNEZEU .mi sa explicat la inceput ca este o sarcina cu riscuri ,aveam trei variante voi duce sarcina mai greu,se v a avorta spontan sau fat mort .nu imi putea garanta nimeni nimic sarcina cu eminenta de avort ,col deschis,stiam lucrurile astea si mi am dorit sa merg mai departe ,mi am dorit copilasul enorm .mi a dat DUMNEZEU rabdare si putere si un doctor caruia am sa i multumesc toata viata ca fost langa mine tot timpul si vedeam daruirea ,vedeam cum suferea cu mine ,am nascut un copil prematur la 32 de saptamani ,prin cezariana ,un copil de 2.150 kg si sanatos multumesc DOAMNE .ITI MULTUMESC si tie Bianca pentru ca am invatat un lucru sa mi pretuiesc ce am si nu oricum ...multmesc ....DANA
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,acum am terminat de citit si timpul s-a oprit din curgerea lui. Nu pot spune nimic, toate sentimentele se invalmasesc,blocandu-mi simturile. Draga draga Bianca........
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca draga,gindindu-te la ingerasul tau ,poti ajuta o printesa mica pe nume SILVIA-IOANA ?Sunt matusa si nasa acestei fetite si mi se rupe inima ca nu avem posibilitatea nici noi ,nasii ei,nici parintii sa o ajutam.Pe 16 ian.2007 s-a nascut Silvia la Spitalul din Comanesti (BACAU).La 3 zile de la nastere i s-a spus mamei ca bebelusul are suflu sistolic si ca va trebui investigata dupa externare la un cabinet de cardio.In prima faza au fost trimisi parintii cu copilul la Spitalul Militar unde au primit primul soc.....copilul are tetralogie fallot, cu sanse de a se recupera 100% dupa operatie.Clinica recomandata a fost cea de Cardiologie si Transplant din TG.MURES. La sfirsitul lunii februarie micuta noastra era deja internata pt. investigatii acolo si ca sa nu avem timp sa ne revenim dupa socul de la Bucuresti ,ni se spune ca situatia este mult mai grava si ca nu inteleg medicii de ce nu a facut mama echograf in timpul sarcinii ca sa nu se fi nascut acest copil.SILVIA noastra s-a nascut cu ventricul unic cu dubla cale de iesire si multe alte complicatii.Cind traim astfel de clipe consideram ca nimeni nu poate sa ne inteleaga disperarea si durerea.Daca eu am simtit ca lumea se sfirseste pentru mine, imi imaginez ce au simtit parintii Silviei(noi o alintam Uca).Am rugat atunci medicul sa ne spuna cum sa procedam ,ce ar face el daca in locul Silviei ar fi copilul lui? Raspunsul a fost ca trebuie sa incercam orice este posibil si prima propunere a fost sa o operam pe Uca pentru un banding de artera pulmonara deoarece avea presiunea foarte mare in plamini.La doar doua luni de viata adica in martie,Silvia a fost operata si totul a decurs bine. Au urmat controale periodice la o luna ,3luni,6 luni si ni s-a zis ca totul este ok urmind ca in ianuarie 2008 s-a fie supusa fetita celei dea doua operatii de corectie a malformatiei si la 7 ani sa se faca ultima operatie, care ar fi facut ca Silvia sa fie un copil normal in proportie de 90% .In luna decembrie s-au facut ultimele investigatii in vederea pregatirii pt. operatie si s-a descoperit ca de fapt nu se mai poate face nimic pt. Silvia deoarece au aparut niste rezistente pulmonare care contraindica operatia .Sintem inebuniti de disperare.Uca noastra este o draguta ,stie sa se joace, zice mama,papa,bebe,ne strimba,isi leagana papusa preferata ,merge in jurul patutului,coboara ca un racusor din pat,ca nu ii iese decit mersul cu spatele,danseaza,adora muzica .Iar noi nu putem concepe ca intr-o zi.......,nu vrem sa credem ca nu se mai poate face ceva,undeva.Am trimis in Germania si in Italia rezultatele analizelor si la o Clinica din Chisinau.Primele doua ne-au raspuns ca ar putea reevalua copilul iar de la Chisinau am primit infirmatia ca pentru rezistente pulmonare sunt doar citeva Spitale foarte mari din lume care pot interveni cu o ventilatie speciala pt. tratare(BOSTON,MUNCHEN).Am incercat sa obtinem informatii din Germania asupra costurilor unei singure zile de internare iar suma este de 5000- 7000Euro pe zi.Nu mai putem nici macar sa speram .Nu stiu daca informatia mea e corecta,am inteles ca formularul E112 se elibereaza doar in caz de interventii chirurgicale.As avea nevoie de certitudine.Nu stiu la cine sa apelam pentru ca sintem oameni obisnuiti si nu cred ca ii pasa cuiva de necazul nostru.Asteptam sfaturi,informatii si orice ne-ar putea ajuta sa o salvam pe Silvia .
Sint cu sufletul alaturi de tine Bianca .Poate ca ajutind alti copii, Dumnezeu iti va da putere sa depasesti acest moment greu al vietii.Lili Adresa mea e :****@gmail.com
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Imi pare rau, regret sincer drama fetitei tale si a ta. Dupa cum gandeam si persoanele despre care crezi ca au totul- par/sunt fericite, frumusete, copii, realizare profesionala - intalnesc in viata durere, dezamagire, suferinta. Din intamplare m-am uitat la Nasul. Astazi am asteptat sa plece toata lumea de la servici sa-ti pot spune ca sunt alaturi de tine si de cei care sufera pentru pierderea ta.
Cand am inceput sa citesc cuvintele tale, m-a apucat un tremur, am retrait o clipa de durere - nu stiu care momente sa fie, durerea de a-mi pierde copii nenascuti - sau faptul ca pana nu am vorbit cu nimeni despre drama mea care e asemanatoare.
As vrea sa-ti impartasesc durerea, sa nu fie pentru tine o povara citirea acestor randuri. Mi-ai dat puterea de a vorbi despre cele intamplate.
Sunt casatorita de 13 ani cu omul pe care-l iubesc de 20 de ani. In 1997 am pierdut o sarcina prin avort - am facut rubeola la 3 luni - mi s-a spus ca o sa am probleme. Am trecut cu greu peste acest neplacut episod, nu am mai ramas insarcinata decat in 2000 cand am nascut un baietel care ne-a adus implinirea. Am fost fericiti dar lipsea ceva, ne doream o fetita. In 2004 am ramas din nou insarcinata, m-am trezit ca pierd copilasul la 4,5 luni fara nici un avertisment. In 2005 din nou la 5 luni am pierdut din nou, Am avut un soc, cred ca si acum sunt afectata de aceste pierderi. M-au inrait, m-au indepartat, m-au insingurat, am incercat sa caut liniste dar nu am gasit-o nici acum. Stau uneori si ma intreb cum am mai avut curajul sa incerc din nou. In 2006 am ramas din nou insarcinata. Am plecat la Timisoara unde mi-am spus ca trebuie sa gasesc cel mai bun medic. Mi s-a spus ca sunt o mama de varsta a treia – adica 38 ani – si mi s-a spus ca trebuie sa fac triplu test. La lab din Timisoara mi s-a comunicat rezultatul - ca fac parte dintr-o grupa de risc mare pentru sindromul Down – Trisomia 21. Am intrat in panica.A doua zi (la mai putin de 24 ore) am fost la Cluj – am reluat testul – rezultatul era bun. M-am linistit insa foarte putin. Ramanea in permanenta frica de a fi ceva in neregula. Am trecut peste toate, peste rh-ul negative al meu si pozitiv al sotului, mi-am asumat niste riscuri – si s-ar fi putut intampla sa nu fie bine. Insa am sperat, m-am rugat, am crezut, si daca ceva ar fi fost rau – am sperat ca trebuie si pentru cei mici nou-nascuti cu probleme de sanatate - sa existe o sansa. Medicului de la Timisoara i-am dus ambele rezultate. M-a sfatuit sa fac amniocenteza, dar mi-a accentuat ca sunt sanse (mici ce-i drept) sa pierd copilul – avand aplicat cerclaj. Stiind ca lipsa cerclajului a dus la pierderea celor sarcini doua anterioare, -am hotarat cu sotul meu si am refuzat. Am reusit cu bine sa nasc al doilea baietel, este in regula. Ramane insa golul lasat de sarcinile pierdute, nu mai sunt aceeasi, de multe ori as fi vrut sa merg la un psihiatru, simt ca ceva nu s-a vindecat. Inca imi doresc o fetita.
Ma rog pentru tine, pentru linistea ta, ma rog ca ingerii sa-ti usureze durerea.
Bianca stiu ca esti un om puternic. Iti multumesc ca mi-ai daruit si mie o parte din liniste. As vrea sa le rog pe toate femeile insarcinate sa-si faca analizele, sa mearga la medic si sa aibe totusi incredere in medic. Ma rog pentru sufletele ingerilor pierduti de mamele, de parintii indurerati. Pentru Printesa Bianca
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt alaturi de tine si as vrea sa particip ca voluntar la campania ta, in memoria celor doi baietei gemeni care ar fi trebuit sa fie fratii mai mari ai mei si ai surorii mele( si noi suntem gemene). Au trait doar cateva ore, mama nu i-a vazut niciodata. Iti las adresa de mail( as dori sa nu fie publicata) Dana
|
|
|
Mesaj de la: Nadia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna ma numesc nadia.imi pare foarte rau pentru aceasta pierdere si te inteleg foarte bine.eu am 24 ani si anul trecut pe 14 august 2007 am nascut o fetita la 23 de saptamani mi-a trait doar doua ore.am vazut-o dar de la distanta si acum imi pare rau ca nu am putut sa o iau in brate.motivul pierderii nu-l stiu nici acum doctorita mi-a spus ca din cauza efortului,dar eu nu am facut efort mai deloc.eu sunt din focsani dar am dus toata sarcina la bacau la o clinica.acum incerc sa raman iar insarcinata sinu raman nu stiu la ce doctor sa ma mai duc.te rog daca poti sa spui ceva despre dr.vladareanu.adresa mea ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Tatiana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!Nu stiu ce sa spun, decat ca am plans foarte mult si ca imi pare foarte rau ca ai trecut prin asa ceva.Eu am nascut(cezariana) in noiembrie 2007, am un baietel,astazi facem 3 luni, e sufletul meu!Probabil nu simt ceea ce simti tu, pentru ca nu am trecut prin asa ceva, dar ma doare si plang ori de cate ori puiul meu are probleme.Iti multumesc pentru ca ai fost atat de puternica, ca ai facut publica suferinta ta, asa ne incrajezi si pe noi, ne dam seama cat de mult ne iubim pruncii, iti multumesc.
Vreau sa spun ca ai dreptate, conteaza foarte mult medicul care supravegheaza sarcina.Eu am fost supravegheata pe timpul sarcinii de un domn doctor, de care am fost mai mult decat multumita, care s-a comportat foarte frumos, care a avut grija de mine si de bebe,pe care l-am sunat la orice ora si ori de cate ori am avut nevoie, caruia ii multumesc foarte mult.Exista si MEDICI dar trebuie sa-i cautam.
Daca pot sa fiu de ajutor in legatura cu campania, cu fundatia las e-mailul meu, ****@yahoo.com
Tatiana, IASI.
|
|
|
Mesaj de la: Lavinia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA imi pare sincer rau nici nu imi gasesc cuvintele stiu ca este cumplit dar dumnezeu ne ajuta si ne da putere sa mergem mai departe.si eu am un baietel da 1 an si 3 luni si nu stiu cred ca daca s-ar intampla ceva as inebuni,iar sora mea este insarcinata in 4 luni si medicul ei nu i-a dat sa faca nici o analiza e ceva da nedescris in tara asta vor doar sa-ti ia bani si altceva nu ii intereseaza.Sunt alaturi de tine si iti las adresa mea de e-mail ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca.....ma numesc oana din pascani ,am 23 ani am ramas socata ce ai patit....te vazusem la teo cand aveai burtica aratai minunat...dar bianca trebuie sa fii tare ...trebuie sa te gandesti ca ea e un ingeras acum si te vede de acolo de sus pe tine si pe luca....vede ca are un fratior...va veghea asupra voastra...nu trebuie sa te lasi doborata...fii aceea bianca puternica care o stim cu totii...e groaznic intr-adevar...te pup bianca imi pare foarte rau...imi dau lacrimile doar cand ma gandesc
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna seara !
Nu stiu daca Dumnezeu mi-a lasat puterea de a naste cuvinte. Este dificil sa spui: "imi pare rau", pentru ca sunt doar cuvinte. Acele femei care au puterea de a vorbi despre ce s-a intamplat, le admir, le respect. Eu nu pot. Durerea mea exista si se amplifica pe masura ce aud ca se intampla si azi, in continuare. Mi-e teama ca, oamenii, de frica,..., ca s-ar putea intampla si in existenta lor o asemenea DURERE, refuza sa asculte. Eu nu am cerut intelegere, cu siguranta m-am simtit EXTREM de vinovata. Oamenii au puterea asta, de a te face sa te simti vinovata.
Tot din neferire, oricat de multa bunavointa ar exista in sistemul medical, mi-e teama ca lipsa de profesionalism se resimte si in partea socio-umana, ramura psihologie. Sunt obosita. Atat de obosita, ca nu mai pot nici sa visez.
Doresc sa spun ca, daca as avea puterea, v-as "fura" durerea si darui doar ceea ce inseamna FERICIRE. Nimic nu compenseaza un copil, nici o vorba, nici un gest. Ma opresc, ca sa nu devin ......
imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie. Pentru mine, faptul ca am scris aici e deja prea mult, ca sa mai recitesc, corectez. Sa intelegeti ca nu este o lipsa de respect.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Am citit tot ce tu te-ai chinuit sa scrii cu atata durere in suflet...am inteleso,dar nu pentru ca sunt mama si cu siguranta nu am simtit aceasi durere pe care tu ai avuto si inca o mai ai in suflet.
Dupa cum spuneam nu iti pot simti durerea pentru ca nu sunt mama,nici macar nu am incercat sa fiu mama.Sunt doar un copil...M-ai impresionat extrem de mult cand ti-am ascultat vorbele indurerate la televizor.
Tinand cont de varsta mea sa stii ca inteleg...
Am avut un unchi pe care nu l-am cunoscut niciodata.Si el a plecat de mic in cer.Mi s-au povestit multe despre el,a fost un copil nevinovat. El nu a murit in timpul sarcinii ci apoi...nu stiu exact cata perioada a trait,dar a murit!!...Deasemenea cunosc pe cineva care a pierdut copilul in timpul sarcini...
Ce pacat...!!
Ma gandesc ca poate la un moment dat o sa fiu si eu mama sau poate nu...
Momentan ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa de a trai o copilarie de vis si o viata frumoasa...
Iti urez ca multe persoane sa-ti viziteze site-ul,sa fie sanatos Luca,sa fii fericita si nu uita, Emma stie ca aici pe pamant are o mama care o iubeste si se gandeste mereu la ea...
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Doamne cata durere..Buna Bianca, sunt mamica unei fetite de 2 ani si stiu cu cata bucurie isi poarta mama in pantec viitorul copilas... nu am cuvinte pt a incerca sa iti alin durerea, dar te asigur de rugaciunea mea in fata lui Dumnezeu pt a-L ruga sa vegeze asupra ta si a ingerusului tau plecat la El. Imi pare rau..si te imbratisez cu drag. simona
|
|
|
Mesaj de la: Felicia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca!Ma numesc Felicia si sunt din Buzau.Imi pare nespus de rau pentru drama prin care ai trecut.Am vazut emisiunea la b1 si ma imprsionat povestea ta.Am plans mult si vreau sa sti ca sunt alaturi de tine.Prietena mea cea mai buna a trecut printr-o experienta asemanatoare.Si-a dorit mult sa fie mamica!Din tot sufletul!A ramas insarcinata si totul radia in jurul ei.Dar dupa putin timp au inceput sa apara problemele.A inceput sa se simta rau.Era din ce in ce mai slabita...a inceput sa-i fie frica sa nu-l piarda...simtea acest lucru...dar in sufletul ei spera...spera ca o sa fie bine.Of DOAMNE cat suferea saracuta...NUMAI EA STIA!Inevitabilul sa produs.A pierdut SARCINA...cata DURERE...cata TRISTETE...cate LACRIMI...regret ca nu am fost langa ea sa o imbratisez si sa-i spun ca-mi pare rau... cred ca numai BUNUL DUMNEZEU a ajutat-o sa fie puternica.Spun asta pentru ca acum urmeaza un tratament pentru a ramane din nou insarcinata.O admir mult pentru puterea ei.Este o luptatoare.Ma rog la DUMNEZEU sa-i indeplineasca VISUL. DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE! Cu deosbit respect,Felicia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA SEARA ! MA NUMESC **** MIRELA SUNT DIN JUD BUZAU , AM 26 ANI SI O FETITA SCUMPA DE NUMAI 1 AN SI 6 LUNI PE CARE O CHEAMA BIANCA IOANA. VAZAND EMISIUNEA NASU UNDE TU AI FOST INVITATA AM RAMAS INMARMURITA AUZIND DRAMA PRIN CARE TU AI TRECUT. AM PLANS O DATA CU TINE DEOARECE SI EU AM TRECUT PRIN ACEEASI DRAMA CA SI TINE IN VARA ANULUI 2005. TOT A DECURS BINE CU SARCINA MEA PANA INTR-O ZI CAND FIIND LA SERVIU( LUCREZ LA O FARMACIE IN ORAS) AM SIMTIT O DURERE DE BURTA PE CARE NU AM BAGAT-O IN SEAMA. AJUNGANG ACASA MI-AM CONTINUAT TREABA IAR LA UN MOMENT DAT MI S-A RUPT APA. NESTIIND CE INSEAMNA(FIIND PRIMA SARCINA) NU AM MERS DE URGENTA LA MATERNITATE SI AM STAT PANA AU INCEPUT CONTRACTIILE PUTERNICE SI DESE. AJUNGAND LA MATERNITATE AM FOST CONSULTATA DE O DOAMNA DOCTOR SI MI S-A SPUS CA TREBUIE SA FAC AVORT( AVEAM 6 LUNI SI JUMATATE DE SARCINA). AM FOST DUSA IN SALA DE NASTERE SI AM NASCUT O FETITA DE 1.800KG (MIRUNA). SPRE SURPRINDEREA TUTUROR A TRAIT 2 ZILE. CEL MAI RAU IMI PARE CA NU AM AVUT CURAJ SA-MI PRIVESC FETITA DUPA CE AM NASCUT-O SI NICI DUPA ACEEA NU AM VAZUT-O DEOARECE EU AM FOST DUSA LAUN SALON UNDE STATEAU FEMEILE CARE AU PIERDUT COPII IAR FETITA A FOST DUSA LA TERAPIE INTENSIVA. CEEA CE NU MI SE PARE NORMAL ESTE FAPTUL CA NU AM FOST ANUNTATA CA FETITA MEA A MURIT . DACA NU URCAM EU LA TERAPIE SA INTREB NU VENEA NIMENI SA-MI SPUNA CA FETITA MEA MURISE . OARE ESTE NORMAL ASA CEVA? NUMAI IN ROMANIA SE POATE INTAMPLA. MEDICUL MEU GINECOLOG A VENIT DUPA 2 ZILE SA VADA CUM MA SIMT SI SA-MI SPUNA CA NU STIE NICI EL CE S-A INTAMPLAT SI CA SUNT TANARA , MAI AM TIMP SA FAC COPII. AM AVUT MARE NOROC CU FAMILIA SI IN SPECIAL CU SOTUL MEU CARE A FOST TOT TIMPUL ALATURI DE MINE SI M-AU AJUTAT SA TREC CU BINE PESTE ACEASTA DRAMA. SUNT SIGURA CA FETITA MEA ESTE UN INGERAS ACOLO SUS SI DE CATE ORI AM OCAZIA IMPART CATE CEVA PENTRU SUFLETELU EI MIC.DUMNEZEU MI-A LUAT UN INGERAS ACOLO IN CER SI MI-A DAT UN ALTUL PE PAMANT SI SUNT TARE FERICITA CAND O VAD CUM CRESTE .ITI INTELEG SUFERINTA SI SUNT ALATURI DE TINE CU SUFLETUL.SINCERE CONDOLEANTE! LA REVEDERE! MIRELA.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
i-mi pare foarte rau de ceea ce ti s-a intimplat /
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ma numesc Anca din Craiova. Sincer imi pare foarte rau pt ce ti sa intamplat.Am vazut ca ai foarte mule mesaje de la oameni;asta inseamna ca nu esti singura.Eu te-am admirat dintotdeauna;esti o femeie frumoasa,energica,desteapta si acum o femeie foarte puternica.Asa e viata,cu bune si rele.Fi curajoasa! Iti doresc sa ai parte de bucurii si sa te bucuri de ele impreuna cu copilul tau.
|
|
|
Mesaj de la: Ani data: Joi 7 februarie 2008
|
|
bianca...draga mea, sunt o mamica tanara (28ani) si mi l-am dorit mult pe david (4luni)iar pana sa vina pe lume am citit atat de mult incat ajunsesem sa-mi fie frica sa nu moara inainte de a se naste. Eram ingrozita si incepusem sa am vise nu tocmai placute si toate acestea fara a trece prin vreo drama, deci te inteleg atat cat pot intelege...Si acum cand ma uit la el ma rog sa nu i se intample nimic.Iti multumesc ca spui povestea ta si sunt sigura ca vei ''misca'' lucrurile prin fundatia pe care o vei infiinta. Multe mamici au nevoie de consiliere psihologica!Doamne ajuta! Ani
|
|
|
Mesaj de la: Anemona data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Anemona si sunt mama unui baietel de 3 ani.Imi pare sincer rau pentru suferinta prin care treci . Iti impartasesc durerea si inteleg prin ce treci deoarece am nascut baiatul la 29 de saptamani si nu credeam ca o sa reuseasca sa triasca.Am trecut prin clipe foarte grele in spitalul in care am nascut(in Calarasi) deoarece doctorita care a luat in primire copilul dupa nastere a considerat ca nu are cum sa traiasca si ca ar trebui sa ma obisnuiesc cu ideia.De multe ori consider ca acesti medici isi lasa sufletul acasa cand vin la spital.Acesti copii sunt niste ingeri ce se chinuie sa traiasca chiar daca au atatea probleme de mici.Ma uit la el acum si ii multumesc lui Dumnezeu ca e aici langa mine si mi-as dori ca nici o mama sa nu sufere si sa simta durerea pe care o ai tu acum.
Iti doresc multa sanatate si pace sufleteasca pentru a depasi aceste clipe grele si cred ca fetita ta e acolo in cer si te vegheaza mereu.
As dori ca prin campania ta sa se schimbe ceva si in spitalele din tara noastra ca sa nu se mai intample atatea tragedii.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Numele meu este Cristina si sunt din Bucuresti
Azi am vazut emisiunea in reluare si am fost impresinata de ce ti se intampla...IMI PARE FOARTE RAU!
E greu sa consolozi pe cineva care trece prin asa durere...ce sa-ti spun decat ca am plans si am citit povestea de pe site printre lacrimi...
Am un baietel care pe 22 februarie impineste 7 ani si am tot trecut prin situatii mai putin placute cu el...o operatie la manuta (din cauza unei duble fracturi deschise cand avea 4 anisori,una de polipi in decembrie) si a fost groaznic ...dar sa traiesti ce ai trait tu...
Sigur ca durerea nu o sa dispara niciodata dar macar poate te ajuta Dumnezeu sa inveti sa traiesti cu ea...
Trebuie sa te gandesti la baietelul tau si sa iti infrunti durerea pentru el...
Daca pot sa te ajut cu ceva voluntar o fac cu cea mai mare placere...adresa mea de mail este corcrisda@yahoo.com (orice)
Dumnezeu sa te ajute si sa apere sufletulul fetitei tale (cine stie poate candva acel suflet se va intoarce la tine intr-o alta fetita)
Iti mulutumesc pentru acest site..poate se trezesc si omenii din sistemul sanitar romanesc...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna Bianca....sincer iti spun k inteleg ptin ce ai trecut si ti sunt alaturi...sunt madra de tine si de ceea ce esti....durearea asta nu pote sa ti-o ia nimeni orikate vb frumoase ti-ar spune si orikat te-ar compatini....esti o femeie puternica si sunt madra ca ai facut public asta...pt ca nu esti singura care a trecut prina asa ceva....am plans 2 ore knd am vazut kum alte mame isi dau copii sau ii abandoneaza in spitale....pe cand altele isi doreau makar un zambet o clipire orice....e greu...e ingrozitor...nu vreau sa iti dau nici un sfat...vreaua sa spun doar ca sunt alaturi de tine...FII TARE....si daca tu ai suferit asa poate pt alti ku ajutorul tau os fie ku2%mai usor...pupici...bia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Am lacrimi in ochi, am plans, mi-am inghitit de cateva ori un tipat de durere...Nu am pierdut niciodata ceva atat de drag , atat de sfant.Mi-e frica sa scriu, cuvintele pe care as fi in stare sa le scriu aici sunt atat de goale si fara de substanta.Eu nu pot avea copii si anul trecut in decembrie pe 6 in loc sa vina Mos Niculae la mine, a venit medicul ce m-a operat si mi-a spus pe un ton atat de calm ....ca nu voi fi mama niciodata .....
Dumnezeu a vrut sa am un copil, cateva luni mai tarziu, si tot Dumnezeu a ales ca o alta femeie sa il nasca in locul meu.
M-a socat felul in care medicii iti dau vestile proste.
Draga mea Bianca, pur si simplu nu stiu ce sa iti spun, poate ca lacrimile mele si durerea pe care o simt acum ti-ar spune mai multe decat niste cuvinte.
Sa dea Domnul sa ai puterea sa reusesti in ceea ce ai inceput acum, sa fie Luca sanatos si tu sa iti amintesti de Emma frumoasa, cu buzele perfecte , cu parul moale si pielea alba .....sa iti amintesti de ingerul pe care l-ai purtat in pantec.
Fie ca lacrimile si durerea ta sa nu se mai repete niciodata.
Nu mai pot scrie nimic, iarta-ma daca nu sunt in stare sa iti spun ceea ce simt, e pentru prima data cand nu imi gasesc cuvintele.
Domnul sa te apere si pe tine si pe familia ta.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna ziua eu sunt decat un o pustioaca care am pus foarte mult suflet la ceea ce sa intmlat si as vrea ca multa lume sa iteasca ceea ce sa intamplat aceste Doamne si nu numai ei sunt o gramada de femeicare sunt distruse si nu au pe cineva laturi de ele sa le aline suferinta lor.As vrea sa se faca si la noi in tara dreptate nu numai ceilalti din alte tari sa se bucure ci si noi ca si noi suntem oamneni,dar la noi o sa se intample asta peste foarte mult timpca sunt oamneni care se gandesc numai la ei sa le fie lor bine.Va sprijin foarte mult Doamna Bianca ca aiti avut taria sa treceti peste tot si e bine ca exisata la noi in tara si femei care se gandesc si la altele.pupci multi tuturor femeilor.
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
numai Dumnezeu poate sa dea putere celor care trec printr-o asemenea suferinta . nu e usor si de fapt nu treci niciodata peste ea ...eu sufar numai cand imi raceste putim fetita sau ceva asemanator ...numai cine nu are copii nu cunoaste suferintele unei mame ...multumesc lui dumnezeu ca e sanatoasa asta e tot ce conteaza pt mine de cand am nascut-o.dana bucuresti mamica lui Isabela 1an si 8 luni
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
I-TI MULTUMESC PENTRU INCURAJAREA, SI INCERCAREA DE SCHIMBARE A CADRELOR MEDICALE DIN ROMANIA......POATE NU TOTI SUNT PERSOANE FARA SUFLET SAU INCOMPETENTI DAR ORICUM ACESTIA SUNT MAJORITATEA . AM O FETITA DE 2 ANI SI 3 LUNI , ESTE INGERASUL MEU SI NU MI-AS INCHIPUI VIATA FARA EA .FII PUTERNICA, FII CURAJOASA SI REALIZEAZA MULTE LUCRURI PE CARE NOI NU AVEM CURAJUL NICI SA LE PRONUNTAM, LUPTA PENTRU NOI TOATE.SI DUMNEZEU TE VA AJUTA !!!!
IOANA84
|
|
|
Mesaj de la: Miruna data: Joi 7 februarie 2008
|
|
MA NUMESC MIRUNA SI IMI PARE NESPUS DE RAU PENTRU CE TI S-A INTAMPLAT SI ITI INTELEG SUFERINTA, PENTRU CA SI EU SUNT MAMICA UNUI BAIETEL DE 10 ANI.TE ADMIR PENTRU CA INCERCI SA ITI REVII SI SA O IEI DE LA CAPAT , MACAR PENTRU LUCA. EU AM AVUT O EXPERIENTA FOARTE TRISTA CU BAIETELUL MEU CARE IN DATA DE 6 IANUARIE DINTR-UN COPIL SANATOS NU A MAI VORBIT SI NU NE-A MAI CUNOSCUT. A FOST CUMPLIT, AM CREZUT CA IL PIERDEM, ASA CA ITI INTELEG PERFECT SUFERINTA.AM CREZUT CA MOR ATUNCI, CA IMI FUGE PAMANTUL DE SUB PICIOARE ,CREDEAM CA NU O SA MAI FIU OM TOATA VIATA. II MULTUMESC BUNULUI DUMNEZEU CA BAIETELUL MEU E BINE SI PARCA S-A NASCUT A DOUA OARA.AI INCREDERE IN BUNUL DUMNEZEU, CA NUMAI EL ITI VA DA PUTEREA NECESARA SA DEPASESTI MOMENTUL. ACUM NU IMI MAI DORESC NIMIC DE LA VIATA DECAT SANATATE COPILULUI. NUMAI CAND VIATA TE LOVESTE REALIZEZI CA CEL MAI IMPORTANT PE LUME E COPILUL SI NIMIC ALTCEVA. ITI DORESC MULTA SANATATE TIE SI FAMILIEI, PUTERE SI SA NU ITI PIERZI INCREDEREA IN BUNUL DUMNEZEU! DUMNEZEU SA ITI AJUTE!
|
|
|
Mesaj de la: Sanda data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna.Ma numesc Sanda si ieri,06.02.2008, fetita mea ar fi implinit 5 anisori.Pe timpul sarcinii totul a fost ok,vizitam medicul lunar pentru ecograf si pentru controlul de rutina.Am nascut prin cezariana o fetita de 3kg pe care eu o credeam sanatoasa .Dar a doua zi am aflat ca fetita mea avea o malformatie la inima. A fost un soc pentru mine si familia mea.Dupa 3 saptamani de eforturi zadarnice inima ingerasului meu a incetat sa mai bata.Acum e in ceruri si vegheaza asupra noastra.Iti doresc sanatate si putere sa treci peste aceste momente dureroase. ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Diana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Diana...of...of...of...n-am alte cuvinte.Mi-e imposibil si peste puterile mele sa inteleg de ce se intampla asta cu copilasii doriti de parintii care ar putea sa le ofere totul,iar acele animale,ptr ca mama nu le pot numi,isi omoara copiii sau ii abandoneaza in maternitate, au parte de sarcini fara probleme.Asta nu pot si n-o sa pot niciodata intelege.Si eu ma pregatesc sa raman anul acesta insarcinata,mi-am facut toate analizele,iau tot felul de suplimenti,dar in ultimul timp vad,aud si citesc numai nenorociri despre copilasii pierduti inainte de termen.Sunt pur si simplu ingrozita si mi-e teama sa concep copilasul pe care mi-l doresc atat de mult.Iti doresc multa putere sa reusesti sa accepti intr-un final ce s-a intamplat,dar nu sa uiti...ptr ca asa un bebe dragut cum ne-ai descris-o pe fetita ta nu poate fi uitat niciodata.E acolo sus...se joaca cu ingerii...
|
|
|
Mesaj de la: Adrian data: Joi 7 februarie 2008
|
Am vrut sa incep mesaj cu "buna ziua" dar imi dau seama ca ar fi fost o rautate sa spui unui om "buna ziua" atunci cand sufera, asa ca trec direct la subiect. Pt. ceea ce s-a intamplat nu exista cuvinte de alinare dar sper ca gandurile si rugaciunile noaste sa te ajute sa iti gasesti linistea. Important e ceea cea vei face de acum inainte. Nu stiu daca e adevarat sau nu faptul ca ai vrut sa te sinucizi dar daca ai fi facuto nu ai fi avut nici o scuza. Toti cei care isi vindeca durerea distrugandu-si viata si a celorlalti nu merita nici o scuza. Daca tu iti vei gasi vindecarea in bautura sau droguri sau ori ce altceva de genul asta iar nu ai nici o scuza. Pare dur dar sper sa intelegi sensul vb mele.
Am inteles ca ai un om alaturi de tine. Daca durerea care te macina va distruge relatia voastra inseamna ca relatia pe care o ai nu a insemnat nimic niciodata. Tocmai in aceste momente se cern oamenii. E normal sa ai o perioada in care sa jelesti dar daca aceasta perioada se lungeste pe toata perioada vietii atunci inseamna ca ai pierdut tot ceea ce ai realizat pana acum. Daca intr-adevar ai un om pe care il iubesti si care te iubeste in timp o sa treceti peste acest necaz. Sper ca dupa ce durerea se va mai alina sa va continuati viata cu aceeasi dragoste pe care a-ti impartasit-o pana acum. Nu lasa ca acest moment sa te schimbe si sa devii un om rece. Poate ca e mai dur mesajul meu dar e dur pt. cine nu intelege. Tu sper sa intelegi.
Imi las adresa de mail. Daca am zis ceva rau te rog sa imi spui pt. ca sunt tanar si poate ca am spus unele lucruri care nu au fost corecte. Daca pot sa ajut cu ceva te rog sa imi spui ce trebuie sa fac. Adrian
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt o pustoaik de 15 ani jumate..dar mi se pare ingrozitor k o mama sa poata patii asa cv..cred k trebuie sa fie cumplit sa tii particica ta de viatza care ai iubit-o din prima clipa,sa o tii in brate,iar ea sa nu scoata un sunet..incol sa o aduci acasa sa te bucuri de plansul ei..sa plangi pentru ea..in loc sa pui flori in kmera ei sa pui flori p mormantul rece(....imi pare exterm de rau si nu am dorii nimanui sa pateasca asa ceva..si pana cand voi fii mare lucrurile din romania sa se schimbe in bine..dumnezeu te va ajuta in viata..iar fetita ta va fii mereu acolo si va astepta ziua in care iti va spune MAMA(
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga biancaam.trecut prin trei situatii asemanatoare si foarte grele acum 5 ani am nasct prematur un baietel de 2kg au spus ca este bine dar eu in sufletul meu simteam ca se intimpla ceva si am cerut sa-l vad cind mam dus sa-l vad avea perfuzii in cap in miini am ramas socata ca nu stiam ce se intinpla am intrebat dr cu care am nascut si mia zis ca i sa spart un vas de singe la cap am intrebat,, de ce nu a gasit nici o explicatie atunci ,la numai 10 zile baiatul meu a murit , facind infart deoarece inima lui nu a mai suportat atitea anestezii,medicul cu care am nascut si-a gasit scze imediat a zis ca fiind prea mic ,sa fortat si deaceea i sa spart vasul de singe,am crezut dar durerea ce o simteam si eu si sotul meu era foarte mare credeti-ma ca nu voiam sa vad pe nimeni nici macar pe fica mea voiam sa fiu singura exat ce ai simtit tu bianca am simtit si eu la botezat preotul spitalului si lam ingropat crestineste, la 3ani am incercat sa mai fac iar am facut toate analizele la fel ca inainte am facut si 3d au spus ca e tot baiat ca este sanatos apoi intr-o noapte mam trezit plina de singe am fugit repede la spital dar degeaba lam pierdut aveam atunci 6luni ,nu am mai avut puterea sa-l vad urlam si strigam de ce doamne numai mie ma suferit enorm si sufar si acum,in decembrie 2007 iar am pirdut o alta sarcina numai ca era mai mica aveam doar 1luna , toti medicii,singura explicatie pe care miau dat-o a fost ca sint slaba de mijloc sincer tot imi mai doresc sa fac un copil dar trebuie sa fac niste analize mai amanutite dar sincer nu imi permit am 28 ani si fetita mea are 11ani sint fericita ca macar o am pe ea iti doresc tot binele din lume stiu ca este foarte greu si nu vom uita niciodata credema ca de cite ori vad la tv nasteri si copii pling si imi aduc aminte dar tyrebuie sa trecem caci asta este viata
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca, ce ai facut tu pentru noi toate e extraordinar...sa gasesti puterea pentru toate persoanele care au trecut prin asa ceva. Cred ca povestea ta, sinceritatea cu care ti-ai deschis inima, e o alinare pentru multe suflete care simt la fel. Nu am avut pana acum bucuria de a fi mama, chiar daca sunt casatorita de mai multi ani si imi doresc un copil. Din cauza sindromului de ovar polichistic si din cauza unei grave dereglari de progesteron, nimeni nu imi poate garanta ca voi avea vreodata un copil...e crunt sa ma gandesc ca as putea trai o viata DEGEABA, fara sa strang la piept un sufletel mic, care sa-mi spuna mama. Durerea voastra e infinit mai mare, si va respect pentru ca existati si aveti suflet, aveti forta. Mi-e ciuda uneori pe toate acele femei care fac avort si au noroc sa ramana insarcinate...nu e drept ca noi care iubim copii sa nu ii putea avea si ele sa ii omoare atat de usor
Ma doare si ma revolt cand vad mame fericite care isi alinta puiul si nu pot sa nu ma gandesc "de ce eu?"Poate voi avea noroc intr-o zi, nu mi-am pierdut speranta...
Nu are rost sa cautam cuvinte de consolare pentru ca nu exista...un copil e cel mai frumos lucru care se poate intampla in viata cuiva. Odata ce l-ai simtit, nu ai cum sa uiti, nu ai cum sa treci peste...Va doresc fericire, iertare, rabdare si liniste sufleteasca...dar mai ales multa dragoste din partea celor dragi!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
cred ca ingerii o iubesc la fel de mult cum ai fi iubit-o si cred ca o iubesti si acum, cred ca urmatoarea sarcina ar trebuii sa fie doua gemene fetite.O.V.
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
Iti suntem alaturi Bianca, .. uneori e
greu sa acceptam .. si sa intelegem cum le aseaza Tatal Ceresc ...
Parintele Cleopa a scris o poveste despre Judecata lui
Dumnezeu, imi permit sa redau doar cateva fragmente ...
"Un calugar din pustia Schetica, mergand in Alexandria sa-si vanda
lucrul mainilor sale, a vazut o inmormantare, murise ighemonul acelei
cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul
marilor persecutii.Era o zi frumoasa si foarte multa lume il conducea la
groapa... Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de
60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost
gasit mancat de o hiena.. Atunci s-a gandit calugarul: ighemonul, care
a omorat mii de crestini, cu cata cinste mergea la groapa, iar asta
care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si
rugaciune, l-a mancat hiena!Ce fel de judecati are Dumnezeu? Mi se pare ca
Dumnezeu, fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte.. Am sa ma rog lui
Dumnezeu sa-mi arate, care sunt judecatile Lui.......
Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie Judecatile Lui, i-a aratat
intr-un chip ca acesta judecatile Sale, desi putea sa-l piarda pentru
aceasta iscodire, ca sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu
nici ingerii. Dar, pentru ca-l iubea, avand viata sfanta, a vrut sa-l
intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti....
Mergand spre Alexandria sa isi vanda lucrul batranul se intlaneste cu
un tanar ..... Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar
i-a spus: - Parinte, uite ce este. stii ca noi trebuie sa ne rugam tot
timpul....si de aceea pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu
vorbesti, sa nu ma judeci si sa nu-ti calci juramantul!........
Au ajuns la casa unor tineri care i-au cinstit, le-au spalat picioarele
ca si Mantuitorului ... le-au dat mancare dintr-un vas de argint ...la
plecare calugarul tanar a furat acest vas ..... calugarul batran
gandea... ne-au cinstit si el a furat ..ce fel de om e acesta? ...pe drum
calugarul tanar a aruncat in apa vasul facandu-i Sfanta Cruce ......spre
seara au ajuns la casa altor tineri .... care aveau un copilas de cateva
luni; ... calugarul tanar le-a omorat copilul si a mers mai departe
.... A doua zi au trecut pe langa o biserica parasita calugarul tanar a
luat 3 pietre le-a facut Sfnta Cruce si a aruncta cu ele in biserica;
......apoi, au intalnit o carciuma in care la care tanarul a facut 3
matanii si o Cruce ... A treia zi dimineata, mergand ei in marginea unui
sat, ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf, pe prispa casei erau
cinci copilasi care plangeau. Calugarul cel batran a scos ceva din rucsac
si le-a dat. Apoi i-a intrebat .. - De ce plangeti? - Ieri au
ingropat-o pe mama! - Dar tata aveti? - Tata a murit anul trecut...Ei n-aveau,
saracii, nici tata, nici mama. Dupa ce au plecat, calugarul cel tanar
se intoarce inapoi si le-a dat foc la casa ...spre seara au ajuns in
Alexandria si pentru ca numai putea rabdea calugarul batran l-a luat la
rost... pe cel tanar ...
- Ia asculta, frate! De acum nu mai pot tacea! A fost juramant intre
noi sa nu vorbim pana aici. Sa-mi spui tu mie ce esti tu! Drac esti, om
esti, ori inger esti ... de trei zile, de cand mergem
impreuna, ai facut numai lucruri rele!.. de ce ai furat vasul de
argint? ...Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo: vasul acela de
argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul
acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca
veche: „Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia
cutare si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad pana il va
intoarce inapoi"...eu am furat vasul,nu imi trebuia.. ..l-am aruncat in
apa,stiind ca a doua zi va trece pe acolo paraclisierul bisericii
care il va recunoaste si astfel vor ajunge in rai 9 suflete ce se muncesc
acum in iad......
- Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut?
Stai si nu judeca dupa mintea ta! Ai vazut copilasul? Acela a fost
zamislit in ziua de Pasti si avea pus canon de la Dumnezeu,
pentru neinfranare, ca nu s-au infranat parintii in ziua Invierii Domnului,
copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si
avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea
lor si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in
lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului
la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului
lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin
plansul acela, li se iarta si pacatul ca l-au zamislit in ziua de Pasti;
... in carciuma se punea la cale construirea unei biserici, ..m-am
rugat ca sa se indeplineasca ..biserica era in pustie ...dracii jucau pe
Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea lacasului lui
Dumnezeu, aruncand cu pietre insemnate cu Sfanta Cruce ... am
imprastiat raul ....
- Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? ..Nu ti-a fost mila de
ei ....un strabunic a pus in prisma casei un sac mare de bani ..copii il
vor gasi si cu ajutorul unui unchi ... li se va face casa si vor fi
dati la scoli ...si vor ajunge oameni invatati.
- Eu ma rog de cativa ani sa-mi
arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri
nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.....
- Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cat este mai inalt cerul
decat pamantul, pe cat este de departe rasaritul de apus, pe atat sunt
mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de
gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decat tine nu le
ridica si pe cele mai adanci decat tine nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice? Judecatile Domnului sunt adanc
mult!..."...
Viata inseamna putere dar puterea vine de la Dumnezeu! Nu noi ne-am
ales trupurile desi spunem ca e al nostru. Dumnezeu e mai presus de toate,
doar iluzia omeneasca ne tranteste la pamant facandu-ne sa credem ca
totul e pierdut in asa situatii; ca nu mai vrem sa continuam cu viata,
parandu-ni-se fara rost...; legatura stabilita intre mama si fat, e clar
de necontestat, fiind o experienta ce ne face sa-l intelegem sau cel
putin asa ar trebui, pe Dumnezeu.
.....Multe cuvinte..rana nu o vor sterge, vei
cugeta, dar timpul care e confundat uneori cu intelepciunea, te vor face sa intelegi .....dar sa fii sigura ca Maica Domnului e aproape de tine, si stie prea bine........ incearca s-o consolezi tu, caci Isus i-a fost omorat sub ochi...... vei vedea poate dintr-o alta perspectiva si te vei trezi puternica! Doamne ajuta!
Elena si Mona
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare rau este putin spus gandinduma k sunt femeie insrcinata in 4luni cu placenta previa trebuie sa stau la pat imi este groaza sa nu mi se intimple ceva bebe inca nu a miscat dar abia astept sa il pot simti,imi vine sa ma duc la control in fiecare zi si noaptesa vad ce face daca este bine.La mine nu ma mai gindesc vreau sa fie el sau ea bine, sa ilsimt sail aud chiar daca mie imi este rau.pe data de 2:02: 08 in acea zi totul a fost frumos vizite ,plimbari,si multe altele.Seara la h 22am simtit o mik caldura nu iam dat importanta ma duc la tualeta si vad mare sir de sange pe picior.nu cred k vreti sa stiti ce am simtit in acel noment ,nu mam panicat, nu am plins , am sunat doctorita sa o intreb daca este motiv de panica.EA mia zis de urgenta la spital, pana acolo am simtit k inebunesc mam invinovatit de tot ce facusem in acea zi simteam k masina nu mai merge desi aveam 80 la h , k spitalul este tot mai departe ,disi eu lucrez in acel spital fac de obicei 20 min atunci totul mi se parea ore.controlul nu cred k adurat mai mult de 2min eu nu mai aveam rabdare sa imi spuna dak bebe este bine sau nu, din fericire totul este bine. in urma cu citeva zile vazusem interviul tau.In tot acest timp acasa ,spital ma rugam la dumnezeu sa nu fiu pe lista............. nici nu pot sa pronunt ii mlutumesc lui DUMNEZEU in fiecare seara k a mai trecut o zi cu bine.iti multumesc pt ceia ce faci si k asa imi mai pot spune si eu ofurile sua ceia ce am simtit eu atunci.din fericire eu am nu sot bun dar este genul care se inchide in el nu discuta si nu se manifesta.dar de cand sa intimplat asta a inceput sa vb cu mine . ma bucura k micile necazuri ne apropie, sufera si el k si mine.mi-a zis k a visat k aveam o fetita,nu stiti cat de nult ma bucura k si el este optimist.k imi este alaturi si nu cade in calalta latura.sunt o fericita.Am scris toate astea sa aratk mai exista si barbati care iti stau alaturi atunci cand dau de necazsi k sustin femeia.sunt roxana 26 ani prima sarcina
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am nascut si eu acum 9 ani un baietel la 34 saptamani..nu a trecut nici o zi deatunci in care sa nu ma gandesc la el ,il chemaMARIUS.putini au fost acei care mau sprijinit in acele momente in care medicul si asistentele imi spuneau ca pericolul a trecut si ma puneau sa ma mulg pt.a da lapte copilului care era hranit cu sonda,asa spuneau ei ,dar adevarul era ca marius a paralizat la24 ore dupa ce lam nascut si mie nu mia zia nimeni la 5 zile a murit .fara a mi se da nici o explicatie acesta este cruntul adevar de la noi din tara
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt mamaica unei fetite de 5 luni. Cand am aflat ca sunt insarcinata eram deja in 3 luni si am simtit ca trebuie sa pastrez acest copil. Prietenul meu de atunci ma ameninta ca ma ia cu forta sa fac avort....in cele din urma m-a parasit cand eram in 27 de saptamani.Atunci aflasem ca am sanse 0 sa nasc un copil normal ca mi se dilatase colul 4 cm iar copilul putea iesi chiar si la un stranut si nu existau sanse sa traiasca. M-am ambitionat si am stat in pat cu perna sub fund timp de 11 saptamani rugandu-ma la D-zeu sa se nasca sanatos/oasa pt ca nu stiam sexul copilului intrucat nu aveam voie sa ma deplasez.Am nascut pe 31 august 2008 o minunatie de fetita , bruneta , copia perfecta a tatalui sau. In prezent tatal sau s-a intors la noi, o iubeste pe fetita ca pe ochii din cap iar pe 16 februarie avem botezul fetitei. Inteleg durerea care o simti Bianca, eu am simti acste lucru timp de 11 saptamani cand eram singura la pat si nu imi audcea nimeni nici o alinare. Daca stiam mai de mult tragedia ta, ii puneam numele feteitei mele Bianca. Te sarut si fii tare! D-zeu niciodata nu ne da mai mult decat putem duce! Esti o luptataoare ca si mine!
|
|
|
Mesaj de la: Lorena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA,STIU CA NIMIC DE PE LUMEA ASTA NU TE FACE SA UITI SUFERINTA PIERDUTA .........DAR TE ROG FI I TARE!TU ESTI O PERSOANA PUTERNICA SI....INTR O ZI TREBUIE SA VINA SOARELE SI PE STRADA TA. AM 29 DE ANI SI SUNT DIN IASI.VREAU SA TI SPUN CA MEREU MI AM DORIT SA AM UN COPIL SI SA FIU O MAMA TANARA.IN SFARSIT ACEST LUCRU S"A INTAMPLAT PE 29 DECEMBRIE ANUL TRECUT,DUPA MULT PLANS SI IAR PLANS CA NU I AU CEI 600 RON PENTRU FETITA.ACEST LUCRU S A INTAMPLAT PTR CA NU AVEAM O LUNA DIN 12 PE CARTEA DE MUNCA COTIZATA LA STAT.SOTUL MEU CAND A AFLAT CA SUNT INSARCINATA A INCEPUT SA PLANGA CA NU VOM AVEA CE SA II OFERIM COPILULUI.EU ERAM IN A L 9 LEA CER DE FERICIRE.ZICEAM CA UNDE MANANCA 2 MAI ESTE LOC SI PENTRU A 3 A GURA.STIAM CA CEL MAI IMPORTANT E SA FIE COPILUL SANATOS SI SA MEARGA SARCINA BINE. ACUM II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA AM UN COPILAS DE 1 AN SANATOS CARE ZICE MAMA,TATA,SE BUCURA DE TOT CE IL INCONJOARA.NU MAI CONTEAZA CA EU NU LUCREZ,CERINTELE SUNT MARI...NE INTRETINEM DIN SALARIUL SOTULUI SI DIN ALOCATIA DE 200 RON PANA LA 2 ANI.STIU CA PE LUMEA ASTA CEL MAI IMPORTANT LUCRU ESTE SANATATEA.MA BUCUR CA AM IMPARTASIT DIN CE AM PATIT EU,DESI SUNT MAMICI CARE SE CONFRUNTA CU LUCRURI MULT MAI GRAVE.ITI DORESC SANATATE MULTA SI NUMAI BINE.
|
|
|
Mesaj de la: Teodora data: Joi 7 februarie 2008
|
ne pare foarte rau Bianca
Teodora D.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
O imbratisare din partea mea pentru tine,Bianca!!!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
NE PARE RAU...TE ADMIRAM PT CURAJUL PE CARE IL AI....SI ITI MULTUMIM PT CEEA CE FACI ......O MAMICA CARE TE INTELEGE.....MULT CURAJ IN CONTINUARE...SUNTEM ALATURI DE TINE..
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Pe 22 februarie se implinesc 13 ani de cand am pierdut sarcina la noua luni in maternitatea Filantropia,din vina medicilor...De atunci pentru mine luna februarie este luna cea mai grea din an si peste care trec foarte greu.Pierderea unui ingeras lasa un gol imens in suflet.Inteleg durerea si te admir pentru curajul de a putea vorbi.Eu ma izolasem total de cei dragi.Chiar am facut depresie care si acum se resimte...Multumesc bunului Dumnezeu ca am doi copii sanatosi!Iti doresc putere,liniste sufleteasca si curaj...Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
draga bianca,
imi pare rau ca nu am vazut emisiunea de la B1, insa am avut ocazia sa vad o scurta avanpremiera la o emisiune la postuo euforia....
si eu am trecut printr-o asemenea drama...am aflat ca sunt insarcinata cand testul de sarcina mi-a iesit pozitiv..si sincer nu stiam cum sa reactionez...l-am asteptat pe sotul meu, i-am spus, el a fost foarte fericit; insa eu ....fie nu imi venea sa cred...aveam un sentiment ciudat; nu ma simteam in largul meu cand spuneam asta; ar fi trebuit sa fiu in saptamana a 9 a...cand s-a declansat sangerarea si totul s-a perdut ireversibil....
la doua zile dupa la ecografie nu se mai vedea nimic ca si cum acolo nu mai existase niciodata o viata...
citind povestea ta am plans m-am identificat cu sentimentele tale des iin cazul meu era fffff mic nu am vazut nimic dar este inca foarte greu..
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt daniela din galati si mamica lui mihai pe care l-am piaerdut acum 12 ani.baietelul meu a incetat sa mai lupte cand mai avea putin pana sa ma cunoasca si am avut nenorocul sa intalnesc o doctorita fara suflet,care a considerat ca dupa 20 de ore de travaliu nu am meritat sa-mi vad macar copilul.de 12 ani mi-e dor de el ,il visez si mi se pare ca-l aud plangand si mi-e sufletul rana ca nu-l pot strange la piept ca e mic si poate ii e frig si frica si mami nu e langa el.e o durere pe care o voi duce toata viata,iar ce e mai strigator la cer e ca atunci au vrut sa-mi faca si histerectomie totala ca au considerat ei ca eu nu mai pot avfea copii.acum am un baietel de 2 ani pe care il iubesc cu disperare dar nu pot uita si nici nu-mio poate trece durerea ca macar nu l-am tinut in brate pe mihai.de aseara nu pot sa-mi revin de cand am inteles ca puteam sa-mi tin copilul in brate,dar au refuzat sa mi-l dea.am avut luni de zile in care nu puteam suporta sa vad mame cu copii in brate,auzeam plans de copil mereu si m-am simtit ca un cavou in care a stat copilul meu mort,inutila pt ca nu l-am ajutat sa traiasca si revoltata pe dumnezeu ca nu ma luat pe mine in locul lui.i-ti multumesc bianca pt ca ne-ai dat ocazia de a scoate o parte din suferinta la lumina.fii puternica dar constienta ca niciodata nu vei putea trece peste asta.te sarut.ps pe iubirea vietii mele il cheama robert si la ecograf a iesit timp de 8 luni fetita.
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Ma numesc Irina si vreau sa-ti spun ca....eu am trecut prin aceasta drama de multe ori. Nu prea ma pricep la scris dar am sa incerc pe scure sa-ti povestesc.Am 39 de ani si calvarul meu a inceput atunci cand la 22 de ani...mi-am dorit un copil.Am avut 7 sarcini si,,,nici un copil.Chiar aveam o vorba....toate femeile vin insarcinate la maternitate si pleaca cu un copil.Eu vin....si plec singura...Dar nu am sa-ti vorbesc despre cea mai cumplita ...1996 ...Eram insarcinata in 7 luni...eram fericita...Intr-o dimineata am inceput sa am dureri si am fugit la spital.Diagnostic...membrane fisurate, iminenta de nastere prematura.Aveam o speranta...aveam 7 luni...puiul meu avea o sansa...imi este greu sa povestesc tot calvarul prin care am trecut. Am fost lasata singura cu o ...moasa cica care dezlega integrame si m-am chinuit 6 ore.Am nascut o fetita care ....era vanata toata doar fetisoara era de un roz angelic...Am auzit-o spunand ca nu va trai...a pus-o pe o masa in salon si..a infasurat-o intr-un scutec....inca traia....m-a intrebat daca vreau s-o vad si fara sa astepte raspunsul meu....mi-a aratat-o... In acel moment copilul meu a scos un...harait si .....a murit....Fetita mea a trait 10 minute.Atunci am facut un soc.Zile intregi am stat sedata.Cum inchideam ochii...ii vedeam fetisoara...Sotul meu a fost mereu langa mine si a suferit la fel de mult...Am plans amandoi.Conform obiceiului, dupa ce am venit acasa, soacra mea m-a dus la biserica sa imi faca preotul molifta. In timp ce citea din scriptura...sincer nu eram prea atenta, l-am auzit spunand ceva de genul ,,iart-o doamne ca si-a ucis pruncul" . In acel moment nu am mai judecat. M-am ridicat (eram in genunchi) am inceput sa urlu si ...l-am palmuit pe preot. Urlam ca nu mi-am omorat copilul...ca l-am dorit...ca sufar dupa el....ca el habar nu are ce inseamna sa-ti vezi bebelusul cum moare....Mi-au trebuit ani de zile ca sa imi revin. Eu nu mai speram sa am vreodata copii.Sotul meu era mai optimist.Si...anul 1999...Print-o minune raman insarcinata.Nu iti pot descrie ce am simtit atunci...teama, bucurie, speranta,frica..La 28 de saptamani...se repeta povestea din 1996...membrane fisurate...Pe 19.04.2000 am nascut o fetita roscovana care cantarea 900 de grame. Primele cuvinte pe care le-am auzit..."pisoiul asta nu va trai".Dar socul cel mare a fost cand i-am vazut fetisoara...ERA ACEASI CU A FETITEI MELE CARE NU TRAISE....Doctorul striga la mine pentru ca ..aratam ciudat...iar eu am gasit puterea sa spun "s-a intors la mine si de data asta va trai". Au fugit si au adus imediat un incubator .Au luat-o de langa mine.Cred ca au trecut vreo 30 de minute....cand a intrat in sala de nasteri o asistenta care a spus cuvintele pe care nu le voi uita niciodata "FA-I FISA PISOIULUI CA TIPA CA DIN GURA DE SARPE. ARE VIATA IN EA MAI RAU CA UN COPIL NASCUT LA TEMEN". Am luptat 1 an...doctori,spitale..nopti nedormite....Dar am o fetita superba care acus face 8 ani. O minune cum au spus doctorii. Este sanatoasa si deosebita.Am trait si traiesc din plin fiecare secunda din viata ei.si nimeni nu imi va scoate din cap....ca este aceasi fetita pe care am pierdut-o...Ar mai fi multe de povestit...dar imi este foarte greu chiar daca au trecut ceva ani...Nu am uitat nimic...iar acum am retrait acele momente.
Bianca nu dispera...se va intoarce...
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Va multumesc ca face-ti asta pentru noi cele care urmeza sa devenim mamici....am 23 de ani si ma gandesc sa am un copil..nu acum in viitor..dar stiu acum ca trebuie sa iau aminte si sa invat din ceea ce vi s-a intamplat dumneavoastra...va mutumesc ca faceti asta va mutumesc ca vorbiti despre ce vi s-a intamplat va multumesc ca ne deschideti ochii si ca ne invatati sa avem grija unul de altul..va multumesc ca aveti taria sa vorbiti si ma invatati sa fiu puternica...VA MULTUMESC
Anca din IASI
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
De la Anca
Sunt profund impresionata de ceea ce ai patit, Bianca,imi pare nespus de rau si iti doresc multa putere pentru a putea duce mai departe lupta pe care ai inceput-o (chiar acum ma uit la emisiunea de pe antena 2 "Dincolo de aparente", esti o femeie foarte puternica ). Nu sunt mamica inca, dar sper sa raman insarcinata cat de curand si sa nasc un bebe sanatos. Sunt alaturi de tine si de toate mamicile care au trecut prin astfel de momente tragice. Lucrez ca traducator, si daca te pot ajuta in vreun fel, o voi face din tot sufletul, in speranta ca pe viitor se va putea schimba ceva in sistemul nostru sanitar, in mentalitatea oamenilor. Adresa mea este ****@gmail.com.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt alaturi de tine si imi pare rau.Sper ca vei putea schimba ceva prin campania pe care ai pornit-o pt alte mamici care vor naste copii in spitalele din Romania.Fii puternica pt baietelul si sotul tau caci trebuie sa mergi mai departe si sa le dai si lor putin din timpul tau pt a nu suferi mai mult decit o fac.Pina la urma trebuie sa fim tari si pt cei care sunt alaturi de noi si sa continuam sa luptam chiar dc suferinta ne apasa zilnic.Mergi mai departe caci noi cei care suntem alaturi de tine te sustinem.Imi pare rau ce sa spun nu mai gasesc cuvinte sa te ajut sa depasesti momentul greu prin care ai trecut si este recent.Totusi te felicit pt puterea pe care ai gasit-o in tine si ai avut-o sa pornesti spre ceva care poate ii va ajuta pe altii.
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca...am va emisiunea Nasu...imi pare rau pentru pierdera suferita...nici o mie de cuvinte nu iti pot alina suferinta...asa ca vreau doar sa iti spun inca o dat ca imi pare rau si sa fi tare...am avut ocazia sa te vad,sa fiu aproape de tine mai de mult(am invatat in scoala 178 din pajura)..esti o persoana foatre draguta si eu te admir de mica...iti doresc tot binele din lume si fericire!!! am uitat sa ma semnez :Cristina din Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am patit si eu am pierdut iun inger si sufar si acum dupa 5 luni si no sa pot trec peste asta nici o data ct copii voi avea no sa ii ia locul niciodata.la inceputul sarcini a fost o sarcina toxica si am fost internata in spital .\,a fost asa pana la 3 luni dupa ace a fost foarte bine pana in luna 6am facut un efort fizic si dupa aceea copilu nu l-am mai simtit miscand si am fost urgent la medic,da a spus ca e bine si nu e nici o problema.in ziua de27.09.07 a fost ce mai ginionista zi din viata mea,dinineata m-au luat durerile si m-am dus la spital,acolo cand m-au ascultat bataile inimi ale copilului nu leau mai simtit,3 asistente m-au controlat ia apoi au chemato pe dr sa ma vada si m-au dus de urgenta la ecograf si nu mai misca .au deci sa ma bage in sala de operati credeau ca mai puteau face ceva .dar era prea tarziu murise de 2,3 zile asa au spus.am facut dezlipire de placenta,hemoragie interna si era la un pas sa mor si eu.dupa ce am esit di sal de operatie nimeni nu a vrut sa spuna ce sa intamplat ca sa nu patesc si eu ceva din cauza complicatiilor dap eu presimteam ca se intamplase ceva grav si am intrebato pe mama care in trun final m-a spus ce sa intamplat .in momentel acela am crezut ca DUMNEREU m-a intors spatele nu doream decat sa mor sa nu fie INGERASUL MEU DARIUS singur.am ales sa trimit coilul la analize sa aflu si eu ce sa intamplat.dupa o luna au venit si dr m-au spus ca din cauza placentei sa intamplat erea bolnava si ca sunt tanara si pot sa mai fac si la al doilea nu se va mai intampla.cand am venit acasa a fost cel mai greu pentru ca aveam patutu,caruciorul,hainele erau dar lipsea INGERASUL MEU.nu am avut taria sa al vad dar singurele care l-au vazut a foat mama si sora mea.duca care l-am intrebat cum arata si m-au spus ca EREA CEL MAI FRUMOS COPIL PE CARE L-AU VAZUT AVEA CAPUL PERFECT ROTUND SI SEMANA CU MINE.AU TRECUT 5 LUNI DE ATUNCI SI MA CAESC CA NU L-AM VAZUT SI EU IMI E GREU SI ACUM SI ADIA ASTEPT SA AM SI EU UN COPIL DAR IMI E FRICA SA NU PATESC LA FEL.DACA AS MAI PATI M-AS OMORA.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca...am va emisiunea Nasu...imi pare rau pentru pierdera suferita...nici o mie de cuvinte nu iti pot alina suferinta...asa ca vreau doar sa iti spun inca o dat ca imi pare rau si sa fi tare...am avut ocazia sa te vad,sa fiu aproape de tine mai de mult(am invatat in scoala 178 din pajura)..esti o persoana foatre draguta si eu te admir de mica...iti doresc tot binele din lume si fericire!!!
|
|
|
Mesaj de la: Magda data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna BIANCA sunt magda din tgv.am un baietel de 2 ani si 3 luni si pot sa imi cer scuze ca nu pot decit ,cu gindul sa fiu alaturi de tine si cu sufletul.NU IMI POT IMAGINA O ASEMENEA DURERE,NU VREAU SA IMI IMAGINEZ,dar asta nu inseamna ca nu se poate intimpla suntem la mina destinuluisi totusi trebui sa ne adunam putinul fiecaruia din noi si sa formam o mare armata .Capitan avem ,tina :sistemul si toti ceiindiferenti la durere,biserica,ATENTIE nu DUMNEZEU ci aceasta institutie fara sufet,creata de oameni dispusi greselilor. scumpa prietena eu sunt studenta la psihologie ,inteleg perfect ce doresti sa se intimple,daca ai nevoie de un voluntar,atit cit imi poate permite timpul sunt la dispozitia voastra.adresa mea de email:****@yahoo.com astept mesaj de la tine ,te sustin si pling cu tine si poate candva o sa si ridem inpreuna .Va imbratisam Fam iordache
|
|
|
Mesaj de la: Angela-Ana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, esti intapinata de atata dragoste, atata sensibilitate, de atata afectiune si stiu ca doar o particica foarte mica din tine poate acum receptiona afectiunea si stiu ca eliberarea ta nu ti-o putem da noi..desi fiecare dintre noi care am intrat pe pagina ta, am vrea sa facem asta! Sa te ajutam ! In timp ce Tu de fapt...ne ajuti pe noi..pentru ca ne umanizezi, ne faci sa plangem si ne faci sa ne dorim sa fim mai buni,sa putem face mai mult, oh cat am vrea....cat am vrea pentru o clipa-energia sufltelor noastre, suflete ce sufera acum pentru tine, energia plecata prin scris sa poata ajunge la tine......si sa-ti intoarca un pic din ceea ce tu ne-ai dat lasandu-ne sa-ti intram in suflet...sensibilitate...Multumim Bianca... Angela-Ana
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
draga bianca! Am citit cateva dintre mesajele pe care le-ai primit si sincer, imi plange sufletul. Sunt oameni care isi doresc atat de mult mici minuni in viata lor, iar altii care desi sunt binecuvantati cu ei sunt aprig de undiferenti, de egoisti... Am doua fetite minunate. Nu stiu ce am facut sa le merit. Poate ca nu le merit, dar bunul Dumnezeu mi-a aratat inca o data ce inseamna sa iubesti. Pe prima fetita, Maria mi-am dorit-o nespus, pe Ioana, mezina nu prea am vrut-o la inceput. Nu stiu ce a fost in mintea mea. Poate diferenta de cinci ani dintre ele, poate micile neintelegeri cu sotul, poate faptul ca trecusem de perioada noptilornedormite, a laptelui curgand, a oboselii, nu stiu, nu stiu ce a fost in mintea mea. Sau poate a fost doar o depresie, nici asta nu stiu. Stiu doar ca nu radiam de fericire. Nerecunoscatoarea. Aveam un ingeras pe care toti il admira, iar Dumnezeu mi-l daruia pe al doilea, iar eu.... Aveam grija de mine, de bebelus, dar ceva lipsea in atitudinea mea. Cand apareau certuri in familie repetam, mai bine nu faceam acest copil. Totul a tinut pana in momentu in care din cauza stresului la serviciu am vut dureri si am mers la un control.Mi s-a facut frica, dar copilul nu avea nimic. II batea inimioara repedede ca si cum si ei ii era frica. Din acel moment lumea a prins alt contur. In lumea mea aveau loc doi copii. Doi ingerasi. Era fetita. Undeva, prin luna a patra un catel a sarit, m-am speriat si am cazut. Eram disperata. As fi avut tupeul sa-l intreb pe Dumnezeu de ce? El nu m-a intrebat niciodata de ce ii refuz prezenta si darurile de iubire. Singura mi-am raspuns. Am cazut pentru ca a fost planul Domnului, ca sa ma dezmeticesc din nou. Fetita nu a avut nimic, dar sarcina mea era din ce in ce mai grea. Am avut dureri, am mers tinandu-ma de pereti, mergeam la control la orice part, luam vitamine, faceam orice pentru ea. A venit mai devreme pe lume cu vreo doua saptamani. E frumoasa, despteapta, e minunata. Are aproape un an, dar un an in care ne-a arat cine e seful. Aveam momente in care simteam ca ma prabusesc, dar Dumnezeu era langa mine. Greu, greu, dar ce bucurie...Face boacane, cade pe scari, rupe, sparge, dar fara ea ce as fi eu? Am primit o lectie de viata. Vreau sa cred si sper sa fiu iertata pentru ce am gandit, pentru ce am simtit, pentru ceea ce nu fac pentru ele, pentru clipele in care nu sunt mama desavarsita...Vreau sa cred...
Vezi, Bianca, nu ai gresit cu nimic, iar eu cu atatea. Sper ca pentru ceea ce esti, ceea ce vrei sa fii, pentru ceea ce faci sa primesti o noua minune in viata ta. Sper ca bunul Dumnezeu sa iti daruiasa o alta minune care sa-ti aminteasca de Emma si sa-ti stearga din durerea pe care o ai. Celor care ti-au scris si sufera as vrea sa le daruiesc putina caldura si compasiune. Nu pot sa inteleg durerea ta, pentru ca am trecut prin asa ceva. Dar sper din toata inima sa fii bine, sa te bucuri de Luca si de cei dragi, sa ai forta sa te rogi si sa nu intebi niciodata de ce. Stir Dumnezeu de ce? Numai ca noi nu stim ce vrea sa ne spuna. Iti doresc numai bine, draga mea. Ai speranta. Aceeasi Adriana.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sa-ti dea Dumnezeu putere, sa-i poti sfatui si pe altii.
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga bianca si drage mamici care ati suferit o astfel de tragedie vreau sa va spun ca sunteti niste eroine pt ca ati putut sa mergeti mai departe dupa o astfel de pierdere ma uit la mesajele voastre si mi se rupe sufletul pt ca si eu sunt mama am un baietel de 6 luni,david si numi pot imagina viata fara el,si nu am puterea sa imi imaginez macar prin ce ati trecut voi.Cu lacrimi in ochi va imbratisej pe toate,si sper ca Dumnezeu sa va aline suferinta.NU am nici eu incredere in medicii si spitalele din romania de aceea eu am nascut in Londra,trebuie sa facem ceva sa schimbam macar un pic atitudinea doctorilor si a moaselor (daca le putem numi asa)pt ca numarul tragediilor sa scada.Va imbratisej si sunt alaturi de voi. ADRIANA 23
|
|
|
Mesaj de la: Tanta data: Joi 7 februarie 2008
|
|
i-mi pare rau, stiu ste foarte dureros,daca nu ar mai exista stfel de intimplari,nu vreau sa ma gindesc.sunt si eu mama de o fetita de 7 ani care a venit pe lume foarte mult asteptata si dupa mult timp.i-mi doresc sa fiu sanatoasa si sa o vad mare.Am asteptat 15 ani venirea pe lume a acestui copil.Am vazut drama ta Bianca la tv. o sa ma rog pentru tine si pentru toate mamele sa puteti trece peste asta desi nu se uita niciodata.Dumnezeu sa ii aiba in paza...cuvintele sunt de prisos.TANTA
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
de la MIhaela din Constanta
... Imi pare rau!! cred ca nu sunt destule cuvinte pt a comenta tragedia prin care ai trecut... si asta cu toate ca nu am trecut printr/o asemenea suferinta
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare nespus de rau! Imi curg lacrimile fara sa vreau... Am 24 de ani si urmeaza sa ma casatoresc la vara. Imi doresc foarte mult un copil. Nu am trait niciodata asa o durere de mare dar citind pe acest site, urmarind acele imagini pe youtube.... Nu mai am cuvinte. Ma impiedic in propriile cuvinte. Ma rog la Dumnezeu sa nu trec niciodata prin asa ceva. O prietena a trecut printr-o experienta relativ similara. Doctorul i-a zis ca sarcina decurge perfect. A nascut. Cu totii asteptam nerabdatori copilul. S-a nascut o frumoasa fetita! Dar ceea ce-a urmat a fost groaznic. Doctorii i-au descoperit o malformatie la inimioara. Nu i-au dat sanse de supravietuire. Parintii nu s-au descurajat. Fetita a fost consultata si de-o echipa de medici americani. Acelasi verdict si din partea lor. Copilul nu poate supravietui unei interventii chirurgicale! In cele din urma, o echipa de medici italieni au operat copilul in Bucuresti. Intr-adevar nu a supravietuit interventiei! Soarta a fost teribil de nemiloasa. Ceea ce-am vazut in ochii acelei mame disperate nu am mai vazut nicaieri! Imi pare sincer rau. Imi pare nespus de rau! Oana
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!Ma numesc Ioana, am 30 de ani si multa suferinta acumulata in ultimii 2 ani. Recunosc ca nu am trecut printr-o drama asemanatoare dar am cunoscut neputinta, disperarea,revolta. Dupa 2 ani de operatii, tratamente,medici care m-au,,incurajat'':<< nu veti avea niciodata copii>>, eu tot mai sper ca Dumnezeu nu ma va parasi.Uneori durerea ma copleseste dar incepe o noua zi si poate va fi cea norocoasa. Te invidiez si te admir in acelasi timp ca poti sa spui cu voce tare suferinta ta.Eu in schimb plang, regret, tin in mine ...
Iti doresc sanatate si multa putere de a merge mai departe!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
i-mi pare rau, stiu ste foarte dureros,daca nu ar mai exista stfel de intimplari,nu vreau sa ma gindesc.sunt si eu mama de o fetita de 7 ani care a venit pe lume foarte mult asteptata si dupa mult timp.i-mi doresc sa fiu sanatoasa si sa o vad mare.Am asteptat 15 ani venirea pe lume a acestui copil.Am vazut drama ta Bianca la tv. o sa ma rog pentru tine si pentru toate mamele sa puteti trece peste asta desi nu se uita niciodata.Dumnezeu sa ii aiba in paza...cuvintele sunt de prisos.
|
|
|
Mesaj de la: Tatiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA MA NUMESC TATIANA **** DIN BUCURWSTI AM TRECUT PRINTR O ASEMENEA PROBLEMA CA SI A TA POVESTEA I LUNGA SI NU AS VREA SA SA MI REAMINTESC SARCINA MARE ATAT ITI SPUN IL AI LUCA O MINUNE DE COPIL AI PT CE SI CINE LUPTA VREAU DOAR SA TE AJUT CU ORICE IMI SOLICITI LAS ADRESA DE EMAIL SI MA POTI CONTACTA PTR ORICE CAMPANIE VREI NU AM TIMP SA TI SCRIU MAI MULTE PT CA AM UN BEBE DE 3 LUNI IN BRATE SI NU MI DA VOIE TE PUP SI DUMNEZEU SA TE AJUTE DRAGA DE TINE SALUTARI LUI LUCA ADRESA:****@yahoo.com ASTEPT ORICE IMI VEI CERE VOLUNTARIAT AS VREA TARE MULT SA CUNOSC
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
ma numesc oana am vazut emisiunile si am ramas profund emotionata am plans mult impreuna cu logodnicul meu. ma rog la Doamne Doamne sa treci peste aceste momente grele.
|
|
|
Mesaj de la: Ana-Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Nici nu stiu ce sa spun...Nu am cuvinte...Eu am vazut emisiunea NASUL in reluare, cand am dat la emisiune invatam pentru examen la facultate.Pur si simplu am lasat invatul si ti-am ascultat durerea care iti venea din sufletul tau,sufletul tau care e plin de tristete.Nu stiu cum e, nu-mi pot imagina, dar nu stiu si nici nu vreau sa-mi imaginez, s-au doamne ferste sa m-i se intample asa ceva ca nu stiu ce as face.Nimeni nu poate sa se puna in postura ta, numai acele mame care au trecut prin asa ceva.Sincer nu-mi pot scoate din cap ce t-i sa intamplat, si acum cand scriu aceste randuri o fac cu lacrimi in ochi si cu o durere in suflet crede-ma Bianca.Ma gindesc de ce a vrut-o asa devreme Dumnezeu la el?Dar ea ca un ingeras ce e acolo sus linga alti ingerasii, va va fi alaturi, si cerul mai are parte de o inca steluta care straluceste foarte tare pe cer.Eu poate la 22 ani si netrecand prin asa ceva nu am stiut sa spun chiar ce trebuie, dar ma doare sufletul foarte tare ca aceasta micuta a plecat repede la Doamne Doamne, ca el a luat-o asa de repede si ca i-a lasat pe parintii ei, cu o durere mare in suflet care niciodata si nimeni nu le va lua durerea.Bianca eram mititica, si te urmaream la TV, si eram alaturi de tine , cu toate ca eu eram in fata TV si niciodata nu te-am vazut in realitate, eu credeam in tine si in tot ce faceai tu.Deci sunt alaturi de tine cu inima cu gindul cu sufletul.Si ingersul tau va avea grija de tine si iti va da puterea sa mergi mai departe.Cu mult drag si respect ANA-MARIA DIN TULCEA.
|
|
|
Mesaj de la: Margareta data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca, drama pe care tu ai trait-o... de fapt drama ta este drama multor mame.
si chiar spuneai tu in emisiunea lui Nasu' ca sunt momente in care simti ca-ti pierzi memoria, esti la un pas de a innebunii.Este adevarat ca acea fiinta pe care ai purtat-o in pantece si i-ai simtit fiecare miscare, este parte din trupul tau si este o mare pierdere. dar as vrea sa te intreb cum crezi ca ca ma simt eu vazand cum fata mi-a crescut pana la 28 de ani, si intr-o saptaman nu a mai fost??? avea o voce superba.( am facut cateva clipuri cu vocea eihttp://www.youtube.com/watch?v=0yQM6m6WQOU)Singurul meu copil m-a parasit exact cand avea si ea pentru cine trai, pentru-ca vreau sa-ti spun cu un an si 4 luni inainte de a muri a nascut un baietel, pe care ni l-a lasat noua. Antonio este acum mangaierea noastra si ne e frica pentru fiecare raceala,febra si tuse a lui. fiica mea adecedat in urma unei leucemii galopante, un cancer mieloblastic. Antonio are si el o eozinofilie, o urticarie cronica de tip IGE.de 3 ani suntem cu certificat de handicap gradul grav, a trebuit sa-mi las serviciul si sa traiesc dintr-un salar de nimic. sper ca o data cu trecerea anilor sa depasasca toate aceste probleme. Antonio e un baietel superb ba chiar ii si seamana foarte mult insa nimic in lume nu o poate inlocui pe cea care a fost fiica mea, singurul meu copil.
Dumnezeu sa o aiba in paza si pe fiica mea la fel
iar noua sa ne dea puterea de a trece peste toate greutaile vietii.
te sarut cu mult drag Margareta.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Frumoasa initiativa!Cuvintele nu-si au rostul.
Ai dreptate Bianca in Romania femeile sunt considerate de medici si moase niste obiecte de facut bani.Despre partea psihologica...numai vorbim.
La noi ginecologul fumeaza in sala de nasteri, iar asistentele noaptea dorm, nou nascutii plang. Va trece mult pana sa fie tratata femeia gravida asa cum ar fi normal, omeneste.N-am trecut prin ceeace ai trecut tu Bianca, imi pare rau.Nici un copil nu poate fi inlocuit cu altul.Fiecare este unic.Te felicit pentru initiativa. Am fost, in schimb alaturi de verisoara mea, n-am parasit-o.N-aveam cum sa-i alin durerea...Ioana ar fi putut implini pe 1 mai 2008,28 de ani.A murit cu cateva minute inainte de a se naste. Medicul n-a fost deloc delicat.A pronuntat crud "copilul tau e mort,scoate-l afara". Si verisoara mea s-a chinuit sa nasca normal...un copil la termen care numai respira. Pe crucea ei mica de metal scrie simplu doar Ioana Oprea 1 mai 2008.
Si totusi, de ce un copil care n-a fost nascut viu nu poate fi inmormantat de preot? Nu face parte din noi?Un inger.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am doi copii si nici nu ma pot gandii macar o secunda ca as putea pierde unul dintre ei ma buseste instantaneu plansul si in acel timp ma rog la d-zeu sa aiba grija de ei pt.ca nu stiu daca as putea supravetui fara copilasii mei.este o durere enorma prin ce treci tu si iti doresc din tot sufletul sa-ti gasesti punctul de sprijin ca sa poti trai m-ai departe.iti doresc putere si iar putere.
|
|
|
Mesaj de la: Ionela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am vazut doar o frantura din emisiunea de aseara ...inca nu am putut citi tot de pe site ... sunt foarte rascolita ... imi pare rau, te imbratisez cu drag ... un singur lucru vreau sa spun, in slujba de pomenire a celor plecati din aceasta lume, se spune "..., prunci nebotezati, prunci fara de vreme, .." Bunul Dumnezeu ii iubeste, si ei sunt acolo la El. voi reveni. ionela
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca imi pare foarte rau pentru ce ti-sa intamplat am urmarit emisiunea la care ai fost invitat si am ramas socata te admir de cand eran mic copil nu am cuvinte sa iti spun cat de rau imi pare pentru tine sper sa te linistesti sufleteste si toata dragostea sa ti-o indrepti catre luca
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am 20 ani.. magandesc la viitorul meu.. sa am un sot iubitor si muulti muulti copii..dar dupa ce am citit aici.. si dupa ce am vazut emisiunea nasul parca imi este frica si teama sa ma gandesc la viitor...cuvintele sunt de prisos.. "Biencuta" e sus... si te aude.. te vede..si de protejeaza...asa mica cum este ea.. alina din constanta..!
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca...am citit tot ce ai scris despre ...suferinta ta! Mi au dat lacrimile si parca m a sfisiat sufletul! Am 25 de ani si nu sunt mama! Nu am fost niciodata insarcinata dar imi doresc nespus de mult un copil! Cititnd ce ai scris parca ar fi fost o drama traita de mine...asa m am simtit, desi repet, nu am copii! M am gindit , Doamne cita suferinta trebuie sa fie daca eu insami sufar pt asa ceva si totusi nu mi s a intimplat mie! Sunt convinsa ca este oribil si ca nu mai poti fii niciodata asa cum ai fost inainte! Chiar ma intreb cum poti sa "treci" peste asa ceva?! Poate treci intr o alta faza, care mai aplaneaza durerea...dar durerea tot ramine acolo, ascunsa pt totdeauna! Imi pare rau (desi este prea putin spus) pt ceea ce ti s a intimplat si pt toate mamicile care au trecut prin asa ceva!!! Nu te cunosc si poate nu te voi cunoaste niciodata, dar asa de unde sunt eu...si cine sunt eu...(o femeie in devenire), sunt alaturi de tine cu tot sufletul meu si sper ca macar un cuvint din ce am spus sa fi fost unul bun! Eu cred...ca ar trebui sa vorbesti cu fetita ta, chiar daca ea este in ceruri...oriunde mergi, orice faci spune i si ei. Cred cu tarie in aceasta "conversatie" si cred cu tarie ca chiar esti /vei fii auzita! Mai mult nici nu stiu ce sa mai spun...sunt doar aici cu tine si cu toate mamicile!
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
Ioana ****.
****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna....
Impresionanta poveste.Trista........enorm de trista.
Am 25 de ani,sunt insarcinata in 25 de sapt....Nu stiu inca ce am pt ca la eco la 22 de sapt mi-a intors funduletul,dar ce este,este tot MINUNEA mea din burtica.Este primul meu copil....il iubesc atat de mult!Enorm!E tot ce poate fi mai scump...e viata pt mine...II simt funduletul in mana cand se intoarce si cand isi face el loc la mamica in burtica.
Te apreciez enorm pt puterea ta.Eu,sincer nu stiu daca a-si avea puterea sa trec peste asa ceva.
Te-am urmarit aseara la "nasul"siazi la Antena2,de unde am si aflat de drama ta.
In asemenea situatii cuvintele par insuficiente si inutile.Nimeni si nimic nu poate alina durerea din sufletul unei mame.
Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci in continuare peste durerea asta si sa-ti dea putere sa-ti cresti baietelul in dragoste.
Cu dragoste...elena.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Dumenezeu este alturi de toti copilasii si de toate mamicile care au trecut prin asta. Va doresc multa tarie,putere si incredere in Dumnezeu. Importanta este credinta si nu preotul. Atata timp cat tu crezi, Dumnezeu te ajuta, Dumnezeu te aude si te intelege. Eu nu am trecut prin asta dar sunt alaturi de voi si va sustin. PUTERE
|
|
|
Mesaj de la: Violeta data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BiancA TE INTELEG PERFECT LA MINE AU TRECUT 14 ANI SI TOT DOARE .TOT FETITA AM PIERDUT SI EU .NICI ACUM NU POT VORBI DESPRE PIRDEREA EI.ITI INTELEG TOATE SENTIMENTELE PT.CA SI EU AM TRECUT PRIN TOATE STARILE POSIBILE ,CA SI ALTE MAMICI NICI EU NU AM PUTUT VORBI CU NIMENI PT CA NIMENI NU INTELEGEA STSREA SUFLETULUI MEU ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME .CU STIMA VIOLETA
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare foarte rau pentru mamicile care au trecut prin asa ceva...eu nu sunt mamica inca dar ma`u trecut fiorii cand am citit...Inca odata imi pare f rau...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
De parca esti singura kre a pieRdut un copil :-j...
Exagerare,nu crezi?Nu trebuie sa dRamatizezi asta atata:|
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca, am urmarit in reluare printre lacrimi secvente din emisiunea Nasul, in care facei niste marturisiri despre ceva extraordinar. Printre lacrimi, deoarece nu le pot invinge, iti scriu ca te admir pentru curajul pe care il ai si puterea pe care ti-a dat-o D-zeu, de a putea vorbi despre, scuza-ma dar nici nu stiu cum sa-l numesc, neimaginabila durere prin care ai trecut si sunt convinsa ca mai treci.Pana acum puteam sa jur ca povestea mea este cea mai trista, asta tinind cont de egoismul uman, dar se pare ca mai trist este ceea ce ti s-a intamolat tie si miilor de alte femei din Romania si nu numai.
As vrea sa intelegi ca nu vrea sa apas cutitul si mai adanc in rana, dar te rog sa ma consideri o apropiata a ta si a suferintei tale, sper ca intr-o zi sa ne cunoastem, deoarece doresc sa-ti propun , daca esti de acor sa ma iei voluntar in cadrul campaniei tale. Te anunt de pe acum ca sunt o fire emotiva si ca ma podideste plansul imediat.Sincer nici acum nu ma pot abtine. Eu nu am avut sansa de-a vorbi despre ceea ce mi s-a intamplat si cred ca plansul e o refulare.Nu stiu daca tu cand vezi femei gravide nu iti vine sa plangi, eu am avut o perioda indelungata cand mergeam la doctor pentru control si cand vedeam femei gravide plangeam instant.Scuza-ma ca nu am putu urmari si nici citi litera cu litera , cuvant cu cuvant ceea ce ai spus in emisiune si ai scris pe site, deoarece nu am putut, este mult prea dureros pentru mine.Nici acum si vorba ta poate niciodata nu vom primi raspunsurile la intrebarile de ce s-a intamplat? si de ce mi s-a intamplat mie?
Pentru a intelege durearea mea am sa-ti spin ca eu am pierdut o sarcina la aproape 5 saptamani din cauza unui cheag de sange in apropierea sarcinii, care a oprit sarcina in evolutie.
Si asa cum bine stii, tratamentul unor Doctorii din Romania, in speta a celui pe care l-am avut atunci cand s-a intamplat, este execrabil(putin spus).
Pot sa-ti spun ca eu am avut o extrauterina si acea sarcina insemna foarte mult pentru mine, s-ar putea sa fi fost ultima.
In timpul operatie de eliminare a fatului, doctorul mi-a spus ca pleaca in concediu si ca ne vedem peste 3 saptamani cand revine.Dupa incheierea acestei operatiuni am fost dusa intr-un salon in care am fost pur si simplu abandonata, fara sa mai vina sa ma vada sau sa ma intrebe cum ma simt , ce fac?
Si de aici cosmarul meu....
Nu voi continua acum pentru ca poate e mai bine sa nu te incarc negativ, sunt convinsa ca vom avea ocazia sa ne cunoastem si sa ne vorbim indelung.
Astept cu nerabdare sa ma contactezi pentru campania ta si sper din tot sufletul sa ma pot face utila si sa putem impreuna ajuta cat mai multe persoane care au nevoie de acest lucru.
Sper ca si tu si eu sa avem puterea de-a ne vindeca in masura in care vom putea pentru a avea forta necesara de ai ajuta pe altii.Sunt convinsa ca nefiind singura intr-o situatie ca aceasta imi va fi mai usor sa depasesc momentul.
Nu imi pot imagina suferinta ta, insa stiu sigur ca este de nedescris.
Iti multumesc pentru ca mi-a descis ochii si sufletul.
Astep un semn din partea ta la e-mail: ****@hotmail.com
Cu cele mai frumoase ganduri
Roxana
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am vazut emisiunea,durerea este enorma dar trebuie sa fii tare.am si eu o fetita pe care o cheame BIANCA si ii multumesc lui DUMNEZEU ca este sanatoasa.esti foarte puternica si te felicit pentru acest sait.sfaturi nu pot si oricum nu stiu sa-ti dau
|
|
|
Mesaj de la: Adela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA......Sunt Adela te-am auzit la televizor si am zis ca trebuie sa citesc sit-ul.... IMI PARE FOARTE FOARTE RAU SI O SPUN DIN INIMA CIND AM CITIT AM PLANS SI CIND SCRIU TOT PLANG au trecut 13 ani si tot plang daca aud despre copii morti,batuti sau abandonati..Tot asa am patit si eu acum 13 ani fetita mea ar avea 13 ani acum...la-m nascut mort la termen cu 3kg jumate moert si nici nu la-m vazut pt ca mi sa spus ca deja na-r fi bine sa ma uit .Sa nu povestesc nasterea in sine..nu stiu cum am trecut de tot dar va zic ca si azi simt durere teama frica furiesi aveam si un sentiment de vinovatie, ....atunci cind mi-au zis ca copilul nu mai traeste am primit toti un soc sa nu va zic ca au trecut anii pana am inceput sa imi amintesc lucruri nu stiu ce am zis sau am facut rudele mi-au povestit cum am aratat sau ce ziceam. A trecut si mult timp pina am inceput sa imi dau seama ce sa intimlat si am inceput sa pling ,imi pare rau ca nu la-m inmormintat sa aiba un loc unde poti duce o floare sau unde sa plingi cind simti nevoia ,pt ca este cind simti ca ai urla sau ai plinge.Imi pare rau pt toti cei care trec prin asa ceva si nu pot spune numai atit ca nu o sa treaca durerea aceasta[pt mine nu a trecut]eventual nu o sa fie chiar asa vie dar nu trece cum se zice.Mult ma-m gindit ca ra fi bine o fundatie sau un loc unde toti cei care au asemenea proble sa aiba unde merge la o consiliere eventual sa steie de vorba cu cineva dar nu stau chiar asa pe plan financiar ma- m gindit tare mult cum as putea ajut si pe alti mi ar place foarte mult.Acum am o fetita de 11 ani si multumesc lui Dumnezeu pt ca mi la dat si e sanatoasa dar am patit si cu ea la nastere cite ceva si nu tocmai lucruri placute atunci am crezut ca innebunesc dar multumesc lui Dumneze a iesit totul bine.As mai putea povesti multe dar cred ca e destul deocamdata.Inca o data imi pare foarte rau pt toti cei care au trecut prin asa ceva , si sunt alaturi de tine Bianca ,Dumnezeu sa fie cu noi totii.....Adela!
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca am vazut emisiunea de la nasul si am citit si pe site-ul tau drama prin care ai trecut.Am o prietena care a trecut prin acelasi calvar,ca si tine si te inteleg cat de greu ti-a fost.Am plans pentru durerea tuturor mamelor care trec prin asa ceva,si pentru toti copilasii ce nu au avut sansa sa fie strinsi in brate de bun venit pe lume.Nu uita Bianca DUMNEZEU,ISI ADUNA SI TINE INGERII APROAPE! Acesti ingeri, sunt prea buni pentru lumea asta.Cu deosebita admiratie si respect pentru o femeie puternica cum esti tu Bianca! CLAUDIA P>
|
|
|
Mesaj de la: Corina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca, sunt Corina Trandafir din Bucuresti.Vreau sa-ti spun ca esti una din frumusetile nepieritoare ale Romaniei.Te-am urmarit la Nasul, am fost si sunt alaturi de tine si as vrea sa sustin campania ta.Sunt intru-totul de accord ca trebuiesc luate masuri in ceea ce priveste atitudinea noastra , a cadrelor medicale dar si a celor religioase.Sunt sigura ca fetita ta a simtit dragostea ta intru-totul si te priveste din acel norisor pufos, de sus.
Ramai tare!Mult succes in ceea ce faci pentru noi!
****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Lizi data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna,Bianca imi pare tare rau ca ti s-a intamplat asta ,te-am admirat intodeauna si cand ai aparut insarcinata pe b1 tv plina de zambet si speranta chiar ma gandeam cum o sa arate fetita ta speram sa semene cu tine si sa-ti aduca multa fericire ..imi pare tare rau ...ca a trebuit sa se intample asa e greu sa treci prin asa ceva doar gandul si te cutremura as vrea sa ti pot alina suferinta ,dar stiu ca intotdeauna vindecare vine din noi ,lasa rani adanci ,dar se vor vindeca cu timpul eu am suferit mult ,dar din alt motiv (divort) si eu am fost furioasa pe dumnezeu si vb cu el il intrebam in gand ce rau am facut ? am cautat si eu materiale sa mi regasesc sentimentele ..sa nu inebunesc ,am gasit f greu .dar pana la urma am reusit sa trec peste asta sa-mi regasesc linistea interioara ,dar niciodata nu am mai fost aceea persoana de dinainte ranile s-au cicatrizat ,dar copilul a jucat un rol important m-a ajutat sa mi revin .iti doresc tot binele din lume (lizi)
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna;in primul rand condoleante pt pierderea avuta;e ingrozitor sa-ti pierzi copilul,la orice varsta;nu stiu cum poti trece peste asta ca parinte,nici nu vreau sa aflu...e inuman;
am si eu un baietel de 2,4 ani care s-a nascut cu hidronefroza bilaterala,la rinichii si de atunci facem tot felul de analize,investigatii,internari in spitale si altele;era caz de operatie dar nu am avut puterea si am tot amanat si minunea nu a intarziat sa apara,acum i-a mai scazut gr de la 4-5(ultimul)la 2-3 si suntem mai bucurosi,iti dai seama;totusi pericolul nu a disparut,mai ales ca are la ambii rinichii,boala,dar....
ii facem ecografii,uroculturi mereu;mai si cu tratament,ceaiuri si nici noi nu stim ce sa-i mai dam...
ne e greu dar nu ne dam batuti;trebuie sa luptam pt copilul nostru,sanatatea lui si bucuria sunt fericirea si implinirea noastra; iarta-ma daca indrazesc...dar ma gandeam ca poate stii pe cineva care ne-ar putea ajuta si pe noi cu un pat pt micut,ca ne e imposibil sa-l luam(noi stam toti 3 intr-o camera)locuim cu socrii si cumnatul intr-un ap cu 3 camere si banii nu ne ajung
orice ajutor pt copilul meu ne-ar fi de ajutor;daca nu v-am suparat cu mesajul meu astept rasp. de la dvs.
Cu stima,Alina
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca, numele meu este Laura Barbu si sunt Specialist Relatii la Fundatia Children in Distress Romania. Te-am urmarit si ti-am citit si mesajele. Ma gandesc, daca ai nevoie, Fundatia are o vila cu 20 de locuri in apropiere de Curtea de Arges, intr-o zona frumoasa si linistita. Daca ai nevoie, Fundatia va pune la dispozitie aceasta vila (pentru mamicile care trebuie sa se refaca). De altfel, dispunem si de specialisti : psihologi, terapeuti ocupationali, meloterapeuti. Ma poti contacta la 072**** sau ****@yahoo.com.
|
|
|
Mesaj de la: Irina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am observat ca esti o femeie talentata si frumoasa, insa nu mi se pare normal faptul ca ai aparut la diferite emisiuni relatand despre sarcina pirduta. Cred ca suferinta ta e reala, si nu ma indoiesc de asta, dar durerea aceasta mi se pare atat de intima si personala incat nu isi avea rostul sa mergi la atatea emisiuni. Viata nimanui nu cred ca ar trebui sa fie subiect de emisiune. Irina, Focsani
|
|
|
Mesaj de la: Dan data: Joi 7 februarie 2008
|
Sarut mainile Bianca,
Sunt un tatic trist,suparat si deocamdata fara un raspuns la pierderea pe care am suferit-o in urma cu 16 luni.Nu stiu de ce scriu sau mai bine zis ce vreau sa scriu daar un lucru sunt sigur .Ma durut foarte tare sati vad ochii inlacrimati si mam bucurat ca pe ai mei nu ii vedea nimeni in seara cand am aflat cu stupefactie nenorocirea care tea napadit.nu vreau sa te incurajez nu vreau sa fac pe viteazul nu vreau sa te compatimesc nu vreau sa crezi ca sunt vreun nu stiu ce .nu vreau nimic decat sa ma consideri un barbat care vvrea sa planga si acum -pentru ca TU si altii intelegeti sau mai bine zis STITI ca de inteles nimeni nu va intelege de ce totul se intampla invers- pentru pierderea suferita. Mai avea trei zile si ii spuneam LA MULTI ANI pentru cei 3 care ar fi trebuit sai implineasca. nu am reusit sai spun. ''carabusul'' meu a renuntat sa mai lupte asa cum am luptat eu si sotia mea ptr. ea. nu vreau sa te impovarez cu povestea mea doar atat iti spun nu putea sa stea in fundulet singurica, nu putea sa vorbeasca, nu se putea ridica dar cu putin timp inainte sasi dea sufletul in bratele mamei sale a pronuntat o singura data tare si raspicat TATA.Acest cuvant mia dat o farama de speranta dar doar atat. am fost barbat am fost tare pantru ea am ajuns si la o clinica din italia unde a suferit o operatie dar.... totul a rams in urma. Bianca sa nu uiti niciodata ca ai fost mama ei.9 luni ati fost nedespartite, la baie, la masa,pe strada, in pat, la servici oriunde a fost cu tine si ii era bine si cald ..... nu stiu , nu gasesc un cuvaant de incheiere poate ptr. faptul ca nimic nu se termina si continua intrun sens pe care noi muritorii nul vom intelege niciodata. pace voua celor care nu mai sunteti si va vom iubi totdeauna pentru ca ATI FOST.Multumesc Bianca pentru rabdarea de a citi aceste randuri. DAN -Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
n-am cuvinte pentru tragedia ce ti sa intamplat!!! e groaznic sa ajungi sa-ti tii copilul mort in brate!!! iti doresc sa ai putere sa poti trece peste asta!!
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Sincer ii spun ca Bianca Brad pentru mine era acea fiinta extrem de frumoasa , o imagine blanda si mereu zambitoare. Niciodata nu mi-am imaginat ca lacrimile vor veni catre tine pentru ca in imaginea mea erai impecabila, de neatins. Vreau sa te felicit pentru taria de care ai dat dovada si pentru faptul ca le-ai intins o mana si alora care au nevoie de un sfat. M-am casatorit anul trecuti nu am copii insa imi doresc din tot sufletul. Momentan sunt in Italia, lucrez aici si vreau sa stiu daca te pot ajuta de aici cu ceva. Anca
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
DRAGA BIANCA
SUNT ALATURI DE TINE LA GREA INCERCARE PE CARE AI AVUT-O,AM UN BAIETEL DE 5 LUNI SI NU STIU DACA AS FI AVUT PUTEREA SA TREC PRIN ASA CEVA, ESTE PRIMUL MEU COPIL. STIU CUM E PRIN SPITALE LA NOI.... DACA NU AI BANI NU SE UITA NIMENI LA TINE. DIN FERICIRE PT MINE SI COPIL AM PUTUT SA AM CEVA PUS DEOPARTE IN SCHIMB AM VAZUT MULTE CAZURI LA NOI IN SPITAL (VASLUI), IAR MAMELOR LE ERA FRICA SA VORBEASCA. SA AI GRIJA DE TINE SI DE COPILUL TAU. POATE D-ZEU TEA PUS LA O MARE INCERCARE.
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna ziua, Bianca!
E intr-adevar cumplit ccea ce ti s-a intamplat!Prin tine, se simt glasurile indurerate a mii de mame din intreaga lume care au trecut prin asa o drama, dar care nu au avut poate puterea sa se destainuie.Eu nu sunt casatorita si nu am copii.Dupa ce am citit despre drama ta, mi-am imaginat cum as putea rezista daca mi s-ar intampla si mie...Imi doresc foarte mult un copil.Dar deja mi-e teama...Imi doresc asa de mult, incat mi-e teama sa nu se intample ceva rau...Nu am incredere in sistemul medical romanesc.Asa ca ma rog la bunul Dumnezeu sa ma jute sa imi indeplinesc dorinta.Este singurul meu sprijin.Bunul Dumnezeu sa iti dea putere,forta de a merge mai departe!Nu-ti pierde speranta!Roaga-te!
Numele meu este Mihaela din Bucuresti, de profesie avocat debutant.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
sunt socata, scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi, Bianca intelg prin ce ai trecut, desi am 23 de ani am 2 sarcini pierdute, una la 3 luni si una la 4 saptamani jumate, cea din urma a fost acum 3 saptamani - a fost avort la menstruatie. Eram atat de fericita cand mi-au aparut simptomele de sarcina, dar la un moment dat am inceput sa sangerez, am fugit la medic si mi-a spus sa mai astept o zi doua si sa vedem ce se intampla, dupa 3 zile sangerarea sa oprit am fost la medic din nou si mi-a spus cu foarte mare usurinta " s-a dus", am inceput sa tremur, l-am intrebat apoi daca o sa raman din nou insarcinata la cat timp dupa ce imi apar simptomele sa vin sa imi dea medicamente sa pot tine sarcina, iar dr mi-a spus "esti prea tanara sa te indopi cu medicamente" ( dr fiind si cel care ma operat cu 3 luni in urma pt chisturi si pentru a putea ramane insarcinata). Nici acum nu imi vine sa cred si in momentele cand sunt singura ma tot gandesc la bebe meu si plang, e greu e foarte greu...........
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca! Sa stii ca tu esti o mamica minunata.Ingerasul tau mik este acolo sus si te priveste....... Ar fi fost minunat daca ar fi ramas si ea printre noi,insa Dumnezeu a vrut sa o protejeze si sa o tina langa El.Te admir si sa stii ca esti un exemplu pentru toata lumea.Poate asa a fost sa fie,este tragic stiu ca in momentele acelea te gandeai de ce tocmai tu????? A fost cumplit cand ai vazut-o asa micuta si nevinovata...... scumpa de ea.... Dumnezeu sa o odihneasca in pace ....... Sa iti dea Dumnezeu putere si tarie de caracter ca sa poti sa mergi mai departe.... De Elena.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca, suntem o familie din iasi, am citit despre drama ta si ne pare sincer rau.
|
|
|
Mesaj de la: Gabi data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca sunt gabi din bv am un baiat de 18 ani sunt mama si stiu ce inseamna el e viata mea since am plins la emisiunea de la b1 fi tare ca dumnezue e bun si a are grija de ingerasul tau acolo sus iti urez succes in campania ta
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Scrie aici...buna sant Anca si eu am nascut in urma cu 5ani mai exact la 1 aprilie o fetita si un baiat [gemenii] si GEORGE [baiatul] a murit la 2zile.Am nascut la 7luni si nu am stiut ca am gemeni,cu toate ca am facut in ficare luna ecograf.Imi pare rau de ce ai patit.NICIODATA LOCUL CARE ERA PENTRU....NU VA PUTEA FI INLOCUIT CU NIMIC SI CU NIMENI.Georgiana [fetita] traieste multumesc Domnului.George a fost botezat in noaptea aceea de o asistenta si l-am ingropat cu preot si acu am unde sa ma duc sa il vad.
Nu osa fie bine cum spun alti si nici nu trece usor nici dupa 5 nici dupa 10 ani.
TE SALUT CU RESPECT SI SA AI GRIJADE TINE.ANCA.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
tragic,cumplit,grotesc cum unei mame i se poate intampla asa ceva!Dumnezeu nu te-a parasit dar necunoscute sunt caile Lui!vei regasi puterea sa treci mai departe si sa-ti alini durerea!sanatate multa!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare rau, din tot sufletul. Nu gasesc nici un cuvant care sa te aline.Sa-ti dea Bunul Dumnezeu putere si liniste sufleteasca...iar pe ingerasul tau sa-l ocroteasca acolo in cer.
|
|
|
Mesaj de la: Gina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sint profund impresionata de ceea ce am citit, draga Bianca nu pot decit sa sper ca Dumnezeu iti va da putere si pace in suflet cuvintele sint prea sarace pt a exprima sentimentele si trairile pe care le-am trait citind aceste rinduri ale tale iti doresc tot binele din lume. semnat Gina din Brasov
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Am ramas profund impresionata,iti sunt alaturi cu sufletul.Dumnezeu sa te tina de mana !
|
|
|
Mesaj de la: Iuti data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare rau pt. ce s-a intamplat.E foarte dureros sa accepti o pierdere,sa nu mai vorbim despre pierderea unui copil nevinovat,un prunc asteptat si dorit atat de mult.Iti doresc multa putere sa poti merge mai departe.Te pup si te inbratisez.IUTI,Reghin
|
|
|
Mesaj de la: Magda data: Joi 7 februarie 2008
|
Sunt mama a doua fetite.
Sunt alaturi de tine si esti intradevar o mare luptatoare.Stiu cat iti este de greu,lacrimile nu-ti ajung,timpul nu se mai da inapoi macar pentru cateva secunde pentru a o simti din nou.....Este groaznic,nu pot sa-ti dau nici un sfat pt ca tu stii cel mai bine ce va trebui sa faci si sa poti merge mai departe.
Imi pare atat de rau....
Dumnezeu sa te aibe in paza pt ca trebuie sa ai grija de Luca.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt un pushti de 19 ani...si din intamplare m`am uitat pe b1`tv si am vazut site`u.....am citit si sincer iti spun ca mi`au dat lacrimile....altceva nush ce sa mai spun....sper sa treci ca mai ushor si repede peste asta....
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga mamica de ingeras imi pare nespus de rau pentru tragedia prin care ai trecut
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca am trait o situatie similara cu a ta si acum dupa 9 ani poti sa iti spun ca doare la fel de tare ca la inceput, dar te obisnuiesti cu durerea. Baietelul meu Andrei s-a nascut la termen, dar a decedat in burtica datorita unei circulare de cordon. Nu mi l-au aratat, dar asta nu conteaza acum. Dumezeu mi-a dat puterea sa trec peste inca o pierdere de sarcina la un an diferenta. Apoi au urmat ani de tortura in care imi doream cu disperare un copil si cand mi-am pierdut orice speranta a venit ea, fetita mea Alexandra. Multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine si celor care nu au fost...si-l rog sa aiba grija de toti ingerasii... care au fost alaturi de noi chiar daca pentru scurt timp
Adriana, Arad
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna, Bianca! Te-am urmarit aseara, la B1, sincer doar pentru vreun sfert de ora, suficient cat sa inteleg prin ce ai trecut. As vrea sa-ti spun sa nu plangi, sa nu cauti raspunsuri, sa uiti, sa treci peste, dar nu pot pentru ca sunt mama si stiu ce inseamna universul unui copil. Stiu ce inseamna sa traiesti cu un ingeras langa tine, in cazul meu doi ingerasi, doua fetite. Cu sufletul sunt alaturi de tine devreme ce iti scriu aceste randuri. Te-am admirat mereu si te admir si acum pentru ceea ce esti, ceea ce ai pus pe acest site, ceea ce faci pentru mamicile care trec prin aceste momente cumplite. Nu stiu daca te ajuta cu ceva randurile acestea, poate ai mai auzit ceea ce iti voi spune eu, dar trebuie sa-ti spun ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, ca aceasta viata pe pamant este un fel de examen pe care unii reusesc sa-l treaca, altii, nu, ca suferinta este umbra fericirii pe care rar o recunoastem, ca valorile pamantesti nu ne sunt de folos, ca singurul sentiment dupa care trebuie sa ne ghidam existenta, este dragostea. Ceea ce ti s-a intamplat este o pagina din viata ta pe care trebuie sa o rasfoiesti pana te vei intalni cu fetita ta. Emma va fi cu tine in fiecare moment, ea se va ruga pentru famlia ta, pentru fratiorul ei, Luca, pentru bunicii ei. Emma este cea care ti-a dat raspunsul la examenul vietii. Bucura-te de Luca si de celalat ingeras pe care probabil vrei sa-l mai faci. Si, poate va fi o fetita. O fetita care-ti va aminti de Emma. Important este sa crezi in continuare in Dumnezeu si sa-i ceri doar putere sa treci peste toate. El stie de ce ai nevoie. Nu te va lasa sa imbatranesti cu aceasta suferinta in tine. Ai sa vezi ce minune se poate intampla atunci cand crezi cu adevarat. Pana acand se va intampla asta bucura-te de fiecare clipa pe care-l petreci cu Luca, bucura-te de familia ta si de cei pe care-i consideri prieteni. Printre ei poti sa ne faci loc si noua, celor care ti-am scris cateva randuri. Bucura-te de ceea ce poti sa daruiesti si de ceea ce vei primi. Esti taurasul inzestrat cu multe calitati. Foloseste-le. Daruieste tuturor tot ce ai mai bun.Te imbratisez, cu drag, Adriana.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca sincere conoliante.nu am cuvinte.d-zeu sa te intareasca.claudia din spania.
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga mea BIANCA,
Te cunosc, te stiu, te " urmaresc " de ani de zile.Mi-ai devenit draga din prima clipa.Nici nu se putea altfel.Intotdeauna ai fost luminoasa, plina de caldura si mult zambet.Am aflat cumplita veste de la sora mea, care stie cat de mult te indragesc.Am inlemnit.Nu am copii, insa NIMIC - ABSOLUT NIMIC nu-i mai sfant, mai frumos si mai bun pe lumea aceasta decat un COPIL.
Ochii imi inoata in lacrimi,mainile imi tremura, cuvintele aproape ca nu le mai gasesc.
Dumnezeu sa - ti dea forta sa mergi mai departe,sa te intareasca si linistea sa-ti cuprinda sufletul si sa se pogoare peste toata fiinta ta.
Fii binecuvantata, draga mea!
Incepand de astazi, in rugaciunea mea vor mai aparea cateva nume BIANCA,LUCA si un ingeras care ne priveste din gradina Domnului.
Liliana ****
|
|
|
Mesaj de la: Melania data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,nici nu stiu ce cuvinte ar trebui sa-ti scriu in acest mesaj ca sa pot sa-ti alin profunda durere din suflet pe care din pacate,o vei purta toata viata doar atat pot sa-ti scriu ca-mi pare nespus de rau si-ti doresc multa putere sa poti sa mergi mai departe!Nu sunt inca mamica,dar imi doresc un copil in viitorul apropiat si de cand am aflat de povestea ta,ma rog la D-zeu sa nu mai aiba nimeni parte de asa ceva mai ales cand putem schimba "putin" destinul si aici ma refer la cazurile cand doctorii sunt cei vnovati cand se pierde viata unui copil!Felicitari pt. puterea de a iesi in fata si de a vorbi despre pb.ta si pt.dorinta de a ajuta si alte mamici care au pb similare.Cu drag,Melania.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga bianca am trecut prin aceasta experienta de patru ori dar cea mai groaznica a fost cea dea doua sarcina pe care am pierdut-o la 7 luni .Am ascultat povestea ta si m-am regasit 100% Eu nu am nici un copilas si imi doresc din tot sufletul meu dar nici in momentul acesta nu am un diagnostic exact despre cauza acestor pierderi .Din punct de vedere psihic m-am refacut foarte greu dar nu in totalitate , orice suferinta a unui copil ma doare foarte mult cu atat sa aud durerea unei mame care trece prin aceiasi situatie.Imi pare nespus de rau pt pierderea suferita .D-ZEU SA TE AJUTE .SUCCES .
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna ziua,doamna Bianca! Ma numesc Ramona,am 22 de ani,sunt din Sfantu Gheorghe,judetul Covasna. V-am urmarit aseara la emisiunea "Nasul" si vreau sa stiti ca m-a impresionat foarte tare! Eu nu am inca copii dar, cu bunavointa lui Dumnezeu imi doresc foarte mult sa am. Recunosc faptul ca numai cine trece prin asta simte cu adavarat durere,foarte multa durere! Este mare pacat si sunt foarte revoltata pentru faptul ca exista multa rautate si nepasare in aceasta lume! Ma doare de altfel si faptul ca multi oameni uita des ca la urma urmei avem doar O SINGURA VIATA! Multi iti sunt alaturi doar la bine,dar si acel bine sa fie si in favoarea lor! Imi doresc sa aveti parte de multa sanatate,putere,dragoste,liniste suflteasca si mai ales de copilasul dvs. sfant Luca,de sotul dvs.,sa fiti inconjurata de multi oameni buni! Imi pare nespus de rau pentru dvs.dar, poate ca v-ar face putin bine daca a-ti mai scrie din cand in cand pe aceasta adresa ,ca sa mai stim si noi ,cei pe care nu ne cunoasteti,dar care va oferim o prietenie sincera,ce mai faceti! Eu una, mi-as dori nespus de mult sa stiu ca multe dintre noi care va suntem alaturi si va scriem,va ajuta catusi de putin sa stiti ca existam si suntem alaturi de dvs.
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Joi 7 februarie 2008
|
|
MA CHEAMA LAURA SI SUNT DIN CONSTANTA .AM VAZUT SI EU EMISIUNEA DE LA "NASUL: SI TOT CE ITI POT SPUNE ESTE CA SINCER IMI PARE RAU .CUVINTELE SUNT DE PRISOS IN ACESTE MOMENTE SI SINCER NU STIU DACA VREUN CUVANT SPUS ACUM ARE VREO URMARE ,DAR NOI FEMEILE AR TREBUI SA FIM MAI UNITE SI SA INCERCAM SA SPUNEM TOT CE NI SE INTAMPLA SI PRIN CE STARI EMOTIONALE TRECEM IN ACELE MOMENTE. ITI SPUN ACEST LUCRU DEOARECE AM TRECUT SI EU PRIN ASA CEVA SI POT SPUNE CA PARCA NIMIK NU-MI PUTEA ALINA DUREREA. MA GANDEAM DOAR LA ACEL SUFLET CARE NU A APUCAT SA VADA LUMINA SI SA SE BUCURE DE TOT CE E FRUMOS.IMPORTANT ESTE CA NOI SA LUAM ATITUDINE SI SA "STRIGAM DUREREA "DACA ASA NE FACE SA NE SIMTIM MAI BINE.VIATA ESTE ATAT DE NEDREAPTA .ITI IMPARTASESC DUREREA SI SPER CA ACESTE RANDURI SA AJUNGA LA INIMA TA ,CARE ESTE DESTUL DE INDOLIATA IN ACESTE MOMENTE.D-ZEU SA O AIBA IN PAZA PE FETITA SI PE TOTI INGERASII ACESTIA.
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ma numesc Daniela, am o fetita de 8 ani pe care o cheama Maria,Ma uit la ea si nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost viata mea fara ea si in acelasi timp multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit-o, Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intimplat, iti doresc numai bine, si fii convinsa ca micuta ta de acolo de unde este are grija de tine asa cum tu ai avut grija de ea atita timp cit a stat in pantecele tale
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
dumnezeu sa aibe grija de fetita ta in rai si te tn pe pamant!
|
|
|
Mesaj de la: Ioana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA, SUNT IOANA TE ADMIR MULT PENTRU CEEA CE ESTI SI PENTRU CEEA CE FACI.ANUL ACESTA URMEAZA SA MA CASATORESC,EU SI SOTUL MEU NE DORIM UN COPIL,IAR IN FIECARE ZI MA ROG CA EL SA FIE SANATOS.DE LA TINE AM INVATAT FOARTE MULTE LUCRURI PE CARE NU LE STIAM SI PENTRU ASTA ITI MULTUMESC.SUNT ALATURI DE TINE
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Scrie aici...ce pot sa zic?imi placi bianca,de cind ai aprut la tv.abia acum am aflat ce ti sa intimplat.sincer imi pare foarte rau.eu am 44 de ani si am dat nastere la 4 copii.sunt bine sanatosi cu totii,dar sufar ptr ca sunt plecati toti in alte tari.asi da orice pe lume sa se intoarca timpul,chiar daca am duso foarte greu,dar era frumos.am unsot bun si iubitor,si asta ne-a facut sa fim o familie fericita.iti doresc tot binele din lume si sa ai grija de luca ,sa te bucuri de el,alaturi de sotul tau.
|
|
|
Mesaj de la: Catalina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
draga bianca, eu nu pot spune ca am trecut prin ce au trecut atatea femei care au scris aici...dar am si eu drama mea..am avut o sarcina...dar nu se stie de ce am pierdut-o la 2 saptamani...atunci am vazut ca mama celui cu care eram impreuna devenise geloasa si si-a aratat adevarata fata...totusi, pentru ca il iubeam si inca il mai iubesc pe "el"..am incercat din nou si dupa o luna am ramas din nou insarcinata..acum am 12 saptamani..dar el..a ramas cu mama lui..femeia aceea egoista si geloasa a reusit sa il faca sa nu se mai intereseze de mine si de copilul nostru. la inceput am vrut sa fac avort..am zis ca doar nu oi fi prima femeie care face asta..am ajuns chiar si la spital, dar nu am putut face asta..o sa il cresc singura...chiar daca nu am destui bani pentru tot ce ii trebuie unui copil..o sa incerc sa il iubesc pentru doi, tot ce pot sa sper e sa fie un copil sanatos..eu o sa fac tot ce este posibil sa ma asigur de asta. daca ai nevoie de ajutor pentru ce ai inceput, ma ofer din toata inima. e-mail-ul meu este ****@yahoo.com.
|
|
|
Mesaj de la: Lori data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Lori si sunt insarcinata in 28 de saptamani! Nu m-a lasat sotul meu sa ma uit la toata emisiunea NASUL aseara..dar astazi cand m-am trezit am accesat site-ul tau. Nu cred ca pot sa spun ca inteleg ce simtii ... dar facand un mic exercitiu de imaginatie recunosc dureros...extrem de dureros...nu pot sa spun decat ca ai o putere extraordinara! Imi pare rau ca nu am putut citi absolut tot ce ai scris pe site... ESTI o femeie extraordinara! Dumnezeu sa o aiba in paza pe ingerasul tau!
Daca as putea sa te ajut...sunt neputincioasa!
|
|
|
Mesaj de la: Ramona data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna Doamna Bianca..sunt ramona din pascani,am urmarit emisiunile'' Femeia conduce''si'' Nasul'', imi pare foarte rau de pierdere..
|
|
|
Mesaj de la: Roxana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga mea,numele meu este Roxana si sunt din Bucuresti.Fiecare cuvant al tau din emisiunea de aseara m-a determinat sa inteleg prin ce trec toate mamele din lume care isi pierd copii,fiindca si eu sunt una din ele ,dar nu banuiam ca sentimentle si senzatiile nu tin cont de varsta .Eu am pierdut un pui mic care avea in burtica 3 luni,si desi au trecut 18 ani de atunci,si in prezent am un baietel de 3 ani,nu trece zi in care sa nu ma gandesc la puiul meu care acum ar fi fost major.Am citit mesajele de la mamici,am plans intruna si am inteles ca toate simtim pierderile acestea la fel.Si doare. . . . Salut initiativa ta care iti face bine si tie dar si noua care stim din pacate ce inseamna aceste momente in viata unei mame,si vezi fetita ta si toti copiii care sunt acolo sus in cer,ne-au unit si poate comunicand si strigandu-ne durerea vom face ca senzatiile care ne coplesesc si ne dor atat,asa fie mai usoare.De unde? E doar parere,dar ne face bine sa discutam.Si eu cred ca ,copilasii nostrii ,de acolo de sus ne iubesc asa cum si noi ii iubim pe ei,si desi nu ne-a fost dat sa traim impreuna ei sunt in noi si cu noi.Mi-e greu sa mai scriu,nu m-as mai oprii dar nu uita EI SUNT IN NOI SI CU NOI CHIAR DACA NU TRAIM IMPREUNA |
|
|
Mesaj de la: Costel data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
NU am ce sa spun ((pe cuvant as vrea UN ID,O ADRESA DE MESS TE ROG MULT!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti sa intamplat, este adevarat multe femei sau lovit de un motiv anume pentru a nu-si publica drama.Imi pare rau sa o spun tu ai pierdut o sarcina dar eu cunosc pe cineva in comuna Motatei- Dolj,Geambasu Tina se numeste care a avut nesansa sau nu stiu cum so numesc care a pierdut nu stiu exact cred ca 5-6 asemenea sarcini.Dute deci daca vrei in comuna respectiva si stai de vorba cu acea femeie si iti spun sincer nu o sa-ti para rau pentru asta.Ma numesc Costel din Lupeni,cunosc cazul dar nu in detaliu.Multumesc si Dumnezeu sa te ajute sa mergi inainte cu multa sanatate si speranta,pentru ca in Lupeni cunosc un caz in care femeia apierdut un copil la 16 ani si Dumnezeu a binecuvantato cu o alta sarcinala 40 de ani.AI PIERDUT CONTINUA AI CASTIGAT CONTINUA
|
|
|
Mesaj de la: Monica data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Sa te ajute bunul Dumnezeu sa mergi mai departe...imi pare nespus de rau...nu am trecut prin asa ceva, dar am si eu doi copii si viata fara ei ar fi cumplita...nici nu vreau sa ma gandesc...Sper din toata inima sa iti gasesti puterea de a merge mai departe...Cu drag, Monica din Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
CUTREMURATOR! FARA CUVINTE! BIANCA DUMNEZEU SA TE AJUTE SA MERGI MAI DEPARTE!
|
|
|
Mesaj de la: Katya data: Joi 7 februarie 2008
|
Nu-mi pot stapani uimirea care m-a cuprins inca de aseara Bianca, de cand te-am auzit, intamplator, vorbind la emisiune. Eu am aflat de 2 zile ca sunt insarcinata, iar de atunci plang mereu si mi-e greu sa accept chiar si gandul. Sunt casatorita de aproape 5 ani si am abia 26 de ani, dar nici nu m-am gandit ca as avea in urmatorii ani un copil. Intotdeauna am zis ca iubesc enorm copiii, ca imi doresc enorm unul si ca-l vom iubi si-l vom educa asa cum nu mai este nimeni altul. Iar eu de cand am aflat, mi se pare ca mi se va termina viata si vad numai rau...sunt ingrozitor de speriata de gandul de a avea un copil, iar motive in capul meu sunt multe!
Ei bine, de cand te-am auzit pe tine vorbind si descriind trauma suferita, ma gandesc ca sunt o bestiuta...alte persoane merita un copil si nu pot avea, iar eu acum ce fac??? si-mi zic doar "Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba". Am tot felul de idei si tentatii de a renunta la copil, caci mi se pare ca venirea lui pe lume mi-ar schimba in rau viata, dar cred ca n-o voi face totusi. simt nevoia sa vb cu alte persoane, sa le impartasesc trairile...dar cei mai multi stiu sa arunce cu pietre. Si totusi nu-mi doresc decat un copil sanatos
PS Imi pare sincer rau pt tot ce ti s-a intamplat, Bianca
Katya, Vaslui
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma bucur ca cineva are initiativa de a vorbi despre acest lucru fara ocolisuri si in Romania. Am 27 de ani si am pierdut 3 sarcini pana acum....(este drept ca la varste mult mai mici: 2 la 6 saptamani si una in luna a patra); evident, nu am gasit inca raspunsurile pe care ni le-am dori din tot sufletul.. de ce ni se intampla asta si ce putem face.. doctorii nu au o explicatie, desi cred ca am facut toate anlizele posibile!
Mie si sotului meu ne-ar fi placut sa primim mai multe explicatii,sa ne consilieze cineva, dar tot ceea ce ne-au spus este clasicul: sunteti tineri! o sa faceti altul!....
Imi pare tare rau pentru ceea ce vi s-a intamplat si iti doresc sa ai taria sa mergi inainte la fel de increzatoare si zambitoare cum ne-ai obisnuit!
Te-ai gandit la infiintarea unei organizatii care sa sprijine parintii care trec prin asa ceva? As fi bucuroasa sa ajut!
Cristina (Bucureti)
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
DRAGA BIANCA, NU STIU CUM ESTE SA TRECI PRINTR O EXPERIENTA K A TA DAR STIU CUM ESTE SA PIERZI PE CINEVA FOARTE DRAG.RAMII PUSTIITA, MUTILATA SUFLETESTE SI NIMIC NU TE FACE SA UITI CI, DOAR, IN TIMP, SA TI DOZEZI CUMVA DUREREA.SI , MAI STIU, CUM ESTE SA FII TRADAT DE "PRIETENI" DAR IN ACELASI TIMP SA TI CASTIGI ADEVARATI PRIETENI.AS VREA SA POT SA TE STRANG IN BRATE SI SA TI SPUN DOAR, K ESTI ATAT DE FRUMOASA EXTERIOR SI INTERIOR, K TI PORTI CU ATATA DEMNITATE DUREREA INCAT DEVII SI MAI FRUMOASA.
|
|
|
Mesaj de la: Flori data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca...nu mai stiu ce sa zic...plang de nu ma mai pot opri.Am si eu doi copii si ma gandesc ce as fi simtit daca mi s-ar fi intamplat mie....uneori viata e nedreapta...nu pot sa ma gandesc ce trebuie sa fie in sufletul tau..doar atat...FII TARE! flori -bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca, ma numesc oana si sunt din bacau,am 21 ani necasatorita dar imi doresc un copil enorm de mult si nu stiu daca as putea trece peste un asemenea soc ca al tau.iubesc copii la nebunie,ii ador.cu lacrimi in ochii iti sunt alaturi cu gandul si sa speram ca se va schimba si la noi in tara ceva in legatura cu sistemul sanitar.te-am vazut aseara la nasul si imi pare bine ca poti discuta despre problema ta care este una destul de mare.cu lacrimi in ochi iti scriu aceste randuri,urandu-ti succes mai departe.imi pare rau.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca , multa putere si liniste sufleteasca iti doresc ,felicitari pentru tot ceti-ai propus ,este admirabil nu stiu daca pot sa gasesc cuvintele la fel de intelepte.frumoase pe care le-ai folosit .incerc macar sa fiu alaturi de tine sufleteste ,durerea ta o inteleg foarte bine eu am trecut prin asa ceva ,am un ingeras sus de patru anisori iar necazurile mele nu tocmai s-au oprit . multa multa putere ! cu respect miki si multa admiratie
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
ma numesc Dana P
scriu aici pt ca intr-n fel si eu am trecut prin momente fff grele in 2003 cand am pierdut o sarcina . Era oprita in evolutie la 10 saptamani dar crede-ma ca nici pana in ziua de azi nu stiu motivul acelei pierderi. Poate pt ca am RH negativ poate alt ceva
Pt mine a fost o experinta care a lasat urme adinci si si acum cand ma gandesc plang
Atunci la chiuretaj stiu ca dr ma unteba daca ma doare ceva ca plangeam intr-una si eu ii raspundeam doar atat : ma doare sufletul
|
|
|
Mesaj de la: Ralu data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna ziua Numele meu eate Ralu
Imi pare rau pentru cele intamplate D-na Bianca.Am aflat de drama dvs aseara de la emisiunea Nasu (B1TV)Eu inca nu sunt mamica dar imi doresc enorm un bebe.Drama dvs este o drama care nu poate fi descrisa in cuvinte.V-am auzit aseara ca vorbeati despre o campanie (fundatie),a-si dori sa stiu mai multe despre aceasta campanie pe care o initiati adresa mea este ****@yahoo.com.
Ingerasul dvs va v-a veghea din cer asa cum ma vegheaza pe mine fratele meu geaman.
Cu drag Ralu,Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca
Intr-adevar, nimeni, inafara de cea care a trait o astfel de experienta traumatizanta, nu te poate intelege. Putem, cel mult, presupune, intui, empatiza... Dar iata, ce usor putem rani, gresi, fara sa vrem, incercand sa-ti dam sfaturi, sa te consolam, pe tine si pe alte mamici indurerate. Cu toate acestea, astepti alinare, consolare, intelegere din partea celor din jur. Dar, adevarata vindecare o vei gasi, probabil, numai prin tine insati. Nu dispera, asteapta, dar mai ales, nu culpabiliza. Unele intamplari, fapte, NU AU RATIUNE. Mult curaj !
O mama
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca imi pare fff rau pentru ce ti sa intamplat ma bucur ca esti puternica si ca incerci sa ajuti alte femei care au suferit la fel de mult ca si tine te felicit pentru campania pe care o faci si sper sa te ajute dumnezeu sa reusesti tot ce iti propui sunt sigura ca multe femei si nu numai vor fi alaturi de tine te pup si iti doresc numai bine
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca.sunt o tanara de 22 de ani si in curand voi fi mamica.pentru o clipa m-am pus in situatia ta si a celorlate femei care au trecut prin asta si am simtit o mare mare durere.stiu ca e greu sa treci si nu vei uita niciodata puiul tau.asa ca plangi daca iti vine sa plangi razi cand vrei sa razi.am o prietena care a trecut si ea prin asta.a nascut la 27 de sapt o fetita de 650 de grame dar care din nefericire a trait doar 2 zile.atunci am vazut doi parinti devastati de durere care zi de zi se intreaba cum ar fi fost daca ingerasul lor ar fi langa ei.nu au inca puterea sa faca un alt copil le este teama.ea se simte vinovata ca nu a facut controale si analize si nu are puterea sa treaca peste asta.cum as putea sa o ajut sa treca de acest sentiment de vinovatie?
tie iti doresc tot ce e mai bun de la viata si sunt singura ca ingerasul tau traieste alaturi de voi.
|
|
|
Mesaj de la: Monica data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca...
Eu sunt monica si o sa ma rog ca fetita ta sa o intalneasca, acolo sus, si pe fetita mea nenascuta si sa se joace impreuna.
Eu sunt una dintre multele femei care au recurs la "avortul medical"-sa-i zice asa. La ecografia de 12 saptamani, medicul meu, un om deosebit si foarte puternic, mi-a spus ca exista un marker-un parametru care e relevant doar la aceasta varsta a sarcinii si care se numeste "translucenta nucala" care e in afara normalului si mi-a recomandat un set de analize -triplutest si altele-care au confirmat anomalia genetica a fatului meu. Am trait 3 saptamani de cosmar in care n-am spus nimic nimanui. Umblam nebuna cu masina si pana plangeam toate lacrimile pe care le aveam astfel ca, odata ajunsa acasa, sa nu mai am si sa pot sa-mi privesc fetita si familia. Cel mai teama imi era sa-i spun fetitei mele Anastasia care isi astepta surioara si imi imbratisa burtica in fiecare seara ca sa-i spuna la revedere. Si ce poti sa-i spui sau sa-i explici unei fetite de 4 ani? De ziua ei, pe 31 mai, eu am plecat cu sotul meu la spital ca sa intrerup "sarcina nefericita" iar mama si tatal meu au plecat cu tortul si tot ce pregatisem, la gradinita, ca sa-i serbeze Anastasiei ziua de nastere.Abia in dimineata aceea le-am spus ce urma sa se intample. Probabil ca Dumnezeu n-a vrut sa ma lase sa uit niciodata asa ca, incepand de anul asta, pe 31 mai, o sa aprind lumanarile pe tortul Anastasiei si o lumanare, la biserica, pentru sufletul copilului meu nenascut. Dumnezeu, in care si eu cred dar pe care am sa-l intreb niste lucruri, atunci cand o sa ne intalnim, mi-a mai pus deoparte niste lucruri. Pe 15 decembrie, anul trecut, am aflat ca sunt insarcinata din nou, in 6 saptamani. Mi-a fost frica sa ma bucur si m-am dus la o ecografie. Medicul meu m-a chemat la spital, pentru ca era de garda si din nou cerul s-a prabusit: mi-a spus ca nu se vede fatul si ca sarcina e oprita din evolutie. Mi-a dat, din nou, sa fac niste analize (beta HCG) si rezultatul lor n-a contrazis ecografia. M-a programat cateva zile mai tarziu, de ziua mea, de data asta, pentru "intrerupere de sarcina in scop medical". Dadusem gres, din nou. In ziua programata, m-am internat si inainte sa ma duc la salon, medicul meu a decis sa-mi mai faca o ecografie iar in acel moment, in cabinet mai adusese doi medici. In timp ce le spunea pe scurt povestea mea, eu m-am urcat, fara speranta, pe masa aceea pe care o stiam deja. Dintr-o data, medicul meu, omul ala minunat, mana in mana cu Dumnezeu, mi-au schimbat finalul povestii si le-a zis celor doi medici ca "se coloreaza". Adica traieste, a zis ea si pentru mine. Doar ca pare mai mic de 6 saptamani. Dar totul e bine. Mi-a zis sa ma duc acasa linistita si mi-a urat sarbatori fericite. Era cu doua zile inainte de craciun. M-am intors acasa si am trait cele mai fericite sarbatori. Acum am 13 saptamani si tocmai am facut ecografia de 12, cea care m-a oprit din drumul meu data trecuta. Totul pare bine dar n-am curajul sa ma bucur. Incerc sa raman linistita si sa nu ma gandesc la nimic. N-am mai spus tuturor cum am facut data trecuta. Oamenii te judeca, uneori fara sa aiba nici un fel de cunostinte. Unii mai vorbesc si acum: "era sa faca un copil handicapat dar a avortat". Probabil ca, daca n-as fi avut-o pe Anastasia, un copil perfect, as fi cedat demult. Tot cu ocazia asta am "scapat" si de o prietena. Norocul meu. Una din categoria "zi mersi ca medicina moderna iti permite sa afli inainte, ca ceva nu e in regula" si "tot raul spre bine". Un om de nimic si fara suflet, cum aveam sa aflu si cu alte ocazii, mai tarziu.
Am 13 saptamani si 35 de ani si sunt oarecum in ultimul vagon, din ultimul tren. Ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea sanatate si curaj ca sa nasc si sa-mi cresc cel de-al treilea copil. Ma voi ruga si pentru tine. Ma uit mereu la Anastasia si mi se pare cel mai minunat copil din lume si mor de frica, in fiecare zi, sa nu i se intample ceva. Incerc sa raman intreaga la minte, de dragul ei si al familiei mele. Si al prietenilor mei.
Bianca, multumesc ca mi-ai dat si mie posibilitatea sa-mi spun povestea si sa o scot din bezna durerii, unde o ascunsesem. Nimeni nu vrea sa asculte astfel de povesti, numai cei care au trait ceva asemanator. N-am stiut pana acum ca sunt asa de multi.
Dumnezeu sa te ajute.
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna ma numesc liliana sint din popesti-leordeni si am vazut emisiuneade aseara si m-a socat pur si simplu imi pare nespus de rau pentru ce s-a intimplat am si eu un baietel de 3luni dar multumesc lui dumnezeu ca mi-a dat acest copil frumos si ma bucur de el dar vreau sa iti spun daca citesti scrisoarea asta ca si eu am avut probleme cu sarcina mea am trecut de 40 de saptamini si cind am nascut copilul meu a avut cordonul ombilical vested aveam dilatare 7,5 dar nu aveam contracti colul meu nu era moale a trebuit sa ma taie iar lichidul amniotic era galben daram scapat cu bine dupa atita chin nu pt sa spun decit ''imi pare rau '' cu mult drag liliana .
|
|
|
Mesaj de la: Daniela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
nu mai este nimic de spus ...decat .....durere...suferinta...regrete ...dar dumnezeu sa-ti de-a intelepciune si putere sa treci peste toate...si sa te bucuri de micutul Luca...de fapt de marele ...Luca . .Domnul sa va aiba in paza. Voi...reveni...dar sunt foarte ...ravasita in acest moment... LINISTE Biaca TIE , FAMILIEI TALE DAR SI PERSOANELOR CARORA LI S-A INTAMPLAT ACEASTA ....NENOROCIRE...CU DRAG DANIELA
|
|
|
Mesaj de la: Mioara data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Plang de aseara in continuu.Am intrat imediat pe site-ul tau, am citit tot si am vazut mai multe filmulete pe youtube-adevarate tragedii.Povestea ta m-a marcat pentru tot restul vietii.Imi pare teribil de rau !!!Esti o femeie puternica si stiu ca vei gasi resursele necesare sa traiesti cu aceasta mare pierdere din viata ta.Stiu ca nu vei uita niciodata(personal cred ca nici nu trebuie sa uitam, doar sa mergem mai departe).Ai deschis o usa care nu a fost deschisa niciodata ,usa ingerasilor!Sunt multe situatii asemanatoare la noi in tara si daca poti ajuta cumva mamicile suferinde, te rog ajuta-le, !sunt alaturi de tine......... Mioara
|
|
|
Mesaj de la: Simona data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna,Bianaca! Ma numesc Simona si sunt din Craiova.De cateva zile tot incerc sa ma adun si sa scriu cateva randuri,insa mereu lacrimile nu ma lasa.Inteleg tot ce traieste sufletul tau pt ca in urma cu un an si 3 luni am pierdut un copil.Nici nu stiu cum s-a intamplat,mereu imi spun ca poate Dumnezeu a vrut asa.Primul nostru copil s-a dus alaturi de El.La 7 luni s-a declansat nasterea,iar la spital nimeni nu m-a bagat in seama,m-au lasat abandonata intr_un pat,sa nasc acolo pt ca spueau ei ca e un avorton,iar avortonii se nasc in pat.Eram balta de sange,plangeam,iar familia a fost izolata sa nu vina la mine,Printre lacrimi intrebam ce se intampla,iar asistentele ma ignorau total,iar "DOAMNA DOCTOR" ce era de garda in acea noapte nu a putut decat sa mi spuan :" ce sa se intample? Nasti ca o catea la luna plina!" Nu intelegeam de ce se poarta asa,eu sunt cadru didactic,sunt un om decent si cu frica lui Dumnezeu,nu facusem nici un rau,iar bebele,adica ingerul din burtica mea nu vroia decat sa vina pe lume.Dupa 20 de ore de chinuri,o noua tura s-a schimbat,iar noul medic de garda a zis ca trebuie facut ceva.Toti se asteptau ca puiul meu sa fie mort,insa eu il simteam ,ii vorbeam si luptam impreuna.Am nascut ,dupa chinuri groaznice,un baietel,dar dupa bucuria aceea mare ca el traieste,ni s-a dat vestea ca totul tine de timp fiindca eu am stat mult fara lichid,iar plamanii lui sunt in suferinta.A trait 5 zile,iar eu nu ma dezlipeam de el,desi toti ma goneau si ma intrebau ce mai vreau.Nu pot sa descriu in cuvinte cum ma privea si parca ar fi vrut sa mi spuna ca ne vom revedea in ceruri.Dupa ce a murit,a luat cu el o buna parte din sufletul meu,a lasat un gol pe care parca nici copilul ce-l port acum in burtica nu l poate umple.Nu exista zi sa nu ma gandesc la el,sa nu-i vad ochii,manutele si sa-mi imaginez ca il pot tine in brate.L-am botezat David Andrei si stiu ca alaturi de ingerii e linistit,insa mama si tata nu-si vor reveni niciodata dupa pierderea lui. Nu mai are rost sa spun ca nimeni,in afara de familie nu a fost alaturi de noi,cei mai buni prieteni ne-au izolat,iar eu parca ma simteam vinovata,imi era rusine sa ies din casa pt ca toti ma intrebau,nu sa am ajute,ci sa se alimenteze cu subiectul in sine privit ca motiv de barfa.As da orice ca lucrurile sa se schimbe in spitalele din Romania si ca alte mame sa nu simta nici macar o secunda ce am simtit eu,dar...Sunt alaturi de tine,Bianca,oricand daca imi vei ajutorul voi fi acolo.Imi pare rau ca nu am stiut sa mi povesteesc mai bine drama,as vreau sa mai precizez ca doctora care m-a monitorizat pe tot parcursul sarcinii,nu a venit cand am chemat-o,desi la clinica era prezenta,desi banii si-i lua mereu si pe langa acestia diverse cadouri,ca de! traim in Romania si ne gandim ca daca nu le dam nu ne baga in seama.Si de fapt,nu m-a bagat.Cand puiul meu a murit,m-a privit cu o indiferenta pe care nu cred ca o voi uita vreodata,auzeam vorbele ei ca sunt tanara si voi face altul.Nu-i inteleg si nu-i voi intelege vreodata pe cei care au facut din aceasta meserie de medic o afacere de facut bani si uita sa fie oameni.As fi vrut sa existe atunci in mine puterea de a-i da in judecata,dar am stiut ca nimeni si nimic nu-mi vor aduce puiul inapoi.
Acum astept un alt baietel,insa fiecare zi e o zi in care ma tem,plang si imi pun intrebarea daca medicii vor fii acolo cand voia avea nevoie.Pana acum medicul la care sunt a fost om dincolo de toate,m-a sprijinit,insa eu inca sunt speriata.Ma rog ca nimeni sa nu mai treaca prin asta,inteleg foarte bine suferinta ta si plang odata cu tine.te voi sprijini in toate demersurile facute,daca vei avea nevoie de acest sprijin,Inchei acum pt ca deja nu mai vad tastele.Nu as vrea ca adresa mea de email sa fie facuta publica,e suficient ca o ai tu.(****@yahoo.com)
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Este foarte bine ca tu un om care intr-un fel sau altul tii in mana puterea media sa faci cunoscute atatea detalii.Femeile simple au nevoie de sprijin si de femei puternice pe care sa le urmeze,sa le faca sa vorbeasca deschis despre dramele lor si faptul ca vorbesc de pierderea unui copil nu este o rusine ci poate un exemplu nefericit din care multe alte femei pot invata.Te imbratisez cu drag si iti doresc multa putere de viata si putere sa aprecize tot ce te inconjoara si pentru care merita sa mergi mai departe...fetita ta acolo din ceruri te va astepta atunci cand va fii momentul,nu te grabii...
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca
M-a emotionat nespus drama ta. Imi pare nespus de rau , si pentru tine, dar si pentru ceilalti parinti care au trecut prin asa ceva. Este cumplit, si nici un parinte nu ar trebui sa fie nevoit sa-si ingroape copilul. Firesc este ca ei sa ne supravietuiasca. si poate ca din acest motiv este asa de dureros, fiind atat de nefiresc...Sper doar ca timpul, baietelul tau, familia ta si cei apropiati tie sa reuseasca sa umple golul din sufletul tau. Cuvintele sigur nu au valoare in fata frustrarii, durerii, dezamagirii pe care le simti. Inchei spunandu-ti sincer..ca imi pare rau.
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca, am aflat de drama ta urmarind emisiunea "Nasul" de ieri 06.02.2008 si astfel am ajuns sa citesc aici marturiile tale si ale altor femei care au avut experinte similare.
Sunt suferinte sfasietoare pentru care nu suntem pregatiti nici macar sa acceptam ca se pot intampla intr-o lume moderna, asa cum pretimdem ca este cea in care traim.
Suferinta ta si curajul tau de a-ti spune povestea trista aduce in fata opiniei publice durerea tuturor mamelor care ies din maternitate indoliate si cu sufletul pustiit.
Este de necrezut ca atat de multe femei trec prin aceste traumatizante experiente !
Desi Spitalul romanesc ar trebui sa fie locul in care sa ne gasim cu speranta si incredere tratamentul si vindecarea suferintelor trupesti si chiar sufletesti, acesta a ajuns sa fie un iad in care nu-ti doresti sa ajungi, iar medicii si asistentele medicale ne par a fi niste unelte diabolice de tortura.
Maternitatea a ajuns un loc macabru in care femeia gravida intra inspaimantata nu atat de durerile nasterii, cat de nenorocirile ce i s-ar putea intampla ei insasi, dar mai ales pruncului inca nenascut de pe urma incompetentei si indolentei personalului medical pe mana caruia e nevoita sa se lase .
Cand cauzele sunt legate de insuficienta dotare a unitatilor medicale incerci sa fii rational si sa accepti dependenta de un sistem gresit conceput, prost organizat si ineficient condus.
Dar cum sa reactionezi cand ajungi in spital pe mana unor felceri cu suflete impietrite de propriile neputinte, de lacomia buzunarelor albe intoarse catre tine ostentativ, de dispretul intiparit pe chipurile arogante cand nu le-ai platit "dreptul cuvenit" ? Cum sa reactionezi in fata cruzimii acestor hiene obsedate sa-si faca averi de pe urma suferintelor altor oameni ? Cum sa reactionezi la indiferenta lor criminala ?
Am ajuns sa blamam intreaga pleiada medicala pentru ca sunt mult-mult prea putini aceia care fac tot ce pot, tot ce stiu si tot ce trebuie pentru binele pacientilor lor !
Bianca, iarta-ma, poate nu am gasit cuvintele potrivite pentru alinarea unei mame indoliate. Dar am simtit nevoia sa fiu prin orice fel de cuvinte aproape de tine.
Chiar si prin cuvintele de indignare in fata unui sistem medical transformat de unii in mijloc de parvenire .
Curajul tau de a pune degetul de rana este impresionant si este o lectie de viata pentru cei care au puterea de a schimba ceva . Este semnalul de alarma tras in numele tuturor femeilor. Este strigatul nostru de disperare. Este toata suferinta milioanelor de mamici care-si plang bebelusii luati in ceruri .
Campania ta trebuie intens mediatizata . Am observat ca in ultimii ani au avut rasunet in constiinta publica acele campaniile desfasurate “in forta” pe televiziuni.
Cum orice decizie in tara asta are un substrat politic, as sugera ca si aceasta campanie sa aiba niste trimiteri acuzatoare spre zona politicului, pentru ca ei sunt cei care se bat cu caramida in piept in campanii electorale ca vor face totul pentru binele oamenilor.
Anul acesta este an electoral si intuiesc ca problemele femeilor, privite prin prisma maternitatii, vor incinge bine spiritele atat de mult incat sa zdruncine bine mecanismele ruginite ale acestui sistem medical corupt si ineficient .
Iti multumim, Bianca, pentru tot acest demers !
Si iarta-ne daca nu stim toti sa reactionam in fata suferintei. Dumnezeu ne invata insa prin glasul tau, prin atitudinea ta curajoasa , prin exemplul tau si prin schimbarile pe care le vei produce prin campania ta .
Daca iti pot fi de ajutor iata adresa mea de mail: ****@Yahoo.com
Liliana
Femeie si Mama
Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Tot o tragedie a suferit si prietena mea,Bianca iti doresc multa tarie si curaj sa treci printr-o asemena pierdere.
Inca nu sunt mamica,imi doresc lucrul asta dar sincer ma gandesc cu groaza la acel moment,medicina zilelor noastre lasa de dorit.PRIETEN MEA in urma cu 2 ani urma sa nasca un baietel ,dupa 6 ore a avut o criza de inima in urma careia a decedat nimeni nu a avut nici o explicatie .Este strigator la cer suntem in 2008 si se moare la nastere ,inexplicabil.Dupa cezariana s-a trezit a vorbit cu familia si i-au trimis acasa ,a doua zi cand s-a aflat decesul nu imi venea sa cred.ar trebui sa tragem un semnal de alarma in legatura cu MATERNITATEA PLOIESTI AICI SE MOARE SI NIENI NU FACE NIMIC..MAMELE SUNT TRATATE ANIMALIC SUNT LASATESA SUFERE FARA SA FIE AJUTATE .CINEVA TREBUIE SA IA O HOTARATE
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
Am o fetita care s-a nascut pe 15 iunie 2007 . Am avut si noi unele incercari dupa nastere . Alexandra s-a nascut foarte bine, insa dupa nastere a avut unele probleme de sanatate( tarziu am aflat datorate cordonului ombilical infasurat de 2 ori in jurul gatului) nespecificate clar de catre medici. Cert este ca micuta a stat o saptamana la Terapie intensiva , cu probleme respiratorii, analize nu tocmai bune . Dureros, in sistemul medical romanesc a fost faptul ca nimeni nu imi spunea nimic, nici de bine nici de rau nici de realitate . Erau momente in care doream sa imi vad copilul la reanimare si nu imi dadeau voie .Eram constienta ca daca imi aude vocea, daca stie ca sunt langa ea, va fi mai bine, si cu toate acestea, medicii de la neonatologie, circumspecti fiind nu prea imi dadeau voie sa imi vad printesa. Ce poate fi mai greu sa stii ca puiul tau sufera si nu ii poti fi alaturi, nu il poti ajuta? Acum, Alexandra este bine, Multumim lui Dumnezeu!, insa...nu am sa uit toata viata rautatea sistemului medical din Romania, lipsa de tact, lipsa psihilogilor.Ma saturasem sa tot aud a fost o sarcina cu risc de varsta inaintata (38). Nu cred in asa ceva . Aici, daca nu esti tare, trebuie sa te intaresti ca sa supravietuiesti! Acum imi imaginez prin ce ai trecut tu . Nu vei uita ! Printesa ta este in Ceruri! Imi pare tare, tare rau !
As vrea sa pot lupta pentru reconsiderarea actului medical . As vrea sa stiu ca putem evolua, ca femeile insarcinate pe care le vad pe strada sa nu aiba parte de asemenea tratament in spitale pentru ca nu merita! As vrea sa stiu ca daca copilului meu i se intampla ceva ( Doamne fereste) pe mana doctorilor va fi in siguranta .
Liliana
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna BIANCA .....imi pare sincer rau ....te imbratisez si te pup ....
|
|
|
Mesaj de la: Alice data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
De cand am inceput sa citesc povestea ta si a fetitei tale plang incontinuu. Imi pare asa de rau ca nu pot decat sa spun ca e cumplit de dureros pentru mine, dar pentru tine.... - imi pot doar inchipui durerea ta. Am o fetita de 1 anisor si 2 luni, e sufletul meu, nu-mi pot imagina viata fara ea, nu as vrea sa traiesc fara ea, o iubesc enorm, la fel si tatal ei. N-am crezut ca poate exista o asa iubire numai atunci cand am vazut-o prima data. Imi amintesc cand am aflat ca sunt insarcinata, eram asa de fericita ca am inceput sa plang. Ma simteam coplesita de sentimente.
Ma rog lui Dumnezeu sa-ti dea putere sa traiesti si sa-ti cresti copilasul, pe Luca, iar ingerasul tau Emma sa fie cu tine si sa se joace printre stele.
Daca te pot ajuta cu ceva, ma poti contacta pe e-mail ****@yahoo.com. Te rog nu publica adresa. Iti multumesc ca existi si incerci sa faci ceva pentru mamicile care trec printr-un asemenea necaz.
Te imbratisez cu drag,
Doriana, Cluj
|
|
|
Mesaj de la: Alice data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca,am doar 21 de ani nu stiu ce inseamna sa fii mama dar cred,ca e un sentiment unic,dar imi pare f rau pt tine si te as ruga sa fii tare si sa mergi intodeauna mai departe oricat de greu ti ar fi...iti doresc multa sanatate tie si familiei tale...Alice
|
|
|
Mesaj de la: Anda data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca, iti multumesc pentru ca m-ai facut sa simt... Imi pare rau, sincer, pentru durerea prin care treceti, tu si familia ta.
Este trist ca, uneori, doar intamplarile triste, agoniile, rautatile, te fac sa simti ca traiesti. In tumultul vietii de zi cu zi, in goana dupa a-i multumi pe altii, de a face bani, de a rezolva probleme, uiti sa simti ca traiesti. Chiar daca totul merge bine, sau normal. Si doar atunci cand doare, iti simti sufletul, inima, creierul, trupul pulsand de durere, de viata.
Merita sa simti ca traiesti tot timpul, clipa de clipa. Merita sa lupti cu tine si cu orice si oricine iti este impotriva, pentru crezul tau, pentru TINE, pentru ce iti doresti TU. Iarta-mi lipsa de coerenta, dar sunt bulversata putin... Chiar nu stiu ce sa iti mai spun. Te cred ca doare. E firesc sa doara.
Esti un om deosebit. Sunt convinsa ca Emma stie ca tu esti mama ei, ca este mandra de tine si ca te iubeste mult... la fel de mult cum o iubesti si tu pe ea...
Cu drag,
Anda
****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Vali data: Joi 7 februarie 2008
|
DRAGA BIANCA,
CAND AI FOST INSARCINATA CU LUCA TE-AM URMARIT PENTRU CA SI EU ERAM INSARCINATA IN ACELASI TIMP.CAND AM AFLAT CA ESTI DINNOU INSARCINATA M-AM BUCURAT, IAR ASEARA AM AFLAT DE DRAMA TA DE LA NASU SI M-A DEVASTAT. IMI PARE ATAT DE RAU INCAT IN CUVINTE NU POT SA EXPRIM. SI EU DE-A LUNGUL SARCINII MELE AM TRAIT CU ACEASTA TEAMA PENTRU CA SOACREI MELE I-A MURIT ACUM 33 DE ANI O FETITA TOT LA NASTERE PE CARE NU AU LSAT-O SA O VADA SI M-AM GANDIT TOT TIMPUL CA SUFLETUL CELEI MICI DE ATUNCI ESTE IN FETITA MEA. MULT CURAJ SI NE RUGAM PENTRU TINE. VALI BUCURESTI
|
|
|
Mesaj de la: Mihaela data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Am aflat de suferinta ta in emisiunea Corinei Danila...sunt cu gandul alaturi de durerea ta , iti doresc sa ai suport moral din partea celor apropiati tie , iar aceste momente sa-si gaseasca linistea si locul in viata ta(pt ca uitarea nu e rezolvarea) . O imbratisare virtuala si un gand de bine ; cu respect , Mihaela .
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Icar
Bianca... n-am cuvinte...imi pare rau pentru pierderea ta, pentru golul ramas in sufletul tau! Cuvintele sunt mult prea sarace pentru ceea ce-as vrea sa-ti spun ca sa te pot mangaia!
Sunt si eu mama a 2 baieti minunati... dar cel mic din pacate s-a nacsut cu o malformatie la inima! Are un DSA cu diametrul de 8 mm si parca nefiind suficient a mai facut din aceasta cauza si o stenoza pulmonara, partea dreapta a inimii din cauza defectului ii este marita, dar medicii inca refuza sa mi-l opereze deoarece "n-au intervenit schimbari majore pe cord si sunt cazuri mult mai grave care trebuie operate urgent"... al meu poate "astepta" pana cand vor aparea modificari mai mari ale cordului! Imi vine sa urlu, sa bat din picoare si sa tip ca sa ma asculte si pe mine cineva dar din pacate nu pot face nimic! In februarie avem din nou control.........poate atunci voi primi o veste mai buna! Ce ma doare cel mai mult e faptul ca pe timpul sarcinii am facut lunar ecografii, lunar analize de sange deoarece am RH negativ si grupa sanguina 01,si nimeni n-a observat nimic! "Copilul e perfect sanatos" mi se spunea de fiecare data! S-a nascut cu cezariana si a primit Apgar 10! De foarte multe ori m-am intrebat cum e posibil............???? Abia la 6 luni medicul de familie a spus ca are un suflu sistolic si-ar trebui sa-l vada un cardiolog! Nu pot sa-ti spun calvarul prin care am fost nevoiti sa trecem: spitale, medici obositi si parca suparati si nervosi daca ii intrebam ce inseamna "DSA ostiumsecundum cu cunt stanga dreapta"... si asa am inceput sa ma documentez singura... si asa am aflat cam ce inseamna asta! Medicilor nostrii parca le este lehamite de pacienti, daca plicul nu este "prezent" nici medicul nu este! Mi-e lehamite sa mai vad medici tracasati si obositi cand intri in cabinetul lor... cel mai tare m-a durut comentariul unei dr specialiste in eco doplller color pe cord! Mi-a spus "Tine-l doamna de maini si fa-l sa taca, nu vezi ca nu pot sa-l consult?! Nu crezi ca am nervi pentru toti tancii sa-mi urle in creieri!" Si-atunci cu lacrimi in ochi i-am spus " Cu tot respectul, e doar un copil de 1 an jumate care e terifiat de medici si spitale, nu e o papusa pe care s-o fac sa taca in momentul cand o ridic"! Cred ca asta a calmat-o pentru ca n-a mai spus nimic chiar daca copilul a uralt in continuu!
Inca o data Bianca... te-am admirat intotdeauna dar acum te admir mai mult decat oricand pentru ceea ce vrei sa faci. Daca pot sa te ajut cu ceva nu trebuie decat sa-mi ceri!
|
|
|
Mesaj de la: Anca data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca!!! Prima data da-mi voie sa iti spun ca imi pare sincer rau pentru pierderea ta, stiu ca in astfel de cazuri cuvintele nu isi au rostul, ca nimeni nu poate sa schimbe nimic, dar stiu ca mi-ar face placere sa pot ajuta si sa fiu alaturi de mamicile care trec prin asta. Eu am sa implinesc doar 19 ani in aprilie, stiu ca nu cunosc mai nimic din toate acestea, insa sunt dispusa sa invat si sa fac tot ce am sa pot pentru aceste mamici. Daca crezi ca vreodata am sa pot sa fiu si eu de ajutor cu ceva nu ezita sa imi scrii pe adresa de mail ****@yahoo.com. Nu stiu ce as mai putea scrie acum deoarece povestea ta m-a socat si pe mine, nu pot sa inteleg prin ce treci tu deocarece cred ca doar persoanele in cauza stiu ce inseamna sa pierzi un copil, eu nu am trecut prin asa ceva, dar imi inchipui ca trebuie sa fie groaznic. Intotdeauna am zis ca atunci cand iti pierzi un parinte durerea nu e asa de mare, deoarece te gandesti ca asa e randul, ca i-a sosit ceasul, ca si-a trait viata si a venit timpul sa se duca si parca gandurile astea te mai linistesc, dar in momentul in care pierzi un copil care nici nu a apucat sa vada lumina zilei, care nu a apucat sa traiasca trebuie sa fie ingrozitor. Eu mi-am pierdut mama si in clipa aceea am simtit ca pica cerul pe mine, dar nu pot sa imi imaginez ce simte o mama atunci cand isi pierde un copil durerea ta sunt convinsa ca a fost de 1000 de ori mai mare de aceea m-am hotarat sa iti scriu si sa iti spun ca desi nu am cum sa te ajut, desi nu pot face nimic pentru tine sufleteste iti sunt alaturi. Multi pupici si sa ai parte doar de bine.
Cu multa dragoste Anca, Sighet
|
|
|
Mesaj de la: Valentina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
MA NUMESC VALENTINA SI AM 20 DE ANI.NU AM NICI UN COPIL DAR KND AM CITIT ARTICOLUL MI A FOST IMPOSIBIL SA NU IZBUGNESC IN PLANS.NU EXISTA CUVINTE SAU FAPTE PE LUME CARE POT ALINA DUREREA PE CARE O SIMTI CEEA CE POT SA ITI ZIC ESTE CA IMI PARE FOARTE RAU PENTRU CEEA CE AI INDURAT TU SI FAMILIA TA.DUMNEZEU SA O AIBA IN PAZA PE MICUTA EMMA SI SA ITI OFERE MACAR UN PIC DE ALINARE.MULTA SANATATE TIE SI FAMILIEI TALE,DUMNEZEU SA VA APERE.
|
|
|
Mesaj de la: Alice data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna sa-ti fie inima, Bianca!
Numele meu este Alice si sunt si eu mama unei fetite minunate de 9 ani. Imi pare nespus de rau ca ti s-a luat aceasta bucurie de a-ti vedea fetita crescand...Eu nu ma pot opri sa-i multumesc Domnului ca o avem langa noi, desi am trecut prin incercari dificile, datorita unei luxatii de sold , lipsa curburii bazinului si subdezvoltarea capului osului femur. Timp de 6 luni fetita noastra a avut picioarele imobilizate in aparat gipsat, dar gratie unui medic extraordinar de la Cluj, Magelan Chiritescu, am scapat de operatie.
Dumnezeu ne-a scos in cale numai medici nemaipomeniti. Imi pare tare rau cand citesc ceea ce spun mamicile aici. Cand trebuia sa nasc, medicul m-a internat pentru trei zile, ca sa ma monitorizeze. Am parasit salonul in care mai era o mamaica in pericol de a-si pierde bebelusul, dar m-am intors dupa o saptamana. De aceasta data salonul era plin. Acum erau doua mamici care plangeau de teama ca-si vor pierde comoara din pantece.Aveam la mine o perna pe care am inceput s-o cos in punct chelim si le-am indemnat si pe ele sa faca ceva. Una si-a scos timid croseta si a inceput sa lucreze, alta a cerut sa i se aduca ace de tricotat si mohair si a impletit un costumas pentru fiinta ce urma sa vina pe lume.La doua zile dupa (re)internarea mea in salonul nostru se radea in hohote, iar asistentele nu stiau de unde se aude atata veselie. Mi-a venit si ie randul intr-o seara si am adus pe lume, asistata de medicul Dumitru Bozdoc, de moasa, de asistenta de la terapie intensiva, de asistenta de la nou nascuti, inconjurata cu caldura si dupa un travaliu in care am dormit bustean, trezindu-ma doar la contractii, o minunata fetita de 53 de cm si 4,300 kg. Nu mi-a lipsit nimic. Nici grija medicului, nici a personalului sanitar, nici bucuria sotului si a parintilor. Vreti sa stiti unde s-a intamplat? La Simlu Silvaniei, un orasel din judetul Salaj, unde sectia de obstetrica ginecologie nu cunoaste indiferenta si rautate. Se poate, dragele mele mamici care ati fost prost tratate si nu pot decat sa le multumesc inca o data.
Celor care v-ati pierdut comorile, dati-le nume fara teama si incredintati-i cu inima deschisa Preacurate Fecioare Maria care are grija de copiii nenascuti. Cele care i-ati pierdut printr-un avort voluntar, faceti acelasi lucru si cereti iertare copiilor vostri pentru ceea ce le-ati facut.
Gravidutelor care aveti sarcini cu probleme, va rog, cand mergeti sa nasteti luati cu voi putina aghiazma ( apa sfintita) si cereti cuiva din apropiere ca in cazul in care viata copilului este in primejdie, sa toarne un strop de apa sfintita pe crestetul copilului si sa spuna: Se boteaza servul lui Dumnezeu ... numele copilului, in numele Tatalui a Fiului si a Sfantului Spirit ( Duh) . Amin
Acesta este botezul de urgenta si poate fi efectuat de orice om in caz de necesitate, pentru a evita moartea copilului nebotezat.
Sotul meu este preot si daca doriti consiliere spirituala, un sfat, sau daca sunteti refuzate de unii preoti si doriti sa vi se faca o slujba de pomenire pentru copilul pierdut, astept sa-mi scrieti. Oricum, se apropie Postul Pastilor si in sambetele din acest post , culminand cu sambata lui Lazar, cea care preceda Duminica Floriilor, se fac pomeniri pentru cei decedati. Cereti preotilor sa va pomeneasca si copiii pierduti pe numele lor, iar daca va refuza trimiteti-mi numele lor, iar sotul meu va rosti numeme lor in fiecare sambata a Postului. Trebuie sa spun ca apartinem Bisericii Greco-Catiolice, iar daca asta nu va deranjeaza atunci sotul meu e dispus sa faca asta pentru voi, fara sa implice nici o obligatie financiara, bineinteles.
Ma doare sufletul sa citesc prin ce ati trecut si v-as imbratisa pe toate, daca s-ar putea.
Cu toata dragostea si intelegerea,
Alice ****@yahoo.com
|
|
|
Mesaj de la: Melania data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt mamica si imi pare sincer rau de drama prin care a trebuit sa treci,dar nu ar trebui sa te simti vinovata cu nimic deoarece tu ai facut tot ce ti-a stat in putinta .Iubirea lui Dumnezeu este ca un ocean,ii poti vedea inceputul dar nu si sfarsitul si EL iti va da putere sa mergi mai departe si sa te bucuri alaturi de cei dragi ai tai care au atata nevoie de tine.Valorile spirituale sunt acelea care ne innobileaza si sunt esentiale.DUMNEZEU a lasat toate lucrurile cu un scop si printre ele a lasat si uitarea care in timp o sa-ti dea taria sa zambesti din nou si sa te vindeci sufleteste.ACEST GOL osa ti-l umple cu siguranta cel ce poate totul,adica Dumnezeu(crede numai si vei vedea).Cu multa afectiune un suflet care este alaturi de tine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Lenuta data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Imi pare extraordinar de rau pentru cele intamplate si sunt alaturi de tine. Este foarte greu sa treci prin asa ceva, nici nu vreau sa-mi imaginez... Cred ca este cumplit.Eu am o fetita de un an si doua luni si este TOTUL pt mine si nu stiu ce as face fara ea. Cand o vad cum rade si se joaca si se bucura... Este ceva extraordinar. De cand am aflat de cazul tau mi-am dat seama ca trebuie sa pretuiesc si mai mult si sa am grija mai mare de printesa mea. Stiu ca esti o femeie puternica si Dumnezeu te va ajuta. Lenuta, Lupeni
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca,sunt dana si cu toata emotia si durerea dupa cele vazute si citite pot sa iti spun doar atat:imi pare nespus de rau si sunt alaturi de tine.te imbratisez cu drag si te iubesc enorm.
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. Cuvintele sunt de prisos intr-o asemenea tragedie...de aceea cu dragoste si respect te imbratisez si sper sa-ti vindeci sufletul si inima.Elena,22 ani,studenta
|
|
|
Mesaj de la: Laura data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Laura si sut o romanca stabilita in Norvegia. Imediat dupa ce m-am casatorit in 2002 mi-am dorit sa raman insarcinata. Insa nu mi-a fost dat sa raman. Abia peste 2 ani am avut marea bucurie. Cumnatele mele asteptau si ele bebelusi. Insa deja la 4-5 saptamani de sarcina am avut sangerari. Am fost la medic cam in saptamana 7-8. M-a consultat si chiar in seara aceea am inceput sa pierd mai mult sange.Am ajuns la spital mi-au facut ecograf dar inima micutului nu mai batea. A fost totul ca un vis urat. Parca pluteam in alte sfere nu intelegeam ce se intampla. Doctorul a vorbit foarte frumos cu mine si sotul meu(era chiar roman) si nu mai spun de cata tandrete si empatie am simtit din partea moaselor. As dori din tot sufletul ca femeile din Romania sa poata sa aiba parte de asa ceva. Insa oricum durerea a fost cumplita. Si acum stand la masa si scriind randurile acestea plang la gandul ca am pierdut un copil. Cel mai cimplit a fost cand dupa vreo 2 zile am fost la toaleta si cand m-am sters am vazut o bucatica de carne. A fost asa de greu pentru mine si nu mai spun si durerea fizica a fost oribila. Ti-am auzit povestea la Nasu` si mi-a parut asa de rau de pierderea ta. Mi-a placut dorinta ta de a face ceva pentru mamicile romance. As vrea sa ma pui in contact cu mai multe detalii. Poate nu pot sa fac multe dar am dorinta sa sprijin munca pe care o faci in tara.
Cu multa admiratie, Laura
|
|
|
Mesaj de la: Loredana data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca...curaj!...sa faci din marturia durerii tale o sageata spre Dumnezeu.
Numai el stie de ce te-a ales pe tine ...nu pentru durere , ci pentru a schimba ceva in tine si cu siguranta in multi altii.
Deja ai miscat ceva...ai clatinat un sistem intepenit. Mergi mai departe Bianca.
Cu mult drag, o mamica (Dej)
|
|
|
Mesaj de la: Loredana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Toate femeile,toate mamele,toate bunicile care au auzit de drama ta sunt convinsa ca sunt alaturi de tine ca si mine.Loredana,Rosiori de Vede
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA
SUNT TICUTA DIN VASLUI, AM PLANS LA EMISIUNEA ,,NASUL", AM PLANS CAND AM CITIT AICI..... DUMNEZEU SA TE AIBA IN GRIJA SI SA ITI DE-A PUTERE SA POTI AVEA GRIJA DE LUCA.
SUFERINTA NU SE POATE SCRIE IN CUVINTE, DAR INGERUL TAU PAZITOR V-A FI INTOTDEAUNA ALATURI SI V-A DUCE LA DUMNEZEU RUGACIUNILE TALE.
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
Sunt mama unei fetite de trei anisori, nascuta cand eu aveam 35 de ani. Multumesc lui Dumnezeu, fetita mea s-a nascut sanatoasa, desi pana la nasterea ei am trait cu spaima ca se va naste cu Simdrom Down, asa cum imi iesea in ecografii si mi spunea la consultatii. Am fost trimisa sa fac tot felul de teste (costisitoare!) si, in final, am refuzat sa fac amniocenteza, stiind ca exista risc de a pierde sarcina si am preferat sa astept pana la nasterea fetitei. Si am un inger de copil pe care il iubesc din tot sufletul si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa duc aceasta sarcina pana la capat si sa-mi tin copilul sanatos in brate. Si asta pentru ca am ascultat glasul inimii ce batea in burtica mea! Incompetenta unui medic dintr-o clinica privata din Romania, m-ar fi putut costa viata copilului meu, daca as fi dat crezare interpretarilor date ecografiei. Si mie mi s-a spus ca exista o problema cu cordul fetitei, dar este o problema care se poate remedia pana la nastere. Si se pare ca s-a remediat! Si acum privesc ecografiile si diagnosticul care mi s-a dat si mi-e greu sa cred ca mi s-a intamplat mie si a trebuit sa trec prin asta. Iti inteleg durerea si te sustin din tot sufletul. Esti un om puternic si Dumnezeu iti va da si al treilea copil, care alaturi de ingerasul pe care il porti in suflet si alaturi de Luca sa te ajute sa sprijini familiile care, trec prin suferinta prin care ai trecut tu si au nevoie de un "om" pe al carui umar sa planga si sa isi descarce durerea. Iti doresc tot binele din lume si o viata frumoasa ca sufletul si chipul tau!
Dana
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna tuturor mamelor care si-au pierdut copilasii....Ma numesc Claudia, dupa 7 ani de tratamente, am ramas insarcinata, dar fericirea mi-a fost zguduita de un echograf la 3 luni care arata ca micuta mea, nu se dezvolta normal. Amniocenteza a confirmat ca avea o malformatie accidentala si la 23 de saptamani, am facut avort. Nu pot descrie durerea care o simt de atunci, doar mamele care au trecut prin asta STIU. Regret ca nu mi-au aratat fetita, ca nu mi-au spus nimic de ea si ma gandesc, mereu, ca poate era santoasa. Nu am mai ramas insarcinata de atunci, iar amintirea acelor clipe... e cumplita... Mi-e dor de fetita mea, am asteptat-o de muuuulta vreme si mi-am dorit-o enorm. Iti inteleg durerea, Bianca, ai totusi o mare alinare, poti sa-ti strangi in brate baietelul. Sunt alaturi de tine si de mamicile in aceeasi situatie. Va doresc binele, tuturor!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
nu mai este nimic de spus ...decat .....durere...suferinta...regrete ...dar dumnezeu sa-ti de-a intelepciune si putere sa treci peste toate...si sa te bucuri de micutul Luca...de fapt de marele ...Luca . .Domnul sa va aiba in paza.
|
|
|
Mesaj de la: Mirela data: Joi 7 februarie 2008
|
...Ma numesc Mirela,sunt devastata de durerea prin care treci.Am plans si aseara,plang si-acum!Imi pare rau,din tot sufletul,imi pare rau!Am doi copii,doriti,si foarte mult asteptati;sunt 10 ani diferenta intre ei,si nu-mi pot imagina viata fara acesti doi ingerasi!
Nimic nu e mai dureros pe lume,ca un parinte sa-si vada copilasul fara viata.
Sunt asistenta medicala,si cu tot regretul trebuie sa recunosc ca in mare masura personalul medical pare fara sentimente.Nu ma numar printre ei,am plans de nenumarate ori alaturi de membrii unei familii cand cineva drag lor s-a stins.Singurul lucru de care sunt convinsa,e ca Emma-Nicole te vegheaza si te alina de-acolo sus,din ceruri!Cand vei simti o boare pe obraz,sa stii ca e ea,te mangaie cu ingerasii cu care danseaza printre stele!
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca ,primeste si din partea mea toate gandurile bune,admiratia si multa consideratie pentru tot ceea ce faci.Dumnezeu sa te ajute sa poti trece mai usor peste durerea din sufletul tau frumos . Oana Pitesti
|
|
|
Mesaj de la: Dana data: Joi 7 februarie 2008
|
Nu am cuvinte sa spun ce durere simte o mama care trece prin asa ceva ,eu nu am trecut prin asa ceva dar sunt mama si iti inteleg durerea si cred ca toata lumea intelege o asemenea durere.Eu am o fetita de 7 luni si e lumina ochilor mei si ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi ca e sanatoasa .Si eu am avut unele probleme in timpul sarcinii si pana am nascut am fost foarte speriata de cum va fi, dar totul a fost foarte bine in final.Nu pot decat sa iti impartasesc durerea si sa iti trimit cele mai bune ganduri si de acolo sus ingerasul tau e alaturi de tine.
Dana,Timisoara
|
|
|
Mesaj de la: Corina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
IMI PARE NESPUS DE RAU.DACA TI_AS FI AVUT IN FATA TE_AS FI SRANS PUTERNIC IN BRATE.IASI
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ma numesc .......... de fapt nici nu este important numele meu ....... nu stiu daca prin ce trec acum ma face sa te intaleg mai bine ...... sau macar sa incerc pentru ca nimeni nu poate simti ce simti tu ......... Ma bucur ca datorita acestui site reusesc si eu sa imi spun povestea mea:........ am 19 ani si aseara cand am vazut prin ce treci am simtit ca nu e corect ca viata asta este uneori mult prea dura si mult prea de neintales .......... am o relatie cu un barbat de 2 ani de zile,am avut un chist ovarian in urma cu 3 ani si practic de atunci au inceput problemele mele ........... am luat f multe medicamente care imi faceau bine si dupa 7 luni am resuit sa scap de el,in perioada cat am avut acest chist toti medici mi-au spus ca nu o sa pot sa fac niciodata copii din cauza ca am uterul deformat,altii mi-au spus ca am trompele infundate si am inceput sa imi vad de viata mea ........trista pentru ca se spune ca daca nu esti mama traiesti degeaba!Afland care este situatia mea si ca niciodata nu voi avea un copil nu m-am gandit nici o secunda ca toate aceste vorbe ar putea fi minciunii si ca acum la inceput de nou an m-am trezit insarcinata........vreau sa stiu de ce medicii se pot juca atat de usor cu vorbele?De ce nu se gandesc ca o vorba aruncata poate sa doara mai mult decat orice.......acum sunt gravida in 2 luni ........ peste cateva ore voi merge sa fac avort ......... cu siguranta ca poate nici tu nu ma intalegi de ce?!........ sunt prea tanara ........ nu as avea cum sa imi asum o asemenea responsabilitate ....... nu as putea sa fac un copil si apoi sa il parasesc intr-un centru ........... in urma cu jumatate de an am avut grija de niste copii intr-un centru si vreau sa va spun ca am vazut mame care pur si simplu nu stiu ce sa faca cu un copil,cum sa-l creasca si de ce ele.........un copil ESTE O FIINTA UMANA cu care nu te poti juca......Nu cer sa ma intaleaga nimeni,imi este foarte greu dar in acelasi timp nici nu am prea multa putere ......... Iti multumesc enorm ca mi-ai dat ocazia sa imi exprim tot ce simt si traiesc........ cand merg la biserica am sa rog de acum incolo si pentru tine ....... am sa ma rog ca Dumnezeu sa aibe grija de fetita ta de Sus si de familia ta!Multe ganduri bune A
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca, ma numesc Maria si vreau sa iti spun ca imi pare foarte rau de pierderea pe care ai suferit-o, de durerea e care osimti numai tu s-au cel care este in situatia ta si sper ca vei putea trece peste toate aceste mari dureri.
|
|
|
Mesaj de la: Alexandra data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca sunt cutremurata de cele povestite de tine la emisiunea "6 vine presa". Am lacrimat si eu atunci cand tu lacrimai pentru ca si pentru mine sarcina a fost un prilej de mari framatari si asteptari, de ganduri sumbre si repetitii generale pentru tot ce era mai rau dar din fericire si cu voia bunului Dumnezeu am depasit cu bine toate momentele . Sufar de lupus de multi ani, declansat dupa o sarcina frumoasa si dusa la bun sfarsit la 42 de saptamani foarte usor. Am nascut atunci o fetita – IRIS –care are acum 6 ani . Autoanticorpii specifici bolii au pus asupra celei de-a doua sarcini multe semne de intrebare atat pentru viata mea cat si pentru cea a bebelusului pentru ca anticorpii Anti SS-Ro dau in sarcina bloc atrioventricular total. Fetita mea si-a dorit o sora si cand am aflat la echografia de 9 saptamani ca bebelusul va fi fetita m-am gandit ca Dumnezeu asculta rugile copiilor si ii apara. Sotul meu, sora mea, medicul imunolog Eugenia Balanescu si cativa prieteni foarte apropiati au fost cei care au crezut in mine, m-au incurajat si au fost pregatiti sa ma sustina indiferent de intorsatura pe care ar fi putut sa o ia evolutia sarcinii. Medici "cu nume propriu" in scoala de obstetrica romaneasca mi-au spus vorbe nedemne de un profesor, un om , un tata. M-au sfatuit sa intrerup sarcina, sa nu merg la echograf sa vad copilul ci sa ma programez pentru avort, sa ma multumescu cu copilul pe care I; am si sa nu fortez soarta. Mi-am dat seama atunci de lipsa de profesionalism a unor medici care, desi au jurat ca vor apara viata, prefera pacientii tineri, sanatosi tun si fara complicatii. Nici macar in interes didactic sau cazuistic nu s-au gandit sa ma sprijine sau sa se documenteze sa ma indrume pentru ca lucrurile sa fie conduse bine chiar daca puteau oricand sa se sfarseasca prost. La fel ca si tine, am citit mult. Studiile de caz realizate in Franta, America si Anglia mi-au fost de mare ajutor si am urmat (personal, fara recomandarea sau sprijinul doctorilor) strategia urmata in cazul pacientelor prezentate. Astfel, in jur de 15 echografii, teste serologice si imunologice facute lunar sau chiar de doua ori pe luna pana in luna a patra, bitestul si tritestul facute la momentul optim, hrana sanatoasa si vitaminele au fost atuurile mele si confirmarea ca inima bebelusului se dezvolta si bate normal. Riscul cel mare putea sa apara atunci cand se taia cordonul ombilical . Am ales ziua pentru cezariana cu opt luni inainte de a naste si am vrut anestezie rahidiana pentru a fi constienta si a o vedea tot timpul ca sa stiu ce se intampla cu fetita. Slava Domnului fetita mea Katherini are acum doua luni dar stam in continuare cu pusca la picior. Vom face teste la anumite intervale pentru ca nu stiu daca raul a trecut suta la suta . Sufar nespus ori de cate ori aud povesti cumplite asa cum este si povestea ta pentru ca am fost atat de aproape de a trece prin ce ai trecut tu. Am plans atunci cand povesteai indurerata si plang ori de cate ori aud lucruri depre mame sau copii care mor pentru ca am trecut pe la granita acestei stari si....am fost salvata . In toate rugaciunile mele catre divinitate spun "Doamne, fie ca in toate lucrurile care mi se intampla sa fie doar voia Ta". Citind despre viata de dincolo, despre reincarnare, am aflat ca atunci cand copii sau bebelusii mor, au atins cea mai inalta trapta a dezvoltarii spiritului si au incheiat ciclul existentelor pamantene trecatoare . Sar putea ca Biserica sa nu agreeze ideea dar fii sigura ca fetita ta este cu bunul Dumnezeu alaturi de acele spirite inalte care au atins puritatea spirituala absoluta. Chiar daca de la masa ta va lipsi mereu, Emma, de acolo de sus, stie ca tu esti mama ei si cand te vei simti magaiata, incalzita, sarutata sa stii ca ea a fost. Te pretuiesc Bianca pentru delicatetea si blandetea ta, pentru lumina din ochi si pentru emotia pe care o transmiti atator oameni. Sufar alaturi de tine si de toate mamele ramase fara bebelusi si de toti bebelusii ramasi fara mama . Fie ca bunul Dumnezeu sa te intareasca si sa iti arate calea. Iti scriu cateva versuri ale Magdei Isanos care m-au alinat atunci cand a murit mama mea:
“ …Daca suferi , sa ma chemi serile,
si-am sa vin langa inima ta,
de-ar fi sa strabat zarile
si marile cu aripa mea.
… Din multe semne ai sa-ntelegi ca-s eu,
cand am sa vin linga patul tau
si-am sa fac aerul racoros,
scoborand toate stelele jos.
…Ai sa ma stii si-ai sa zambesti dormind.
Eu, cand am sa vad soarele rasarind,
De teama sa nu ma fac roua si sa nu mor,
Am sa-mi iau ingerii si-am sa zbor.”
Cu drag Alexandra **** - mama lui Iris si Katherini.
|
|
|
Mesaj de la: Dany data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Nici macar nu am un copilas, pentru ca eu insami sunt inca un copil, dar dupa ce am vazut emisiunea de aseara am ramas profund impresionata...Ma cutremura sa ma gandesc la ceea ce exista in sufletul unei mame, unei viitore mamici, dar mai ales in cel al unei mamici care a trecut printr-o asa drama....Nu pot sa inteleg cum cea mai mare bucurie iti poate aduce atata suferinta...Sa fii puternic...sa fii tare...mi se par acum caracteristici inexistente...Mi-a fost greu...greu...sa pot citi randurile tale...Doamne, refuz sa ma gandesc mai departe....Imi pare sincer rau si te admir enorm pentru tot ceea ce faci acum. Dany 21
|
|
|
Mesaj de la: Cristina data: Joi 7 februarie 2008
|
AM URMARIT PREZENTA TA LA EMISIUNEA NASUL,DURERE MULTA,LACRIMI PE LA SUFLET SI OCHI AU INSOTIT POVESTEA TA.TRIST DE TOT,NU SUNT MAMA,DAR SUNT CADRU DIDACTIC,SORA,FIICA,PRIETENA SI DE AICI TOATA COMPASIUNEA ,INFINITA PUTERE DORESC SA FIE CU TINE.
CU TOT DRAGUL,IMBRATISEZ SENSIBILITATEA SI EMOTIA TA
CRISTINA-am pierderile mele,nu copii,dar oameni mult prea dragi mie
|
|
|
Mesaj de la: Raluca data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca te-am urmarit aseara la b1 cu mare interes . Iti admir curajul ptr cea ce vrei sa faci. Pe mine una mai intarit la maxim dc spun asta ? Acum nici 2 luni am pierdut sarcina .... era totul bine , analizele erau bune eu ma simteam bine dr chiar ma felicitat ..pana cand am sangerat f putin am fost iar la dr impreuna cu sotul, a spus sa nu ma alarmez ca e totu ok si sa revin la el urmatoarea luna ca sunt bine si eu si fatul . Sarcina avea 3 luni eram asa de fericitii simteam ca nimeni nu mai e ca noi mai ales ca ne-am dorit enorm sa avem un bebe . Dupa nici 2 sapt dupa ce fusesem la dr sa ii spun ca sangerez , sa intamplat iara toata lumea imi spunea ca nu e in regula sa sangerez chair daca e o picatura asa ca am pus mana pe telefon si l-am sunat pe dr .. el nu era la cabinet asa ca ma primit dr dupa schimbul celalalt . in fine am ajuns in cabinet ma consultat si am vazut ca nu are nici o reactie asa ca ma dus la ecograf acolo mare soc mare cu o foarte mare usurinta mi sa spus ca fatul nu are ritm cardiac ca este mort am inceput sa plang in hohote nu imi venea sa cred si vreau sa ma crezi ca practic am fost certata ca dc plang pot face altu mi sa parut ceva neomenesc deja ma programase ptr urmatoare zi la chiuretaj nu am fost deacord si am spus ca vreau sa mai consult un dr sa mai aud o parere . sa confirmat ca nu mai e nik de facut dar nici o explicatie a murit si gata acum as vrea sa raman iara dar am o teama imi bantuie prin minte fel si fel am fost la alt dr care a spus ca am sindromul antifosfolipidic am facut analiza ptr a depista si a iesit ca as avea acum iau un tratament as spune destul de simplu dar tot nu sunt multumita ptr ca uni dr au spus ca sunt ok nu as avea nik ca ar fi o simpla intamplare alti dr spun ca .ar fi probleme... nu isi mai dau interesu de loc ori cat le-ai da tot nu sunt multumiti atunci dc mai sunt dr .. 10 doctori 10 pareri eu am patito. Iti multumesc din suflet ca ai facut acest site datorita tie mi-am spus si eu oful si asa sper sa gesec taria de care am nevoie sa o iau de la inceput de a face iara bebe iti doresc tot binele din lume.RALUCA
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Ma numesc ALINA locuiesc in Pitesti...si am trait aceasta TRAUMA de trei ori,,,nu pot spune cand a fost durerea cea mai mare,dar cred ca presiunea psihica cea mai mare a fost cand am pierdut cea de-a treia sarcina.Nu cred ca exista alinare,nu cred ca exista vindecare...N-am sa pot uita niciodata.Am plans,am suferit si am urlat de durere SINGURA.Nimeni nu mi-a spus nimic...ma saturasem sa aud vorbe goale...esti tanara si ai toata viata inainte sau data urmatoare totul o sa fie bine.Nimic nu poate inlocui o fiinta ce urma sa se nasca,NIMIC.Si asta nu poate intelege decat o mama care-si pierde pruncul.Bianca,te imbratisez cu drag la pieptul meu si tot ce-ti pot spune este ca-mi pare rau...Acum stang la pieptul meu un ingers(ADRIANA),dar n-am sa pot uita si n-am sa pot ierta indiferenta medicilor NICIODATA.Adresa mea de mail este a_mielcioiu@yahoo.com Daca te pot ajuta o voi face cu toata dragostea...Cu respect,Alina ****
|
|
|
Mesaj de la: Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca,sunt Geogiana din Bucuresti si vreau sa iti spun ca povestea ta m-a coplesit;am plans si imi vine sa plang intruna de cate ori iti citesc povestea.Ma pun si eu in aceeasi situatie si nu stiu cum as suporta,daca as suporta.Nu am copii,dar imi doresc.Partea aceea din povestea ta(ai luat-o un brate,i-ai sarutat degetelele,nasucu,fruntea)nu stiu,cred ca ai avut ffff mult curaj sa faci asta,apoi sa te desparti de ea pt.totdeauna.Ma bucur ca ai avut si curajul sa faci un site pe tema asta,te felicit, pt ca multe femei traiesc aceeasi poveste.Iti doresc numai bine si sper sa poti trece cu bine tu si toata familia ta,chiar daca rana nu se va inchide niciodata.Tu o vei iubi mereu,si ea de acolo de sus va veghea spre toti cei care au vrut-o pe lumea asta.
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Joi 7 februarie 2008
|
Am 33 ani, impliniti astazi 07.02.2008, sunt varsatoare ca si tine, dar mai presus de toate, sunt mama ca si tine.Am 2 copii, un baietel Alexandru de 4 ani si 3 luni si ofetita Sabina de 1 an si 8 luni.Sunt o mama fericita si implinita, dar asta nu inseamna ca nu inteleg suferinta si durerea pe care le-ai trait, si le simti inca.Am plans mult si m-a impresionat tot ce ai scris, te felicit si te admir din tot sufletul meu pentru ce ai facut, pentru puterea pe care o ai si curajul de a spune lumii intregi ce ai simtit si ce simti.Este copilul tau, Emma Nicole, este frumoasa, cuminte, si de acolo de sus vegheaza asupra voastra, are grija de voi si va iubeste mult.Voi sunteti familia ei, are o mama, un tata si un fratior.Nu este singura.Si acum o cunoastem si noi, si ne putem ruga pentru ea.
Sa-ti dea Dumnezeu putere pentru tine si Luca, meriti tot ce este mai bun pe lume, iar fetita ta , de acolo de unde este, este foarte mandra de tine.
Iuliana, Ploiesti
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Draga Bianca,nu sunt mama dar intr-o buna zi sper ca voi fi.Nu iti pot intelege pe deplin durerea dar crede-ma ca cititnd aceste randuri nu am putut sa ma opresc din plans.Imi pare sincer rau,e devastator ceea ce ai patit tu si multe alte mame,moartea in sine produce suferinta....dar macar atunc cand moare bunica,mama,tata,fratele....dupa ce trece durerea...raman amintirile.....Inca o data imi pare rau pt fetita ta.Alina
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA ,
AM 40 ANI SI IN URMA CU 10 ANI AM DAT NASTERE UNUI BAIETEL CARE LA ORA ACTUALA ESTE HIPOACUZIC SI NU VORBESTE ( NU ESTE MUT), ARE TETRAPAREZA SPASTICA PE CARE A RECUPERAT-O ,DAR NU IN TOTALITATE ADICA POATE SA MEARGA DOAR SPRIJINIT , IAR LA 2 LUNI A FOST OPERAT DE "CANAL ARTERIAL PERMEABIL" ,O MALFORMATIE LA INIMIOARA .INTR-ADEVAR MA DESCURC FOARTE GREU(INTRE TIMP AM RAMAS SINGURI),DAR II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA TRAIESTE ,CA IL AUD RAZAND ,GANGURIND ASA CUM POATE SI CA MA ASTEPATA CU BRATELE DESCHISE SEARA CAND AJUNG ACASA ,EL IMI DA PUTERE SA MERG MAI DEPARTE ,SI DUC O LUPTA CONTINUA CA LUI SA-I FIE MAI BINE ,SA FIE FERICIT SI SA NU-I LIPSEASCA NIMIC .AM RENUNTAT DE MULTA VREME SA MERG LA DOCTORI ,DINTR-O EROARE MEDICALA S-A NASCUT CU ATATEA PROBLEME ,IN LUNA A 2A DE SARCINA AM AVUT RUBEOLA CARE S-A MANIFESTST CA O TOXINFECTIE ALIMENTARA ,DAR LA VREMEA ACEEA NIMENI N-A STIUT SA MA SFATUIASCA ,NICI CHIAR CEI DE LA MEDICOVER (ROMBEL MEDICAL SE NUMEAU ATUNCI) ,NICI GINECOLOGUL DE LA GIULESTI .SI DACA M-AR FI SFATUIT SA RENUNT LA SARCINA CU SIGURANTA N-AS FI FACUT-O ,MI L-AM DORIT PREA MULT .RECUNOSC CA IMI ESTE FOARTE GREU CU EL ,DAR SUNT FERICITA CA-L AM ASA CUM ESTE .
DUMNEZEU SA-TI LUMINEZE CALEA!
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
Sa te gandesti ca o vei regasi,o vei iubi,o vei strange in brate,ii vei sterge lacrimile despartirii de tine mama ei draga,ii vei darui trandafiri si iti va darui bucurie,vei sti in fiecare an cati implineste,iti va aduce aminte ca a dorit sa fie tinuta in brate de catre tine,te va pupa,se va bucura alaturi de tine isi va iubi fratiorul,iti va spune mama isi va striga tatal,va va face cu mana catre voi, va va zambi si va va intreba de ce a durat atat de mult sa va regaseasca???????,se va intampla dar numai BUNUL DUMNEZEU va sti cand.
Vreau sa fiu alaturi de ceilalti voluntari,nu am copii si plang si regret si uneori cad in extrema dar ma ridic si merg mai departe,ma gandesc ca daca nu am aici poate voi avea acolo..
Multumesc ca ai avut incredere si ne-ai marturisit durerea fetitei tale si a ta.
Elena ****
****@yahoo.co.uk
07****
Bucuresti
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Claudia **** din Constanta.Draga Bianca imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva , este crud si dureros . Stiu ce simti pentru ca si eu am trecut prin asa ceva cum 10 ani .Am pierdut prima mea sarcina la 4 luni si jumatate , fatul era perfect sanatos din punc de vedere medical, mi sa spus cu o saptamina inainte de a pierde sarcina in urma unui control si totusi sa intimplat.....nimeni nu stie de ce . Ma bucur ca vrei sa pui pe picioare o campanie pentru a ajuta mamicile sa treaca mai usor peste aceasta suferinta , pentru ca in cazul meu de ex. se putea termina tragic daca nu era doctorul care ma chiuretat in urma avortului spontan , datorita lui am acum o fetita de 8 ani jumate. De ce spun ca se putea termina tragic pentru ca trei luni de la aceasta tragedie am pluns in permanenta , cum vedeam reclamele de la tv cu copii ma bufnea plinsul si imi veneau in minte numai ginduri de sinucidere , a-si fi vrut sa imi curm viata pentru a ajunce acolo sus in ceruri linga copilasul meu pe care din pacate eu nu l-am putut vedea .Nu putem niciodata sa exprimam in cuvinte exact ce simtim in suflet cert este ca ramane un mare gol si o tristete nemasurata iar cuvintele de inbarbatare nu isi au rostul cand treci prin asa ceva . Vreau sa ii multrumesc lui D-zeu ca fetita mea ALINA este sanatoasa si frumoasa , ca datorita ei astazi imi doresc sa traiesc mai mult , sa fiu in preasma ei si sa ma bucur pentru fiecare zi ce trece ca o pot vedea cum creste cum se dezvolta, si ca eu ca mama sa ii dau ajutor in viata asta nemiloasa .Daca cineva spune ca aceasta durere pe care o ai in suflet se va irosi cinva sa nu il crezi ca nu este adevarat nu va trece niciodata , o sa o purtam cu noi in permanenta. Chiar si acum dupa 10 ani sufar cu aceeasi intensitate ca atunci si ma impresioneaza orice intimplare de acest fel, este greu sa ma aptin din plins ... Sanatate multa . Cu stima si respect Claudia
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BIANCA imi pare rau de suferinta prin care treci.Am plins cind am vazut emisiunea Nasul,am plins cind am citit mesajele postate de mamici ce si-au piedut copiii si pling si acum dupa mai bine de 7 ani dupa un ingeras ce l-am pierdut la virsta de 3 luni de sarcina.De fapt cred ca am fost pedepsita pt.ca pe primul meu copil l-am omorit de buna voie cu un an inainte,crezind ca situatia materiala foarte modesta nu ma va lasa sa-i ofer cele necesare.De atunci ma gindesc mereu la ei si-mi pare rau,dar Dumnezeu s-a milostivit de noi si avem un baietel Razvan de 6 ani si o fetita Gabriela de 1 an ambii frumosi si sanatosi pe Pamant si doi copii in ceruri(n-am aflat ce-au fost dar nu conteaza).ITI UREZ MULTA SANATATE SI PUTERE SA TRECI PESTE CELE INTIMPLATE SI TE SFATUIESC SA MAI INCERCI CIND VEI FI PREGATITA SA-I DARUIESTI LUI LUCA UN SAU O PARTENERA DE FACUT PROSTIOARE.SUCCES. D.A.N.1974.
|
|
|
Mesaj de la: Dorina data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA BIANCA...
Ma numesc Dorina si locuiesc in Italia...aseara butonand telecoma am vazut emisiunea "NASUL" si eram curioasa ce problema se mai dezbate in acea seara.Surpriza mare a fost cand te-am vazut la televizor ,sincer imi era dor sa te vad si sa te aud,fiind o mare fana a ta.Nu intelegeam nimic di cea ce se vorbea inima mea a inceput sa bata puternic ,nu stiu parca am avut un sentiment ciudat.Nu apucasem sa citesc anuntul din banda de jos a ecranului iar dupa cateva minute am inteles si retrait odata cu tine cele intamplate.Am 36 de ani si sunt casatorita de 5 ani asa cum am scris la inceput locuiesc in Italia impreuna cu sotul meu care este italian.La inceputul primului an de casatorie am ramas insarcinata ,viata mea se schimbase total eram cea mai fericita mamica de pe pamant imi doream enorm de mult sa am nu un copil ci multi copiii .Imi plac la nebunie toti copiii,dar pana in prezent nu am nici un copilas.La aproape patru luni am pierdut sarcina ,eram in Italia cand am pierdut copilasul mult dorit.Nu pot accepta ca unul sau mai multi doctori sa-mi spuna ca nu stie din ce cauza am pierdut sarcina.Mi-am dat seama ca ceva nu era in regula pentru ca incepuse daca pot sa spun asa travaliul,am fugit repede la spital unde mi-au facut o ecografie iar in urma ecografiei doctorita spunea ca nu poate vedea fatul si ca s-ar putea sa am o sarcina extrauterina.Am fost un alt ecograf dar de data asta era un ecograf 3D unde s-a constatat ca inimioara bebelusuli meu nu mai batea si deci murise in mine.De cat timp murise nici un doctor nu a putut spune.Doctorita ca ma consultat mi-a spus cu atata seninatate ca e mort si uitati-va ca inima nu-i ma bate.In acele momente imi doream sa mor se prabusise cerul peste mine ,nu stiam de ce tocmai mie m-i sa putut intampla asta.Am avut sustinerea in primul rand a sotului meu, si a familiei mele .Sunt momente atat de gerle incat dupa patru ani de la pierderea copilasului nostru nu imi revin.Nu sunt mamica pentru ca dupa pierderea sarcini nu am mai ramas gravida .Am facut toate tratamentele posibile si am trecut si printr-o operatie la paroscopic iar rezultatele sunt nule.Nimeni nu imi spune daca exista o cauza si de ce nu pot avea un copil.Traiesc cu frica ca daca intr-o zi am sa raman insarcinata sa nu pierd din nou sarcina ca nu stiu cum voi reactiona,dar stiu ca bunul Dumnezeu ne va ajuta sa avem si noi copilasul nostru .Imi doresc un Luca si o Alessia erau numele alese de mine si sotul meu cat timp am fost insarcinata.Sper ca intr-o zi sa vina si in familia noastra micutul sau micuta noastra si sa pot sa-mi strang in brate copilasul .Bianca sper ca bunul Dumnezeu sa aline durerea fara margini a celor mamici care si-au pierdut ingerasii.
|
|
|
Mesaj de la: Dora data: Joi 7 februarie 2008
|
|
doraTm: Sunt o fata in varsta de 16 ani care a ramas marcata de intamplarea nefericita prin care ati trecut.'Intamplare nefericita'este un termen mult prea dulce.Cred ca o asemnenea intamplare este cel mai mare necaz care i se poate intampla unei femei,este cel mai urat lucru care cu siguranta o va urmari pe tot parcursul vietii pe femeia in cauza.Si mama mea a nascut o fetita moarta cu mult timp inainte sal cunoasca pe tatal meu si de a ma naste pe mne...Pe atunci conditiile erau altele,ea locuia si la sat si nu a banuit nici o clipa ce se va intampla.A nascut la termen o fetita moarta,moasa i-a zis ca era moarta in burtica ei de mult timp...A suferit enorm in acea perioada,m-ai ales ca era o copila in varsta de 19 ani.Si-a dorit atat de mult o fetita si peste ani de zile m-a avut pe mine,fapt care i-a alinat din suferinta.Bineinteles nu am inlocuit-o pe fetita pierduta,dar pt ea a fost cea mai mare bucurie cand a vazut ca a nascut o fetita.Multe lucruri din aceasta tara ar trebui schimbate,dar toate aceste aspecte trebuie sustinute de multa lume pentru a fii luate in considerare...Imi pare rau pentru mamicile care au trecut prin intamplari asemanatoare cu cea a dvs. si sper ca sa gasesaca putere de a continua si de as gasi raspunsuri la intrebarile care si acum le macina...Intrebari firesti: de ce eu?cu ce am gresit....?de ce copilul meu?
|
|
|
Mesaj de la: Mona data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna BIANCA,
Sunt Mona am trecut si eu prin ce ai trecut tu,pe data de 11-08-2003 am pierdut si eu o fetita (care a...murit in mine)a fost si este o durere care nu are vindecare niciodata.In anul urmator in 05-08-2004,DUMNEZEU mi-a daruit-o pe DESPINA ELENA,alinarea sufletului meu.O iubesc enorm,si asa cum ii spuneam cand era mica,ii spun si acum ca "O IUBESC.....PANA LA CER".
Alinarea sufletului tau e LUCA.....SI ACOLO...SUS.....EMMA NICOLE.....
TE PUP
MONA
|
|
|
Mesaj de la: Lavinia data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,numele meu este Lavinia,am 27ani si sunt din Ploiesti.Am ramas fara cuvinte dupa in timpul si dupa emisiunea de aseara de la B1TV.Daca m-ai vedea cum imi tremura mainile cand scriu ,nici macar nu mai vad de atatea lacrimi.Stiu ca ai mai auzit dar iti mai spun si eu imi pare nespus de rau pentru suferinta ta si pot sa te inteleg ptr ca si eu am trecut prin ceva asemanator.Iata povestea mea: Aveam 22 ani cand am ramas insarcinata cu primul meu copil.Eram foarte bucuroasa atat eu cat si sotul meu ptr ca nu a fost programat, ci pur si simplu s-a intamplat. N-il doream nespus de mult. pana la cinci luni totul a decurs normal,am fost la controale periodice dar nu am facut nicio ecogrefie.Dupa controlul de cinci luni am inceput sa sangerez foarte putin,apoi din ce in ce mai mult.Eliminam cheaguri de sange cat un ou.Mi-am petrecut urmatoerele saptamani intre spital si casa.Eram internata cu sangerare,imi dadeau tratament si eram externata dupa o saptamana,fara sangerare,pentru a reveni in spital peste o alta saptamana cu sangerare iar.Astfel au trecut aproape doua luni,timp in care am aflat ca am placenta praevia si ca nu am voie sa fac absolut niciun pic de efort.Si nu am facut ptr ca nu aveam servici si acasa aveam destule facilitati,sotul meu ma proteja destul.Nu am fost tratata sau ingrijata mai atent,nu mi s-a dat un tratament pentru mentinerea sarcinii,am fost doar o pacienta in plus cu ceva probleme,cu toate ca aveam medic particular si de banii nu erau o problema.AM fost tratata cu indiferenta.La 29 de saptamani m-am internat din nou cu sangerare abundenta,eliminam 3-4 cheaguri de sange odata,mi-au facut in vena trei siringi[nici acum nu stiu care a fost continutul lor] dupa care m-au monitorizat cu acel aparat ptr a auzi bataile inimi si a vedea daca aveam contractii,apoi m-au tinut sub obsrevatie,timp in care nu am mai sangerat.Dupa accea am aflat ca mi-ar fi facut injectii de dilatare,cu toate ca eu nu eram internata ptr nastere,injectii care nu au aparut in fisa medicala.Spre seara m-au trimis in salon cu acelasi tratament,pe care incepusem sa-l urasc,si m-am pragatit de culcare.Nu a durat decat o ora pana am inceput sa sangerez din nou dar,de aceasta data,cheagurile nu se mai opreau.Asistenta a trimis dupa medic,mi-au pus perfuzii si dupa,ceva timp,au decis sa-mi faca cezariana.In acele momente nu prea mai stiam ce se intampla cu mine,eram foarte putin constienta din cauza hemoragiei care nu se mai oprea.Am nascut chiar de ziua sotului meu un baietel de 1,400 kg destul de sanatos doar cu plamanii putin dezvoltati.A fost bagat la incubator unde a stat cele 36 ore cat a trait.Nu l-am vazut..nu am apucat sa-l vad deoarece am avut anestezie totala si am fost la reanimare tot timpul cat a trait EL-BAIETELUL MEU.Inainte de operatie nu m-au intrebat daca vreau sa anunt pe cineva,macar un telefon puteau sa dea si ei sa-mi anunte familia. Dar nu, familia mi-am anuntat-o eu cand m-am trezit din anestezie.Sotul si mama mea au venit,pregatiti cu bani ptr doctorul care m-a operat care nu s-a sfiit sa ia banii si sa ne asigure ca baietelul este sanatos,dar micut si trebuie sa asteptam sa ia in greutate. Dar nu a fost asa.Medicul pediatru ne-a informat ca baietelul are unele probleme pe care nu le-am inteles atunci si ca trebuie sa asteptam sa vedem evolutia lui.Nu l-am vazut dar am avut o usurare ca mama si sotul meu l-au vazut;micut,la incubator,cu masca de oxigen pe fata...sotul meu spunea ca seamana cu el.A doua zi medicul care m-a operat a venit la vizita si mi-a spus exact asa:" Sti ca copilul tau s-a prapadit,nu? Lasa ca vi la anul si faci altul bun." i-a spus asistentei sa-mi dea un calmant si a plecat. Acele cuvinte m-au urmarit zi si noapte, a fost un soc total ptr mine ,nu stiu de unde am avut taria sa iau telefonul si,printre sughituri si lacrimi,sa bolborosesc niste cuvinte ca mama..vino..a murit...Nu m-a cautat nimeni sa-mi spuna ce s-a intamplat..de ce a murit..unde este...Mult timp dupa aceea aveam acea senzatie ca se misca in burta,ca este acolo...dar nu mai era...si nici nu am putut sa-l vad,sa stiu cum arata sa-l vad pe cel pe care sapte luni l-am avut in burta,pe care l-am alintat,i-am vorbit si cu care mi-am satisfacut toate poftele. Dar nu am avut pe cine sa vad,nu stiu cum arata,nu stiu ce au facut cu el,nu am avut pe cine sa iau acasa,am ramas doar cu un certificat de nastere si cu unul de deces si ma intreb si acum,dupa aproape cinci ani..de ce eu,cu ce am gresit,ce pacate mari am avut de mi s-a intamplat tocmai mie. Au trecu aproape cinci ani,timp in care eu nu am mai ramas gravida.La fiecare an aniversarea sotului meu este umbrita ptr ca lipseste cadoul pe care eu il facusem de ziua lui..baietelul nostru.Cand am venit acasa nu mai suportam sa vad mila si compasiunea celor din jurul meu,aparent eram calma,puteam sa povestesc tuturor prin ce am trecut si ei plangeau in fata mea dar mie nu-mi curgea o lacrima.Dar cand eram singura ma trezeam cu lacrimi in ochi,multe luni dupa aceea adormeam plangand,in bratele sotului meu.Uram vorbele 'asa a vrut Dumnezeu' sau 'lasa ca trece' sau 'nu te mai gandi'.NU poti sa nu mai simti.. nu poti sa nu te mai gandesti...Chiar daca au trecut atatia ani durerea s-a mai diminuat,dar cand te-am vazut aseara la tv as fi vrut tare mult sa am o poza cu el..vroiam sa-l vad..nu doar sa mi-l imaginez..dar nu am poza...si raman cu durerea si cu imaginatia.Cateodata mi-am dorit sa-mi pierd memoria ca sa nu mai imi aduc aminte si acum,iubesc copii mai mult ca inaite si astept ca lui Dumnezeu sa I se faca mila de mine si sa-mi trimita si mie un bebe sa aud si eu cuvintul 'mama' ca-mi este adresat mie. Durerea este adanc in suflet si un copil nu poate inlocui pe altul,dar aduce un pic de alinare si simti ca ai ptr ce si ptr cine sa traiesti.
Ma simt destul de usurata si nu pot sa ma opresc din tremurat si sincer,din tot sufletul iti doresc sanatate si putere sa ai grija de baietelul tau si succes in continuare in campania pe care ai inceput-o, sa ai realizarile pe care ti le doresti si poate ca vei reusi sa schimbi ceva ptr ca,sincer iti spun,mie imi este frica sa mai fac un copil,la cat de mult imi doresc sper sa nu trag inca o data lozul necastigator. TOT BINELE DIN LUME SI IMPLINIREA TUTUROR DORINTELOR LA TOATE MAMELE DIN LUME. PANA LAVINIA,PLOIESTI -07****
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Acum cuvintele sunt de prisos...Lacrimile curg fara sa le pot stapani...Nu mai pot spune nimic...
|
|
|
Mesaj de la: Liliana data: Joi 7 februarie 2008
|
buna Bianca, sunt Liliana de 29 ani ;povestea ta m-a facut sa plang si m-a durut totusi si mai mult deoarece sunt insarcinata in 14 saptamani si ne dorim nespus de mult acest bebe ,aceasta minune care trebuie sa vina in luna august.Sper foarte mult ca nu ti-au facut rau aceste randuri ,dar vreau sa iti spun ca imi pare forte rau pentru pierderea suferita si cred ca nu iti poti gasi alinarea.Roaga-te la D-zeu sa iti aline durerea si trebuie sa mergi mai departe ptr Luca care ii langa tine dar si ptr Emma care te priveste si vrea sa mergi mai departe :M-ai impresionat f f f mult iti multumesc.
|
|
|
Mesaj de la: Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA,TE-AM VAZUT ASEARA LA ''nasul'',POVESTEA TA MA IMPRESIONAT PANA LA LACRIMI.......NU CRED CA EXISTA CUVINTE DE CONSOLARE PENTRU DUREREA TA... ...NUMAI DUMNEZEU STIE DE CE A ALES ASA,DAR POATE TE-A ALES PE TINE SA SCHIMBI CEVA IN SISTEMUL MEDICAL DIN ROMANIA.SUNT CONVINSA CA AI ACEASTA FORT SI CRED CA VEI REUSI.EU SUNT DIN MARAMURES,NU STIU CE TREBUIE SA FAC PT A DEVENI VOLUNTAR,DAR DACA CREZI CA POT SA AJUT CU CEVA ACTIUNEA PE CARE AI INCEPUT-O,TE ROG SA IMI SCRII PE ADRESA DE MAIL ****@YAHOO.RO
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Bianca imi pare foarte rau.As vrea sa te pot ajuta sa nu mai suferi, as vrea sa va pot ajuta pe voi toate, eu am pierdut sarcina la 8 saptamani , bebele murise de 2 saptamani, am facut chiuretaj, nimeni nu mi-a spus de ce a murit, am intrebat dupa chiuretaj despre copilul meu si a inceput sa rada ca pun niste intrebari...A trecut o luna de atunci si ma rog in fiecare seara sa aibe Dumnezeu grija de ea, sa ma lase sa o visez, stiu ca e printre stele.Nu pot sa vorbesc despre asta, nu am cu cine, lumea nu ma intelege.Aveti grija de voi. sanatate multa
|
|
|
Mesaj de la: Aron data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Am aflat aseara de la B1TV de tragedia prin care ai trecut. Sint tata si incerc sa inteleg durerea sfisietoare prin care trece o mama in asemena momente.Desi am trecut de prima tinerete, acum o inteleg pe Mama mea care a trecut printr-o tragedie similara, cu primul copil.Sint cu tot sufletul alaturi de tine si te admir si respect pentru puterea si curajul de a scoate la lumina o parte a existentei noastre despre care nu vrem, nu stim sa vorbim...
Iti multumesc pentru demersul tau!Din pacate nici personalul medical si ce-i mai dureros, nici Biserica nu sint alaturi de cei ce trec prin asemenea tragedii.Sint destule lucruri de imbunatatit, schimbat in tara asta....Iti doresc ca Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci prin aceasta incercare, sa-ti regasesti echilibrul sufletesc si sa te poti bucura de prezenta lui Luca in viata Ta cu speranta ca, intr-o zi, te vei intilni si cu Emma-Nicole!
Daca ai nevoie de voluntari in demersul tau, te rog anunta-ma pe adresa:****@gmail.com
Cu deosebit respect, Aron din Cluj
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA,AM VAZUT LA TELEVIZOR LA B1TV DE PIERDEREA SARCINI TALE SI IMI PARE RAU,SUNT O MAMICA DI MANGALIA AM NASCUT UN BAIETEL CU MALFORMATII CONGENITALE LA INIMA SI AS DORI SA MA AJUTI PT A GASI O CLINICA DIN GERMANIA CA SA IL OPEREZE TE ROG MULT SA MA CONTACTEZI PT A-TI DA MAI MULTE DETALI.
|
|
|
Mesaj de la: Elena data: Joi 7 februarie 2008
|
PLING DE-MI SARE CAMASA DE PE MINE. MA NUMESC ELENA SI AM CITIT POVESTEA TA. SI STIU F BINE CUM E SA-TI VEZI COPILUL MORT. ACUM 8 LUNI EU AM GASIT FETITA MEA LA ORA 5 DIM. IM PATUT INERTA. AM CREZUT CA-MI FUGE PAMINTUL DE SUB PICIPARE, FUGEAM CU EA DIN DORMITOR IN BALCON SI DIN BALCON IN DORMITOR URLIND SI STRIGINDU-I NUMELE, SOTUL MEU A CHEMAY AMBULANTA SI AM PLECAT LA SPITAL .PE DRUM SI-A REVENIT. A FACUT CONVULSII FEBRILE. ACUM ARE 1AN SI OPT LUNI SI E O DULCICA VORBESTE TOATA ZIUA. NU STIU CUI SA MULTUMESC CA-MI POT TINE COPILUL IN BRATE, CA NE PUTEM JUCA, CA O POT CERTA SI ALTELE. MULTUMESC CERULUI CA MI-A DAT FETITA INAPOI
AI DREPTATE, PINA NU TRECI PRIN ASA CEVA NU POTI INTELEGE DUREREA UCIGATOARE PE CARE O SIMTE O MAMA CIND ISI TINE COPILUL IN BRATE FLASC.DUMNEZEU A VRUT CA EU SA MA TREZESC SI SA-MI VAD COPILUL ASA, DACA NU NU VREAU SA MA GINDESC CE SE PUTEA INTIMPLA.CU STIMA SI RESPECT.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
am văzut aseară o emisiune cu tine în care am aflat despre drama şi durerea ta şi nu m-am mai putut opri din plâns.ÎMI PARE RĂU din suflet pentru necazul tău şi mă rog la Dumnezeu să-ţi aline durerea ţie şi familiei tale.Nu mai ştiu ce să îţi spun decât că sunt alături de tine...şi ÎMI PARE RĂU.
|
|
|
Mesaj de la: Iuliana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
stateam aseara in pat si urmaream emisiunea de la tv si pur si simplu am ramas uimita,langa mine era fetita mea de un an si doua luni aproape ce dormea.nu am cuvinte sa pot spune ce am simtit si cat de mult ma durea ceea ce tu povesteai ca si cum eu as fi trait acele clipe.dupa terminarea celor spuse miam luat ingerasul in brate ce domea,l_am pupat si mi_am dat seama cat de fericita sunt ca am langa mine un copil frumos si mai presus de toate sanatos.imi pare rau pt cele suferite si sunt alaturi de tine!IULIANA din PLOIESTI
|
|
|
Mesaj de la: Ana-Maria data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Sunt o adolescenta de aproape 17 ani, am fost foarte bolnava si Dumnezeu m-a ajutat sa ma vindec dupa ani buni de tratament. Cred in El si cred cu tarie ca El iti va da puterea de a merge mai departe pentru Luca. Ea va fi mereu fetita ta si de sus, din ceruri va veghea asupra voastra. Dumnezeu sa va aiba in paza . Nu iti pierde credinta. Ana-Maria
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
imi pare f.rau pentru ce ti s-a intamplat,m-a imprsionat f. tare cum ai vorbit la tv si consider ca in felul acesta ajuti si alte mamici
|
|
|
Mesaj de la: Carmen data: Joi 7 februarie 2008
|
|
BUNA BIANCA.Ma numesc CARMEN am 29 de ani .Am trecut si eu prin asa ceva acum trei ani.E o durere cumplita care numai un suflet de mama o intelege aveam doar 26 de ani si nu intelegem de ce mi se poate intampla una ca asta de ce tocmai mie.Era primul nostru copil si il asteptam cu nerabdare .am dus sarcina foarte usor fara probleme dar din neglijena medicala copilul meu a murit .Am nascut pe 6 august 2005 o fetita de 3300kg mau lasat sa ma chinui foarte mult dar ce ma doare si acum e ca nu au stiut sa imi explice cauza nu au facut sa ma acuze pe mine iar doamna doctor care era atunci a spus pe un ton ca ,,lasa draga ca esti tanara poti sa faci altul,,.acum d-zeu mia dat o fetita are un an si 2 luni si ma rog in fiecare la ingerasul meu din ceruri sa se roge la damne doamne pentru surioara ei .
|
|
|
Mesaj de la: Alina data: Joi 7 februarie 2008
|
Ma numesc Alina, am 28 de ani, nu sunt mama inca, dar i-mi doresc foarte mult, si vreau sa spun ca am vazut aseara emisiunea de la B1 TV, si... , Bianca, ai reusit sa ma sensibilizezi atat de mult!
Imi pare nespus de rau de ceea ce ti s-a intamplat!
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
buna bianca,sper ca mesajul meu sa fie o incurajare pentru tine si pentru toate mamele care au trecut prin asa ceva eu am 2 copii speciali,un baiat de 15 ani si ofetita de 10 ani.La nasterea primului copil am avut o nastere foarte grea ,a fost depasit termenul cu 10 zile iar copilul era aproape mort,a primit la nastere nota 5 asta pentru ca a inghitit lichid si i_a ajuns pana in plamani.O saptamana a durat pana mi-la adus sa-l alaptez dar mi s-a parut o vesnicie...Nimeni nu ma incuraja in maternitate,din contra ma speriau spunandu-mi ca s-ar putea ca micutul sa ramana cu urmari ...Dumnezeu este mai presus de medici ,EL a fost in control si Slava Domnului am un baiat de nota 10,si chiar foarte inteligent.Incurajarea mea pentru tine este;micuta ta a trait 9 luni ca-sa nu moara niciodata .Ea este in cer,ferice de ea.Cheama-L pe Dumnezeu in inima ta ,El nu te va dezamagi niciodata
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Bianca, imi pare rau prin ce treci si sper ca bunul Dumnezeu s aiti dea putere sa treci peste asta si sa te bucuri de Luca.
Din pacate nu exist ain Romania nici un loc unde se pot "trata " asemenea dureri dar sper ca tu sa poti face aacest lucru, eu din pacate nu sunt in asemenea situatie, am 2 copii sanatosi dar as vrea sa ajut femeile care trec prin asemenea momente pentru ca am fost la un pas sa imi pierd fetita l anastere, fetita care mi-am dorit-o cred ca de cand sunt.As vrea sa ma ofer voluntar daca crezi ca as putea ajuta .
Te pup si Dumnezeu sa iti dea putere sa treci cu bine peste aceasta tragedie si ....plangi cat mai mult ca iti va face bine.
Adresa de mail este ****@yahoo.com, nr de telefon nu stiu daca e bine sa il postez aici....
|
|
|
Mesaj de la: Stela-Georgiana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca,m-am uitat luni la Euforia,la femeia conduce si abia atunci am aflat despre fetita ta care acum e in ceruri si imi pare sincer rau.Sa stii ca toata emisiunea am plans impreuna cu tine si toate celelalte mame, pentru ca am trecut si eu printr-o tragedie din asta,dar nu tot la fel de grava ca a ta.Imi doresc enorm de mult sa am un copil dar din pacate am un an si jumatate de cand ma chinui sa raman insarcinata si nu pot,dar fara a face vreun tratament sau altceva.Eu si sotul meu mergem mai departe si avem incredere in Dumnezeu.Oricum eu ma bucur pentru curajul pe care l-ai avut de ati impartasi tragedia ta tuturor oamenilor si te admir pentru asta,te pup,fii tare...****@yahoo.com Stela-Georgiana din Galati.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna.Eu locuiesc in strainatate,am urmarit emisiunile de pe Euforia in legatura cu pierderea sarcinii.As vrea sa ajut intr-un fel sau altul pentru ca sa se schimbe ceva in spitatlele rom.Si eu am pierdut o sarcina,dar medicii de aici s-au comportat omeneste,atat ei cat si asistentele si ma gandesc daca in Romania se va intampla oare vreodata ca unn medic sa te vada ca pe o persoana nu doar ca pe un pacient in plus,mai ales in asemenea momente.
Imi pare rau si crede-ma ca am plans impreuna cu tine si celelalte invitate.Cat de tare doare pierderea unei sarcini si niciodata nu voi putea uita acest lucru.
Cum sau ce as putea ajuta ca sa ne fie mai bine.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
http://www.youtube.com/watch?v=5o83XNH7gXE
Melodia asta iti va placea...sigur...
|
|
|
Mesaj de la: Oana data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Buna Bianca. Am avut o sarcina perfecta cu toate analizele si controalele la zi, inclusiv ultima ecografie prin care se urmarea pozitia fatului la nastere. Cu 2 saptamani inainte de termen a sosit momentul nasterii....si dupa 10 ore de travaliu medicii observa ca desi am dialtatia maxima bebelusul nu vrea sa iasa. Micuta Diana-Gabriela se invartise si innodase cordonul ombilical. Doctorita mea nu o anuntasem ca stiam ca e la o conferinta si am mers la alt medic. Norocul meu ca acest medic si-a dat seama ca e depasit de situatie si nu a facut pe grozavul ci a sunat-o pe doctorita mea care a venit in graba (2 ore) salvand la timp micuta prin cezariana. Acum este o minunatie de fetita care luni va implini 4 luni si deseori cand o privesc in ochii ei mari si albastrii ma invinovatesc pentru raul pe care i l-as fi putut face pentru ca nu am sunat-o pe doctorita mea. TU AI FACUT TOT CE ERA OMENESTE POSIBIL! (grija pentru sarcina, cel mai bun spital, cel mai bun medic, toata dragostea). Cu admiratie, Oana (****@yahoo.com)
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Te-am vazut aseara Bianca...M-a impresionat povestea ta pana la lacrimi. Pana la urma,chiar daca am o varsta frageda...Ma gandesc ca timpul o sa treaca...Si peste ani o sa fiu si eu mama. Ai dreptate! Decat sa primesti un "Nu mai plange" indiferent mai bine primesti o imbratisare calda...prina de iubire. Te inteleg dar nu in totalite...Sunt prea mica si sunt prea frageda sa ma gandesc la asa ceva. Eu nu ma inteleg bine cu mama. Dar dupa fiecare cearta ma gandesc ca este MAMA si ca trebuie s-o respect si s-o inteleg! Eu te apreciez foarte mult1 Esti o femeie puternica. Dumnezeu sa-ti dea sanatate si sa te ajute!:*
|
|
|
Mesaj de la: Marcela data: Joi 7 februarie 2008
|
MARCELA CLUJ PLANG ODATA CU TINE SI IMI PARE RAU.AM O FETITA DE 8 LUNI SI ACUM IMI FAC MAI MULTE PROBLEME PENTRU EA SI MA BUCUR CA ESTE BINE SI IMI DORESC SO TIN TOT TIMPUL IN BRATE.
|
|
|
Mesaj de la: Vali data: Joi 7 februarie 2008
|
|
bianca imi pare sincer rau pentru tot ce s-a intamplat .vali
|
|
|
Mesaj de la: Carmen data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Nu pot decat sa spun ca imi pare rau Bianca, cuvintele sunt desigur de prisos.Nimic din ce putem spune nu te poate alinta. Am plans putin aseara la emisiunea ta, dar azi...am citit si...ti-am simtit durerea. Sunt mama,dar sunt si psiholog. Copii mei sunt bine, am o fata si un baiat.Si eu am fost disperata pe parcursul cresterii lor, de multe ori au fost in primejdie ori din cauza sanatatii ori din cauza nazdravaniilor lor. Dar la 9 luni a murit nepotica mea, sora mea ca si noi familia am fost cu totii distrusi.Timpul si-a pus ampreta si durerea s-a mai enstopat. Durerea mea acum este ca am un nepotel nascut cu sindromul Down si care ... nu a fost diagnosticat in timpul sarcinii de catre medici. Recuperarea lui e grea...dar..il iubim asa cum este. Pot sa ajut si eu in aceasta campanie a ta, am voluntai care sunt alaturi de mine, am studenti la psihologie care ar fi gata sa ajute. Adresa mea este ****@yahoo.com.Cu dragoste pentru tine si pentru toate mamele si tatii care sufera.
|
|
|
Mesaj de la: Ana data: Joi 7 februarie 2008
|
ma numesc ana, sunt din ploiesti,am o fetita de 2.7ani.
nu pot sa spun in cuvinte ceea ce am trait cand am citit,si nu o data, ci de 2,3 ori.
eu nu am avut ghinionul sa trec prin asa ceva, dar cunosc un caz asemanator.a fost cumplit.
eu nu sunt o persoana religioasa, tocmai pentru ca nu pot sa inteleg dogmele bisericii, fapt pt care nici nu le accept.eu consider ca ai avut tot dreptul sa fii furioasa pe Dumnezeu si pe biserica.
as vrea sa aflu mai multe despre fundatia pe care ai infiintat-o.
mai mult chiar nu ar acea sens sa scriu.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
buna,bianca!
amm vazut emisiunea de la Nasul si am ramas profund impresionata de ceea ce ti s-a intamplat.iti doresc sa ai puterea sa treci peste cele intamplate!
multa sanatate tie si familiei tale!
curaj mult!
esti o tipa deosebita!!!!
|
|
|
Mesaj de la: Nicoleta data: Joi 7 februarie 2008
|
BUNA,BIANCA
MA NUMESC NICOLETA,SI AM SI EU O POVESTE POATE LA FEL DE TRISTA CA SI A TA.IN 29 DECEMBRIE 2006 AM CREZUT CA O SA FIU CEA MAI FERICITA MAMA DIN LUME DAR NU A FOST SA FIE. EU AM PROBLEME CU OVULATIA SI NU PUTEAM SA RAMAN GRAVIDA DOAR CU AJUTORUL UNOR STIMULENTE, CLOSTIBEGYT, PREGNIL SI DUPHASTON. DOCTORUL NE-A AVERTIZAT CA S-AR PUTEA SA RAMAN INSARCINATA CU GEMENI SAU TRIPLETI DAR NU CREDEAM CA O SA MI SE INTAMPLE CHIAR MIE, NOI NE DOREAM SI NE DORIM IN CONTINUARE COPII.D-EU NE-A DARIUT TRIPLETI.CAND AM FOST LA ECO SI NE-A ZIS DOCTORUL CA AVEM TRIPLETI SI TOTI IN PLACENTA DIFERITA NE-AM BUCURAT ENORM DAR IN ACELASI TIMP AM FOST SI UN PIC SPERIATI LA GANDUL CA VOR FII TREI.PACATUL NOSTRU A FOST CA I-AM CERUT DOCTORULUI DACA NU PUTEM FACE CUMVA SA RENUNTAM LA UNUL,PENTRU CA EU NEAVAND NICI O NASTERE SAU AVORT PANA ATUCI ,DOCTORUL MI-A SPUS CA AM UTERUL MIC SI S-AR PUTEA SA NU REZISTE.NE-A RECOMANDAT UN DOCTOR LA CARE SA MERGEM SI SA FACEM O EMBRIOREDUCTIE SA OPRIM EVOLUTIA UNUIA DINTRE EI CARE ERA MAI MIC.ATUNCI CRED CA NE-A PEDEPSIT D-EU PT.CA PRIMA INTERVENTIE NU A REUSIT COPILUL INCA TRAIA,ATUNCI A MAI URMAT INCA O INTERVENTIE SI DE ABIA ATUNCI INIMIOARA A INCETAT SA MAI BATA.DUPA ACEEA SARCINA A DECURS BINE, MERGEAM LA ECO LA FIECARE DOUA SAPTAMANI, UNDE AM SI AFLAT CA O SA AVEM UN BAIAT SI O FETITA. ERAM CEI MAI FERICITI.CAND AM AJUNS IN 6 LUNI DOCTORUL MI-A SPUS CA DE ACUM INCEP PROBLEMELE,FIINS SI OSARCINA GEMELARA DAR NU M-AM GANDIT O CLIPA CE SE VA INTAMPLA.IN 28 DECEMBRIE ERA INTR-O JOI DUPA-MASA AU INCEPUT DURERILE DE BURTA MAI PRECIS CONTRACTIILE, CARE ERAU TOT MAI DESE.ATUNCI SOTUL MEU MI-A ZIS SA IL SUN PE DOCTOR SA II SPUN CE SE INTAMPLA,VREAU SA SPUN CA DOCTORUL MEU E UN DOCTOR DE MILIOANE PE TOT PARCURSUL SARCINII A FOST LANGA MINE SI DUPA NU AM NIMIC SA II REPROSEZ SI LA ORA ACTULA SUNT PACIENTA LUI.ATUNCI EL M-A CHEMAT DE URGENTA LA SPITAL CA SA IMI OPREASCA CONTRACTIILE.SEARA CAND A PLECAT DE LA SPITAL PE LA ORA 8 A TRECUT PE LA MINE SA VADA CUM SUNT,ERA TOTUL IN REGULA.NOAPTEA PE LA 2SI JUMATAE AU INCEPUT CONTRACTIILE DIN CE IN CE TOT MAI DESE SI DUREROASE. NOROCUL MEU CA EU LA TREI LUNI MI S-A FACUT SERCLAJ PT. PROTECTIA COPIILOR SI A MEA FIIND CU GEMENI, CACI ALTFEL CRED CA II NASTEAM ACOLO PE PAT.CAND AM VAZUT CA NU SE MAI POATE AM CHEMAT ASISTENTA CARE MI-A ZIS SA CHEM MEDICUL MEU.CUM L-AM SUNAT SI I-AM ZIS CE SE INTAMPLA A ZIS CA AJUNGE IN JUMATE DE ORA LA SPITAL SI ASA A SI FOST.AM FOST TRATATA FOARTE BINE DE TOTI STIIND CA SUNT PACIENTA LUI ,EL FIIND DOCTOR CONFERENTIAR.A SUNAT ASISTENTA LUI CEA MAI VECHE STIIND CA VA FII O NASTERE PREMATURA AVEAM DOAR 6 LUNI JUMATE. VREU SA SPUN CA ERAM FOARTE SPERIATA PT. CA NU STIAM CE SE VA INTAMPLA.SOTUL MEU A VENIT SI EL IMEDIAT LA SPITAL SA VADA CE SE INTAMPLA,DOCTORUL A VB CU EL SI I-A ZIS CA TOTUL VA FII BINE SI CA VA FACE TOT CE E MAI BINE.LA 6 DIMINEATA,VINERI,29 DECEMBRIE AM NASCUT O FETITA DE 1,300GR SI UN BAIETEL DE 1,150GR,ASISTENTA MI I-A ARATAT PE AMANDOI SI NU IMI VENEA SA CRED CA SUNT AI MEI.ERAU ASA DE MICUTI SI DE FRUMOSI AMANDOI ERAU CU PAR NEGRU PE CAP ASA M-AM NASCUT SI EU.TOATA LUMEA ERA FERICITA,DAR DE FAPT NICI NU NE IMAGINAM CE NE ASTEPTA.GHINIONUL MEU E CA AM NASCUT DE SARBATORI SI STITI CUM E TOATA LUMEA VREA SA FIE ACASA CU FAMILIA.MERGEAM APROAPE DIN ORA IN ORA SA II VAD CA LA UN MOMENT DAT UNA DIN DOCTORITELE DE LA NEONATOLOGIE MI-A ZIS CA CE TOT VIN ,CA NU II LAS SA ISI FACA TREABA, CA NU AJUT CU NIMIC DACA TOT VIN.I-AM ZIS CUM AS PUTEA SA FIU LINISTITA EA AR FII DACA AR FII IN LOCUL MEU?IN SFARSIT LAUN MOMENT DAT I-AM DAT LAPTE DE LA SAN FETITEI BINENTELES PRIN TUB II DADEAU ASISTENTELE.CE VREAU SA SPUN E CA ERAU MAI MULTE DOTORITE DE GARDA LA COPII,UNELE INCERCAU SA MA INCURAJEZE,ALTELE IMI SPUNEAU CA NU CREDE CA VOR FII SANSE PT.EI CA SUNT FOARTE MICI SI NU AU NIMIC DEZVOLTAT IN EI,IAR DACA VOR TRAI COPII NORMALI NU CREDE CA VOR FII,NU FIZIC CAT PSIHIC.EU ASCULTA SI PLANGEM SI MA RUGAM IN MOMENTUL ALA CA NU MAI CONTEAZA CUM VOR FII NUMAI SA TRAIASCA MI I-AS FI DORIT ORICUM NUMAI SA FIE.EU TOT MA SIMTEM RAU,NU PUTEAM SA MA RIDIC PT.CA AMETEAM SI AVEAM FEBRA,NU STIAM CE SE INTAMPLA CU MINE.PANA CAND O DOCTORITA DE LA COPII MI-A ZIS SA NU CUMVA SA AM VREO INFECTIE.MI-A ZIS SA MA DUC IN SALON CA IMI TRIMITE MEDICUL DE GARDA SA MA VADA DAR IN AELASI TIMP L-AU SUNAT SI PE MEDICUL MEU SA II ZICA.ASTA SE INTAMPLA MARTI SEARA PT. CA A DOUA ZI TREBUIA SA IMI SCOATA FIRELE,EU NASCAND PRIN CEZARIANA.A VENIT MEDICUL DE GARDA MI-A MIROSIT TAMPONUL SI MI-A ZIS CA DUPA PAREREA LUI CREDE CA E O INFECTIE URINARA.S-A UITAT SI LA PLAGA MEA SI ERA OK.A INCEPUT DE ATUNCI SEARA SA IMI ADMINISTREZE ANTIBIOTIC,IAR A DOUA ZI DOCTORUL MEU URMA SA IMI FACA CONTROL PT. CA EL A SPUS CA NUMAI EL SE VA OCUPA DE MINE.CAND A VENIT MIERCURI DIMINEATA M-A DUS LA CONTROL MI-A LUAT SECRETIE DIN COL ,VAGIN A ZIS CA LE TRIMITE LA LABORATOR SI ATUNCI MI-A ZIS CA IMI SCOATE SI FIRELE.MAREA I-A FOST MIRAREA CAND A DESFACUT PANSAMENTUL SI A VAZUT INFECTIA LA PLAGA IN PARTEA STANGA.TOATA LUMEA A INTRAT IN ALERTA,EU ERAM SPERIATA CA NU STIAM CE SE INTAMPLA,DE CE MI SE INTAMPLA.A TRIMIS DIN PLAGA SA MI SE FACA ANTIBIOGRAMA SI VRAU SA VA ZIC CA LA TOATA ANTIBIOTICELE AU CRESCUT.ATUNCI MI-AU DAT GENTAMICINA DIN 12 IN 12 ORE, AMPICILINA DI 6 IN 6 ORE.CAND AU AUZIT CEI DE LA COPII AU INTRAT IN PANICA DACA AU SI EI ACEEASI INFECTIE? NE-AU PUS SA LE CUMPARAM COPIILOR UN ANTIBIOTIC DE ULTIMA GENERATIE SA LE DAM.EI DIN ACEEA ZI COPII AU INEPUT CU HEMORAGIE INTERNA, INSUFICIENTA PULMONARA SI ASA MAI DEPARTE.BAIETELUL A MURIT PRIMUL EL FIIND MAI MIC LA EXACT O SAPTAMANA IAR FETITA LA 13 ZILE.PROBLEMELE AU FOST NUMEROASE DAR ACUM CAND MA GANDESC MAI BINE POATE D-EU NE IUBESTE PREA MULT DACA NI I-A LUAT DECAT SA FII SUFERIT SI EI DUPA ACEEA.VREU SA ZIC CA LA INCEPUT NU AM VRUT SA STIM NIMIC DE EI DAR DOCTORITELE DE LA COPII AU INSISTAT SA II INMORMANTAM CRESTINESTE SI ASA AM SI FACUT.I-AM INMORMANTAT,LE-A FACUT SLUJBA SI LE-AM FACUT UN MORMANT DE INGERI.IN FIECARE LUNA IN 29 MERGEM LA MORMANT SA APRINDEM O LUMANARE PENTRU PATRIK GABRIEL SI PATRICIA MARIA ASA SE NUMEAU.CUM AI SPUS SI TU NICI UN ALT COPIL NU LE V-A LUA LOCUL EI VOR FII MEREU IN INIMA MEA.ASA CA ACUM DIN IANUARIE ANUL ACESTA AM INCEPUT DIN NOU TRATAMENTUL SI MI-E FRICA SA NU MI SE INTAMPLE ACELASI LUCRU,PT CA DIN NOU SUNT PREDISPUSA LA GEMENI SAU TRIPLETI.CRED CA DE DATA ASTA D-EU VA FACE SA FIE ALTFEL, SA FIE BINE ,SA IMI DARUIASCA COPII SANATOSI ATAT IMI DORESC NIMIC MAI MULT.NIMIC NU MA BUCURA IN LUMEA ASTA DACA NU AM COPII PT.CE SA TRAIESC.AM DOAR 27 ANI DAR EU ZIC CA AM TRECUT PRIN MULTE ASA CA ITI SPU D-EU SA TE AJUTE SA TRECI PESTE.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
da intradevar ai foarte mare dreptate in tot ceea ce ai spus Dumnezeu sa te ajute in tot ceea ce iti propui sa ai grija de Luca,eu nu am trecut prin asa ceva dar imi pot imagina ce clipe ai trecut,fina mea a patit asa la 6 luni doctorii au zis ca a facu atac de cord are doar 26 de ani dupa tratamente scumpe a ramas insarcinata si a patit ce ti-am spus mai sus.poate prea mult stres prea multa poluare.te pup si te impratisezi.
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Este foarte trist... nu am inca copii dar i-ti inteleg durerea
|
|
|
Mesaj de la: Anonim data: Joi 7 februarie 2008
|
|
Nu sunt mamica dar poate ca intr-o zi voi fii . Mau impresionat foarte mult aceste randuri scrise de dumneavoastra mai sus.Sper ca tristetea tuturor acestor mame care si-au pierdut copii sa dispara cu ajutorul credintei si dragostea celor din jur care le sprijina :SA NU VA PIERDETI CURAJUL .Va doresc tot cei mai bun din lume , mai ales tie Bianca pentru a putea trece peste acest obstacol al vietii.
|
|
|
Mesaj de la: Gabriela data: Joi 7 februarie 2008
|
Dragă Bianca,
Te-am urmărit aseară la B1Tv, şi am retrăit împreună cu tine şi povestea ta drama pierderii propriului meu copil, primul meu născut ... care a murit pentru că s-a grăbit să vină pe lume la doar 23 de săptămâni, când plămânii lui nu erau maturaţi suficient pentru a putea respira singur. Era un băieţel care n-a trăit decât câteva secunde ... l-am născut viu, i-am auzit plânsul, i-am simţit umezeala şi căldura ... şi deşi am implorat cu lacrimi in ochi "vreau să-l văd, vă rog din suflet, lăsaţi-mă să-l văd!" , medicul şi asistenta au considerat că e mai bine aşa, că ar fi prea traumatizant să-mi văd copilul. Dacă n-aş fi fost atât de epuizată de pe urma travaliului, m-aş fi luptat cu toţi ca o leoaică ca să-mi pot vedea puiul. Mi l-au luat, fără să-i văd chipul, fără să-l strâng la piept şi să-i spun cât de mult îl iubesc şi cât de tare mă doare, că a venit pe lume doar pentru a ne lua rămas bun. A fost nedrept şi crud, şi mă întreb, câte femei trebuie să mai traiască astfel de drame, ca unele cadre medicale să înţeleagă că trebuie respectat dreptul acestor mame de a-şi vedea propri prunci, indiferent că au 23 de săptămâni, 30 s-au 38 de saptamani.
Cum să te vindeci pe deplin dacă ţi-ai fost refuzat dreptul de a-ţi vedea propriul copil ?! Cum să-ţi prelucrezi durerea când n-o poţi asocia cu chipul pruncului tău pierdut ! Cum ?!
Mi-aduc aminte că în dorinţa de a-mi prelucra durerea, am căutat pe internet poveşti de viaţă asemănătoare. Am găsit astfel un caz similar, un cuplu canadian care şi-au pierdut copilul născut prematur la 23 de săptămani, după doar cateva zile de viaţă ... dar acel copil, o fetiţă, a fost înconjurată de cei dragi, a fost înmormântată creştineşte. Şi nu am putut să nu mă întreb, de ce acolo se poate şi in Romania ... NU ?!
Mi-am alinat singură durerea , îngropându-mi pruncul în inimă şi botezându-l cu sufletul ... BOGDAN, născut la 7 ian. 2007 şi plecat pe tărâmul îngerilor cu păr bălai în aceeaşi zi.
A trecut mai bine de un an de la aceasta dramă, dar durerea e încă acolo ... nu cred că va dispărea vreodată, cum bine spuneai Bianca, doar că, învăţăm să trăim cu ea şi să privim viaţa cu alţi ochi: ochi care ştiu, ochi care înţeleg, ochi care văd dincolo de măşti şi de aparenţe, că există astfel de dureri şi de drame în multe vieţi ...
Dragă Bianca, Dumnezeu să-ţi poarte fetiţa - EMMA NICOLE - în braţe, s-o plimbe printre stele IAR ŢIE, să-ţi transforme durerea ...în generozitate, în dragoste, într-o mână întinsă femeilor care trec prin aceeaşi dramă, în ceea ce faci deja, pentru ca lucrurile să se schimbe şi în ţara noastră.
Să rămâi la fel de frumoasă la suflet, dragă Bianca !
cu consideraţie, Gabriela(36 de ani), Timişoara
|
|
|
Mesaj de la: Adriana data: Joi 7 februarie 2008
|
Draga Bianca,
Imi pare tare rau pentru ce ti s-a intamplat, si sunt alaturi de tine. Si de Emma Nicole. Dumnezeu este cu tine si cu ea, si cu noi toti, chiar daca uneori nu intelegem de ce ni se intampla ce ni se intampla. El ne iubeste si sunt sigura ca ai puterea sa Il iubesti si tu in continuare. Caci Dumnezeu este iubire, si iubirea este legatura ta cu Emma.
Numai bine,
Adriana
|
|
|
Mesaj de la: Janina data: Joi 7 februarie 2008
|
buna bianca brad!
regretam enorm ce ti s-a intamplat!
eu si colegele mele de birou suntem alaturi de tine....
janina-slatina
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
Buna Bianca,
Imi pare rau ca ai suferit o asemenea drama … o durere cumplita, un infern din care cu greu iti poti reveni si nimeni nu este capabil sa inteleaga... ci doar cele asemenea tie.. care si-au trait propria drama.
Cosmarul meu a inceput in septembrie 2005 cand am urmat un tratament pentru o infectie la ureche, am luat antibiotice, antiinflamatoare, ca mai apoi la sfarsitul lunii sa aflu ca sunt insarcinata.. m-am bucurat si am plins de fericire pentru ca mi-l doream cu toata fiinta mea. Pentru ca dupa o saptamina sa simt un cutit in suflet cand asistenta de la ORL mi-a spus “ar fi mai bine sa avortati doamna este un mare pericol”
Am cautat cei mai buni doctori, cel putin asa am crezut si .... nu exista nici un pericol pentru perioada in care luasem medicamentele.
Asa ca m-am bucurat din tot sufletul si am anuntat pe toti cit sunt de fericita.
Eu si puiulul meu, Mateo, ne-am linistit in final si eram linistiti si cresteam pe zi ce trece, si vorbeam si ne mingiiam si faceam dus impreuna, si ascultam muzica si eram unul si acelasi. Chiar daca taticul nu era atat de prezent si o facea nefericita pe mama lui.
A urmat o perioada de zbucium, de stres, de multe calatorii cu avionul....
De ziua mea in dec 2005 facusem 31 de ani, am primit cel mai frumos cadou.. prima ecografie in care mi se spunea sexul... asa am aflat ca este el, Mateo – vesel si jucaus care imi umplea inima de bucurie.
Ma umflam si retineam foarte multa apa. Atunci doctorita la care mergeam la Medsana m-a trimis la endocrinolog ca nu cumva sa sufar de hipotiroidie.
Am urmat sfatul, am facut ecografie si mi s-a depistat un mic nodul. Fara sa se mai faca alte investigatii mi s-a recomandat urgent trecerea pe medicatie cu eutirox.
Am plecat linistita in Italia si nu pot uita acea zi in care sotul meu m-a grabit sa prindem trenul in Roma. Simteam ca nu pot respira. Mersesem foarte mult pe jos, am fost sa vizitez o prietena... timpul s-a scurs si riscam sa pierdem timpul. Am alergat usor si ...exact cind am pus piciorul pe scara ..a plecat trenul din statie. M-am asezat abia respirand pe scaun si am simtit mici intepaturi … Pentru prima oara am simtit o frica imensa. Iar acum ma gindesc cu disperare daca nu cumva a fost vina mea….
Ajunsesem in 18 saptamini si totul parea in regula. Vomitam dimineata dupa eutirox si uneori simteam ca ma sufoc. Eram mereu trista si plingeam din orice.
Incepusem sa-l simt pe Mateo cum misca si asta ma linistea.
Problemele cu sotul ma deprimau si eram apatica, dormeam foarte mult, ma plimbam si imi faceam vise pentru mine si Mateo. Era frig in casa unde stateam la socri si imi doream sa ajung cit mai repede acasa.
Cand am plecat spre casa a fost ca o usurare... abia asteptam sa ajung. Pe 8 ianuarie 2006 am vazut o mica singerare si am intrat in panica. Am mers la primul spital care mi-a venit in minte, fiind simbata.... la Medsana nu era doctorita si numar de mobil nu mi-l lasase pentru ca nu considera necesar. Unde sa ma duc? Eram in panica.. Am ajuns la Filantropia. M-a consultat o doctorita care era de servici. A facut ecografia si era totul in regula, printre lacrimi am inteles ca Mateo era bine. Dar... “daca va doare burtica veniti urgent sa va internati!” atunci am inteles ca este ceva in neregula.... dar nimeni nu imi spunea nimic...
Am ajuns acasa si noaptea au inceput durerile.... M-am intors la acelasi spital nestiind ce ma asteapta, neconcepand ca exista asa ceva!
M-a consultat din nou medicul de garda si am ajuns intr-un salon cu 8 paturi. Ma durea tot si nu puteam vorbi. Nu puteam sa pling, nu puteam sa cer nimic .... eram pierduta in mine.. nu mai gindeam.. am incercat sa adorm. In salon cu mine erau alte femei cu probleme ale sarcinii dar nici una din ele nu parea trista sau ingrijorata. Am incercat sa-mi fac curaj vorbin cu ele. Doctorita care m-a consultat a ajuns abia la 11 dimineata si m-a asigurat ca daca va fi necesar imi va face “serclaj”... eram ca si hipnotizata asteptand sa se intample ceva.. nu ma mai deranja nici wc-ul insalubru din spital si faptul ca mergeam atat de mult pana acolo, unde era un geam spart si era frig.. ca nu existau medicamente si sotul meu a mers sa imi cumpere “progesteron” ..
Mi s-a pus o perfuzie cu calmante si sedative, nu stiu exact ce era dar stiu ca ma simteam de parca as fi fost drogata..., nici nu mai vedeam clar, imi pierdusem puterea si ma simteam pierduta, nu gaseam nici un ajutor, nici o persoana care sa ma linisteasca sau sa imi spuna o vorba buna. Sotul meu era acasa, dupa ce a adus medicamentele, a plecat... Sotia tatului meu, mi-a adus o perna si mincare si a plecat si ea.. trista.
Iar eu eram atat de singura, imi doream o minune, dar ..
La un moment dat am simtit ca imi vine sa fac pipi, nu mai suportam nici o perfuzie, asa ca am scos-o si am pornit catre toaleta..
Nu imi amintesc cum am reusit sa fac pipi, stiu doar ca ma tineam de pereti si eram plina de singe.
Am ajuns foarte greu pana la salon, pe hol nu era nimeni.
Fetele din salon s-au speriat si au chemat medicii de garda.
Am ajuns pe pat si stringeam perna in brate de durere si nu vroiam sa mai ma misc de acolo. Imi doream sa dau timpul inapoi si sa pot fi in alt loc. Nu puteam vorbi pentru ca sedativele imi amortisera limba. Of Doamne era cumplit! Nu poti crede prin ce am trecut!
M-am simtit luata pe sus si dusa in sala de opratii. Nu am simtit nici o durere fizica atat de mare era suferinta mea. Nu puteam plinge.
Mi l-au luat pe Mateo, erau voci, era multa lumina ... si cineva m-a intrebat “daca il vreau” “am zis nu...cum as putea?” “atunci semneaza”... nu mai stiu nimic..
M-am trezit in alt salon si am cautat cu disperare telefonul. Imi tremurau miinile si nu puteam forma numarul sotului meu. Am apelat ultimul numar care era el lui, era noapte nu stiu cat era ora, stiu ca l-am trezit, dar nu puteam articula cuvintele.. au fost cele mai grele cuvinte pronuntate vreodata “l-am pierdut”
M-au lasat in acel pat plina de singe pina dimineata. Nu aveau vata. A fost mai mult decat inuman. Eram lucida, rece, cu privirea pierduta. Mi-am sunat prietena, pe Ana, care a venit sa ma vada. Am cautat sa ajung sa imi iau lucrurile si sa plec. Am coborat la celalalt etaj si intre timp pe foaia mea de externare trecusera “a fugit”.
Doamne, un balamuc.. in acel spital, nu stiam cum sa plec mai repede.
Am ajuns acasa si am plins in continuu zile intregi.
Ma sunau prietenii sa ma intrebe cind nasc. Nu ma mai incapeau hainele. Aveam sanii umflati si au regresat foarte greu. Am fost la Euroclinic cautand un raspuns “de ce?”
Nimeni nu stia ce sa imi spuna. La Filantropia mi s-a spus “astrele” cum e posibil?
Treceam printr-un cosmar care nu se mai termina. Mi-am facut analize si analize... si intr-un final un doctor a stiut sa-mi spuna ce s-a intamplat.
Nu aveam hipotiroidie. Am luat eutirox. Corpul meu a respins sarcina. Deci eu sunt unica vinovata de tot ceea ce s-a intamplat. Am crezut in doctori si nu am cautat sa ma ingrijesc suficient.
Am suferit cumplit. Nici acum dupa 2 ani nu pot vedea femei care nasc. Ma simt inchisa ca intr-o carapace si nu pot face nimic. In urma cu un an am divortat, era imposibil sa mai continuam fiecare avea viata lui, iar eu eram singura in doi. Am trait drama dupa drama.
Uneori ma intreb de unde am atata putere, de unde mai gasesc optimism si cum pot inca sa sper la un nou inceput. Ma rog si sper ca voi intalni omul potrivit si ca voi avea si eu puiul meu.
Am scris toate aceste lucruri asa cum le-am simtit cu speranta ca voi, cei care le cititi sa invatati ceva din asta. Poate ca asa a vrut Dumnezeu, poate ca a fost o lectie de viata? Poate ca e viata insasi, cu bune si cu rele. Poate ca este destinul. Numele meu este Karyn, am 33 de ani, locuiesc in Bucuresti si imi poti scrie oricand pe adresa ****@yahoo.com. Te pup si te imbratisez.
|
|
|
Mesaj de la: Claudia data: Joi 7 februarie 2008
|
|
eu inca nu sunt mamica si pana de putin timp nici nu prea imi doream sa fiu , am 22 de ani si sunt casatorita , vazand povestea ta Bianca citind sentimentele care te-au incercat si cat ai suferit , suferi si vei suferii imi dau seama cat de important , frumos si minunat este un copil .Acum cred ca cea mai mare realizare este un bebe.CURAJ!!!!
|
